Cronica, 1978 (Anul 13, nr. 1-52)

1978-03-24 / nr. 12

„Deschid sfînta carte unde se afla înscrisă gloria României, să pun dinaintea ochilor fiilor ce ei cîteva pagine din viața eroică a părinților lor. Voi arăta acele lupte uriașe pentru libertatea și unitatea națională, cu care Românii, sub povara celui mai vestit și mai mare din voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea". Astfel își începe capodopera — neîncheiată din nefericire — Nicolae Bălcescu, omul-flacără despre care se poate spune, fără substrat metaforic, că și-a slujit țara cu pana și cu spada, fiind în egală măsură conducător al revoluției și cîntăreț al ei. Intîmplarea face ca la citeva luni de la împlinirea a 125 de ani de la trecerea în neființă a autorului să aniversăm centenarul apariției cărții, apariție pe care o datorăm lui Alexandru Odobescu. Autorul lui „Pseudokinegetikos" pare a fi fost cel mai indicat a întreprinde acest act cultural, dacă judecăm fie numai și prin prisma afirmației exprimate în lucrarea sa „Cîteva ore la Snagov“, afirmație ce justifică în egală măsură atit restituirea lui Mihai de către Bălcescu, cît și pe aceea a lui Bălcescu prin tipărirea cărții : „E o pietoasă datorie pentru urmași aceea de a deștepta suvenirea întunecată a măririlor trecute. Sub răsipurile timpilor e o lucrare plină de farmec pentru omul cu iubire de țară de a cerceta faptele și împrejurările vieței acelor oameni cari au purtat odată, cu onoare, sarcina destinelor naționale". O atitudine entuziasă adoptă, în preajma apariției cărții, Mihai Eminescu în „Timpul“ din 24 noiembrie 1877. Marele poet publică articolul „Bălcescu și urmașii lui" in care anunță apariția peste „do Eminescu și „Românii supt Mihai — voievod Viteazul“ că-trei zile“ de sub tipar a „Istoriei lui Mihaiu-Vodă Viteazul“, ca pe un adevărat eveniment editorial. (In realitate, cartea a apărut puțin mai tîrziu, în ianuarie 1878). Frazei introductive îi urmează un pasaj în care poetul sintetizează în linii de portret personalitatea autorului și semnificația opțiunii sale : „Se știe neobositul zel, cu care acest bărbat plin de inimă și înzestrat de natură c-o minte pătrunzătoare și c-o fantezie energică, a lucrat la istoria lui Mihaiu Vodă. Din sute de cărți și documente el a cules c-o adevărată avariție pentru gloria nației românești, toate colorile din relații și notițe, cu cari apoi a zugrăvit acea icoană măreață, din care figura voievodului iese în prosceniu, vitejească, mîndră și vrednică de a se coborî din strălucita viță a Basarabilor". Articolul își restringe apoi aria de referință la limba lucrării, considerată pe bună dreptate etalon de limbă literară. în accentele satirice ale articolului recunoaștem idei din „Epigonii“ : „Limba lui Bălcescu este totodată culmea, la care a ajuns romănimea îndeobște de la anul 1560 începînd și pînă astăzi, o limbă precum au scris-o Alecsandri, Const. Negruzzi, Donici, și care astăzi e aproape uitată și înlocuită prin „păsăreasca" gazetarilor. Deși Bălcescu se întemeiază pretutindenea pe izvoare și scrierea lui e rezultatul unei îndelungate și amănunțite munci, totuși munca nu se bagă de seamă nicăieri, precum în icoanele maeștrilor mari nu se vede amestecul amănunțit de văpsele și desemnul îngrijit linie cu linie. O neobicinuită căldură sufletească, răspindită asupra scrierii întregi, topește nenumăratele nuanțe intr-un singur întreg și asemenea scriitorilor din vechime, el îi vede pe eroii săi aievea și-i aude vorbind după cum le dictează caracterul și-i ajunge mintea, incit toată descrierea personajelor și întâmplărilor e dramatică, fără ca autorul să-și fi îngăduit a întrebuința undeva izvodiri proprii ca poeții". Concluzia articolului cuprinde aprecieri pertinente la adresa gradului de dezvoltare a limbii române în epoca lui Bălcescu, nu fără a arunca încă niște săgeți „stricătorilor de limbă“ : „Nicolae Bălcescu e de altmintrelea o dovadă că limba românească pe vremea lui și-nainte de dînsul era pe deplin formată și în stare să reproducă gindiri cît de atunci încoace în direcția latinizării, franțuzică și