Cuvântul Nou, ianuarie 1994 (Anul 5, nr. 1018-1036)

1994-01-04 / nr. 1018

/leiS­HOO 1 (briDIAH SOCIAL-POLITIC AL JUDEŢULUI COVASNA J Anul IV. Nr. 1018 MARȚI 4 ianuarie 1994 4 pagini — 30 Iei 1 Aşteptări Ne-am adresat, aşadar, tradiţionalele urări de să­nătate, fericire şi bucurii în noul an, ne-am dorit reciproc ca 1994 să însemne pentru fiecare un an mai bun, mai lipsit de griji. Se spune că omul doarme aşa cum îşi aşterne, zicala este însă valabilă într-o anumită proporţie, respectiv în aceea in care starea noastră depinde de noi şi nu de alţii. In mare parte însă, binele nostru depinde de modul in care ,,alţii“ ne împlinesc aşteptările. Iar acestea nu sunt deloc mici şi nici nu durează de ieri-alaltăieri; ele sunt expresia concretizării speranţelor noastre. Aşteptăm, deci, ca cei ce guvernează ţara să ma­nifeste mai multă competenţă în procesul de re­naştere a României după patru ani de tatonări ne­sfârşite şi prea puţine rezultate palpabile. Ar fi timpul, credem, ca după patru ani mulți-trâmbiţata reformă să-şi dezvăluie primele efecte concrete şi dincolo de îmbogăţirea peste măsură a unora prin mijloace mai mult sau mai puţin ortodoxe. Aşteptăm, aşadar, ca privatizarea — cea ,,mare‘­ fără discuţie — să se înfăptuiască, iar activitatea productivă să pornească cu reală dorinţă de a scoate economia românească din prelungitul impas. Poate doar astfel să asistăm la o stopare a inflaţiei, iar creşterea salariilor să se producă numai pe seama producţiei sporite şi nu a umflării artificiale a preţurilor. Aşteptăm, de asemenea, eficiente demersuri ale guvernanţilor pentru relansarea agriculturii, astfel încât vechiul slogan ,,România — grânarul Europei“ să devină realitate în 1994, iar importurile de pro­duse alimentare să se rezume la mirodenii şi citrice, nu la grâu sau cartofi — ruşinea ruşinilor — cum se întâmplă acum. Nu atât eliberarea titlurilor de proprietate (deşi şi acestea îşi au rostul lor) intere­­sează, de bine, de rău, acestea neîmpiedicând cu a­­devărat revirimentul, ci crearea condiţiilor ca ţăranul român să-şi poată lucra pământul cu un beneficiu rezonabil, fără să se tragă şapte piei de pe el. Mai aşteptăm ca Parlamentul să-şi ia inima-n dinţi pentru a adopta legile organice ce ar putea aşeza România şi din punct de vedere legislativ în rândul statelor democratice. Oricât s-ar eschiva par­lamentarii, principala vină pentru multele piedici puse societăţii româneşti pe drumul reformei le revine lor, atât datorită neadoptării legilor pregătite de guvern, cât şi lipsei de iniţiativă legislativă, ceea ce a transformat forul legislativ într-un simplu examinator al „tezelor“ executivului. Din partea partidelor şi altor formaţiuni politice aşteptăm o stopare a demagogiei şi luptei oarbe pentru un scaun ministerial. După patru ani de existenţă ele ar putea Gabriel FLORESCU (Continuare în pag. a 2-a)­­ ­ ÎN ZIARUL DE AZI: 9 Dialog (în pag. a 2 a) 9 O chestiune arză­toare la ordinea zilei: gazul metan (în pag. a 3­ a) INTERVENŢIA ZIARU­LUI A GĂSIT AUDIENŢĂ . Telefonul mult-aşteptat...­ ­..Cititorii fideli ai ziarului nostru îşi aduc aminte, fără îndoială, de cazul dramatic al unui om amărât, neajuto­rat, pe care soarta l-a lo­vit crunt de două ori. El se numeşte OCTAVIAN BUDE şi este invalid, iar la Revo­luţie şi-a pierdut şi fiica de numai 20 de ani. Rămas pe drumuri, fără posibilităţi de a se întreţine, a apelat în disperare de cauză la ziarul n­ostru, care s-a implicat in­tr-o mică „odisee“, dorind să-i ofere tot sprijinul —i moral şi material — de care acest om a avut nevoie Aşa se face că rând p­e rând i s-au soluţionat necazurile le­gate de găsirea unei case in municipiul Sfântu Gheorghe, de fapt e vorba de un apar­tament cu două camere, apoi de atribuirea drepturilor cu­venite prin lege persoanelor cu handicap, ca şi urmaşi­lor celor căzuţi în zilele lui decembrie '89, dar o chestiune rămăsese, totuşi, în suspen­sie , instalarea unui telefon la domiciliu. — îmi era necesar ca aerul, ne-a precizat domnul Bude, pentru că eu neavând posi­bilitatea să mă deplasez, tre­buia în permanenţă să ape­lez la ajutorul cuiva, al în­soţitorului meu. Dar în si­tuaţia când aveam nevoie de un medicament urgent, ori Horia C. DELIU (Continuare in pag. a 2­0) ÎN PROBLEMA CONTORIZARII APEI ŞI ENERGIEI TERMICE Centralele proprii — singura soluţie eficientă şi relativ ieftină La R.A.G.C.L. se primesc an"- - - ■» zilnic reclamaţii in leg, . ă cu preţul ridicat al apei calde şi reci pe care o primim în propriile aparta­mente. Apa costă din ce în ce mai mult, energia termică la fel şi începe să nu ne mai fie indiferent unde şi cum se pierd ele, p­entru că, e si­gur, nu