Contemporanul, iulie-decembrie 1971 (Anul 25, nr. 27-52)
1971-11-26 / nr. 48
A Pentru o renaştere a recitalului # RECITALUL poate şi are toate şansele să ocupe V111'°1 important în bogata noastră viaţă muzicală. Mulţi se vor întreba, oare nu avem recitaluri suficiente ? Răspunsul este foarte simplu. Avem, însă puţine sunt de bună calitate. Ne referim, in primul rind, la recitaluri de lied. Dorim programe unitare şi care să conţină capodoperele muzicii din toate timpurile. Cîndva, Dan Iordăchescu, Emilia Petrescu, Martha Kessler, Hilda Jerea, ne-au oferit seri Schumann, Schubert, Hugo Wolff, Mahler, nemaivorbind de minunatele seri de cintec românesc. Azi asistăm la concerte de lied cu programe foarte amestecate. Dacă în ceea ce priveşte recitalul de vioară putem vorbi da reuşite, cum a fost acela al lui Mihai Constantinescu (integrala sonatelor de Bach) sau de cuplul Ştefan şi Valentin Gheorghiu, in domeniul recitalului de pian — tocmai acolo unde literatura este cea mai bogată — programele sunt pestriţe şi de cele mai multe ori neconvingătoare. Putem vorbi oare de o integrală a operelor lui Bach sau măcar de prezentarea Preludiilor şi a Fugilor sau a Invenţiunilor ? Ne surprinde faptul că tocmai unii artişti de notorietate nu cultivă recitalul cu programe dense, ocolesc primele audiţii de muzică românească şi contemporană universală. Pe de altă parte, nu credem că este cazul să repetăm la infinit un repertoriu devenit plictisitor. Afluenţa în sălile de concert din ultimele luni arată cit de mult doreşte publicul să i se ofere acea „unitate în varietate“ şi in ceea ce priveşte alcătuirea programelor. Trebuie să observăm că şi ARIA neglijează marile recitaluri, că programează adesea solişti nu prea convingători (în acest sens, „Scînteia tineretului“ şi alte ziare au arătat reale deficienţe). Petre ZARNESCU Bucureşti 0 problemă... cu cîntec • FIIND meloman... fanatic, m-am străduit să mă străduiesc în continuare, ca tot omul, să-mi alcătuiesc şi eu o discotecă. Credeţi că se poate ? încercaţi şi dv. şi o să vedeţi ! încercaţi întîi să 0 luaţi metodic, adică pe epoci (mă gîndesc acum la muzica simfonică) , preclasicii, clasicii, romanticii etc. Veţi constata cu acest prilej cit de incompletă este lista elementară (atenţie, elementară !) de compozitori şi de lucrări editate pe disc, pe care le puteţi găsi, chiar în cele mai pretenţioase magazine de specialitate din Capitală (ce să mai vorbesc de situaţia noastră, a provincialilor). Ai nevoie de lucrări fundamentale din creaţia muzicală a tuturor timpurilor şi nu le găseşti. Sau găseşti simfonia a IV-a a cutărui compozitor dar nu poţi da de a V-a simfonie a aceluiaşi compozitor. Ce să ne mai gîndim la „integrale“... Visul e prea frumos. In general, mi se pare că „politica“ de editare pe disc a creaţiei muzicale simfonice româneşti şi universale e lipsită de nişte criterii judicioase, ţinînd de importantul caracter educativ al acestei activităţi. Anton CARPIŞ Medic (Mediaş) Profesionalism şi etică • AM citit în numărul trecut al revistei dv. cronica semnată de Aurel Bădescu la spectacolul Prima zi de libertate. Nu discut acuma opiniile exprimate în cronică şi, de altfel, rău la ele vreau să mă refer. Am citit însă şi alte cronici la aceeaşi piesă, complet diferite, apărute aproape simultan, și m-a izbit cit de contradictorie poate rămîne pentru cititor imaginea finală rezultată din aceste lecturi. Nu e prima oară cînd observ acest lucru. Diversitatea punctelor de