Curentul, iunie 1942 (Anul 15, nr. 5132-5160)

1942-06-01 / nr. 5132

XV, No. 5132 ( 6 „ASOCIATIUNI 1­10 PAGINI 5 LEI Truda vremelnicului .... de PAMFIL ȘEICARU ...................... Există o mare ispășitoare a tuturor păcatelor : presa. Evident că se pot svârli presei învinuiri atunci când împrejurările nu-i înrudne să se apere. Și cum s’ar putea apăra as­tă­zi, când libertatea scrisului are atâtea restrângeri, fireşte expli­cabile, necesare în timp de răz­bo­iu, dar nu mai puţin libertatea scrisului este absentă. Ne-a sur­prins, deci, când un publicist — este adevărat, necunoscător al re­gi­mului presei de la Februarie 1938 — socoate momentul potri­vit să ne judece pe cât de as­pru, pe atât de nedrept. Intr’adevăr, d. D. Tomescu se so­coate îndreptăţit să afirme : „e lucru limpede că presa noastră­­ n’ai avut niciodată atitudini izvo­rî­e din gândirea ei, ci numai ati­­tudini impuse de împrejurările sc­himbătoare ale vieţii noastre politice“. Un ziar nu se poate în­ţepeni într’o atitudine, ignorând re­alităţile vieţii politice, un ziar es­te un mijloc de informaţie şi de or­entare sugerând, prin comen­­tarul evenimentelor, o atitudine. Nu anticipează faptul, ci îl se­condează, sau, plecând de la un fa­pt, încearcă să determine in­tri un sens sau într’altul un cu­rent în opinia publică. Să afirmi că „presa noastră n’a avut niciodată atitudini izvo­­rîte din gândirea ei“, este o ofensă cu totul nedreaptă, cel ce aș gârle o așa de gravă acuzare co­nfundă presa de partid cu presa independentă. Nu există o presă liberă — fireşte nu discutăm în în­prejurările de azi, când nu se poate pune­­ problema libertăţii presei, — ci numai o presă aser­vi­t intereselor personale. Cel ce af­rmă are o singură îndreptă­ţir­e : nu a lucrat decât în redacţia un­­ui ziar de partid, pe când era directorul ziarului „înfrăţirea“ diin Cluj, de aceia generalizează, sprijinit pe amintirea trecutului său, când trebuia să ducă o luptă de fiecare zi cu comitetele şi co­rup­ţiile pe cât de solemne, pe atât de neînţelegătoare. Sunt amără­ciuni cari definesc tot restul vie­ţii. Plecat cu entuziasm la Cluj, d. D. Tomescu s’a iniţiat în tot ce fo­rmează măruntele mizerii ale un­ei prese de partid şi impresia a fost cu atât mai puternică, mai surpătoare de credinţă, cu cât adusese o mai mândră indepen­denţă de gândire. „Aceeaşi presă care, ani de-a­­râ rndul, întreţinuse haosul demo­cratic şi se speriase de dictatura Brătienilor, am văzut-o nu nu­mai plecându-se frumuşel sub ju­­gu­l dictaturii lui Armand Căli­na­şcu, dar sprijinind cu zel doc­­tr­nar şi întreaga acţiune a fos­tului regim“. Evident — cine ar putea nega ? — a fost un tutorat politic al Bră­­tienilor, un registrat din umbră al politicii româneşti şi presa a atacat un privilegiu. Dar eram în­tr’un regim democrat, un regim fie şi de aparente libertăţi, de care presa se folosea. Atunci, cli­matul politic al Europei era de­mocrat, dogma libertăţii nu ad­mitea schismatici, deci, chiar dacă pa­rtidul liberal nu ar fi preţuit-o, el a obligat pentru alte considera­ţi s’o suporte. Publicistul craiovean constată că aceeaşi presă agresivă a accep­tat, fără nicio împotrivire, „jugul dictaturii lui Călinescu“. Putea oare, să facă altfel? S’a hotărît ca presa să fie dirijată, adică atitu­dinile să fie luate după un nor­­m­ativ. Nimic mai supărător decât această subordonare şi, fireşte, fi­ecare gazetă a încercat toate mijloacele să strecoare cât mai mult din gândirea ei proprie, ne­so­cotind normativul. Riscurile ? Le-am încercat, plătind cu o sus­pendare de zece zile a ziarului „Curentul“, pentru