Contemporanul, iulie-decembrie 1970 (Anul 24, nr. 27-52)

1970-07-10 / nr. 28

Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! Vineri 10 iulie 1970 10 pagini 1 leu Desen de EUGEN DRAGUŢESCU. (Din seria „5 desene + 5 gravuri“, destinată unei expoziţii cu vînzare în folosul sinistraţilor din România) GRIUL S-A COPT Nu, nu mai vreau să merg cu tine în lună. Cu nimeni nu­ mai vreau să merg in lună, cu nimeni. Nu mi-e teamă de golul dintre pămînt și lună. Nu mi-e teamă de stîncile din lună Şi nici de pulberea care le acoperă. Acum nu mai mi-e teamă de nimic, de nimic. Va veni un timp cînd sufletul meu Va pluti mîhnit printre stele, Va veni un timp cînd sufletul meu Va uita, va uita C-a fost legat de un pumn de ţărînă, De-un simplu pumn de ţărînă, Va veni un timp cînd sufletul meu Va uita totul, absolut totul. Acum griul s-a copt. Spicele mari Vîntul le clatină, dar mîine în zori Secerişul va-ncepe, lanurile Vor fi culcate lin la pămînt, Toate vor fi culcate lin la pămînt. Nu, nu mai vreau să merg cu tine în lună. Stai ghem lingă mine, taci şi plîngi. Afară e vară. Soarele Aprinde văzduhul, aprinde pădurile. Afară e vară. O mie de veri Ai trăit şi-ai visat lîngă mine, Flacăra-albastră lîngă flacără albastră. Te-am sărutat îndelung. Te-am sărutat. Te-am iubit potrivit firii mele aspre. Ai rîs şi ai plîns şi-ai tăcut lîngă mine, Ai tremurat şi-ai dormit lîngă mine. Cînd te-am simţit căzută în somn adînc Ţi-am sărutat somnul şi visele visate în somn, Lacrimile plînse şi lacrimile neplînse. Te trezeai speriată, dîrdîiai şi-mi spuneai: Am visat că cineva te lovea Cu-n pumn de oţel peste gură, Am visat că un meşter casap Limba ţi-a smuls-o din rădăcină, Ochii ţi i-a scos, pe-amîndoi... Nu, nu mai vreau să merg cu tine în lună, Afară e vară deplină, Griul s-a copt, oamenii-l seceră, îl treieră, Griul s-a copt, plinea noastră s-a copt. Afară e vară deplină. Griul s-a copt, O mie de veri te-am iubit, o mie de veri, Stai ghem lîngă mine, dîrdîi și taci, Visele au rămas numai vise. Nu, nu mai vreau să merg cu tine în lună. Cu nimeni nu mai vreau să merg în lună, cu nimeni. Afară vara e-n toi. Griul s-a copt. Zaharia Stancu 2$ (1233) Modernizarea activităţii editoriale CARTEA DIDACTICA OFERINDU-SE la necesitatea mo­dernizării învăţămîntului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu spunea la Confe­rinţa Naţională a Cadrelor Didactice din februarie 19­59 :• „Numai o foarte bună informare şi cunoaştere a tot ceea ce este nou în ştiinţă şi o mun­că intensă de reexaminare critică şi creatoare a fiecărui program de în­­văţămînt, a fiecărui manual sau curs, un deosebit discernămint în selectarea cunoştinţelor predate pot asigura mo­dernizarea reală a învăţămîntului nos­tru de toate gradele“. înfăptuirea acestei sarcini trasate de partid impune, ca una din condi­ţiile fundamentale, modernizarea acti­vităţii editoriale. Editura didactică şi pedagogică are aceleaşi funcţii ca şi celelalte edituri, lucrează cu aceleaşi tipografii, cu a­­ceiaşi furnizori de hîrtie. Editura are aceleaşi raporturi contractuale cu au­torii, cu specialiştii, cu tipografiile, încadrată, deci, în sistemul general, activitatea de editare a manualelor­ şcolare se desfăşoară după norme va­labile pentru toate editurile. Dar are, totodată, specificul ei. Manualele şco­lare trebuie să fie tipărite în fiecare an la scadenţe precise pînă la 1 iu­lie, premergător deschiderii şcolilor; cursurile universitare trebuie să apa­ră pînă la începerea anului universi­tar. Orice defecţiune care se iveşte pe una din fazele de pregătire are, astfel, consecinţe negative asupra calităţii lucrărilor şi respectării termenului de editare, însăşi „produ­cţia“ noastră prezintă un specific ce creează editu­rii un complex de probleme cu care nu sunt confruntate celelalte edituri. Mai întîi, manualele şcolare sunt ela­borate pe baza planului şi a progra­mului de învăţămînt, care stabilesc cite şi