Cuvîntul Nou, iunie 1990 (Anul 1, nr. 126-148)
1990-06-01 / nr. 126
Pag. 2 Copiilor noștri, un ginne ca o lacrimă de feriitire . - SA ZÎMBIM PUŢIN .9 Vizită de lucru într-un penitenciar prezentat drept grădiniţă de copii. Un zdrahon cu o figură crîncenă şi cu cravată de şoim la gît e abordat deduicat de prima mamă a ţării : — Cîţi ani ai puişor ? — Şapte. — Numai atâţia ? — Doar nu-s politic ! E pentru tâlhărie şi viol. CUVINTUL NOU Anul I Nr. 126 E ŞI ZIUA LOR Să nu-i uităm pe copiii care-şi povestesc singurătatea în liniştea „azilului“ care pentru ei se cheamă „cămin". Să nu-i uităm pe nefericiţii copii care de ziua lor şi de atîtea alte zile nu simt sărutul mamei pe fruntea obosită înainte de vreme. Daxuxi pentru copii Rază de lumină pentru fiecare azi, pentru fiecare miine. Azi e 1 iunie, ziua tuturor copiilor. Un cadou cu o inimă pentru fiecare lăstar al fericirii noastre. Ei nu ne rămîn niciodată datori: un scris, o poezie, o poveste, ei ne dăruiesc, la rindule, nostalgia copilăriei... Jocul lor te face să te opreşti, să-i priveşti, să-i răsplăteşti cu un zimbet. Deunăzi am fost... musafirul „piticilor“ de la Grădiniţa cu program prelungit din Intersura Buzăului. Intr-una din grupe copiii se „pierdeau“ in versuri: „De iubire fremătind / Eşti izvorul care trece ! Peste vise-n şopot rece / îmi eşti luna de pe cer / încadrată in mister“. Dăruind iubire, ei aşteaptă iubire. In altă grupă copiii se plimbau, precum Creangă, prin... amintiri, trecind fi pe la „mătuşa Mărioara". Năzdrăvănii. In cea de-a treia grupă, cei mici învăţau ceva de la... o rindunică: „Avea un cuibu-i şase pui / Şi privea la ei sărmana / Ca la chipul Soarelui...“. . Copiii de la Grădiniţa din Intorsura Buzăului învaţă versuri, semne, gesturi, mişcări sub îndrumarea educatoarelor Elena Stoica, Georgeta Negriţă, Nicoleta Călin şi Maria Găitan. De ,,Ziua copilului“, ei, ca toţi ceilalţi, işi vor primi binemeritatul dar. Vasilica CIOBANU M-AM FĂCUT MARE! Aveam cîţiva ani şi-un rîu la picioarele mele. Rîu de munte, limpede şi rece. Mai aveam şi-o veveriţă care-mi ciugulea din palmă, cu care mă jucam în ograda casei bătrîneşti. într-o iarnă veveriţa mea a plecat. S-a dus în pădurea care cădea pe casă. Şi n-a mai venit. în altă iarnă am plecat şi eu. Nu în pădure. Adică nu în pădurea pe care o ştiam. L-am găsit pe băieţelul de-alături, cu care m-am jucat un timp. Apoi, cînd am crescut mai mari, băieţelul a plecat. Eu am rămas. Dar asta înseamnă să trăieşti, nu? M-am făcut mare! Copii zgribuliţi, copii plouaţi, copii flămînzi, aşteptând ore întregi apariţia „părinţilor naţiunii“ sai a reprezentanţilor lor. Aşa era de 1 Iunie, aşa era de 23 August, aşa era de toate sărbătorile. Copiii deschideau gurile, în difuzoare cînta banda de magnetofon... Cînd se mai rupea sau defecta instalaţia era de tot hazul. Nu pentru toţi însă. Unii nu rîdeau, pentru că ştiau ce-i aşteaptă. Venea dl. Rab, venea dl. Gabra şi să te ţii...