Contemporanul, iulie-decembrie 1969 (Anul 23, nr. 27-52)

1969-08-15 / nr. 33

Ştefan Ştefănescu delegat al organizaţiei municipale de partid Bucureşti, director adjunct al Institutului de Istorie „N. Iorga". 3 AZINDU-ŞI cerce­tările pe principiile materialismului istoric, călăuzindu-se de indicaţiile formulate în documentele partidului, cultivînd tradiţiile progresis­te ale istoriografiei noastre din trecut, cercetătorii din domeniul istoriei fac din această disciplină, un instrument de e­­ducare în spiritul patriotismului socialist, al tradiţiilor eroice ale poporului, al în­ţelegerii şi apropierii între popoarele lu­mii (...). Baza documentară mult lărgită şi îm­bogăţită, ca şi procesul — realizat în timp — de clarificare ideologică au în­lesnit trecerea la elaborarea istoriei Ro­mâniei, cea dintîi sinteză marxistă de mari proporţii din ţara noastră. Sînt pe punctul de a vedea curînd lumina tipa­rului două sinteze în cîte un volum ale Istoriei României. înţelegerea manifestată pentru creaţia ştiinţifică autentică, coroborată cu­ acu­prRRterea de JJWISK91S dpcprneptMe* a produs în ultimii ani, un veritabil salt în producţia istoriografică, a determinat afirmarea pe plan internaţional a şcolii noastre istorice. (în anii 1965—1969 s-au publicat mai multe lucrări monografice decît în cei 18 ani precedenţi) (...). O atenţie specială va trebui acordată unor discipline de contact cu istoria — demografiei, statisticii istorice, geografiei istorice, sociologiei, psihologiei, care con­tribuie la mai buna înţelegere a istoriei, la o mai exactă reconstituire a tabloului pro­cesului istoric, obligînd însă cercetătorul să-şi însuşească metodele proprii de in­vestigare ale acestor discipline. Vor trebui să crească preocupările de istorie politică şi culturală, de istorie universală, reluîndu-se pe o treaptă ca­litativ superioară bogata tradiţie a vechii şcoli româneşti. Cercetarea procesului istoric desfăşurat pe teritoriul ţării noastre reclamă sub­linierea factorilor de permanenţă, a fe­nomenelor care au menţinut şi întărit în decursul vremii unitatea poporului ro­mân, în ciuda despărţirii lui, mult timp, în state deosebite (...). Vor trebui conti­nuate şi adîncite cercetările în marile probleme de istorie contemporană, cum sunt: crearea Partidului Comunist Român şi lupta lui pentru păstrarea libertăţii democratice, pentru păstrarea unităţii şi independenţei naţionale, România tn perioada constamir^.4 ș i5i^istt^ui;^.4..'j. Prin aprofundarea cercetării probleme­lor majore de istorie naţională, folosînd Sl tehnici şi thietod^^mbderhe,^^prm'înmul­ţirea studiilor de istorie universală şi ţinînd seama de prevederile documente­lor Congresului al X-lea al P.C.R., se va realii în următorii ani o mai deplină acordare a realizărilor istoriografiei cu nevoile sociale şi ştiinţifice ale epocii noastre, o tot mai strînsă legătură a cer­cetării istorice cu sarcinile generale, cu­rente, ale frontului ideologic din ţara noastră. (...). 4 Mihai Gere delegat al organizaţiei judeţene de partid Covasna, membru supleant al Comitetului Executiv, secretar al C. C. al P. C. R. : P­­ERIOADA care a tre­cut de la Congresul al IX-lea al partidului, caracterizată de un dinamism fără precedent al tuturor laturilor vieţii noastre sociale, s-a înscris totodată ca cea mai bogată şi mai ferti­lă şi în domeniul activităţii ideologice a partidului. Importanţa dată de partid activităţii ideologice şi educative porneşte de la faptul că dezvoltarea conştiinţei este o legitate a construcţiei socialiste, o com­ponentă esenţială a desăvîrşirii noii so­cietăţi, a trecerii treptate la făurirea co­munismului. înfăptuirea acestei uriaşe opere — care nu poate fi decît rezultatul creaţiei istorice a maselor — cere un om multi­lateral dezvoltat, cu un înalt nivel de cultură, capabil să-şi însuşească temeinic şi să stăpînească tot ce a acumulat mai valoros omenirea în domeniul cunoaş­terii naturii şi societăţii, adept ferm al concepţiei marxiste despre viaţă şi a eti­cii comuniste, un cetăţean animat