Cutezătorii, 1988 (Anul 22, nr. 1-52)
1988-06-09 / nr. 23
terdicţiile autorităţilor, veneau spre această aşezare din inima Transilvaniei. Alături de români, la adunarea populară de la Blaj se aflau şi maghiari, saşi şi secui, care gîndeau firesc că, luptînd alături de români, îşi vor putea împlini visele şi aspiraţiile în Transilvania, cele trei adunări revoluţionare de la Blaj au fost adevărate forumuri populare de decizie şi de îndrumare a luptei. O adunare impresionantă a peste 40 000 de suflete a avut loc la 3/15 mai 1848 în „pratul din susul Blajului“, numit de atunci Cîmpia Libertăţii. în prima zi, Simion Bărnuţiu a dat citire jurămîntului: „...nu voi lucra niciodată în contra drepturilor şi intereselor naţiunii române..., nu voi încerca să asupresc pe nimenea, dar nici nu voi suferi să ne asuprească nimenea“. Cei adunaţi s-au legat prin jurămînt să îndeplinească „Fondurile naţiunii române", cele 16 puncte ale programului, citite şi supuse spre aprobarea poporului de către August Treboniu Laurian. Ţărănimea se agita puternic, cerînd „Desfiinţarea robotelor fără despăgubire". Erau prezenţi acolo fruntaşii revoluţiei — Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, în fruntea celor 10 000 de moţi, Gh. Bariţiu, T. Cipariu, I. Buteanu şi mulţi alţii. Alături de ei se aflau în acele înălţătoare momente moldovenii V. Alecsandri, Al. Cuza, Al. Russo, C. Negri şi G. Sion. Muntenii şi-au trimis şi ei delegaţii. Erau şi acestea mărturii ale conştiinţei unei singure naţiuni. Adunarea populară de la Blaj a adoptat rezoluţia prin care „Naţiunea română se declară şi se proclamă naţiuna de sine stătătoare". Şi acea mulţime de popor a rostit într-un singur glas „Noi vrem să ne unim cu Ţara!" Acolo au răsunat puternic, prin glasul mulţimilor, versurile lui A. Mureşanu „Deşteaptă-te române“ şi „Hora Ardealului" a lui V. Alecsandri. Inimile participanţilor s-au cutremurat de emoţie la îmbărbătarea adresată de Avram Iancu: „Uitaţi-vă pe cîmp, românilor! Sîntem mulţi ca cucuruzul brazilor, sîntem mulţi şi tari“. La Islaz şi la Bucureşti Ziua de 9 iunie 1848 a aşezat Islazul în şirul marilor vetre de istorie revoluţionară, pentru că aici s-a aprins flacăra revoluţiei între Carpaţi şi Dunăre. Începîndu-şi alocuţiunea, I.H. Rădulescu a spus: „Timpul mîntuirii noastre a venit". Miile de oameni prezenţi pe „Cîmpul Regenerării", cum avea să fie denumit apoi locul, au ascultat solemn citirea „Proclamaţiei". Se prevedea desfiinţarea privilegiilor de clasă ale boierimii, „emanciparea clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire" — punctul 13 impus de N. Bălcescu —, egalitate în faţa legilor, drepturi politice pentru toţi cetăţenii, făurirea unor instituţii moderne, crearea unei adunări obşteşti în care să fie reprezentate toate stările sociale şi care să aleagă domnitorul pe cinci ani „căutat în toate stările societăţii" (deci un regim republican), gardă naţională care să apere cuceririle revoluţionare şi altele. Jurămîntul maselor i-a conferit caracterul de „Constituţie a poporului". A fost ales un guvern provizoriu, emanaţie directă a voinţei mulţimilor adunate la Islaz. Din el făceau parte: I.H. Rădulescu, Şt. Golescu, Cr. Tell, N. Pleşoianu, Radu Şapcă. Cu guvernul în frunte, masele au înaintat spre Craiova, prin Caracal, unde populaţia, în frunte cu Gh. Magheru, administratorul judeţului, le-a făcut o primire sărbătorească. La 11 iunie 1848, sub puternica presiune a maselor, revoluţia iese triumfătoare şi la Bucureşti. Domnitorul Gh. Bibescu părăseşte ţara la 13 iunie. Din noul guvern format făceau parte N. Golescu, N. Bălcescu, Gh. Magheru, I.H. Rădulescu, C.A. Rosetti. Primul ziar al revoluţiei — „Pruncul român“ — publica a doua zi un apel „Către fraţii noştri din Moldova“, care se încheia cu cuvintele: „Trăiască libertatea! Trăiască România!" La 15 iunie, pe Cîmpia Libertăţii de la Filaret, peste 30 000 de bucureşteni şi ţărani au exprimat, în cadrul unei mari adunări, voinţa poporului de a recunoaşte programul revoluţionar drept Constituţie a ţării. A fost adoptat şi steagul tricolor, simbol al suveranităţii de stat. Profitînd de lipsa de fermitate a guvernului provizoriu, reacţiunea a încercat în două rînduri să răstoarne guvernul şi numai intervenţia energică a maselor populare a făcut să eşueze comploturile. Va rămîne veşnic vie amintirea Anei Ipătescu, ,o româncă ce poartă arma ca orice bărbat“, cum scria „Gazeta Transilvaniei", care, cu două pistoale în mîini, electrizînd masele populare bucureştene, a contribuit la eliberarea guvernului. Asupra ţării plutea grava ameninţare a intervenţiei străine. Cu tot protestul energic adresat întregii Europe, opresorii turci pătrund în Bucureşti, la 13 septembrie, întîmpinînd rezistenţa dîrză, dar inegală a pompierilor din Dealul Spirii, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, şi a ostaşilor Regimentului 3, în frunte cu colonelul Radu Golescu. „Centrul unui adevărat război naţional" Aşa avea să numească Marx zona Munţilor Apuseni unde Avram Iancu, „Craiul munţilor“, a constituit o adevărată republică românească. Politica duplicitară a Imperiului habsburgic, alipirea forţată a Transilvaniei la Ungaria şi neînţelegerea de către conducătorii revoluţiei ungare a necesităţii realizării dezideratelor româneşti a opus forţele revoluţionare române şi maghiare. Venind în Transilvania, N. Bălcescu a căutat să realizeze o apropiere între conducătorii celor două revoluţii. înţelegerea survenită la 2/14 iunie 1848 venea prea tîrziu. Imperiul habsburgic şi ţarist şi-au dat mina, ajutîndu-se să-şi prelungească dominaţia asupra popoarelor Vise împlinite peste vremuri N-au putut fi înăbuşite insa marile idealuri proclamate de Revoluţia de la 1848 care a jucat rolul unei adevărate şcoli politice. Ea a pregătit Unirea, marele act de la 24 ianuarie 1859, visul de aur al paşoptiştilor, realizat tot de masele populare, cu participarea multora dintre conducătorii de la 1848. Aşa cum prevedea Bălcescu, după Unire a urmat cîştigarea prin luptă a independenţei naţionale în 1877 şi desăvîrşirea unităţii noastre naţionale în 1918, în condiţiile de dezvoltare multilaterală a naţiunii noastre socialiste, evocarea evenimentelor şi a luptătorilor de la 1848, exemplu de dăruire revoluţionară, semnifică cinstirea de către noi, cei de azi, a celor care au pus, primii, temeliile României moderne. Prof. TEODOR AXIOTI Unirea de la 24 Ianuarie 1859 şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au înplinit idealul de veacuri al poporului nostru.