că am afirmat p­rimejdia garanţiilor engleze, ga­ra­nţii inoperante, fiindcă Anglia nu avea organizarea militară pe care o impuneau asemenea ga­ranţii. Articolul publicat în Apri­lie 1939 a primit dramaticele con­firmări ale evenimentelor ce s’au succedat de atunci. Altă alegere na exista decât: sau supunere, Si cu dispariţie. Este uşor să arunci învinuiri c­înd nimic nu te obligă să-ţi tr­udeşti scrisul în fiecare zi, noi căutăm să dăm frazei mlă­dierea tiparului, să obţinem com­­pliciitatea cititorului în contra­banda ideilor interzise, a atitu­dinilor proscrise. De câtă inge­niozitate aveam nevoie, de câtă îndemânare în sugerarea idei­lor cărora li se interzisese ex­primarea ! Nu orice publicist îşi poate îngădui luxul de a sta deoparte, până ce furtuna vre­murilor se mai potoleşte, iar ati­tudinile nu înfruntă nici un risc. Şi, totuşi, câte adevăruri n’au fost rostite, câte linişti n’au fost tul­burate în pofida vigilenţei cen­zorilor ! Evident, cine stă deoparte nu cunoaşte condiţiile în care a fost nevoită să lucreze oropsita presă ce s’a plecat „frumuşel sub jugul dictaturii lui Armand Că­linescu“. Admiraţia era obliga­torie, extazul era normativul co­tidian şi fiecare ministru hăme­sit de publicitate îşi luase ca model vedetele de cinematograf. Nu este redacţie în care să nu se păstreze normativele scrise în ceea ce priveşte ordinea în care să se publice pozele genialilor sfetnici „în profil“, „din faţă“, „în uniformă“ sau „în frac“. Dar vigilenţa cenzurii nu se îndrepta numai asupra atitudinilor poli­tice, nu pândea numai ideile; chiar cel mai nevinovat reportaj, un fapt divers, darea de seamă de la un proces, erau suprave­­ghiate ca să nu tulbure medita­ţia reformatoare a unui regim. Presa, ca şi naţia, s’a înclinat, a răbdat şi a aşteptat; „apa trece, pietrele rămân“. La ce-au folosit normativele, risipa de publicitate, laudele obligatori ? Totul s’a îngropat în uitare, cel mult dacă aminti­rea bietelor palate ale farsei au­toritare, face să înflorească un zâmbet de milă pentru larma ri­dicolului solemn de em­. Dacă ar fi lăsat măcar o cât de redusă libertate presei, nu ar fi ostraci­zat spiritul critic, abuzurile re­gimului ar fi fost intimidate prin controlul pe care l-ar fi exerci­tat presa. Ideia de autoritate nu şi-a aflat interpreţii, nu a avut frâna simţului critic , rezultatele s’au văzut. Există un principiu valabil nu numai în ordinea fizică, ci şi în ordinea morală : nu te rea­­zimi decât pe ceea ce îţi rezistă. S’a încercat o construcţie statală sfărâmându-se punctele de re­zistenţă ale conştiinţei publice. Era fatal să se năruie construc­ţia, indiferent de stilul arhitec­turii. Când legile echilibrului sunt nesocotite, ele se răzbună în prăbuşiri fulgerătoare la cea mai mică zguduire. Publicistul D. Tomescu în­cearcă să ne lămurească—în arti­colul său din „Ramuri“: „Valoa­rea scrisului“—„rostul şi funcţiu­nea purtătorilor de condei“ Re­producem pentru frumuseţea lui literară acest fragment: „Intrând Iisus într’un sat, o femeie, numită Marta, L-a pri­mit în casa ei. Ea avea şi o soră numită Maria. In casa celor două femei, era acum mare sărbă­toare, fiindcă ele aşteptau de mult pe Domnul. Maria zorită, robotea mereu în toate părţile, diretecând şi pregătind ale mân­cării. Maria stătea nemişcată la picioarele Domnului şi asculta pierdută cuvintele Lui. Răzbită de trebi, Marta a venit la El şi I-a zis: „Doamne, nu vezi că sora mea m’a lăsat să gătesc sin­gură ? Spune-i dar să-mi ajute ?