Curentul, august 1937 (Anul 10, nr. 3412-3442)
1937-08-01 / nr. 3412
2 (12 pagini) Cei fără apărare: pensionarii (Continuare din pag. 1-a) Cameră problema pensionarilor, mi-a răspuns cu o înţelegere în care vibra şi un sentiment personal. Mai târziu am aflat că tatăl ministrului a fost un modest funcţionar şi atunci am înţeles de unde venea iubitoarea înţelegere a problemei pensionarilor. Era în discuţie înlăturarea acelui timp de păcătoasă şicană dintre ultima leafă şi prima pensie, ca fiecare serviciu să comunice Casei de pensiuni, cu şase luni înainte de eşirea la pensie, toate actele necesare, astfel ca pensia să urmeze firesc ultimului salariu primit. Pentru aceiaş înţelegere gata de a afla o soluţie, denunţ amărăciunea bieţilor pensionari osândiţi să aştepte zile întregi în nemişcarea orelor, până să le vie rândul la plata pensiei. Intr’un spor de atenţie faţă de pensionari poate fi găsit un mijloc de întremare a moralului funcţionarului căruia nu i se mai dă imaginea acelei deveniri jalnice, când omului i se dă ceva din aspectul unui lucru prea uzat de se svârbe cu indiferenţă. Puţină umanitate şi o oarecare înţelegere a redresării morale a administraţiilor publice. Sunt foşti funcţionari ai Statului nu slugi netrebnice izgonite, îşi are şi senzibilitatea umană unele contribuţii în refacerea sufletească a unui Stat, sălbătecit ca moravuri. Pamfil Şeicaru RADIO Sâmbătă 31 Iulie 1937 1875 m. RADIO-ROMANIA 150 kw. 160 kHz. 364,5 m. BUCUREŞTI 12 kw. 823 kHz. ORA DIMINEŢII (630—7.30) 6.30: Deschiderea emisiunii: — Gimnastică ritmică. — Radio-jurnal. — Concert de dimineaţă (discuri) . Totdeauna sau niciodată-vals de Waldteufel şi Trandafiri din Sudwals de Joh. Strauss. Fragment din baletul „Cei doi porumbei“ de Messager. — Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 13.00: Ora. Culturale. Sport. Cota Dunării. 13.10: Concert de prânz. Orchestra de solo Radio, dirij. de D. Teodoru. De prin lume-potpuriu de Dostal ; Evavals de Gillet; Caro bio mon de Giordani; Balet egiptean de Lugini; Dansul copilului de Garavaglio; Reverie de Schumann; Iolanda-vals de Zambon. .* 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vremii. Știri interne şi externe. 14.20: Continuarea concertului: Tintin-Trallala de Borstadt; Soţul vesel Oscar Strauss; Scherzo de Schubert ; Fetele din Texas de iede; Moment muzical de Schubert; Cântec de leagăn de Waldteufel. 15.00: Ultimile știri. 19.00: Ora. Mersul vremii. 19.03: Concertul Fanfarei Gardienilor Publici cond. de maior Chr. Florea; Vulturul-marş de Marian; Vârful cu dor vals de Th. Ionescu; Uvertură la „Tancred“ de Rossini; Inimă de Român-potpuriu de Pascu; Potpuriu de opere de Emil Stoic; Potpuriu din opereta „Prinţesa dolarilor“ de Ferras; Toreador-marş de Emil Stoic. UNIVERSITATEA RADIO 20.15: Ce pretinde lumea de la Maiorescu, de prof. Simion Mehedinţi. 20.35: Muzică veselă — Ansamblul Dendrino (canto: Liane Mihăilescu). Juvulursucureşti 21.15: Muzică de dans. Jazzul Melody (canto: Titi Botez). RADIO-ROMANIA şi RADIO-BUCUREŞTI 22.30: Sport. Radio jurnal: 22.45: Concert de noapte al Orchestrei Vasile Julea transmis de la restaurantul Coșna (voce: P. Alexandru). 23.45: Jurnal pentru străinătate in limba franceză și germană. 23.55: Ultimile știri. Valorificarea cerealelor (Continuare din pag. 1 a) Criticos, Solomonidis, Dullas, Askitopulos, etc., etc. Pentru aceştia românul a trebuit să plătească timbrul pe pâine. Şi când te gândeşti că ei nu puteau ajunge la încasarea primei dacă statul nu le dădea autorizaţie de export! Dar, mă rog, nu ceruta vreun român autorizaţie de export ? „Cecopava“ nu putea face tot exportul ? Ori mai tare decât cerinţele protejării muncii naţionale — care înseamnă asigurarea pe seama venitului naţional, a beneficiilor — a fost protecţia prin care s’a satisfăcut munca acestor exportatori! Şi apucăturile continuă să guverneze. Cei ce au obţinut autorizaţii de export de grâu înainte ca grâul să fi fost recoltat constitue tot un mănunchiu de colori şi resonanţe ca cele de mai sus. Şi, pe urmă îi declarăm pe străini geniali şi activi. Guvernul, zău, are haz... Ion Bicioila CRONICA Euwe învingător la La Garmisch-Partenkirchen s-au jucat ultimele partide între Euwe, Alechin, Bogoljubov şi Sämisch. Telegramele ne vestesc victoria campionului mondial, dr. Euwe. Nu ne-au parvenit rezultatele individuale din ultimele zile, așa că amânăm pentru cronica viitoare, desfăşurarea rundelor. Concursul a fost câştigat de Euwe cu 4 puncte, urmat de Alechin şi Bogoljubow, 3 jum., Sämisch 1 punct. PATRU MAEŞTRII CONTRA OPTZECI înainte de a se începe turul al treilea, la Garmisch-Partenkirchen, a avut loc un concurs între Euwe, Alechin, Bogoljubow şi Sămisch contra a optzeci, jucători buni de şah. Alechin, a câştigat 23 din 26 partide ?