Curentul, iulie 1944 (Anul 17, nr. 5881-5911)
1944-07-01 / nr. 5881
AWL XVII. 5881 6 pagini 10 lei Sâmbătă 1 Iulie 19 Director 1 PAMFILIE REDACTIA SI ADMUSIIS Strada Belvedere TELEFOANE: Redacţia Secretariatul Secretarul gen. Redacţia politicii Redacţia sportivă Provincia Biroul comenzilor. 3.27.83 3.40.86 4.84 40 3.40.88 8.27.53 4.89.28 Cab. directorului Adtorul delegat Contat». «i depoz. A bon. $1 Dubliert. Expediţia ei vânz Tipografia Personalul. Conten docul S 24 « 5.54 81 5.40 81 8 40 8* 4.23 3. 4.84.41 9? 3.Proprietar: „Curentul” S. A. R. Tribunalul Ilfov. Registrul publicaţiilor No 174/1928 Taxa poştală plătită In numerar conform adresei direcției generale P. T. T. No 29.744/193# ABONAMENTE: En provincie: 1 an 2.500 lei; 6 luni 1.300 lei; 6 luni 700 lei; In Capitală: 1 an 2.600 lei 6 luni 1.400 lei 8 luni 800 lei; Instituţiile particulare şi de Stat 3.500 lei anual PHILLIPPE HENRIOT de PAMFIL ŞEICARU O telegramă ne anunţă asasinarea lui Phillippe Henriot, ministrul informaţiei şi propagandei, al guvernului din Vichy. Ultima dată când am fost la Paris — în Martie anul acesta — am cunoscut pe Phillippe Henriot, poate cel mai impresionant exemplu de activitate în serviciul celei mai ingrate cauze. Prin temperament, Philippe Henriot se simţea atras de tot ce înseamnă entuziastă cheltuială de energie, risc- Un mare talent literar care se putea folosi cu o egală siguranță şi strălucire de expresia scrisă sau rostită. In timpul afacerii Stawiski,care a dus Franţa până în pragul revoluţiei, când mitralierele au clănţănit aria morţii în Place de la Concorde, Phillippe Hepriot a irupt în actualitate. Se dovedea deodată unul din marii oratori ai parlamentului. La un moment dat, confiscase încrederea populară, părea omul indicat să devie interpretul tumultului de nemulţumire a Franţei în deschisă revoltă contra terfelirii parlamentarilor, personalului politic al celei de a treia republică. Favoarea populară nu durează, cum nu au respiraţie de durată nici sentimentele masselor, nestatornice în pasiuni, schimbătoare de altare la care să se închine. O ezitare, un moment de cumpănire a judecăţii frânând elanul iniţiativei îndrăzneţe, pline de risc, şi omul indicat este depăşit, valul simpatiei populare îl acoperă de uitare, pe crestele înspumate purtând mai departe un nou idol. Phillippe Henriot a rămas oratorul de prestigiu, ascultat, temut, dar nu a mai aflat acel contact afectiv cu massele, nu a mai fost omul indicat să tragă concluziile politice de indire a vieţii politice franceze, din febra revoltei provocate de afacerea Stawiski. Guvernul Gaston Doumergue a lichidat într’o atmosferă de aşteptare a ceva extraordinar, scandalul Stawiski, cu mijloacele obicinuite. Nici nu s’au deschis larg ferestrele parlamentului pentru a lăsa să năvălească un aer proaspăt, înviorător, nici nu s’au aplicat sancţiuni severe, nici nu s’a exterminat măcar unul din amicii, din susţinătorii din umbră ai lui Stawiski. In timpul afacerii Panama, sensibilitatea morală, pasiunea justiţiară a parlamentarilor francezi s’au dovedit mult mai active. Atunci George Clemenceau a suferit o ostracizare politică de zece ani, neputându-se alege în departamentul Var, şi aflând în articolul zilnic un mijloc de revanşă împotriva unei nedreptăţi. Un moment, afacerea Stawiski a indicat pe Phillippe Henriot ca unicul interpret al voinţii, mai exact al febrei de mnoire a Franţei, şi el a rămas oratorul de talent, un nume de răsunător prestigiu. Intrarea lui Phillippe Henriot ca ministru al informaţiei şi propagandei în guvernul de la Vichy a surprins, prin riscurile fără perspective pe care le implica. Fără îndoială, nu a acceptat să intre îmbrâncit de ambiţie, fiind prea inteligent ca să nu-şi fi dat seama de preţul amar