de o înaltă responsabilitate faţă de societate, de partid şi de patria socialistă. In concepţia partidului nostru, munca de educaţie, pentru a fi cu adevărat efi­cientă, trebuie să răspundă unitar tutu­ror acestor cerinţe, să stimuleze dezvol­tarea tuturor laturilor personalităţii umane. Din Raportul Comitetului Central, din spiritul general al Congresului emană cerinţa desfăşurării întregii munci ideo­logice, educative, cu multă iniţiativă, in­ventivitate şi pasiune, prin forme variate a căror eficacitate s-a verificat în prac­tică. Formarea şi dezvoltarea conştiinţei so­cialiste, a sentimentelor de dragoste faţă de patrie, a frăţiei dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitore va trebui desfăşurată începînd de la vîrstă frage­dă, din copilărie. In această privinţă un rol important revine şcolii şi familiei, organizaţiilor de masă şi obşteşti, institu­ţiilor de artă şi cultură, tuturor mijloa­celor de exprimare şi formare a opiniei publice. Condiţiile materiale tot mai bune ale învăţămîntului de stat, experienţa şi pri­ceperea învăţătorilor şi profesorilor, do­rinţa elevilor de a cunoaşte vor trebui valorificate mai deplin, în vederea creş­terii în toate şcolile, indiferent de limba de predare, a unor tineri culţi, pasionaţi, competenţi, cu înalte trăsături morale şi politice, urmaşi demni ai celor mai va­loroşi înaintaşi ai poporului român şi ai naţionalităţilor conlocuitoare, în procesul de predare şi de difuzare a cunoştinţelor privind istoria patriei vor trebui reliefate lupta comună consa­crată eliberării naţionale şi sociale, pre­zenţa naţionalităţilor conlocuitoare în mişcarea progresistă şi revoluţionară a ţării, aportul lor, împreună cu cel al po­porului român, la construcţia socialismu­lui. Şcoala, instituţiile culturale trebuie să facă mai larg cunoscute tineretului lup­tele revoluţionare în care s-au aflat ală­turi oameni ai muncii români şi cei apar­­ţinînd naţionalităţilor conlocuitoare, moş­tenirea progresistă în domeniul culturii şi artei, exemplul unor mari înaintaşi ca Nicolae Bălcescu, Eftimie Murgu, Geor­ge Bariţiu, Petőfi Sándor, Bolyai Ianos, Táncsics Mihali, Gabor Aron, Ştefan Ludwig Roth şi alţii care au militat pen­tru progres social, pentru egalitatea şi înfrăţirea între popoare. O atenţie sporită va trebui să acor­dăm, în şcolile şi secţiile care funcţio­nează în limbile naţionalităţilor conlocui­toare, însuşirii temeinice de către elevi, o dată cu limba maternă şi a limbii ro­mâne, asigurînd astfel tuturor fiilor ţării posibilitatea de a se afirma nestingherit în orice domeniu, de a ocupa funcţii în întreaga ierarhie a vieţii sociale Legat de aceasta, este necesară o preo­­cupare mai atentă şi mai susţinută în di­recţia perfecţionării metodelor şi meto­dologiei de predare a manualelor prin care se asigură însuşim limbii române în şcolii« pentru naţionalităţii« conlo­cuitoare In acelaşi timp, prin, elaborarea manualului di istorie • literaturii ma­ghiare, va trebui să punem­­« dispozi­ţia profesorilor de specialitate şi a ele­vilor un instrument de reală valoare şti­inţifică şi ideologică, înlăturînd folosi­rea unor materiale cu un conţinut depă­şit în predarea şi însuşirea acestui o­­biect de studiu. Literatura şi arta noastră, activitatea educativă, chemate prin însăşi menirea lor să slujească idealurilor nobile ale (Urmare din pag. 3) este atins de nimic, ci un om cu pre­ocupări şi contradicţii, cu bucurii şi amă­răciuni, cu frămîntări, un om adevărat, dar izvor de inspiraţie pentru creatorii noştri. (...) Ştim cu toţii că este nevoie de o cri­tică creatoare, ştiinţifică. Aşa cum s-a arătat în documentele partidului nostru, în cuvîntările tovară­şului Nicolae Ceauşescu, responsabilita­tea criticii literare şi de artă faţă de cultura poporului este imensă. Cultura, în ansamblul ei, nu îşi poate realiza toate virtuţile fără rolul şi aportul cri­ticii. De aceea, sînt îngrijorat cînd văd, pot spune sintem­ îngrijoraţi cînd vedem prestigiul criticii ameninţat, efectul ei scăzut, din pricina unei insuficiente