Cuvântul Libertății, mai 2017 (Anul 29, nr. 8336-8360)
2017-05-29 / nr. 8358
luni, 29 mai 2017 sp crt Pagină realizată de COSMIN STAICU Universitatea Craiova, între turul 2 și turul 3 al Europa League astfel că oltenii vor lua startul începând cu turul secund preliminar, programat pe 13 și 20 iulie. Dacă Voluntariul primește răspuns negativ din partea FRF, atunci Astra este cea care va evolua în turul 2 al Europa League, în timp ce Universitatea avansează, sare peste o fază și intră direct în turul 3 preliminar, programat pe 27 iulie și 3 august. Atât în turul 2, cât și în turul 3 al Europa League, Știința nu ar fi cap de serie, chiar dacă beneficiază de coeficientul de țară (4.870 de puncte), în timp ce Astra ar fi cap de serie în turul 2 (coficient 17.870) și ar avea șanse, în caz de calificare, să fie cap de serie chiar și în turul 3 preliminar. Tragerea la sorți pentru stabilirea tururilor 1 și 2 din Europa League este programată pe 19 iunie, în timp ce stabilirea jocurilor din turul 3 preliminar se va face pe 14 iulie. Alb-albaștrii au șanse să treacă peste o fază preliminară din cupele europene, după ce Voluntariul a câștigat Cupa României Universitatea Craiova a terminat Liga I pe locul 5 și a fost eliminată în semifinalele Cupei României. Dacă CFR Cluj nu era în insolvență, alb-albaștrii nu aveau dreptul să joace în cupele europene, dar, ca și în alte sezoane, nu ordinea din clasament oferă și tichetul de intrare în Europa. Dacă Astra ar fi câștigat Cupa României, situația ar fi fost simplă: Știința era prima reprezentantă a României care evolua în cupele europene și începea din turul 2 preliminar, programat pe 13 și 20 iulie. Numai că Astra aierdut finala și nu știe dacă va putea juca în Europa. După ce FC Voluntari Au âștinat Cupa României, sâmbătă seară, la Ploiești, 5-3 la lovituri de departajare (1-1 după 120 de minute de joc), fosta campioană are emoții în privința locului european, iar Universitatea nu știe din ce fază va începe în Europa League. FC Voluntari nu depusese până în luna martie dosarul pentru licența UEFA, care ar fi dat dreptul echipei să participe în cupele europene. Numai că, profitând de o păsuire acordată de FRF, FC Voluntari a depus, până la urmă, dosarul pentru obținerea licenței. „Am avut termen până pe 12 mai. Am depus dosarul. Din punctul nostru de vedere, vom juca în Europa League“, spune un oficial de la FC Voluntari, echipă care ar trebui să afle astăzi dacă are dreptul de a juca în Europa, în funcție de răspunsul pe care-l vor primi ilfovenii, Universitatea Craiova va afla din ce fază va începe în Europa League. Dacă Voluntariul poate juca în cupele europene, aceasta va ocupa locul deținătoarei Cupei României, din turul 3 peliminar, Piay-out, etapa a Xlli-a Pandurii - Gaz Metan 0-0 ACS Poli - ASA s-a jucat aseară Chiajna - FC Botoșani, astăzi, ora 20.30 CSMP Iași - FC Voluntari, miercuri, ora 20.30 7. CSMP lași 12 7 5 O 1« 41 8. Gaz Metan 13 4 6 3 15-9 38 9. Voluntari 12 6 3 3 16-14 36 10. Botoșani 12 3 5 4 12-9 30 11. Pandurii 13 4 5 4 11-16 27 12. ACS Poli 12 4 4 4 11-11 23 