al unei asemenea triste ambiţii. Ştia cât sacrificiu implică acceptarea, dar nu-i profund convins de necesitatea imperioasă a acestui sacrificiu, a acceptat preţul căruia îi atribuia, ca într’un patetic presentiment, forma tragică pe care i-o rezerva destinul, îmi spunea, cu o calmă resemnare, că nu-şi face iluzii în ceeace priveşte riscurile grave pe care le înfruntă, avertismentele zilnice sub forma celor mai sinistre ameninţări îi sunt suficiente pentru a şti la ce trebue să se aştepte, dar este obligat să continue lupta de lămuririe a opiniei publice franceze, de a servi antidotul propagandei engleze pe care o socotea pericuoasă. — „Ce vor englezii? Sa provoace o insurecţie totală a Franţei, să generalizeze pe tot cuprinsul Franţei insurecţia patetică şi absurdă a Comunei din Paris In logica intereselor engleze este bine gândit, dar în logica intereselor franceze? O insurecţie generală ar cauza fără îndoială mari pierderi germanilor, dar cine poate măsura fără să se cutremure de ceia ce ar însemna pentru poporul francez represiunea desperată a trupelor de ocupaţie? Fără îndoială că am servi interesele engleze, dar nu interesele franceze. Ori, propaganda pe care o face postul de radio Londra caută să prepare starea de spirit necesară unei explozii a sentimentului francez, comprimat, umilit în legitimul lui orgoliu de prezenţa unor trupe de ocupaţie care îi amintesc că a fost învins, împiedicând uitarea înfrângerii. Englezii vor să utilizeze sentimen- tele franceze pentru scopuri engleze- Nu este în interesul Fran-Iţei să mai sângereze, este nevoe de o categorică economie de sânge francez. Şi cu toate riscurile, înfruntând toate ameninţările, voi continua să duc lupta, împiedicând realizarea intenţiilor engleze, semănători ai germenilor unui războiu civil“. Avea noţiunea exactă a situaţiei tragice a Franţei, a erorilor săvârşite de ocupant, erori ce au la origină o neînţelegere totală a sensibilităţii franceze, dar nu vedea altă politică decât într’o prudentă rezervă, o rezistenţă faţă de seducţiile sângeros de amăgitoare ale oricărei aventuri. Egoismul englez, faţă de toate popoarele, pe care îl verifica în lumina experienţelor istoriei, îi stimula pornirile de neînduplecată adversitate. Pentru Phillips Henriot, Anglia era cioclul măreţiei Franţei. îmi amintesc de un pasaj din Frederic Nietzsche, pe care mi l-a citat: „Tot ce Europa a cunoscut ca nobleţă, nobleţă sensibilităţii, a gustului, a moravurilor, nobleţă în sensul ridicat al cuvântului, toate acestea formează opera şi creaţia proprie a Franţei; vulgaritatea europeană, mediocritatea plebeiană a ideilor moderne este opera Angliei“. I-am obiectat că afirmaţia lui Nietzsche este contrazisă de realitate, Anglia fiind singura ţară care îşi păstrează o organizaţie aristocrată şi are cultul elitelor sociale, cea ce îi asigură o continuitate politică în mijlocul unei instabilităţi generale. Sistemul de selectare a elitelor conducătoare ale democraţiei engleze implică o concepţie aristocrată a vieţii naţionale. M’a privit cu o umbră de supărare în priviri pentru obiecţia care-i contrazicea impetuosul rechizitoriu. Era desigur, un pasionat ,un neînduplecat al adversităţii; dar fără această pornire în care chiar ceea ce este drept, se exagerează până la desfigurare, până la nedreptate, Phillippe Henriot nu ar fi putut să afle impulsia unei acţiuni fără egal, unei acţiuni care ar putea să servească drept model în ceea ce priveşte tehnica unei contrapropagande-De două ori pe zi, postul de radio Londra, are o emisiune în limba franceză, fireşte o emisiune cu intenţii de propagandă, nu de informaţie exactă ; de două ori pe zi, o oră după ce se termina emisiunea postului de radio Londra, Philippe Henriot răspundea afirmaţiilor