Cuvîntul Nou, iunie 1982 (Anul 15, nr. 3220-3245)

1982-06-25 / nr. 3241

ANUL XV, Nr. 3241 U­ n om plin de energie, trecut de virsta tinereţii, mă întîmpină şi mă conduce prin brutărie unde de ani de zile se a­­pleacă cu multă grijă asupra ... pîinii. II cu­noscusem pe Németh Ambrus, renumitul brutar din Hăghig doar un treacăt şi acum sosisem în acest mult lăudat loc, de către localnici, pen­tru a afla de unde şi cum a ajuns aici. Németh, Ambrus se îndeletnicește cu această atît de nobilă meserie de peste 40 de ani. începuturile sale în plămădirea pîinii l-au „prins" pe acest priceput brutal, la Fabrica de pîine din Sfîntu Gheorghe, unde a făcut ucenicia, timp de trei ani de zile şi apoi, sfîrşindu-şi ucenicia, a lucrat în continuare ca brutar calificat, in comuna Hăghig nu se afla de prea multă vreme, doar de vreo cinci ani, dar în aceşti ani a reuşit, prin felul său de a fi, printr-o seriozitate desă­vîrşită, prin competenţa sa să se facă iubit de locuitorii amintitei așezări. Un timp a făcut naveta din municipiul Sfîntu Gheorghe spre Hăghig, dar a considerat că este mai bine să fie cît mai aproape de locul său de muncă, drept pentru care s-a mutat în localitate, îmi spunea Németh Ambrus, că uneori nu nu pu­tea dormi noaptea de grija de a nu intîrzia, pentru că altfel sătenii nu aveau la primele ore ale dimineţii pîinea pe masa lor. Şi-a zis atunci că este mai bine să fie cît mai aproape de locul unde făina de griu se transformă în pîine. înţeleg că tot ceea ce face acest neobosit brutar căruia nu-i face prea mare plăcere să vorbească despre sine, să arunce vorbe în vînt, face din pasiunea pentru meseria pe care o practică de mulţi, foarte mulţi ani. DOREL ANDRAŞ Un om ca pîinea caldă La „Ultimul clopoţel“... ... 35 de ani de pasiona­tă dăruire profesională, dintre care 28 la Şcoala ge­nerală Bicsad, ani plini de dragoste şi responsabilitate faţă de tot atîtea generaţii de copii pe care i-a învăţat tainele buchiilor. Acesta este bilanţul învăţătoarei Nagy Magdolna în ziua ie­şirii la pensie­Răsplata activităţii depu­se de inimoasa învăţătoare în decursul atîtor ani s-a concretizat în micile şi ma­rile bucurii şi satisfacţii ale muncii sale cu elevii. Şi poate niciodată nu s-a sim­ţit mai fericită ca î­n zilele de început şi de sfîrşit de an şcolar cînd cu br­­aţele pliine de flori se ştia încon­jurată de feţele zîmbitoare şi ochii larg deschişi spre cunoaştere ai micilor săi elevi. Acum, în acest ultim sfîrşit de an şcolar părin­ţii, elevii, întregul colectiv de cadre didactice, într-o atmosferă de caldă preţu­ire şi respect, au sărbă­to­­rit-o pe învăţătoarea Nagy Magdolna, mulţumindu-i pentru îndelungata şi rod­nica sa activitate, urîndu-i ani mulţi şi sănătate în bi­nemeritata odihnă c care o aşteaptă... Prof. MIHAI TRIFOI Pînă a nu se cunoaşte K. Erzsébet şi I. Irma şi-au urmat calea firească a vieţii, adică cu urmat niscai şcoli, s-au ca­lificat în nişte meserii, s-au în­cadrat şi şi-au văzut de treabă acolo, la locul de muncă, du­­c ro o existenţă no­­nală, obiş­­nuită. A venit insă o zi, nefastă pentru amîndouă, cînd după o lungă dar deloc matură chib­zuinţă, au căzut de acord că se poate trăi şi altfel, că ano­nimatul pe care-l presupune o existenţă demnă, în limitele ci­tă (mai ales) şi în genere mai vîrstnice, devin sursa de cîşti­­guri, sursă principală, pentru că uneori se aplică şi soluţia ex­tremă — furtul ! (Rufe de pe sîrme, obiecte diverse de la „prieteni", valorificate ulterior la preţuri scăzute, dar oricum e ceva mai mult decit nimic !). Luni în şir acelaşi traseu al existenţei insalubre la periferia moralităţii. Chefuri, plimbări, tot arsenalul de măcinare a plic­tiselii cotidiene este folosit cu fervoare. Acest mod de a ieși ATITUDINI DESPIHE­ tilizaţiei şi mai ales al eticii, nu este de natură să le satis­facă dorinţa de a se „afirma" cu orice preţ, chiar şi acela al abdicării de la principiile mo­rale fundamentale statornicite în societatea noastră. Vine a­­şadar, acea