“ Iisus i-a răspuns: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijo­rezi şi te frămânţi tu, dar un sin­gur Lucru trebueşte. Marta şi-a ales lucrul cel bun“. Vedeţi? De o parte, Marta, reprezentând vre­melnicul, de altă parte Maria, re­prezentând spiritualul“ „Desfăcuţi de vremelnic, pen­tru a sta îngenunchiaţi în faţa eternului, aşa-i vedem noi pe ceilalţi slujind gândirii şi ade­vărului.“ noi o legendă, tot creştină, întâlnit un biet necăjit de ţăran, căruia o roată dela car i se în­fundase într’o băltoacă. Sfântul Nicolae îndemnă şi pe Sfântul Cassiu să dea sprijin nefericitu­lui ţăran. Privindu-şi toga albă, Sfântul Cassiu se arătă sur­prins, cum putea să-şi stropească toga cu noroi şi să se înfăţişeze în astfel de condiţii lui Dum­nezeu, rămânând spectator la truda ţăranului, în timp ce Sfân­tul Nicolae, suflecându-şi mâne­cile, împingea la carul înfundat în băltoacă, fără să ţie seama de stropii ce-i murdăreau toga. De aceea, spune Soloviev, de la care împrumutăm legenda, Sfântul Nicolae este sărbătorit de două ori pe an, iar Sfântul Cassiu o­­dată la patru ani. Ce comodă este contemplaţia spiritualului şi ce grea este munca vremelnicului! Ofensiva permano-l­sitana din Libia rezervă surprize primejdioase inamicului — De la corespondenţii nostru permanent — ROMA, 30. — Discreta anunţare a începutului ofensivei germano-italie­­ne în Libia este astăzi confirmată de comunicatele oficiale de răsboi italie­ne şi germane cari relevă isbucnirea violentei lupte în deşertul liric îm­potriva poziţiilor engleze. Oricari vor fi adevăratele obiec­tive ale acestei mari bătălii, înce­pută în perioada cea mai aspră a se­zonului nordafrican, se desemnează limpede hotărîrea italo-germană de a elimina orice iniţiativă anglo-ame­­ricană tinzând la creiarea aşa zisu­lui al doilea front. Axa, conform obiceiului său dove­dit, menţine pretutindeni iniţiativa acţiunei şi desigur, această ofensivă a sa, din Africa, previne o eventuală acţiune duşmană. In timp ce ruşii sunt atacaţi în mod hotărîtor de Germania şi aliaţii săi, în timp ce Japonia e gata să in­vadeze India, Italia îşi reia activita­tea şi poziţia de luptă în momentul cel mai potrivit. Se va verifica astfel paradoxala si­tuaţie actuală: în timp ce anglo­­saxonii se gândesc sau se fac că se gândesc la creiarea unui al doilea front, forţele tripartite deslănţuiesc ofensiva pe trei fronturi împotriva imperiului britanic, obligându-l să lupte, prins într’un cleşte primejdios pentru el. Acţiunea este deabia schiţată dar rezervă primejdioase surprize duş­manului. In Ctrecnaica, în luptă și cu capriciile deșertului ly • * 5 Regele-Impărat decorând pe eroii italieni îl divizii şi id brigazi de tani­uri fiolseuici itim­ite in bătălia dpi ----■........... ■ I-'-'.-": - ... _ —a Charcov Prin (e)efon de la corespondentul nostru din Berlin BERLIN 31. — Un comunicat final al marelui comandament german, care precum se obişnueşte, rezumă rezul­tatele operaţiilor mai mari, ne dă a­­cum indicaţii precise asu­pra luptei dela Harkov. In versiunea oficială germană, se poate constata, în primul rând, că, marele succes al luptei de încercuire este opera comună a tru­pelor germane, române, uţlgare, ita­liene şi slovace, şi că s’a dovedit, în chip evident, camaraderia de arme a naţiunilor europene şi in primele mari lupte a operaţiunilor din vara aceasta. In cercurile militare berlineze se recunoaşte îndeosebi aportul adus de trupele aliate. Este foarte simptomatic, pentru im­portanţa strategică a luptei, faptul că sovietele au aruncat în luptă un nu­măr atât de mare de divizii pentru a străpunge frontul german. Precum se știe, comandamentul german superior, a încercuit aceste armate și în cea mai mare parte le-a distrus. E, vorba, anume, de trei armate sovietice cu­prinzând în total 20 divizii de infan­terie, 7 divizioane de cavalerie şi 14 brigăzi de tancuri. Numărul prizonie­rilor, ca şi massele enorme de mate­rial distrus sau capturat,, tancuri şi tunuri menţionate de înaltul coman­dament german, reprezintă partea cea mai importantă din muniţiile armate­lor sovietice distruse. Importantă ■•- iîru a ceas'.