Cuvântul Nou, aprilie 1998 (Anul 9, nr. 2128-2151)

1998-04-01 / nr. 2128

Pagina 2 Relaţii interetnice PRESII TATILOR A NALE Astăzi, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.­­ 3 în acest număr al ziarului nostfui vom publica fragmente din alocuţiimia rostită de prof. dr. IOAN ŞERBANESCU cu prilejul comemorării victimelor pogromului legionar din ianuari­a 1$1 4L “NE PĂSTRAM II ÎNCREDEREA CĂ POPORUL ROMÂN VA RESPINGE CU N­OTĂRĂRE MORDUL EXTREMIST’w '‘Rebeliunea legionară constituie un punct de culminaţie a violenţei practicate de minţile pervertite de o asemenea ideologie primitivă. Garda de Fier, exponenta acestei concepţii antium­ane, sub imboldul unor lideri cum au­ fost C.Z.Codreanu, Ion Moţa, Horia Sima şi alţii, au adus la suprafaţa vieţii politice din România terorismul ca metodă de a se impune în viaţa publică, de adolâ­ndi şi menţine puterea. Preferinţa pentru terorism a Adif­biul acestei mişcări este evidenţiată la primii săi paşi în politică, ît­ VB23, Codreanu declara: “Trebuie sofis«ica o afirmare plină de sacrificii dirtpir­­ea noastră. Trebuie astfel să dobo­rân**H­in împuşcare mai mulţi B­in­iştri jidoviţi...”. Declaraţii similanişifldut şi alţi lideri legionari, printre­«ro.'Ion Moţa, comemorat în urnă cu câtevaa zîle '»cluj. ŞT. Apetenţa pentru asasinat a legiui­trilor s-a manifestat cu vehemenţă la Congresul Studenţesc din 1936, când fost desemnate “echipe ale morţii” pentru fiecare din politicienii români de orientare antiextremistă (...) “Garda de Fier nu este o asociaţie de opinii, ci este o asociaţie de asasini şi... profanatori de morminte”, a spus Am­and Călinescu, unul din cei plasaţi pe “lista neagră” a legionarilor, şi a plătit cu viaţa această atitudine (...) Paroxismul unui asasine a legionarilor faţă de evrei l-a atins perioada septembrie 1940 - ianuarie 1941, când s-a instituit, sub conducerea generalului Antonescu, statul naţional-legionar, Garda de Fier fiind, timp de 131 de zile, participantă la puterea de stat. Rebeliunea legionară a încheiat cu o baie de sânge samavolniciile acestei grupări, având ca rezultat moartea a peste 300 de persoane, dintre care, în Capitală, 120 de evrei.(...) Am asistat recent la momentul solemn al inaugurării unei plăci memoriale dedicate victimelor rebeliunii și am fost profund mişcat de glasul sugrumat de durere şi de ochii înlăcrimaţi ai unuia dintre fiii Rabinului Guttman, care a descris tragedia familiei sale, când în braţele tatălui, salvat printr-o minune dumnezeiască de la moarte, şi-au dat obştescul sfârşit doi dintre fiii acestuia (...) Din păcate, după rebeliune suferinţele evreilor din România nu s-au încheiat. Valul de măsuri discriminatorii s-a rostogolit în continuare asupra acestei populaţii, au urmat noi asasinate, deportări, lagăre şi ghetouri (...) Suntem îngrijoraţi de reactivarea mişcării legionare, deoarece, chiar dacă condiţiile generale cunosc o schimbare, o serie de atitudini şi fapte actuale îşi găsesc corespondentul în comportamente similare din intervalul interbelic. Unii oameni politici participă la manifestări legionare, laudă programele lor pentru “salvarea României”, unii istorici scriu lucrări prin care diminuează sau chiar neagă caracterul violent al legionarismului (...) Se înmulţesc slujbele religioase, întrunirile publice, taberele de instrucţie, ridicarea de monumente comemorative ale Gărzii de Fier (...) încercările de a nega crimele legionare, inclusiv cele petrecute la Abator sau în Pădurea Jilava, justificarea asasinării lui Duca, considerată doar un act de “pedeapsă”, şi denaturarea adevărului în ce priveşte răspunderea uciderii lui Iorga, reactivarea