vedere (vorbesc acum in principiu) e necesară și salutară, dar atunci cînd ea nu are, de fiecare dată, o solidă bază de argumentaţie, nu poate provoca decit derută în rîndurile publicului, iar cronicarii îşi pierd creditul. Ridic această problemă deoarece mi se pare că ea are implicaţii mai complexe decit se crede, de la cele etice pînă la cele ale profesionalismului gazetăresc propriu-zis. Nidio TIMOFTE Studentă (Bucureşti) Tristeţe • NU e multă vreme de cînd am asistat la • emisiune TV ce îşi propunea să analizeze cazurile citorva absolvenţi ai diverselor facultăţi din Capitală care au refuzat să se prezinte la locurile de muncă unde fuseseră repartizaţi. Am descoperit cu uimire şi tristeţe printre ei o tînără absolventă a I.A.T.C., Dana Bolintineanu. Intîmplător o cunoșteam, căci o văzusem intr-un spectacol pe scena „Casandrei“. Ingîmfata plăpumăreasă, mi se pare. Mărturisesc că am apreciat-o foarte mult, mi s-a părut deosebit de talentată și am regretat că nu a mai fost distribuită (de ce ?) şi în alte spectacole ale studioului. Mi-am amintit atunci şi de alţi absolvenţi ai I.A.T.C. care nu s-au prezentat la teatrele unde au fost repartizaţi, şi mi-am mai amintit de toţi ceilalţi pe care i-am văzut în ultimii ani perindîndu-se pe scena „Casandrei“ şi care acum se află în diferite teatre din ţară. Gîndindu-mă la aceştia din urmă, mi-am dat seama că nu mai ştiu aproape nimic despre ei, deşi îmi fuseseră un timp familiari şi dragi, ca actori. Şi nu mi-am putut reţine tristeţea de a vedea că, deoarece o absolventă IATC nu s-a prezentat la post, a fost făcută o emisiune întreagă şi că acum o ştie toată ţara (chiar dacă s-a făcut de ruşine), dar despre colegii ei care-şi fac datoria la Piatra Neamţ, Cluj, Turda sau mai ştiu eu unde, nu suflă nimeni o vorbă atîta timp, nici TV, nici presa — deşi asta ar intra in obligaţiile dv. Mircea ŞANDRU Inginer proiectant (Bucureşti) d INSTITUTUL PEDAGOGIC DE 3 ANI PITEŞTI , ANUNŢA fi scoaterea la concurs a următoarelor posturi : . ... I. Facultatea de filologie / 1. Conferenţiar, disciplinele limba rusă şi lingvis- 3 stică generală, poziţia 2, statul de funcţiuni al ca- |tedrei de limbi străine. 5 . II. Facultatea de ştiinţe naturale 1. Şef de lucrări, disciplinele zoologie şi prepa- » S rarea materialului didactic, poziţia 8, statul de tine- acţiuni al catedrei de ştiinţe naturale. a ) Candidaţii la concurs vor înainta la Rectoratul SI Institutului pedagogic de 3 ani din Piteşti, str. S . Gh. Doja nr. 41, în termen de 30 de zile de lapu- g - blicarea acestui anunț in Buletinul oficial al R.S.R., 2 . partea a IlI-a, cererea de înscriere la care vor să anexa actele prevăzute de Legea nr. 6 privind 5 . Statutul personalului didactic din R.S.R., publi- sii cată în Buletinul oficial partea I-a, nr. 33, din 15 martie 1969 și de Instrucțiunile Ministerului Invăsțămîntului nr. 84539/1969. ■ genda 1 - SPORT O zi foarte plină • IATA că echipa României a reuşit să se claseze printre primele opt echipe de fotbal din Europa... Şi nu numai că s-a calificat, dar, fără riscul de a fi prea vanitoşi, echipa României este, în acest ceas, una din cele mai bune din Europa... Dacă nu este chiar cea mai bună, este, în orice caz, cea mai talentată, deşi în partida cu Ţara Galilor n-a atins punctul ei maxim... Ce te impresionează la aceşti tineri este marele talent cu care natura a avut înţelepciunea să-i înzestreze... Partida cu Ţara Galilor n-a avut dramatism şi nici n-avea cum să-l aibă, dramatismul