Cuvîntul Nou, iulie 1972 (Anul 5, nr. 680-705)
1972-07-04 / nr. 682
Pag. 2 UN REZULTAT MERITORIU Duminică, în etapa a II-a a concursului interjudeţean coristic „Cîntare Patriei“, etapă televizată de la Cluj, Corul de cameră a Casei de cultură din Baraolt, , a reuşit să se claseze pe locul 10 în ierarhia corurilor din întreaga ţară. De remarcat noutatea programului, repertoriul conţinînd două piese în primă audiţie. Rezultatul, după două etape (locul 10) nu mai dă dreptul formaţiei de a participa într-o fază superioară, dar pentru aceste două etape colectivul corului din Baraolt merită felicitări. 7. V EXPOZIŢIE DE MATERIAL DIDACTIC In cinstea Conferinţei Naţionale a partidului şi a celei de-a XXV-a aniversări a Republicii a fost organizată o expoziţie de material didactic, confecţionat de către cadre didactice şi elevi, materiale necesare cabinetelor de ştiinţe sociale. Exponate excepţionale, atît în ceea ce priveşte grafica cît şi în privinţa conţinutului au prezentat liceele din Tîrgu Secuiesc, Covasna, Şcolile generale din Sîczieni, Catalina, Brateş, Aninoasa, Estelnic, Lemnia. CSIRI paraschiva preună cu cadrele didactice şi sanitare de aici, salariaţii au amenajat 400 m.p. de parcuri, alei, şi au plantat peste 500 de flori ornamentale. în această perioadă s-au renovat 3 vile, 2 băi calde, ştrandul, s-au efectuat reparări la biroul de recepţie, la cele două cantine, s-a construit un chioşc, o grădină de vară-restaurant, un teren ele parcare (pentru circa 50 de autoturisme), s-au corectat maluri etc. Valoarea totală a acestor rezultate este de 17.000 Iei. Evidenţiaţii naţiunilor sunt : Fabian Heia, Fet Sándor, Constantin Munteanu, Raduly Emma, Pustoi Árpád, Pustoi Elena, Veres Ildikó etc. KADAR BEIA „CONSTRUCTORII" Vineri şi sîmbătă, pe „şantierul“ noului cămin cultural din Bricani, numeroşi tineri absolvenţi ai clasei a VIII-a şi elevi ai Liceului din întorsura Buzăului, aflaţi în vacanţă, au participat la executarea unor lucrări. Acţiunea va fi continuată şi în zilele următoare pentru că beneficiarii noului lăcaş de cultură sunt hotărîţi să fie în mare măsură şi „constructori“. C. SOLOMON „LA ZI“, ÎN CAMPANIA AGRICOLĂ Cooperatorii din Iiieni, în ciuda timpului nefavorabil, se prezintă, în aceste zile, cu cîteva rezultate bune. Astfel, la culturile de sfeclă de zahăr s-a efectuat răritul pe o suprafaţă de 200 ha şi lucrările de praşilă manuală pe 180 hectare, iar pe întreaga suprafaţă de 250 hectare s-au efectuat cele două praşile mecanice. La culturile de cartofi, pe întreaga suprafaţă, s-au efectuat toate lucrările de întreţinere, la culturile de porumb siloz, din cele 170 hectare s-a efectuat praşila mecanică pe 66 hectare. Cositul lucernei a fost realizat în totalitate (58 hectare). Trifoiul a fost cosit pe o suprafaţă de 15 hectare (întreaga cantitate fiind însilozată) şi s-au cosit 180 hectare din 323 hectare de fineţe. Aceste din urmă lucrări, din cauza timpului nefavorabil, continuă să fie „problema nr. 1“ a cooperatorilor, problemă ce se va rezolva prin organizarea unei campanii susţinute NICOLAE OPREA De la C.A.P. Hăghig aflăm că în ultimele zile cooperatorii au participat intens la executarea lucrărilor de sezon. În acest sens se menţionează faptul că în cadrul lucrărilor de recoltare a furajelor s-au realizat, pînă acum, 300 hectare fineţe naturale, 71 hectare lucernă, 35 hectare trifoi, 41 hectare sparcetă. In cadrul lucrărilor de întreţinere au fost efectuate praşile pe