ce fel de cunoştinţe se dau elevilor. Autorului cărţii şcolare îi ră­­mîne să folosească toată măiestria pedagogică în găsirea formelor, meto­delor, stilului de prezentare a acestor cunoştinţe, astfel incit să fie cit mai­­ bine­­însuşite de elevi, înseamnă, deci, că orice modificări care au loc in planurile de învăţămînt şi în progra­me se repercutează în conţinutul ma­nualelor şi afectează direct procesul de elaborare a lor şi de tipărire. Pe de altă parte, manualele şcolare nu se adresează cititorilor în gene­ral, ci unei anumite clase de elevi, în elaborarea lor trebuind să se ţină seama de particularităţile de vîrstă, de puterea de asimilare a elevilor. Totodată, însă, manualele şcolare şi cursurile universitare sunt o categorie aparte a „literaturii de masă“, fiind­că intră în atenţia nu numai a mili­oane de elevi şi studenţi, ci şi a pă­rinţilor, pătrunzind în casa fiecărei familii cu copii. Datorită diversităţii specialităţilor, producţia de carte şcolară acoperă şi o întindere tematică fără echivalent în munca altor edituri : de la abece­dar şi materialele pentru preşcolari, pînă la tratatele universitare. Editura didactică şi pedagogică are în grijă realizarea manualelor pentru şcoala generală obligatorie, liceele de cultu­ră generală, liceele de specialitate, şcolile profesionale şi tehnice, şcoli­le de artă şi de muzică. Este vorba de o sferă de activitate care acoperă toa­te ciclurile de învăţămînt şi toate dis­ciplinele şi specialităţile din învăţă­­mîntul profesional. Numai în învăţă­­mîntul superior avem de acoperit mii de discipline. Aceasta impune o diver­sitate de metode de activitate, în funcţie de specificul fiecărui sector. Luarea în considerare de către fac­torii angajaţi în elaborarea şi tipări­rea cărţii şcolare a condiţiilor specia­le amintite are o deosebită însemnă­tate pentru bunul mers al editurii. în primul rînd este necesară asigurarea la timp a documentelor care stau la baza elaborării manualelor şcolare : plan şi programe de învăţămint. Ela­borarea cu întîrziere a programelor, efectuarea unor modificări în planul editorial, în plin proces de produc­ţie, duc nu numai la frînarea activi­tăţii editurii, ci şi la dezechilibru in în­tregul sistem editorial, la nerespecta­­rea obligaţiilor pe care editura le are faţă de tipografii, care la rîndul lor nu mai pot onora contractele cu ce­lelalte edituri. In al doilea rînd, este necesar ca autorii de carte şcolară­ să înţeleagă specificul muncii dar şi al editurii. Prezentarea de manuale voluminoase şi lipsite de concordanţă cu planul şi cu programele de învăţămînt se ex­plică tocmai prin neînţelegerea aces­tui specific. MODERNIZAREA cărţii didactice implică şi găsirea unei relaţii optime între dinamism şi stabilitate. Dezvol­tarea vertiginoasă a ştiinţei şi tehni­cii din epoca noastră, „explozia infor­maţională“ determină evident necesi­tatea ţinerii cărţii şcolare la curent cu progresul ştiinţei, pentru a da tine­rilor cunoştinţe pe măsura omului modern, şi a dezvolta capacitatea lor de asimilare și judecată. Acest dina­mism, necesar, nu trebuie însă con­fundat cu instabilitatea, în urma că­reia o serie de manuale școlare au su­ferit revizii aproape in fiecare an, u­­neori procentul de revizii trecînd de 50 la sută. Cercetîndu-se natura aces­tor revizii s-a putut constata însă că ele au fost făcute necesare de slaba calitate a manualului in prima ediţie, iar alte ori au fost pur şi simplu mo­dificări nejustificate. Păstrarea echilibrului între dina­ Emil Bâldescu Directorul Editurii Didactice și Pedagogice (Continuare In pag. 2) INIJIERE I D­EŢINĂTORUL marilor secrete mi-a spus : — Există un raport între repeziciunea cu care îji cheltuieşti viaţa şi gradul ei de intensitate. Deţinătorul marilor secrete mi-a spus : — Dacă eşti hotărît ca într-o singură zi să-fi trăieşti un an întreg din viaţă, atunci In acea zi vei simţi lumea şi te vei bucura de existenţa ei