Cuvântul Libertății, aprilie 2016 (Anul 28, nr. 8012-8037)
2016-04-29 / nr. 8036
vineri, 29 aprilie 2016 sprt HANDBAL (F) CUPA ROMÂNIEI SCM se dezlănțuie în partea secundă și merge în sferturi Handbalistele de la SCM Craiova au acces, miercuri seară, în sferturile de finală ale Cupei României, la capătul unui succes cu 35-25, la Polivalenta din Bănie, în compania Universității Alexandrion Cluj. Calificarea s-a conturat în partea secundă, după ce, la odihnă, favoritele publicului intraseră cu un avans de doar un gol, 17-16. Ana Maria Horobeț, care în final a suferit o accidentare gravă, a fost cea mai prolifică jucătoare a SCM-ului, cu 7 goluri, urmată de Alexandra Ana_______ drei (6), Daniela Băbeanu (5), Jelena Zivkovic, Cristina Florica, Simona Iovănescu (toate cu câte 4), Laurisa Landre (3) și Alexandra Gavrilă (2). „A fost un meci greu, așa cum preconizam, și ne bucurăm că am reușit să ne impunem. Mulțumim spectatorilor care ne susțin meciule de meci, conducerii clubului și sponsorilor, datorită cărora am obținut aceste rezultate”, a spus tehnicianul Simona Gogîrlă. Iată și restul rezultatelor din optimi: CSM Unirea Slobozia - CS Măgura Cisnădie 32-22, CSM Bistrița - CS Rapid USL Metrou București 28-34, CSM Ploiești - HCM Baia Mare 27-29, CSU Danubius Galați - HCM Roman 16-33, HC Dunărea Brăila - HCM Rm. Vâlcea 28-25, HC Alba Sebeș - HC Zalău 35-36, ASC Corona 2010 Brașov - CSM București 29-33. Tragerea la sorți a sferturilor de finală va avea loc în data de 4 mai. VOLEI Campionii au prezentat trofeul suporterilor de la Polivalentă Dan Pascu: “Mă bucur enorm că am reușit să să aducem un titlu Craiovei, după o pauză atât de mare” După ce marți și-au adjudecat titlul de campioni (3-1 la general cu Municipal Zalău), o premieră pentru voleiul masculin craiovean, Pascu și compania au ajuns, din urbea transilvăneană, direct la Sala Polivalentă din Bănie, unde, în pauza meciului de handbal dintre SCM Craiova și U Alexandrion Cluj, au prezentat trofeul fanilor. Campionii au fost primiți cu fast și s-au bucurat alături de suporteri. „Am venit victorioși de la Zalău, știu că mulți și-ar fi dorit să fie și meciul 5, pentru a câștiga titlul la Craiova, dar este o satisfacție foarte mare să câștigi titlul pe terenul adversarului. Am făcut față unui public care a pus o presiune enormă. A fost o atmosferă de finală, ultimul set toți spectatorii au stat în picioare. Mă bucur enorm pentru că am făcut față acestei presiuni și am reușit să scriem istorie, să aducem un titlu Craiovei după o pauză atât de mare”, a afirmat antrenorul Dan Pascu. Bănia nu mai cucerise un titlu de campioană din 1993, performanță trecută atunci în contul formației masculine de handbal. SPORT LA TV, ASTĂZI - TRANSMISII ÎN DIRECT DIGI SPORT 1 14:00 - FORMULA 1 - Marele Premiu al Rusiei, la Sochi: sesiune de antrenamente / 17:30 - FOTBAL - Liga a II-a: Rapid București - Dunărea Călărași / 20:00 - FOTBAL - Liga I: FC Botoșani -FC Voluntari. DIGI SPORT 2 10:00 - FORMULA 1 - Marele Premiu al Rusiei, la Sochi: sesiune de antrenamente /12:00 - TENIS (F) - Turneul de la Praga, în Cehia: semifinală/14:00,16:00,18:00 - TENIS (F)Turneul de la Rabat, în Maroc: semifinalele la simplu și finala la dublu / 21:00 - FOTBAL Portugalia - Liga