Contemporanul, ianuarie-decembrie 1972 (Anul 26, nr. 1-27)
1972-06-23 / nr. 26
: Morte Opera, baletul şi opereta . CONSILIUL Culturii şi Educaţiei Socialiste a organizat, marţi 20 iunie, o consfătuire cu conducerile teatrelor lirice, compozitori, cintăreţi, balerini, regizori, maeştri coregrafi şi reprezentanţi ai presei. Referatul prezentat de Nicolae Călinoiu, directorul Direcţiei muzicii din C.C.E.S. — o analiză lucidă şi exigenta a stadiului actual al creaţiei şi interpretării — a fost punctul de pornire al unui interesant schimb de opinii, avind ca leit-motiv trei întrebări esenţiale : ce oferim, cum oferim, cui oferim ? Problemele creaţiei, ale libretelor, calitatea spectacolelor, folosirea judicioasă a talentelor, atitudinea faţă de repertoriul românesc, rolul televiziunii în popularizarea genului, sprijinul insuficient al presei şi competenţa criticii, formarea publicului, dispariţia treptată a educaţiei muzicale prin şcoală — iată cîteva din problemele puse în discuţie la această binevenită consfătuire. Ion Brad, vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Ion Dumitrescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor, Vasile Tomescu, Mircea Horia Simionescu, Nicolae Boboc, Ion Pavalache, Mauriciu Vescan, Petre Codreanu, Ion Tugearu, Hero Lupescu, Sandu Augustin s-au ocupat, în cuvîntul lor, de evoluţia operei, baletului şi operetei româneşti. „Pană Lesnea Rusalim“ pe micul ecran • CONTINUIND seria de montări proprii pentru televiziune, redacţia muzicală T.V. a inclus în programul său şi opera compozitorului Paul Constantinescu, Pană Lesnea Rusalim. Adaptarea pentru televiziune este semnată de Florica Gheorghiescu », „a actor) şi Carmen Dobrescu (regie), iar cadrul scenografic de arh. Gheorghe Constantin. Interpretează un grup de soliști ai Operei Române din Cluj. In rolurile principale : Mugur Bogdan, Teodor Atanasiu, Margareta Rădulescu, T. Pauliuc, Ileana Handrea, I. Tripsa, I. Bărbieru, I. Udrescu, si Stefan Popescu. Costumele : Gabriela Zamfirescu. Coregrafia : I. Tugearu. Concerte de muzică populară • DUPĂ o serie de concerte extraordinare de muzică populară românească prezentate de orchestra populară „Doina Ilfovului“ (dirijor Dan Albeşteanu, cu apreciaţii solişti Angela Moldovan, la- Un nou „Don Juan“ • JEAN Louis Barrault va monta, în stagiunea 1913—1974, un nou Don Juan la Opera din Berlinul occidental. Conducerea muzicală, Lorin Maazel. „Cavalerul rozelor** • UN disc de mare succes internaţional: Cavalerul rozelor de Richard Strauss, dirijat de Leonard Bernstein, îşi dau concursul: Filarmonica din Viena, Corul Operei din Viena şi un impunător grup de solişti : Christa Ludwig, Walter Berry, Lucia Popp, Placido Domingo, Kia Pietraru, Georgeta Anghel, Ştefania Stere, Teodor Heria, Florea Tănăsescu ş.a.) la Teatrul de vară „23 August“, programul continuă în aceste zile la Arenele Libertăţii. Orgile de la Le Mans • MARILE orgi din catedrala de la Le Mans, datînd din secolul al XVI-lea, mutilate în urma transformărilor succesive şi nefolosite de paisprezece ani, au fost acum aproape complet restaurate. Gaston Luaize le-a inaugurat printr-un concert care a fost şi înregistrat pentru a fi transpus pe un disc. Evenimentul n-a atras chiar atît de multă lume precum cursele automobilistice, dar iubitorii de muzică de orgă apreciază în cel mai înalt grad recuperarea acestui instrument istoric. • IN curind vor apare