Curentul, august 1937 (Anul 10, nr. 3412-3442)

1937-08-01 / nr. 3412

2 (12 pagini) Cei fără apărare: pensionarii (Continuare din pag. 1-a) Cameră problema pensionarilor, mi-a răspuns cu o înţelegere în care vibra şi un sentiment per­sonal. Mai târziu am aflat că ta­tăl ministrului a fost un modest funcţionar şi atunci am înţeles de unde venea iubitoarea înţele­gere a problemei pensionarilor. Era în discuţie înlăturarea a­­celui timp de păcătoasă şicană dintre ultima leafă şi prima pen­sie, ca fiecare serviciu să comu­nice Casei de pensiuni, cu şase luni înainte de eşirea la pensie, toate actele necesare, astfel ca pensia să urmeze firesc ultimului salariu primit. Pentru aceiaş în­ţelegere gata de a afla o soluţie, denunţ amărăciunea bieţilor pen­sionari osândiţi să aştepte zile întregi în nemişcarea orelor, până să le vie rândul la plata pensiei. Intr’un spor de atenţie faţă de pensionari poate fi găsit un mij­loc de întremare a moralului funcţionarului căruia nu i se mai dă imaginea acelei deveniri jal­nice, când omului i se dă ceva din aspectul unui lucru prea uzat de se svârbe cu indiferenţă. Puţină umanitate şi o oarecare înţelegere a redresării morale a administraţiilor publice. Sunt foşti funcţionari ai Statului nu slugi netrebnice izgonite, îşi are şi senzibilitatea umană unele contribuţii în refacerea su­fletească a unui Stat, sălbătecit ca moravuri. Pamfil Şeicaru R­ADIO Sâmbătă 31 Iulie 1937 1875 m. RADIO-ROMANIA 150 kw. 160 kHz. 364,5 m. BUCUREŞTI 12 kw. 823 kHz. ORA DIMINEŢII (630—7.30) 6.30: Deschiderea emisiunii: — Gimnastică ritmică. — Radio-jurnal. — Concert de dimineaţă (discuri) . Totdeauna sau niciodată-vals de Waldteufel şi Trandafiri din Sud­­wals de Joh. Strauss. Fragment din baletul „Cei doi porumbei“ de Mes­sager. — Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 13.00: Ora. Culturale. Sport. Cota Dunării. 13.10: Concert de prânz. Orchestra de solo Radio, dirij. de D. Teodoru. De prin lume-potpuriu de Dostal ; Eva­vals de Gillet; Caro bio mon de Giordani; Balet egiptean de Lugini; Dansul copilului de Garavaglio; Re­verie de Schumann; Iolanda-vals de Zam­bon. .* 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vremii. Știri interne şi externe. 14.20: Continuarea concertului: Tin­­tin-Trallala de Borstadt; Soţul vesel Oscar Strauss; Scherzo de Schubert ; Fetele din Texas de iede; Moment muzical de Schubert; Cântec de lea­găn de Waldteufel. 15.00: Ultimile știri. 19.00: Ora. Mersul vremii. 19.03: Concertul Fanfarei Gardieni­lor Publici cond. de maior Chr. Flo­­rea; Vulturul-marş de Marian; Vâr­ful cu dor vals de Th. Ionescu; U­­vertură la „Tancred“ de Rossini; Ini­mă de Român-potpuriu de Pascu; Potpuriu de opere de Emil Stoic; Potpuriu din opereta „Prinţesa dola­rilor“ de Ferras; Toreador-marş de Emil Stoic. UNIVERSITATEA RADIO 20.15: Ce pretinde lumea de la Ma­­iorescu, de prof. Simion Mehedinţi. 20.35: Muzică veselă — Ansamblul Dendrino (canto: Liane Mihăilescu). Juvulu­rs­ucu­reş­t­i 21.15: Muzică de dans. Jazzul Me­lody (canto: Titi Botez). RADIO-ROMANIA şi RADIO-BUCUREŞTI 22.30: Sport. Radio jurnal: 22.45: Concert de noapte al Orches­trei Vasile Julea transmis de la res­taurantul Coșna (voce: P. Alexandru). 23.45: Jurnal pentru străinătate in limba franceză și germană. 23.55: Ultimile știri. Valorificarea cerealelor (Continuare din pag. 1­ a) Criticos, Solomonidis, Dullas, As­­kitopulos, etc., etc. Pentru aceştia românul a tre­buit să plătească timbrul pe pâine. Şi când te gândeşti că ei nu pu­teau ajunge la încasarea primei dacă statul nu le dădea autorizaţie de export! Dar, mă rog, nu cerut­a vreun român autorizaţie de export ? „Ce­­copava“ nu putea face tot expor­tul ? Ori mai tare decât cerinţele pro­tejării muncii naţionale — care înseamnă asigurarea pe seama ve­nitului naţional, a beneficiilor — a fost protecţia prin care s’a sa­tisfăcut munca acestor exportatori! Şi apucăturile continuă să gu­verneze. Cei ce au obţinut autori­zaţii de export de grâu înainte ca grâul să fi fost recoltat constitue tot un mănunchiu de colori şi re­­sonanţe ca cele de mai sus. Şi, pe urmă îi declarăm pe străini geniali şi activi. Guvernul, zău, are haz... Ion Bicioila CRONICA Euwe învingător la La Garmisch-Partenkirchen s-au jucat ultimele partide între Euwe, Alechin, Bogoljubov şi Sämisch. Telegramele ne vestesc victoria campionului mondial, dr. Euwe. Nu ne-au parvenit rezultatele in­dividuale din ultimele zile, așa că amânăm pentru cronica viitoare, desfăşurarea rundelor. Concursul a fost câştigat de Euwe cu 4 puncte, urmat de Ale­chin şi Bogoljubow, 3 jum., Sä­misch 1 punct. PATRU MAEŞTRII CONTRA OPTZECI înainte de a se începe turul al treilea, la Garmisch-Partenkirchen, a avut loc un concurs între Euwe, Alechin, Bogoljubow şi Sămisch contra a optzeci, jucători buni de şah. Alechin, a câştigat 23 din 26 partide ?