Cutezătorii, 1988 (Anul 22, nr. 1-52)

1988-06-09 / nr. 23

terdicţiile autorităţilor, veneau spre această aşezare din inima Transilvaniei. Alături de români, la adunarea populară de la Blaj se aflau şi maghiari, saşi şi se­cui, care gîndeau firesc că, lup­­tînd alături de români, îşi vor putea împlini visele şi aspiraţiile în Transilvania, cele trei adu­nări revoluţionare de la Blaj au fost adevărate forumuri popu­lare de decizie şi de îndrumare a luptei. O adunare impresionantă a peste 40 000 de suflete a avut loc la 3/15 mai 1848 în „pratul din susul Blajului“, numit de atunci Cîmpia Libertăţii. în prima zi, Simion Bărnuţiu a dat citire jurămîntului: „...nu voi lucra niciodată în contra dreptu­rilor şi intereselor naţiunii ro­mâne..., nu voi încerca să asu­presc pe nimenea, dar nici nu voi suferi să ne asuprească ni­menea“. Cei adunaţi s-au legat prin jurămînt să îndeplinească „Fondurile naţiunii române", cele 16 puncte ale programului, citite şi supuse spre aprobarea poporului de către August Tre­­boniu Laurian. Ţărănimea se agita puternic, cerînd „Desfiinţa­rea robotelor fără despăgubire". Erau prezenţi acolo fruntaşii revoluţiei — Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, în fruntea celor 10 000 de moţi, Gh. Bariţiu, T. Cipariu, I. Buteanu şi mulţi alţii. Alături de ei se aflau în acele înălţătoare momente moldovenii V. Alecsandri, Al.­ Cuza, Al. Russo, C. Negri şi G. Sion. Muntenii şi-au trimis şi ei dele­gaţii. Erau şi acestea mărturii ale conştiinţei unei singure na­ţiuni. Adunarea populară de la Blaj a adoptat rezoluţia prin care „Naţiunea română se declară şi se proclamă naţiuna de sine stă­tătoare". Şi acea mulţime de po­por a rostit într-un singur glas „Noi vrem să ne unim cu Ţara!" Acolo au răsunat puternic, prin glasul mulţimilor, versurile lui A. Mureşanu „Deşteaptă-te române“ şi „Hora Ardealului" a lui V. Alecsandri. Inimile partici­panţilor s-au cutremurat de emoţie la îmbărbătarea adresată de Avram Iancu: „Uitaţi-vă pe cîmp, românilor! Sîntem mulţi ca cucuruzul brazilor, sîntem mulţi şi tari“. La Islaz şi la Bucureşti Ziua de 9 iunie 1848 a aşezat Islazul în şirul marilor vetre de istorie revoluţionară, pentru că aici s-a aprins flacăra revoluţiei între Carpaţi şi Dunăre. Începîn­­du-şi alocuţiunea, I.H. Rădu­­lescu a spus: „Timpul mîntuirii noastre a venit". Miile de oa­meni prezenţi pe „Cîmpul Rege­nerării", cum avea să fie denu­mit apoi locul, au ascultat so­lemn citirea „Proclamaţiei". Se prevedea desfiinţarea privi­legiilor de clasă ale boierimii, „emanciparea clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire" — punctul 13 impus de N. Băl­­cescu —, egalitate în faţa legi­lor, drepturi politice pentru toţi cetăţenii, făurirea unor instituţii moderne, crearea unei adunări obşteşti în care să fie reprezen­tate toate stările sociale şi care să aleagă domnitorul pe cinci ani „căutat în toate stările socie­tăţii" (deci un regim republican), gardă naţională care să apere cuceririle revoluţionare şi altele. Jurămîntul maselor i-a conferit caracterul de „Constituţie a po­porului". A fost ales un guvern provizo­riu, emanaţie directă a voinţei mulţimilor adunate la Islaz. Din el făceau parte: I.H. Rădulescu, Şt. Golescu, Cr. Tell, N. Ple­­şoianu, Radu Şapcă. Cu guver­nul în frunte, masele au