■ •două remise şi una pierdută. Bogoljubow, câştigă 27 din 30, trei partide remise. Samisch, a putut obţine 18 partide din 24, patru remise şi două pierdute. CONCURSUL NAŢIONAL DIN GERMANIA Runda Vl-a După o zi de odihnă, jucătorii s-au prezentat mai hotărâţi şi chiar în această rundă, surprizele nu au lipsit. Engel, câştigă la Kohler, prin depăşirea timpului. Schmitt, pierde, pentru a doua oară, la Zöllner. Richter, foarte prudent, nu obţine decât remisă la Michel, la fel Heinrich contra Rodatz. Kieninger, prin victoria contra lui Kranki, își consolidează conducerea. Rellstab pierzând la Ernst, produce mare mirare. Dr. Lachmann, învinge, surprinzător, pe Reinhardt. Runda Vila Cu runda aceasta, concursul a intrat în faza doua, trecând de mijlocul rundelor. Peste zece jucători, au pretenţia să ocupe primul loc. Intre primul şi al zecelea loc nu este decât o diferenţă de 1 jum. punct. Lupta se anunţă foarte mare şi câştigă numai cel care are rutina şi calmul necesar unui asemenea concurs. Richter, până acuma, este încă neînvins, luptă prudent, la o jumătate de punct de primit, urmăreşte această cursă şi în momentul prielnic, va căuta să dea asaltul. A câştigat un frumos gambit la Engels. ŞAHULUI concursul în patru Kieninger, pierde un punct preţios la Rellstab. Schmitt, printr’un joc bun învinge pe Kohler. Ernst, câştigă în pionul Damei, la Heinrich. Dr. Lachmann, învinge pe Zöllner. Clasamentul după runda Vila: I. Kieninger şi Schmitt 5 puncte, II. Richter, Rellstab, Michel şi dr. Lachmann 4 jum., III. Ernst 4, IV. Engels, Reinhardt şi Zöllner 3 jum., V. Krauki 3, VI. Kohler şi Rodatz câte 1 jum. punct. eug. eduard Ziua de Marţi 20 Iulie a fost închinată unei chestiuni de capitală importantă în ştiinţa dreptului, aceea a posibilităţii revizuirii contractelor de către justiţie, chestiune cunoscută în doctrină sub numele de „teoria impreviziunii“. Această problemă fundamentală de drept a fost pusă pe ordinea de zi de către Societatea de legislaţie Comparată, ca şi chestiunea din ziua precedentă asupra abandonului de familie. „Punând“ în discuţiune studiul revizuirii contractelor de către Judecător — zice profesorul Niboyet, raportor general al chestiunii — vechea societate franceză de legislaţie comparată, cu un trecut aşa de glorios, ascendenţa societăţilor de această natură, a răspuns unui apel al tradiţiei sale. Creiată imediat după evenimentele din 1870, această societate a fost totdeauna în serviciul naţiunii. Confruntarea drepturilor diferitelor naţiuni, operă la care ea s’a consacrat dela începuturile ei, n’a avut alt scop, decât de a putea trage, pentru dreptul francez, cele mai salutare învăţăminte. Săptămâna internaţională a dreptului, al cărei inspirator şi suflet a fost marele nostru maestru d. H. Capitant, trebue să fie o fericită ocazie de a face o apropiere între diferitele concepţiuni, dintre care unele sunt făţiş opuse dreptului francez“. Prin revizuirea contractelor de către judecător, pentru fapte ulterioare încheierii lor, se înţelege modificarea ce se poate aduce unui contract de către însuşi judecătorul, care poate substitui, în virtutea puterii sale, un obiect mai mult sau mai puţin diferit de acela pe care părţile l-au stipulat iniţial de comun acord. Cu alte cuvinte, judecătorul deţine de la lege şi în mod absolut permanent, puterea de a proceda la revizuirea contractelor, devenind astfel el propriul autor al acestora. In privinţa revizuirii contractelor de către judecător, pentru fapte survenite după încheierea lor, legislaţiile continentale se pot împărţ în două grupuri: deoparte grupul latin, care este fidel regulei exprimată în dictonul „pacta sunt servanda“, și care astfel crede în inviolabilitatea contractelor, cari nu ar putea fi modificate de către judecător decât în căzul unei intervenții a legiuitorului, dispus a atenua rigoarea principiului pacta sunt servanda şi a-l complecta prin aplicaţiunea principiului cuprins în cealaltă regulă faimoasă, formulată tot în limba lapidară a strămoşilor noştri: „clausula rebus sic stantibos”. „Pentru grupul latin — zice profesorul Niboyet, raportor general, în expozeul său — această limitare nu există încă. Indivizii trebue să sufere pentru angajamentele lor şi la nevoe să dispară, dacă sunt insuficenţi. Acest lucru îl ordonă legea onoarei, care nu caută, dacă cel care sucombă este sau nu culpabil“. Totuşi însuşi