Cronica Sătmăreană, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 733-810)
1970-09-15 / No. 797
> -----^ ^ ^ ^ PROLETARI DIN TOATE JARILE, UNIȚI-VĂI 4 pag. —30 bani ^ LOCAȚIA— „boală hipotensivă” a rețelei feroviare Asigurarea unei mari mobilități a parcului de transport feroviar constituie condiția indispensabilă pentru îmbunătățirea aprovizionării întreprinderilor și a populației. însuși termenul de „material rulant" implică acest caracter de continuă mobilitate, de continuu rulaj al mijloacelor de transport. De ce insistăm asupra acestei probleme? Pentru că nu sînt rare cazurile cînd mobilitatea de care vorbeam se transformă în imobilitate — situație care a determinat și face ca numeroase întreprinderi sau instituții să plătească importante penalizări pentru locații, magazinaj etc. Astfel, deși colectivul Stației C.F.R. mișcare Satu Mare și-a îndeplinit sarcinile de plan pe primele luni ale anului cu 26 de zile mai devreme — succes demn de toată lauda, mai ales dacă ținem cont de faptul că și această unitate a fost grav afectată de inundație — în perioada care s-a scurs din acest an s-au înregistrat un mare număr de locații, care au imobilizat pe ... linie moartă importante fonduri bănești. Numai în luna august, de pildă, datorită unor cauze subiective, un număr de 315 vagoane nu au fost descărcate în termenul admis. „Uitarea" ori delăsarea personalului care se ocupă cu asemenea operații, cît și neutilizarea unor mijloace de mică mecanizare pentru urgentarea operațiilor de încărcare-descărcare, au făcut ca un număr restrîns de unități economice să cumuleze, într-o singură lună, peste 4.400 de locații, a căror penalizare însumează mai mult de 110.000 lei. Cele mai mari penalizări pentru locații au fost plătite de O.C.L. Produse industriale (23.140 lei), întreprinderea județeană de strucții (22.410 lei), Depoul conde locomotive (19.010 lei), Fabrica de mobilă din cadrul (9.240 lei), I.T.A. (3.510 lei), C.E.I.L. întreprinderea de produse industriale (3.410 lei) și Consiliul popular municipal (3.310 lei). Făcînd un calcul aproximativ, reiese că, dacă s-ar fi respectat termenele admise pentru încărcare-descărcare, în cursul lunii trecute, se puteau expedia în plus circa 300 vagoane, echivalente cu aproape 10.000 tone mărfuri transportate. Trebuie să arătăm că, din păcate, aceste cheltuieli inutile generate de locații rămîn foarte des necunoscute de către conducerile unor unități, din care cauză se perpetuă de la o lună la alta. Lipsa unor analize temeinice, care să se soldeze cu sancțiuni menite să ducă la recuperarea pagubelor, face ca penalizările pentru locații să fie suportate în întregime, cu multă ușurință, de întreprindere și nu de cei vinovați. Privitor la locații, ne-a prins o discuție avută recent sarcu tovarășul ing. Octavian Marinescu, directorul I.J.C.: „Nu cred că întreprinderea noastră a plătit penalizări pentru locații în perioada amintită — ne spunea interlocutorul. Poate e o greșeală ... Noi nu descărcăm mărfuri în gara mare, deoarece avem linie de garare proprie în zona Ferăstrău". Pentru a demonstra contrariul, considerăm suficient să arătăm că în această stație C.F.R. sosesc și se descarcă zilnic pentru l.J.C zeci de tone de materiale de construcții, care asigură „hrana” șantierului Solidarității. Cît despre penalizările plătite pentru locații, reamintim celor care „au uitat" să înștiințeze conducerea întreprinderii doar cîteva date: în luna august au stat imobilizate în stația respectivă — cu materiale pentru I.J.C. — 27 vagoane, totalized 821 ore locație, materialele descărcate aici Printre numărîndu-se prefabricatele sosite din Călărași în ziua de 4 august, și cărămizile sosite în zilele de 6 și 15 august din Baia Mare și, respectiv, Tg. Mureș. Curios pare și faptul că, în aceeași perioadă, Depoul de locomotive Satu Mare a ținut imobilizate 