Cuvântul Liber, octombrie 2008 (Anul 20, nr. 194-215)

2008-10-02 / nr. 194

CUVÂNTUL JOI, 2 OCTOMBRIE 2008 r■j Dezbateri Karl Propper în liceele tărgumureşene Formatul de dezbateri Karl Popper este o formă structurată de dezbatere educaţională care are la bază dialogul dintre două echipe, numite în mod formal Afirmatori şi Negatori. Fiecare dintre cele două echipe este compusă din trei membri, are la dispoziţie o cantitate egală de timp pentru a argumenta în favoarea sau împotriva unei teme. Aceasta din urmă poartă numele de moţiune şi este cel mai adesea o afirmaţie care permite atât susţinere, cât şi contrazicere. Participanţii într-o rundă de dezbateri trebuie să comunice argumente în baza unor raţionamente logice şi a unor dovezi palpabile, nu în funcţie de opiniile personale cu privire la tema discutată. Un meci de dezbateri KP se desfăşoară în faţa unui arbitru, care trebuie să urmărească argumentele vorbitorilor şi să decidă o echipă câştigătoare, în funcţie de principiul „Care echipă a fost mai convingătoare in dezbatere?", fără ca decizia să fie afectată de convingeri personale sau lucruri care nu s-au spus în dezbatere. în cursul săptămânii trecute au avut loc astfel de dezbateri la două dintre unităţile de învăţământ târgumureşene: Colegiul Naţional Alexandru Papiu Harian şi Grupul Şcolar Electromureş, desfăşurate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Mureş - coordonat de inspector principal Gabriela Pîncă - în colaborare cu psihologii şcolari Daniela Ilioasa şi Mariana Dălălău. Câte o echipă de trei elevi din cele două unităţi şcolare au adus argumente pro, respectiv contra, la două afirmaţii: „Jocurile pe cal­culator stimulează agresivitatea"şi „Pedeapsa cu închisoarea ar trebui aplicată tinerilor începând cu vârsta de 14 ani". Arbitru a fost un psiholog din cadrul CJAP Mureş. LETITIA BOTA 2 octombrie 2008 Filă de calendar Zile trecute: 275 Zile rămase: 91 Soarele răsare la: 7.26 Soarele apune la: 19.03 Ortodox: Sf.­Sfinţit Mucenic Ciprian; Sf. Muceniţa Justina; Cuviosul Teofil Greco-catolic: Sf. L. Ciprian şi Iustina Romano-catolic: Sf. îngeri Păzitori Zodia: Balanţa 1 22 septembrie - 22 octombrie) 1409 - Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângiorgiu (jud. Hunedoara). 1853-S-a născut compozitorul Ciprian Porumbescu (opereta „Crai nou", „Balada", „Sosirea primăverii", „Tatăl nostru") (m.06.06.1883). 1877 - Radu Porumbaru a urcat, pentru prima dată, pe Mont Blanc. A fost primul român care a reușit această ascensiune. 1953 - S-a născut scriitorul Alex Mihai Stoenescu („Patimile Sfântului Tomaso D'Aquino", „Istoria loviturilor de stat în România", „Misiunea dominicană"). 1992 - A fost înfiinţată Comisia Naţională pentru Statistică a Consiliului de Orientare şi Coordonare a Activităţii de Statistică ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale. 1997 - A fost adoptat de către statele membre ale Uniunii Europene, Tratatul de la Amsterdam, care îl completează pe cel de la Maastricht, a intrat în vigoare la 01.05.1999. Cugetarea zilei: „Singurele lacrimi a căror amărăciune e deplină sunt acelea care nu cad pe pieptul nimănui și pe care nu le strânge nimeni." _________________________________________________(F. de Lamennais) | ( HOROSCOP) Berbec. Puteţi să începeţi o afacere nouă sau să vă gândiţi la investiţii pe termen lung. Cei din jur vă apreciază munca, dar tre­buie să mai aşteptaţi puţin până să vedeţi rezultate concrete. Taur. S-ar putea să reîntâlniţi un prieten vechi care vă propune să faceţi afaceri împreună. Merită sâ încercaţi, însă ar fi bine să nu renunţaţi la