cît o mie de oameni. Deţinătorul marilor secrete mi-a spus ■■ — Dacă eşti hotărît ca într-un singur ceas să-ţi trăieşti zece ani din viaţă, atunci în acel ceas va străluci în tine toată frumuseţea şi înţelepciu­nea lumii. Deţinătorul marilor secrete mi-a spus : — Dacă eşti hotărît ca într-o singură clipă să-ţi trăieşti întreaga viaţă, atunci — mai ales dacă prin acest gest vei restabili sublimul într-un sector al universului — sunt toate şansele să devii nemuritor. Geo Bogza CRONICA EDIFICIULUI AHITECTURA e o artă mută, iar arhitecţii au cel mai adesea destinul lebedei. Socialul ca prezenţă artistică ni se revelează cel mai pregnant prin aceşti artişti, dat fiind că icoane desă­­virşite ale credinţelor, ale tehnicii, ale ideei de confort, ale poeziei, ale u­­manului in genere ne-o dau în ultimă instanţă casa şi agora, cu spaţiul lor ambiant. Nu există artist mai etern decit arhitectul — fiindcă materia lui înfruntă îndrăzneţ eternitatea, şi nu există artist mai robit circumstanţei decit acelaşi arhitect, care zideşte la comanda clipei şi sub rigorile clipei. Şi poate nici artist mai conştient de menirea lui socială — fiindcă arhitec­tul ştie că înălţind edificii construieş­te cultură, prin mijlocirea unei civi­lizaţii. Astfel l-am citit şi l-am înţeles pe arh. Octav Doicescu, în mărturisirile d-sale încredinţate unei reviste litera­re. Şi, cu acelaşi prilej, am avut un regret. Arhitectura este o artă mută, iar arhitecţii nu sunt cei mai locvaci artişti dintre artişti. In schimb, ei tră­iesc intr-o societate, noua noastră so­cietate, în care toată lumea vorbeşte despre construcţie, despre arhitectură cu mai multă sau mai puţină com­petenţă,­ dar cu pasiune. Cum oare se face că­­ problemele acestui corp pro­fesional de elită au rămas în afara fluxului dezbaterii publice, că revis­tele şi televiziunea poposesc rar asu­pra edificiilor noastre, iar atunci cind o fac, o fac fie festivist, reproducînd poze, fie miop, încriminînd calitatea cărămizilor şi a mortarului. In majo­ritatea revistelor noastre — şi chiar a cotidienelor — avem o cronică lite­rară, plastică, cinematografică, spor­tivă. Ciţiva emeriţi scriitori se ocupă de sport. Ciţiva emeriţi sportivi se ocupă de literatură. Nimic rău în asta. Se consideră firesc să îndrumi sensibilitatea publicului, s-o educi, s-o formezi, atît în ceea ce priveşte lite­ratura sau artele plastice, cît şi în ceea ce priveşte muzica, moda, sportul. Dar arhitectura ?... Dacă ar fi să aducem un argument statistic, nu există individ din suma de indivizi ce alcătuiesc o societate, un popor, care să nu fie beneficiarul arhitecturii ca artă şi ca bun de ci­vilizaţie. Cei care consumă literatu­ră, muzică sau practică sport sunt cu mult mai puţini. Şi atunci ?... Ne poate fi indiferentă­­instrucţia, caren­ţa instrucţiei sau instrucţia aproxima­tivă a acestei mase de oameni ? Ne poate fi indiferent aportul estetic al edificiului în conştiinţa socială, care oricum e prezent, oricum educă, ori­cum modelează această conştiinţă cu rezultate imprevizibile ? Ne pot lăsa indiferenţi dilemele, sfîşierile, neca­zurile de planşetă sau şantier ale ar­hitecţilor, artişti care caligrafiază la dimensiuni monumentale profilul ci­vilizaţiei noastre, în acest stadiu al ei ?... Pot spune chiar mai mult: din perspectiva aportului la dezvoltarea civilizaţiei acestei ţări, dilemele de creaţie ale lui Vintilă Ivănceanu (sau ale oricărui alt poet sau cîntăreţ de riduri), mă lasă rece. De unde să scoatem cronicari pentru edificiile noastre ?... Problema nu-i u­­şoară: în fiecare zi apar trei copile zglobii, erudite şi isteţe, care ne înva­ţă ce e teatrul, ce e filmul, ce e muzi­ca, şi zece băieţi veseli, puşi pe fapte mari, pentru care sportul n-are secret. Cu arhitectura ar fi ceva mai compli­cat. Dar să nu uităm că, de cîtăva vreme, nu Universitatea ci Şcoala de Arhitectură e singura noastră mare şcoală de intelectuali. Octav Doicescu