următoarele suprafeţe : 160 hectare sfeclă, 165 hectare cartofi, 20 hectare gulii, 2 hectare seminceri de sfeclă, anul I, 10 elită sfeclă anul I, 20 hectare cicoare, 2 hectare legume. MARIA MAREŞ Baraolt milieni I 500 DE FLORI Salariaţii staţiunii Malnaş Băi, raportează rezultatele lor în acţiunile de muncă patriotică. Astfel, de la începutul anului, mobilizaţi de organizaţia de bază, în Malnaş ! Se aşteaptă, poate, o inovaţie Comuna Dobîrlău. Stăm la o şuetă în faţa bufetului. Jur-împrejur, pietre şi bolovani albicioşi. Cremene. Zic : „Care ai un chibrit?" Aud o voce: „Ia cu cremene!“. „Da, da, cu cremene“ îmi spun cîteva voci în cor. Intru, încrezător, în bufet. Mă şi gîndeam că pentru 15—20 de bani nu merită să te osteneşti cu cremenea şi iasca. Rog pe gestionar să-mi dea „un chibrit“. — N-avem. Lipseşte ... — ? ! — Da, toată lumea caută. Au ajuns la mare preţ... — Şi fumătorii ? ! Responsabilul mă ia deoparte şi-mi zice la ureche, şoptit... „Se aude că se lucrează la o inovaţie în materie de chibrituri. Vor să mute gămălia de fosfor de la capătul băţului, aşa cum este acum, la celălalt capăt. O să fie o eficienţă grozavă... Ehe...“. — Şi pînă atunci ? !... DOREL ANDRAŞ Blocul A 1 de pe strada Rozelor... nu stă pe roze Cel mai recent recepţionat bloc proprietate personală, abia predat beneficiarilor din oraşul Tîrgu Secuiesc (şi aceasta cu o întîrziere de 2 (două) luni), prezintă o serie de defecţiuni în special la instalaţiile sanitare. Infiltraţiile şi scurgerile de apă pe pereţii din camerele de baie au apărut la mai multe apartamente. Ca urmare apare pericolul de crăpare şi rupere a pereţilor precum şi deteriorarea instalaţiei electrice, care ar putea provoca accidente prin incendii sau electrocutări. Pe lingă aplicele de perete din băi curg şuviţe de apă. Ţinînd cont că mai sunt apartamente în curs de preluare, unde instalaţiile sanitare încă n-au fost... încercate, surprizele ar putea să crească, în ... dimensiuni. Cu toate reclamaţiile locatarilor şi intervenţiile energice ale Consiliului popular orăşenesc, remedierile ce se fac sunt lipsite de calitate, se fac parţial, reducîndu-se unori la închiderea robinetelor de trecere cu care se opreşte şi apa la apartamentele respective. Stînd de vorbă, personal, cu fiecare locatar mutat în apartament, pînă în ziua de 16.06. 72, am aflat că n-au fost remediate nici defecţiunile semnalate în procesul—verbal de predare — primire, defecţiuni care, fiind numeroase, nu le mai înşir... Pot, însă, să spun că acestea provin tot din culpa constructorului. Ca urmare la constatările făcute, se impun, de la sine, ■ următoarele concluzii : întîrzierea predării apartamentelor, faţă de contract, cu 2 luni, nu s-a făcut pentru creşterea ■ calităţii lucrărilor. — cererea de a aprecia calitatea apartamentelor la 2—3 zile de la intrarea locatarilor în apartamente trebuie modifica- I tă. Să se facă la 10—15 zile, după ce fiecare familie foloseşte instalaţiile sanitare la întreaga capacitate — timp în care apar mai clar deficienţele ascunse. — să se formeze o comisie de specialişti care să verifice gradul de deficienţe constatate de noii locatari şi să fie obligat constructorul şi instalatorul să facă remedieri totale şi de calitate. — pe viitor, la toate apartamentele cu defecţiuni din cauza lucrărilor necorespunzătoare, remedierile să se facă în contul celor vinovaţi, contribuind prin aceasta la responsabilitagea şi calitatea lucrărilor de construcţie şi