Cuvântul Nou, noiembrie 1997 (Anul 8, nr. 2005-2029)

1997-11-01 / nr. 2005

COTIDIAN SOCIAL - POLITIC AL JUDEŢULUI COVASNA Investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii comunei Vâlcele "Sunt şanse ca lucrările de introducere a alimentării cu apă potabilă să înceapă încă din acest an - ne-a declarat domnul Bibo Alexandru, viceprimarul comunei Vâlcele metan în satul Vâlcele, anul acesta au fost alocate de la bugetul de stat 800 de milioane lei, în ce privește perspectivele de realizare într-un viitor cât mai apropiat a reţelei de alimentare cu apă potabilă, după cum ne-a spus domnul Bibo Alexandru, viceprimarul comunei Vâlcele, ca urmare a finalizării licitaţiei organizate pentru contractarea lucrărilor, licitaţie câştigată de firma braşoveană REVERS, acestea vor putea fi începute, dacă vremea va fi favorabilă, chiar în­ cursul lunii noiembrie. “Din fondurile de care dispunem, am acordat deja un avans constructorului, pentru a procura o parte din materialele necesare la această investiţie. Totodată, am stabilit ca activitatea propriu-zisă să fie organizată în aşa fel, încât, în sezonul rece, să nu creeze probleme pentru circulaţia pe drumul judeţean, în porţiunea dintre Aradi şi Vâlcele, zonă care va fi străbătută de conducta principală.” în consecinţă, după cum ne-a precizat interlocutorul, săpăturile şi alte lucrări, vor fi executate, deocamdată, numai în porţiunile în care traseul conductei va avea un curs paralel cu drumul, urmând ca în punctele în care sunt prevăzute subtraversări ale acestuia, să se desfăşoare anul viitor, în sezonul cald. Aurel GOLCIU Pentru două importante obiective de investiţii, este vorba MM de introducerea alimentării cu apă potabilă şi a celei cu gaz Macroclorhisme Gabriel FLORESCU Românii care n-aveau ieri dimineaţa ceva mai bun de făcut au avut prilejul de a audia în direct o tiradă a primului ministru despre starea naţiunii rostită în cadrul unui seminar organizat de partidul domniei sale.Au putut afla astfel toţi românii că, practic, după cele 11 luni de guvernare sub înţeleaptă conducere a domnului Ciorbea o ducem mai bine, prosperitatea bate la uşa noastră, nu trebuie decât să o deschidem. Uşa, nu prosperitatea, căci aceasta nu este o conservă să o deschizi când vrei tu. Ei bine, am aflat de la premierul moţ că în ultimul timp s-au făcut paşi importanţi pe calea reformei, inclusiv la nivelul justiţiei şi a internelor, în administraţie şi economie, ceea ce a dus la o macrostabilitate economică. Ah, ce frumos sună acest termen! Auziţi: MACROSTABILITATE ECONOMICĂ. Parcă am mai auzit noi despre această sintagmă, inclusiv ironii şi luări în tărbacă de către fosta Opoziţie (pardon, actuala Putere) când o lua în gură (sintagma, nu altceva, nu vă gândiţi la rău) fostul prim-ministru Văcăroiu. Atâta doar că pe-atunci i se spunea “limbă de lemn”. Cu durere în suflet și cuget, domnul Ciorbea ne-a mai informat că guvernul domniei sale a fost obligat să ia măsuri dure pentru ca să se ajungă la această macrostabilitate, s-a făcut totul și un pic mai mult pentru preîntâmpinarea conflictelor majore,­cum rămâne cu grevele minerilor, ale cadrelor didactice, elevilor, cu cele organizate de diferite confederaţii sindicale, cu ieşirile în stradă şi blocarea şoselelor, cu protestele celor care erau pe listele lui Spineanu ?). Premierul era satisfăcut că nu s-au înregistrat proteste mai mari...Aflând toate acestea nici nu mai ştim de ce trăim cum trăim, de azi pe mâine şi tragem mâţa de coadă. Să fie domnul Ciorbea rupt de realitate sau dezinformat? Credem că nici una, nici alta, ci este o încercare disperată de a mai salva ce se poate salva. Respectiv de a se camufla acea scădere a nivelului de trai cu 20% - cât a estimat premierul - ce oricât s-ar strădui să ne convingă nu a putut fi compensat sau indexat. Greu de precizat de unde a scos domnia sa acele procente de 12-14 % cu care s-a refăcut ulterior puterea de cumpărare a cetățeanului. Poate