* luptă de încercuire este şi extinderea spaţială a câmpului de bătaie, care, după pă­rerea cercurilor informate militare, cuprinde 3500 km. p. intrecând, ast­fel, cu o mie de km. p. peninsula Kerci, primul teatru de război al a­­cestui an. Oraşul Harkov, n’a fost în nici un moment al luptei, în mod se­rios, ameninţat, ci a rămas cu totul neatins de luptele, care s’au dat în partea de sud-est şi est a oraşului. Justa evaluare a importanţei stra­tegice a luptei dela Harkov va trebui să fie făcută in legătură cu bătălia de la Kerci, care a avut loc câtva timp înainte. Amândouă au fost îndreptate împotriva frontului sovietic de Sud, de sub comanda lui Timoşenco, cau­zând o slăbire considerabilă a forţe­lor sovietice şi aducând germanilor câştig de teren, care uşurează, în deosebi Kerciul, operaţiile împotriva Caucazului. Importanţa materială a succesului obţinut de conducerea germană, se ilustrează dintr-o comparaţie cu ce­lelalte mari lupte de pe frontul de Est. Au fost astfel distruse sau cap­turate­ în luptele de la Bialistok şi Minsk terminate la 10 iunie 1941: 323.891­ prizonieri, 3332 tancuri şi 1809 tunuri, iar, în lupta dela Smolensk, terminată la 5 Aug. 1941 au fost luaţi 310.000 prizonieri, capturate 3205 tan­curi şi 3120 tunuri. In lupta dela Est de Kiev din Sept. 1941 au fost luaţi 665.000 prizonieri, capturate 884 tan­curi şi 3510 tunuri. In luptele duble dela Briansk şi Viasma, sfârşite la 17 Oct. 1941 au fost făcuţi 648.196 pri­zonieri, s’au capturat 1197 de tancuri şi 5529 tunuri. Prada de războiu dela Harkov, dovedeşte că această luptă (Continuare in pag. 9-a) MAREŞALUL REITEL Prăbuşirea unui avion de transport de pe linia Tasmany-Melbourne STOCKHOLM, 30 (Radar). — Corespondentul Agenţiei D. N. B­ transmite: Un avion de transport de pe li­nia aeriană Tasmany-Melbourne s’a prăbuşit în mare în strâmtoarea De Bass. Pilotul şi cei trei pasageri ce se afla lu­­ bordul avionului și-au gă­­tea. I« egn na d-lui mareşal ion Mloieseg adresată f«gei:'a.­ von Halstein Cu ocazia strălucitei victorii a ar­matelor germane şi române din Cri­­meea, domnul Mareşal Antone­­­u a trimis domnului general von Manstein următoarea telegramă: „DOMNL T GENERAL VON MANSTEIN Vă felicit răldiios pentru ful-j g^rătoarea și străjuit» victorie^ Sunt fericit să •*’b' «Runt '■* Ma­ j jestatea Sa R­egele v­a confer­i ordinul „Miha­i Viteazul” i-ias 11-a, pe care i '''b '.oai inima să-l pu­iţi t MARE ..Ai ANTONESUVi ■castă telegramă d. general von Mm. . ■ ■.ein a răspuns după cum ur­mează: „ Domnului Mareşal Antonesc­u, Conducătorul Statului Român. La felicitările pentru decoraţia conferită mie de Ma­jestatea Sa ? , vă exprim adâncile mele ,dumini. . -fa eu recunoştinţă, f­tul trupelor rom s­­ubordinele mele, cari uit atât de mult la vic­torism! IL VON MLANSTEIN” 8.27.53 8.40.86 4.84.40 3.40.88 3.27.53 4.89.28 Cunt 1 Iunie 1942 Director: PAMFIL ŞEICARU I REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Belvedere Nr. 6 * TELEFOANELE: Redacţia 8.27 JS3 Cab. di­rectorul nr Secretariatul 3.40.86 Ad­torul delegat Secretarul gen. 4.84.40 Contab. $1 depoz. Redacţia politici 3.40.88 Abona­ţi publicit. Redacţia sportivă 3.27.53 Control gen. Exped. 