discurile cu „Variaţiuni simfonice, pe un cîntec de Anton Pann, de Theodor Grigori ”, in interpretarea Orchestrei simfonice a Radioteleviziunii, dirijată de Emanuel Elenescu, „Simfonia pentru orchestră mare", de compozitorul tîrgu-mureşean Zoltán Aladar, lucrare distinsă cu premiul „George Enescu“ al Academiei, „Pasărea măiastră“ de Tereny Ede, „Două piese pentru orchestră“ de Csiky Boldizsár, toate interpretate de orchestra simfonică a Filarmonicii din Cluj, condusă de Emil Simon , şi discul cu muzică preclasică şi clasică : „Simfonia 85 în Si bemol major“ de Haydn, „Divertisment în Re major" de Mozart, „Introducere, arte şi presto, imprimate de Orchestra de cameră „Bucureşti“, sub bagheta lui Ion Voicu. Doina Moga 6 ÎN SIPTÂMÎH» CE VINE... Cu Mihai Moldovan despre o primă audiţie • PE afişul de concerte al Filarmonicii întîlnim din nou numele lui Mihai Moldovan în dreptul unei prime audiţii ! Cantata Pe versuri de Tudor Arghezi... — Cind aţi scris lucrarea ? — In 1967, înaintea Cantatei, care se execută sub bagheta lui Emil Simon, am scris un Concert pentru vioară şi orchestră, un Concert pentru fagot şi orchestră şi cîteva piese orchestrale. Nemulţumit, conştient că trebuie şi pot să mă descopăr în muzica pe care o semnez, le-am distrus... — Cantata a fost singura lucrare care a rezistat acestui examen 7 — Exact. Piesa a fost de altfel interpretată In primă audiţie la Arad, sub bagheta lui N. Brînzeu. Probabil nemulţumit pe deplin de calitatea interpretării, mi-a fost uşor să-i atribui şi ei cîteva din slăbiciunile piesei. Astfel am rămas cu dorinţa de a o reasculta, prilej pe care Filarmonica mi-1 oferă acum. Intre timp, am scris Texturi, Vitralii, Scoarţe, Tulnice, Vibraţii, I. S. Simfonice — Un program dens — Mihai Moldovan, Glazunov, Mozart şi Richard Strauss — prezentat de dirijorul Emil Simon in colaborare cu violonista Silvia Marcovici in compania Filarmonicii (vineri 23, simbătă 24, ora 20, la Ateneu). Corale — Ciclul „Tineri interpreţi pe scenele Filarmonicii" prezintă corul de cameră Gaudeamus, dirijat de Gh Oprea, într-un program de muzică universală şi românească (marţi 27, ora 20,* Sala Studio a Ateneului). frumoase GALERIA „ORIZONT" ION GRIGORESCU : Peisaj SORIN IONESCU : Astrală RETROSPECTIVĂ. REAȚIA simfonică, de cameră, corală s-a bucurat, și în această stagiune, de programe judicios alcătuite, fiecare în parte rezervîndu-și gradul său de atractivitate. Semnalam, într-un articol anterior, eficacitatea creării unei stagiuni camerale. Aceasta, intrucît o retrospectivă întreprinsă asupra muzicii camerale româneşti, privită nu numai sub aspect interpretativ ci şi prin prisma adeziunii tot mai manifeste a publicului, îndeamnă la concluzii interesante, ilustrative pentru ceea ce numim, in termeni lovinescieni, „mutaţia gustului contemporan“. Cel mai convingător argument îl constituie includerea, în cadrul stagiunii simfonice a Radioteleviziunii, a unor manifestări camerale regulate, care, urmînd exemplul celor de la Filarmonică, credem că vor alcătui pe viitor microstagiuni sau stagiuni stabile. Toate formaţiile camerale reprezentative ale ţării au avut posibilitatea să evolueze pe unul din podiumurile Filarmonicii în cicluri sau programe diversificate stilistic.Un loc aparte, cu semnificaţii majore, îl ocupă reluarea ciclului de lucrări camerale mozartiene. Melomanii care-şi socotesc vîrsta după evenimentele de glorie ale