Convorbiri Literare, 1882-83 (Anul 16, nr. 1-12)

1882-07-01 / nr. 4

SERBAREA IN ONOAREA SOCIETĂŢII JUNIMEA. 139 necurmate. Aplaudau oaspeţii (intre care a­­mintim pe stimatul d. dr. I. V. Iarnik, pro­fesor la Universitatea de aici), aplaudau membrii societăţii, aplauda tinerimea din patru unghiuri. D. S. Halitia a citit operatul său, tractat cu îngrijire şi concentrat in direcţia critică in literatura noastră, împrospătând in memoria fiecăruia fasele prin care a trecut literatura noastră, a tractat trecerea lui Lazăr in România, a lui Pumnul in Bucovina, a caracterizat cul­tura Românilor pe acel timp, şi cu deosebire a dat o icoană despre starea literaturei noastre de la 48 până înainte de ivirea criticei in literatură. — Fără indoeală, zice d. autor, că se afla şi in astă epocă scriitori buni, care puteau servi de model atâta in privinţa formei căt şi a conţinutului. C. Negruzzi, Alecsandri, Bolintineau, Mureşianu şi alţii, dar aceştia remăn isolaţi fără a afla urmaşi din causa că tinerimea crescută in ideile timpului de după 48 era îmbătată de laudele cu care jurna­listica încuraja mediocrităţile literare, şi astfel nu se putea face distingere intre opere de valoare şi intre scrieri fără fond şi fără formă. Pe când se scria la noi mai mult, zice d. autor, pe cănd laudele reciproce erau in culme, pe cănd unul avea geniul lui Horaţiu şi altul întrecea pe Goethe şi aşa mai departe, pe atunci apare ceva nou in literatura noastră. Apare critica şi trage o dungă groasă peste formele nebasate ale culturei noastre înainte de 60. Se ocupă de autor mai departe cu acti­vitatea d-lui T. Maioresc ca critic, şi desfăşură principiile direcţiei noue critice, inch­eiănd cam astfel: „Voesc să termin printr’o reflecţiune asupra stării noastre mai cu samă dincoace de­­ Carpaţi. Să ne întrebăm adică pentru ce prin-­­ cipiile direcţiei critice nu sunt adoptate peste­­ tot locul, pentru ce o mare parte din tinerimea transilvăneană şi bucovineană, vorbeşte şi scrie o limbă lipsită de dulceaţa şi farmecul limbei lui Alecsandri, Negruzzi etc. etc., pentru ce scrierile autorilor noştri pe care străinătatea le pune alăturea cu ale vestitului scriitor Tur­genjev, sunt prea puţin ăncă cunoscute şi a­­preciate in propria lor patrie? Respunsul la această întrebare este uşor de aflat. Tinerimea este un product al creşterii; in juneţă omul este asediat, am put£ zice, de o mulţime de afecţiuni; tot ce este împrejurul său il mişcă şi il mişcă puternic, influinţează asupra sa cu atâta tărie incăt ăi marchează caracterul. Mai târziu e silit să voească aşa, să-i placă, să citească aşa după cum i s’a format gustul in şcoală. In şcoalele noastre nu este introdusă peste tot locul o lectură aleasă din scriitorii noştri cei mai buni; şi cunoscut este că numai lectura opurilor scrise intr’o limbă frumoasă şi de valoare neperitoare in privinţa conţinu­tului nobilitează sufletul, înalţă fantasia şi dis­­voltă judecata. Poesiile lui Alecsandri, Bolin­­tineanu, Alexandrescu, Eminescu, criticele lui Maiorescu, presa lui Odobescu, Bălcescu, nu­velele lui Slavici, Negruzzi şi Gane, povestirile lui Creangă şi Ispirescu n’ar trebui să lipsească din nici o şcoală, n’ar trebui să lipsească zic, de pe masa nici unui Romăn bun. Numai pe această cale au ajuns Francejii, Englejii, Ger­manii, Italiană a fi naţiile cele mai culte. Noi Românii nu urmăm acest exemplu din istorie, şi este o pată, care cu greu o vom pută spăla înaintea viitorului, că scriitorii noştri de frunte sunt şi astăzi in multe părţi prea puţin cu­noscuţi şi apreciaţi după adevărata lor valoare, incăt se mai intămplă şi acum ca unii fără să-şi dea samă dacă sunt chemaţi să critice.

Next