unor sloganuri ca “iudeo­­comunismul”, negarea Holocaustului, inclusiv în România, departe de a servi intereselor fundamentale ale ţării, contribuie la crearea unei imagini defavorabile şi pe plan extern, ceea ce poate îngreuna soluţionarea democratică a unor probleme grave ale societăţii româneşti în ansamblu (...) Colectivitatea evreiască din România îşi păstrează încrederea că poporul român va respinge cu hotărâre morbul extremist. Democraţia este antidotul cel mai eficient şi de aceea ne străduim să ne aducem contribuţia la consolidarea statului de drept, să punem în valoare tradiţiile bogate de colaborare cu poporul român şi cu celelalte minorităţi naţionale, să cultivăm ceea ce preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, acad. prof. dr. Nicolae Cajal, a denumit spiritul de realsemitism, căci, printr-o mai bună cunoaştere, ne vom apropia şi ne vom stima toţi locuitorii acestui pământ ospitalier, indiferent de etnia căreia îi aparţinem”. Rubrică realizată de Dumitru MANOLĂCHESCU fililiS ■ PUNR nu­ va vota noul guvern, dacă acesta va avea şi m­iniştri UDMR­­. Valeriu Tabără, preşedintele­ FONR, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că partidul pe care îl conduce nu va vota “sub nici o formă” noul Executiv, dacă din el vor face parte membri UDMR. Preşedintele PUNR a afirmat că va cere, cu ocazia învestirii viitorului Cabinet, ca actuala coaliţie majoritară să-şi asume responsabilitatea pentru politica dusă în 1997. Tabără a mai arătat că viitorul Executiv trebuie să fie alcătuit din oameni politici care să răspundă pentru deciziile sale atît individual cît şi în numele formaţiunii politice din care face ptartă. In opinia liderului PUNR, “într-un guvern nu trebuie să aibă loc nici uivfel de tehnicieni”, decît dacă este conceput pentru a funcţiona pe o perioadă limitată. I Tabără a opinat că, în pripate,cu stabilirea componenței viitorului Executiv, este indicată restructurarea acestuia prin reducerea numărului de ministere. Valeriu Tabără a spus, de asemenea, că PUNR nu va vota actualul proiect de buget pentru 1998, indiferent de primul ministru care îl va prezenta în Parlament. Referitor la întîlnirea pe care o delegaţie PUNR o va avea miercuri, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Constantinescu, Tabără a declarat că ea trebuie să constituie un prilej de abordare a problemelor legate de modificarea programului de guvernare. Reprezentanţii Tabără, îi vor preşedintelui comportamentul vehiculează în public elemente de autonomizare”, va cere verificarea activităţii FPS şi, în special, a implicării politicului în economie şi intensificarea luptei împotriva corupţiei. PUNR, a spus atrage atenţia referitor la UDMR, “care Sorin Dimitriu consideră că i se potriveşte mai bine funcţia de­­ preşedinte FPS decât cea de prim ministru Sorin Dimitriu, preşedintele BPS, a declarat marţi că nu i s-a propus f­mcţia de prim ministru şi că nu se consideră pregătit pentru aceasta. “Funcţia de prim ministru­­implică responsabilităţi sporite din pu­ract de vedere politic şi economic. Sper să rămîn la FPS, experienţa acumulată aici în materie de privatizare este importantă şi este bine să fie păstrată”, a adăugat Sorin Dimitriu. Pentru viitor v­a viiticii reconsiderat rapid modul de subsuctest al FPS, pentru a nu determina înf în procesul de privatizare preşedintele FPS. Numele lui Sorin Dimitria a vehiculat pentru o posibilă impun funcţia de prim ministru. CUVÂNTUL NOU CUVÂNTUL NOU la dispoziţia dumneavoastră O declaraţie neadevărată “Până acum - deşi am o vârstă destul de înaintată - nu am avut nici un fel de probleme cu legea, aşa că nu cunosc foarte