stagiunilor muzicale îşi amintesc cu siguranţă unul din momentele de glorie constituit, în viaţa muzicală bucureşteană, de interpretarea integralei quartetelor mozartiene. Procesul defrişării în timp este facilitat de faptul că numele animatorului acestei acţiuni, întîlnit atunci în postura de violonist, e un nume pe care răscolirea amintirii îl dă la iveală cu emoţie : George Enescu. S-au scurs de la memorabila acţiune culturală cîteva decenii. Reluarea ciclului mozartian în acest an este semnificativă, deoarece marchează un punct de maximă evoluţie atins de mişcarea noastră camerală. Din marele număr de formaţii existente în ţară au putut fi alese cele mai bune dintre cele bune. S-au întîlnit, în acest florilegiu mozartian, cu artetele : „Philarmonia“, „Pro Arte“, „Muzica“, cel al Filarmonicii din Cluj, quintetul „Concertino“, ansamblul „Musica Nova“. Violonişti apreciaţi (George Nicolescu, Teodor Tincu, Gh. Jalobeanu, Varujan Cozîghian, George Hamza, Avy Abramovici, Mircea Opreanu sau Ştefan Ruha) au renunţat, în parte, la solistică, integrîndu-se în formaţii camerale al căror nivel interpretativ le pune alături de numele sacre : Amadeus sau lui- Viard. Un ciclu destinat în primul rînd educaţiei muzicale a cuprins — sub genericul „Muzică de epocă“ — creaţia diferitelor şcoli aparţinînd Renaşterii şi Barocului. Şcoala franco-flamandă a fost reprezentată prin lucrări interpretate de formaţia condusă de Ludovic Baci, ai cărei membri mînuiesc cu uşurinţă şi îndemînare instrumentele vechi, ce-şi contopesc perfect timbrul cu atmosfera sobră a catedralelor gotice. în continuare, quintetul „Concertino“ a ilustrat şcoala italiană, „Quintetul de alămuri“, împreună cu o formaţie vocală — şcoala engleză, ultimul concert dedicat culturii muzicale vechi pe teritoriul României fiind încredinţat formaţiilor ce au deschis ciclul. In a doua parte a stagiunii, iubitorii genului au fost invitaţi să urmărească „Pagini de antologie din literatura vocală“, cu care prilej basul Gheorghe Crăsnaru a interpretat ciclul de lieduri Călătorie de iarnă de Schubert, veritabilă piatră de încercare în activitatea unui cîntăreţ; mezzosoprana Martha Kessler — Ode de Anatol Vieru pe versurile lui N. Labiş, lieduri de Strauss, cîntece populare de De Falla; Magdalena Cononovici — cîntece de Paul Constantinescu, Granados etc. Dăruirea pasională cu care Mihai Constantinescu reînvie partiturile lui Bach s-a reflectat în cele două programe cuprinzînd integrala „Sonatelor pentru vioară şi orgă“, care au impresionat prin armonioasa şi echilibrata împletire a timbrurilor celor două instrumente (organist, Eckart Schlandt). Concertele comemorative închinate creaţiei lui Mihail Jora, Gavriil Musicescu şi Constantin Dimitrescu, susţinute de Quartetul „Philarmonia“, Corul Filarmonicii, dirijat de D.D. Botez, şi pianiştii Marta Jora, Nicolae Rădulescu şi Nicolae Licareţ, precum şi programul Enescu, susţinut de Quartetul „Pro Arte“, au oferit preţioase puncte de reper depistării trăsăturilor caracteristice creaţiei originale, printre care nostalgia sonorităţilor de doină sau baladă continuă să-şi transmită ecourile. Cu greu ne-am fi putut imagina absenţa, în repertoriul cameral, a unui concert de muzică contemporană dat de ansamblul „Musica Nova“. Deşi în structura formaţiei au survenit anul acesta modificări, ea continuă să trezească interes prin impresia de omogenitate timbrală a