Cotidianul, octombrie 2007 (Anul 17, nr. 208-230)
2007-10-12 / nr. 217
WEEKEND -12 -14 OCTOMBRIE 2007 Cotidianul. învață să-l înțelegi pe Marcel Duchamp, pe www.cotidianul.ro/select ASTRA Film Fest Printre invitații de la ASTRA Film Fest de la Sibiu, unde rulează 56 de filme documentare din 30 de țări, se numără profesioniști în domeniul cinematografiei de la BBC, Arte și Channel 4. Cazuri celebre de vandalizare a artei • Vandalizarea lucrărilor de artă are o istorie veche, fie că vorbim de violență brută și criminalitate, fie că prin asta înțelegem un act artistic în sine Ioana,cafend§cotidianul.ro CÎȚIVA tineri au pătruns săptămîna trecută în Muzeul Orsay din Paris și au lovit cu pumnul unul dintre tablourile pictorului impresionist Claude Monet. In urma loviturii, tabloul a fost găurit și, deși specialiștii de la muzeu au spus că va putea fi restaurat, urmele loviturii vor rămîne vizibile ochiului atent. Ministrul Culturii, Christine Albanés, a precizat că pînza „Le Pont d’Argenteuil“ are o gaură de aproximativ 10 centimetri. Patru dintre vandali, trei bărbați și o femeie, ușor amețiți de la petrecerea „Nopții Albe“ a orașului, au fost surprinși de camerele de supraveghere din muzeu în timp ce intrau pe o ușă din spate pe care au spart-o. „Este întotdeauna dureros cînd un obiect de artă ce reprezintă memoria, moștenirea noastră culturală, pe care îl prețuim și cu care ne mîndrim, cade victimă unui act pur criminal“, a spus, previzibil, ministrul Culturii pentru BBC. Pînă în prezent nimeni nu a fost arestat. Iar acesta nu este decît un exemplu de vandalizare a unor lucrări de artă. Sindromul Stendhal dus la extrem, alienare, simplă cruzime sau act artistic în sine, mutilarea obiectelor de artă se întîmplă fără ca o persoană să le poată explica foarte exact. Arta este atacată, brutalizată, agresată, fie că este vorba de clasici ai istoriei artei, fie de clasici moderni. Distrugerea icoanelor și a reprezentărilor figurative are o istorie veche. Una dintre cele Zece Porunci spiriiez„Să nu-ți faci, chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor“. în Bizanț, în timpul domniei împăratului Leon al V-lea (717-741), mișcarea eretică iconoclastă propune blasma (greacă = a distruge) tuturor eikon-urilor (greacă = chip, înfățișare, icoană). Islamul este și el inconoclast. Mai tîrziu, reforma protestantă atacă statuile și imaginile catedralelor catolice. Marcel Duchamp, maestrul obiectelor găsite și transformate în artă, zicea, încercînd să atace conceptele tradiționale ale artei, că ar trebui să călcăm rufe pe tablourile lui Rembrandt. Parcă la comanda lui, toate mișcările artistice ale secolului s-au pus pe treabă contra a tot ceea ce părea de neatins, ferecat pe podiumuri și vitrine mai mult sau mai puțin păzite. Dada, Fluxus, situaționiștii, reprezentanții expresionismului abstract american, toți s-au folosit de un moment-cheie să atace ordinea și tihna artei de dinaintea lor. Nu e de mirare că au existat artiști care, la rîndul lor, motivați de îndemnul predecesorilor, au atacat noile valori devenite obiecte inestimabile. Atacul contra artei este o practică repetitivă, iconoclastă și performativă. Pisoarul lui Duchamp era un obiect de uz comun, cumpărat de la un comerciant de WC-uri, și a fost expus în 1917. După dispariția obiectului inițial, în 1964, Duchamp a permis executarea a 1T replici semnate. Una dintre ele aparținea statului francez și se afla la Centre Pompidou, în 1993, în timpul unei expoziții din Nîmes, artistul Pierre Pinoncelli urmează în urmoarul lui Marcel Duchamp și aplică mai multe lovituri de ciocan, piesă care fusese împrumutată special de statul francez. El a fost condamnat de Tribunalul înaltei Instanțe de la Paris și Alfred Pacquement, directorul Muzeului național de artă modernă, îl