Cuvântul Liber, octombrie 2017 (Anul 29, nr. 188-208)

2017-10-24 / nr. 203

MARȚI, 24 OCTOMBRIE 2017 • AXUL XXIX, XR. 203 (7.160) • 12 PAGINI, 2 LEI. Recurs la memorie și la istorie ----------------------------------------------,-------------------------­„ION BOZDOG - ROMÂNUL DIN URCA” P­rof. dr. Ion Bozdog, cel care ne-a lăsat cutremurătorul document „Comoara dintr-un manuscris" („ASTRA şi românii din Secuime"), „şi-a închinat viaţa cauzei româneşti, nu pentru a i se ridica statui!", „în loc de recunoştinţă, a trăit numai suferinţă!" - scria regretatul scriitor şi luptător pe baricada interesului naţional, Constantin Mustaţă, cel care a scris prefaţa şi postfaţa cărţii amintite. Cine a fost Ion Bozdog? Născut la Urca - Viişoara, în anul 1891,fiu de plugar din familia unui „arbore ţărănesc viguros", Ion Bozdog face şcoala primară la Turda, sub ocrotirea memorandistului Simion Poruţiu, secretarul dr. Ioan Raţiu, se înscrie, apoi, la Liceul Greco-Catolic din Blaj, absolvindu-l în anul 1910, urmând Facultatea de Filologie din „Mica Romă", fiind absolvent, în anul 1914. Bătălia pentru Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918, îl găseşte pe baricade, ca luptător pentru slujirea idealurilor marilor asupriţi ai Transilvaniei. între timp, devine şi absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, secţia română-latină. în anul 1918 ajunge preot la Dârja, unde-i organizator al Gărzii Naţionale, fiind ales delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba lulia, punându-şi, la 1 Decembrie, semnătura pe actul Unirii, îndreptându-se spre Alba lulia, în gara Războieni se întâlneşte, în tren, cu medicul de renume Iuliu Fraţieganu, părinte al şcolii medicale clujene, româneşti. La fereastra vagonului, în urale, a apărut octogenarul Badea Gheorghe de Băseşti. Ion Bozdog va fi cel care relata despre dezarmarea unei gărzi ungureşti, ai cărei membri au tras focuri de armă asupra trenului şi au batjocorit Tricolorul românesc, relatând şi despre uciderea sergentului Ioan Arion, din Agriş, în gara Teiuş, primul martir al Unirii celei Mari. LAZĂR LADARIU (Continuare în pag. a 3-a) MONUMENTUL „VULTURUL”, DIN ISMAIL, A FOST REFĂCUT DE AUTORITĂŢILE UCRAINENE 1 9 în oraşul Ismail (Ucraina), în anul 1938, a fost ridicat, de Guvernul României, pe timpul în care localitatea, în urma Unirii din 1918, aparţinea României Mari, monumentul „Vulturul" din Cimitirul Eroilor. Aflat în zona fostei cetăţi medievale, dedicat soldaţilor români, căzuţi pe câmpul de luptă, în Primul Război Mon­dial, el reprezintă un simbol al comunităţii române din sudul Ucrainei. „Monumentul - declară Igor Babaian, direc­torul Agenţiei de Cooperare Transfrontalieră din Ismail­­ aproape se dărâmase între SECVENŢA timp, iar vulturul de deasupra a fost furat. El a fost reabilitat de Primăria din Ismail. Ne mândrim cu acest lucru, pentru că este şi frumos, dar este şi o datorie a noastră faţă de cei căzuţi în luptă şi faţă de istorie!". Monumentul „Vulturul", ampla­sat într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din Ismail, pe faleza Dunării, s-a aflat pe punctul de a se prăbuşi. El a fost refăcut (sursa: AGERPRES) de autorităţile din oraşul Ismail, din fonduri proprii. Sinceri să fim, suntem bucuroşi să aflăm, de pe un fost pământ românesc, şi lucruri bune! LAZĂR LĂDARIU La Târgu-Mureș. MANIFESTĂRI DEDICATE ZILEI ARMATEI ROMÂNE în perioada 23 - 25 octombrie, cu prilejul sărbătoririi „Zilei Armatei României - 25 octombrie", Garnizoana Târgu-Mureş organizează o serie de manifestări pentru sărbătorirea acestui eveniment, în cadrul acestora, ieri, 23 octombrie, în cadrul proiectului „Ziua Armatei României în şcoli", militari din cadrul Brigăzii 6 Operaţii Speciale au participat, împreună cu personal din cadrul Biroului Informare Recrutare Mureş, la activităţi de promovare a profesiei militare. Acestea au avut loc la Colegiul Economic „Transilvania" şi la Şcoala Gimnazială „Europa" din Târgu-Mureş. Astăzi, 24 octombrie, începând cu ora 14, la Cercul Militar Târgu-Mureş, se desfăşoară simpozionul cu tema „Armata României - tradiţii şi evoluţii actuale". Miercuri, 25 octombrie, începând cu ora 11, în Piaţa Victoriei, Garnizoana Târgu- Mureş şi Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş şi al Primăriei Municipiului Târgu- Mureş, organizează o ceremonie militară şi religioasă, aflăm de la Mr. Colceriu Sergiu-Petru, comandantul Comenduirii Garnizoanei Târgu-Mureş, în memoria ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori la „Monumentul Ostaşului Român". Ceremonia se va încheia cu defilarea efec­tivelor din compunerea gărzii de onoare. LETIŢIA BOTA Biblioteca Judeţeană­­ MUREŞ Simpozion „Lumina din spatele gratiilor Asociaţia „Muguri de lumină", în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Mureş, Direcţia pentru Cultură Mureş, Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Mureş, organizează, miercuri, 25 octombrie, ora 18, la Casa de cultură „Mihai Eminescu" din Târgu -Mureş, simpozionul „Lumina din spatele gratiilor". Un dialog al lui Călin Pintea cu Monahul Moise, constituit din imagini şi mărturii cutremurătoare, adevăruri ascunse despre martirii temniţelor comuniste. Intrarea este liberă. La eveniment sunt invitaţi să participe cât mai mulţi tineri, dar şi contemporani ai celor care au suferit rigorile închisorilor comuniste. (I.C.) 1 r.ret . Hil!­im­p Cetatea târgumureşeană, " asaltată" de tineri STIMAŢI CITITORI! Nu uitaţi să vă reînnoiţi abonamentul la cotidianul „CUVÂNTUL LIBER"! Preţul pe o lună este de 16 lei pentru persoane fizice şi 25 de lei pentru persoane juridice, plus 3,38 lei taxe poştale suplimentare, aplicate de Poştă. Menţionăm că abonamentele se fac la sediul oficiilor poștale. *## Folosiți cu încredere serviciile de publicitate ale cotidianului

Next