nu se naşte decit din confruntarea celor egali... N-a fost de fapt o partidă, ci nişte socoteli care s-au incheiat corect şi la timp, după care fiecare şi-a văzut de treburile lui... Duminică 14 noiembrie a strălucit Dobrin, în această miercuri a strălucit Lucescu, dar nici asta n-are prea mare importanţă... Important e că echipa şi-a atins, cînd cu strălucire, cind cu metodă rece, ţelul pe care şi l-a propus... Şi sper că lui Angelo Niculescu n-o să i se ceară demisia drept pedeapsă pentru că a calificat echipa în sferturile de finală ale campionatului european... Au existat păcate şi mai mari care au fost trecute cu vederea... Echipei U.T.A. i se spune, nu ştiu de ce, „bătrina doamnă“... Dacă toate doamnele ar arăta aşa, nici nu ne-am mai uita la domnişoare... Ce fel de doamnă brăzdată de riduri şi complexe e echipa asta care-ţi cîştigă odată campionatul, acum se află pe primul joc şi, ajunsă în turul trei al Cupei U.E.F.A., învinge o echipă portugheză de prim rang cu tinerescul scor de 3—0 ?... Nu, U.T.A. nu este o „bătrină doamnă“, oricît de dragi ne-ar fi epitetele, ci una dintre cele mai tinere şi mai zvelte formaţii. Jucătorii din această echipă sînt îndrăgostiţi pînă peste cap de jocul cu balonul rotund şi iubirea a fost întotdeauna privilegiul tinereţii. Şi apoi se vede de la o poştă că U.T.A. e o echipă, că acolo s-a săvîrşit şi un miracol sufletesc... Dar dacă această coeziune sufletească nu se traducea cu 3—0 pe tabela de marcaj, ea oricît de nobilă ar fi fost, n-ar fi avut nici o valoare... în fotbal, golul contează — in rest — totul e zădărnicie. T. M. O nouă editură • — CE este şi ce vrea să fie Editura pentru Turism, abia înfiinţată ? — l-am întrebat pe directorul ei, scriitorul Pop Simion. — Este o casă de editură ale cărei ţeluri şi funcţiuni sunt ca ale tuturor celorlalte edituri din România, la care se adaugă atribuţiile de strictă specificitate, decurgînd din însuşi caracterul specific al domeniului la care se referă — turismul. Creată pentru a răspunde sarcinilor propagandei Ministerului Turismului, pe lingă care activează, editura extinde şi diversifică peisajul editorial al ţării, aflat — de un timp încoace — în continuă efervescenţă şi cristalizare. — Ce tipărituri concură, după opinia dv., la „marca“ noii edituri? — Literatura de drumeţie, bunăoară (cărţi de reportaj, note de călătorie, jurnal, memorialistică, eseuri), contribuţii privind structurile şi metodologia turismului, ca ramură tot mai afirmată a economiei naţionale, ghiduri, monografii, albume pliante, hărţi, afişe, cărţi poştale ilustrate etc. — Cînd veţi demara şi cu ce autori ? — începutul de an e şi începutul nostru de drum. Autori ca Paul Anghel, Al. Ivan Ghika, Ioan Grigorescu, Toma George Maiorescu, Darie Novăceanu, Petru Vintilă sau mai tinerii Valentin Hossu-Longin, Ştefan Dimitriu, Nicolae Păduraru etc., ne oferă manuscrisele lor şi se alătură astfel, primii, efortului nostru de a cultiva reportajul cu persuasiune şi exigenţe noi; ne gîndim ca după cîţiva ani de activitate editorială, să zicem la finele anului 1975, să fim în posesia unei serii de volume care s-ar recomanda cititorului ca făcînd parte din ceea ce s-ar putea numi noua „Românie pitorească“ a patriei socialiste. — întrevedeţi şi activităţi externe ? — Neîndoios. Mare parte din tipăriturile noastre vor apare în versiuni străine. Vom întreţine, de aceea, relaţii cu case de editură similare din străinătate. Forma acestor relaţii : schimburi, traduceri