le risipim numai noi, prin neglijenţa şi comodita­tea noastră. Aşa încât, Hotă­­rârea nr. 348/'93 a Guvernu­lui României privind conto­­rizarea apei şi a energiei termice livrate p­opulaţiei nu putea fi decât bine venită. Chestiunea este, însă, ceva mai complicată decât pare la prima vedere şi asta mai a­­les din pricina sumelor foar­te mari care trebuie puse in joc — chiar dacă se preve­de o eşalonare a acestei ac­ţiuni pe vreo 10 ani. După calculele făcute de R.A.G. C­., care a solicitat Consi­liului municipal aprobarea unor programe pentru achi­ziţionarea şi montarea con­toarelor de apă rece şi e­­n­ergie termică, conform a­­cestor calcule, deci, la un apartament de 2 camere, cu 4 calorifere, acţiunea ar cos­ta 712 000 lei, la cursul de acum o lună al leului faţă de marca germană, curs care ştim cu toţii cum va evolua el... Dar iată ce ne-a spus dl. OLOSZ GERGELY, directo­rul R.A.G.C.L., în legătură cu acest subiect: — Problema contorizării a­­pei reci este un curs de des­făşurare. Acţiunea se va în­­cheia probabil în acest an. Din păcate, calitatea unor contoare cumpărate de noi mai de multişor este destul de proastă. In afară de asta, însă, se pune o problemă foarte spinoasă: va fi aproa­pe imposibil să montăm contoare la fiecare aparta­ment. Datorită construcţiei blocului, a instalaţiilor, mon­tarea acestor contoare va fi foarte, foarte costisitoare pentru locatari, presupu­mând modificarea instalaţii­lor Ar fi nevoie de cel pu­ţin 4 apometre pentru fie­care apartament, ceea ce es­te foarte mult. Iar problema risipei tot n-ar fi rezolvată, pentru că, să nu uităm, in­stalaţiile termice au un grad foarte avansat de uzură. Nu mai facem faţă cu reparaţii­le, cu schimbarea cazanelor. Acest sistem va cădea, aşa cum a căzut şi sistemul ideo­logic şi tehnic care l-au pro­pulsat. —* Ce soluţii există, totuşi? Ceva trebuie făcut... — Noi vrem să ni se o­­fere posibilitatea să dovedim, printr-un studiu de fezabili­tate, că ar fi mult mai bi­ne, mai trainic, mai civili­zat și mai ieftin să construim centrale mici, pe clădiri, gru­puri de clădiri, pe blocuri sau chiar pe fiecare scară Dumitru MANOLACHESCU (Continuare în pag. a 2-a) Devine iar recomandabil să punem fermoar la gură. CA ŞI LA FABRICA . Arta­­ făcută în schimburi! Despre ansamblul folcloric „Ciobănaşul“ am scris dese­ori (vezi serialul „Despre vii, numai la bine“, pe marginea turneului de astă toamnă din Ungaria). Discret, revenea de fiecare dată un nume, cel al coregrafului Romulus Blega. De data aceasta l-am adus în prim-plan, solicitându-i un interviu pe care, dată fiindu-i valoarea și profesionalismul îl merita cu prisosință mai demult : — De unde, când și cum ai venit la Intorsura? — De la Săcele. Acolo am încap­ut-o, ca dansator. La Intorsura Buzăului am , în 1979, ca dansator. Ansam­blul l-am preluat în 1984 ca instructor, iar ca salariat în 1990. — De fapt, de unde eşti de joc? Din ce zonă folclorică? — Din Ţara Făgăraşului Am început dansul la 11 ani. După aceea, când am făcut şcoala profesională, la ..Stea­gul Roşu“, am dansat în an­samblul U.­ C.-ului, cu Corpan Gheorghe, coregraf de seamă în zonă. Am trecut apoi la clubul ,,Precizia“ și Casa de loan DRAGÁN veict­or (Continuare în pag. a 2-a) Pâinea şi economia de piaţă întreprinderea de profil nu ne-a prea răsfăţat, nici ea, la sfârşit de an Mulţi şi-au lăsat cumpărarea pe vineri, ştiind că prăvăliile alimentare vor fi deschise. Logic, nu? Să se păstreze cât mai proaspătă pentru zilele de sărbătoare, care aveau să vină. Dar ce-are logica cu economia de pia­ţă? Vineri, dacă nu te-ai sculat cu noaptea-n cap — chestiune care nu se pu­ne nicăieri în Europa, de la Curtici şi Episcopia Bi­hor încolo — ai rămas fără pâine, deşi normal ar fi fost să o găseşti la ori­ce oră pentru că vânză­toarele sunt puse să vândă marfă, nu să proptească tejgheaua! Nici particularii nu s-au omorât, deşi puteau pro­fita de lipsa de pe piaţă a esenţialului produs. Du­minică spre prânz, de pildă, magazinele non-stop nu-ţi puteau oferi măcar o chiflă deşi, între altele, ăsta le e rostuL Ieri, luni, dimi­neaţă mă înfăţişez la pri­ma oră. Ceva, ceva se gă­sea. Dar ce? Doar un sin­gur fel de pâine (cea de 260 de lei bucata) şi nişte ja­poneze (parcă aşa le zice) adică un fel de colăcei, ca la parastas. Atât. Nimic mai mult! O pensionară care a lu­crat multă vreme ca vân­­zătoare-gestionară intr-un magazin de pâine îmi spu­nea, cândva, că în anii 60- 70 era amendată dacă nu avea în vânzare, zilnic, cel puţin 28 de sortimente de panificaţie! (şi femeia aceea, nu minte, că e chiar mama). Ei, dar ce te faci, că, pe­ atunci, nu intrasem în economia de piaţă ! Ioan DRAGAN

Next