instrumentelor, ca şi prin ingeniozitatea cu care membrii ei — fiecare în parte un reputat solist — rezolvă pasajele dificile, imprimîndu-le relief şi varietate cromatică. Concertul a cuprins, în primă audiţie, Sextetul pentru pian, clarinet şi coarde al lui Copland. Faptul că, încă de la începutul stagiunii, s-a ajuns la un acord unanim în privinţa orientării programelor simfonice şi camerale, ca şi a programelor personale ale interpreţilor, se reflectă şi în eficacitatea cultural-educativă a spectacolelor acestui an artistic. Continuînd ciclul Lucrări de compozitori români, violonistul Mihai Constantinescu şi pianista Marta Joja au oferit, prin Sonatele lui Sabin Drăgoi, Liviu Comes, Mansi Barberis, ilustraţii inspirate ale fluctuaţiilor armonice şi contrapunctului din gîndirea componistică a veacului nostru. Conştienţi că noţiunea desemnată de cuvîntul concert este constituită din îmbinarea a trei elemente caracteristice : creaţie-interpretare-public, oragnizatorii stagiunii camerale au avut în vedere atît valoarea lucrărilor, cit şi posibilităţile de solicitare a acelor interpreţi ce pot realiza la nivelul cel mai bun programele alese. Dialogul cu publicul s-a menţinut şi prin propagarea, în condiţii interpretative foarte bune, de înalt nivel tehnic şi artistic, a unor lucrări mai puţin cunoscute sau a căror valoare fusese frustrată de inconsistente interpretări anterioare. Reluarea Quartetelor lui George Enescu în interpretarea formaţiilor „Pro Arte“ sau „Musica Nova“ a fost în măsură să stîrnească interes. Quartetul în La major de Mihail Andricu (în tălmăcirea Quartetului „Moldova“), Quartetul nr. 5 de Alfred Mendelsohn (redat de Quartetul „Muzica“), Passacaglia de Sigismund Toduţă (interpretat de pianistul Gh. Halmoş), Sonata de Li-viu Glodeanu (interpreţi Radu Paraschivescu şi Nicolae Licareţ) au fost descifrate cu pasiune, subliniindu-lise elanurile general-umane, larg deschise spre universalitate. In fişierele literaturii muzicale camerale s-au adăugat noi titluri : Sonata pentru vioară şi pian de Corneliu Gheorghiu, Sonata pentru violoncel şi pian de W. Berger, Sonata de Mansi Barberis, Muzica solemnă de Doru Ponovici, Sonata de Carmen Petra, Preludiu de Dumitru Bughici. Recitalurile de pian susţinute de Alexandru Demetriad, Gh. Halmoş. Gabriel Amiraş, cel de clarinet, prezentat de Aurelian Octav Popa, au constituit momente de confruntare a măiestriei unor artişti ajunşi pe diferite trepte ale maturităţii artistice, cu exigenţele publicului contemporan. Stagiunea camerală a Filarmonicii, deschisă de recitalul, extraordinar susţinut de David Oistrah, continuată de cele două concerte extraordinare ale Orchestrei de Cameră a Filarmonicii din Moscova, dirijată de Rudolf Barsai, marchează, sub bunele auspicii anunţate de debut, un moment evolutiv al vieţii noastre muzicale. Gh. P. Angelescu MUZICA UȘOARĂ Eveniment • EDITA (noi i-am spus, întotdeauna, Edith) Piesa citită din 1956, dar ceea ce este astăzi a început să fie prin 1960-61, cind a descoperit cintecul liric, poetic. „Își căuta visul in poezie", in poezia unor Evtușenko sau Rojdestvenski, pe versurile cărora sint scrise cîteva din melodiile sale de mare succes („Chiar dacă nu exişti / Te voi găsi / Eşti cel mai frumos / ... Dar tu nu mă iubeşti“...). Repertoriul înfăţişat în faţa publicului nostru a reprezentat, ni mic, o chintesenţă a etapelor evolutive parcurse, ca stil interpretativ, de remarcabila solistă sovietică. Concertele susţinute, pe scena celebrului music-hall Olympia, din Paris, in 1955, determini o cotitură importantă in sensul pieselor abordate. Cintecele dramatice devin dominante in repertoriul său, multe dintre ele fiind semnate de cunoscutul compozitor Oscar Feltman („Credeam că eşti cel mai bun / Cel mai frumos... / M-am înşelat / Dar fără dragoste viaţa n-ar exista...