pre­gătiri ideologice. Se ştie că din epoca Renaşterii, cri­tica de artă a cunoscut o evidentă as­censiune, îndrumînd valorile şi recoman­­dîndu-le publicului. Dar rolul ei complex şi hotărîtor s-a făcut simţit atunci cînd s-a bazat pe filozofia marxist-leninistă şi s-a impus prin modul real de a vedea viaţa. Partidul Comunist Român a arătat că o gîndire limpede, creatoare ajută să înţelegem în toată complexitatea ei arta şi actul critic, poate deveni forma unui umanism eficace, contribuind la schim­barea concepţiilor de viaţă şi la edu­caţia noastră. Critica noastră poate şi trebuie să reprezinte, mai mult decât ori­care alta, o dezbatere despre om, despre problemele mari ale existenţei, o dezba­tere principială, polemică faţă de bur­ghezie, să fie o ideologie deschisă despre natura şi poziţia omului. In ultimii ani, cu greu mai putem întîlni asemenea ar­ticole. Avem nevoie de un spirit viu, fi­lozofic, şi în aceşti doi ani în care am stat printre ideologi burghezi am putut constata că se manifestă o stimă deose­bită cînd lucrarea respectivă este sin­ceră, cînd se gîndeşte marxist. Am vă­zut cum este privită cu dispreţ o lucrare în care s-a adoptat gîndirea burgheză. Ne angajăm în faţa conducerii parti­­dului că vom face totul în munca noas­tră şi ne vom strădui ca hotărîrile Con­gresului să devină un program adevărat, o realitate vie, un program al poporului nostru, o activitate de zi cu zi, umanismului socialist, să cultive senti­mentele înălţătoare ale dragostei faţă de patria socialistă, trebuie să dea expresie pregnantă ideilor frăţiei dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, contribuind la îndepărtarea oricăror fe­nomene de izolare sau manifestări de na­ţionalism, să promoveze cu toată forţa unitatea şi coeziunea de nezdruncinat a societăţii noastre. In cadrul progresului spiritual al so­cietăţii noastre, creaţia ştiinţifică, artisti­că, literară a naţionalităţilor conlocuitoa­re, păstrîndu-şi amprenta specificului naţional, se dezvoltă în strînsă unitate cu creaţia poporului român, ca parte orga­nică a noii culturi socialiste, contribuind la dezvoltarea patrimoniului spiritual al României, slujind viaţa şi activitatea în­frăţită a tuturor oamenilor muncii con­sacrată propăşirii patriei comune. Intîlnirile tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi ale altor tovarăşi din con­ducerea partidului cu intelectualii ma­ghiari şi germani, din vara anului trecut, au constituit un puternic imbold pentru activitatea creatorilor, oamenilor de şti­inţă ai acestor naţionalităţi, au relevat hotărîrea lor de a oglindi, în operele şi lucrările pe care le făuresc, realităţile societăţii noastre socialiste, de a milita pentru înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român, de a-şi aduce contri­buţia la promovarea spiritului de frăţie dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare. Datorită sistemului larg de instituţii culturale şi artistice, care îşi desfăşoară activitatea în limbile naţionalităţilor există toate condiţiile pentru dezvoltarea spirituală a acestora, pentru manifesta­rea planară a talentelor creatoare, ridi­carea necontenită a nivelului de cultură a oamenilor muncii de orice naţionali­tate, împreună cu formaţiile cultural-artis­­tice româneşti, îşi aduc contribuţia la educarea maselor echipele de dansuri, corurile şi echipele de teatru ale naţio­nalităţilor conlocuitoare. Va trebui să sprijinim şi pe viitor a­­ceste formaţii artistice, asigurîndu-le tot­odată un repertoriu cu un bogat conţi­nut contemporan, inspirat din realităţile socialiste, din munca înfrăţită a tuturor oamenilor muncii din patria noastră. In activitatea teatrelor dramatice, mu­zicale, a ansamblurilor profesioniste, care funcţionează în limbile naţionalită­ţilor conlocuitoare, se cere întocmirea u­­nor repertorii echilibrate, creşterea exi­genţelor ideologice şi artistice la alegerea lucrărilor ce urmează să fie puse în scenă (...). Presa, televiziunea şi radioul, cinema­tografia, importante pîrghii ale