numește pe Pinoncelli un „vandal“ și un „pseudoartist“. Mica gaură din urinoar a costat 14.352, pe lîngă cei 200.000 ca „pagubă morală“ față de muzeele franceze. Dacă Duchamp defuncționalizează urinoarul și îl expune, acum artiștii îl re-funcționealizează, susținuți chiar de atenția mass-media. Yuan Cai și Jian Jun Xi Sanjun urinează amîndoi în copia de la Tate a urinoarului. Criticii îi numesc oportuniști pe cei doi. Li se-ar putea răspunde însă că „Urinoarul este o invitație“, „Artistul alege, noi îl umplem doar“. Uneori, reviste importante precum „Flash Art“ sar în ajutorul iconoclaștilor actuali, acuzați de crimă contra artei. Alexander Brener urăște autoritățile și puterea banilor și a stat în pușcăriile olandeze ca pedeapsă pentru că a încercat să își exprime liber aceste idei. în ianuarie 1997, vizitînd Muzeul Stedelijk din Amsterdam, a făcut semnul dolarului , cu spray de paintball verde pe o pictură a unei cruci albe pe un fundal alb. Nu era orice pictură, ci lucrarea de neînlocuit a suprematistului rus Kasimir Malevich. Pentru el, pictura lui Malevich devenise simbolul afacerilor din lumea artei și al tuturor celor implicați: critici, curatori, colecționari, muzee, galeriști și artiștii înșiși. Malevich a fost el însuși un rebel cînd a spus că „suprematismul este redescoperirea artei pure, care de-a lungul timpului a fost ascunsă sub acumulare progresivă de «bunuri»“. Brener, fost student la Filologie în St. Petersburg, ajunge mai tîrziu la Muzeul de artă Pușkin din Moscova și se defectează în fața picturilor lui Van Gogh ca să arate cît de impresionate de ele. Pentru el, muzeele nu sunt altceva decît „bastioanele puterii culturale“. Nu numai artiștii vandalizează arta și locul ei în muzee. Tony Shafrazi avea să devină unul dintre cei mai importanți galeriști ai scenei din NY. în anii ’80 îi reprezintă pe primii pictori graffiti, facilitînd intrarea artei străzii în galerie prin expozițiile lui Jean-Michel Basquiat și Keith Flaring. Dar în 1972, ca tînăr artist, se duce la Muzeul de artă MOMA din NY și trage cu sprayul în litere roșii „OMORÎȚI TOATE MINCIUNILE“ pe faimoasa pictură a lui Pablo Picasso „Guernica“. Din punctul de vedere al istoriei artei, actul lui Shafrazi este un act de vandalism, dar Picasso însuși pictase odată peste o pictură a lui Modigliani. Istoria distrugerii artei își atinge, în 1972, unul dintre punctele ei culminante, în 21 mai 1972, cînd László Toth, un geolog australian de 33 de ani, intră în Bazilica Sf. Petru din Roma înarmat cu un ciocan piolat, atacînd cu 15 lovituri capodopera lui Michelangelo „Pietà“. Rupe mîna Fecioarei, îi sparge nasul și crapă una din pleoape urlînd: „Eu sunt Isus Cristos!“. Toth este declarat nebun de curtea de judecată, istoricii de artă au bocit, mass-media îl numesc terorist cultural, iar radicalii adoră lupta lui Toth contra „capodoperelor". Pieta din Florența a suferit chiar din cauza creatorului ei. La 1555, înfuriat și nemulțumit de realizare, Michelangelo rupe piciorul lui Cristos și alte bucăți din sculptură cu un ciocan. Nimeni nu știe însă care a fost motivul adevărat. Lecția ne învață că îndemnurile autorilor nu trebuie întotdeauna luate în serios. Yoko Ono ceruse oamenilor să lase urme pe tablourile ei într-un muzeu, dar în clipa în care un student din Cincinatti face asta, în 1997, este imediat dat în judecată de curatori. în 1953, neodadaistul Robert Rauschenberg îl convinge pe artistul Willem de Kooning să doneze un desen „de care o să îi pară rău“ și după aia îl distruge, transformîndu-l de fapt într-o coală albă plină de ștersături. Cu 35 de ani în urmă, Pieta a fost atacată de un geolog australian cu un ciocan piolet. Atacatorul a rupt mîna Fecioarei și i-a spart nasul centimetri măsoară gaura din tabloul lui Claude Monet