“). Unul dintre cele mai frumoase de acest fel este „Balada aviatorilor“, scris de Feltman pe versurile lui Roldestvenski (din păcate, varianta scenică nu o poate egala pe cea de studio, datorită imposibilității de a reproduce anumite efecte sonore). Original a fost prezentat „Natascha et moi“ (lansat de Mărie Laforêt) — evitat in versiune rusă, o altă piesă franțuzească, „Ca n'arrive qu’aux autres“ a lui Michel Polnareff, căpătind, în interpretarea sa, noi valenţe. Ne-au mai plăcut, de asemenea, „Mi s-a părut" de Alexandr Bronevsțki (soţul său — dirijorul şi conducătorul ansamblului „Drujba“), precum şi „Une histoire d’amour“ (Love Story) — ciitată in franceză (mai bine decit, să zicem, Mireille Mathieu, faţă de care are avantajul că ştie să nuanţeze, ferindu-se de ingroşări şi accentuări ce nu înseamnă nicidecum dramatism...). Poate din cauză că pe Edita Pieha o cunoşteam deja, partea initia a concertului ne-a surprins cu totul plăcut. Ansamblul leningrădean „Drujba" (un sextet vocal şi unul instrumental) ţine cu uşurinţă o sală în mină, prin varietatea extraordinară a repertoriului , prin autenticitatea interpretării, find pe rind emoţie — „Balada lui Stenka Razan" („Volga, Volga...“), amuzament („Trandafir de la Moldova”, „Ionel, lonelule“), virtuozitate („Ciorchlia“ — la două viori)... Superbe armoniile vocale, şi in general calităţile muzicale ale membrilor sextetului vocal (toţisolişti). Grupul instrumental — relativ modest, cu excepţia organistului, a celor doi violonişti (linele pasaje sunau de-a dreptul „underground“ !) și, desigur, a lui Bronevițki. Notabile aranjamentele muzicale (ca de exemplu la „Ionel, Ionelule"), aparținind acestuia din urmă. In general, tot spectacolul ansamblului „Drujba“ a fost, muzical, impecabil pus la punct (o umbră a aruncat, din nou, amplificarea necorespunzătoare, printre altele dozajul microfonului Editei Pieha — sub nivelul cerut). Și acum, două cuvinte despre organizare. Ni se pare nepermis ca A.R.I.A. să scape din vedere faptul că exact la ora cinci la Sala Palatului avea loc concertul, pe stadionul „23 August” se desfăşura atractivul meci de fotbal România-Italia, programat cu mai bine de trei săptămini in urmă... Apoi, prezentarea. Prezentatorul trebuie să fie sau un specialist al genului, un comentator cunoscut (şi atunci nu prea mai contează aspectul, prezența scenică), sau o persoană atrăgătoare, volubilă, capabilă să nu citească neapărat de pentrue cele două-trei cuvinte ale prezentării. Or, prezentatorul ales de A.R.I.A. (cine o fi fost, oare?)"... Octavian Ursulescu • t ' t; --îvss---:- - -vs ' ' I * '•t ' 1 concer te - '* •• ••••••. .