a demnitarilor care beneficiază de noua grilă de salarizare votată în Parlament le-a crescut puterea...Pentru că un pensionar, un părinte a doi-trei copii sau un şomer sigur n-a simţit această îmbunătăţire a puterii de cumpărare. Să mai trimită domnul Ciorbea pe cineva prin piaţă sau hale să afle realitatea privind preţul fructelor, zarzavatului sau al cărnii şi apoi să ne ducă cu zăhărelul. Sau să constate în mod direct cum s-au înfăptuit celebrele indicaţii privind preţul uleiului. Punctul într-adevăr forte al discursului primului ministru la seminarul ţărănist l-a constituit “privirea spre viitor”. Pe baza macrostabilităţii economice ce s-a înfăptuit în cursul fazei distructive a implementării reformei ( a spus-o domnia sa, nu noi), urmează să trecem la o fază nouă, superioară, numită “fază constructivă de punere a bazelor creşterii economice sănătoase” pe termen lung. Veşti bune, aşadar. Există o serie de proiecte concrete(sperăm să nu aibă şi ele soarta celor 80 de iniţiative legislative despre care am auzit la începutul anului, după care s-au diluat) de dezvoltare (zice domnul Ciorbea) între care cele privind întărirea întreprinderilor mici şi mijlocii (e drept că fiscalitatea le-a luat multora cheful de a mai face ceva după ce s-au fript zdravăn), construirea de autostrăzi (am mai auzit-o de nenumărate ori, dar dăm în continuare numai de “hopuri şi gropuri”), închiderea a 150 de mine (asta o credem, de vreme ce minerii s-au disponibilizat singuri şi le-au lăsat părăsite) şi retehnologizarea celor rămase în exploatare (altă poveste veche). Asta în domeniul economic, pardon, macroeconomic, pentru că nu a fost uitat nici socialul: proiecte în domeniul sănătăţii, educaţiei, protecţia copilului, drepturile omului în general. Noi am zice să ne lase domnul Ciorbea aşa cum suntem, să ne descurcăm cum putem, căci dacă mai face reforme cum le-a făcut până acum ne ducem cu totul de râpă. Subscriem însă la o constatare finală a premierului: prin cooptarea la guvernare a UDMR s-a realizat un model de înţelegere interetnică şi interconfesioi­ală. Atâta doar nu înţelegem de ce UDMR este în continuare nemulţumit de ritmul în care se înfăptuiesc înţelegerile cu ceilalţi membri ai coaliţiei, de ce românii din Covasna şi Harghita sunt nemulţumiţi de condiţia lor de minoritari în propria ţară, de ce între ortodocşi şi greco­­catolici nu este pace, de ce cultele maghiare sunt nemulţumite de actualul guvern, în rest, totul este bine. Modelul de­ înţelegere ar trebui chiar exportat. UN ABSURD OBIŞNUIT... * îţi vine să te cruceşti ce poate născoci mintea îmbârligată a guvernanţilor noştri, pe care i-am considerat salvatorii naţiei şi în care încă mai cred jumătate plus unu dintre români. F.P.S. a lichidat nişte unităţi comerciale. Personalul care muncea în acele unităţi a primit 6-10-12-16-18-20 de lefuri medii în ramura respectivă, ca să părăsească liniştiţi acele locuri de muncă şi să nu dea foc clădirilor şi directorilor. Lumea a fost mulţumită să ia câteva milioane, pe care ori le-a băut repede, ori le-a pus la CEC, să facă pui. Miile de miliarde de lei oferite astfel şomerilor au grevat, însă, asupra bugetului şi­ aşa sărac al ţării. Bun, asta-i situaţia, oamenii aceştia trebuiau cumva sprijiniţi să înceapă o nouă viaţă. Culmea este, însă, că în multe societăţi comerciale - inclusiv din judeţul nostru - cei disponibilizaţi conform Ordonanţei nr. 9 au fost reangajaţi, cu leafă, în aceleaşi unităţi!