Cotidianul, octombrie 2007 (Anul 17, nr. 208-230)

2007-10-12 / nr. 217

WEEKEND -12 -14 OCTOMBRIE 2007 Cotidianul. învață să-l înțelegi pe Marcel Duchamp, pe www.cotidianul.ro/select ASTRA Film Fest Printre invitații de la ASTRA Film Fest de la Sibiu, unde rulează 56 de filme documentare din 30 de țări, se numără profesioniști în domeniul cinematografiei de la BBC, Arte și Channel 4. Cazuri celebre de vandalizare a artei • Vandalizarea lucrărilor de artă are o istorie veche, fie că vorbim de violență brută și criminalitate, fie că prin asta înțelegem un act artistic în sine Ioana,cafend§­cotidianul.ro CÎȚIVA tineri­ au pătruns săptămîna trecută în Muzeul Orsay din Paris și au lovit cu pumnul unul dintre tablourile pictorului impresionist Claude Monet. In urma loviturii, tabloul a fost găurit și, deși specialiștii de la muzeu au spus că va putea fi restaurat, urmele lovitu­rii vor rămîne vizibile ochiului atent. Ministrul Culturii, Christine Albanés, a precizat că pînza „Le Pont d’Argen­­teuil“ are o gaură de aproximativ 10 centimetri. Patru dintre vandali, trei bărbați și o femeie, ușor amețiți de la petrecerea „Nopții Albe“ a orașului, au fost surprinși de camerele de supra­veghere din muzeu în timp ce intrau pe o ușă din spate pe care au spart-o. „Este întotdeauna dureros cînd un obiect de artă ce reprezintă memoria, moștenirea noastră culturală, pe care îl prețuim și cu care ne mîndrim, cade victimă unui act pur criminal“, a spus, previzibil, ministrul Culturii pentru BBC. Pînă în prezent nimeni nu a fost arestat. Iar acesta nu este decît un exemplu de vandalizare a unor lucrări de artă. Sindromul Stendhal dus la ex­trem, alienare, simplă cruzime sau act artistic în sine, mutilarea obiectelor de artă se întîmplă fără ca o persoană să le poată explica foarte exact. Arta este atacată, brutalizată, agre­sată, fie că este vorba de clasici ai isto­riei artei, fie de clasici moderni. Distru­gerea icoanelor și a reprezentărilor fi­gurative are o istorie veche. Una dintre cele Zece Porunci spiriiez„Să nu­-ți faci, chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor“. în Bizanț, în timpul domniei împăratului Leon al V-lea (717-741), mișcarea eretică icono­clastă propune blasma (greacă = a dis­truge) tuturor eikon-urilor (greacă = chip, înfățișare, icoană). Islamul este și el inconoclast. Mai tîrziu, reforma pro­testantă atacă statuile și imaginile ca­tedralelor catolice. Marcel Duchamp, maestrul obiecte­lor găsite și transformate în artă, zicea, încercînd să atace conceptele tradi­ționale ale artei, că ar trebui să călcăm rufe pe tablourile lui Rembrandt. Parcă la comanda lui, toate mișcă­rile artistice ale secolului s-au pus pe treabă contra a tot ceea ce părea de ne­atins, ferecat pe podiumuri și vitrine mai mult sau mai puțin păzite. Dada, Fluxus, situaționiștii, reprezentanții expresionismului abstract american, toți s-au folosit de un moment-cheie să atace ordinea și tihna artei de dinain­tea lor. Nu e de mirare că au existat ar­tiști care, la rîndul lor, motivați de în­demnul predecesorilor, au atacat noile valori devenite obiecte inestimabile. Atacul contra artei este o practică repetitivă, iconoclastă și performativă. Pisoarul lui Duchamp era un obiect de uz comun, cumpărat de la un comer­ciant de WC-uri, și a fost expus în 1917. După dispariția obiectului iniți­al, în 1964, Duchamp a permis execu­tarea a 1T replici semnate. Una dintre ele aparținea statului francez și se afla la Centre Pompidou, în 1993, în tim­pul unei expoziții din Nîmes, artistul Pierre Pinoncelli urm­ează în urm­oa­­rul lui Marcel Duchamp și­­ aplică mai multe lovituri de ciocan, piesă care fu­sese împrumutată special de statul francez. El a fost condamnat de Tribu­nalul înaltei Instanțe de la Paris și Al­fred Pacquement, directorul Muzeului național de artă modernă, îl