42 vagoane cu combustibil, care au cumulat 578 de locații. Motivul? S-a invocat lipsa unei echipe de lucru pentru descărcări. Oare de cine depinde acest lucru? De fapt, cauzele acestor locații sunt complexe, provenind atît din lipsuri ale beneficiarilor (neasigurarea în permanență a echipelor de lucru, insuficiența mijloacelor mecanizate de încărcaredescărcare, rampe și depozite sub necesități etc.), cît și a organelor de transport. Mai grav este că locațiile reprezintă pagube deosebit de importante pentru întreprinderi și, în general, pentru întreaga economie națională. Toate aceste cauze trebuiesc analizate cu atenție și discernămînt, atît de beneficiarii de transport, cît și de organele căilor ferate. O soluție eficace pentru reducerea locațiilor este, după cum arătam, mecanizarea operațiilor de încărcaredescărcare, folosindu-se, în acest scop, atît finanțarea obișnuită, cît și creditele pentru mica mecanizare. Mai buna organizare a rampelor, folosirea judicioasă a liniilor de garare proprii, sînt alte elemente prețioase pentru narea locațiilor. Prin analize elimimetrice, periodice, finalizate tecu măsuri concrete, sîntem siguri că locațiile — această „boală" hipotensivă" a arterelor feroviare — pot și trebuie să se reducă necontenit, pînă la totala dispariție. V. ILUȚ O faimă ce se va menține ani de zile principalul furnizor cu legume și zarzavaturi al populației municipiului Satu Mare fost și continuă să fie I.A.S. Satu Mare, respectiv ferma legumicolă a acestei întreprinderi, care a desfăcut anual cantități ce depășeau 1.500 de tone legume. Nu a fost an ca legumicultorii de aici să nu-și fi îndeplinit și chiar depășit planul de livrări, iar produsele acestei grădini să nu se fi recomandat singure prin calitate. Anul acesta, după cum este cunoscut, revărsarea Someșului a produs importante pagube și acestei ferme. In două rînduri în luna mai răsadurile sau plantele de abia răsărite au fost „măturate" aproape complet de ape, pe mai bine de 100 ha de grădinărie. Zilele trecute i-am vizitat pe legumicultorii acestei întreprinderi agricole. Erau la recoltatul primelor legume de toamnă. Se muncea așa cum sînt ei obișnuiți s-o facă cu pricepere și hărnicie. Se făcea totul pentru a smulge pămîntului ceea ce mai poate da. Maistrul grădinar Gheorghe Cearvaș, asemenea unui bun gospodar, se găsea printre muncitori. __ Am avut multe greutăți anul acesta. Am sădit și resădit, am însămînțat și reînsămînțat zeci de hectare cu zarzavaturi și legume. După retragerea apelor Someșului au urmat ploile. Nu am putut intra pe târlele decît tîrziu cu mașini și agregate specifice legumiculturii. Mulți au fost sceptici, în sensul că, acest teren nu va mai produce nimic anul Dar nu ne-am descurajat acesta. Am apelat la vecini, ne-am procurat răsaduri și, după cum vedeți, avem ce recolta, iar producția anului viitor va fi și mai mare. De altfel, din discuția purtată cu inginerul Adalbert Ruprecht, șeful acestei ferme, și ing. Constantin Domșa, directorul întreprinderii, a reieșit că în anul viitor pe cele 140 hectare, cîte cuprinde ferma legumicolă, procesul de producție se va desfășura la un nivel tehnologic superior — începînd cu amenajarea întregii suprafețe pentru irigarea prin brazde. Dispunem în momentul de față — îmi spunea inginerul Domșa — de tot ceea ce practica legumicolă are mai valoros. Pe lîngă bună experiență, o înzestrare coorespunzătoare materială. Avem tractoare cu gabarit redus L—400, un tractor RS—09, la care se poate adapta întregul sistem de mașini necesare lucrărilor din legumicultura, încă de pe acum suntem aprovizionați cu întreaga gamă de ierbicide pentru toate felurile de culturi legumicole. Un calcul ne-a relevat faptul că prin folosirea ierbicidelor prețul de cost poate fi mult redus prin înlocuirea completă sau aproape completă a muncii manuale la întreținerea