Sagres: Benfica - Guimaraes. DIGI SPORT 3 19:15 - VOLEI (F) - Divizia Al, play-off, finala, meci 4: CSM Târgoviște CS Alba Blaj 21:30 - FOTBAL Franța - Ligue 1: Paris SG - Rennes. DIGI SPORT 4 21:30 - FOTBAL Spania - La Liga: Sporting Gijon -Eibar. DOLCE SPORT 1 10:00,14:00-FORMULA 1 - Marele Premiu al Rusiei, la Sochi: sesiuni de antrenamente/ 17:30-FOTBAL-Liga a II-a: Rapid București - Dunărea Călărași / 20:00 - FOTBAL - Liga I: FC Botoșani - FC Voluntari / 2:30-BASCHET NBA: DOLCE SPORT2 21:30 - FOTBAL Spania - La Liga: Sporting Gijon -Eibar: EUROSPORT 12:00 - SNOOKER - Campionatul Mondial, la Sheffield, în Regatul Unit: semifinale/ 15:00 - CICLISM - Turul Turciei: etapa a 6-a / 16:30, 21:00 - SNOOKER - CM, la Sheffield: semifinale. EUROSPORT- 15:00 - CICLISM - Turul Yorkshire, în Regatul Unit / 19:00 - FOTBAL Polonia - Ekstraklasa: Gornik Zabrze - Slask Wroclaw / 21:30- FOTBAL Germania - Bundesliga: FC Augsburg - FC Köln. LOOK TV 20:00 - FOTBAL Liga I: FC Botoșani - FC Voluntari. cuvântul libertății / 19 Pagină realizată de MARIUS CÎRSTOV LIGA A 111-A “ Wmír Adversar tare pentru Podari CS Podari primește, astăzi, vizita celei de a treia clasate, FC Voluntari II, formație care a înregistrat un bilanț maxim în ultimele șase partide. Cel mai recent a fost un 4-0, pe teren propriu, cu FC Aninoasa, timp în care oamenii lui Florin Șoavă cedau cu 0-1, la Alexandria, în fața celor de la Sporting Măgurele, punând astfel capăt celei mai bune perioade a acestei stagiuni (două victorii și o remiză); în tur, doljenii au fost învinși la limită, 2-3. Partida de la Podari va fi condusă de o brigadă oltenească, compusă din Liviu Bălăceanu (Tg. Jiu)-Ovidiu Dorobanțu (Olanu/Vâlcea) și Maria Mădălina Mazilu (Rm. Vâlcea). SERIA 3-Etapa a 22-a Astăzi, ora 17:00: CS PODARI - FC Voluntari II, Atletic Bradu-CS Afumați, Sporting Roșiori - Urban Titu, CS Ștefănești - Concordia Chiajna II, FC Aninoasa - SCM Pitești, Dinicu Golescu Câmpulung - AFC Harman. Sporting Turnu Măgurele va câștiga la “masa verde”, scor 3-0, disputa cu Inter Olt, deoarece formația din Slatina s-a retras din campionat. Locul 1 promovează, locul 13 - posibil retrogradabil. Universitatea II, în mod normal, trei puncte ca și acontate Tot astăzi, CSM II Craiova pleacă mare favorită în disputa de la Motru, în condițiile în care teamul gorjean n-a obținut nici măcar un punct în acest retur, în opt partide. Alb-albaștrii vin după un 0-2 la Deva, iar Minerul după un 0-3 cu Filiașiul, la Ișalnița. în prima ciocnire a sezonului, cele două au încheiat au nedecis, 1-1, în partida de la Motru, dreptatea va fi împărțită de Mihai Spânu - George Suciu și Anghel Todea, toți din Cluj-Napoca. Cealaltă reprezentantă a noastră în acest eșalon, ACSO Filiași, stă în această rundă. SERIA 4-Etapa a 25-a Astăzi, ora 17:00: Minerul Motru - CSMI CRAIOVA, CSM Lugoj - Pandurii II Tg. Jiu, Metalurgistul Cugir-FC Hunedoara, Millenium Giarmata - Național Sebiș, ACS ASU Poli Timișoara - Performanța Ighiu, Măgura Cisnădie - CS Ineu, Nuova Maria Becicherecu Mic - Cetate Deva. ACSO FILIAȘI stă 1. Ighiu 50 9. Pandurii I 31 2. ASU Poli* 49 10. Cisnădie* 29 3. Cugir* 45 11. Ineu* 27 4. Sebiș 40 12. CRAIOVAN* 21 5. Hunedoara 35 13. FILIAȘI 19 6. Deva* 33 14. Motru 18 7. Lugoj* 32 15. Giarmata* 15 8. Becicherecu* 31 * - un joc mai puțin. Locul 1 promovează, locul 14 - posibil retrogradabil, locul 15 retrogradează. 