Cuvîntul Nou, ianuarie 1971 (Anul 4, nr. 215-239)

1971-01-13 / nr. 223

Pag. 2. Consolidarea şi apărarea integrităţii familiei In ţara noastră problema fami­liei stă în centrul preocupărilor partidului şi statului, deoarece fa­milia ca o formă de comunitate u­­mană, ca un fenomen complex de relaţii natural-biologice şi sociale, are un rol important în educarea tinerei generaţii. Ocrotirea căsătoriei şi familiei, apărarea intereselor mamei şi co­pilului reprezintă un principiu con­stituţional, care stă la baza întregii reglementări a relaţiilor de fami­lie şi a tuturor măsurilor de ordin economic şi social, menite să asigu­re trăinicia familiei în societate. In­tre familie şi societate este o le­gătură indisolubilă şi în acest sens statul intervine prompt, prin crea­rea condiţiilor materiale şi morale, prin măsuri permanente de ordin economic-social şi legislativ pentru întărirea şi consolidarea acesteia. Integritatea familiei este apărată şi prin întemeierea unei familii bazate pe relaţii de dragoste, în­credere şi stimă reciprocă între oameni, uniţi prin interese co­mune, animaţi de idealuri şi nă­zuinţe comune, de sentimente cu­rate şi de o reală afecţiune. Aceasta nu înseamnă că nu mai sunt soţi care, sub influenţa unor mentalităţi învechite, dovedesc lip­să de răspundere faţă de familie, se poartă cu soţiile lor ca nişte „stăpîni“, încalcă demnitatea lor, instaurează un climat conflictual în relaţiile, familiale. In acest sens, amintim pe Janos S. din Sfîntu Gheorghe, Mihai R. din Sfîntu Gheorghe, Gheorghe H. din Chichiş, Janos P. din Sîncrai şi mulţi alţii, soţi lipsiţi de cea mai elementară responsabilitate fa­milială, care îşi maltratează zilnic soţiile. Mai există unii care nu în­ţeleg că sentimentele de dragoste dintre membrii familiei, trăinicia acesteia, sunt de neconceput fără o deplină fidelitate şi sinceritate reciprocă. Astfel, Adalbert A. din Malnaş-Băi, Victoria Juliana T. din Ozun, Margit P. din comuna Beci, Ştefan K. din Sfîntu Gheor­­ghe şi alţii, „fluturaşi“ care zboară din floare in floare în căutarea unei alte „dragoste“ risipind în jurul lor durere şi dezamăgiri. Familia îndeplineşte o importan­tă funcţie social-educativă a tine­rei generaţii. Climatul afectiv , emoţional al familiei, conferă aces­teia un rol de seamă în educaţia copiilor. Familiile în care predo­mină relaţii de indiferenţă, de vio­lenţă, de tensiune etc. dau naştere unui climat nefavorabil educării copiilor, aceştia devin nervoşi, i­­rascibili, au atitudini refractare, porniri de vagabondaj şi în ul­timă instanţă alunecă pe panta delincvenţei. Există familii în care iresponsabilitatea părinţilor, alcoo­lismul, brutalitatea, necinstea per­sonală, trîndăvia duc la influen­ţe negative în rîndul copiilor. In acest sens amintim familia mino­rului Pană Gheorghe din Sfîntu Gheorghe, care nu s-a preocupat nici un moment de educaţia şi su­pravegherea acestuia, înlesnindu-i astfel posibilitatea ca la numai 11 ani, să comită un număr de 9 furturi de la diferiţi cetăţeni şi chiar de la unele unităţi, să fugă de la şcoală, să vagabondeze etc. Dezorganizarea vieţii de familie ca urmare a divorţurilor reduce în mod simţitor posibilităţile de formare