instalaţie. MARCU LAPADAT TEOFIL , membru al Comitetului executiv al Consiliului popular orășenesc Tîrgu Secuiesc. UN ÎNCEPUT... Duminică, în satul Iarăş, a avut loc o frumoasă acţiune de muncă patriotică iniţiată de tinerii Dănuţ Istrate, Gisică Fulea şi Adrian Hora. Desigur lucrarea începută de ei nu este de mare amploare, dar, pentru locuitorii satului, ea capătă o importanţă deosebită, fiind vorba de Căminul cultural. Aşadar s-au început săpăturile pentru gardul ce va împrejmui clădirea căminului cultural. Prima zi a fost rodnică, o mare parte a reţelei de şanţuri fiind terminată. Aşteptăm rezultatul final... De asemenea, în sat, a început lucrul la amenajarea trotuarelor din beton, acţiune la care participă şi cetăţenii comunei, efectuînd pentru aceasta un număr mare de ore de muncă patriotică. La Iarăş, putem spune, există o dorinţă unanimă: „localitatea cît mai frumoasă CLAUDIA GUŢESCU CUVINTUL NOU La toamnă, cînd se numără... recoltele în 1962, la Zăbala se năştea Cooperativa agricolă de producţie, eveniment de seamă in viaţa comunei prin tocmai transformările pe care viitorul trebuia să le aducă. Printre primele „cereri“ — Valeria Munteanu. De atunci au trecut 10 ani. Şi azi, Valeria Munteanu este una dintre cele mai harnice cooperatoare din brigada nr. 1. La finele anului trecut, la ora cînd rezultatele încunună întreaga muncă a anului, in dreptul numelui ei stătea scris — 268 norme convenţionale. Rezultatul era unul dintre cele mai bune, vorbind el însuşi despre hărnicie şi seriozitate, vorbind despre frumuseţea muncii. Cineva spunea că aceste rezultate capătă o valoare mai mare dacă ne gîndim că Valeria Munteanu este mamă a 4 copii şi trebuie să se ocupe şi de gospodărie şi de educaţia copiilor săi. — In cadrul brigăzii, a echipei mele de lucru, ne spunea comunista Valeria Munteanu, există un adevărat climat de muncă și asta cred că-i foarte important pentru... recoltele bogate. Fiecare cooperator este o părticică a colectivului... De altfel echipa noastră este fruntașă, suntem, pentru aceasta, noi înşine stimaţi şi apreciaţi. Da, aveţi dreptate, este destul de greu să-ţi împărţi ziua între C.A.P., casă, copii, dar dacă porneşti cu gindul la muncă, totul este realizabil. .. Niciodată să nu spui „nu pot“ fiindcă te descurajezi singur... — Spuneţi-mi părerea dumneavoastră despre ceea ce se cheamă „acord global". — Da, retribuţia prin acord global s-a aplicat şi la noi, in anul trecut. Dar, probabil vreţi să ştiţi rezultatele practice... Oamenii au fost mulţumiţi, dovada cea mai palpabilă este aceea că în prezent numărul cooperatorilor, care lucrează zilnic, pe cimp, s-a mărit simţitor. Poate la început a fost o undă de neîncredere, dar cooperatorii s-au convins de eficienţă şi totul se va vedea la toamnă, cînd se numără... recoltele. „Toate lucrările, până acum, în cadrul brigăzii nr. 1, au fost terminate la timp şi au trecut ştacheta calităţii, ne spune secretarul organizaţiei comuniştilor din C.A.P., Razse Buchinger. Despre cooperatoarea Valeria Munteanu, pot să spun, în cîteva cuvinte, că este fruntaşă a colectivului ei şi un om de nădejde. Dragostea de muncă ii este prima caracteristică“. CSÁSZÁR LUDOVIC Colaborare şi economie In vederea livrării produselor finite (ţigarete) în termenele stabilite de comun acord cu beneficiarii noştri, şi pentru ca aceştia să primească marfa în condiţii cît mai bune, Fabrica de ţigarete a încheiat un contract cu Secţia E.C. (Executare Camionaj) Braşov, de