reciproce, coeditări, export de carte, acţiuni comune privind pieţele de desfacere, participări la tîrguri şi expoziţii de carte ş.a.m.d. — De ce n-are editura un nume ? — Va avea : PONTICA, probabil, sugerînd golful de latinitate pe care atît de strălucit îl reprezintă românii pe bătrînul continent. C. M. Cercetarea pedagogică despre azi şi miine • — PUNCTUL 1 pe agenda noastră de lucru — ne spune Virgil Caraba, secretar ştiinţific al Institutului de ştiinţe pedagogice — îl constituie schimbarea de stil şi de ritm în activitate, deci preocuparea de a ţine pasul, de a răspunde prompt, de a oferi soluţii variatelor probleme pe care le pune învăţămîntul şi educarea comunistă a tineretului. — Practic, ce anume aveţi pe şantier ? — Am oferit Ministerului proiectul unei „strategii“ a acţiunii de „renovare“ a procesului de învăţămînt. Punem la dispoziţie şi unul dintre instrumentele principale de lucru, un studiu de concepţie, o „scrisoare metodică“ — cum îi spunem noi. Continuăm o suită de dezbateri însoţite de demonstraţii privind utilizarea tehnicii în procesul de învăţămînt — mijloace audio-vizuale, „maşini de învăţare“ (VERFIX), televiziune. Iniţiem organizarea a trei laboratoare de orientare şcolară şi profesională. La Iaşi şi Cluj sunt în funcţiune, de asemenea, la Bucureşti, la Liceul „Ion Neculce“. — Alte acţiuni ? — Pregătim, în calitate de coautori, sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, o dezbatere ştiinţifică pe tema Pregătirea profesorului pentru şcoala modernă, proiectată pentru această lună. Şt. Dinulescu 1901 • „Sămănătorul“ • IN cuvîntul de prezentare către cititori, pe care Vlahuţă şi Coşbuc îl■ publică in revista literară săptăminălă „Sămănătorul" (Nr. 1, din 2 decembrie 1901), se spune : Ne strîngem cu credinţă şi cu dragoste, în jurul aceluiaşi stindard, stindard de pace, de înseninare şi de înfrăţire intelectuală, de apostolică muncă pentru dezmorţirea inimilor care tînjesc, pentru redeşteptarea avîntului de odinioară în sufletele româneşti, pentru chemarea atîtor puteri risipite la o îndrumare mai sănătoasă, la sfînta grijă a întăririi şi a înălţării neamului nostru... Stindardul înălţat de cei doi directori ai „Semănătorului“ avea să adune in jurul său pe cei mai de seamă scriitori ai timpului: Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Şt. O. Iosif, D. Anghel, C. Sandu-Aldea, N. Dunareanu, D. Nanu, G. Tutoveanu, N.N. Beldiceanu, O. Densuşianu, I. Slavici, P. Cerna, Ion Gorun, Octavian Goga, I.A. Bassarabescu, I. Agârbiceanu, Emil Girleanu, Ilarie Chendi, Corneliu Moldovanu, Elena Farago, V. Pârvan, N. Davidescu, George Murnu, Caton Teodorian,, A. Herz şi alţii. Trecută prin mai multe conduceri, revista „Sămănătorul“ a apărut pînă la 27 iunie 1910. Lucia Mantu I • PRINTRE tinerele talente descoperite de revista „Viaţa Românească“ s-a aflat şi Lucia Mantu (Camelia Nădejde, fiica fruntaşului socialist Gheorghe Nădejde şi nepoată a soţilor Ton şi Sofia Nădejde). La debutul său ca prozatoare avea numai 19 ani, dar s-a dovedit, de la început, o matură şi desăvîrşită cunoscătoare a vieţii de familie moldovenească. Consacrarea definitivă pe tărîm literar şi-a avut-o în anul 1925, cînd romanul său Cucoana Olimpia a fost încoronat cu premiul oferit de ziarul „Dimineaţa", în cadrul unui concurs. Juriul care hotărîse această premiere fusese format din scriitorii : G. Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu şi Jean Bart, trei nume mari, care-şi puneau girul pentru această meritată consacrare. In anii următori, alţi scriitori de frunte i-au apreciat talentul, dedicîndu-i articole elogioase cu referire la scrierile sale (Mihai Ralea, George Călinescu, Perpessicius). Una dintre cele mai reuşite cărţi ale Luciei Mantu, Miniaturi, a fost reeditată în anul 1969. S-a născut la 19 septembrie 1888. A murit în ziua de 23 noiembrie 1971. Ury Benador • SĂPTAMÎNA aceasta — marţi 23 noiembrie — lumea noastră literară a înregistrat încă o pierdere — a murit scriitorul Ury Benador. împlinise (la 29 aprilie) 76 de ani dar şantierul său literar continua să fie în plină desfăşurare. începuturile lui scriitoriceşti sînt cunoscute de la vîrsta de 12 ani, cînd protestează împotriva carierei care i se impune de către părinţi, printr-o piesă de teatru. In presa literară debutează în anul 1924 („Lumea literară“, Iaşi), tot cu o scriere de teatru. Şi-a continuat activitatea în publicistică la revistele : „Viaţa Românească“, „Reporter“, „Revista Fundaţiilor“, „Flacăra“, „Gazeta literară“, „Contemporanul“ şi altele. A scris mai multe romane, care i-au adus un frumos renume, fiind unanim apreciate de critică : Germinări — 1934 (din ciclul Ghetto, veac XX), Subiect banal — 1935, Gablonz, Magazin universal — 1961, și altele. Mai recent i-a apărut primul volum din Opere, in care sunt cuprinse principalele lui scrieri din perioada începuturilor. Ion Munteanu Leopoldina Bălănuţă: Antigona • ÎNTRE două „generale“, Leopoldina Bălănuţă — Antigona premierei de astă-seară a Teatrului Mic —, ne mărturiseşte : — Este prima dată cînd interpretez unul dintre rolurile tragediei antice. Emoţiile sînt dublate de un sentiment care s-ar putea numi satisfacţie : tragedia antică nu are numai un rol „formativ* pentru spectatori, ci şi, în primul rind — în ordine cronologică — asupra interpreţilor. Nu numai ca problematică sufletească, ci şi ca tehnică actoricească, căci se cere o continuă echilibrare între inflexibilitate şi trăire. Cred că aş fi încercat toate aceste frămîntări chiar dacă aş fi fost distribuită intr-un rol din cor. — Parteneri ? — în regia lui I. Cojar, în scenografia Adrianei Leonescu, Creon va fi Ionescu-Gion, Euridice — Olga Tudorache, Ismena — Monica Ghiuţă, Paznicul — Vasile Gheorghiu, Thirezias — Constantin Codrescu. — îmi amintesc că le sfîrșitul Institutului v-am aplaudat într-o excelentă Vetă. V-ar tenta o întoarcere la comedie ? — Da, firește. Aștept doar regizorul" Care"Să aibă curajul să mă distribuie., — Proiecte ? ! . . — Nu știu deocamdată. Important acum este doar gongul de vineri seara. Radu Rupea c. Dinschiotu: Societatea culturală „Vladimir Streinu“ • — VOM organiza în timp mai multe acţiuni menite a înlesni cunoaşterea operei lui Vladimir Streinu (23 mai 1902 — 26 noiembrie 1970). în curînd, la 28 noiembrie, va avea loc la Piteşti un simpozion Vladimir Streinu, organizat de Comitetul judeţean Argeş pentru cultură şi educaţie socialistă, în colaborare cu Institutul de istorie şi teorie literară „G. Călinescu“, unde Vladimir Streinu a fost prezent pînă la sfîrşitul vieţii. Vor participa personalităţi ale culturii şi literaturii noastre, cercetători ai institutului, editori, cadre universitare, scriitori, prieteni ai lui Streinu etc., care, în faţa publicului piteştean, vor evoca opera şi personalitatea autorului Paginilor de critică literară. Actori ai Teatrului „A. Davila“ din Piteşti vor citi cite un fragment din Hamlet de Shakespeare şi din Horaţiu de Corneille, în traducerea lui