a civilizației „pomădate" a fost curat în dauna limbii noastre". Afinitatea celor doi titani ai culturii române denotă că, undeva, în adîncuri, ei purced dintr-o rădăcină comună, iar la suprafață fiecare își poartă cu mîndrie povara propriei originalități. Anatol GHERMANSCHI Istoria științei Centenar CONSTANTIN POPOVICI Dintre oamenii de știință care au contribuit la ridicarea prestigiului Universității ieșene, făcând să-i strălucească numele dincolo de hotarele țării, face parte și distinsul matematician și astronom român Constantin Popovici. El s-a născut la 12/24 martie 1878 la Iași, unde a urmat școala primară, apoi Liceul Național. In toamna anului 1896 devine student la secția de matematică a Facultății de științe din Iași, pe care o absolvă în 1900. In 1902 își trece examenul de capacitate în științele matematice, iar la finele anului 1904 obține, printr-un serios concurs, o bursă Adamachi, pe baza căreia pleacă pentru studii la Paris. La 27 martie 1908 își ia doctoratul în matematică, avîndu-l drept conducător pe celebrul matematician francez P. Painlevé. In toamna anului 1909, C. Popovici se întoarce la Iași, ca profesor suplinitor la catedra de geometrie analiticâ, iar de la 15 martie 1910, la catedra de astronomie. Plecat apoi din nou la Paris, face o nouă specializare, in domeniul teoriei și practicii astronomice, în baza căreia, la începutul anului 1911, va fi numit profesor agregat la catedra de astronomie, încă de atunci începe să se gîndească la crearea unui observator astronomic la Iași. După stăruințele și planurile sale, acesta se realizează, fiind inaugurat în 1913, C. Popovici devenind atunci și directorul Observatorului. In 1915, este înaintat ca profesor titular. In timpul primului război mondial participă activ, în calitate de comandant de companie, apoi ca ofițer atașat Serviciului geografic al armatei. După întregirea țării, alături de A. Myller, Tr. Bratu, C. I. Parhon ,dr. Leon ș.a., are meritul de a fi luptat cu curaj împotriva influențelor nefaste ale politicii șovine care tindea să infesteze viața universitară. C. Popovici a fost transferat, în 1938, la București, ca profesor de astronomie și director al Observatorului astronomic. A fost ales membru al Academiei în 1948; a fost, de asemenea, membru în diferite societăți științifice din țară și străinătate și a făcut parte din diferite comitete de redacție ale multor reviste de matematică. A decedat la 26 noiembrie 1956. Paralel cu activitatea didactică propriu-zisă, C. Popovici a desfășurat și o strălucită activitate științifică, concretizată într-un mare număr de note și memorii, comunicate la diferite sesiuni științifice și congrese internaționale și publicate în diferite reviste de circulație mondială. In totalitatea lor, lucrările sale științifice se referă la domeniul analizei matematice și la domeniul astronomiei. Contribuțiile in analiza matematică ale lui C. Popovici cuprind, în esență, lucrări de ecuații funcționale, integrale și integro-diferențiale, lucrări de ecuații diferențiale ordinare și cu derivate parțiale. Toate acestea îl consacră ca pe un creator în teoria acestor ecuații. Prin intermediul și valoarea rezultatelor obținute in acest domeniu, lucrările sale s-au bucurat de un real interes în lumea specialiștilor, fiind citate și continuate de renumiți matematicieni din țară și din străinătate. In astronomie, creația științifică a lui C. Popovici este în mod deosebit bogată și substanțială. Astfel, el a dat o metodă originala pentru corectarea orbitelor, s-a ocupat de problema refracției astronomice în cazul unui astru mobil și a generalizat legea lui Newton- Coulomb prin considerarea unei forțe neconservative rezultată dintr-o combinație a gravitației newtoniene cu presiunea luminii. Pe baza acestei legi, el studiază diferite probleme, dintre care remarcăm mult controversata problemă a vîrstei sistemului solar și problema originii cometelor și a formării cozilor lor. In 1948, C. Popovici publică un articol privitor la sateliții artificiali, în care emite idei interesante și de mare actualitate. La