■ •două remise şi una pier­dută. Bogoljubow, câştigă 27 din 30, trei partide remise. Samisch, a putut obţine 18 par­tide din 24, patru remise şi două pierdute. CONCURSUL NAŢIONAL DIN GERMANIA Runda Vl-a După o zi de odihnă, jucătorii s-au prezentat mai hotărâţi şi chiar în această rundă, surprizele nu au lipsit. Engel, câştigă la Kohler, prin depăşirea timpului. Schmitt, pierde, pentru a doua oară, la Zöllner. Richter, foarte prudent, nu ob­ţine decât remisă la Michel, la fel Heinrich contra Rodatz. Kieninger, prin victoria contra lui Kranki, își consolidează condu­cerea. Rellstab pierzând la Ernst, pro­duce mare mirare. Dr. Lachmann, învinge, surprin­zător, pe Reinhardt. Runda Vil­a Cu runda aceasta, concursul a intrat în faza doua, trecând de mij­locul rundelor. Peste zece jucători, au pretenţia să ocupe primul loc. Intre primul şi al zecelea loc nu este decât o di­ferenţă de 1 jum. punct. Lupta se anunţă foarte mare şi câştigă nu­mai cel care are rutina şi calmul necesar unui asemenea concurs. Richter, până acuma, este încă neînvins, luptă prudent, la o jumă­tate de punct de primit, urmăreşte această cursă şi în momentul priel­nic, va căuta să dea asaltul. A câştigat un frumos gambit la En­gels. ŞAHULUI concursul în patru Kieninger, pierde un punct pre­ţios la Rellstab. Schmitt, printr’un joc bun în­vinge pe Kohler. Ernst, câştigă în pionul Damei, la Heinrich. Dr. Lachmann, învinge pe Zöll­ner. Clasamentul după runda Vil­a: I. Kieninger şi Schmitt 5 puncte, II. Richter, Rellstab, Michel şi dr. Lachmann 4 jum., III. Ernst 4, IV. Engels, Reinhardt şi Zöllner 3 jum., V. Krauki 3, VI. Kohler şi Rodatz câte 1 jum. punct. eug. eduard Ziua de Marţi 20 Iulie a fost închi­nată unei chestiuni de capitală im­portantă în ştiinţa dreptului, aceea a posibilităţii revizuirii contractelor de către justiţie, chestiune cunoscută în doctrină sub numele de „teoria im­­previziunii“. Această problemă fun­damentală de drept a fost pusă pe ordinea de zi de către Societatea de legislaţie Comparată, ca şi chestiunea din ziua precedentă asupra abando­nului de familie. „Punând“ în discu­­ţiune studiul revizuirii contractelor de către Judecător — zice profesorul Niboyet, raportor general al chestiu­nii — vechea societate franceză de legislaţie comparată, cu un trecut aşa de glorios, ascendenţa societăţilor de această natură, a răspuns unui apel al tradiţiei sale. Creiată imediat după evenimentele din 1870, această socie­tate a fost totdeauna în serviciul na­ţiunii. Confruntarea drepturilor dife­ritelor naţiuni, operă la care ea s’a consacrat dela începuturile ei, n’a a­­vut alt scop, decât de a putea trage, pentru dreptul francez, cele mai sa­lutare învăţăminte. Săptămâna inter­naţională a dreptului, al cărei inspi­rator şi suflet a fost marele nostru maestru d. H. Capitant, trebue să fie o fericită ocazie de a face o apropiere între diferitele concepţiuni, dintre care unele sunt făţiş opuse dreptului francez“. Prin revizuirea contractelor de că­tre judecător, pentru fapte ulterioare încheierii lor, se înţelege modificarea ce se poate aduce unui contract de către însuşi judecătorul, care poate substitui, în virtutea puterii sale, un obiect mai mult sau mai puţin dife­rit de acela pe care părţile l-au sti­pulat iniţial de comun acord. Cu alte cuvinte, judecătorul deţine de la lege şi în mod absolut permanent, puterea de a proceda la revizuirea contracte­lor, devenind astfel el propriul autor al acestora. In privinţa revizuirii contractelor de către judecător, pentru fapte sur­venite după încheierea lor, legislaţiile continentale se pot împărţ în două grupuri: deoparte grupul latin, care este fidel regulei exprimată în dic­tonul „pacta sunt servanda“, și care astfel crede în inviolabilitatea con­tractelor, cari nu ar putea fi modifi­cate de către judecător decât în căzul unei intervenții a legiuitorului, dispus a atenua rigoarea principiului pacta sunt servanda şi a-l complecta prin aplicaţiunea principiului cuprins în cealaltă regulă faimoasă, formulată tot în limba lapidară a strămoşi­lor noştri: „clausula rebus sic stan­­tibos”. „Pentru grupul latin — zice profesorul Niboyet, raportor general, în expozeul său — această limitare nu există încă. Indivizii trebue să sufere pentru angajamentele lor şi la nevoe să dispară, dacă sunt insu­­ficenţi. Acest lucru îl ordonă legea o­­noarei, care nu caută, dacă cel care sucombă este sau nu culpabil“. To­tuşi însuşi