• ‘ -----T“—T----s— 1 'T ,T expoziții ijfif - . — . . . ## ■ Concert de madrigale a „Simfonia a XIV-a“ de Dimitrie Cuclin a Absolvenţii Liceu ui „George Enescu“ aUlIillilIlinillHllllllllilIlllllllllllllIHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIHIIIIIIIIIII IIIIHIIIHIIIIIIIIIIIIIIIIIIMIIUMSI I J E MULT nu mai ascultasem Corul Filarmonicii „George Enescu" şi am constatat cu plăcere că formaţia cîntă cu muzicalitate şi cu interes pentru frumuseţile cuprinse in partiturile marilor maeştri universali, ca şi ale compozitorilor români de frunte. In principiu, anunţul „Concert de mndrigale" ar presupune audierea unei formaţii de cameră, mai restrînse ; totuşi, competenţa cu care Vasile Pântea se apropie de paginile lui Claudio Monteverdi ne face adesea să uităm că sonoritatea unui ansamblu masiv ar putea părea mai puţin la locul ei intr-o astfel de muzică. Splendorile ei sunt unice, amintindu-ne din nou că gloria literaturii corale şi-a atins apogeul in secole de mult apuse în timp, dar al căror exemplu nu va apune niciodată ; este greu de conceput, în adevăr, că se poate depăşi această subtilitate în exprimarea nuanţelor sufleteşti cele mai fine, această concentrare a dramatismului în Inflexiuni armonice îndrăzneţe, care nu vor avea vreodată să se teamă că sunt depăşite de mersul implacabil al vremii. Muzicii româneşti i s-a rezervat un joc important în program, ea ocupînd toată partea a doua a concertului, dintre Madrigalele pe versuri de Eminescu ale lui Paul Constantinescu, sensibilitatea celui de al treilea, Peste vîrfuri, rămîne cea mai convingătoare ; s-ar putea,, totuși, ca versiunea originală pentru quartet vocal cu acompaniament de pian să fie preferabilă prezentării acestor lucrări de către un cor întreg. Am apreciat apoi o anume vigoare a tratării corale în Madrigalele pe versuri de Mariana Dumitrescu ale lui Alexandru Velehorski, cu deosebire în cel mai pregnant dintre ele, Lupii. Ne-am bucurat să constatăm, în cele trei Madrigalele versuri populare de Hilda Jerea, evoluţia atitudinii faţă de folclor a compozitoarei care, comparativ cu lucrările sale mai vechi, ne-a oferit aici pagini de un gust rafinat, in care străbate cunoaşterea largă a culturii muzicale contemporane ; trebuie remarcat că subtilitatea mijloacelor de expresie este în deplin acord cu respectul pentru spiritul muzicii populare, care a generat lucrarea. In fine, în tripticul Dialog cu timpul, Doru Popovici reuşeşte să atingă o simplitate complexă, calitate de preţuit cu atit mai mult cu cit nu poate fi întîlnită prea frecvent; este un compozitor a cărui atitudine de perfectă sinceritate şi cinste faţă de ţelurile sale expresive se cuvine — şi de astă dată relevată. In totul, un concert extrem de pozitiv al Corului Filarmonicii „George Enescu" , n-aş vrea să omit calitatea vocală excelentă a solistelor Aurelia Diaconu şi mai cu seamă a Olgai Csorvasi Rotaru, pe care am dori să o ascultăm şi în manifestări de sine stătătoare. l\/l ARTURISESC dintru început că am fost foarte impresionat de prima audiţie a Simfoniei a XIV-a de Dimitrie Cuclin, ca şi de luciditatea şi precizia cu care compozitorul şi-a prezentat-o in programul de sală, făcînd într-o pagină şi jumătate un fel de bilanţ al ciclului primelor sale 14 simfonii —■ ultima constituind o încoronare a acestora, «pe care trebuia să le rezume, dacă nu numaidecît intr-o „sinteză", măcar într-un rol epilogal» (citat din textul lui D. Cuclin). Nu pot spune că am o cultură cucliniană suficientă, nu m-am adîncit vreodată, asemenea altor colegi muzicologi, în studiul aprofundat al drumului său creator, dar pot afirma, după ce am ascultat Simfonia a XIV-a — fără îndoială cea mai importantă lucrare a sa din cite mi-a fost dat să urmăresc în sala de