centenarul nașterii sale, știința românească îi omagiază memoria, scoțîndu-i în evidență activitatea neobosită desfășurată în calitate de dascăl și de creator care a contribuit din plin la dezvoltarea și progresul matematciii, astronomiei și învățămîntului nostru superior. VI. A. SCIUREVICI Gh. BANTAȘ Observatorul astronomic din Iași, fondat in 1913 de Constantin Popovici Л» ■» r П ЮЛ O șah UN VIS FATAL*) Ultima rundă a campionatului pe echipe. Jucam cu piesele negre la penultima masă. Toți coechipierii mei și-au terminat partidele, însă nu plecau, căci soarta lor, cum se spune, era în mîinile mele : dacă făceam remiză — medaliile de aur erau ale noastre. Partida mea n-a putut fi terminată în aceeași zi și continuarea ei a fost programată pentru seara următoare, întregul nostru colectiv a contribuit la analiza poziției, însă nu am ajuns la nici un rezultat : prea încurcată s-a dovedit poziția întreruptă. A doua zi, din nou emoții, din nou chinurile creației și, după patru ore de joc, partida a fost iarăși întreruptă, însă de data aceasta avantajul material a fost de partea mea. — Totul este în ordine, a rostit antrenorul nostru. M-am dus acasă și, obosit după această luptă încordată, nici n-am încercat să analizez poziția, ci m-am culcat și am adormit pe loc. Și, deodată, am văzut piesele de șah așezate exact ca în partida mea după a doua întrerupere. Regele alb mi s-a adresat cu propunerea să continuăm lupta. Bucuros, am acceptat și, calculînd o serie de variante, am indicat calea posibilă a luptei. Dar, deodată, am rămas înmărmurit cînd am avut imaginea poziției finale... (diagrama de mai jos). Regele negru, aflat în capcană, plin de reproș, se uita la mine. Privirea lui disprețuitoare... m-a trezit. — Ce bine, acesta a fost numai un vis, mi-am spus eu cu ușurare. Dimineața însă, la continuarea partidei, „minunile“ au continuat... (vezi diagrama) 91. Cf2+ (mutarea dată în plic de adversarul meu, de altfel evidenta). 91... Re5 92. Cd3+ Re4 93. Cc5+ Re5 94. Cd3+ Re4 95. Cc5+. — Aha ! Adversarul repetă mutările. E bine. Medaliile sînt ale noastre însă cînd am vrut să pun iscălitura, pecetluind astfel remiza, adversarul, pe neașteptate, s-a eschivat de la repetarea mutărilor 95... Re5 96. Nd6+ cd6 97. Te7+ De6 98. T : e6+ f e6 99. Cd3+ Re4 100. Cf2+ Re5 101. Cd2 (cu amenințarea naivă de mat) 101... T : a6+ 102. R :a6 Nc4+ 103. Ra5 Ne2. Amenințările de mat sînt lichidate și eu, triumfător, l-am privit pe adversarul meu. ..E timpul să cedezi partida“ — spunea privirea mea fără echivoc. Și a urmat : 104. Rb4 f3 105. g3 f4 106. g4 f5 107. g5 d3 108. Rc3 d4+ 109.Rc4 d5+ 110. Rc5. Tot timpul jucam repede, parcă eram vrăjit și numai aici am recunoscut poziția din visul meu. Puteți să vă închipuiți ce am simțit eu în această clipă ! Zugzwang ! Cel mai groaznic zugzwang ! La orice mutare cu nebunul — mat ! Nu-mi rămînea nimic altceva decît să-l felicit pe partener. B. P. * După marele maestru A. Lilienthal. (în această povestire Lilienthal a folosit studiul compozitorului englez Ch. Benl). • bridge UPPERCUT ȘI KNOCK-OUT Uppercut-ul reprezintă un procedeu spectaculos utilizat de linia în apărare prin care declarantul este obligat să suprataie și să cedeze ulterior o levată de atu. Exemplu : Contract : 4 pici, jucat de Sud. Vest atacă Regele de cupă iar Est pune 9. Vest continuă cu Asul și apoi cu 10 acoperit de la mort cu Dama pe care Est o taie cu 9 de pică. Declarantul este obligat să sue prataie cu Regele, eliberînd astfel Valetul de atu care va face levata necesară împiedicării realizării contractului. Este evident că pentru reușita acestui procedeu partenerul trebuie să fie îndemnat să taie. El nu trebuie să aibă nici un dubiu în această privință, obligația lui fiind de a tăia cu cel mai mare atu (în afară de cazul în care situația tactică și raționamentul îi impune o altă soluție). Dacă în exemplul de mai sus cupa ar fi fost distribuită astfel : ar fi o mare greșală ca după Rege și As. West să continue cu Dama, deoarece partenerul nu va tăia, iar declarantul tăind cu 5 de atu, va trage atu-urile