postului englez. Două articole pe zi, de o logică strânsă, de un ritm viu, amestec de ironie şi de fină analiză a intenţiilor mascate cu grijă, erau citite la postul de radio Paris cu un glas care amintea ceva din sonoritatea de violoncel a lui Aristide Briand cu un plus de energie în accent, de vigoare în frazare. La început o atenţie mai mult din curiozitate, apoi interesul ascultătorilor francezi a început să sporească: se urmărea cu pasiune duelul dintre Phillippe Henriot şi pos- tul de radio Londra. Dar dincolo de frumuseţea literară a replicelor, era analiza strânsă a textelor difuzate de postul de radio Londra, fiindcă Phillippe Henriot, făcea ample citate din textul citit la postul de radio Londra, destrăma ţesătura falselor adevăruri, le confrunta cu interesele Franţei. De ce să se ascundă afirmaţia postului de radio Londra, când toţi francezii o ascultaseră; combaterea nu poate fi redusă la interdicţia ascultării, — care nu poate fi efectuată niciodată, dar care dă un prestigiu tocmai fiindcă se interzice să se cunoască — ci la o examinare a afirmaţiilor făcute. Rezultatele n’au întârziat să se observe şi englezii, foarte bine informaţi de toate curentele de opinie din Franţa, au înţeles valoarea acestei adversităţi aşa de activ inteligente, cu aşa de sporit ecou în conştiinţa franceză. Se mărturisea preţuirea în violenţa atacurilor împinse până la îndemnuri la asasinat, aşa de des repetate de postul de radio Londra, Phillippe Henriot îşi dădea seama că se mişcă învăluit de pânda nevăzută a morţii; continua însă o luptă pe care el o socotea dreaptă, potrivită interesului de a economisi vieţi franceze, de a feri Franţa de ispita unei explozii de revoltă fără alte urmări decât o sângeroasă represiune. Dar Londra este tenace, Phillippe Herriot era un obstacol, un adversar periculos al politicei engleze, era fatal să cadă. Dacă argumentele nu pot doborî, revolverele au în elocvența lor asasină, avantajul că închee scurt o controversă cu un adversar periculos prin însuşirile lui de talent, de inteligenţă, de cultură, de fecundă energie. In congestia adversităţilor, rolul lui Philippe Henriot, nu poate fi judecat obiectiv, şi nici logica franceză a luptei pe care a dus-o cu strălucirea unui talent de o excepţională bogăţie. Mi-e teamă că doborîrea lui Phillippe Henriott să nu însemne pentru Franţa, aşa de tragic supusă încercărilor, o introducere la o serie de asasinate, preludiu sinistru al unui viitor războiu civil. Invazia a făcut suprimarea lui Phillippe Henriot inevitabilă când colaborarea insurecţională a Franţei întârzie cu toate că este o condiţie a reuşitei invaziei Se împlineşte o săptămână de când Mareşalul Conducător cutreeră ţinutul frontului, pe itinerariile de nălucă ale unui „eecedion de descoperire”. Pe un indicator desluşit în fugă la o intrare de sat, undeva, am citit „Fundul Moldovei“... Dincolo de acest aparent sfârşit al Ţării de Sus, insă, Mareşalul Antonescu continuă să colinde, restituind târgurilor şi cătunelor încrederea şi bărbăţia, ici improvizându-se notar şi socotind cât porumb mai trebue trimis obştenilor, dincolo numind un nou primar, ordonăndu-i cum să distribue banii destinaţi famililor luptătorilor. — „Am ruga frumos să ni se dea înapoi dela oştire plutaşii noştri... Că acum ii bună apa Bistriţei, fi numai aceea plutăreau chibzuit", — rugau adineaori gospodarii din Ciocăneşti. — Nu ne-am plânge... Dar păcătoere avem puţină, prea puţină". — Atârne acum sătenii din Moldova Suliţa, că rara oaspete trebue să le afle apoi locuri de păşunat. O nouă săgeată dc goană !