concerte, că venerabilul maestru are dreptul la o atenţie extrem de susţinută din partea noastră, a celor mai tineri, pentru că este, în tot sensul cuvîntului, o personalitate. Cuclin este un simfonist care a prelucrat în felul său propriu, întemeiat pe convingeri interioare de nestrămutat şi păstrate cu o maximă consecvenţă, exemplul antemergătorilor clasici şi romantici, filtrat de idealurile unui artist român. Nu orice ecou al tradiţiilor este interesant — dar se cuvine arătat că atunci cind remodelarea vechilor tipare se realizează în chip atit de magistral cum o face Cuclin in Scherzzo-ul Simfoniei a XIV-a, de pildă, ea impune cu o valoare de specială originalitate, întreaga lucrare de altfel, elaborată cu o stricteţe formală impecabilă și cristalin de limpede, se ascultă cu un interes susţinut şi nu dă impresia lungimii, dat fiind că participarea afectivă permanent sinceră a compozitorului împrumută o viaţă intensă arhitecturii sonore. întregul are ceva autentic măreţ şi este bine că, la 87 de ani, compozitorului i s-a adus acest omagiu, de a i se programa o lucrare-cheie a evoluţiei sale de om şi muzician. Dimitrie Cuclin este, desigur, un singular ; şi-a expus şi şi-a apărat ideile muzicale întotdeauna cu o integritate exemplară. Fără îndoială, peisagiul muzical contemporan este multiplu şi contradictoriu — şi soluţiile sale nu sunt singurele, în vremuri de adinei şi tumultoase prefaceri. Dar o asemenea creaţie monumentală şi clădită pe principii solide merită cunoscută şi înţeleasă mai mult decit am putut-o face pină acum. Simfonia a XIV-a a fost excelent dirijată de Mircea Basarab şi frumos ciitată de Filarmonica „George Enescu“. In program, am mai ascultat şi un reputat chitarist francez, Roger Pierrat, care ne-a cvitat bine o muzică adecvată pentru concerte de promenadă, datorată lui Castelnuovo-Tedesco. Chitariştii sunt handicapaţi adesea de calitatea dubioasă a muzicii scrisă mai recent pentru un instrument cu trecut nobil. Toţi trebuie să se străduiască să găsească şi să propage doar lucrările demne să evoce şi să actualizeze această nobleţe. j^/j -AM DEPRINS să urmăresc înflorirea tinerelor talente şi sunt foarte sensibil la invitaţiile pe care Ie primesc din partea lor, deşi, practic, este imposibil să îmbrăţişezi toate manifestările susţinute de candidaţii la gloria solistică. Recent, absolvenţii Liceului de muzică „George Enescu“ au oferit un „concert de concerte“ cu sprijinul eficient al Orchestrei de studio a Radioteleviziunii dirijată de Carol Litvin. După violoncelista Roxana Livada (clasa prof. Dan Totan), o prezenţă plăcută, deşi oarecum palidă, a urmat contribuţia muzicală de fineţe şi gust a Maricăi Şerban (clasa prof. Ludmila Popișteanu), care a cîntat Concertul în Do major de Beethoven fără să trădeze cu nimic strălucirea juvenilă a lucrării. In Alexandru Orban (clasa prof. Modest Iftinchi) am descoperit un violonist cu întemeiate promisiuni de anvergură solistici, valorificate de Concertul în mi minor de Mendelssohn-Bartholdy. Dan Poenaru, în fine, (clasa prof. Stela Cameniţă) a încheiat seria, intărindu-ne convingerea că schimbul de mîine al pianisticii noastre nu ne va deziluziona. O doleanţă din programul de sală, să se menţioneze întotdeauna în asemenea cazuri şi numele profesorilor respectivi ; munca lor este devotată, totală şi nepreţuită — şi se cuvine să o cinstim in orice împrejurare. Alfred Hoffman