prudenţă. Gemeni. Sunteţi într-o QttU formă deosebită, de care ar fi bine să pro- jfjr fjtaţi. Este o zi bună pentru afaceri şi călătorii, dar puteţi avea succes şi pe plan sentimental. Rac. Intuiţia vă ajută să prindeţi o afacere care vă va îmbunătăţi simţitor situaţia finan­ciara. Consultaţi-vă cu partenerul de viaţă! Leu. Sunteţi hotărât să începeţi o viaţă nouă. Puteţi sa intraţi în afaceri, pentru că aveţi şanse să începeţi să lucraţi pe cont propriu. Puteţi să ţineţi cont de intuiţie. Fecioara. După-amiază aflaţi că urmează să primiţi o sumă mare de bani, pro­babil o moştenire. Vă reco­mandăm să vă­ păstraţi capul pe umeri şi să vă abţineţi de la speculaţii. Balanţa. Traversaţi o perioadă favorabilă pe toate planurile,în care aveţi ocazia să rezolvaţi probleme impor­tante. Nu este exclus să cumpăraţi o casă nouă Scorpion. Pe plan finan­ciar începe să vă zâm­bească norocul. Puteţi câştiga o sumă frumoasă, dacă vă hotărâţi să colaboraţi într-o afacere. Cei din jur au încredere în capacităţile dumneavoastră . Săgetător. Dimineaţa reuşiţi să faceţi rost de banii necesari pentru a începe o afacere. Ar fi bine să vă asociaţi cu un prieten, de preferinţă unul care se pricepe. Capricorn. Vă gândiţi că aţi putea şi dum­neavoastră să începeţi o mică afacere. Fiţi re­alist şi luaţi în serios eforturile care vă aşteaptă! Spre seară, primiţi o veste bună de la un prieten. Vărsător. Aveţi un pro­gram foarte încărcat. Sunteţi nevoit să faceţi o mulţime de drumuri. Urmează să plecaţi într-o călătorie importantă. Peşti. Este o zi foarte importantă pe plan sen­timental. Fie vă îndră­gostiţi, fie relaţiile cu persoana iubita trec într-o nouă etapă. Nu lăsaţi să se adune prea multe probleme de serviciu! Elevii şi studenţii F F sunt invitaţi­­ la concurs Sub genericul „Niciodată toam­na nu fu mai frumoasă...", Casa de Cultură a Studenţilor din Târgu- Mureş, în colaborare cu Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, orga­nizează a treia ediţie a con­cursului de creaţie literară. Desti­natarii acestui concurs sunt elevii şi studenţii, care pot participa la două secţiuni: poezie şi eseu. Condiţiile sunt prezentarea a 5-10 poeme având ca temă toamna, iar la eseu a maximum 3 pagini culese cu caracter de 14, având ca temă anotimpul culegerii roadelor. Pentru a participa, cei interesaţi sunt invitaţi să-şi trimită materialele pe adresa ccs_tgmures@yahoo.com, până în data de 10 octombrie, sau pe suport electronic ori pe hârtie la Casa de Cultură a Studenţilor, până în data de 9 octombrie. Textele vor fi însoţite de un scurt CV, cuprinzând numele, prenumele, şcoala (facultatea), clasa (anul), numărul de telefon, adresa de e-mail, precum şi date despre activitatea literară. Pre­mierea va avea loc în data de 16 octombrie, ora 18, în cadrul unei serate folk şi a unei expo­ziţii de aranjamente de toamnă care va avea loc la Teatru 74 din Cetatea Medievală. (F.D.) V____________________________/ 0 Un nou debut la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş (Urmare din pag. 1) prezentare a universităţii. Pentru cei care nu ştiu, instituţia a primit denumirea de Universitate de Medicină şi Farmacie în 1991. Debutul învăţământului medical târgumureşean s-a petrecut însă în 1945, în cadrul facultăţii de medicină a Universităţii Bolyai din Cluj-Napoca. Aceasta a fost stră­mutată în acelaşi an la Târgu- Mureş, după care, în 1948, s-a înfiinţat Institutul Medico-Farma­­ceutic. Ce se vrea astăzi la UMF Târgu-Mureş? „Instruirea, edu­carea şi formarea unor generaţii de tineri în nobila profesiune de medic pentru păstrarea şi restabilirea