raportorul, profesor la facultatea de drept din Paris, recunoaşte, că regula, pacta sunt servanda, începe să se clatine. El continuă în magistralul său expozeu: „Contractul se bazează pe un echilibru juridic, însă nu în mod necesar şi pe un echilbru economic. Contractanţii, animaţi de libertatea de a contracta, au a aprecia prestaţiunile respective. Insă poate veni un moment când concepţia pur individualistă, să reveleze un pericol social. Atunci legislatorul în numele societăţii şi în interesul ei, iar nu din compasiune pentru individ, va ordona revizuirea unor contracte ,a căror executare este necesară economiei naţionale”. In acest mod chiar în sânul grupului latin, vedem o spărtură în eşafondajul principiului „pacta sunt servanda“. Astfel, forma corporativă a statului italian tinde tot mai mult a atenua impulsiunile egoiste ale contractanţilor şi a garanta pe particulari contra oprimării coaliţiilor grupărilor economice mai puternice. Grupul ţărilor în care există puterea de revizuire a judecătorului se compune din: Anglia, Germania, Ungaria, Norvegia, Polonia şi Elveţia. In aceste ţări revizuirea contractelor este o consecinţă a modului cum este interpretată de către juriştii lor concepţia bunei-credinţe (bona fides). Fără îndoială că bună credinţă există pretutindeni, dar nu are în toate locurile aceeaş semnificaţie. In ţările din grupul nelatin, menţinerea contractele în acord cu situaţiunile de bunei credinţe în anumite circumstanţe de fapt, şi că numai judecătorul este acela, care poate pune contractele în acord cu situaţiunile de fapt, ce se pot prezenta. Cu alte cuvinte, în ciocnirea dintre cele 2 principii: pacta sunt servanda şi bona fides, totdeauna acesta din urmă trebue să triumfe. Prin urmare, legislaţiile din Europa, pe acest tărâm, în momentul de faţă, sunt manifestarea simbolică a 2 teze: cea revizionistă de-o parte şi cea a intangibilităţii contractelor de altă parte. De o parte posibilitatea pentru judecător de a opera o novaţiune a obligaţiunii contractuale şi de a adapta executarea acesteia la anumite circumstanţe speciale, de altă parte sanctitatea legământului contractanţilor şi respectul deplinei autonomii de voinţă a lor, chiar cu sacrificarea aceluia, care nu poate ţine până la capăt in executarea unei obligaţuni, adevărată lege pentru părţile contractante (art. 969 c. c. român). In acest domeniu, larg şi în consecinţă suplu şi maleabil, o uniformizare a dreptului nu este nici de dorit, nici realizabilă. După însăşi conchiderea savantului raportor general, idea dreptului nu poate consta în conformismul internaţional, ci din contră în manifestaţiuni ale vitalităţii proprii fiecărei ţări. DESPRE FUNDAŢIUNI Ziua a treia a congresului a decurs sub preşedinţia domnului E. Hamotin, discutându-se chestiunea fundaţiunilor, pe tărâmul căreia Europa este mai puţin divizată. Raportor general a fost d. P. Grunebaum-Ballin, consilier de stat. Legea română din 1924 asupra „Personalităţii juridice”, operă a defunctului G. Mârzescu, fost ministru de justiţie în cabinetul Brătianu (1922-1926), inspirată de proectul nemuritorului profesor Raymond Saleilles, a fost socotita în cursul lucrărilor congresului ca legea care a ( . / * atins maximum de perfecţiune pe acest tărâm legislativ, până în prezent. Citez din raportul general: „Legea română din 1924, legea frumoasă, coherentă şi foarte complectă, a împrumutat în art 66 al său, definiţia fundaţunii de la profesorul Saleilles, etc....” In concluzie, se constată mai mult similitudini decât disparităţi pe acest teren legislativ european, aflător oarecum la limita dintre dreptul public şi privat, lucru ce se pare foarte natural, deoarece aproape pretutindeni, în această materie, se pun cam aceleaşi probleme, urmate bine înţeles de soluţiuni asemănătoare. In aceste două zile de congres, în intervalul dintre lucrări, congresiştii au participat la strălucite recepţii: una la Facultatea de Drept, organizată de către Decan şi Asociaţia foştilor elevi ai Facultăţii de Drept din Paris, a avut loc în ziua de 20 iulie, cu care ocazie a vorbit d. Matter, preşedinte onorar la Curtea de Casaţie şi preşedintele Asociaţiunii, precum şi d. Edgard Allix, profesor de Finanţe şi Decanul Facultăţii de Drept. Acesta şi-a încheiat cuvântarea cu un frumos citat în limba germană, făcut probabil spre a plăcea delegaţiei germane, numeros reprezentată la Congres. Am remarcat de altfel, în treacăt fie zis, că în toată durata congresului, germanii au fost înconjuraţi de o atenţie şi o consideraţie specială. Lucru semnificativ! A doua recepţie a avut loc