a copilului în mediul a­­fectiv al unei familii, lasă urm­e nedoriite în psihologia acestuia, îl fac mai greu adaptabil la viaţă. Astfel de familii destrămte ca ur­mare a divorţului, (L. Csiki din Zălan,­­N. Papp din Sfîntu Gheor­ghe, G. Török din Ozun, I. Kará­csony din Sfîntu Gheorghe ş. a.) şi-au lăsat copiii, fără nici o re­­muşcare pe seama rudelor, a cu­noştinţelor. Pentru ocrotirea căsătoriei, a stabilităţii şi consolidării familiei, statul a adoptat unele măsuri de ordin legislativ pentru a împiedica pe unii soţi de a lua hotărîri pri­pite la desfacerea căsătoriei, pen­tru a-i pune pe aceştia în situaţia să reflecteze cu mai multă răspun­dere asupra temeiniciei motivelor care îi îndeamnă la divorţ oferind in acelaşi timp posibilitatea instan­ţelor de judecată să intervină cu eficienţă ori de cite ori căminul conjugal poate fi refăcut. Astfel, procedura specială a di­vorţului introdusă prin Decretul nr. 779/1966, are în centrul regle­mentării sale obiectivul mereu prezent al împăcării soţilor. In tot timpul divorţului, instanţa are în mod neabătut preocuparea de a obţine împăcarea soţilor, contri­buind în acest fel la apărarea in­tegrităţii familiei. In acest sens amintim un exem­plu pozitiv demn de urmat, în care activitatea preşedintelui instanţei, rolul lui activ în efortul pentru împăcarea soţilor, a contribuit în mare măsură la salvarea unei fa­milii pe cale de destrămare. Da­torită sfaturilor primite, a stăruin­ţei preşedintelui pentru­ împăcare, soţii Para din Ghidfalău s-au re­întors acasă împreună. Un rol important în apărarea­ in­tegrităţii familiei, îl are şi opinia publică, colectivele de oameni ai muncii, care trebuie să intervină în acele cazuri cînd în unele fa­milii se ivesc probleme spinoase, să dea dovadă de mult tact pen­tru remedierea conflictelor dintre soţi, să le arate drumul just pe care să meargă. Opinia publică, în lupta sa pen­tru apărarea integrităţii familiei, să nu dea dovadă de un spirit în­gust, birocratic, de brutalitate, ci să fie înţelegătoare, elastică, să aibă „suflet“, să intervină operativ pentru a salva familia şi a elimina conflictele din stadiul lor incipient. Şcoala ocupă un loc deosebit în formaţia multilaterală a tinerilor, în pregătirea lor pentru viaţa de familie, în completarea şi adânci­rea acţiunii educative a familiei, întărirea continuă a familiei, a­­părarea şi consolidarea ei, a ba­zelor ei morale, reprezintă o pro­blemă de cea mai mare importanţă şi responsabilitate socială. IOAN LASCU, procuror ✓ Un scrâşnet scurt din roţi şi şofe­rul mă anunţă, zîmbind, că am a­­juns la destinaţie. Auzisem vorbin­­du-se la superlativ despre aceste locuri şi oamenii lor, dar nu-mi puteam închipui că natura poate fi atît de darnică. Prinşi într-o înlănţuire milenară Copotul şi Tropomirul veghează ca nişte pîrcălabi la viaţa atît de a­­prinsă a oamenilor de aici. Pînă dincolo de Poiana Cocorilor aceste podoabe silvane par ca o rochie de seară la ale cărei poale îngenun­chează intr-un gest de profundă re­verenţă clădirea în care oamenii vin să-şi recapete inima. Cuprins de emoţie nu-ţi dai seama bine un­de te afli. Totul pare descins din legendă, din poveşti cu Feţi-fru­­moşi şi Ilene