şî. pătrundere către Miază Noapte fi Mareşalul poposeşte să prânzească pe iarba unei stâne, cu ai cărei ciobani iţi împarte hrana sa de franciscan. — „Poftim ceva de îmbucat!", — rosteşte Mareşalul către baciul care i-a adus o ulcică cu apă rece. — „Dar eu, cu ce pot să-i fac cinste”, — ripostează mândru Moldoveanul, adăugăndu-ne la plecare şi o urare, din mijlocul mioarelor sale proaspăt tunse . „Să vă ajute Dumnezeu şi mai poftiţi... să mai avem ocazie Dorinţa Conducătorului este de continua astăzi până dincolo de Seletin şi de Brodina această nouă „descălecare". Camuflaţi azi de praf şi ieri de noroi, gonim mereu prin acelaşi ţinut feeric, nemai având răgazul de a savura bucolica acestor costile pe care galopează cirezile. Din nou bejenarii ... Este însă amăgitoare pacea acestor Păşuni peste care lunecă agale umbrele norilor... Chiar în Fundul Moldovei, iată un palo de fugari face să stopeze automobilul Mareşalului Conducător : — „De unde sunteţi voi ?“... — „Suntem tăii din Davidenii Storojineţului”, — răspunde o namilă cu turcana pe frunte... „Mie,mi spune Hărănciuc Văsile“... — „Ei is din Banila, pe Siret... Ion Ciocan îmi spune”... Ceilalţi pribegi îşi rostesc şi el numele, odată cu satul natal părăsit : — „Tonenchi Ion, din Davideni. Cervoniae Sofronie... Bocatca Dumitru... Buta Ilarie... Ia vid can Venetig... Melnic Gheorghe... unii din Banila... alţii din Hilniţa Storojineţului”... — „Şi pe D.voastră Ucrainienii, vă deportează ?” Întreabă Mareşalul Antonescu. Printre bejenari, Întrebarea aceasta provoacă in prima clipă oarecare stupoare. Oamenii sunt uimiţi de nedumerirea Conducătorului. — ..Ne şi ucid, acum, după ce ne-au scos pe toţi să ne mâne cătră Sibiria!” — lămureşte un fugar. — „De lângă noi, la Juşca, — adaugă un gospodar. — „au ridicat Miercurea trecută șapte oameni... Unul, Terenghiac Dumitru, fusese slujbaș la primărie., ăl de umbla cu toba prin sat... Altul, Teaciuc Dumitru, tăt la primărie... fusese cu treaba... Silvestru Prodan fusese agent agricol, se cheamă... La urmă, i.au ridicat seara pe cela bătrânul... cum spunea?... pe Gheorghe, agentul de ai de la postai de jandarmi... aşela’naltul!... I-a dus... Şi păn’a doua zi, i-a ucis !”... Mareşalul Antonescu are o încruntare de îndoială: „Dar de unde ştiți voi că î-au ucis?“.. — „Apăi cum să nu ştim?“, — răspunde Gheorghe Melniuc, uluit de incredulitatea oaspelui... „Că doar nici nu s’au ferit!... C’au trimis ’napoi căruţa, de-au poruncit să vină şi fimeili morţilor, să-i vadă unde fuseseră lepădaţi tăţi într'o groapă!... Că doar, după ce i-au aflat muiarili ucişi la Juşca, lângă gara Moşi, s’au întors şi au făcut un sat pomană de sufletul răposaţilor!“— Cei din satul sfârtecat.» Asupra Moldovenilor, asupra Huţanilor, asupra Ucrainienilor, pretutindeni, — aceiaşi urgie, acelaşi prăpăd. Un nou clocot de revoltă ne răscoleşte la Breaza Câmpulungului, unde un alt convoi de fugari întâmpină pe oaspe: — „Pisti front suntem fugiţi... prin păduri”, — spune pribeagul cel mai răsărit, Istrate Sălciuc... „Din comuna Straja, judeţul Rădăuţi... Trece acum frontul tocmai prin jumătatea satului, la noi... De mult suntem fugiţi cătră aici, — am stat in păduri dela Paşti... Am scăpat, iaca, aşa cum nu vi deţii”... In şcoala satului, zăcând pe scândura tare a unor paturi improvizate, zeci de neveste şi de prunci dorm ca larvele, ca buştenii. Ivirea Mareşalului Antonescu a urnit freamăt de tresăriri în vălmăşagul acestor desculţi cu chipuri vinete, istoviţi de fuga pe potecile codrilor, năuciţi de urgia roşie. Prin cămăşile sfâşiate de mărăcinii poienilor, mamele îşi mai amăgesc sugacii la piepturile acelea vlăguite, ai căror sâni şi-au pierdut şi seva şi căldura.. ..Nu merge aşa !"