în sala festivă a Primăriei din Paris, unde congresiştii au fost primiţi de către consiliul municipal în frunte cu Primarul. La ambele recepţiuni s’a servit câte un bogat bufet cu şampanie. Atmosfera a fost caldă şi prietenească. La Primărie, în numele congresiştilor străini, a răspuns cuvântării Primarului, într’o scurtă, dar frumoasă alocuţiune, d. C. Stoicescu, rectorul Universităţii din Bucureşti, sosit a doua zi a congresului,, împreună cu câţiva congresişti români. Până în prezent se poate spune, fără exagerare şi fără a putea fi bănuiţi că pledăm „pro domo“, că Săptămâna internaţională a Dreptului, excelent organizată de către neobositul secretar general al Congresului, d. André Ronast, profesor la Facultatea de Drept din Paris, pare a fi una dintre cele mai reuşite manifestaţii spirituale din cadrul Expoziţiei Universale de la Paris. Nici nu este de mirare, deoarece această grandioasă manifestare juridică mondială a fost proectată deja de acum 2-3 ani şi pregătită meticulos, în toate detaliile ei, de către organizatorii, doritori de a procura congresiştilor momente, care să le rămână ca o amintire nepieritoare şi de neuitat. Paris, 17 Iulie 1937. Vasile Cotruş Doctor în drept Delegatul Baroului Oradea Congresul international de Drept de la Paris Revizuirea contractelor de către judecător •"VA"*-" La Galaţi nu se pot soluţiona toate apelurile ... fiscale . ■ GALAŢI, 29. — La 1 August urmează să ia sfârşit sesiunea in care au funcţionat cele două comisiuni fiscale pentru judecarea apelurilor introduse de contribuabili sau de fisc, împotriva modului în care s’au făcut impunerile. Aproape ca în nici un an, de astă dată numărul apelurilor declarate de ambele părţi a fost mare şi cu toată munca depusă, până acum nu s-a putut soluţiona decât o parte din aceste apeluri. Au mai rămas, astfel, peste 200 apeluri, în mare parte aparţinând contribuabililor, care, totuşi, nu pot rămâne neclarificate, deoarece au fost introduse în termenul legal şi cu toate formele îndeplinite. In situaţia de faţă, după câte se spune, e mai mult decât probabil să se convoace la toamnă o nouă sesiune de judecare a apelurilor, când comisiunile de apel vor soluționa toate cererile introduse și nesatisfăcute până la 1 August. Universitatea din Perugia pentru străini "Continuare* din pag. 1-aceară italienilor tezele lor subversive ca cele mai nevinovate adevăruri istorice şi ştiinţifice. Ar fi cazul ca intelectualii, societăţile culturale şi literare şi oficialitatea noastră să aprecieze această propagandă inteligentă şi să ia măsuri serioase pentru ca în viitor să fim reprezentaţi în număr corespunzător la Universitatea din Perugia creiată de guvernul italian pentru a realiza şi menţine contactul cu străinătatea. Alexandru Olteanu Duminică 1 August 1937 1875 m. RADIOROMANIA 150 kw. 160 kHz. 364,5 m. BUCUREŞTI 12 kw. 823 kHz. ORA DIMINEŢII 7.30—8.30— 7.30: Deschiderea emisiunii. — Gimnastică ritmică. — Radio-jurnal. — Concert de dimineaţă (discuri) : Valsuri din operele „După divorţ“ şi „Prinţesa dolarilor“ de Leo Fall. Selecţiuni din „Rose-Marie“ de Frimi. — Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 8.30: închiderea emisiunii. 9.55: ORA RELIGIOASA. I. Clopote. Ii. Serviciul religios transmis de la Sf. Patriarhie. III. Predica de Părintele Efrem Enăcescu. 13.00: Ora. Culturale. Sport. Cota Dunării. 13.10: Concert de prânz. Orchestra Jean Marcu: Ari naţionale; El turnavals de Granados; Destăinuirea-romanţă de Basile Lupu; Să nu-mi săruţi ochii-tango de Elly Roman; Vals trist de Sibelius; Să pui ca semn o floare la fereastră-tango de Andreescu; Romanţe şi Ari naţionale. 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vremii. Ştiri interne şi externe. 14.20: Continuarea concertului : In vals ne-am întâlnit de Dendrino. Trece un car cu boi pe drum de Giovanni şi Arii naţionale. 14.45: ORA VESELA: ION MANU. ORA SATULUI. 15.00: Cunoştinţe folositoare de Dr. D. Conţescu. 15.15: Muzică populară; Taraful Ion Matache: Hora ofiţerilor; In sat la Aninoasa; Iancu Jianu-cântec haiducesc ; Sârba lui Pascubin din Moineşti. 15.35: Valeriu Măgureanu: de vorbă cu sătenii. 15.55-16.15: Continuarea concertului : Cântece din Muscel pentru Sălaj ; Fă-te neică prin grădină; Fireai tu să fii măi bade; Brâul vechiu; Foaie verde bobotez; Crâşmăriţă din Buzău. 19.000: Ora. Mersul vremii. 19.02: Răspunsuri technice. 