Cosînzene. Pe funda­lul plumburiu al cerului, natura a brodat cu gingăşie covorul acelor , de brad şi al frunzelor palide sub­­ care viatul îşi cântă suav eterna poveste a iubirii sale la care în ac­centele grave ale unui­ susur du­ios peste rostogoliri cumplite răs­punde Horgaza. BUNĂ DIMINEAŢA — SĂNĂTATE Omul din faţa mea e înalt, cu părul argintiu şi ochii larg des­chişi, făcuţi parcă să vadă dincolo de moarte, împotriva căreia o luptă de două decenii. Mă priveşte o o clipă pentru ca să mă cunoască. Are un obicei omul acesta. E su­ficient să te privească, ca să te înţeleagă. îmi dau seama că mă acceptă şi din vorbă-n vorbă o­­bişnuita conversaţie gazetărească se transformă în confesiune. De fapt eu nu vorbesc cu doctorul Géza Benedek, ci cu un exponent al unor nobile şi amalte idealuri de sănătate şi fericire, aşa cum nici el nu se destăinuie unui zia­rist, ci este o confruntare­­ cu a­­cel alter ego faţă de care doctorul, directorul, tatăl, omul, cetăţeanul, contemporanul Benedek are cura­jul să stea întotdeauna cu fruntea sus. Recunosc­­e el tot ceea ce pot exprima cuvintele om adevărat. — Sunt de 19 ani în Covasna. Am al 18-lea an de directorat. Nicio­dată nu am vrut ca oamenii care au venit la mine să-mi ceară un sfat, o tămăduire să treacă mai întâi prin fața biroului şi apoi pe la mine. Un medic trebuie să vină în întîmpinarea durerii, nu să o aştepte. Prin faţa mea în cele trei secţii ale spitalului, trec anual 4000 de bolnavi. O conversaţie cu medicul Géza Benedek nu poate urma calea cla­sică a interviului. Şi aceasta pen­tru că raţiunea te copleşeşte, fiin­ţa caută refugiu în eternitate.:„E banal ■ să mai adresez întrebări, pentru că Géza Benedek îmi vor­beşte în aceste momente despre satisfacţii profesionale. Nu sunt amator de miracole. Asta aparţine fantasticului. — Am venit în Covasna după o absenţă de cîţiva ani, în care îmi luasem curajul să pătrund tainele legendelor lui Hipocrate. De a­­tunci am studiat condiţiile şi­ spe­cificul acestei zone a Covasnei pentru a scoate la iveală necunos­cutul, pentru a înlătura rugina de pe un tezaur natural. Aerul io­nizat, ozonul negativ, apa minerală le aveam ca o comoară la porţile căreia omul vine şi cere găzdui­re. Sunt adeptul tratamentului me­dicamentos dar nu de mod abuziv. Pun un accent deosebit pe cultura fizică medicală şi pe comuniunea care trebuie să se realizeze între medic şi pacient.­ Satisfacţia mea este atunci cînd bolnavul care la internare nu tea în stare să facă zece paşi, la plecare, poate să a­­lerge chiar kilometri. Nu spun vor­be mari, nu-mi place frazeologia, un singur cuvânt ajunge — sănă­tate. Numele lui Géza Benedek este cunoscut în rîndul savanţilor din ţară şi străinătate. In 1968 a ini­ţiat simpozionul specialiştilor în cardiologie pentru ca în ’70, tot la iniţiativa lui, să se desfăşoare pri­mul Congres naţional de balneolo­gie, la reuşita căruia şi-au adus contribuţia academicieni şi profe­sori universitari din marile centre medicale ale ţării. A publicat pî­nă acum peste 50 de lucrări, în prezent lucrînd la teza de docto­rat. îmi dau seama că întrebarea referitoare la grefele de inimă îl deranjează. — Nu asta este calea pe care trebuie să meargă