numește pe Pinoncelli un „vandal“ și un „pseu­­doartist“. Mica gaură din urinoar a costat 14.352, pe lîngă cei 200.000 ca „pagubă morală“ față de muzeele franceze. Dacă Duchamp de­funcționalizează urinoarul și îl expune, acum artiștii îl re-funcționealizează, susținuți chiar de atenția mass-media. Yuan Cai și Jian Jun Xi Sanjun urinează amîndoi în copia de la Tate a urinoarului. Criti­cii îi numesc oportuniști pe cei doi. Li se-ar putea răspunde însă că „Urinoa­rul este o invitație“, „Artistul alege, noi îl umplem doar“. Uneori, reviste im­portante precum „Flash Art“ sar în ajutorul iconoclaștilor actuali, acuzați de crimă contra artei. Alexander Bre­ner urăște autoritățile și puterea bani­lor și a stat în pușcăriile olandeze ca pe­deapsă pentru că a încercat să își ex­prime liber aceste idei. în ianuarie 1997, vizitînd Muzeul Stedelijk din Amsterdam, a făcut semnul dolarului , cu spray de paintball verde pe o pic­tură a unei cruci albe pe un fundal alb. Nu era orice pictură, ci lucrarea de ne­înlocuit a suprematistului rus Kasimir Malevich. Pentru el, pictura lui Male­vich devenise simbolul afacerilor din lumea artei și al tuturor celor impli­cați: critici, curatori, colecționari, mu­zee, galeriști și artiștii înșiși. Malevich a fost el însuși un rebel cînd a spus că „suprematismul este redescoperirea artei pure, care de-a lungul timpului a fost ascunsă sub acumulare progre­sivă de «bunuri»“. Brener, fost student la Filologie în St. Petersburg, ajunge mai tîrziu la Muzeul de artă Pușkin din Moscova și se defectează în fața picturilor lui Van Gogh ca să arate cît de impresionat­e de ele. Pentru el, muzeele nu sunt altce­va decît „bastioanele puterii cultura­le“. Nu numai artiștii vandalizează ar­ta și locul ei în muzee. Tony Shafrazi avea să devină unul dintre cei mai im­portanți galeriști ai scenei din NY. în anii ’80 îi reprezintă pe primii pictori graffiti, facilitînd intrarea artei străzii în galerie prin expozițiile lui Jean-Mi­­chel Basquiat și Keith Flaring. Dar în 1972, ca tînăr artist, se duce la Muze­ul de artă MOMA din NY și trage cu sprayul în litere roșii „OMORÎȚI TOA­TE MINCIUNILE“ pe faimoasa pictură a lui Pablo Picasso „Guernica“. Din punctul de vedere al istoriei artei, actul lui Shafrazi este un act de vandalism, dar Picasso însuși pictase odată peste o pictură a lui Modigliani. Istoria dis­trugerii artei își atinge, în 1972, unul dintre punctele ei culminante, în 21 mai 19­72, cînd László Toth, un geolog australian de 33 de ani, intră în Bazi­lica Sf. Petru din Roma înarmat cu un ciocan piolat, atacînd cu 15 lovituri capodopera lui Michelangelo­­ „Pietà“. Rupe mîna Fecioarei, îi sparge nasul și crapă una din pleoape urlînd: „Eu sunt Isus Cristos!“. Toth este declarat ne­bun de curtea de judecată, istoricii de artă au bocit, mass-media îl numesc terorist cultural, iar radicalii adoră lupta lui Toth contra „capodoperelor". Pieta din Florența a suferit chiar din cauza creatorului ei. La 1555, înfuriat și nemulțumit de realizare, Michelan­gelo rupe piciorul lui Cristos și alte bucăți din sculptură cu un ciocan. Nimeni nu știe însă care a fost motivul adevărat. Lecția ne învață că îndemnurile au­torilor nu trebuie întotdeauna luate în serios. Yoko Ono ceruse oamenilor să lase urme pe tablourile ei într-un mu­zeu, dar în clipa în care un student din Cincinatti face asta, în 1997, este ime­diat dat în judecată de curatori. în 1953, neodadaistul Robert Rau­schenberg îl convinge pe artistul Wil­lem de Kooning să­­ doneze un desen „de care o să îi pară rău“ și după aia îl distruge, transformîndu-l de fapt în­­tr-o coală albă plină de ștersături. Cu 35 de ani în urmă, Pieta a fost atacată de un geolog australian cu un ciocan piolet. Atacatorul a rupt mîna Fecioarei și i-a spart nasul centimetri măsoară gaura din tabloul lui Claude Monet

Next