4.23.32 Provincia 4.89.28 Tipograma 4.84.48 Biroul comenzilor, Personalul, Contenciosul 4.92.59 Proprietar: „Curentul” S. A. R. Tribunalul Hton. Registrul (ÎtibUcaţiilor,No 174/1938 Taxa poștali plătită In numerar, fetfiiform­ adresei direcției gea^p P. T. T. Nji ' 29.744/1939 Abonamente: t&vartaob Jel j^las* luni 600 lei ; • lei . , Instituții culare, 1 anual 4.84.47 5.54.82 8.40.80 3.40.84 două m'l r»--» Falsa elocventă a d lui Churchill de P. NEMOIANU In anul 1934, sub titlul„ English Prost Style“, Herbert Read, prof. la Universitatea din Edinburgh, a pu­blicat o carte în care, reproducând, la pp. 191-192, un fragment din lu­crarea „The World Crisis“ (Criza o­­menirii) scrisă de d. W. Churchill, îl da ca un exemplu tipic de elocven­ţă falsă, sfătuind pe englezi să se ferească de aşa ceva. înainte de a reproduce pasagiul cu bocluc, profesorul Read stabileşte, mai întâi, care este adevărata eloc­venţă, de unde izvorăşte şi pe ce se întemeiază. Trei condiţiuni sunt necesare, spu­ne profesorul Read, elocinţei: întâi, un subiect adecvat, al doilea, o gân­dire sinceră şi nepărtinitoare şi, al treilea, o putere de susţinere sau perseverenţă. Este o greşeală să se facă uz de e­­locvenţă în slujba unui subiect rău pentru că rezultatul este întotdeauna îndoelnic, dând loc la ironii şi la ex­presii ca „elocvenţă de ceară“. După această introducere rezuma­tă, profesorul Read reproduce urmă­torul pasagiu referitor la revoluţia rusă şi pe care îl dăm în traducerea exactă : „(Ţarismul) Este pe cale de a fi do­borât. O mână întunecată, înmânu­­şată mai întâi în nebunie, intervine acum. Moarte Ţarului! Expuneţi-i pe el şi pe toţi pe cari ii iubeşte, rănilor şi morţii. Nimiciţi-i eforturile, insul­­taţi-i memoria, dar opriţi-vă apoi spre a ne spune cine altul a fost gă­sit capabil. Cine, sau ce ar putea conduce Statul Rus? Oameni înzes­traţi şi energici, oameni ambiţioşi şi mândri, spirite îndrăzneţe şi condu­cătoare — de aceştia nu este lipsă. Dar niciunul nu putea răspunde pu­ţinelor şi lămuritelor chestiuni de care atârnă viaţa şi faima Rusiei. Cu victoria în cuget, ea căzu în iar­bă, sfâşiată de vie, ca şi Irod din an­tichitate, de viermi. Uriaşul lovit de moarte, avu tocmai timpul să trea­că, cu puteri sfârşite, torţa spre Est, peste Ocean, unui nou Titan căzut de mult în uitare, care acum se deş­tepta îi începea să se înarmeze. Im­periul Rusiei căzu la 16 Martie, iar la 6 Aprilie Statele Unite intrară in războiu.“ (The Rt. Hon. Winston Churchill, The World Crisis, 1916— 1918, Part. I., p. 225). Când această mostră literară, profe­sorul Read adaugă : „O asemenea elocvenţă este falsă­, pentru că ea este artificială. Ea este una din multele greşeli în care poa­te să cadă un scriitor atunci când concepţia lui despre un „scris fru­mos“ nu este secondată şi de o structură interioară, de o „gândire frumoasă“. Aci, imaginile sunt ţa­­pene, metaforele violente, întregul pasagiu exală o falsă atmosferă dramatică, coborindu-se până la o co­pilărească folosire a expresiilor dra­matice ca „Moarte Ţarului". Este un rolu de expresii retorice imperative urmate de o întrebare ironică de neînlăturat. Mai departe, compara­ţia cu viermii lui Irod, este mult prea cunoscută pentru a mai pro­duce o scontată înfiorare. Apoi, un rând din versul (Dar nn zadar, etc.) şi un mănunchiu de imagini grele ca: uriaş, torţă, Titan. Şi spre complec­­tarea imaginei, o netedă şi foarte exactă afirmare a motivului acestei întregi false elocvenţe." Cu tot avertismentul profesorului Read, publicul englez încă nu a