19.12: Concert de muzică distractivă. Orchestra Busuioceanu (canto: Silvian Florin): Potpuriu naţional aranjat de Victor Predescu; După 9 seara-tango de Ion Vasilescu; M’am îndrăgostit de tinetango de Ion Vasilescu; Ţine caii Nicolae-cântec românesc de Villnov; O clipă de noroc, tango de Villnov; Cochetărie-vals de N. Mezei (vioară: Victor Predescu); Aşi vrea să uit-tango de Dendrino; Mă însurai măi vere şi Mai dăm o litrişoară — cântece româneşti de Cărăbiţă şi Belu Chitaristul; Cerul albastru-tango de Bixio; Cucu-cântec românesc de Corneliu Hugo; Romanţe şi Arii naţionale. 20.20: Prof. N. Iorga. CURENTUL C Cl ^ fi C ^ ti ^ & L i* H* C Pictorul Van Gogh văzut după o jumătate de veac O expoziţie-tip s’a deschis la Paris în Muzeul de Artă modernă, constituită din operile pictorului Van Gogh, acel care, într’o scrisoare adresată fratelui său, zicea : „Puterea de a creia este toată viaţa mea". Dar importanţa consistă mai ales în fericita ideie a organizatorilor de a fi ales un pictor a cărui viaţă a fost cea mai arzătoare, şi mai caracteristică din câte se imaginează. Vincent Van Gogh este acela care suferea toate influenţele , a maiştrilor din Olanda cât şi a impresioniştilor, dar care cu toată influenţa technicei „divizioniste” reda bucăţi unice în arta contimporană. Ca om, Van Gogh este cel care, în textele reproduse, îşi revelează partea mistică, lăsând să se arate influenţa suferită de la tatăl său, preot protestant. In scrisorile lui, îşi expune technica, dând cele mai interesante amănunte asupra paletei : „Decât să caut să redau exact ceea ce am înaintea ochilor, mă servesc arbitrar de culoare, ca să exprim puternic”. Niciodată evoluţia unui pictor nu a fost prezentată mai precis, atât în tablouri cât şi in texte. In această expoziţie, urmăreşti pe Van Gogh pas cu pas, de la pictorul care lua estompe de Gustav Daré, transpunea Millet, Delacroix sau Rembrandt, fără ca vreodată să le copieze. Aci se văd expuse, panou cu panou toate perioadele din scurta existenţă a maestrului . 1885 : Van Gogh imitează pe intimiştii olandezi. Pictează întunecat, aproape academic. 1887 : are prima întâlnire cu impresionismul, culoarea se înalţă, se exaltează. 1888 : O singură vedere din Montmartre posedă deja toate calităţile lui Van Gogh, ajuns la apogeul artei. Este epoca lui Piere Tanguy, anul în care Van Gogh vrea să plece în Sud, ca să se apropie, zicea el, de japonezi, pe cari îi admiră din ce în ce mai mult. Acum este înflorirea totală a omului cu urechea tăiată, pe care nici nebunia nu parvine să-l întunece până în momentul sinuciderii, în 1890. Niciodată prezentarea unui artist n’a fost mai mişcătoare şi mai complectă. Deja expoziţiile viitoare se pregătesc să se inspire din această mare lecţie de muzeografică dată aci, o lecţie care n’are de altfel nimic plictisitor. Tricentenarul lui René Descartes S’an Împlinit 300 de ani dela apariţia celei mai turburătoare cărţi de filozofie Printr’o expoziţie, prin lucrări şi vo dar profesorii în manualele lor, camelume comemorative, prin reviste litenii obişnuiţi şi cei de pe stradă, criticii rare, Franţa sărbătoreşte împlinirea a 300 de ani dela apariţia faimoasei cărţi a lui René Descartes intitulată: „Discours de la méthode". Franţa, a socotit necesar, ca acest eveniment filosofic de care este legată gândirea întregei lumi să coincidă cu expoziţia internaţională Deoparte să fie reprezentată gândirea, opera celui mai cunoscut şi mai comentat filosof, de altă parte să fie reprezentată prin expoziţia dela Paris, arta şi tehnica modernă. René Descartes s’a născut la 31 Martie 1596 dintr’o familie de nobili din Touraine. Cu toate că părea bolnăvicios, copilul avea înclinaţiuni neobişnuite la cei de vârsta lui. In primul rând, o curiozitate universală, ceea ce l’a făcut pe tatăl său să creadă că fiul are într’adevăr aptitudini de filosof, adică de om care cunoaşte foarte multe lucruri şi reflectează asupra lor. Primele studii le-a făcut la Fléche, fondată ca institut jesuit de Henri IV. Acolo a cunoscut şi a adâncit el fizica, matematica şi filosofia. Dorind să cunoască viaţa şi direct, nu numai prin cărţi, René Descartes a intrat ca voluntar în serviciul lui Maurice d’Orange, fără însă să-şi părăsească speculaţiunele intelectuale. Astfel a călătorit el în Olanda şi apoi în Germania, unde războiul de 30 de ani trebuia să izbucnească. El s’a alipit de armata prinţului elector al Bavariei. In timpul călătoriei sale de iarnă 1619-1620, la Neuburg pe Dunăre René Descartes a avut intuiţia metode filosofico-matematice care l’a dus la cristalizarea sistemului său de gândire într’o notă rămasă dela dânsul se spune limpede: „La 10 Noembrie 1619—* când plin de entusiasm eu am găsi fundamentul unei ştiinţe admirabile“. De atunci el s’a pus pe lucru, şi metoda lui