educaţiei, trebuie să aducă o contribuţie sporită la dezvoltarea conştiinţei socialiste a oame­nilor muncii, inclusiv a celor aparţinînd naţionalităţilor conlocuitoare, la cultiva­rea frăţiei şi unităţii tuturor fiilor pa­triei. în acest scop, este necesar să re­flectăm sistematic participarea, împreu­nă cu poporul român, a naţionalităţilor conlocuitoare la vasta operă de desăvîr­­şire a construcţiei socialiste, în toate do­meniile vieţii sociale, să popularizăm prin filme, emisiunile de radio şi televiziune rezultatele obţinute în dezvoltarea cul­turii, artei şi literaturii, să stimulăm cultivarea folclorului şi a tradiţiilor pro­gresiste specifice acestora. Consiliile naţionalităţilor conlocuitoare au datoria să-şi aducă contribuţia la rea­lizarea tuturor acestor sarcini. Ele vor trebui să sprijine organele de partid, de stat şi obşteşti în examinarea probleme­lor specifice ale naţionalităţilor, în vede­rea soluţionării lor în concordanţă cu in­teresele generale ale societăţii noastre socialiste. O îndatorire principală a consiliilor va fi contribuţia la activitatea politico-edu­­cativă desfăşurată de partid şi organiza­ţiile obşteşti în scopul cultivării patrio­tismului socialist, a internaţionalismu­lui socialist, ridicării continue a conştiin­ţei socialiste a maselor. Munca plină de abnegaţie a oamenilor muncii de pe întregul cuprins al ţării, dragostea şi devotamentul cu care între­gul popor urmează Partidul Comunist Român, conducerea sa, în frunte cu to­varăşul Nicolae Ceauşescu, hotărîrea unanimă a tuturor fiilor patriei de a-şi consacra întreaga forţă şi capacitate creatoare construcţiei socialiste, consti­tuie chezăşia sigură a înfăptuirii sarci­nilor cuprinse în documentele de impor­tanţă istorică ale Congresului al X-lea al partidului, măreţ program al înflori­rii României noi. CONGRESUL AL X-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN George Constantin delegat al organizaţiei municipale de partid Bucureşti ! Jmi INGADUI să exprim recunoştin­ţa noastră, a oamenilor de teatru, a ge­neraţiei mele faţă de Partidul Comunist Român, faţă de politica sa de dezvoltare şi încurajare a vieţii noastre artistice şi culturale, grija faţă de dezvoltarea tutu­ror activităţilor ideologice, proces com­plex de transformare a gindirii, a vieţii spirituale a oamenilor (...) Zilele pe care le trăim sunt cele mai bogate în înfăptuiri din istoria ţării noastre. Funcţia social-educativă pe care teatrul se străduieşte să o împlinească în chip cît mai artistic nu ar putea fi gindită şi împlinită fără strînsă legătură cu ţelurile şi perspectivele construcţiei socialiste, cu politica partidului. Sprijinul acordat de partidul nostru artei şi teatrului deschide perspective din cele mai atrăgătoare afirmării şi dezvoltării lui în cultura ţării noastre şi în întreaga lume. Arta teatrală româ­nească se bucură de un prestigiu remar­cabil pe scena internaţională. Este de­­ajuns să amintesc succesele dobîndite anul acesta de colectivele teatrale ro­mâneşti pe scenele din Moscova, Lenin­grad, la Teatrul Naţiunilor din­­Paris, în Italia sau la Helsinki (...) Nu mică ne este bucuria tuturor, dar în special a oamenilor ce slujesc arta scenică, ştiind că peste puţin timp se va da în folosinţă unul dintre cele mai frumoase şi mai mari teatre din Europa, Teatrul Naţional Român. Teatrul românesc dispune de mari resurse artistice, licru dovedit nu numai in spectacolele noastre din ţară, dar, aşa cum am spus, şi de peste hotare (...) Dramaturgia naţională e aceea insă care dă mişcării teatrale originalitate şi joacă în primul rind rolul de formare a con­ştiinţelor în spiritul socialismului. Sun­tem­ în stare să muncim neobosit pentru a prezenta aceste piese spectatorilor noştri (...) In ultimul timp, la teatrele noastre, la televiziune şi radio se joacă o mulţime de piese cu subiect istoric, fapt bine venit. Reprezentăm, aşadar, „Vlaicu Vodă“, „Io, Mircea Voievod“, „Petru Rareş“, „Luceafărul“, „Viteazul“, „Vlad Anonimul“, „Apus de Soare“ etc., spec­tacole remarcabile, bucurîndu-se