1. Pitești 44 8. Ștefănești 26 2. Afumați 44 9. Chiajna II 25 3. Voluntari II 40 10. PODARI 25 4. Dinicu G. 39 11. Aninoasa 19 5. Măgurele 36 12. Hărman 16 6. Bradu 31 13. Titu 13 7. Roșiori 29 LIGA A IV-A Play-off - etapa a 4-a Astăzi, 17:30. Recolta Ostroveni - Știința Danubius Bechet, Dunărea Calafat - Progresul Segarcea. Derby-ul Viitorul Cârcea-Tractorul Cetate a avut loc aseară. 1. Cetate 35 4. Ostroveni 24 2. Calafat 32 5. Bechet 23 3. Cârcea 31 6. Segarcea 18 Primul loc accede într-un baraj de promovare. Play-out - etapa a 4-a Astăzi: Unirea Leamna - Luceafărul Craiova, SIC Pan Unirea- Știința Malu Mare (ambele 17:30), Metropolitan Ișalnița - Dunărea Bistreț( 18:00). 1. Bistreț 23 4. Unirea 13 2. Ișalnița 20 5. Luceafărul 10 3. Leamna 14 6. Malu Mare . Ultimele două clasate retrogradează. LIGA CAMPIONILOR SEMIFINALE Atletico câștigă turul cu Bayern Atletico Madrid s-a impus cu 1 -0, miercuri seară, în turul semifinalei Ligii Campionilor, cu Bayern München, pe „Vicente Calderon” (52.127 spectatori). Strategia lui Diego Simeone era bine-cunoscută: un solid bloc defensiv, extrem de mobil, apt să se desfacă rapid, în momentul recuperării balonului. Schema a funcționat perfect și de această dată. După ce a împiedicat pe FC Barcelona (1-2, 2-0) în faza precedentă a competiției, Atletico Madrid a realizat o altă prestație inteligentă. Din minutul 11, grație golului marcat de Saul Niguez (care a depășit într-o cursă fenomenală nu mai puțin de patru adversari), jucătorii madrileni au intrat în avantaj. Bavarezii au ripostat prin Vidal (13), Alaba (17), Douglas Costa (25) sau Coman (41), fără a putea restabili egalitatea și aproape de dublarea avantajului a fost Antoine Griezmann (30). Finul tactician, Pep Guardiola, nu a găsit cheia desfacerii mecanismului defensiv advers, nici după revenirea de la vestiare, deși i-a trimis în teren pe Biberg și Muller. Bayern München s-a dovedit a fi mai incisivă și o mare ocazie a lui Alaba (min. 54), când balonul a întâlnit transversala porții lui Obiak, ca și oportunitățile lui Benadia (min. 90+1) și Vidal (min. 90+3) au dat teribile emoții asistenței. Potențată de Diego Simeone să pună presiune pe echipa adversă. Totuși, și Atletico se putea desprinde, dar Torres (75), a fost și el oprit de bară. Saul Niguez (21 de ani) este la al treilea gol în Liga Campionilor și realizarea lui permite lui Atletico Madrid să se găsească într-o poziție confortabilă, înaintea partidei retur de săptămâna viitoare. Bavarezii au protestat la arbitrul englez Mark Clatenburg, în minutul 29, când Savici a atins balonul cu mâna în suprafața de pedeapsă, fără a se dicta penalty. Un singur detaliu, care sugerează fizionomia jocului: Bayern München, posesie 73% - Atletico Madrid 27%. Atletico: Obiak - Juanifan, Gimenez, Savici, Filipe Luis - Saul Niguez (Partea 85), Gabi, Fernandez, Koke - Griezmann, Torres, Bayern, Neuer - Lahm, Martinez, Alaba, Bernat (Benatia 77) - Xabi - Costa, Alcantara (Muller 70), Vidal, Coman (Ribery 64) - Lewandowski. în prima semifinală, Manchester City a remizat, marți, pe teren propriu, cu Real Madrid, scor 0-0.