medicina. Chiar dacă într-un viitor se va elucida fenomenul respingerii grefelor trebuie să ne gîndim că în afară de­­ profesionism, noi medicii, sun­tem­ oameni. Aspectul etic și mo­ral trebuie să ne stea înainte în­totdeauna. De unde atîtea inimi, acum cînd pe plan mondial mor­talitatea este cauzată de boli­ car­­diologice ? Resping categoric mo­dalitatea grefelor. Nu trebuie să se uite că atîta timp cit în lume a dominat raţiunea miracolul,­­senza­ţionalul nu au făcut vîlvă, iar războaiele, durerea şi lipsa de personalitate lipseau cu desăvîrşire. O dată cu apariţia sentimentului lucrurile sînt denaturate, iar raţiu­nea este obligată la eforturi care îi răpesc timp în detrimentul vie­ţii. Am încredere în raţiune, sunt convins că ea va învinge. MÎINI DE AUR Se numeşte Nicolae Botez Zdo­­toveţki. Pînă mai ieri conducea ser­viciul de documentare al oficiului de stat pentru metrologie. Munca l-a obosit, inima s-a cam supărat şi l-a adus la spitalul de cardiolo­gie din Covasna. — Ceea ce vedeţi în jur este o avere, o comoară pe care a­­ dori-o oricare altă ţară. Mă bucură e­­norm ambianţa, corelaţia perfectă între această comoară naturală­ şi cea umană. Colectivul de medici conduşi de doctorul Benedek sunt de-a dreptul nişte magicieni. Oa­menii aceştia au mîini de aur. O dată, mulţumindu-i doctorului Be­nedek pentru ajutor mi-a răspuns: sănătate. Femeia din faţa mea a fost adu­să aici pentru a patra oară. O cheamă Paraschiva Ciortea şi es­te din Cluj. Şi-a petrecut anii ti­nereţii printre copii, educîndu-i, plămădind acest aluat cu răbda­rea şi­­ priceperea celui matur. — Nu ştiu cum să mulțumesc oa­menilor în alb pentru tot ce au făcut pentru mine. Ii simt aproa­pe. Mi-e destul să-i privesc ca să am certitudinea că mă aflu în si­guranță. Inginerul Costică Rădulescu a fost coordonatorul local al hidrocentra­lei de la Bicaz. Trânta cu munţii şi agregatele l-au făcut pe nea Costică să vină aici. — Cînd m-am dus la Jena şi am stat, de vorbă cu profesorul Hoffman m-a întrebat : Ai auzit de Covasna ? M-am întors acasă şi am făcut cea mai mare desco­perire din viaţa mea. Intr-adevăr, Covasna era aici. Am întîlnit nişte oameni minunaţi şi aş vrea pe a­­ceastă cale să le aduc sincerele mele mulţumiri pentru faptul că acum pot să merg pe picioarele mele. MAREA FAMILIE Cine siet oamenii cărora li se aduc aceste simple, dar atît de pro­funde, mulţumiri ? Soţii Alexandru şi Izabella Török, Ana şi Iuliu Benkö, proaspetele absolvente Mar­gareta Paralescu şi Ana Gheorghiu. Ei sînt magicienii de la Covas­na. Ei sînt cei care caută zile şi nopţi elixirul vieţii. Un nume, Margareta Paralescu pe adresa că­reia vin atîtea scrisori de mulţu­mire. Acum e la Bucureşti, la un curs de specializare. Nu a stat mult la Covasna după absolvirea facul­tăţii, dar zilele petrecute aici au făcut-o pe tînără doctoriţă să le­ge strînse legături cu oamenii ca­re au venit să le dăruiască sănă­­tatea.Este atîta intimitate în aceas­tă mare familie incit Marga, cum ii spun colegii, nu-i poate uita şi atunci, de revelion, le-a trimis din Bucureşti... o portocală şi o cafea. Un gest, un om, un univers de gînduri şi de sentimente, către ca­re pana noastră se îndreaptă