analitică a putut fi desăvârşită. Multe şi ciudate lucrări a scris René Descartes. Printre ele notăm : „Studium bonae mentis“, lucrare care s-a pierdut. ,,Olympica" este o lucrare în car filosoful şi-a povestit visurile, viziunile şi fanteziile, ştiut fiind că ele au avut o mare însemnătate în viaţa lui în alcătuirea operii sale. Una dintr cele mai însemnate lucrări ale sale este „Regulae ad directionem ingenui Istoricii nu sunt de acord asupra aparitiei acestei lucrări. Unii considera anul 1623, alții 1627 sau 1628—1629. Oricum însă, această lucrare a fost elaborată la maturitate. Mai cunoscută decât acest opus filosofic este „Discursul asupra metodei“ apărut în anul 1637. Iată într’adevăr data de care se leagă frumoasa sărbătorire de la Paris. Trei sute de ani trecuţi de când a apărut cartea fundamentală a raţionalismului filosofic. Trei sute de ani în care opera lui Descartes a fost comentată, discutată, şi mulţi alţi gânditori s’au inspirat din ea, încât pentru unii a devenit carte de căpătâi, iar pentru alţii care vedeau în ea o surpare a credinţei şi drepturilor naturei, o duşmăneau cu vehemenţă. Polemicele din jurul gândirii lui René Descartes au pasionat toate mediile de intelectuali, ele sunt cunoscute în toată lumea. B. Gibson, Pierre Boutroux, J. Sirven, Brunschvieg, Milhaud, sunt acei care au comentat viaţa şi opera lui René Descartes, dar pe lângă ei o sumedenie de filosofi şi critici au scris nenumărate tomuri. GIOVANNI PAPINI DESPRE RENE DESCARTES Vehementul polemist şi savurosul filosof Giovanni Papini, trimite la revista „Les Nouvelles Litteraires" un artico intitulat „Poetul René Descartes” din din care extragem următoarele caracterizări: „Péguy ”a numit „cavaler“,şi literatorii continuă să-l privească ca pe adevăratul fondator al Raţionalismului modern, reprezentantul clasic al raţiunii franceze. Eu nu am crezut niciodată în această concepţie comună care alunecă de trei secole în apele culturii de mijloc. René Descartes este autorul Discursului asupra metodei dar el este de asemenea un soldat, un gentilom, un amorezat, un nomad, un visător înainte de toate. El nu se aseamănă deloc cu un colecţionar de silogisme, cu un abstractor de interior. Dacă este ceva din Faust, — şi denumirile artelor şi ale ştiinţelor din Discurs au inspirat poate faimosul monolog goethian, — el ne apare mai mult ca un Faust din a doua tinereţe. El ne face să ne gândim totodată la Cyrano dar şi la Don Qujote. Noi ştim că în timpul şederii sale la Paris (1626- 1628) îşi procura o deosebită plăcere cetind Amadis, şi că se plimba, cu o pălărie cu pene şi cu sabie la şold, — în tovărăşia oamenilor de spirit, a jucătorilor şi luptătorilor. Intr’o zi el primi o sfidare, — se bătu în duel, dezarmă adversarul şi îi acordă graţia vieţii, cu singura condiţie ca să se prezinte în faţa Dulcineei. El era curajos şi chiar prea îndrăzneţ, ceea ce nu se poate spune despre filosofii de profesiune, care dispreţuesc corpul dar nu obişnuesc să expue pe acela care are un spirit preţios. O anecdotă va fi deajuns: „Pentru a se reîntoarce în Olanda (1620) el a trebuit să treacă marca într’un vapor pe care la închiriat la Linden, — și, mergând pe apă el auzi cum marinarii complotau împotriva lui ca să-l omoare: ei îl credeau un om blând și îngăduitor, şi îl luau drept un negustor străin. René Descartes se ridică de îndată, tras spada, şi i-a ameninţat că-i străpunge pe loc dacă ei îl mai ameninţă, şi prin ascendentul curajului său, el parveni să-i intimideze, dovedind astfel ce înseamnă îndrăzneala unui om asupra unor suflete josnice“. Nu se va întâlni niciodată o întâmplare asemănătoare in biografiile raţionaliştilor puri; pentru aceasta trebue să ai mai întâi imaginaţie şi apoi inimă. Descartes este un cavaler care a voit să fie un cleric. Sunt cavaleri care au fost poeţi, nu de puţine ori se întâmplă ca un soldat să fie şi un metafizician. ^ ■ El este cavaler şi chiar cavaler rătăcitor. Când ne gândim la Socrate care n a ieşit din Atena, la Kant care n’a părăsit niciodată oraşul Koenigsberg ne surprinde a-l vedea pe Descartes parcurgând aproape întreaga Europă, din Olanda până în Italia, din Germania de Nord până în Ungaria. Această pasiune vagabondă nu este aceia a unui stilist al raţiunii: acest nomadism al gentilomului fantezist care iubeşte romanele cavalerilor şi poeziile lui Théophile, şi care se bate în duel contra amanţilor ca Don Juan, nu vesteşte un mare poet al divinei Raţiuni . Prelegeri la Vălenii de Munte Evoluţia artei războiului VĂLENII DE MUNTE, 27. D. maior Sever Slătinescu a vorbit la Universitatea