culturilor. La ferma legumicolă a I.A.S. Satu Mare în momentul de față se strînge o recoltă și se pregătește cea următoare. In cadrul acestei ferme s-au plantat pînă acum 5 ha cu căpșuni. Și în aceste zile continuă semănatul spanacului și apoi al salatei, lucrări ce vor fi încheiate în cursul acestei luni pe alte 7 ha. Cei de la SA.S. Satu Mare vor să dovedească cu orice preț faima de buni legumicultori, de care s-au bucurat ani de-a rîndul, care va fi menținută și sporită în anii următori. A. MUREȘAN e JUTIDIENE Depășire simțitoare a sarcinilor de plan Colectivele de muncă din cadrul sectoarelor Întreprinderii comunale Satu Mare și-au depășit simțitor sarcinile de plan, planul producției globale . Astfel, fost realizat în proporție de 107,8 la sută — cu o depășire de 1.771.000 lei —, iar cel al producției marfă cu 106,1 la sută, realizîndu-se în plus 1.344.000 lei. Sectorul transport în comun și salubritatea dețin locurile fruntașe în întrecerea socialistă. Cu autobuzele întreprinderii comunale au fost transportați peste plan 413.000 călători, iar sectorul salubritate, dotat cu noi autostropitoare și autogunoiere, și-a depășit planul cu 32 la sută, ceea ce înseamnă 629.000 lei. însemnate economii de materiale De curînd, serviciul tehnic din cadrul Combinatului 1 Mai din Satu Mare a definitivat un nou studiu privitor la modernizarea producției. Ca urmare, începînd din trimestrul IV a.c. se va pune în aplicare un nou sistem de croire a subansamblelor pentru mobilierele farmaceutice, care vizează atît îmbunătățirea calității acestor produse, cît și reducerea consumurilor specifice de materiale. Conform antecalculelor făcute, prin aplicarea acestei măsuri se preconizează ca, pînă la finele anului, să se economisească circa 10 m.c. P.F.L. și peste 500 kg tablă metalică — materiale din care se realizează produsele amintite. SALUTUL Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliului de Stat și Consiliului de Miniștri ale Republicii Socialiste România adresat cadrelor didactice și elevilor cu prilejul deschiderii noului an școlar Stimați tovarăși învățători și profesori, Dragi elevi. Cu prilejul începerii noului an de învățămînt, Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri ale Republicii Socialiste România adresează un călduros salut corpului didactic și elevilor, organizațiilor de partid și tineret din școli, părinților și tuturor acelora care, prin munca și strădaniile lor, participă la nobila operă de instruire și educare a tineretului patriei, la progresul și înflorirea școlii românești. Deschiderea noului an școlar are loc în condițiile cînd întreaga țară își desfășoară larg forțele pentru înfăptuirea cu succes a prevederilor ultimului an al cincinalului și trecerea la următorul plan de cinci ani, cînd activitatea creatoare din patria noastră se concretizează în noi și însemnate realizări în domeniul economiei, științei și culturii — expresie a atașamentului nemărginit al întregului popor față de politica marxist-leninistă a partidului și statului, a hotărîrii sale de a transpune în viață vastul program stabilit de cel de-al X- lea Congres al Partidului Comunist Român, în vederea dezvoltării multilaterale a societății noastre socialiste. Acest an școlar marchează un moment de seamă în procesul transpunerii în viață a Directivelor Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la dezvoltarea și perfecționarea învățămîntului de toate gradele. Se încheie cuprinderea în clasa I a tuturor copiilor de la vîrsta de 6 ani și începe funcționarea cu toate clasele a școlii generale de 10 ani. Se continuă acțiunea de modernizare și perfecționare a învățămîntului — ceea ce-i va da posibilitatea să răspundă într-o măsură și mai mare cerințelor sporite pe care opera de edificare socialistă și progresul general al țării le pune în fața sa. Ne exprimăm convingerea că