pe lîngă Regionala C.F.R. Braşov, această secţie dispunînd de un punct E.C. şi în cadrul Staţiei C.F.R. Sfîntu Gheorghe. Acest punct E.C. din oraşul Sfîntu Gheorghe este condus de tov. Ioan Vlădeanu, care este conştient de faptul că rezultatele pozitive se pot obţine prin muncă şi nu prin vorbe şi de aceea a căutat să imprime acest lucru tuturor salariaţilor de aici. De ce vă spunem acest lucru ? Fiindcă nu este suficient să realizăm în termen planul de producţie, dacă marfa nu s-a expediat în termenul prevăzut de graficele de livrări beneficiarilor, iar la acest capitol un cuvînt hotărîtor îl are şi colectivul de muncă de la punctul E.C. Sfîntu Gheorghe, care şi-a îndeplinit cu cinste angajamentul luat în cinstea Conferinţei Naţionale a P.C.R., astfel că întreprinderea noastră a realizat planul de transport pe primele 6 luni, cu o zi înainte de termen. La expedierea produselor finite ne folosim de mai multe mijloace de ambalare , lăzi, containere, transcontainere şi mijloace auto ; desigur dintre acestea cel mai rentabil mijloc de transport (prin care se pot realiza şi economii substanţiale) este expedierea în containere şi transcontainere. Cererile noastre către punctul E.C. Sfîntu Gheorghe, privind obţinerea de containere cresc pe zi ce trece, iar tovarăşul Vlădeanu Ioan, şeful punctului, se străduieşte ca, în limita posibilităţilor, să ne satisfacă aceste cereri, de multe ori consacrîndu-şi timpul liber pentru a lua legătura cu Secţia E.C. Braşov şi cu alte staţii. C.F.R. în scopul facilitării trimiterii de containere şi transcontainere. Prin acest mijloc de transport Fabrica de ţigarete realizează economii mari. De exemplu, pe primele 6 luni ale anului, s-au economisit 41.000 lei. NICOLAE DANESCU în finala „Cupei României“ la fotbal: Rapid—Jiul 2-0 (2-0) .. .După exact trei decenii, Rapidul reuşeşte din nou să cîştige „Cupa României“ la fotbal. Ultma oară, năbădăioşii giuleşteni reuşiseră performanţa în ediţia 1941—’42, cînd în finală învingeau pe „U“ Cluj, cu 7—1 (1—0) . Informaţia rapidistă de atunci figurau printre alţii : Sadowski, Ghiuriţan, Wetzer, Ionică Bogdan, Filete. In ediţia următoare însă, supremaţia rapidistă, devenită tradiţie datorită celor 6 victorii consecutive (!) de pînă atunci în finalele Cupei, este întreruptă în semifinale de Sportul studenţesc (în poarta căruia apăra ... Valentin Stănescu), pentru ca în finală studenţii să capoteze (0—4), in faţa unei echipe... tot feroviare : C.F.R. Turnu Severin, echipă în rîndul căreia activau peatunci internaţionalii Pavloviei şi Reuter. Prima Cupă poposeşte în vitrina Rapidului în 1935. In anul următor, Ripensia Timişoara cîştigă finala cu Unirea Tricolor (5—1) pentru ca apoi finalele din 1936, 37, 38, 39, 40, 41, să însemne tot atîtea victorii pentru fiii Giuleştiului. Cu Lengheriu Vintilă, Răşinaru, Dan Gavrilescu, Bogdan şi „minunea blondă“ Baratki în formaţie, rapidiştii pierdeau campionatul cu cel puţin tot atîta regularitate cu cît cîştigau Cupa. Cea mai cumplită finală au disputat-o în 1940, cu Venus, cînd a fost nevoie de nu mai puţin de patru jocuri pentru a se stabili posesoarea cupei. La Venus jucau pe atunci Mircea David, Sfera, Lupaş, Ploieşteanu, Hamis, Petea Vîlcov... O, tempora ! Din 1942, rapidiştii au mai fost finalişti în 1961 (învinşi de... Arieşul Turda care avea pe Suciu în poartă , atunci ei au primit în două minute două goluri), în 1962 (cîştigătoare Steaua cu Voinescu, Zavoda, Constantinescu, Voinea, Mateianu, Tătaru