... Nu putem continua aşa, domnule prefect!’’, tună aci Conducătorul, copleşit de priveliştea atâtor dureri învălmăşite... „Să le înmulţiţi imediat cantinele!... Niciunul dintre aceşti copii nu trebue lăsat să moară!... Telefonaţi îndată medicului de la Câmpulung, să urce deocamdată într'o căruţă, în ce o găsi, să vină îndată aci!. Pentru treaba asta, ii trebue maşină!... Imediat să se ridice toate automobilele dela toate autorităţile refugiate, să fie date aici, unde este atâta nevoe de ele!... Mânjiţi cu noroi, investminte numai soirenţe, cu nevestele despletite şi flămânde, sunt aci peste două sute de oameni din Straja Rădăuţilor, legănând aproape optzeci de copii sub vârsta de şase anişori, toţi cu privirile inoptate de spaimă, de durere, de teroarea foamei abea astâmpărate... Un sătean a mai putut salva o desagă; altul nu mai păstrează din gospodăria părăsită decât un cuţit sau un ştergar. Hainele cele bune, frumos împăturite in Iada din camera cea frumoasă nelocuită, le-au predat din Martie bolşevicilor, la poruncă... La fel pătimiră şi pribegii din comuna Cireş, — judeţul Storojineţ, — pe care Mareşalul Antonescu îi întâlneşte dincolo de Şipotele Sucevei, după ce a trecut în judeţul Rădăuţi. — „De bolşevici fugim", — spun cei dintâi întâlniţi. — „Noi venim din Crasna Storojineţului", — rostesc alţi fugari, descriind aspectele de hoarde ale trupelor cotropitoare... „Soldaţii aceia ruşi, tăţi (Continuare în pag. IlI-a) Cu Mareşalul In Bucovina Printre cei isbiţi de cnutul sovietic Pribegi căsăpiţi, sate sfârtecate.—„Ne-au vnat tăi“... — Nădejdi pentru mâine... La nord de Iaşi. Motocicletă germană duce ordinele în prima linie a frontului. (Ph. Ob.). Fără un bocet, fără o lacrimă, fugarii satelor bucovinene nu cer decât să poată munci. Moldova in războiu „Dulce târgul leşului...“ de GEORGE SBARCEA (Dela trimisul nostru special frontul din Moldova). — Pentru a ajunge in realitatea vie a frontului, drumul duce prin Iaşi. Un Iaşi peste care a trecut, într'o noapte de vară, sultul de foc al războiului. In lungul străzii, tel sfâşial de viforniţa exploziilor. Te pândesc ochii adânci ai ferestrelor pustii. Ca ochii de orb, dramatici, gol, obsedanţi. In celelalte uliţi, multe case sunt la 1«L Arse, dărăpănate, şubrezite de bombele engleze. Un hotel unde vreau sa trag o pustiu, devastat de I explozie. Stepanovlia de altădată, lașul lui Ștefan, cetatea vechilor lupte cu barbarii Răsăritului a fost incendiată de cavalerii Apusului civilizat. O școală normală de băeți arsă. Un teatru lovit In zid de un tun de bord. O maternitate atinsă. Vechea mitropolie crăpată ca un harbuz răscopt. Lovită şi universitatea Mihăileană, Sorbona românească. Câteva biserici avariate. Cea a Sfântului Iile încadrată de bombe. Uşile Împărăteşti au fost date In lături de suflu. Spiridonia se uită cu fereşti afumate de Incendii la şesul ce alunecă spre Podul Iloaei. Palatul lui Cuza ciuruit Casa veche boerească unde s’a adăpostit Regina in refugiul trecut, sgâlţâită de crivăţul bombardamentului... De două luni laşul nu mai doarme. Din cinci in cinci minute porneşte câte o bubuitură de tun. Ca In porturile cu ceaţă, loviturile cronometrate pentru orientarea marinarilor de pe vapoarele rătăcite pe marea întunecată. Ziua şi noaptea, de două luni, din cinci în cinci minute tunul bubue la câţiva kilometri de oraş. Au fost trasă zile, când luptele s’au dat la porţile laşului. Urmele se mai văd. Pământul e numai plăgi adânci purulente, făcute de obuzele ruseşti. Sub arţari, lângă biserica lui Neculai Iorga, şase cruci pe proaspete, albe. Şase dintre primii apărători ai Iaşului îşi torc veşnicia subt ele: caporalul Vasile Susan, sergentul Tudor Imie, caporalul Dumitru Stroescu, soldatul Teofil Nistor, soldatul Vasile Coroban şi soldatul Mihail Paraschiv. Şase ţărani din şase colţuri de ţară zâmbesc eternităţii sunt bătrânii copaci seculari, in umbra cărora au crescut anii atâtor moldoveni de samă. Turnai ieşenii rămaşi lângă