Vladimir Streinu, piese pe care intenţionăm a le introduce mai tîrziu în repertoriul teatrului nostru. De asemenea, se vor citi cîteva din poeziile sale. In după-amiaza aceleiaşi zile vom participa la Teiu, comuna natală a scriitorului, la redeschiderea muzeului local de etnografie şi artă populară, căruia i s-a adăugat şi o secţie dedicată lui Vladimir Streinu. Tot atunci va avea loc şedinţa de constituire a Societăţii culturale din comună, căreia terenii vor să-i dea numele lui Vladimir Streinu. Ioana Voicu Marcel Anghelescu, Moş Ion Roată • — CUM vă simţiţi in noua dv. calitate de director al Teatrului de Stat din Ploieşti ? — Mulţumesc, foarte bine... Lucrez cu un colectiv harnic şi talentat, dornic să se ridice pe o treaptă profesională superioară, dornic de realizări cit mai interesante. Iar eu, trebuie să vă mărturisesc, am luat, ca în tot ceea ce am întreprins în cariera mea, treaba în serios. Şi, cu asta, cred că aţi înţeles ceea ce am vrut să spun gîndindu-mă la responsabilitatea ce-mi incumbă o astfel de calitate. Ca să nu mai amintesc de emoţiile pe care le am... — Cum v-aţi început activitatea directorială ? —între altele, citesc de zor piese, pentru alcătuirea unui repertoriu cu un bogat conţinut de idei, pentru montarea unor spectacole atractive, folositoare... — Cu ce debutaţi ? — E bine spus „debutaţi“ pentru că noi, slujitorii teatrelor, debutăm mereu. Iar de data aceasta o voi face de două ori în acelaşi timp , şi ca director şi ca actor. La sfîrşitul lunii are loc premiera cu piesa Cuza Vodă de Mircea Ştefănescu, pe care o pune în scenă maestrul Sică Alexandrescu. îl interpretez pe Moş Ion Roată, personaj care mă pasionează prin umanitatea, umorul şi bunul simţ pe care le degajă... — Ce mai aveţi în pregătire ? — In primele zile ale lui decembrie vom începe repetiţiile cu savuroasa comedie a lui Aurel Baranga Interesul general (regia Háry Eliád). Pe lista viitoarelor premiere mai figurează . De cu seară pină a doua , de Victor Rozov, Avarul de Moliére, Despot Vodă de Vasile Alecsandri. — Alte acţiuni ale teatrului ? — Turnee în localităţile din judeţ. Am alcătuit echipe care se deplasează cu regularitate în fabrici şi uzine, la Casele de cultură, unde publicul — cu care dorim să ne întîlnim cit mai des — ne așteaptă întotdeauna cu interes. S. Naumescu Valeriu Moisescu debutant în pictură • În foaierul Teatrului Mic, 7 uleiuri şi 13 guaşe constituie debutul ca artist plastic al cunoscutului regizor Valeriu Moisescu. — De cînd pictaţi, Valeriu Moisescu ? — De cînd eram mic. Aşa cum o fac toţi copiii, dar senzaţia mea este că atunci pictam cel mai bine. In această perioadă am primit sfaturile lui M. H. Maxy, singura mea „academie“ în acest domeniu. Nu am abandonat pictura nici după ce am intrat în teatru. Am făcut scenografie la aproape 20 de spectacole, insă nu mă gîndeam să expun. Pictam ca pentru a-mi satisface o nevoie lăuntrică. — Cum aţi ajuns, totuşi, la expoziţia de azi ? — M-a decis insistenţa oamenilor din jurul meu, dar cu o deosebită emoţie. Cu cîteva zile înainte de vernisaj, nu eram convins încă dacă nu ar fi mai bine să renunţ. — Şi acum ? — Confruntarea cu oamenii e necesară din timp în timp, deci... — Pictorul Valeriu Moisescu are proiecte ? — M-am străduit totdeauna să fiu sincer cu mine însumi, să nu fiu influențat de mode. Pictura însemnează pentru mine o descoperire a lumii și a mea, ca un proces firesc, deci nu pot să nu am proiecte. Al. Dinu Să vorbim despre... Important • DE cite ori am trecut pe lingi noul aeroport Gtopeni, ultindu-ni la nacela din înălţimi, îmi tot Spuneam că o să curgă şi pe la a mea moară apa, că o să-mi vie şi mie ziua să iau drumul depărtărilor. Ivindu-mi-se sorocul, avînd ceea ce neamţul denumeşte „Reisefieber“, adică febra plecării, într-o bună dimineaţă am călcat pragul bastimentului de unde se ia zborul. Că înainte de despărţire n-am putut da un ultim telefon, toate cele trei aparate ale impunătorului aeroport, plivi ochi, nemaireţinind nici o fişă, mi-am zis : ce importanţă are ! Ci n-am putut să-mi iau un ziar, o revistă, chioşcul cu presa fiind închis, mi-am zis : ce importanţă are ? Ci pe generoasa scară interioară. Ce duce la restaurantul din monumentala sală de unde se pleacă, cărind zarzavaturi in văzul călătorilor, si certau două ţaţe, mi-am zis: ce importanţă are ? Intimplindu-mi-ne să nu plec pentru prima oară, după închiderea avionului, mă aşteptam, ca de obicei, o voce cristalină să ne spună bun venit, să ne anunţe cu ce epavăt zburăm, la ce înălţime vom călători, cu cîţi kilometri pe oră, urîndu-ne, în acelaşi timp, din partea echipajului, călătorie plăcută. Ceea ce, ca să o spun pe a dreaptă, nu s-a întîmplat. De aceea ai continuat să-mi zic: ce importanţă are ? Şi am început să urcăm în nori, brusca schimbare de altitudine supărător făcînd să-ţi ţiuie urechile. Atunci mi-am amintit că altădată, îndatoritoare, o domnişoară ne oferea nişte bomboane. Că bărfindu-le în gură, obligaţi in a mişca maxilarele, ţiuitul se făcea mai suportabil. Necăpătînd insă bomboanele şi ţiuitul rămînind ţiuit, iarăşi mi-am zis: ca importanţă are ? Precum spuneam, necălătorind pentru prima oară, ştiam că pe parcurs, ni se anunţă cînd ne aflăm deasupra Budapestei, cind ne aflăm deasupra Vienei, ceea ce de asemenea nu s-a intimplat, şi mai departe mi-am zis : ce importanţă are ? Apoi, nişte june a ctat profesiune, dacă nu sînt alăturea cu drumul, este zimbetul şi amabilitatea, fără a ne adresa cuvîntul, ne-a adus ceva de-ale gurii, fără zîmbet şi fără de amabilitate, şi din nou mi-am zis : ce importanţă are ? Din păcate, solicitind acolo o picătură de sare, întunecată, o domnişoară, aşa ca să mă simt, mi-a pus pe tavă, nici mai mult nici mai puţin de patru micuţe solniţe, în ceea ce mă priveşte, in continuare spunindu-mi: ce importanţă are ? După cum se vede, tot bătindu-mă gîndul asupra a ceea ce este important, aşa s-a făcut că mi-am amintit că in genere societăţile aviatice lucrează în pierdere, aparatele, instalaţiile şi toate ette le necesită zborul in văzduh depăşind tarifele practicate. Ceea ce, după cele citite în presă, nu este cazul cu TAROM, onor societatea noastră de navigaţie aeriană fiind excedentară. Lucru important. Deci n-are decit să nu ne dea bomboane. Şi plecînd in depărtări, tot învirtindu-mi-se mintea in jurul a ceea ce este important, mă gîndeam că sansonetistul Gilbert Bicaud binevoiască să incinte pe alții cu „L’important c’est la rose"... Mihai Popascu / STOP CADRU ION DOGAR MARINESCU TURISM Pentru fiecare judeţ • „AŢI făcut o alegere fericită venind să vă petreceţi vacanţa pe aceste meleaguri ale României. Vă aşteaptă zeci şi zeci de surprize plăcute ! O infinitate de peisaje inedite; un paradis al pescarilor şi vânătorilor ; uimitoare monumente ale naturii ; muzee şi biblioteci vestite ; numeroase posibilităţi de divertisment ; specialităţi culinare specifice !