înaintat spre Craiova, prin Caracal, unde populaţia, în frunte cu Gh. Ma­­gheru, administratorul judeţului, le-a făcut o primire sărbăto­rească. La 11 iunie 1848, sub puter­nica presiune a maselor, revolu­ţia iese triumfătoare şi la Bucu­reşti. Domnitorul Gh. Bibescu părăseşte ţara la 13 iunie. Din noul guvern format făceau parte N. Golescu, N. Bălcescu, Gh. Magheru, I.H. Rădulescu, C.A. Rosetti. Primul ziar al revoluţiei — „Pruncul român“ — publica a doua zi un apel „Către fraţii noştri din Moldova“, care se în­cheia cu cuvintele: „Trăiască li­bertatea! Trăiască România!" La 15 iunie, pe Cîmpia Liber­tăţii de la Filaret, peste 30 000 de bucureşteni şi ţărani au ex­primat, în cadrul unei mari adu­nări, voinţa poporului de a recu­noaşte programul revoluţionar drept Constituţie a ţării. A fost adoptat şi steagul tricolor, sim­bol al suveranităţii de stat. Profitînd de lipsa de fermitate a guvernului provizoriu, reacţiu­­nea a încercat în două rînduri să răstoarne guvernul şi numai in­tervenţia energică a maselor populare a făcut să eşueze com­ploturile. Va rămîne veşnic vie amintirea Anei Ipătescu, ,o ro­mâncă ce poartă arma ca orice bărbat“, cum scria „Gazeta Transilvaniei", care, cu două pistoale în mîini, electrizînd ma­sele populare bucureştene, a con­tribuit la eliberarea guvernului. Asupra ţării plutea grava ame­ninţare a intervenţiei străine. Cu tot protestul energic adresat în­tregii Europe, opresorii turci pă­trund în Bucureşti, la 13 sep­tembrie, întîmpinînd rezistenţa dîrză, dar inegală a pompierilor din Dealul Spirii, conduşi de că­pitanul Pavel Zăgănescu, şi a ostaşilor Regimentului 3, în frunte cu colonelul Radu Go­lescu. „Centrul unui adevărat război naţional" Aşa avea să numească Marx zona Munţilor Apuseni unde Avram Iancu, „Craiul mun­ţilor“, a constituit o adevărată republică românească. Politica duplicitară a Imperiu­lui habsburgic, alipirea forţată a Transilvaniei la Ungaria şi neîn­ţelegerea de către conducătorii revoluţiei ungare a necesităţii realizării dezideratelor româneşti a opus forţele revoluţionare ro­mâne şi maghiare. Venind în Transilvania, N. Bălcescu a cău­tat să realizeze o apropiere între conducătorii celor două revolu­ţii. înţelegerea survenită la 2/14 iunie 1848 venea prea tîrziu. Im­periul habsburgic şi ţarist şi-au dat mina, ajutîndu-se să-şi pre­lungească dominaţia asupra po­poarelor Vise împlinite peste vremuri N-au putut fi înăbuşite insa marile idealuri proclamate de Revoluţia de la 1848 care a jucat rolul unei adevărate şcoli poli­tice. Ea a pregătit Unirea, marele act de la 24 ianuarie 1859, visul de aur al paşoptişti­lor, realizat tot de masele popu­lare, cu participarea multora dintre conducătorii de la 1848. Aşa cum prevedea Bălcescu, după Unire a urmat cîştigarea prin luptă a independenţei na­ţionale în 1877 şi desăvîrşirea unităţii noastre naţionale în 1918, în condiţiile de dezvoltare multilaterală a naţiunii noastre socialiste, evocarea evenimente­lor şi a luptătorilor de la 1848, exemplu de dăruire revoluţionară, semnifică cinstirea de către noi, cei de azi, a celor care au pus, primii, temeliile României moderne. Prof. TEODOR AXIOTI Unirea de la 24 Ianuarie 1859 şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au înplinit idealul de veacuri al poporu­lui nostru.

Next