raportorul, profesor la fa­cultatea de drept din Paris, recunoaş­te, că regula, pacta sunt servanda, începe să se clatine. El continuă în magistralul său expozeu: „Contractul se bazează pe un echilibru juridic, însă nu în mod necesar şi pe un e­­chilbru economic. Contractanţii, ani­maţi de libertatea de a contracta, au a aprecia prestaţiunile respective. Insă poate veni un moment când concep­ţia pur individualistă, să reveleze un pericol social. Atunci legislatorul în numele societăţii şi în interesul ei, iar nu din compasiune pentru indi­vid, va ordona revizuirea unor con­tracte ,a căror executare este nece­sară economiei naţionale”. In acest mod chiar în sânul gru­pului latin, vedem o spărtură în eşa­­fondajul principiului „pacta sunt ser­vanda“. Astfel, forma corporativă a statului italian tinde tot mai mult a atenua impulsiunile egoiste ale con­tractanţilor şi a garanta pe particula­ri contra oprimării coaliţiilor grupă­rilor economice mai puternice. Grupul ţărilor în care există pute­rea de revizuire a judecătorului se compune din: Anglia, Germania, Un­garia, Norvegia, Polonia şi Elveţia. In aceste ţări revizuirea contractelor este o consecinţă a modului cum este in­terpretată de către juriştii lor con­cepţia bunei-credinţe (bona fides). Fără îndoială că bună credinţă există pretutindeni, dar nu are în toate lo­curile aceeaş semnificaţie. In ţările din grupul nelatin, menţinerea con­tractele în acord cu situaţiunile de bunei credinţe în anumite circums­tanţe de fapt, şi că numai judecăto­rul este acela, care poate pune con­tractele în acord cu situaţiunile de fapt, ce se pot prezenta. Cu alte cu­vinte, în ciocnirea dintre cele 2 prin­cipii: pacta sunt servanda şi bona fi­des, totdeauna acesta din urmă tre­bue să triumfe. Prin urmare, legislaţiile din Euro­pa, pe acest tărâm, în momentul de faţă, sunt manifestarea simbolică a 2 teze: cea revizionistă de-o parte şi cea a intangibilităţii contractelor de altă parte. De o parte posibilitatea pentru judecător de a opera o nova­­ţiune a obligaţiunii contractuale şi de a adapta executarea acesteia la anu­mite circumstanţe speciale, de altă parte sanctitatea legământului con­tractanţilor şi respectul deplinei au­tonomii de voinţă a lor, chiar cu sa­crificarea aceluia, care nu poate ţine până la capăt in executarea unei o­­bligaţuni, adevărată lege pentru păr­ţile contractante (art. 969 c. c. ro­mân). In acest domeniu, larg şi în conse­cinţă suplu şi maleabil, o uniformi­zare a dreptului nu este nici de dorit, nici realizabilă. După însăşi conchi­­derea savantului raportor general, idea dreptului nu poate consta în conformismul internaţional, ci din contră în manifestaţiuni ale vitali­tăţii proprii fiecărei ţări. DESPRE FUNDAŢIUNI Ziua a treia a congresului a decurs sub preşedinţia domnului E. Ham­otin, discutându-se chestiunea fundaţiuni­­lor, pe tărâmul căreia Europa este mai puţin divizată. Raportor general a fost d. P. Grunebaum-Ballin, con­silier de stat. Legea română din 1924 asupra „Personalităţii juridice”, o­­peră a defunctului G. Mârzescu, fost ministru de justiţie în cabinetul Bră­­tianu (1922-1926), inspirată de proec­­tul nemuritorului profesor Raymond Saleilles, a fost socotita în cursul lu­crărilor congresului ca legea care a ( . / * atins maximum de perfecţiune pe a­­cest tărâm legislativ, până în pre­zent. Citez din raportul general: „Le­gea română din 1924, legea frumoasă, coherentă şi foarte complectă, a îm­prumutat în art 66 al său, definiţia fundaţunii de la profesorul Saleilles, etc....” In concluzie, se constată mai mult similitudini decât disparităţi pe acest teren legislativ european, aflător oa­recum la limita dintre dreptul public şi privat, lucru ce se pare foarte na­tural, de­oare­ce aproape pretutin­deni, în această materie, se pun cam aceleaşi probleme, urmate bine înţeles de soluţiuni asemănătoare. In aceste două zile de congres, în intervalul dintre lucrări, congresiştii au participat la strălucite recepţii: una la Facultatea de Drept, organi­zată de către Decan şi Asociaţia foş­tilor elevi ai Facultăţii de Drept din Paris, a avut loc în ziua de 20 iulie, cu care ocazie a vorbit d. Matter, pre­şedinte onorar la Curtea de Casaţie şi preşedintele Asociaţiunii, precum şi d. Edgard Allix, profesor de Finanţe şi Decanul Facultăţii de Drept. Acesta şi-a încheiat cuvântarea cu un fru­mos citat în limba germană, făcut probabil spre a plăcea delegaţiei ger­mane, numeros reprezentată la Con­gres. Am remarcat de altfel, în trea­căt fie zis, că în toată durata con­gresului, germanii au fost înconjuraţi de o atenţie şi o consideraţie specială. Lucru semnificativ! A doua recepţie a