Cuvântul Libertății, decembrie 2012 (Anul 24, nr. 7018-7038)
2012-12-28 / nr. 7037
vineri, 28 decembrie 2012 ______________________cuvântul libertății / 15 Pagină realizată de MARIUS CÎRSTOV Thriller de „Boxing Day”! Specialiștii revenirilor a lovit din nou United, încă trei punctele șefie peste rivale City Cel mai important meci al tradiționalei runde de “Boxing Day”, Manchester United - Newcastle, a fost un adevărat cadou de Crăciun pentru iubitorii fotbalului. “Diavolii” s-au impus, miercuri, cu 4-3, la capătul celei de-a 11-a partide în care au reușit să revină în acest sezon, “coțofenele” rămânând astfel fără victorie pe “Old Trafford” din 1972. Oaspeții au condus de trei ori Prima oară, în chiar minutul 4 odată cu reușita lui James Perch A venit apoi rândul lui Jonny Evans să-i aducă pe alb-negrii în avanta (29), nord-irlandezul inscriindu-și un autogol după ce în prealabil nimerise și “poarta corectă” (25). Senegalezul Papiss Demba Cisse a mai înclinat o dată balanța (68), reechilibrată de Patrice Evra (58), dar United tot n-a acuzat vreun șoc. Mai mult, a revenit rapid! Grație golgeterului olandez Robin van Persie (71), ajuns la cota 13 în actuala stagiune de Premier League. “Chicharito” Hernadez (foto) a ucis speranțele celor de la Newcastle la obținerea măcar a unui punct, atacantul mexican stabilind scorul final în primul minut al prelungirilor. Succesul a consolidat poziția de lider a echipei lui Sir Alex Ferguson, distanțată acum la șapte lungimi de rivala și principala urmăritoare Manchester City, care s-a întors cu tolba goală din deplasarea de la Sunderland, 0-1. Unicul gol al disputei de pe “Stadium of Light”, în fapt, o nouă mare eroare a goalkeeper-ului Joe Hart (cel ce îl ține rezervă pe Costel Pantilimon), a venit în minutul 53 din partea lui Adam Johnson, jucător ce a activat până în vară chiar la City. Celelalte rezultate: Everton - Wigan 2-1 (Osman 52, Jagielka 77 / A. Kone 82), Fulham - Southampton 1-1 (Berbatov 8 / Lambert 85 pen.), Norwich - Chelsea 0-1 (Mata 38), Reading - Swansea 0-0, Queens PR - West Brim 1-2 (D. Cisse 68 / Brunt 29, Green 50 aut.; la oaspeți, Gabriel Tamaș a fost introdus pe teren în minutul 86), Aston Villa - Tottenham 0-4 (Defoe 58, Bale 61, 73, 84), Stoke City - Liverpool 3-1 (Walters 5, 49, Jones 12 / Gerrard 2 pen.). Partida Arsenal - West Ham a fost amânată pentru 23 ianuarie, din cauza grevei lucrătorilor de la metroul londonez. Clasament: 1. Man. United 46p, 2. Man. City 39p, 3. Chelsea 35p (un joc mai puțin), 4. Tottenham 33p, 5. Everton 33p, 6. West Brom 33p...l6. Aston Villa 18p, 17. Southampton 16p (un joc mai puțin), 18. Wigan 15p, 19. Reading 10p, 20. Queens PR 10p. Premier League va mai programa în următoarele zile alte două etape: 29/30 decembrie și 12 ianuarie. PREMIER LEAGUE - ETAPA A XIX-A Napoletanii au refuzat o ofertă de 55 de milioane de euro pentru Cavani Președintele clubului Napoli, Aurelio De Laurentiis, a declarat, miercuri, că a refuzat o ofertă de 55 de milioane de euro pentru atacantul Edinson Cavani, fără a preciza însă identitatea clubului care dorea să-l transfere pe internaționalul Uruguayan. “Cavani este un războinic care întruchipează cel mai bine clubul Napoli și suporterii noștri. Pentru a-l păstra am refuzat o ofertă de 55 de milioane de euro. Am decis să-l păstrăm, deoarece nu banii sunt importanți, ci dragostea pentru această echipă. Napoli este cel mai bun film al meu (n.r. De Laurentiis îmbrățișează și profesia de regizor), iar acest oraș reprezintă întreaga Italie”, a declarat De Laurentiis pentru Radio Marte. Edinson Cavani, în vârstă de 25 de ani, este în acest sezon al doilea marcator din Serie A, cu 13 reușite, după atacantul celor de la AC Milan, Stephan El Shaarawy (14 goluri). Internaționalul Uruguayan a fost dorit în vară de mai multe cluburi importante din Europa, printre care Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. sprt Torje, nominalizat în topul celor mai bune transferuri din Primera Cu o singură victorie în ultimele șase meciuri, obținută în week-end-ul trecut pe terenul Osasunei (2-1), Granada este o certă candidată la retrogradare în Primera Division, fiind pe locul 14, cu 16 puncte, cu un singur punct peste Espanyol, care ocupă primul loc retrogradabil. Iar dacă echipa andaluză se află atât de sus după un tur slab, principalul motiv este Gabriel Torje. Internaționalul român de 23 de ani se