populară „N. Iorga‘‘ din Văleniide Munte, despre : „Evoluţia artei războiului“. In introducere, oratorul arată că se găseşte într’o dilemă, având în faţă de public de două nuanţe : militar şi civil. Voiu căuta — spune d-sa — să satisfac şi pe unii şi pe alţii ; voiu arăta, cu isvoare de resort, glasuri care văd apărarea hotarelor altfel de cum o vede Liga Naţiunilor. Conferenţiarul ilustrează ideile cu texte : „La guerre moderne“, de general W. Sikorski ; „La guerra decisiva“ de general Viconti Praska „Commentaires sur la compagne d’Ethiopie“ de mareşal Badoglio ; „L’effort francais“ de Joseph Bedier, etc. Au existat două concepţii de artă militară : una greacă, o mentalitate de apărare, alta romană, o mentalitate de cucerire, ofensivă până la extrem. Arta militară romană a fost strâns legată de Roma. . Odată cu decăderea imperiului roman, a decăzut şi arta militară, dar se reface, datorită cruciadelor, comunelor şi invenţiei armelor de foc. Infanteria ocupă primul loc ; deabia acum se poate vorbi de o artă militară, pentru că arta militară a avut la bază totdeauna infanteria. S’a ajuns la formaţiuni de oaste datorită marilor căpitani : Mauriciu de Nassen, Gustav Adolf, Condé, Turenne, Montecuculi, Tilly şi Wallenstein. Conferenţiarul face un expozeu al artei militare a lui Frideric cel Mare şi al doctrinelor militare germană şi franceză din 1914. D-sa citează numele scriitorilor militari : von Steecht, care recomandă armata de profesionişti, cu ofensiva fulgerătoare, Freller, care propune mecanizarea totală ; general Douhet care preconizează o armată de aviaţie. D. maior Slătinescu emite părerea că forţa spirituală a armatei noastre ne asigură hotarele, nu Liga Naţiunilor. IDEEA DE CULTURA Vorbind despre „Ce trebue să înţelegem prin cultură”, d. Florea Niculescu şi-a început prelegerea prin analiza câtorva noţiuni cu care, foarte des, este confundată cultura , cunoştiinţa sau instrucţia, inteligenţa şi civilizaţia. După ce disociază specificul fiecăreia în raport cu vieaţa sufletească a indivdului, d-sa ajunge la următoarea definiţie : Cultura este fineţe sufletească, adâncire a diferitelor valori sub formă de convingeri şi credinţe — de unde dinamismul ei creator — şi condiţia sau climatul spiritual care dă direcţie personalităţii noastre complexe în funcţie de un ideal central. Astfel înţeleasă, cultura devine ceva etnic, greu de sesizat, deoarece acela care o posedă se confundă în acţiunile şi gândirile lui cu ea. Acelaş fenomen, pe planul social, se concretizează şi cristalizează în opere : artistice, literare, ştiinţifice, religioase, etnice, care sunt şi ele produsul unui „climat” social, specific diferitelor grupări şi timpuri. După ce face câteva consideraţii asupra fenomenului de criză în cultură şi de opoziţie a celor două aspecte : conservator şi inovator, conferenţiarul încheie prin analiza criteriului care ne permite să caracterizăm forma şi tendinţa culturii unei epoci şi a unui grup social anumit. Acest criteriu este idealul, valoarea centrală, în jurul căreia se coordonează valorile considerate, în acest caz, secundare. MACEDONSKI — O VIAŢA DE ANTITEZE D. profesor August Z. Pop de la liceul militar Chişinău a ţinut o interesantă prelegere despre : „Macedonski — O viaţă de antiteze“, insistând asupra elementelor primare ale acestei existenţe boemă şi stranie. Fiu de general — acesta iarăş fiul unuia din intimii lui Tudor Vladimirescu — Alex. A. Macedonski îşi făurise o genealogie istorică ajungând până la eraldica Poloniei, printr’un „ecusson“ imaginar al casei Biberstein-Regala. După mamă, născută Fisenţa, Macedonski se trăgea din două dintre cele mai vechi familii olteneşti. In 1873 întemeiază periodicul liberal „Oltul“ în care, fiind partizan al politicei roşii, atacă dinastia, culminând in 1895 prin două canţonete gen Beranger, pentru care i se deschide acţiune publică, dar este achitat. In 1880, la 20 Ianuarie, începe editarea revistei „Literatorul“, care avea să se impună printr’o mişcare de cenaclu dintre cele mai active din literatura noastră.Macedonski a nădăjduit până la 1882 să câştige simpatia Junimei, dar nu l-au întâmpinat acele braţe deschise, pe cari le visase şi cari se strângeau din ce în ce mai prietenos in jurul talentului lui Eminescu. Aşa s’a născut ura împotriva ntregii mişcări ieşene şi mai cu seamă împotriva lui Eminescu, care culminează prin epigramele din 1883, care-l fac odios, îl izolează chiar de cei mai apropiaţi efebi şi este silit să se ostracizeze în Franţa. In lupta împotriva junimismului, a acuzat mişcarea ieşană a fi