bine toate chiţibuşurile şi reglementările în vigoare. Dar fiindcă a intervenit un necaz, a trebuit să dau curs unui proces. Mă interesează ce spune legea în legătură cu mărturia m­incionoasă, deoarece unul dintre martorii chemaţi nu a spus adevărul în totalitate, putând să dea o turnură ciudată procesului. Citesc cu interes ziarul dumneavoastră şi aştept să văd ce precizări vor fi în cazul relatat mai sus. Cu cele mai sincere urări,” Sándor M., Sfântu Gheorghe Asemenea situaţii se întâlnesc, din păcate, destul de frecvent, iar cei în cauză nu ştiu că pot comite infracţiunea de mărturie mincinoasă. Dacă într-o cauză civilă, dar nu numai, unul dintre martorii audiaţi - sau m­ai mulţi - fac afirmaţii neadevărate ori omit să spună aşa cum s­­au petrecut lucrurile, fapta constituie infracţiune de mărturie mincinoasă. Ea se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani, în funcţie de anumite elemente ce se relevă pe percurs. 0 0 0 în caz că martorul cu pricina îşi retrage mărturia ( ne referim la cauzele penale de data aceasta) după ce s-a produs arestarea inculpatului sau s-a pronunţat o hotărâre judecătorească în urma mărturiei mincinoase, instanţa urmează să reducă pedeapsa potrivit art. 76 din Codul Penal, în situaţia dumneavoastră, stimate corespondent, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa de grav, dar este bine să cunoaşteţi cum stau lucrurile, pentru a interveni la nevoie. Observaţii judicioase Chestiunile abordate de un grup de cetăţeni din Capitală veniţi ca în fiecare an la odihnă şi tratament în staţiunea Covasna sunt judicioase, ele ridicând probleme mai vechi, dar care şi-au menţionat actualitatea. 000 “Este vorba de starea precară a drumurilor din staţiune, ca şi cele naţionale, o chestiune ce nu este specifică doar judeţului Covasna - ştim foarte bine - dar lasă o impresie dezagreabilă turiştilor (din păcate tot mai puţini de la an la an) ce sosesc aici. Măcar pentru localităţile cu un statut anume, gen staţiuni balneoclimaterice, să se aloce fonduri mai mari pentru înfrumuseţare, buna gospodărie, crearea unor condiţii speciale, astfel încât să se revitalizeze turismul şi pe acestei căi. Ţinem minte că înainte de decembrie 1989, cu toate că era la putere un regim comunist, totuşi afluenţa cetăţenilor din alte ţări, ne referim mai cu seamă la Israel, Germania, SUA era - parcă - mult mai mare pe aceste meleaguri. Se punea un preţ deosebit pe condiţiile de confort, agrement, curăţenie, şi toate acestea contează foarte mult. ...Noi am făcut câteva observaţii din dragoste pentru aceste minunate ţinuturi, pentru oamenii de aici,(cadre medicale, personal auxiliar etc) ce ne primesc mereu cu braţele deschise şi se străduiesc să ne refacă sănătatea. S-auzim numai de bine!” Un grup de pensionari, din Bucureşti Pe scurt Cererea dumneavoastră, domnule I. Boriceanu din întorsura Buzăului, poate fi soluţionată favorabil, dacă se vor aduce şi elementele doveditoare la care v-aţi referit. Numai pe vorbe nu se poate clarifica diferendul. Rubrică realizată de Horia C.DELIU GUSTOS - SAIMATOS BIBCO TROPICAL Băutura răcoritoare ce nu trebuie să lipsească din nici o casă! Având la bază numai produse naturale - concentrat de banane, ananas, kiwi, portocale, lămâi, apă minerală Biborţeni BIBCO TROPICAL este băutura ideală pentru mici şi mari Produs de S.C. Bibco S.A. BIBORTENI GOLDSTAR FOR QUALITY (262) PNŢCD va avansa la negocierile privind formarea noului guvern condiţii minimale, între care şi promovarea legii de retrocedare a pământurilor şi pădurilor O comisie specială a PNŢCD a redactat condiţiile minimale cu care ţărăniştii vor participa la negocierile