“ Cu aceste cuvinte se deschide interesantul şi frumosul ghid al judeţului Mureş, pe care autorii lui — voind, desigur, să arate cit este de cuprinzător cu toate că are un volum relativ mic — l-au numit „compendiu turistic“. N-am văzut, pînă acum, multe ghiduri de felul acesta. De la prima impresie, el atrage şi convinge. Prezentarea judeţului este completă, destul de originală şi de multe ori inspirată. Autorii lucrării sunt modeşti, vorbesc despre judeţul lor cu măsură şi cu seriozitate, ca despre „unul din cele 39.“ Iată invitaţia adresată turiştilor de pretutindeni : „înainte de a vă decide unde să vă petreceţi vacanţa, sau măcar o parte din ea, vă sfătuim să consultaţi ghidul de faţă, în care vă prezentăm tabloul panoramic al judeţului Mureş, unul din cele 39 de judeţe ale Republicii Socialiste România“. Pentru cei ce nu-l cunosc încă, judeţul acesta, al cărui pămînt a fost populat din vremuri străvechi, după cum atestă urmele materiale, din epocile bronzului şi fieruri, păstrate la Muzeul de istorie din Tîrgu Mureş, prezintă un ansamblu foarte variat de valori turistice Astfel, pot fi văzute urmele castrelor romane din Brîncoveneşti, Gurghiu, Sînpaul şi altele, care formau linia de apărare romană împotriva dacilor liberi. Pe teritoriul judeţului se păstrează vestigii preţioase ale răscoalelor antifeudale din anii 1437, 1514 şi 1562, precum şi ale luptelor revoluţionare date de muncitorii forestieri din Valea Mureşului. Ghidul evocă şi acţiunile de protest ce au avut loc acolo împotriva dictatului de la Viena din 1940, care aducea o gravă ştirbire suveranităţii naţionale a României, şi rezistenţa fermă a populaţiei împotriva barbariilor fasciste, şi contribuţia adusă în luptele pentru eliberarea ţării. O notă aparte, deosebit de interesantă, o dau acestor locuri minunate faptul că, de-a lungul vremurilor, pe teritoriul judeţului Mureş, alături de români, au convieţuit maghiari, germani şi populaţii de alte naţionalităţi. Expresia spiritului creator al populaţiei, desfăşurîndu-se astfel, pe game foarte variate, a dus la realizări pline de farmec şi de real interes folcloric. Arhitectura satelor şi oraşelor este marcată de această varietate , iar trecerea prin epocile istorice, din Evul Mediu pînă in zilele noastre, Se face armonios şi pitoresc, In sensul cel mai bun al acestor termeni. Tg. Mureş, Sighişoara, Reghin, Tîrnăveni, Luduş, Sovata sunt localităţi urbane in care turiştii vor avea întotdeauna prilejul să contemple cetăţile medievale, romanticele străduţe străjuite de salcîmi, edificiile gotice măiestrit ornamentate, castelele în stil baroc, admirabilele artere moderne, parcurile mari şi îngrijite cu dragoste de edili şi de locuitori. Staţiunile balneare din judeţul Mureş — Sovata, Sîngeorgiu de Mureş, Ideciu de Jos — sunt foarte frecventate de turiştii din ţară şi din străinătate. Renumele lor se datoreşte faptului că apele cu o concentraţie puternică de clorură de sodiu şi iod, nămolurile iodurate, dau acestor staţiuni mari calităţi terapeutice, amplificate de clima reconfortantă a întregului teritoriu, situat, în medie, la cîteva sute de metri altitudine. Ghidul mureşean nu uită nici lumea feerică a monumentelor naturii, nici serbările populare tradiţionale, după cum are grijă să menţioneze, că adresele exacte şi numerele de telefon, hotelurile, restaurantele, campingurile, cabanele şi felurile de mîncare specifice pe care le puteţi gusta, savura acolo. Notăm că este un judeţ din cele 39 la fel de frumoase, de bogate in comori turistice. Așteptăm și ghidurile lor. M. G.