Convieţuirea, 2018 (Seria a doua - Anul 5, nr. 1)
Studierea operei lui Ion Luca caragiale în gimnaziu la secţia română şi la secţia maghiară
autor.Este cea de-a doua condiţie denumită potrivirea.Ea este realizată fie prin modalitatea congruenţei, fie prin cea a oximoronului.Forma principală de reprezentare a primei modalităţi o constituie etichetarea directă, formă apropiată de mai vechiul obicei al poreclei, modalitate bazată pe sublinierea şi prin nume a unei condamnabile trăsături de caracter sau a unui defect psiho-fizic. Potrivirea sau non-potrivirea comică a numelui cu purtătorul este complinită de o a treia condiţie, în procesul fixării numelui comic - puterea de sugestie, condiţie capabilă să ofere bogate şi rafinate resurse caracterologice şi tipologice, printr-o gamă largă de posibilităţi, care merg de la structura fonetică a numelui şi până la folosirea numelui unui exponent, ca portret al unei întregi specii. Maeştrii adevăraţi, în folosirea puterii de sugestie a numelui comic, vor fi, în parte, Nicolae Filimon şi, în totalitate, Ion Luca Caragiale. Dintre mijloacele morfologice, am reţinut şi menţionat, pe parcursul lucrării, modernitatea comicului cu ajutorul sufixelor diminutivate sau augmentative ori a celor menite să indice originea etnică a personajului. Extrem de numeroase, procedeele lexicale de creare a comicului încep, într-o ordine valorică ascendentă, cu etichetarea directă, în fond un procedeu al denigrării prin nume, despre care s-a mai vorbit. Ii urmează calamburul (Ion Heliade Rădulescu şi Ion Luca Caragiale), cărora li se adaugă selectarea sau crearea unor nume burleşti bizare, dar comice în efect, precum unele nume de ţigani, la Ion Budai-Deleanu sau o serie din cele peste o mie de nume, din amintitul repertoriu al lui Ion Luca Caragiale. Pe o treaptă superioară se situează creaţiile comice bazate pe sugestia metaforică sau pe principiile oximoronului. Ele apar în creaţia noastră literară comică odată cu Nicolae Filimon şi ating culmea rafinamentului la Ion Luca Caragiale. Astfel, nume cu deosebite sugestii metaforice, Dinu Păturică va rămâne pentru generaţii întregi simbolul parvenirii fără scrupule, după cum, oriunde şi oricând, Caţavencu va reprezenta „demagogul la trans”, Trahanache va simboliza mărginirea şi decrepitudinea, iar Dandanache ramolismentul, dar şi venalitatea politică. Când citim opera lui Caragiale, ne aflăm adesea într-un univers ce reprezintă însăşi contestarea vieţii. Este un univers în care nu se petrece nici o întâmplare decisivă şi în care nici un fapt nu cântăreşte destul de greu pentru a ridica o întrebare esenţială, pentru a abate o viaţă de om din mersul ei, pentru a pune capăt unei veselii frivole şi iresponsabile. In acest lucru constă talentul nemaipomenit al lui Caragiale, opera sa ne face să ne rupem de realitate, să uităm de problemele cotidiene şi să râdem împreună cu eroii comediilor sale. Dar acesta nu este singurul aspect demn de luat în seamă al operei sale.