contrafăcută de cultura germană, a arborat şi steagul ortodoxiei, împotriva balaurului ortodox, identificat în vrăjmaşii săi şi a insultat monarhia. După 1896, mişcarea macedonskiniană iese de pe primul plan al atenţiei literare, făcând loc revistelor socialiste şi celor cari aveau să anunţe „Semănătorul". Ea înscrisese începutul „decadentismului“ modern. I. M. PREDEALU Cărţi-reviste Librăriile şi-au reînoit vitrina literară, cea ce constitue întotdeauna un eveniment aşteptat de cititorii de bună literatură românească. Intre alte noutăţi, ni se prezintă opera literară a scriitorului Ion Talpă, pe numele adevărat dr. Titu Ionescu, secretarul general al ministerului Sănătăţii. Cităm : „Luceafărul” feerie în versuri ; „Versuri” ; „Fiorii sfârşitului” nuvele ; „Prin rotogoalele de fum” roman, toate scrieri de simţire curată, observaţie de adâncă psihologie. Buletinul O. E. T. R. A apărut No 6-7, pe Iulie-August 1937 a Buletinului O. E. T. R., publicaţia oficială a Secretariatului O. E. T. R. Buletinul cuprinde un bogat material de doctrină şi ideologie străjerească, informaţii, articole închinate zilei tineretului de la 8 Iunie şi dări de seamă asupra educaţiei tineretului în alte ţări. In acest număr colaborează : prof. dr. Şt. Şoimescu, Ioan I. Nistor, Ion Răducanu, maior adj. T. Sidorovici, Cicero C. Gorciu, maior dr. Frantz Iosif, căpitan C. Bonteanu, Nelu Ionescu, lt. Traian Vetrop, C. Enescu-Bughea. Recenzii, cronica vieţii străjereşti, bibliografia, complectează acest bogat Buletin O. E. T. R. apărut în condiţiuni tehnice şi redacţionale ireproşabile, sub grija Direcţiei Educaţiei din Secretariatul O. E. T. R. CONGRESUL LATIN de oto-rhino-Iaringologie Al XV-lea congres român de Otorhino-laringologie va avea loc la Bucureşti între 16—19 Septembrie a. c., concomitent cu congresul latin de otorhino-laringologie. Anunţarea lucrărilor pentru congres se poate face în scris până la 1 Septembrie a. c., la secretariatul general al societăţei, dr. Racoveanu, bulev. Domniţei 7 Bucureşti. Este de dorit ca lucrările să fie expuse într’o limbă latină, spre a fi înţelese şi de membrii congresului latin. Duminică 1 August 1937. „Cuget Clar“ Numărul 3, anul II al revistei „Cuget Clar” (Noul Sămănător), de sub conducerea d-lui profesor N. Iorga, aduce colaborarea d-lor : I. Agârbiceanu, N. Iorga, Paul I. Papadopol, Maria Botiş- Ciobanu, Const. Ionctăchescu şi dr. ,Spitkiewicz, G. Tutoveanu şi Al. Scepkin. ■ -NT/ A apărut No. I pe Iulie 1937 din revista străjerească „Stolul Mării , scoasă de către comandanţii-străjeri ai Coloniei Agigea , Marin Chivu, F. Voican şi I. Marţolea, învățători. Închiderea conferinţei internaţionale Învăţământului a PARIS, 29 (Rador). — Azi s’au încheiat lucrările conferinţei internaţionale a învăţământului superior, organizată în cadrul activităţii Institutului de cooperare internaţională , sub prezidenţia d-lor Jean Zay, ministrul Educaţiei Naţionale, şi Coville, membru al Institutului Franţei. Conferinţa a lucrat în şapte secţiuni, studiind diferitele probleme ale învăţământului superior ca : rolul universităţilor în viaţa modernă, organizarea pe facultăţi, educaţia studenţilor, viitorul tinerilor titraţi, etc. Au participat peste o sută de delegaţi, reprezentând 42 de State, personalităţi din lumea universitară şi directorii generi ai învăţământului superior. România a fost reprezentată prin d. Const. Kiriţescu, secretarul general al ministerului Educaţiei Naţionale. Delegatul României i s’a făcut onoarea de a i se încredinţa vicepreşidenţia congresului şi preşidenţia secţiunei celei mai importante : recrutarea şi statutul corpului didactic universitar. In şedinţa de închidere a congresului, d. Const. Kiriţescu, delegat a ţine cuvântarea de închidere, a arătat eficarcitatea colaborării internaţionale pe tărâmul formării elitelor sociale prin educaţie şi a adus în numele României un omagiu de respect, admiraţie şi iubire pentru Franţa, de care România este legată prin vechi şi solide legături de rasă, cultură şi recunoştinţă. A răspuns d. Coville, exprimând în cuvinte emoţionante dragostea Franţei pentru România şi legăturile ei vechi de cultură cu ţara soră, care mai ales de la războiu încoace tind să ia forma unei colaborări organizate. O bibliotecă municipala D. ing I. Săbăreanu primarul sectorului I Galben a luat iniţiativa de a înfiinţa o bibliotecă municipală. Această bibliotecă va funcţiona pentru public în somptuasa sală de consiliu a primăriei pe timpul când nu se vor ţine şedinţe. Ziarul „RAMPA“ oferă zilnic cititorilor gjt, tin singur boii jumeimie prsf to ieuire