de o bună primire din partea publicului. Mă gîndesc însă că în peisajul teatral ar fi fost bine venit ca alături de aceste piese să apară şi să se joace noi lucrări tra­­tînd aspecte şi probleme umane ac­tuale (...) Răspunzători pentru sărăcia zugrăvirii realităţilor contemporane pe scenă (şi nu numai pe scenă) suntem­ în primul rînd noi — dramaturgi, actori, regizori,­­ care nu întotdeauna am dat temelor mari ale contemporaneităţii ponderea şi grija cuvenite (...) Nu încape îndoială că dezbaterea ac­tivă a documentelor Congresului al X-lea a deschis şi va deschide căi noi în dezbaterea artei şi literaturii noastre, pe care Tezele le apreciază drept factori esenţiali de cunoaştere şi de înrîurire a gindirii şi sensibilităţii umane. A le în­­rîuri pe acestea în sensul ridicării omului la înălţimea spirituală a idealului con­strucţiei comuniste este cel mai nobil şi mai uman ţel pe care şi l-a putut dori vreodată un artist. Numai în acest fel cred eu că ne pu­tem aduce modesta noastră contribuţie la lupta imensă pe care partidul şi po­porul nostru o duce pentru construirea cu succes a noii societăţi. Gheorghe Cazan delegat al organizaţiei municipale de partid Bucureşti, lector univ. la Facultatea de Filozofiei K­INA la Congresul al IX-lea, filozofia era definită în general şi i se cerea să fie numai o generalizări s practici! con­strucţie! socialiste Vreai, şi spui, că a­­ceastă definiţia­i filozofiei, a ştiinţelor sociale în general nu este întru totul în spiritul marxismului (...) Prin nou spirit pe care l-a adus Ra­portul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu prin definire, precisă a ros­tului filozofiei, se dă o imensă perspec­tivă de dezvoltare tuturor ştiinţelor so­ciale (...) In continuare vorbitorul s-a referit la condiţiile de predare a filozofiei în şcoli Cînd filozofia se face în liceu sub o titulatură hibridă — Elemente de filo­zofie şi de socialism ştiinţific —, cînd unii profesori sînt slab pregătiţi pentru că nici cînd nu au avut un contact con­sistent cu problematica filozofică, pro­gresul filozofiei şi dacă vreţi, mai larg, progresul în ştiinţele sociale, nu va fi cel aşteptat Apoi filozofia se predă in liceu un singur an Ce s-ar întîmpla dacă româna s-a­ predă ut singur an şî apoi elevii s-ar prezent* să dea examen la facul­tatea di filologie sau dacă matematica s-a­ pred* ur singur ac și elevii ar da examen la facultatea de matematică ? Intr-un singur an, dup? o programă cari cuprinde teme de istorie a filozo­fiei din antichitate și pînă în perioada contemporană teme de materialism dia­lectic materialism istoric, socialism şti­inţific, un elev nu poate învăţa dacă nu recurge la alte mijloace. Trebuie să avem în vedere perspecti­vele care urmează să le aibă cercetările în domeniul filozofic şi să ţinem seama de necesitatea de cadre didactice pentru şcoala medie. (...) Brăduţ Covaliu delegat al organizaţiei municipale de partid Bucureşti, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici. P­OLITICA culturală şi ideologică, mar­xist-leninistă, a partidului nostru alcă­tuieşte un program de artă înţeleasă superior, ca expresie a sufletului, a spi­ritului epocii noastre, a societăţii socia­liste româneşti. în acest program, noi, artiştii, vedem chemarea partidului, a poporului, o chemare a oamenilor care se identifică profund cu însăşi năzuinţa noastră de a fi (...) Raportul Comitetului Central prezen­tat strălucit de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi Proiectul de directive dau avînt şi perspective muncii noastre pre­zente şi viitoare, dau fiecăruia dintre noi posibilitatea de a-şi aduce o contribuţie substanţială, semnificativă la programul partidului înscris în documentele Con­gresului al X-lea, ne dau nouă, artiştilor, sentimentul utilităţii noastre, al menirii noastre, al pregătirii altor succese (...) O deosebită importanţă pentru modul de gîndire al oamenilor societăţii noas­tre are felul în care artistul abordează problemele artei, conştiinţa ideologică prin care acţionează, factura