avut loc în sala festivă a Primăriei din Paris, unde congresiştii au fost primiţi de către consiliul municipal în frunte cu Pri­marul. La ambele recepţiuni s’a servit câte un bogat bufet cu şampanie. Atmos­fera a fost caldă şi prietenească. La Primărie, în numele congresiştilor străini, a răspuns cuvântării Prima­rului, într’o scurtă, dar frumoasă alo­cuţiune, d. C. Stoicescu, rectorul Uni­versităţii din Bucureşti, sosit a doua zi a congresului,, împreună cu câţi­va congresişti români. Până în prezent se poate spune, fără exagerare şi fără a putea fi bănuiţi că pledăm „pro domo“, că Săptămâ­na internaţională a Dreptului, exce­lent organizată de către neobositul se­cretar general al Congresului, d. An­dré Ronast, profesor la Facultatea de Drept din Paris,­­ pare a fi una din­tre cele mai reuşite manifestaţii spi­rituale din cadrul Expoziţiei Univer­sale de la Paris. Nici nu este de mi­rare, de­oare­ce această grandioasă manifestare juridică mondială a fost proectată deja de acum 2-3 ani şi pregătită meticulos, în toate detaliile ei, de către organizatorii, doritori de a procura­ congresiştilor momente, care să le rămână ca o amintire nepieri­toare şi de neuitat. Paris, 17 Iulie 1937. Vasile Cotruş Doctor în drept Delegatul Baroului Oradea Congresul international de Drept de la Paris Revizuirea contractelor de către judecător •"VA"*-" La Galaţi nu se pot soluţiona toate apelurile­­ ... fiscale . ■ GALAŢI, 29. — La 1 August ur­mează să ia sfârşit sesiunea in care au funcţionat cele două comisiuni fiscale pentru judecarea apelurilor introduse de contribuabili sau de fisc, împotriva modului în care s’au făcut impunerile. Aproape ca în nici un an, de astă dată numărul apelurilor declarate de ambele părţi a fost mare şi cu toată munca depusă, până acum nu s-a pu­tut soluţiona decât o parte din aces­te apeluri. Au mai rămas, astfel, pes­te 200 apeluri, în mare parte aparţi­nând contribuabililor, care, totuşi, nu pot rămâne neclarificate, deoarece au fost introduse în termenul legal şi cu toate formele îndeplinite. In situaţia de faţă, după câte se spune, e mai mult decât probabil să se convoace la toamnă o nouă sesiu­ne de judecare a apelurilor, când comisiunile de apel vor soluționa toa­te cererile introduse și nesatisfăcute până la 1 August. Universitatea din Perugia pentru străini "Continuare* din pag. 1-a­­ceară italienilor tezele lor subver­sive ca cele mai nevinovate adevă­ruri istorice şi ştiinţifice. Ar fi cazul ca intelectualii, societăţile culturale şi literare şi oficialitatea noastră să aprecieze această pro­pagandă inteligentă şi să ia mă­suri serioase pentru ca în viitor să fim reprezentaţi în număr cores­punzător la Universitatea din Pe­rugia creiată de guvernul italian pentru a realiza şi menţine contac­tul cu străinătatea. Alexandru Olteanu Duminică 1 August 1937 1875 m. RADIOROMANIA 150 kw. 160 kHz. 364,5 m. BUCUREŞTI 12 kw. 823 kHz. ORA DIMINEŢII 7.30—8.30— 7.30: Deschiderea emisiunii. — Gimnastică ritmică. — Radio-jurnal. — Concert de dimineaţă (discuri) : Valsuri din oper­ele „După divorţ“ şi „Prinţesa dolarilor“ de Leo Fall. Se­­lecţiuni din „Rose-Marie“ de Frimi. — Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 8.30: închiderea emisiunii. 9.55: ORA RELIGIOASA. I. Clopote. Ii. Serviciul religios transmis de la Sf. Patriarhie. III. Predica de Părintele Efrem Enă­­cescu. 13.00: Ora. Culturale. Sport. Cota Du­nării. 13.10: Concert de prânz. Orchestra Jean Marcu: Ari naţionale; El turna­­vals de Granados; Destăinuirea-roman­­ţă de Basile Lupu; Să nu-mi săruţi ochii-tango de Elly Roman; Vals trist de Sibelius; Să pui ca semn o floare la fereastră-tango de Andreescu; Romanţe şi Ari naţionale. 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vre­mii. Ştiri interne şi externe. 14.20: Continuarea concertului : In vals ne-am întâlnit de Dendrino. Trece un car cu boi pe drum de Giovanni­ şi Arii naţionale. 14.45: ORA VESELA: ION MANU. ORA SATULUI. 15.00: Cunoştinţe folositoare de Dr. D. Conţescu. 15.15: Muzică populară; Taraful Ion Matache: Hora ofiţerilor; In sat la A­­ninoasa; Iancu Jianu-cântec haiducesc ; Sârba lui Pascubin din Moineşti. 15.35: Valeriu Măgureanu: de vorbă cu sătenii. 15.55-16.15: Continuarea concertului : Cântece din Muscel pentru Sălaj ; Fă-te neică prin grădină; Fireai tu să fii măi bade; Brâul vechiu; Foaie verde bob­otez; Crâşmăriţă din Buzău. 19.000: Ora. Mersul vremii. 19.02: Răspunsuri technice. 