I în formaţie), şi în 1968. Am încercat această succintă retrospectivă, pentru că despre finala disputată duminică nu se pot spune multe lucruri : a fost un meci cuminte, niţel aprins în prima repriză, cînd giuleştenii au zburdat cum au vrut prin apărarea Jiului Petroşani. Năsturescu ne-a reamintit de vremurile cînd căra şi centra mingi inegalabilului cuplu Dumitriu II . Ionescu, iar Marin Stelian şi Neagu, în sfirşit „centralii“ de azi ai Rapidului, şi-au făcut datoria dînd cîte un gol şi ratînd încă multe altele. De la începutul reprizei a II-a, toată lumea aşteaptă fluierul final. Minerii au părut împăcaţi cu gindul că Cupa nu poate fi a lor. Cred că ei au dat totul în semifinala cu Dinamo, iar pentru finală nu prea le-a mai rămas nimic. De-acum rămîne de văzut cum se va descurca „Rapiduleţul“ în Cupa europeană a cîştigătorilor de cupe. Din acest punct de vedere, victoria Rapidului (echipă cu o mai mare experienţă internaţională) este mai liniştitoare şi mai onorabilă. Dacă mai adăugăm faptul că este unica performanţă a echipelor de divizia „A“ bucureştene in sezonul care a trecut, nu putem fi nemulţumiţi. Bucureştenii pierduseră penultima şansă (în finala campionatului de juniori : U. Cluj — Dinamo Bucureşti 2—1) rămînîndu-le doar posibilitatea cîştigării Cupei, pe care nu au ratat-o. Galeria giuleşteană merita o satisfacţie, după cruntele deziluzii din campionat. Jiul a fost o finalistă cu merite incontestabile... înainte de finală. In special amintita victorie din semifinale asupra dinamoviştilor, le-a dat aripi băieţilor lui Iordache. Insă n-au mai apucat să le deschidă duminică seara, deoarece chiar în minutul 4, Marin Stelian a speculat, dibaci, o greşeală de începător a lui Suciu, acelaşi Suciu care, în urmă cu 11 ani, în poarta Arieşului Turda îi ducea în pragul schizofreniei pe Dungu, Macri, Ozon, Georgescu şi compania, blocînd totul, inclusiv drumul rapidiştilor spre trofeu. Acum însă Suciu, recordman al participărilor în finalele Cupei României, a fost în aceeaşi notă cu linia de fundaşi din faţa sa, adică mediocru. Oricum, performanţa Jiului constituie cel mai mare succes de pînă acum al formaţiei de la poalele Parîngului. Sezonul oficial de fotbal a luat sfîrşit. A fost un sezon bun sau rău pentru noi ? Cred că răspunsul este: „calea de mijloc“. Se pare că ne aflăm într-o nouă perioadă de acumulări cantitative şi se aşteaptă saltul calitativ. Cam aceeaşi era atmosfera prin 1968. A urmat Mexico—70. Acum sîntem în 1972. Urmează München—74 ... O. RADEANU FOTBAL Meci de baraj pentru divizia „C“ UNIREA SFlNTU GHEORGHE — MUREŞUL TOPLIŢA1—0 (1—0) Amatorii de fotbal, care au înfruntat capriciile vremii, îşi puseseră toate speranţele în calificarea echipei întreprinderii industriale locale „Mobila“, Unirea. Astfel se explică participarea unui public numeros, mai numeros chiar decât la ultimele meciuri din divizia C la fotbal. Aşa cum a început meciul se spera că handicapul din tur (1-4) va fi recuperat cu uşurinţă şi echipa locală va promova în eşalonul trei de fotbal al ţării. Dar totul a fost „foc de paie ude“. O victorie au ţintit toţi jucătorii, dar ei n-au căutat să o obţină, mai ales în prima repriză. Atacurile n-au fost bine orientate, mingile se pierdeau prea des, iar precipitările se ţineau lanţ; imprecizia a dat posibilitatea portarului Kereső (ca şi apărătorilor Korpos, Ilyes, Rákosi) să destrame adesea atacul localnicilor. Aşa se explică de ce