Cronica, 1967 (Anul 2, nr. 1-52)

1967-09-16 / nr. 37

Anul II nr. 37 (84) в [UNK]Я [UNK]Я [UNK]ЯОЯ [UNK] [UNK] [UNK]Я . , ■ . ■­Л/. ' ■ ți О [UNK] [UNK] [UNK]О săptămînal politic, social, cultura V'■'A'?.. -Air..-a:.:-,*:. Val. Gheorghiu „Peisaj ieșean" un eseu inedit de V. VOICULE e vorbește de la o vreme stăruitor și pretutindeni despre cultură, grija de cultura maselor, recunos­cută antichității, este nu numai una din cele mai fericite cuceriri ale democrației, ci și supremul deziderat al filozofiei. Cultura mulțime s o poate forma desăvirșită a filantropiei. Acest fapt a adus în preocupările publicului cuvinte și noțiuni ale căror hotare și înțelesuri nu sunt bine limpezite pentru mulți. Fără să fie o crimă, totuși este o lipsă să confunzi cultura cu civilizația și educația cu instrucția, cum se face curent. O delimitare a cuprinsului lor, va du­meri pe mulți și ii va împăca cu o serie de fapte nepri­cepute astfel. Să stabilim de la început deosebirea între civilizație și între cultură, cst e cu putință, pe temeiul exemplelor. Gîn­­diți-vă la unii ani din viața­­ lui Tolstoi. Acest mare om­, mare în cel mai desăvîrșit Înțeles al cuvintului, ar­ prinț al spiritului, trăia ca cel mai sărac mujic. Retras într-un sat dosnic, în mijlocul țăranilor de cari nu se deosebia cu nimic, umbla îmbrăcat în caftan grosolan ,cu cisme de iult, nu purta ceas, nu întrebuința automobil, nici trăsură, nu avea electricitate, nici­ comfort, mînca mincări simple, gătite de mina­­ lui, își dregea singur ciobotele și iși clipea hainele, dormea îmbrăcat, pe un mindir. Cu un cuvînt, ducea o viață aproape nefivilizată, lipsită de confort și de înlesnirile mo­derne: in schimb ce viață bogată lăuntrică, ce avuții sufle­tești dăruia lumii, ce înălțime morală, ce putere de sacri­ficiu și de exemplu, ce mîngîiere oropsiților, ce speranță flămînzilor de mai bine. Aci, in acest mediu, mai mult decît Adevăr și platitudine Adevărul țîșnește ca paradox și se stinge ca platitudine., Ca paradox, răscolește opinia cu­rentă prin originalitate, iar ca platitudine, o lasă indiferentă prin banalitate. Știut de toată lumea, un adevăr nu încetează să fie adevărat, dar încetează să mai reprezinte o informație, in vreme ce într-un paradox este concentrată o cantitate maximă de informație, într-o platitudine, cantitatea de infor­mație este aproape egală cu zero. Cu cit o veste este mai probabilă, cu atit este ea mai săracă. Originalitatea nu poate trans­forma o propoziție falsă într­una adevărată, dar numai ea poate descoperi un nou adevăr, cu o maximă valoare informa­țională și cu o viteză extremă de comunicare. O cunoștință este cu atît mai adevărată cu cît reflectă mai adinc realitatea, insă ea este cu atît mai infor­mativă și mai comunicativă, cu cît au gîndit-o mai puțini îna­inte, înainte de a deveni in­strumente ale colaborării socia­le, adevărurile se ivesc în minți individuale. Prin obiectivitatea conținutului lui, adevărul are o valoare socială, însă, prin su­biectivitatea formei lui, el are o geneză individuală. Cu cît o individualitate este mai ori­ginală, cu atît sînt mai actinși adevărurile gîndite de ea. Nu­mai personalitățile originale sînt capabile să descopere noi ade­văruri și să sporească, astfel, puterea de organizare a cultu­rii împotriva tendințelor dezor­ganizatoare ale naturii. Origi­nalitatea unei personalități con­stă în capacitatea sa de a „ve­dea" legea gravității acolo un­de ceilalți nu văd decît căde­rea unui măr, de a descoperi forța elastică a aburilor acolo unde ceilalți nu observă decît clănțănitul unui capac pe o oală în care fierbe apă, de a dezvălui valoarea acolo unde ceilalți nu constată decît prețuri. Entropia crescîndă a naturii nu poate fi învinsă decît prin for­ța negentropică a noi și noi nu, sub adevăruri. Dacă entropia este o măsură de dezorganizare și in­formația este o măsură de or­ganizare, atunci