membrii corpului didactic, puternicul detașament al învățătorilor, profesorilor și educatorilor — a cărui activitate se bucură de o înaltă stimă și prețuire partea partidului și statului, din a întregului popor — își va dărui cu însuflețire și devotament cunoștințele, priceperea și întreaga sa experiență pentru educarea și instruirea tinerelor generații, slujind astfel cu credință idealurile de progres și civilizație ale națiunii socialiste, ale înfloririi materiale și spirituale a patriei. Profesori, învățători și educatori! Munca dumneavoastră, a cadrelor didactice, trebuie să ofere elevilor datele cele mai importante ale științei și tehnicii moderne, să le dezvolte gîndirea creatoare, interesul și pasiunea pentru studiu și cercetare, să le stimuleze aptitudinile și talentele, să-i pregătească temeinic pentru să-i formeze ca buni și de viață, nădejde constructori ai socialismului în patria noastră. Receptivă la cerințele concrete ale societății noastre, școala trebuie să educe tineretul în spiritul respectului și dragostei față de muncă, ajutîndu-l să-și însușească temeinice deprinderi pentru munca fizică, o pregătire multilaterală pentru activitatea practică. Partidul, statul, întregul nostru popor vă cere, dumneavoastră, cadrelor didactice să munciți cu pasiune pentru a înarma tineretul școlar cu concepția științifică, marxist-leninistă, despre lume și viață, să sădiți în inimile tinerei generații sentimentele înălțătoare ale patriotismului socialist, prețuirea și admirația față de trecutul glorios de luptă al poporului român, mîndria pentru tot ceea ce se înfăptuiește azi prin efortul comun al tuturor oamenilor muncii din patria noastră, fără deosebire de naționalitate, dragostea fierbinte față de patrie, față de Partidul Comunist Român, încrederea în viitorul nostru luminos și hotărîrea nestrămutată de a duce mai departe măreața operă de edificare a socialismului și comunismului pe pămîntul României. Cultivați în rîndul școlarilor prietenia și respectul reciproc dintre copiii români, maghiari, germani, sîrbi și de alte naționalități însuflețiți tînăra generație cu ideile nobile ale prieteniei față de popoarele țărilor socialiste, de celelalte popoare ale lumii, ale solidarității internaționaliste cu toate forțele care luptă pentru libertate socială și națională, formați-o ca militantă neobosită pentru cauza progresului, socialismului și păcii. Desăvîrșiți-vă pregătirea, perfecționați-vă continuu arta predării, nu uitați nici un moment că ținuta științifică, etica cetățenească a omului de la catedră reprezintă chezășia succeselor activității instructiv-educative, izvor al satisfacției muncii împlinite. Elevi și eleve! Anul școlar pe care îl începeți vă oferă largi posibilități de a vă îmbogăți cunoștințele, de a vă însuși în mod temeinic comorile științei, tehnicii și culturii, îndreptățiți marile speranțe ce se pun în voi și sacrifificiile pe care întregul popor le face pentru a vă asigura în școli condiții cît mai bune de studiu, muncind cu sîrguință, învățînd temeinic! Perseverați în eforturile voastre de-a deveni cetățeni cît mai utili patriei, poporului din care faceți parte! Dovediți, în toate împrejurările — în școală, în familie, în viața socială — o comportare demnă, civilizată, răspundere pentru prezentul și viitorul națiunii noastre socialiste! Partidul și guvernul cheamă organizațiile de pionieri și U.T.C. — factori activi și dinamici ai educării comuniste a tineretului studios — să sprijine eforturile școlii și ale familiei pentru dezvoltarea dragostei față de învățătură și muncă, pentru întărirea simțului datoriei și al responsabilității sociale, pentru o conduită atentă și corespunzătoare în școală și în viață. Conlucrarea strînsă dintre organizațiile de tineret și școală, sprijinul și participarea învățătorilor, profesorilor, educatorilor, la acțiunile