realizînd contractul. West va trebui să continue cu 2 de cupă pe care partenerul trebuie sa-l taie obligatoriu cu 9 de pică. Un alt procedeu al apărării de a-l obliga pe declarant să cedeze o serată în atu, reprezentînd de fapt o variantă a uppercut-ului, este knockout-ul. Spre deosebire de uppercut, care urmărește promovarea unui atu din mîna proprie, prin knock-out se urmărește promovarea unui atu din mîna partenerului. Contract : 4 cupe, jucat de Sud. West atacă Rege de pică. Est îl preia cu Asul și întoarce 2 de pică. West obligă levata cu Dama și efectuează knock-out-ul , joacă 10 de pică acoperit de la mort cu Valetul pe care Est îl taie cu 8 de cupă. Declarantul este obligat să suprataie cu Asul eliberînd în acest fel Regele de atu care va face levata necesară împiedicării realizării contractului. Contract : 4 cupe, jucat de Sud. West atacă 4 de pică . Est preia cu Regele, trage și Asul și efectuează knock-out-ul jucînd 9 de pică și permițînd astfel partenerului său să-și realizeze Valetul de atu. Dan DIMITRESCU Exemplul 2 V106 AR10842 A4 109 94 93 8653 V8543 AR75 V6 V1072 RD2 ARDV42 D832 D75 RD9 A76 1075 NIVE 93 S86 Exemplul 1 : RD1098 54 V32 R87 V754 DV109 R6 V105 A2 R8 109874 9432 63 A7632 AD5 AD6 43 V82 DV53 R843 DV108 964 86 AD92 MESAR 9 75 AX042 75 65 ARD103 R87 V106 Nations Unies Session extraordinaire consacrée au DESARMEMENT. 1978 • Administrația poștelor din U.R.S.S. a pus în circulație o nouă emisiune de mărci poștale, alcătuită din cinci valori (ciclism 4 + 2 k. ; tir cu arcul 6 + 3 k. ; tir cu armă liberă, 10 + 5 k. ; hipism, 16 + 6 k. ; scrimă. 20 +10 k.) și o coliță numerotată, cu suprataxă (50 + 20 k.) pe care sînt înfățișate disciplinele sportive ale pentatlonului modern. TELEGRAFICE... • Sofia, capitala R.P. Bulgaria, va găzdui în anul 1979, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la emiterea primei mărci poștale bulgare, o expoziție filatelică internațională (patronată de către F.I.P.) sub denumirea de „Philoserdica ’79“. Ф Administrația poștelor din Paraguay a dedicat o emisiune (compusă din 8 valori) unor laureați ai Premiului Nobel pentru literatură, de la înființarea acestuia. De notat că fiecare marcă evocă și opera scriitorului premiat : H. Steinbeck (1962) — „Fructele mîniei“ (1 garda) ; E. Hemingway (1954) — ..Mort după-amiază“ (2 g.) ; Pearl S. Buck (1938) — ..Pămîntul chinezesc“ (3 g.) ; G.B. Shaw (1925) — „Pygmalion“ (4 g.) ; M. Maeterlinck (1911) — ..Jeanne d’Arc“ (5 g.) ; R. Kipling (1907) — „Cartea junglei“ (10 g.) ; H. Sienkiewvicz (1905) — „Quo vadis“ (15 g.) ; C.T. Mommsen (1902) — „Istoria Romei“ (20 g.). Pe coliță (25 g.) sînt reproduse aversul și reversul medaliei Premiului Nobel și lista laureaților. La 6 martie a.c., cu prilejul sesiunii extraordinare a O.N.U. consacrată dezarmării, a fost pusă în circulație, la Geneva și New York, o nouă ștampilă pentru obliterarea corespondenței. Noua obliterare înfățișează o spadă ruptă de o ramură de laur, iar alăturat textul, în patru rînduri, legat de acest eveniment. Această ștampilă înlocueiște obliterarea cu „Operations de maintien de la Paix des Nations Unies“. ф A apărut, în editurile Giulio Bolaffi (Via Cavour 17, I — 10123 Torino) și Richard Borek (P.O. Box 3220, D — 3300 Braunschweig) noul catalog al mărcilor poștale emise de Administrația poștală a O.N.U. In catalog sînt reproduse, în culori, mărci poștale, obliterări speciale și alte piese filatelice emise cu prilejul unor diverse aniversări. O în Belgia, s-a pus in circulație, la 6 martie a.c., un nou tip de carte poștală, cu marcă fixă (6 fr.), imprimată în culoarea brun, reprezentînd „Leul heraldic“. • La 31 mai a.c., în Anglia, se va pune in circulație o emisiune specială dedicată împlinirii a 25 de ani de la încoronarea reginei Elisabeta a îI-a. • La una din licitațiile firmei Harmer Inc. din New York, o piesă filatelică a fost vîndută cu suma de 380.000 dolari ! Este vorba de o scrisoare francază cu două mărci de 1 penny, din faimoasa emisiune „Post office“ din insula Mauritius, una dintre raritățile filatelice de prim ordin. » M. P.