stilistică şi modul de comunicare utilizat, înnoirea spirituală a poporului, amploarea cu­noaşterii sale stau într-o corelaţie di­rectă, dialectică cu filozofia întruchipată în operele de artă pe care i le punem la dispoziţie. Formarea unei atitudini cetăţeneşti înaintate este o îndatorire simultană atît pentru creatorul de valori spirituale, cît şi pentru receptor. Talentul artistului e normal să treacă, în procesul de transformare in operă de artă, printr-o minte receptivă la feno­menul social înconjurător, la trepida­ţiile vieţii din jur. Se mai întîlneşte, şi nu chiar rar, fenomenul mimării estetice, al înghiţirii pe nemestecate a unor for­mule care par să dea gustul de „mo­dern“ unor lucrări care tind să surprin­dă, să producă „şoc“ îndeosebi prin ma­terialele sau piesele îngemănate surprin­zător şi uneori ilariant, dar fără un punct de pornire conştient, plin de res­ponsabilitate. Oricum ar evolua arta, între efortul de gîndire al artistului — atitudinea morală — şi condiţiile socia­lismului va exista un raport direct. Ambianţa lumii noastre e menită să promoveze opere de artă proprii şi ori­ginale. Nu se pot articula in cultura noastră piesele dezarticulate ale altor culturi preluate trunchiat, fără corespon­denţă cu ideile şi năzuinţele poporului nostru. Trebuie să remarc totodată lipsa, în continuare, a unor lucrări de critică şi studii de artă comparată, care în raport cu ştiinţele sociale să trateze evoluţia şi perspectivele plasticii româneşti. Nici învăţămîntul general nu oferă ca educaţie plastică decît noţiuni trun­chiate şi puerile şi reproduceri slabe. Ţin să semnalez că ar mai fi o cale im­portantă care să lege arta plastică de societate, şi anume pătrunderea esteticii în industrie. Nu se găseşte calea, sau, mai bine spus, bunăvoinţa pentru o utilizare promptă şi eficientă a artistu­lui în estetica industrială. (...) Meliusz Jozsef delegat al organizaţiei de partid Timiş, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor: I­N ETAPA superioa­ră a dezvoltării noastre sociale şi politice, integrarea în­tr-o conştiinţă socialistă comună a tutu­ror cetăţenilor patriei noastre — indife­rent de limba lor maternă şi de caracte­risticile specifice naţionale , într-o uni­tate superioară cetăţenească, se reali­zează în urma schimbărilor fundamenta­le survenite în structura societăţii noas­tre. Nimic mai firesc, mai dialectic, ca formarea naţiunii socialiste române ca urmare a acestui proces. Deci cred că trebuie să ne punem între­barea : naţionalităţile conlocuitoare care împreună cu poporul român au luat parte la construirea bazei mate­riale a socialismului şi, ca urmare, au trecut şi ele printr-o schimbare istorică de conştiinţă, nu pot fi oare numite na­ţionalităţi conlocuitoare socialiste ? Iată o chestiune teoretică la care putem să răspundem, după părerea mea, afirma­tiv, cerînd însă investigaţii sociologice, exact ştiinţifice, a căror elaborare din partea ştiinţelor sociale necesită o cu­noaştere aprofundată a istoriei, a cate­goriei naţionalităţilor conlocuitoare din România, în toată complexitatea ei.(...) Acest Congres, al X-lea, pe care-l trăim în momentul de faţă ne dă, nouă, naţionalităţilor conlocuitoare, o încrede­re în partid şi mai profundă, ridică con­ştiinţa noastră cetăţenească, întăreşte u­­nitatea tuturora. Ne este dragă patria noastră comună, echilibrul ei intern, securitatea ei internaţională. (...) închei cu o declaraţie personală : am avut schimburi de idei foarte umane cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu despre pro­blemele naţionalităţii maghiare şi aces­tea m-au cucerit. Făcînd însă abstracţie de impresii şi sentimentele personale, sa­lut din tot sufletul realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în funcţia de secre­tar general al partidului, fiind convins că aceasta corespunde întru totul cu in­teresele patriei şi ale întregului nostru popor, tuturor fiilor patriei, fie români, maghiari, germani sau de altă naţionali­tate. Constantin Vlad delegat al organizaţiei judeţene de partid Timiş, adjunct de şef de secţie la C. C. al P. C. R.. I­N PREZENT există *■ lipsuri numeroase şi de fond în orientarea cercetării. Ştiinţe­le sociale, militante prin natura şi meni­rea, lor, îşi află raţiunea de a fi în inves­tigarea realităţii, în slujirea practicii. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cercetătorii trebuie să caute şi să găsească răspunsuri la problemele de astăzi în viaţă, în cercetarea realităţi­­i lor. Din păcate, însă, aspecte de cea mai mare însemnătate, care preocupă de ani de zile conducerea partidului pentru per­fecţionarea vieţii economice şi sociale sunt cu totul insuficient abordate cu mijloacele specifice teoriei economice, sociologiei, psihologiei sociale, ştiinţelor politice. La această slabă angajare a ştiinţelor sociale în investigarea fenomenelor de cea mai stringentă actualitate nu mică este partea de contribuţie a forme­lor în care se planifică activitatea de cercetare. In prezent, planurile de cer­cetare ale institutelor (mă refer la cele de filozofie, sociologie, cercetări juridi­ce), precum şi cele ale catedrelor de ştiin­ţe sociale din învăţămîntul superior sunt o sumă a preferinţelor individuale ale cercetătorilor, respectiv ale cadrelor di­dactice. Desigur, cercetarea trebuie să pornească şi de la aceste preferinţe, de la pregătirea, specializarea celor care o întreprind, subliniez, şi de la aceste preferinţe, dar nu exclusiv de la ele, pentru că altminteri importanta acţiune de planificare a ştiinţelor sociale devine predominant spontană. (...) Pretutindeni în lume, în orice caz pre­tutindeni unde se obţin realizări mar­cante, cei care finanţează cercetarea îşi rezervă şi dreptul de a participa la sta­bilirea obiectivelor ce urmează a fi cer­cetate. (...) Este nevoie, cred, de un organism cu caracter naţional —, aş propune ca a­­cesta să fie o Academie de ştiinţe so­ciale — care, pe baza directivelor condu­cerii partidului, să elaboreze orientările fundamentale ale cercetării şi chiar să pună în faţa institutelor, a catedrelor, anumite teme concrete de cercetare, cu termene precise de realizare. Asemenea teme, împreună cu­ cele rezultate din contractele încheiate de diferiţi benefi­ciari, ar constitui nucleul planului de cercetare al institutului; pentru realiza­rea lui, instituţiile respective de cerce­tare trebuie să repartizeze forţele de care dispun, să angajeze colaborări externe. O asemenea modalitate de planificare a cercetării n-ar îngrădi în nici un fel posibilităţile de investigaţie ale institu­telor de cercetare, ale catedrelor ; temele care s-ar pune în faţa lor spre abor­dare n-ar fi emanaţia unui for adminis­trativ, ci a unui organism ştiinţific care ar beneficia de aportul celor mai presti­gioase cadre de specialişti , din cerce­tare, din învăţămînt, din economie şi alte domenii ale vieţii sociale ; în plus, aceste teme ar constitui nucleul planului, pla­nul ca atare fiind mai cuprinzător, in­­cluzînd şi teme înscrise potrivit prefe­rinţelor individuale ale cercetătorilor şi cadrelor didactice. (...) Crearea unui for naţional pentru în­drumarea cercetării în ştiinţele sociale ar trebui să ducă la schimbarea concepţiei despre rolul şi finalitatea acestor cerce­tări, despre valorificarea lor. Este în­deobşte cunoscut că acum această finali­zare se reduce la publicare, la tipărire ; or, ştiinţele sociale trebuie să investi­gheze realităţile, să pună la îndemîna conducerii studii fundamentale asupra proceselor ce au loc, asupra tendinţelor dezvoltării, să ofere soluţii posibile pen­tru problemele practice­­ de preferat în mai multe variante. In această ordine de idei, nu pot să nu amintesc un caz pe care îl socotesc deosebit de semni­ficativ : cu ani în urmă, un colectiv al Institutului de filozofie a avut ideea de a cerceta cu mijloacele sociologiei fluc­tuaţia latentă, posibilă a forţei de mun­că într-o serie de întreprinderi de va­loare şi însemnătate republicană. Rezul­tatele au fost absolut neaşteptate ; reie­şea că un procent însemnat, mergînd

Next