și manifestările inițiate de aceste organizații constituie o garanție a succesului muncii educative, a bunelor rezultate în formarea și educarea tinerei generații. Organizațiile de partid din școli sînt chemate să pună în centrul activității lor preocuparea pentru îmbunătățirea continuă a procesului de învățămînt, a conținutului său științific și ideologic, ridicarea nivelului de pregătire a elevilor; ele trebuie să ajute conducerile școlilor și organizațiile de copii și tineret, să imprime în viața colectivelor școlare un spirit de înaltă exigentă, de disciplină și responsabilitate față de îndatoririle ce le revin, să mobilizeze pe comuniști, toate cadrele didactice la înlăturarea neajunsurilor ce se mai constată în activitatea școlară, să promoveze un spirit înnoitor în întreaga muncă pe care școala o desfășoară.Cu prilejul deschiderii noului an școlar vă urăm dragi tovarăși — educatoare, învățători, maiștri instructori, profesori — noi și însemnate succese în activitatea dumneavoastră! Tuturor elevilor — din școli generale, licee, școli profesionale și tehnice, — le dorim spor la învățătură și rezultate cît mai bune în acest an școlari Debut de AN ȘCOLAR Fiecare an de învățămînt încheiat înseamnă pentru școala românească contemporană adaosul substanțial, robust, al unor noi cercuri pe vîrstă. Fiecare început de an școlar prefigurează noi verigi ale devenirii acestei vitale instituții, ca niciodată legată de mase și în slujba acestora, ca niciodată mai apropiată de idealurile și rosturile sale majore. Anul școlar precedent debuta în climatul tonic, deopotrivă bilanțier și prospectiv, al aniversării unui sfert de veac liber, în condițiile aplicării cu succes a prevederilor generale ale Congresului al X-lea al P.C.R., de inaugurare a învățămîntului de 10 ani. Anul școlar pe care-l inaugurăm azi se deschide în ambianța tonică a îndeplinirii cu aproape jumătate de an mai devreme a sarcinilor economice ale cincinalului, avînd ca obiective speciale — pe lîngă țelul permanent al ridicării nivelului activității instructiv-educative — pe acela al extinderii la ciclu complet al învățămîntului de 10 ani și a școlarizării începînd cu vîrsta de 6 ani. Dar elementele concrete care definesc extensia și creșterea calitativă a școlii noastre de la un an la, altul sînt mult mai numeroase, de necuprins într-un colț de pagină. Eforturile pentru „pregătirea temeinică a înarmarea lui cu tot ce tineretului, umană a făurit mai de gîndirea preț în decursul veacurilor, ajutlndu-i să se ridice la nivelul de cunoaștere a contemporaneității, să fie receptiv la tot ce este nou. Înaintat in știință, în societate, în viață" — deziderate majore înscrise cu slovă fierbinte în salutul de anul trecut al C.C. al P.C.R. și al Consiliului de Miniștri adresat cadrelor didactice — au dat roade de la un capăt la altul al țării, materilizîndu-se divers și nuanțat în peisajul roditor al școlii românești. Sarcinile noului an sînt, firesc, mai diverse și complexe decît ale precedentului. Introducerea tehnicii noi prin dezvoltarea laboratoarelor și atelierelor școlare, prin mai buna lor folosire, legarea adică a învățămîntului de cerințele concrete ale practicii și în același timp valorificarea valențelor educative ale muncii patriotice ca mijloc trainic de formare a generații cu un profil moral unor pe măsura idealului epocii nostre — sînt principalele direcții pe care le are de fructificat școala românească la toate nivelele sale în acest nou an de învățămînt. Parte integrantă a acesteia, învățămîntul din județul Satu Mare a repurtat — în pofida marilor neajunsuri pricinuite de calamitățile naturale — rezultate apreciabile, pregătind printr-un complex de măsuri chibzuite, reușitele viitoare. La startul noului an școlar se află astfel gata de drum cele 570 de unități școlare din cuprinsul județului — grădinițe, școli generale cu clasele I—IV, I—VIII și I—X, școli profesionale, licee de cultură generală și de specialitate — cu un efectiv total de 88.742 elevi, îndrumat de un numeros corp didactic ce însumează aproape 5.000 educatoare, învățători și profesori. Se deschid noi unități școlare — Liceul nr. 4 din Satu Mare și Casa de copii școlari din Pomi —, au fost date în folosință integrală noi spații de școlarizare și cazare (Liceul economic din Satu Mare, internatul cu 208 locuri din Tășnad), mobilier în valoare de peste un milion lei, material didactic de peste 700.000 lei, manuale școlare în valoare de 2 milioane; școlile s-au întărit cu noi contigente de cadre didactice calificate — între care 81 educatoare, 31 învățători și 129 profesori. începînd cu acest an în unitățile preșcolare ale județului vor activa numai cadre calificate. Recent încheiatele consfătuiri ale cadrelor didactice au pus în evidență progrese substanțiale în domeniul muncii instructiv-educative, preocupări majore ale învățătorilor și profesorilor materializate în activitatea practică și în domeniul cercetării științifice; într-un cuvînt ele au prefigurat noi cercuri de maturitate și competență ale vigurosului arbore care este școala noastră azi. Există condiții materiale și umane pentru atingerea celor mai exigente cerințe, pe care, în mod firesc, viața socială, dinamică a patriei le formulează la adresa școlii. Dispunem, precum se știe, de un valoros corp didactic, de un tineret harnic și entuziast, de o bază materială în continuă dezvoltare și de un program de perspectivă clară. Nimic esențial nu-i lipsește școlii noastre pentru a-și îndeplini misiunea nobilă, nimic esențial nu-i lipsește școlii sătmărene pentru a fi la înălțimea acestor majore cerințe. Climatul material și spiritual al României socialiste este cu osebire propice adăugirii an de an a noi și limpezi cercuri de vîrstă în trunchiul viu al acestui arbore viguros, care este școala românească contemporană- VASILE SAVINESCU PAGINA A 3-A j Cea de-a 25-a sesiune a Adunăriii generale a O.N.U. începe astăzi. La Palatul Națiunilor Unite din New York încep astăzi lucrările uneia dintre cele mai însemnate sesiuni ale acestui for internațional. Sesiunea jubiliară va avea loc între 14 și 24 octombrie a.c. Pînă acum și-au anunțat participarea circa 60 de șefi de state și guverne, numeroși in CORESPONDENȚĂ copreședinți și aproape 150 de miniștri. Din declarațiile făcute presei de numeroși șefi de delegații ai țărilor europene, asiatice ,africane și latino-americane iese în evidență ideea că sărbătorirea a 25 de ani de la înființarea O.N.U. trebuie să prilejuiască o manifestare a voinței statelor membre de a milita pentru așezarea raporturilor internaționale pe temelia înaltelor principii ale Cartei, pe normele dreptului și eticii internaționale și pentru eliminarea utilizării forței, sub orice formă, în relațiile dintre state. La New York se consideră, în general, că natura festivă a actualei sesiuni nu va exclude o activitate prodigioasă. O atestă multitudinea și complexitatea problemelor înscrise pe ordinea de zi a sesiunii care coincid cu principalele preocupări actuale ale opiniei publice mondiale. O primă categorie o formează diferitele aspecte ale dezarmării, preocuparea de se pune capăt cursei înarmăria lor. La acest capitol, România a înscris pe agendă punctul intitulat „Consecințele economice și sociale ale cursei înarmărilor și efectele sale profund dăunătoare asupra păcii și securității în lume". Circa 50 la sută din totalul punctelor înscrise pe agenda sesiunii se referă la problemele decolonizării și dezvoltării economice. Anul acesta, cînd se împlinește un deceniu de la adoptarea de către O.N.U. a „Declarației privind acordarea independenței țărilor și Ро C. ALEXANDROAIE, corespondentul Agerpres Ia Washington (Continuare în pag. a 4-a)