vreme de răscruce în existenţa celor două bune prietene, domiciliate în oraşul Sfîntu Gheorghe. Ce-i de făcut?, e întrebarea care le frămîntă în primul rind. Şi ajung la con­cluzia că un singur lucru le poate salva de monotonia ano­nimatului — să ignore total­mente orice normă morală. Ur­mează punerea în practică a ideilor. Ambele îşi părăsesc lo­cul de muncă (itreprinderea de ţigarete, respectiv I.A.M.E.) şi pune-te pe trai parazitar. Prie­teni de ocazie recrutaţi în spe­cial din rîndul persoanelor ce prezentau... garanţie materia­din comun, de a se „afirma" cum spuneam, nu putea să trea­că neobservat şi după cum lesne se poate deduce organele în drept se sesizează de modul parazitar de viaţă al celor două tinere. Şi nu numai atît, se acţionează în consecinţă re­­amintindu-li-se celor două tine­re că există, în afa­r legilor nescrise şi cele scrise ale mo­ralei socialiste care prevăd şi sancţionează devierile de con­duită. A urmat un „duş rece" foarte binevenit, dacă ne gin­­dim că împricinatele au doar 21 de ani. Rămîne acum în sarcina lor să se convingă o­­dată mai mult, că drumul pe care l-au ales nu duce nicăieri sau mai bine zis duce la o cu totul altă destinaţie, decît a­­firmarea pe care şi-o doreau. CONSTANTIN NIŢU INTIMPLARI ADEVĂRATE NIMIC DE PROMIS, NIMIC DE VÎNDUT... La 26 de ani, Fülöp Balázs s-a săturat de muncă — lu­crase, o vreme, ca instalator sanitar la o unitate — şi-a în­ceput să-şi exploreze, atent, posibilităţile intelectuale. „Munca nu-i de mine, să muncească fraierii, eu am cap şi-o să-l şi folosesc şi-o să mă descurc“­ Şi s-a descurcat, in­tr-adevăr, o vreme, vreo doi ani, timp în care a găsit des­tui in stare să-i dea bani şi pe pietrele de pe Lună. L-a găsit, astfel, pe S. Béla, vecin de-al lui, căruia îi promite o butelie de aragaz. „Dai mata 2000 de lei şi ai butelia. Bi­ne ?“• Bine, cum să nu, zice omul, bucuros de chilipir, îi dă banii şi aşteaptă butelia. Care nu vine, de unde să vi­nă, viine, în schimb, peste două săptămîni, vecinul înda­toritor şi descurcăreţ şi sim­patic şi-i mai cere 2000, „că ştii, se lasă greu timpu’, mai vrea două bătrine“ şi-i dă o­­mul, „mi-e vecin, îl cunosc, nu mă păcăleşte el pe mine, n-are el inima asta“. Dar FÜ­­löp Balázs nu-i deloc senti­mental, el are nevoie de bani, îi ia şi pleacă, dispare, adică, lăsîndu-şi vecinul cu buzele umflate, predispus la reflecţii multe, adinei şi filozofice. Tot pe bază de butelie mai ia 500 de lei de la B. Vilmos, 1.500 lei de la S- Zoltán şi 1000 de lei de la G. Zonda. Intre timp, ca „să-şi facă mi­na“, promite in stingă şi-n dreapta cafea, ouă, draperii, instalaţii sanitare, promite, ia banii de la oameni şi-i termi­nă, cu regularitate, în cea mai apropiată circiumă. Treaba, însă, n-a ţinut prea mult, s-­a găsit unul mai vi­gilent care l-a dibuit urgent şi în acest moment F. Balazs se află, pentru doi ani de zi­le, la închisoare, loc în care nu mai poate nici să promi­tă, nici să vîndă nimic, pen­tru simplul motiv că n-are nici ce şi nici cui... DUMITRU MANOLACN­ESCU N au fe mina * • Vă prezentăm astăzi, în cadrul acestei pagini dedicate con­ştiinţei, doi oameni ai muncii care s-au evidenţiat în întrece­rea socialistă, pentru îndeplinirea şi depăşirea planului din cel de-al doilea an al actualului cincinal. Ei se numesc BOROS ERZSEBET şi lucrează la întreprinderea de amidon din Tîrgu Secuiesc, şi IOAN POPICA, de la atelierul de croitorie din cadrul Cooperativei de consum din întorsura Buzăului. Foto : KOVÁCS LÁSZLÓ P( condu­ra­re. PORTRETE DE FRUNTAŞI CUV D adrese vasna ales ! răspur D sori sor nostru, tru a Redări a Vilm­ a nu-i pentru din lor preum­ îndrep opt ai este d­in blocat fiilor . C ponsu­zarea propri că ar pentru N care , propic vecine este r primit jpă Mi ză in avut 1 C nr. 31 P. Gh specif tate c trarea iat ct arată așa d­e bru ct a și ba rea ha. în un co D să fă, în ca. D­inechi și ca tean intravi numci­tă alt Ti limiter major V care I P de te­n­urile produs­e duim murir­

Next