19.12: Concert de muzică distractivă. Orchestra Busuiocean­u (canto: Silvian Florin): Potpuriu naţional aranjat de Victor Predescu; După 9 seara-tango de Ion Vasilescu; M’am îndrăgostit de tine­­tango de Ion Vasilescu; Ţine caii Nico­­lae-cântec românesc de Villnov; O cli­pă de noroc, tango de Villnov; Coche­­tărie-vals de N. Mezei (vioară: Victor Predescu); Aşi vrea să uit-tango de Dendrino; Mă însurai măi vere şi Mai dăm o litrişoară — cântece româneşti de Cărăbiţă şi Belu Chitaristul; Cerul albastru-tango de Bixio; Cucu-cântec românesc de Corneliu Hugo; Romanţe şi Arii naţionale. 20.20: Prof. N. Iorga. CURENTUL C Cl ^ fi C ^ ti ^ & L i* H* C Pictorul Van Gogh văzut după o jumătate de veac O expoziţie-tip s’a deschis la Paris în Muzeul de Artă modernă, constituită din operile pictorului Van Gogh, acel care, într’o scrisoare adresată fratelui său, zicea : „Puterea de a creia este toată viaţa mea". Dar importanţa consistă mai ales în fericita ideie a organizatorilor de a fi ales un pictor a cărui viaţă a fost cea mai arzătoare, şi mai caracteristică din câte se imaginează. Vincent Van Gogh este acela care suferea toate influenţe­le , a maiştrilor din Olanda cât şi a impresioniştilor, dar care cu toată in­fluenţa­ technicei „divizioniste” reda bu­căţi unice în arta contimporană. Ca om, Van Gogh este cel care, în textele re­produse, îşi revelează partea mistică, lăsând să se arate influenţa suferită de la tatăl său, preot protestant. In scrisorile lui, îşi expune technica, dând cele mai interesante amănunte a­­supra paletei : „Decât să caut să redau exact ceea ce am înaintea ochilor, mă servesc arbitrar de culoare, ca să ex­prim puternic”. Niciodată evoluţia unui pictor nu a fost prezentată mai precis, atât în ta­blouri cât şi in texte. In această ex­poziţie, urmăreşti pe Van Gogh pas cu pas, de la pictorul care lua estompe de Gustav Daré, transpunea Millet, Delacroix sau Rembrandt, fără ca vre­o­dată să le copieze. Aci se văd expuse, panou cu panou toate perioadele din scurta existenţă a maestrului . 1885 : Van Gogh imitează pe intimiştii olandezi. Pictează întunecat, aproape academic. 1887 : are prima întâlnire cu impre­sionismul, culoarea se înalţă, se exal­­tează. 1888 : O singură vedere din Montmar­tre posedă deja toate calităţile lui Van Gogh, ajuns la apogeul artei. Este e­­poca lui Piere Tanguy, anul în care Van Gogh vrea să plece în Sud, ca să se apropie, zicea el, de japonezi, pe cari îi admiră din ce în ce mai mult. Acum este înflorirea totală a omului cu urechea tăiată, pe care nici nebunia nu parvine să-l întunece până în mo­mentul sinuciderii, în 1890. Niciodată prezentarea unui artist n’a fost mai mişcătoare şi mai complectă. Deja expoziţiile viitoare se pregătesc să se inspire din această mare lecţie de muzeografică dată aci, o lecţie care n’are de altfel nimic plictisitor. Tricentenarul lui René Descartes S’an Împlinit 300 de ani dela apariţia celei mai turburătoare cărţi de filozofie Printr’o expoziţie, prin lucrări şi vo­ dar profesorii în manualele lor, came­­lume comemorative, prin reviste lite­nii obişnuiţi şi cei de pe stradă, criticii rare, Franţa sărbătoreşte împlinirea a 300 de ani dela apariţia faimoasei cărţi a lui René Descartes intitulată: „Dis­­cours de la méthode". Franţa, a socotit necesar, ca acest eveniment filosofic de care este legată gândirea întregei lumi să coincidă cu expoziţia internaţională Deoparte să fie reprezentată gândirea, opera celui mai cunoscut şi mai co­mentat filosof, de altă parte să fie re­prezentată prin expoziţia dela Paris, arta şi tehnica modernă. René Descartes s’a născut la 31 Mar­tie 1596 dintr’o familie de nobili din Touraine. Cu toate că părea bolnăvi­cios, copilul avea înclinaţiuni neobiş­nuite la cei de vârsta lui. In primul rând, o curiozitate universală, ceea ce l’a făcut pe tatăl său să creadă că fiul are într’adevăr aptitudini de filosof, adică de om care cunoaşte foarte mul­te lucruri şi reflectează asupra lor. Primele studii le-a făcut la Fléche, fondată ca institut jesuit de Henri IV. Acolo a cunoscut şi a adâncit el fizica, matematica şi filosofi­a. Dorind să cu­noască viaţa şi direct, nu numai prin cărţi, René Descartes a intrat ca vo­luntar în serviciul lui Maurice d’Oran­­ge, fără însă să-şi părăsească specula­­ţiunele intelectuale. Astfel a călătorit el în Olanda şi apoi în Germania, unde războiul de 30 de ani trebuia să iz­bucnească. El s’a alipit de armata prinţului elector al Bavariei. In timpul călătoriei sale de iarnă­­ 1619-1620,­­ la Neuburg pe Dunăre René Descartes a avut intuiţia metode filosofico-matematice care l’a dus la cristalizarea sistemului său de gândire într’o notă rămasă dela dânsul se spu­ne limpede: „La 10 Noembrie 1619—* când plin de entusiasm eu am găsi fundamentul unei ştiinţe admirabile“. De atunci el s’a pus pe lucru, şi me­toda lui analitică a putut fi desăvâr­şită. Multe şi ciudate lucrări a scris René Descartes. Printre ele notăm : „Studium bonae mentis“, lucrare care s-a pier­dut. ,,Olympica" este o lucrare în car filosoful şi-a povestit visurile, viziuni­le şi fanteziile, ştiut fiind că ele au avut o mare însemnătate în viaţa lu­­i în alcătuirea operii sale.