­Adică, vedeţi dv., au luat şi milioanele şi şi-au recăpătat şi locul de muncă în fosta întreprindere, angajaţi­­de lichidator. în această situaţie, omul nu pierde decât ajutorul de şomaj, câştigând în schimb o nouă leafă şi milioanele oferite gratis de Guvern. Mulţi cred­ că, întrucât legea nu prevede nimic în acest sens, acesta poate fi încă un­­­ilet de îmbogăţire prin trafic de influenţă a directorilor şi a celor puşi să lichideze unităţile respective. V. M. TUDOR PD respinge acuzaţiile ministrului de Interne La iniţiativa Prefecturii Covasna, marţi, 4 noiembrie ÎNTÂLNIRI CU CONSILIERI PREZIDENŢIALI, REPREZENTANŢI Ai UNOR ORGANIZAŢII NEGUVERNAMENTALE, Al CONSILIULUI JUDEŢEAN ŞI LIDERII PARTIDELOR POLITICE DIN JUDEŢ Marţi, 4 noiembrie a.c., la iniţiativa prefectului judeţului Covasna, la Prefectură vor fi prezenţi, pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale, ai Consiliului judeţean şi lideri de partide politice din judeţ, consilierii prezidenţiali Luminiţa Petrescu, Adrian Şerbu şi Valeria Ţib­u, împreună cu prefectul judeţului, dr. Gh. Tatu, se va încerca posibilitatea realizării unui parteneriat eficient între autorităţile administraţiei locale şi organizaţiile neguvernamentale. Se va încerca, de asemenea, revigorarea relaţiilor acestor autorităţi cu partidele politice care acţionează pe teritoriul judeţului Covasna. Daniel MITACHE . IERI A fOST INSTALAT NOUL COMISAR ŞEF AL GĂRZII FINANCIARE COVASNA •DL. ADRIAN BOJIN A CERUT SUBORDONAŢILOR MORALITATE, PROFESIONALISM ŞI INCISIVITATE Ieri, în noul sediu al Direcţiei Finanţelor Publice, a fost instalat noul­ comisar şef al Gărzii Financiare Covasna, dl. Adrian Bojin. Evenimentul s-a produs la etajul 5 al clădirii şi a fost onorat de prezenţa prefectului şi subprefectului judeţului Covasna. în alocuţiunea rostită cu acest prilej, dr. Gh. Tatu, prefectul judeţului Covasna, s-a referit la nevoia de lege, la schimbarea în bine pe care tânăra Gardă o poate determina în materie de cult faţă de lege. “Să aplicaţi legea, dar nu în poziţie de drepţi. E bine ca regula jocului să fie respectul reciproc şi respectul faţă de lege. Cu alte cuvinte, şeful să ştie că lucrează cu oameni şi că nu e şef pentru o veşnicie” -a conchis dl. Gh. Tatu. La rândul său, dl. Adrian Bojin a cerut subordonaţilor moralitate, profesionalism şi incisivitate. Apoi a înmânat legitimaţii noilor comisari ai Gărzii Financiare. DL. Pildner Martin, directorul D.G.F.P.S. Covasna, a insistat asupra umanizării relaţiilor dintre fisc şi contribuabili, adăugând că Garda Financiară face parte dintr-o mare echipă de finanţişti, în care dominant trebuie să fie respectul reciproc. Dumitru MANOLĂCHESCU “Făcând bine bolnavilor, îţi faci­­ ţie bine în primul rând!” •Interviu cu dl.irig. MIHAI ZAHARIE, cetăţean german, care a adus zilele acestea un prim transport de ajutoare pacienţilor de la Vâlcele Horia C. DELIU -Domnule Mihai Zaharie îmi pare bine să vă cunosc! Membrii Asociaţiei persoanelor cu distrofii musculare (A.D.M.R., ce-şi are sediul central la Vâlcele), mi-au vorbit elogios acum câteva minute despre gestul dumneavoastră umanitar... ■­­Salut şi eu presa, iar pentru o informare mai corectă a cititorilor vreau să vă spun că nu am venit singur, ci însoţit de fratele meu, Adrian, stabilit şi el în Germania, reprezentant al “Diakonisches Werk”, o organizaţie cu profil umanitar. Noi locuim în oraşul Pădeboru şi am adus un prim transport de ajutoare pentru bolnavii din Vâlcele, ajutoare colectate de o familie de preoţi de la biserica Marthin Luther din zona unde ne-am stabilit, ca şi de alţi membri ai organizaţiei ,de caritate deja amintite. -In ce-au constat ajutoarele? -O, este o listă mai lungă, din care pot aminti materiale necesare nemijlocit persoanelor handicapate, cum ar fi scaune (Continuare în pagina a 2-a) La semănat, agricultorii privaţi au luat-o înaintea sectorului de stat însămânţările de toamnă fuseseră executate până la data de 30 octombrie, pe 81 la sută din suprafaţa programată a fi cultivată în judeţul Covasna cu grâu. Sub media pe judeţ se situau societăţile agricole cu capital de stat - fostele IAS-uri şi Horticom SA Sfântu Gheorghe - în care sămânţa fusese pusă sub brazdă pe numai 74 la sută din suprafaţă. Aceasta deoarece, având datorii de miliarde de lei nerambursate la termenele scadente, agenţii economici din sectorul agricol de stat nu mai pot contracta de la bănci credite noi pentru înfiinţarea