deţine în conştiinţa mea, ca profesor, locul lui Tudor Vianu, iar ca artist un loc încă şi mai rar. De la folclorismul naiv al lui Mincu, asimilabil în litera­tură lui Alecsandri, arh. Octav Doi­cescu ne-a dus dintr-o dată spre gun­­dul de esenţă al acestui pămînt care, în altă artă, ni l-a dat pe Brâncuşi. Elevii acestui Bramante al nostru sunt eminenţi. Ei fac parte din aceste tinere generaţii care au asigurat înflorirea nouă a plasticii, muzicii şi poeziei ro­mâneşti din ultimul deceniu. Lor tre­buie să li se vorbească altfel şi mai ales, lor trebuie să li se asigure, din cînd în cînd măcar, un colţ de ziar. Ei pot deveni nu numai pedagogi cu linia şi volumul, dar şi pedagogi cu cuvîntul scris. Problemele lor trebuie să înce­teze a mai fi probleme de cerc închis, ci să devină probleme curente ale construcţiei şi conştiinţei noastre cul­turale. „Sunt sufluri mari, ne spune arh. Octav Doicescu despre aceste noi generaţii de arhitecţi. Sunt poziţii inte­resante, sunt ingeniozităţi constructi­ve, sunt caractere arhitectuale cu to­tul deosebite... In lucrările lor omul nu apare înecat în tehnologie ; aş pu­tea să spun că trec dincolo de practi­cismul curent, cu multă vigoare şi multă poezie“. Şi mai departe ! „Şi după aceasta, sunt foarte surprins că dispar încet şi pe nesimţite în medio­critatea unei confecţii de serie, indi­ferentă*. De ce ? Nu e bine să încer­căm să răspundem 7 „Nu îmi dau bine seama ce se intlm­­plă, spune mai departe arh. Octav Paul Anghel (Continuare în pag. 2) DIN SUMAR ! A Miniaturi cu Păstorel — de VINTILA russu sirianu (pag. 2) H Alice Cocea — de M. RIMNI­­CEANU (pag. 4) H „Să luăm tăunii de coadă“ — de ECATERINA OPROIU (pag. 5) D Scopul strategic al ştiinţei — de VALTER ROMAN (pag. 8) B „The Harlem Renaissance“ de VERA BERCEANU (pag. 9) B Pasărea verticală — de MIR­­CEA GRIGORESCU (pag. 10) flinta şi umanism |\/| £ Q tj |_ P A — De ce n-ai scris vinerea trecută la „Contemporanul“ 7 — M-am căznit dar nu mi-a ieşit; m-am căznit mai mult ca alteori, dar n-a ieşit. — Cum e aia că n-a ieşit 7 Plan n-ai 7 Cum iţi Îndeplineşti planul 7 Eşti un om dezordonat 7 N-ai zi fixă şi oră fixă cind scrii pentru „Contem­poranul“ 7 De ce nu te-ai aşezat la birou să scrii 7 — Ştii, eu nu scriu la birou. — Da cum 7 — Eu cînd scriu stau întins pe pat. Dar ca să scriu trebuie să-ţ­i vină să scriu. Şi nu mi-a venit. — Ai stat şi-ai aşteptat să-ţi vină, întins pe pat. Ai fi şi adormit! — N-am aşteptat. Am încercat. Am încercat să scriu, dar n-a ieşit. Am scris de vreo douăzeci de ori titlul şi l-am mototolit De alte cincisprezece ori — le-am numărat — am scris o pagină, o pagină şi jumătate, dar nu ieşea; nu se lega; n-avea haz. — Nu-nţeleg. Eu ştiu că planul se îndeplineşte. Dacă nu l-ai îndeplinit, că ai avut motive obiective, e altceva. Ai fost bolnav 7 Te-a durut capul 7 Ai avut şedinţe 7 Cursurile ştiu că l-au terminat. Ai avut examene 7 — Nimic din toate astea. — Atunci te-ai lenevit 7 — Vezi, la munca asta a mea lu­crurile stau altfel. Trebuie să-ţi vie i­­deile, să se aşeze la tine în cap. Pe urmă e uşor să le scrii apoi să-ţi re­vezi articolul, să-1 mai dichiseşti. Dar dacă nu-ţi vin ideile In cap nu ai ca face. — Inspiraţie . — Ii poţi zice şi aşa, poţi sâ-i zici cum vrei, poţi să-i zici şi Muză. — Ca in poezia ? — Nu numai în poezie. Aşa e şi cînd faci matematică. N-ajunge să ci­teşti, să studiezi. Mai întîi, şi cînd citeşti, uneori nu înţelegi. Sînt oameni care-şi închi­puie că-şi pot planifica cititul­­ atîtea pagini pe zi. Şi merge-o zi şi merge alta, şi merge o săptămină, dar într-o zi te-mpiedici de o frază de o formu­lă, de o teoremă şi stai. Şi-o răsuceşti In toate felurile, şi-l iei de-a capul tot capitolul, toată cartea şi tot acolo te împiedici. — Ţine mult? — Poate să ţină şi zile, şi ani. Da­că ţine mai puţin, nu-i nimic; bineîn­ţeles, ţi-a stricat planificarea. Dacă ţi- Gr. C. Moisil ,continuara (a pag. 2)

Next