află pe poziția secundă în topul marcatorilor Granadei, cu trei goluri, și este cel mai bun pasator al andaluzilor, cu două pase decisive. Evoluțiile lui Torje nu au trecut neobservate nici de presa spaniolă, care l-a elogiat în timpul sezonului pentru reușitele sale, iar ziarul As l-a trecut miercuri pe lista celor mai bune transferuri din această vară în Primera Division, datorită cărora “nivelul La Liga a reușit să crească în acest tur de campionat”. Publicația madrilenă l-a descris pe Torje drept jucătorul care a ajutat-o pe Granada să joace din ce în ce mai bine în acest sezon, “datorită combativității de care dă dovadă la fiecare fază ofensivă a echipei sale”. Lângă numele românului au fost alăturate și cele ale lui Aritz Aduriz (Bilbao), Michael Krohn-Dehli (Celta Vigo) sau Javier Saviola (Malaga), în contrast cu transferurile slabe realizate de Barcelona, Real Madrid sau Atletico Madrid în această vară: “Cluburile mici și mijlocii ale Primerei au făcut transferuri mai utile și mai eficiente decât marile cluburi. Doar Jordi Alba de la Barcelona a confirmat cu adevărat, în rest, de la Song la Madrid, toți au dezamăgit”. Jucătorul lui Udinese până în 2016. Torje este împrumutat la Granada până la finalul acestui sezon. Pato, aproape de Corinthians . Italienii de la Gazzetta dello Sport au anunțat că Adriano Galliani s-a înțeles cu brazilienii de la Corinthians pentru transferul lui Alexandro Pato. Proaspăta câștigătoare a Mondialului Cluburilor ar uma să plătească 15 milioane de euro pentru atacantul de 23 de ani, la doar 5 ani după ce italienii au aruncat o sumă extrem de mare la acea vreme pentru cel supranumit „Rățoiul”, 22 de milioane de euro. Dacă tranzacția se va realiza, Corinthians ar reuși al doilea supertransfer din această iarnă, după cel al lui Renato Augusto, de la Bayer Leverkusen. • Atacantul lui Manchester United, Wayne Rooney, s-a accidentat la genunchi și va absenta 2-3 săptămâni de pe teren, a declarat, miercuri, antrenorul Alex Ferguson, citat de AFP: „Rooney s-a accidentat la ligamentul genunchiului și va absenta 2-3 săptămâni. Am rămas fără un marcator important, dar e bine că va reveni repede”, a spus Ferguson. Wayne Rooney, care a marcat șapte goluri în acest sezon de Premier League, nu a fost convocat pentru meciul de miercuri cu Newcaste United (4-3) și va rata partidele de campionat cu West Bromwich, Wigan și Liverpool, dar și întâlnirea cu West Ham United din turul trei al Cupei Angliei. Conducerea clubului Chelsea Londra l-a anunțat pe emblematicul său jucător Frank Lampard, în vârstă de 34 de ani, să își găsească altă echipă de la 1 ianuarie, susține cotidianul The Sun. ,Trank este foarte afectat. El vrea să joace în continuare pentru Chelsea, dar i-au spus să își găsească altă echipă în perioada de transferuri din ianuarie. Nu îi vine să creadă. Tot ce vrea este să joace pentru Chelsea. Acest club este totul pentru el”, a declarat o sursă din cadrul grupării londoneze. Frank Lampard este legitimat la Chelsea din 2001 și a câștigat cu această echipă de trei ori campionatul Angliei, de patru ori Cupa Angliei, de două ori Cupa Ligii Angliei și o dată Liga Campionilor. • Măcinat de accidentări și anunțat de Saint Etienne să-și facă bagajele, Bănel Nicoliță ar putea da lovitura în perioada de mercato din ianuarie. Conform unor informații apărute în ultimele zile, ex-stelistul este dorit de Fulham, formație ce l-a vrut și vara trecută. Interesul englezilor a fost confirmat chiar de jucător: “Au fost discuții cu St’ Etienne, a fost chiar și o ofertă concretă. Sper ca până la urmă să ajung în Premier League”. • Cotidianul spaniol AS a anunțat că portughezul Cristiano Ronaldo refuză prelungirea contractului cu Real Madrid, deși gruparea “bianco” îi oferă o înțelegere valabilă până în 2018, cu o creștere salarială de la 10 la 15 milioane de euro anual. Principalele motive de nemulțumire ale statului naționalei Portugaliei sunt modul în care este prezentat în presa iberică și faptul că oricât de bine ar juca și oricâte goluri ar marca, este departe de a câștiga Balonul de Aur. Pe fir ar fi intrat imediat șeicii de la PSG, care vor să îi ia la “pachet” pe Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo încă din vară. Fotbalistul este însă dorit insistent și de Sir Alex Ferguson, o revenire pe “Old Trafford”, în tricoul lui Manchester United, fiind o variantă fezabilă pentru Ronaldo.