treburile lor ştiu ce-a însemnat bătălia laşului. Ca luptele dela Baia şi Lipnic, ca şarja dela Paşcani şi cea dela Stănileşti pe Prut, bătălia laşului va intra în cărţile neamului. Câteva mii de ţărani, ţărani români cari ştiu să moară ca vechii Iliri, ca Dacii de odinioară, au stăvilit puhoiul rusesc. Ce-ar mai fi fost Moldova fără Iaşi ? Fără oraşul acesta, ale cărui uliţi vorbesc desluşit despre alte vremi, ale cărui trotuare au purtat oameni trecuţi în istorie, ale cărui biserici perpetuiază imagini pălite de domni şi domniţe ? Pe străzile lui, de cum se lasă amurgul, se strecoară fantasme de luptători, Voevozi şi cărturari cu faimă. Răsar prin funduri de umbră oameni cari au îmbogăţit vieaţa neamului. Oraşul întreg e plin de ei, de amintirea lor. Găseşti aici, când vrei şi când nu te aştepţi, trecutul. Se plimbă printre noi Cogălniceanu, Creangă şi Eminescu. Aici s’a refugiat după revoluţia înfrântă a Ardelenilor Simion Bărnuţiu, de aici a pornit vestita jalbă a Moldovenilor ticluită de Dionisie Pop Marţian, aici a gândit Conta, aici a plâns Ştefan, aici s’a închinat şi îmbăiat Petru cel Mare, aici s’a înjghebat Junimea. Aici s’a călit o mie de ani şi mai bine, marele nostru suflet românesc. Sufletul care se bate azi dincolo de (Continuare în prag. 111-a) Generalul de Gaulle invitat de BARCELONA 29 (Rador). — Corespondentul agenţiei D. N. R. comunică: După o informaţie de presă spaniolă, de Gaulle a prezentat o dare de seamă oficială ambasadorului sovietic de la Alger, Bogomolov, asupra vizitei pe care a făcut-o la Londra. Bogomolov a transmis lui de Gaulle invitaţia lui Stalin de a se duce la Moscova. la Moscova Cronica războiului " de ROMULUS SEIŞANU Ofensiva sovietică din sectorul central. — Luptele din Normandia şi din Italia centrală După succesele iniţiale tactice ce ie-a obţinut armata sovietică pe frontul istmului Careliei şi în deosebi după ocuparea oraşului Viipuri (Viborg) şi a zonei din partea de nordvest a lacului Ladoga, la Moscova s-a lăsat să se înţeleagă că Finlanda va ceda în faţa ameninţării ce o prezintă prezenţa unor forţe armate cu mult superioare alor sale, în apropiere de Helsinki şi de centrele sale Industriale. Corespondentul agenţiei „Reuter" din Moscova, anunţa acum câteva zile, că în cercurile militare şi politice sovietice se consideră campania din Finlanda apropiată de final, prin faptul că după zece zile de la începerea ofensivei, liniile fortificate finlandeze din istmul Careliei au fost străpunse pe o adâncime de peste 100 km., iar forţele înaintate sovietice, după ce au cucerit oraşul Viipuri, se esc la o distanţă de 130 km. de Helsinki. „Drumul spre Helsinki comunica corespondentul agenţiei „Reuter“ — ce trece de-a lungul coastei golfului finlandic este acum deschis trupelor sovietice şi dacă comandamentul finlandez va hotărî continuarea rezistenţei, atunci ele vor pătrunde în spaţiul vital al Finlandei, înaintând spre centrele sale industriale". Comandamentul sovietic a fost însă nevoit să dezvolte ofensiva şi în spaţiul dintre lacurile Ladoga şi Onega, adică mult spre est de spaţiul vital finlandez, în care se găsesc centrele industriale, iar speculaţiunile politico-militare ce s’au făcut la Moscova. In jurul schimbării atitudinii guvernului din Helsiki sub impresia evenimentelor militare de pe frontul Careliei de sud, ca şi a pretinsei izolări a Finlandei, nu-şi mai au rostul după vizita făcută de d. von Ribbentropp, ministrul de externe al Reich-ului german, în capitala Finlandei. La Moscova s’a crezut că germanii nu vor sprijini Finlanda, in situaţia grea în care se găseşte, iar corpul de forţe german din sectorul septentrional, comandat de generalul Dietl, va fi nevoit, spre a nu fi încercuit de trupele sovietice, să încerce