a­­cum cu pietate şi recunoştinţă. —• Ce-ţi doreşti, doctore Alexan­dru Török ? — Muncă cinstită şi cu­ mai mulţi oameni sănătoşi. Pentru mi­ne şi soţia mea un al doilea co­pil. PERLE ZGLOBII Suntem­ o clipă întrerupţi de vo­cea unei asistente. Medicul de gar­dă se scuză şi iese. Aplecat dea­supra bolnavului medicul veghează. Privirile li se contopesc. Sînt o singură fiinţă acum. Omul în alb simte durerea, ar vrea să o ia cu mina, dar nu­­poate. Şi asta-i ne­mulţumeşte. Clipele care trec cu iuţeala fulgerului par ore. Cîteva secunde şi criza va trece. Trebuie să treacă. Faţa celui din pat se deschide înt-un zîmbet larg de mulţumire în timp ce două perle zglobii brăzdează obrajii aprinşi omagiind victoria. Nu se putea altfel. încă o dată medicina a în­vins moartea. ★ întunericul nopţii stăpînise­­ de mult pădurea şi saloanele, la lu­mina unei lămpi de neon un om în alb ducea de braţ un pacient. Se-ntorceau de la o plimbare de seară. Trebuia să plec, dar nu mă puteam despărţi de aceste locuri şi de aceşti oameni minunaţi în ha­latele lor albe. Şi totuşi trebuia să plec. Şi am plecat ducînd cu mine nostalgia despărţirii de nişte oameni pe care fără să-mi dau sea­ma acum mi i-am făcut prieteni şi despre care urmaşii îşi vor înce­pe amintirea cu... a fost odată. A­­tunci bătrîni sfătoşi vor istorisi, la ceasuri de taină, o nouă poves­te a vieţii. REMUS MIPSA Minunile din „Valea Zînelor“ CUVÎNTUL NOU DRUMURI... în vara anului ’70, printre absol­venţii liceului din Tîrgu Secuiesc se afla şi o fată brunetă, mărunţică, blinda, chiar sfioasă. Cîteva luni mai tîrziu, fosta elevă se afla în fa­ţa elevilor din clasa a III-a a Şcolii generale din Rădăuţi, ca... învăţă­toare. Micii elevi trebuiau ajutaţi să străbată drumul învăţăturii, a­­celaşi drum pe care-l străbătuse şi ea — Eleonora Radu — al treilea din cei nouă copii ai Măriei Radu. — Ce te-a determinat să revii în satul natal, să intri în învăţământ ? — îmi plac foarte mult copiii, îmi iubesc satul, consătenii, cărora vreau să le fiu de folos. Particip la toate acţiunile organizate la şcoa­lă, în sat. Intr-adevăr, Eleonora Radu este unul din acei tineri care îşi aleg drumul cu multă seriozitate şi pă­şesc pe el cu paşi drepţi, siguri. încrederea cu care au primit-o ceilalţi tineri s-a concretizat în ale­gerea ei ca secretar al organizaţiei U. T. C. săteşti. Poate fi întîlnită pretutindeni unde e nevoie de ea­­ ,la muncă patriotică, în brigada ar­tistică de agitaţie, la şezătorile li­terare, în excursie cu elevii aflaţi în vacanţă etc. In timpul care-i mai rămîne liber, îşi ajută mama la gospodărie sau se pregăteşte pentru admiterea la facultate (cursuri fără frecvenţă), pentru a deveni unul din cadrele didactice calificate ale şcolii. Pentru ea, totul pare firesc, nor­mal, necesar. „ Suntem­ vreo 50 de tineri în organizaţia U. T. C. împreună ne sfătuim ce avem de făcut şi cum trebuie să facem, împreună parti­cipăm la toate acţiunile. Ne gîndim mult la viitorul nostru, la viitorul satului nostru. Facem ce ne stă în puteri pentru ca oamenii din satul acesta, ascuns parcă aici, în mijlo­cul naturii, să trăiască mai frumos, mai civilizat ca pînă acum. Eleonora Radu — unul din miile de tineri