tras o învăţătură definitivă din manifes­tările d-lui Churchill. Şi după un sfert de veac, el scrie, vorbeşte şi gândeşte fals, căci aceasta este struc­tura lui spirituală şi sufletească, o­­glinda sa în artă, în politică, ca şi în strategie. De astă dată, flancat de doi Ti­tani — dintre cari unul cu „mâna întunecată, inmănuşată mai Întâi în nebunie", d. Churchill trece „torţa" imperiului britanic dincolo de Ocea­ne şi prea puţini englezi recunosc încă falsitatea retorismului său, care sun­tem siguri că, şi a doua oară, este menit să intre în antologia engleză ca un exemplu tipic de falsitate. Un proces oribil în Franţa PARIS 30 (Rador). — Coresponden­tul agenţiei C. N. R. transmite: Curtea cu Juri din Versailles a condamnat pe cele patru infirmiere, cari în vara anului 1940 au otrăvit pe şapte bol­navi încredinţaţi îngrijirilor lor şi care nu puteau să fie transportaţi, fă­­cându-le injecţii cu o substanță toxi­că, la următoarele pedepse: infirmie­ra şefă a fost condamnată la 5 ani închisoare iar celelalte la câte un an. Curtea a acordat suspendarea pe­depsei, ceea ce a avut ca urmare că după citirea sentinței infirmierele au fost puse în libertate. Generalul Smuts a sosit la Londra STOCKHOLM, 30 (Rador). — Co­respondentul Agenţiei DNR transmi­te : Serviciul de informaţii britanic anunţă că d. Smuts, primul ministru al Uniunei Sud Africane, a sosit Sâmbătă cu avionul în Anglia, Situaţia fronturilor de luptă --------------------------de ST. BECEANU _—”” Stindardul Românesc s'a împodobit la Charcov cu o nouă glorie Comunicatul Marelui Cartier gene­ral german in cuvinte ostăşeşti, scurte, clare şi precise sintetizează bătălia dela Charcov, care este ter­minată : „In sectorul generalului feldmare­­şal von Bock, armatele generalului von Kleist şi ale generalului de uni­tăţi blindate Paulus, au transformat apărarea împotriva atacurilor de mare amploare ale inamicului într’o mă­reaţă victorie de nimicire totală a inamicului“. „Un corp de armată român de sub comanda generalului Corneliu Dra­­galina, spune comunicatul, precum şi câte o formaţiune italian- ungară şi slovacă, au luptat alături de trupele germane, împodobindu-şi stindardul cu o nouă glorie“. Citarea generalului Dragalina — fiul cunoscutului erou din războiul trecut — într’un comunicat al înal­tului comandament german, alături de proeminentele figuri de mari stra­tegi: von Bock, von Kleist şi Pau­lus, este un omagiu pe care germanii au ţinut să-l aducă conducerii româ­neşti şi vitejiei armatei român©, care­­ dua până departe in inima Rusiei faima soldatului român de bun lup­tător şi care ştie să se bată tot aşa de bine ca şi camarazii săi germani. Harta pe care o redăm în cuprin­sul cronicei de astăzi completează comunicatul german în mod sche­matic şi poate să dea o idee generală asupra celor ce s’au petrecut la Char­cov, unde s'a realizat marea victorie germană, la care am contribuit şi noi într’o măsură, iar cu elanul şi bravura ridicate la un mare poten­ţial, datorită căruia s'a înscris defi­nitiv vestita biruinţă din primăvara anului 1942 — care vine la rând după aceia dela Kerci, obţinută şi aici cu contribuţia românească şi desigur vor urma apoi şi altele, după cum vor urma apoi şi altele, tot aşa de mă­reţe şi poate chiar şi mai strălucite. Războiul în Africa de Nord In Marmarica, lupta continuă cu aceeaşi îndârjire, spune comunicatul­ Cartierului general Italian. „Duşmanul opune o îndârjită re­zistenţă presiunea unităţilor mecani­zate şi de infanterie ale Axei, care sunt angajate in lupte grele“. CHARCOW Krask­o­rda o FROMT iniTIAL AC­T­UAL.

Next