privind formarea unui nou guvern, a declarat, marţi, vicepreşedintele partidului, Vasile Lupu, la închiderea şedinţei Biroului de Conducere, Coordonare şi Control. “Dorim un document scris, ferm, pentru a nu pierde timpul în protocoale” a spus Lupu, membru al acestei Comisii. El a apreciat că PNŢCD nu va participa la guvernare fără includerea printre condiţii a susţinerii legii de retrocedare a terenurilor arabile şi forestiere. Lupu a spus că, dacă aceste condiţii minimale nu vor fi incluse într-un document ferm, PNŢCD va susţine la nivel parlamentar noul guvern doar pentru proiectele de legi care corespund principiilor ţărăniste. Condiţiile minimale ale PNŢCD vor fi supuse aprobării Comitetului de Conducere al PNŢCD, în şedinţa de miercuri. Din comisia care a redactat condiţiile minimale a făcut parte şi premierul demisionar, Victor Ciorbea. Misiuni economice Camera de Comerţ şi Industrie Covasna organizează următoarele misiuni economice: SPANIA-MAROC-PARIS, în perioada 21-30 aprilie 1998 având ca obiectiv: întâlniri de afaceri la Madrid şi Casablanca; vizitarea târgului internaţional de la Pars - FOIRE INTERNATIONALE DE PARIS, caracter tehnic (echipa­mente, do-it-yourself, decoraţiuni interioare şi exterioare, mobilier, turism, sport şi articole pentru timpul liber, grădinărie şi vizitarea târgului internaţional de la Madrid - FERIA INTERNACIONAL DEL MUEBLE DE MADRID (mobilă, bunuri de consum, accesorii. BELGIA-OLANDA, în perioada 22-30 mai 1998 cu participare la seminarul: Faceţi afaceri cu România organizat de Centrul Româno-Olandez de Promovare a Comerţului la ING Bank Rotterdam şi vizitarea târgului internaţional de promovare a comerţului, a marketingului direct - SALE 1998, Amsterdam. Pentru informaţii suplimentare cei interesaţi se pot adresa la departamentul relaţii externe, telefon: 351275, fax: 068/151889.____________________________________ Liderii celor patru partide parlamentare din Moldova... (Urmare din pagina 1) în cazul în care cele doua partide de dreapta şi blocul lui Diacov vor forma o coaliţie, Partidul Comuniştilor va trece în opoziţie. Prim-secretarul comuniştilor, Vladimir Voronin, a afirmat că “se poate întîmpla ca toate cele patru formaţiuni să participe la guvernare şi să obţină funcţii de conducere în Parlament”. Voronin a adăugat că “pentru comunişti este convenabil orice, numai rolul de partid de opoziţie nu”. Preşedintele Petru Lucinschi nu a exclus varianta creării unei coaliţii între comunişti şi formaţiunea pe care o sprijină. Lucinschi consideră că “indiferent din cine va fi constituită alianţa, ea va trebui să păstreze cursul politic al Republicii Moldova spre neutralitate, spre integrare în structurile europene”. Preşedintele Moldovei a arătat că negocierile privind formarea guvernului vor putea începe numai după constituirea coaliţiei parlamentare. Oprirea furnizării apei potabile Astăzi, 1 aprilie, între orele 9.00-15.00, se va opri furnizarea apei reci în strada Ciucului pe porţiunea străzii Kötényes până în capătul acesteia. Mâine, 2 aprilie, în zona municipiului Sfântu Gheorghe, cu excepţia Zonelor Simeria şi Gării, se va opri furnizarea apei potabile între orele 9.00-17.00, pentru executarea unor lucrări de reparaţii la conducte. (D.A.) Anul IX Nr. 2128 Conducând sub influenţa băuturilor alcoolice şi făcând un accident de circulaţie, Poliţistul Olimpiu Moise, din Târgu Secuiesc, a fost propus pentru ...trecerea în rezervă! • Este posibil şi sesizarea Parchetului militar în noaptea de 28 spre 29 martie 1998, la orele 3,00 spre dimineaţă, plutonierul Olimpiu Moise, subofiţer în cadrul Formaţiunii arme, explozivi, substanţe toxice