o retragere pe calea mărei, sau prin teritoriul suedez. De aceea a şi fost pusă în discuţie în ultimele zile atitudinea ce o va lua Suedia, atât faţă de Finlanda, cât şi faţă de Germania în cazul când evenimentele de pe frontul finlandez vor crea o nouă situaţie. Pe teatrul de război oriental, lupte crâncene s-au desfăşurat în focarele din sectorul central de la Moghilev şi Bobruisk — unde trupele germanempun o rezistenţă viguroasă, în partea de sud-est a pilonului de la Poloţk şi in regiunea de est a Berezinei. Luptele acestea au avut rezultate schimbătoare şi in unele direcţii, forţele sovietice au câştigat teren. In celelalte sectoare principale ale frontului oriental situaţia n’a suferit schimbări. împotriva regiunii Londra continuă fără întrerupere atacurile nouii arme aerene germane ,,V. 1“ cu mare eficacitate. Pe frontul din Normandia situaţia in cursul zilei de eri a fost următoarea: In zona portului Cherbourg, germanii au continuat rezistenţa. Bateriile grele de pe coastă, din partea de est şi vest a oraşului au susţinut focul împotriva vaselor anglo-americane, cu tot tirul aproape neîntrerupt al bateriilor grele inamice. Din această cauză niciun bastiment de război, sau vas de transport anglo-american n’a putut pătrunde în rada portului Cherbourg Din Londra s’a anunţat acum câteva zile că trupele aliate depun toate sforţările pentru a pune cât mai repede stăpânire pe fortăreaţa Cherbourg, înainte ca garnizoana germană să distrugă cheiurile şi instalaţiile portuare. Cum luptele au ţinut mai multe zile, germanii au avut timpul să opereze distrugeri în stil mare. Astfel, cheiul, care despărţea rada cea mare de rada cea mică a portului, lung de un km., precum şi celelalte cheiuri au fost distruse, încât vasele nu mai pot face „cheiaj"; intrarea bazinului principal este barată prin scufundarea unui vas, iar celelalte bazinuri nu mai dispun de apa necesară în timpul refluxului mării, in urma distrugerii ectuselor, aşa că ele nu mai sunt navigabile. Docul, arsenalul, magaziile, gara maritimă şi toate celelalte instalaţii portuare, au fost aruncate in aer. In asemenea condiţii portul Cherbourg nu va putea fi folosit de flota de război şi de transport angloamericană, după cum a crezut generalul Montgomery acum o săptămână, care voia să facă dintr’ânsul baza principală de pe coasta de nord a Franţei, a forţelor destinate invaziei Luptele blindatelor s’au desfăşurat ori în regiunea Tilly cu o mare înverşunare. Alte lupte, în care au fost angajate unităţi proaspete aliate s’au dat între Caen şi sud de Bayeux, cu centru de gravitate situat lângă May. Atacurile anglo-americane din regiunea de la sud-vest de Caen au de scop străpungerea poziţiilor germane şi înaintarea în direcţia Orne. In cursul luptelor de eri din această regiune forţele americane au efectuat o pătrundere, după care au contraatacat germanii, şi au împins înapoi vârfurile caloanelor blindate inamice. In zona capului de pod de la răsărit de fluviul Orne, toate atacurile aliate au fost response, sau oprit prin contra-atacuri violente. O formaţiune navală uşoară angloamericană a încercat un atac fără succes împotriva insulelor anglo-normande, ocupate de germani din golful St. Malo. Un distrugător britanic şi două vase uşoare germane, s’au scufundat. In Italia centrală trupele angloamericane, care sunt angajate in lupte in regiunea Siena, au câştigat puţin teren, iar la vest de lacul Trasîmene, sforţările făcute de grupul de forțe aliate de a străpunge liniile gergermane, au dat greș. COMANDAMENTUL I îl liiit VII Pe Nistrul inferior, în Basarabia de mijloc şi în Moldova, activitate locală de luptă. In cursul nopţii de 28—29 iunie 1944, aviaţia anglo-americană a bombardat oraşul Giurgiu, provocând pagube şi victime.