ai satelor noastre, care şi-au împletit drumul cu cel al ob­ştii din care fac parte, în care mun­cesc. I­. E. POPESCU Ochii negri Foto : S. SZAKACS O­M ■ FAMILIE • SOCIETATE „SCANDALAGIUL“ DIN COVASNA Abia scăpat din închisoare tînărul, Iosif ötvös din Covasna îşi petre­cea, din lipsă de ocupaţie timpul în localuri, pe străzi, căutînd nod in papură cetăţenilor trecători prin o­­raş. Intr-o zi, după ce a tras la măsea în „stil“ mare la restauran­tul din localitate, I. C. s-a pierdut cu firea provocînd un scandal de proporţii. Invitat să părăsească lo­calul, I. C. a refuzat categoric şi dorind să dovedească că este „ci­neva“ a început din nou să aducă injurii cetăţenilor din local, să bru­talizeze pe cei care încercau să-l potolească, intr-un cuvânt a vrut cu orice preţ să-şi e­­taleze „veleităţile“ de... scandala­giu. .. Dar nu pentru mult timp. Intervenţia promptă a organelor de miliţie l-a trezit din euforia banic­ă. Era însă prea tîrziu. Luat la mili­ţie, scandalagiului i s-a administrat pe loc un antidot eficace — decretul 153, în urma căruia timp de trei luni şi jumătate va medita la „ve­leităţile““ sale­ de huligan. VINOVATUL ŞI-A PRIMIT PEDEAPSA, DAR ... După ce în repetate rînduri, Ár­pád Beni, muncitor tîmplar la I.I.L. „Mobila“, cu domiciliul in oraşul Sfîntu Gheorghe, strada Iosif Va­­radi nr. 8, a reuşit să înşele vi­gilenţa persoanelor de Control, sco­­ţînd diferite materiale de tîmplă­­rie pe poarta fabricii (furnir, pân­ză de şlefuit, binale de scaune etc.), a fost prins în urmă cu cî­teva zile cu „ocaua mică“ şi de­ferit justiţiei. In urma perchezi­ţiei făcute la domiciliu i s-au gă­sit o serie de materiale în valoa­re totală de 135 de lei, sumă care a fost achitată imediat de către familie. Vinovatul a fost pedep­sit, se pare, deci totul e în or­dine. Dar mai există o întrebare : cînd tovarăşii din personalul de control de la I.I.L. Mobila vor înţelege să-şi îndeplinească­­ atri­buţiile de serviciu aşa cum scrie regulamentul ? FRANCISC UNGVÁRI „Bunicul“ Foto : V. FRITSCH Asistenta Maria Cojocaru­, de la sanatoriul Turia, efectuînd o ana­liză în laborator. ANUL IV. Nr. 223 REFLECŢIE... Deunăzi la uşa biroului unui om cu tîmplele complet albe, o personalitate cunoscută de viaţa spirituală a oraşului, a bătut tînără. Era în primăvara vîrstei şi a venit să se consulte,­­ să ceară un sfat care poate ar fi ajutat-o să-şi contureze în-­f­­r-un fel viitorul. A terminat vara trecută liceul, n-a reuşit la­­ facultate şi dorea cu orice preţ să se apuce de o îndeletnicire­­ utilă pentru ea, pentru societate. Auzind, de scopul vizitei, omul care era un bun cumos-­ă cător al problemelor proprii anilor tinereţii şi care întotdeauna­­ era gata să ofere sprijin în asemenea situaţii, s-a ridicat de la­­ masa lui de lucru, a întins o­­mină spre tînără (era de 20 de 11 ani, el aproape de 50 de ani) şi s-a prezentat spunîn,du-şi clar numele şi prenumele. Tînără i-a răspuns cu aceeaşi gravitate , rostind un scurt : Nina.