Bajko, Varză, Raduly, Biszok şi Szabó, n-au găsit drumul cel mai bun spre poartă, spre gol. Gazdele, se consolează cu ... stăpînirea terenului şi cu faptul că nu au primit gol. După deschiderea scorului prin Raduly, care a reuşit să străpungă apărarea oaspeţilor, făcînd inoportună intervenţia lui Kereső (min. 2.), topliţenii continuă să se apere organizat şi să atace pe extreme, dar de fiecare dată Fülöp, Simon, Nagy I, Nagy II, Szonda, sînt la post. Gazdele ratează de repetate ori,, copilărește (minutele 20, 26, 39, 44). Scorul primei reprize rămîne cel stabilit de Raduly, în primele minute de joc. După pauză, ploaia devine mai insistentă, terenul mai greu, iar gazdele domină și... se joacă la o singură poartă. Linia de mijloc — Bajko, Böjte, Tuzson, caută să alimenteze înaintea, dar Raduly şi Biszok, golgeterii echipei, nu reuşesc să se descurce în faţa porţii. Desele cornere la poarta oaspeţilor n-au putut fi fructificate. Minutele trec greu, ploaia continuă, adversarul se apără şi rezultatul se menţine ... Pînă la urmă, pe baza golaverajului mai bun s-a calificat Mureşul Topliţa, care va activa în divizia „C“ de fotbal. Brigada de arbitri ploieşteni, avînd la centru pe Mihai Moraru, a condus foarte bine un meci cu miză... UNIREA: Fülöp, Simon, NagyB. Al., Szonda (Böjte) Nagy Al., Biszok, Bajko, Varză, Raduly, Biszok (Tuzson), Szabó. MUREŞUL: Kereső: Korpos I., Ilyés, Rákosi, Tóth, Muszka, Korpos Fr., Ambrus, Kulcsár (Csűrös), Rákosi, Fanici, GH. BRIOTA renonim ai I oncrai Tabăra de pionieri şi şcolari Olteni, freamătă din nou de glasurile vesele ale celor 250 de copii veniţi aici însoţiţi de comandanţii-instructori, din judeţele Brăila, Neamţ şi Sibiu, pentru a-şi petrece o parte din vacanţă. Conducerea taberei, profesorii Markos Bela, director, şi Lörincz Iolanda, comandanta-instructoare de unitate, a întocmit un minuţios program cultural-artistic-sportiv specific taberei. Un loc important în planul de activitate îl constituie acţiunile de cultură fizică şi sport. Sunt prevăzute, între altele, drumeţii pentru cunoaşterea împrejurimilor taberei şi ale judeţului Covasna, apoi excursii pentru cunoaşterea frumuseţilor patriei şi a transformărilor care au avut şi au loc în zilele noastre, concursuri de orientare turistică, meciuri „interjudeţene“ de volei, handbal, atletism şi, bineînţeles, ... fotbal. Elevii, veniţi din diferite colţuri ale ţării, au luat contact cu minunatele privelişti din Munţii Bodocului şi Baraoltului. Ei au făcut drumeţii la Malnaş Băi, unde au vizitat izvoarele de apă minerală, mofetele şi staţiunea, staţia de îmbuteliere a apei minerale Bodoc şi alte izvoare de apă minerală din Munţii Bodocului şi Baraoltului. Pretutindeni micii vizitatori au fost primiţicu simpatie de muncitori, care le-au dat preţioase explicaţii despre procesul de producţie. In schimb ei au oferit muncitorilor cîte un reuşit program artistic. Tot în munţii Bodocului au vizitat şi ruinele cetăţii Herec şi altele, datînd din epoca feudalismului timpuriu. De asemenea, elevii aflaţi în tabăra Olteni au vizitat staţiunea balneo-climaterică Tuşnad şi Lacul Sfînta Ana. De mult interes s-a bucurat concursul de orientare turistică de pe Dealul Florilor, unde, în urma rezultatelor obţinute la cele 10 puncte de control şi a „omologării" lor, pe primul loc s-au clasat detaşamentele nr. 8 şi 5 (comandanţi -instructori pro IC3E=3C=3 □□□□□□o fesorii Sandu Mihai şi Nicolae Andreescu, ambii din judeţul Neamţ”, locul II