platitudinea fa­vorizează entropia. Platitudi­nea este o victorie a entropiei. Anonimatul dezindividualizat, de asemenea. Fără personalități originale, omenirea ar fi fost de mult înghițită de forța uni­formizatoare a naturii. Fără ge­­omenirea ar cădea, astăzi, dominația mașinii, alune­­cînd spre o societate în care diferențele dintre indivizi ar fi anulate, circulația informației ar fi sfîrșită și rezistența in fața naturii, înfrîntă. Mașinile și platitudinile ar șterge, în cele din urmă, orice deosebire între natură și cultură, între subiect și obiect, între om și om, rea­­ducînd pămîntul printre cele­lalte planete ale universului. Heliocentrismul a detronat geo­­centrismul numai din punct de vedere fizic. Din punct de ve­dere meta­fizic, geocentrismul nu dispare decît odată cu ulti­mul om care îndrăznește să vadă lumea altfel decît ceilalți. Cită vreme omul este capabil de o gîndire originală, pămîn­tul rămîne în centrul universu­lui. Numai prin intermediul pă­mântenilor a început universul să devină conștient de el însuși. In­goana continuă spre ade­vărul absolut, determinată de infinitatea lumii și a proceselor ei, orice stagnare în acumula­rea adevărurilor relative pune în primejdie dominația omului asupra naturii. Platitudinea este o stavilă în calea cunoașterii și a raționalizării naturii de către om. Descoperind mereu noi pro­prietăți și noi legi ale naturii, omul izbutește să scurteze ne­contenit drumul pe care îl par­curge schimbarea fenomenelor pentru a genera o nouă esență, să diminueze risipa de energie și să sporească organizarea mediului său înconjurător. Nou­a Continuare în pag. a 10-aț Henri Wald Proletari din toate țările, uniți-vă ! SÎMBATĂ 16 SEPTEMBRIE 1967 12 pagini 1 leu celelalte o Hasdeu — economist pag. 10 Ancheta „Cronicii": De la liceu la universita­te pag. 3 T­udor Vianu despre natu­ra creației artistice pag. 9 Grafica lui Dimitrie Hîr­­lescu pag. 5 sărac, s-au înfiripat și au crescut ,,învierea" și toate operele lui de prefacere socială, ale căror urmări dăinuiesc și azi. Tolstoi întrupa în el întreaga cultură pe care a putut-o ajun­ge omul pe pământ. In pieptul lui bătea inima tuturor ruși­lor și după ritmul ei se lua întreaga lume. Dar Tolstoi in același timp era foarte departe de civilizația timpului său, trăia ca un eschimos sau ca un indian. Prin urmare cultura este în deosebi esența sufletească, de domeniul moral și intelectual. Pe când civilizația este materială, mecanică. Cultura este un scop în sine, un țel înalt după care se strădue omul Civilizația nu poate fi decît un mijloc pentru­­ca omul să ajungă la perfecțiune. Civilizația este totalitatea mijloacelor prin care supunem și dominăm natura. Pe cînd omul cult poate trăi frăiește cu natura in bună înțelegere, numai bruta e roaba naturii. A spune la cineva că este cult numai fiindcă poartă ceas, umblă bine îmbrăcat și încălțat, se plimbă cu automobilul și călătorește cu avionul, este nu numai un mahalagism, dar o adâncă greșală /.../. Cultura este mai activă, mai hotăritoare, mai eficace de­­cit civilizație... Cultura e vie, pe cind civilizația fără cul­tură duce la moarte. (Continuare în pag. a 11-a) " Aceste rînduri inedite ale marelui scriitor au fost scrise, cum ne indică unele elemente din text, după primul război mondial și oglindesc realități și mentalitatea epocii. Am eli­minat din text unele fraze pe care credem că nu le-ar mai fi subscris nici autorul astăzi. Const. Pușcuță De ploaie și vînt în munții Carpați o stîncă se roade să caipete chipul lui Eminescu. De iar­bă și vint un pămînt cu Voroneț se arcuiește pieptul lui să fie, de la umărul drept la umărul sting. Și­ un codru de cîntecul Lui se buciumă umbrind o Dunăre ! O, numai un neam, unul singur, la ceas primenit vede o efigie de zeu tînăr mistuindu-se în Luceafăr. Tulbur mi-e singele de tine Floare-albastră la marginea mării !

Next