12. Chiajna 12 2 4 6 11-17 23 14.USA 12 1 4 7 3-14 13 Echipele doljene n-au jucat în ultima etapă din C3 Niciuna dintre cele 3 echipe care au început campionatul în seria C3 nu a evoluat în ultima rundă. CS Podari s-a retras la câteva etape după startul returului, din cauze financiare, pierzând toate meciurile cu 3-0 și asumându-și retrogradarea. Echipa a doua a Universității Craiova a stat în ultima rundă, în timp ce Filiașiul a câștigat cu 3-0, deoarece adversara, Urban Titu, formație retrogradată deja, nu s-a mai prezentat pentru jocul din ultima rundă. Din seria C3 (Oltenia-Muntenia) merge în Liga a II-a echipa SCM Pitești, care nu a pierdut niciun meci tot campioonatul, celelalte promovate fiind: Ripensia Timișoara (seria Banat), Știința Miroslava (seria Moldova), Metaloglobus București (seria Muntenia-Dobrogea), și AFC Hermanstadt (seria Ardeal). 1. SCM Argeș Pitești 28 22 6 0 72-15 72 2. Atletic Bradu * 28 14 59 52-44 47 3. FCM Alexandria 28 13 6 9 35-28 45 4. FC Voluntari II 28 12 88 47-37 44 5. Flacăra Moreni 28 11 10 7 41-29 43 6. Concordia II 28 11 7 10 46-44 40 7. Sporting Roșiori 28 11 7 10 36-36 40 8. CS Mioveni II 28 10 8 10 38-39 38 9. ACSOFiliași 28 9 10 9 38-33 37 10. FCAninoasa 28 9 10 9 33-34 37 II. Universitatea II 28 10 6 12 42-42 36 12. FCSBII Buc. 28 9 8 11 39-44 35 13. ACS Șirineasa 28 8 3 17 26-49 27 14. ACS Urban Titu 28 5 8 15 29-51 23 15. ACS Podari 28 3 4 21 16-65 13 cuvântul libertății / 15 Potențiali adversari ai Craiovei în turul 2 preliminar (13 și 20 iulie): Maccabi Tel Aviv, Dinamo Minsk, Vojvodina Novi Sad, Steaua Roșie Belgrad, AEL Limassol, Videoton, AIK Stockholm, HJK Helsinki, AEK Lamaca, Trencin, Beitar Ierusalim, Hajduk Split, Apolon Limassol, Broadby, Mlada Boleslav, Galatasaray, Austria Viena. Posibili adversari ai Craiovei în turul 3 preliminar (27 iulie și 3 august): AC Milan, Marseille, Bilbao, Freiburg, Bordeaux, Zenit, PSV Eindhoven, Everton, Gent, PAOK Salonic, Sparta Praga, Dinamo Zagreb, Braga, Maritimo. Cetate s-a împiedicat la Segarcea Surpriza etapei a 8-a a play-offului s-a consumat la Segarcea, unde echipa lui Dorel Stoica, Tractorul Cetate, n-a reușit decât un egal, scor 2-2, cedând astfel poziția de lider celor de la Viitorul Cârcea, care au învins cu 2-1 în deplasare pe Metropolitan Ișalnița, în cel de-al treilea meci din play-off, Danubius Bechet a surclasat-o pe Recolta Ostroveni, scor 6-1. Mai sunt 2 runde până la finalul campionatului, iar meciul decisiv pentru titlul județean și promovarea în baraj se va disputa în chiar ultima rundă, pe malul Dunării, la Cetate, în play-out, s-au jucat partidele Arena Bulls Preajba - Dunărea Calafat 1-4 și Ajax Dobrotești - Unirea Leamna 3-1 1. Viitorul Cârcea 8 7 0 1 25-10 50 2. Tractorul Cetate 8 7 10 31-8 48 3. Progresul Segarcea 8 1 4 3 12-14 33 4. Metropola Ișalnița 8 2 2 4 11-19 33 5. Danubius Bechet 8 3 0 5 22-24 32 6. Recolta Ostroveni 8 0 17 9-35 16 7. Dunărea Calafat 6 6 00 46-1 30 8. Ajax Dobrotești 6 3 12 13-6 20 9. Unirea Leamna 6 2 13 11-17 17 10. Bulls Preajba 6 2 13 10-22 14 11. Știința Malu Mare 60 15 9-43 7