detaşamentul nr. 12 (condus de Mioriţa Belciu — Brăila). La acelaşi concurs, dar rezervat elevilor din primele patru clase, s-au clasat in ordine : locul I detaşamentul nr. 1 (condus de Maria David — Sibiu), locul II detaşamentul nr. 3 (condus de Hampu Maria — Sibiu) locul III detaşamentul nr. 4 (condus de Stelian Tănase — Sibiu). Şi probele de atletism au fost mult disputate de elevii din tabără. Iată cîţiva din cîştigătorii probelor. Băieţi : 60 metri, locul 1 Chiţu Constantin, locul 2 Florea Ioan — ambii Sibiu, locul 3 Costea Gheorghe — Neamţ ; 100 metri : 1. Dogaru Gabi, 2. Samu Ion şi 3. Mihalcea Gheorghe toţi din Sibiu ; 1000 metri: Jegel Ion — Sibiu, 2 Costea Gabi — Neamţ şi 3 Florea Ioan—Sibiu ; 1500 metri : locul 1 Panţîru Ion, locul 2 Pruteanu Constantin şi 3 Mihalache Fănică — toţi din Neamţ ; la lungime : 1. Cuconu Mihai — Brăila, 2 Pascaru Ion, — Neamţ şi 3. Malanga Ion — Sibiu. La fete, frumoase rezultate au obţinut la 60 metri: Iliescu Margareta — Sibiu, Picoş Marioara — Brăila şi Cimpeanu Carmen — Sibiu ; la 750 metri: Cimpeanu Carmen — Sibiu, Istrate Maria — Neamţ şi Cuconu Vasilica — Brăila ; sărituri: Iliescu Margareta — Sibiu, Rău Elena — Sibiu şi Apetrei Elena — Neamţ. La şah titlul de campion pe tabără a revenit lui Dumitraşcu Dionisie — Neamţ, urmat de Grecu Aurel — Neamţ şi Klekner Tamas — Sibiu. întrecerea cea mai animată a fost cea de fotbal între echipele reprezentative ale judeţelor aflate în tabără. După meciurile sistem tur-retur, echipa judeţului Neamţ s-a clasat pe locul I şi a obţinut titlul de campioană a taberei, urmată de judeţele Sibiu şi Brăila. B. GHEORGHE In tabăra de la Olteni Un program bogat şi atractiv LUPTE ETAPA DE CALIFICARE Luptătorii de la Asociaţia sportivă Metalul din Tîrgu Secuiesc au participat, în zilele de 1 şi 2 iulie la Tîrgu Mureş, la prima etapă a campionatului de calificare pentru promovarea în divizia „A“ de lupte. Au participat echipele Mureşul Tîrgu Mureş, Minerul Bălan şi Metalul Tîrgu Secuiesc. Iată rezultatele înregistrate în prima confruntare : Mureşul Tîrgu Mureş — Metalul Tîrgu Secuiesc 31—8 ; Metalul Tîrgu Secuiesc — Minerul Bălan 7—23, şi Mureşul Tîrgu Mureş — Minerul Bălan 38—0. In urma acestor rezultate clasamentul se prezintă astfel: locul I Mureşul Tîrgu Mureş (69 puncte), locul II Minerul Bălan (23 puncte) şi locul III Metalul Tîrgu Secuiesc (15 puncte). Etapa a doua va avea loc în ziua de 15 octombrie, la Tîrgu Secuiesc. Luptătorii de la Metalul au şanse să cîştige întîlnirea cu Minerul Bălan, însă Mureşul are un avans substanţial ... FARKAS ŞTEFAN, corespondent ANUL V. Nr. 682 POPICE VICTORIA BOD — PETROLISTUL CIMPINA : 9626—9565 Arena de popice „Kolza" din Sfîntu Gheorghe a găzduit sîmbătă şi duminică finala campionatului de calificare în divizia „A“, la popice. S-au întrecut echipele Victoria Bod, campioana judeţului Braşov şi Petrolistul Cîmpina, campioana judeţului Prahova. In tur, Victoria Bod a dispus de Petrolistul cu 4.899—4760, deci o diferenţă de 139 popice doborîte, ceea ce le dădea bodenilor speranţa că în noul sezon vor juca în prima divizie a ţării. In retur, Petrolistul a învins Victoria cu 4805 la 4727, victorie care, totuşi, le aduce eliminarea din competiţie. In cele două zile de concurs echipa Victoria a doborît 9.626 popice, pe cînd adversara sa numai 9565 popice. S-a calificat astfel echipa Victoria Bod, care va participa în viitorul an competiţional în campionatul divizionar „A“, GH. BR. enciana