­ Una dintr cele mai însemnate lucrări ale sale este „Regulae ad directionem ingenui Istoricii nu sunt de acord asupra apa­ritiei acestei lucrări. Unii considera a­­nul 1623, alții 1627 sau 1628—1629. Ori­cum însă, această lucrare a fost ela­borată la maturitate. Mai cunoscută de­cât acest opus filosofic este „Discursul asupra metodei“ apărut în anul 1637. Iată într’adevăr data de care se leagă frumoasa sărbătorire de la Paris. Trei sute de ani trecuţi de când a apărut cartea fundamentală a raţionalismului filosofic. Trei sute de ani în care opera lui Descartes a fost comentată, discu­tată, şi mulţi alţi gânditori s’au inspi­rat din ea, încât pentru unii a devenit carte de căpătâi, iar pentru alţii care vedeau în ea o surpare a credinţei şi drepturilor naturei, o duşmăneau cu vehemenţă. Polemicele din jurul gân­dirii lui René Descartes au pasionat toate mediile de intelectuali, ele sunt cunoscute în toată lumea. B. Gibson, Pierre Boutroux, J. Sirven, Brunsch­­vieg, Milhaud, sunt acei care au co­mentat viaţa şi opera lui René Des­cartes, dar pe lângă ei o sumedenie de filosofi şi critici au scris nenumărate tomuri. GIOVANNI PAPINI DESPRE RENE DESCARTES Vehementul polemist şi savurosul fi­losof Giovanni Papini, trimite la revista „Les Nouvelles Litteraires" un artico intitulat „Poetul René Descartes” din din care extragem următoarele carac­terizări: „Péguy ”a numit „cavaler“,­­şi literatorii continuă să-l privească ca pe adevăratul fondator al Raţionalis­mului modern, reprezentantul clasic al raţiunii franceze. Eu nu am crezut niciodată în acea­stă concepţie comună care alunecă de trei secole în apele culturii de mijloc. René Descartes este autorul Discur­sului asupra metodei dar el este de a­­semenea un soldat, un gentilom, un amorezat, un nomad, un visător înain­te de toate. El nu se aseamănă de­loc cu un colecţionar de silogisme, cu un abstractor de interior. Dacă este ceva din Faust, — şi de­numirile artelor şi ale ştiinţelor din Discurs au inspirat poate faimosul mo­nolog goethian, — el ne apare mai mult ca un Faust din a doua tinereţe. El ne face să ne gândim totodată la Cyrano dar şi la Don Qujote. Noi ştim că în timpul şederii sale la Paris (1626- 1628) îşi procura o deosebită plăcere cetind Amadis, şi că se plimba, cu o pălărie cu pene şi cu sabie la şold, — în tovărăşia oamenilor de spirit, a ju­cătorilor şi luptătorilor. Intr’o zi el primi o sfidare, — se bătu în duel, dezarmă adversarul şi îi acordă graţia vieţii, cu singura condi­ţie ca să se prezinte în faţa Dulcineei. El era curajos şi chiar prea îndrăzneţ, ceea ce nu se poate spune despre filo­sofii de profesiune,­­ care dispreţuesc corpul dar nu obişnuesc să expue pe acela care are un spirit preţios. O anecdotă va fi deajuns: „Pentru a se reîntoarce în Olanda (1620) el a tre­buit să treacă marca într’un vapor pe care la închiriat la Linden, — și, mer­gând pe apă el auzi cum marinarii com­plotau împotriva lui ca să-l omoare: ei îl credeau un om blând și îngădui­tor, şi îl luau drept un negustor străin. René Descartes se ridică de îndată, tras spada, şi i-a ameninţat că-i stră­punge pe loc dacă ei îl mai ameninţă, şi prin ascendentul curajului său, el parveni să-i intimideze, dovedind ast­fel ce înseamnă îndrăzneala unui om asupra unor suflete josnice“. Nu se va întâlni niciodată o întâm­plare asemănătoare in biografiile ra­ţionaliştilor puri; pentru aceasta tre­­bue să ai mai întâi imaginaţie şi apoi inimă. Descartes este un cavaler care a voit să fie un cleric. Sunt cavaleri care au fost poeţi, nu de puţine ori se întâmplă ca un soldat să fie şi un me­tafizician. ^ ■ El este cavaler şi chiar cavaler ră­tăcitor. Când ne gândim la Socrate care n a ieşit din Atena,­ la Kant care n’a pără­sit niciodată oraşul Koenigsberg ne surprinde a-l vedea pe Descartes parcurgând aproape întreaga Europă, din Olanda până în Italia, din Germa­nia de Nord până în Ungaria. Această pasiune vagabondă nu este aceia a u­­nui stilist al raţiunii: acest nomadism al gentilomului fantezist care iubeşte romanele cavalerilor şi poeziile lui Théophile, şi care se bate în duel con­tra amanţilor ca Don Juan, nu vesteşte un mare poet al divinei Raţiuni . Prelegeri la Vălenii de Munte Evoluţia artei războiului VĂLENII DE MUNTE, 27.