stării de sănătate a populaţiei concomitent cu conturarea pro­filului intelectual, civic şi cetă­ţenesc. Având la bază, în procesul educaţional, procedee moderne d­e transmitere de cunoştinţe şi informaţii ştiinţifice, universitatea este profund implicată în produ­cerea de cunoştinţe în practica academică şi cercetarea ştiin­ţifică. Absolvenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu- Mureş trebuie să dovedească un înalt standard de practică a profesiunii medicale şi să repre­zinte ca intelectuali modele de urmat". Cuvintele au fost desprinse din Codul etic al instituţiei, citat în mai multe rânduri de conducerea instituţiei. Acesteia, studenţilor şi cadrelor de la UMF nu le putem ura decât succes şi să se ridice mereu la nivelul aşteptărilor şi al renumelui instituţiei de învăţământ superior nr. 1 a Târgu-Mureşului. Aceleaşi urări de succes le adresăm şi celorlalţi studenţi care au început ieri oficial anul, precum şi celor care vor intra sau reintra pe porţile Almei Mater vineri. Invitaţie la Cangurul lingvist! Elevii pasionaţi de studiul limbilor străine sunt invitaţi să participe la cea de-a IV-a ediţie a concursului Cangurul lingvist, organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Fundaţia pentru Integrare Europeană Sigma şi Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie. Ediţia din acest ani este realizată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Serviciilor Culturale ale Ambasadei Franţei, Delegaţiei Wallonie- Bruxelles la Bucureşti, Ambasadei Canadei, Ambasadei Germaniei, British Council, Ambasadei Spaniei şi cu sprijinul Institutului Cervantes şi se va desfăşura pe două secţiuni: franceză-spaniolă (21 decembrie 2008) şi engleză-germană (28 ianuarie 2009). La concurs pot participa elevii claselor III—XII care vor să-şi verifice nivelul cunoştinţelor de limbă modernă, civilizaţie şi cultură generală. Participanţii trebuie să rezolve în 60 de minute un test grilă care conţine 40 de întrebări cu grade progresive de dificultate. Subiectele, concepute şi selectate de echipe de profesori români şi străini, sunt grupate pe niveluri de învăţământ. Toţi concurenţii vor primi ca premiu de participare o revistă conţinând subiectele de concurs şi o diplomă. Pentru al treilea an consecutiv, elevii au posibilitatea de a se înscrie gratuit la examenele de obţinere a diplomelor internaţionale DELF, DELE, Cambridge. Câştigătorii la nivel naţional vor fi stabiliţi în urma unei probe de baraj. La ediţia trecută, câştigătorii au fost premiaţi cu excursii şi tabere în Franţa, Grecia, Tunisia sau locuri în tabăra internaţională Cangurul de la Poiana Pinului (judeţul Buzău) şi cu numeroase alte premii. Pentru anul şcolar 2008-2009, înscrierile se vor desfăşura în şcoli, astfel: pentru secţiunea franceză-spaniolă, în perioada 22 septembrie - 24 noiembrie, iar pentru secţiunea engleză-ger­mană, în perioada 17 noiembrie -19 decembrie. Informaţii suplimentare pot fi obţinute telefonic la 021. 243.40.35, 021.243.40.36 sau pe site-ul www.caligurul.ro, ne-au informat cei de la fundaţia organizatoare. FLORENTIN DEAC MULŢUMIRI Graţie unor oameni sufletişti şi de bună-credinţă, pe care îi enumăr: doctor Alexandrina Maria Ioniţă - şef A. T.I. Spitalul vechi din Cornişa, doctor Sorin Nedelcu - medic urolog, doctor Mircea Gherman - medic principal medicină generală, asistenta medicală principală Minerva Moldovan, din Miheş, şi subcomisar Cristi Cîrstea, din Sărmaşu, am reuşit să scap cu viaţă, fiind în comă diabetică şi şoc toxico-septic. Mulţumiri din inimă! CUGLEŞAN CĂTĂLINA TINA, Miheşu de Câmpie

Next