­­ Un cunoscut mă opreşte zilele trecute pe stradă. Era în-­­ soţit de un tînăr vlăjgan cu înfăţişare de Hercule, despre care­­ la prima vedere eram tentat să cred ,câ e cea mai rară achi- -ziţie a lotului local de fotbal. Vechea mea cunoştinţă ţinea ne­apărat să-mi prezinte nepotul care a absolvit de curînd o fa- I cultate intr-o urbe mal acătării şi acum s-a trezit cu el repar- I tizat în oraşul nostru. Bucuros de bucuria prietenului cunoscut I printre colegi şi alţii pentru cumsecădenia lui, întind mina şi­­ zic aşa cum ştim din clasele primare, la început numele de fa­­g miile, apoi pe cel mic. Proaspătul intelectual mi-a strîns mina­­ jovial şi mi-a sîsîit printre dinţi un aproape imperceptibil :­­ George. e ! Fiind martor la cele relatate m-am gîndit, mai mult ca­­ oricînd, la bunul nostru diriginte, care ne-a seminarizat foarte­­ sever şi din lecţia în care s-a referit pe larg la „ştiinţa“ privind i­nina cu care trebuie să-şi scoată omul şapca, cînd salută pe­­ cineva. T. KARPATIAN - POŞTA PAGINII Intr-o s­crisoare sosită recent la redacţie ni se relatează că la sfârşitul anului 1970, familia Csaba Farkas a primit, în toată regula, repartiţie pentru apartamentul II din blocul turn 24 din cvartalul Simeria. Cu toate că nu era „aranjat“ I.J.G.L. semnează actul de­ recepţie prin procesul verbal de recepţie Nr. 11785 din 12 decembrie 1970 care este foarte lacunar în ceea ce priveşte modalitatea în care corespunde cerinţelor dării în folosinţă. După ce în procesul verbal de recepţie se aminteşte că recepţia este... provizorie, se mai constată că lucrările executate de către I.J.C.M. sunt foarte slabe !!! Foarte multe familii au refuzat să se mute­ în apartamente pină ce nu se vor face lucrările necesare. în noaptea de 5 spre 6 ia­nuarie, datorită necorespunzătoarei utilizări a sistemului de canalizare, apartamentul II este inundat. Rezultatul ? Parche­tul umflat şi deteriorat, pereţii coşcoviţi — lucruri care ne­cesită serioase reparaţii. Adresîndu-se I.J.G.L. tovarăşul Csaba Farkas primeşte următorul răspuns : „Dumneata eşti de vină pentru că nu te-ai mutat în apartament“. Curios lu­cru. Să acceptăm că familia Farkas s-ar fi mutat în aparta­ment, dar ne întrebăm ce ar fi putut ea face în noaptea aceea, cînd apa, pur şi simplu, îl inundase prin canalizarea din baie. Negăsind înţelegere la I.J.G.L., tovarăşul C. Farkas se a­­dresează constructorului, I.J.C.M., solicitând executarea repara­țiilor. „Noi am predat blocul, de acum înainte răspunde benefici­arul, I.J.G.L.“. Dacă LJ.C.M. ar fi predat blocul în stare­­ perfectă, cu toate instalațiile tehnico-sanitare bine puse la punct, dacă I.J.G.L. ar fi semnat recepția numai după o constatare prealabilă a unui bloc în perfectă stare, cu siguran­ţă că nu s-ar fi întîmplat cele relatate mai sus. Ca să scape d­e „clientul“ lor, constructorul şi beneficiarul au găsit un re­fugiu de-a dreptul supărător. Tovarăşul Farkas nu are decit să rezolve problemele cu... asociaţia de locatari. In cazul cînd beneficiarul şi constructorul refuză să-i dea concursul considerăm că n-ar fi rău un schimb de locuinţă între cineva din conducerea I.J.C.M. sau I.J.G.L., şi familia Farkas. Suetem convinşi că astfel s-ar găsi imediat fon­duri, mijloace şi materiale suficiente reparaţiilor din aparta­mentul nr. 2. Noi însă credem că beneficiarul şi constructorul pot şi trebuie să ajungă la un numitor comun. L. REM­­US

Next