culturilor de păioase de toamnă. Cum însă în sectorul privat suprafaţa pregătită a fi însămânţată în continuare va acoperi nerealizările din cel de stat - după cum se vede, mai cu cupoane, mai cu resurse proprii, dar mai cu seamă trudind din greu, ţăranii noştri nu se dau bătuţi - există premise ca aşa cum ne-a declarat domnul Bagoly Tribor, directorul general al Direcţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie, programul de însămânţări să fie realizat integral, în cursul săptămânii viitoare, cu condiţia ca vremea să rămână favorabilă executării lucrărilor agricole. Aurel GOLCIU MN­ Anul VIII Nr. 2005 Sâmbăta 1 noiembrie 1997 4 pagini 500 lei Niculae Cerveni nu crede că va avea loc o remaniere guvernamentală Liderul PL, Niculae Cerveni, nu crede că va avea loc o remaniere guvernamentală, informează corespondentul MEDIAFAX. Cerveni a declarat joi,­­ la Brașov, cu prilejul­­ unei conferinţe de­ presă, că o remaniere­­ guvernamentală nu ar­­ aduce nimic nou. De asemenea, Cerveni este de părere că nu vor fi organizate nici­­ alegeri anticipate, “deoarece românii suportă mult”. Liderul PL spune că partidul său este, în prezent, exclus de la guvernare, deoarece ministrul Tineretului şi Sportului, Mihai Sorin Stănescu, nu mai face parte din formaţiunea politică pe care o conduce. “Atît timp cît Stănescu nu va fi schimbat cu o altă persoană propusă de noi, considerăm că nu facem parte din Guvern”, a mai adăugat Cerveni. Luni, 3 noiembrie Primii musafiri în locuinţele­­ sociale din Sfântu Gheorghe Luni, 3 noiembrie a.c., Adăpostul de fum­ure şi locuinţa socială din cartierul Ciu, municipiul Sfântu Gheorghe, va găzdui pr­in.” musafiri nevoiaşi. Clădirea în care funcţionează această unitate socială a fost amenajată, în prima etapă, în aşa fel încât la primele două nivele să poată fi primite, pentru un timp, persoane nevoiaşe rămase fără adăpost. Astfel, la etajul întâi vor fi găzduite femeile, iar la al doilea, bărbaţii. Potrivit solicitărilor în acest scop adresate Primăriei municipiului, se pare că primii veniţi vor fi: o femeie şi un bărbat. (V.B.) SNCER majorează tarifele la transportul de călători şi de mărfuri Societatea Naţională a Căilor Ferate majorează cu 7,66%, începînd de astăzi, tarifele la transportul de călători, bagaje şi mesagerii, precum şi la transportul de mărfuri , informează SNCFR. Măsura are în vedere alinierea tarifelor la creşterea preţurilor la principalele materii prune, materiale, piese de schimb, şi reparaţii la materialul rulant. Ultima majorare a tarifelor SNCFR a fost efectuată la 1 octombrie, cu 7% la transportul călători, şi cu 3% la transportul de marfă. Consiliul Europei recomandă statelor membre să adopte unele măsuri împotriva violenţei şi intoleranţei din presă Comitetul Ministerial al Consiliului Europei a adoptat, recent, trei recomandări privind violenţa şi intoleranţa prezente în presă, se arată într­­un comunicat al CE remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX. Cele trei măsuri se referă la­­ limitarea violenţei,­­ rasismului şi intoleranţei în .................... materialele din presa scrisă şi cea audio­vizuală, precum şi la promovarea în mass­­media a unei culturi tolerante. “Măsurile adoptate de Comitetul Ministerial nu trebuie să contravină, însă, principiilor de independenţă şi autonomie ale profesioniştilor şi instituţiilor de presă”, se mai arată în comunicat. Recomandarea privind prezenţa materialelor violente în presa de radio şi televiziune, precum şi pe Internet, conţine unele linii directoare şi dispoziţii ce sunt recomandate mediilor de presă care doresc să limiteze difuzarea materialelor violente dar să respecte, în acelaşi timp, dreptul fundamental la libertate exprimării şi cea a informaţiei. Această primă recomandare pune accentul pe importanţa educaţională a presei electronice. Cea de-a doua măsură adoptată de organismul european este în conformitate cu (Continuare în pagina a 2-a)

Next