­­ D. maior Sever Slătinescu a vorbit la Universi­tatea populară „N. Iorga‘‘ din Vălenii­­de­ Munte, despre : „Evoluţia artei răz­boiului“. In introducere, oratorul arată că se găseşte într’o dilemă, având în faţă de public de două nuanţe : militar şi civil. Voiu căuta — spune d-sa — să satisfac şi pe unii şi pe alţii ; voiu a­­răta, cu isvoare de resort, glasuri care văd apărarea hotarelor altfel de cum o vede Liga Naţiunilor. Conferenţiarul ilustrează ideile cu texte : „La guerre moderne“, de general W. Sikorski ; „La guerra decisiva“ de general Viconti­ Praska „Commentaires sur la com­­pagne d’Ethiopie“ de mareşal Badoglio ; „L’effort francais“ de Joseph Bedier, etc. Au existat două concepţii de artă mi­litară : una greacă, o mentalitate de a­­părare, alta romană, o mentalitate de cucerire, ofensivă până la extrem. Arta militară romană a­ fost strâns legată de Roma. . Odată cu decăderea imperiului roman, a decăzut şi arta militară, dar se reface, datorită cruciadelor, comunelor şi in­venţiei armelor de foc. Infanteria ocupă primul loc ; deabia acum se poate vorbi de o artă militară, pentru că arta milita­ră a avut la bază totdeauna infanteria. S’a ajuns la formaţiuni de oaste dato­rită marilor căpitani : Mauriciu de Nas­sen, Gustav Adolf, Condé, Turenne, Montecuculi, Tilly şi Wallenstein. Con­ferenţiarul face un expozeu al artei militare a lui Frideric cel Mare şi al doctrinelor militare germană şi franceză din 1914. D-sa citează numele scriitori­lor militari : von Steecht, care reco­mandă armata de profesionişti, cu ofen­siva fulgerătoare, Freller, care propune mecanizarea totală ; general Douhet ca­re preconizează o armată de aviaţie. D. maior Slătinescu emite părerea că forţa spirituală a armatei noastre ne asigură hotarele, nu Liga Naţiunilor. IDEEA DE CULTURA Vorbind despre „Ce trebue să înţe­­legem prin cultură”, d. Florea Niculescu şi-a început prelegerea prin analiza câ­torva noţiuni cu care, foarte des, este confundată cultura , cunoştiinţa sau in­strucţia, inteligenţa şi civilizaţia. După ce disociază specificul fiecăreia în ra­port cu vieaţa sufletească a indivdului, d-sa ajunge la următoarea definiţie : Cultura este fineţe sufletească, adâncire a diferitelor valori sub formă de con­vingeri şi credinţe — de unde dina­mismul ei creator — şi condiţia sau cli­matul spiritual care dă direcţie perso­nalităţii noastre complexe în funcţie de un ideal central. Astfel înţeleasă, cul­tura devine ceva etnic, greu de sesizat, deoarece acela care o posedă se con­fundă în acţiunile şi gândirile lui cu ea. Acelaş fenomen, pe planul social, se concretizează şi cristalizează în ope­re : artistice, literare, ştiinţifice, reli­gioase, etnice, care sunt şi ele produsul unui „climat” social, specific diferitelor grupări şi timpuri. După ce face câteva consideraţii asu­pra fenomenului de criză în cultură şi de opoziţie a celor două aspecte : con­servator şi inovator, conferenţiarul în­cheie prin analiza criteriului care ne permite să caracterizăm forma şi ten­dinţa culturii unei epoci şi a unui grup social anumit. Acest criteriu este idealul, valoarea centrală, în jurul căreia se coordonează valorile considerate, în a­­cest caz, secundare. MACEDONSKI — O VIAŢA DE ANTITEZE D. profesor August Z. Pop de la liceul militar Chişinău a ţinut o interesantă prelegere despre : „Macedonski — O viaţă de antiteze“, insistând asupra ele­mentelor primare ale acestei existenţe boemă şi stranie. Fiu de general — acesta iarăş fiul unuia din intimii lui Tudor Vladimi­­rescu — Alex. A. Macedonski îşi făurise o genealogie istorică ajungând până la eraldica Poloniei, printr’un „ecusson“ imaginar al casei Biberstein-Regala. Du­pă mamă, născută Fisenţa, Macedonski se trăgea din două dintre cele mai ve­chi familii olteneşti. In 1873 întemeiază periodicul liberal „Oltul“ în care, fiind partizan al politicei roşii, atacă dinastia, culminând in 1895 prin două canţonete gen Beranger, pentru care i se deschi­de acţiune publică, dar este achitat. In 1880, la 20 Ianuarie, începe editarea re­vistei „Literatorul“, care avea să se impună printr’o mişcare de cenaclu din­tre cele mai active din literatura noas­­tră.Macedonski a nădăjduit până la 1882 să câştige simpatia Junimei, dar nu l-au întâmpinat acele braţe deschi­se, pe cari le visase şi cari se strângeau din ce în ce mai prietenos in jurul ta­lentului lui Eminescu. Aşa s’a născut ura împotriva ntregii mişcări ieşene şi mai cu seamă împo­triva lui Eminescu, care culminează prin epigramele din 1883, care-l fac o­­dios, îl izolează chiar de cei mai apro­piaţi efebi şi este silit să se ostracizeze în Franţa. In lupta împotriva junimis­mului, a acuzat mişcarea ieşană a fi contrafăcută