din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Secuiesc s-a urcat la volanul autoturismului său, în intenţia de a merge acasă, la Lemnia. Numai că fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a dorit să-şi agrementeze puţin deplasarea, încercând să pună o casetă pentru a asculta muzică. Ghinionul lui a fost că a pierdut la un moment dat controlul volanului. Aşa se face că a părăsit sensul de mers şi s-a tamponat frontal cu o autoutilitară, proprierea firmei S.C. TERCOM-PREST SRL din localitate, maşină ce staţiona regulamentar. în urna impactului a rezultat avarierea celor două autovehicule, iar poliţistul a suferit traumatisme, fiind internat la Spitalul orăşenesc din Târgu Secuiesc. Acolo i s-au recoltat, evident, şi probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, ajunsă la un indice îngrijorător - 2,15!! Ceea ce înseamnă că respectivul conducător auto era bine “aghezmuit’... Ca um­are s-a luat măsura întrunirii Consiliului de judecată la nivelul Inspectoratului judeţean de Poliţie Covasna pentru judecarea cauzei, hotărându-se adoptarea propunerii de trecere în rezervă a subofiţerului. Um­ează ca IGP să decidă, în funcţie de eventualele elementele noi ce apar este posibil că, de asemenea, sesizarea Parchetului militar. Iată un moment de rătăcire ce va fi scump plătit, pildă şi pentru alţi conducători auto în uniformă ,sau nu...(H.C.D.) Noul program al caseriilor Renel Caseriile Renel de pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe funcţionează începând de astăzi, 1 aprilie, după urnătorul program: 8,30-13,30 şi 14,30- 19,30. în ultima zi lucrătoare a lunii, caseriile sunt închise. (D.A.) Căi de eficientizare a activităţii productive (Urmare din pagina 1) bugetul statului, la scadenţă; Reducerea normelor maxime de consum specific la materii prime şi materiale; Reducerea cheltuielilor generale şi comune pe secţii, la nivelul fabricii, prin încărcarea optimă a schimburilor; Urmărirea veniturilor şi a cheltuielilor pe bază de buget, până la nivel de atelier sau formaţie de lucru; Structura investiţiilor cu accent pe modernizare şi retehnologizare; Reducerea de personal, acolo unde este cazul, funcţie de producţie şi livrări. “Probabil că, la Fabrica de ţigarete, numărul angajaţilor se va reduce cu aproximativ 5-6 la sută - ne spune dl. ing. Eugen Lazăr - şi ne străduim să rezolvăm ca cei care sunt disponibilizaţi să beneficieze de prevederile Ordonanţei nr. 9 din 1997, deci de acordarea plăţilor compensatorii, în ceea ce priveşte corelarea cererii cu oferta, acordăm o atenţie deosebită restructurării producţiei, deci diversificării gamei de produse. Spre exemplu, în zilele trecute am scos pe piaţă noul produs “Carpaţi” cu filtru, ţigări de 84 mm lungime, încartuşat, produs de calitate superioară, la preţ relativ mic, realizat pe noile maşini intrate în dotare.” în primul trimestru al anului în curs, valoarea producţiei la această fabrică a fost în scădere, iar livrările din lunile februarie şi martie au fost cu mult mai mici decât în luna ianuarie. Prin aplicarea programului de restructurare se speră ca în scurt timp să se obţină nu numai o eficienţă sporită, ci şi o creştere a volumului producţiei. S.C. COVALACT S.A. SFÂNTU (îIlliORGIll) Str. Lunca Oltului nr.1 Anunţă producătorii de lapte, că în luna aprilie preţul de achiziţie pentru litrul de lapte cu 3,5% grăsime şi densitate relativă de 1, 028 este de: • 1600 lei/litru dacă cantitatea de lapte predată în luna aprilie nu depăşeşte 15001 • 1700 lei/litru pentru predări de lapte de peste 15001 Pentru laptele răcit sub 18 grade la preluare, se acordă o primă de 50 lei/litru.

Next