de cultura germană, a ar­borat şi steagul ortodoxiei, împotriva balaurului ortodox, identificat în vrăj­maşii săi şi a insultat monarhia. După 1896, mişcarea macedonskiniană iese de pe primul plan al atenţiei lite­rare, făcând loc revistelor socialiste şi celor cari aveau să anunţe „Semănăto­rul". Ea înscrisese începutul „decaden­tismului“ modern. I. M. PREDEALU Cărţi-reviste Librăriile şi-au reînoit vitrina lite­rară, cea ce constitue întotdeauna un e­­veniment aşteptat de cititorii de bună literatură românească. Intre alte noută­ţi, ni se prezintă opera literară a scrii­torului Ion Talpă, pe numele adevărat dr. Titu Ionescu, secretarul general al ministerului Sănătăţii. Cităm : „Lucea­fărul” feerie în versuri ; „Versuri” ; „Fiorii sfârşitului” nuvele ; „Prin roto­­goalele de fum” roman, toate scrieri de simţire curată, observaţie de adâncă psihologie. Buletinul O. E. T. R. A apărut No 6-7, pe Iulie-August 1937 a Buletinului O. E. T. R., publicaţia oficială a Secretariatului O. E. T. R. Buletinul cuprinde un bogat material de doctrină şi ideologie străjerească, informaţii, articole închinate zilei tine­retului de la 8 Iunie şi dări de seamă asupra educaţiei tineretului în alte ţări. In acest număr colaborează : prof. dr. Şt. Şoimescu, Ioan I. Nistor, Ion Rădu­­canu, maior adj. T. Sidorovici, Cicero C. Gorciu, maior dr. Frantz Iosif, căpitan C. Bonteanu, Nelu Ionescu, lt. Traian Vetrop, C. Enescu-Bughea. Recenzii, cronica vieţii străjereşti, bi­bliografia, complectează acest bogat Bu­letin O. E. T. R. apărut în condiţiuni tehnice şi redacţionale ireproşabile, sub grija Direcţiei Educaţiei din Secreta­riatul O. E. T. R. CONGRESUL LATIN de oto-rhino-Iaringologie Al XV-lea congres român de Oto­­rhino-laringologie va avea loc la Bu­cureşti între 16—19 Septembrie a. c., concomitent cu congresul latin de oto­­rhino-laringologie. Anunţarea lucrărilor pentru con­gres se poate face în scris până la 1 Septembrie a. c., la secretariatul ge­neral al societăţei, dr. Racoveanu, bulev. Domniţei 7 Bucureşti. Este de dorit ca lucrările să fie expuse într’o limbă latină, spre a fi înţelese şi de membrii congresului latin. Duminică 1 August 1937. „Cuget Clar“ Numărul 3, anul II al revistei „Cuget Clar” (Noul Sămănător), de sub condu­cerea d-lui profesor N. Iorga, aduce colaborarea d-lor : I. Agârbiceanu, N. Iorga, Paul I. Papadopol, Maria Botiş- Ciobanu,­ Const. Ionctăchescu şi dr. ,Spit­­kiewicz, G. Tutoveanu şi Al. Scepkin­­. ■ -NT/ A apărut No. I pe Iulie 1937 din re­vista străjerească „Stolul Mării , scoa­să de către comandanţii-străjeri ai Co­loniei Agigea , Marin Chivu, F. Voican şi I. Marţolea, învățători. Închiderea conferinţei internaţionale Învăţământului a PARIS, 29 (Rador). — Azi s’au înche­iat lucrările conferinţei internaţionale a învăţământului superior, organizată în cadrul activităţii Institutului de coope­rare internaţională , sub prezidenţia d-lor Jean Zay, ministrul Educaţiei Na­ţionale, şi Coville, membru al Institutu­lui Franţei. Conferinţa a lucrat în şapte secţiuni, studiind diferitele probleme ale învăţă­mântului superior ca : rolul universită­ţilor în viaţa modernă, organizarea pe facultăţi, educaţia studenţilor, viitorul tinerilor titraţi, etc. Au participat peste o sută de dele­gaţi, reprezentând 42 de State, persona­lităţi din lumea universitară şi direc­torii generi­ ai învăţământului supe­rior. România a fost reprezentată prin d. Const. Kiriţescu, secretarul general al ministerului Educaţiei Naţionale. De­legatul României i s’a făcut onoarea de a i se încredinţa vicepreşidenţia con­gresului şi preşidenţia secţiunei celei mai importante : recrutarea şi statutul corpului didactic universitar. In şedinţa de închidere a congresului, d. Const. Kiriţescu, delegat a ţine cu­vântarea de închidere, a arătat eficar­citatea colaborării internaţionale pe tă­­râmul formării elitelor sociale prin e­­ducaţie şi a adus în numele României un omagiu de respect, admiraţie şi iu­bire pentru Franţa, de care România este legată prin vechi şi solide legături de rasă, cultură şi recunoştinţă. A răspuns d. Coville, exprimând în cuvinte emoţionante dragostea Franţei pentru România şi legăturile ei vechi de cultură cu ţara soră, care mai ales de la războiu încoace tind să ia forma unei colaborări organizate. O bibliotecă municipala D. ing I. Săbăreanu primarul sec­torului I Galben a luat iniţiativa de a înfiinţa o bibliotecă municipală. Această bibliotecă va funcţiona pentru public în somptuasa sală de consiliu a primăriei pe timpul când nu se vor ţine şedinţe. Ziarul „RAMPA“ oferă zilnic cititorilor gjt, tin singur boii jumeimie prsf to ieuire

Next