Cuvântul Nou, iulie 1998 (Anul 9, nr. 2203-2229)

1998-07-01 / nr. 2203

Pagina 2 ... V *i" Periodic al Uniunii Armenilor din România Astăzi publicăm ultima parte din seria fragmentelor din capitolul 5 al volumului “Naţiuni şi naţionalism din 1780 până în prezent”, de E.J. Hobsbawm - membru al Partidului Comunist din Anglia încă din anii imediat următori celui de-al doilea război mondial. NAŢIONALISMUL - IPOTEZE ŞI CONTROVERSE “Explozia separatistă din 1988-’92 poate fi cel mai simplu descrisă ca o “afacere neâncheiată în 1918-‘21”. Pe de altă parte, probleme naţionale vechi şi profunde, care păreau cu adevărat primejdioase pentru Europa înainte de 1914, nu s-au dovedit “explozive”. Problemă macedoneană, bine cunoscută experţilor ca una litigioasă în multe congrese internaţionale, nu a condus, totuşi, la dezmembrarea Iugoslaviei. Dimpotrivă, Republica Macedoneană a făcut tot ce a putut să se ţină deoparte în conflictul sârbo-croat, până la criza finală din Iugoslavia, când fiecare componentă naţională, pentru propria apărare, a trebuit să se ocupe de sine însăşi. De asemenea, singura zonă a Rusiei ţariste măcinată de conflicte naţionale înainte de 1917, deşi nu o putem considera separatistă, era Ucraina. Totuşi, aceasta a rămas relativ tăcută, în timp ce republicile baltice şi caucaziene cereau secesiunea. în Ucraina a continuat să conducă Partidul Comunist local şi poporul nu s-a pronunţat pentru separare decât după lovitura din 1991, care a distrus URSS. Ideea că popoarele Asiei Centrale, din cauza “opresiunii naţionale” sau a conştiinţei islamice, făceau presiuni asupra sistemului sovietic, acestea ducând şi la dezmembrarea uniunii, pare a fi mai degrabă expresia ororii justificate a unor observatori occidentali faţă de sistemul sovietic şi a credinţei lor că acesta n-o să poată rezista mult timp. De fapt, Asia Centrală şi-a continuat inerţia politică până la dezmembrarea Uniunii Sovietice, cu excepţia unor pogromuri îndreptate împotriva minorităţilor naţionale, pe care Stalin le-a iniţiat în acele regiuni îndepărtate. Naţionalismul respectivelor republici este un fenomen post sovietic. Schimbările începute în anul 1989 nu se datorează tensiunilor naţionale, care au rămas sub control chiar acolo unde existau de multă vreme, ca în Polonia sau printre iugoslavi, ci mai ales deciziei regimului sovietic de a accepta refor­a şi, prin asta, de a retrage sprijinul militar­ regimurilor sale satelite, de a submina autoritatea centrală şi, în consecinţă, de a submina chiar fundamentul regimurilor comuniste B­a­­­c­a­din n­i . Naţionalismul a fost doar beneficiarul acestei situaţii şi în nici un caz factorul determinant. De aceea, prăbuşirea bruscă a regimurilor din Europa de Est a uimit întreaga lume. Ea nu era aşteptată cu adevărat nici chiar în Polonia, unde un regim complet nepopular demonstrase că poate ţine sub control o mişcare de opoziţie bine organizată timp de aproape un deceniu”. Rubrică realizată de Dumitru MANOLĂCHESCU Relaţii interetnice Presa minorităţilor naţionale PREMIERUL RADU VASILE ESTE DECIS (Urmare din pagina 1) prin politici fiscale şi monetare, care să realizeze reducerea drastică şi durabilă a ratei inflaţiei, prin restucturarea dramatică a sectorului întreprinderilor de stat, prin reforma băncilor de stat şi prin reforma serviciilor publice.Toate întreprinderile și băncile vor fi supuse unor constrîngeri bugetare dure”, a afirmat Radu Vasile. Premierul nu a evitat, nici de data aceasta, să remarce faptul că lipsa de fermitate a guvernelor anterioare în aplicarea măsurilor de reformă face cu atît mai dificilă activitatea Cabinetului pe care îl conduce. “Guvernul român a avut probleme în ce priveşte rezistenţa la presiunile unor lobby­­uri foarte agresive”, este părerea lui Radu Vasile. Radu Vasile a remarcat că există clişee de mentalitate şi de gîndire„cum ar fi acela că băncile privatizabile nu trebui să ajungă în mîna străinilor, că legislaţia în domeniul investiţiilor străine şi interne nu a încercat să abordeze problema printr­­o dereglementare cuprinzătoare şi consecventă a economiei româneşti, că s­­au creat enclave speciale pentru un anume tip de investiţii deterninînd apariţia unui sistem economic suprareglementat şi lipsit de transparenţă. Radu Vasi­le a continuat spunînd că nu există o strategie clară şi cu atît mai mult cuantificabilă în privinţa întreprinderilor cu probleme. “însuşi termenul lichidare pare a fi repudiat de actuala conducere a FPS, sperîndu-se că restructurarea şi privatizarea vor rezolva toate probleme legate de ineficienţă”, a spus Radu Vasile. De altfel, el a mărturisit că ar dori să trăiască momentul cînd ministrul Privatizării va da în judecată un subordonat, dacă nu pentru corupţie cel puţin pentru incompetenţă. Radu Vasile a spus că Guvernul intenţionează să propună legea privind libertatea întreprinzătorilor prin care să fie simplificate procedurile de autorizare pentru iniţiativa economică, precum şi reducerea numărului de inspecţii executate de poliţia administrativă. “Sursa principală de corupţie este birocaţia”, a apreciat Radu Vasile. De altfel, unul din participanţi i-a sugerat premierului, pentru a simplifica cadrul legislativ, să creeze o lege internă, conform căreia fiecare ministru care propune o lege pentru promovare, să propună, în paralel, o lege la care să renunţe. Radu Vasi­le a fost foarte încîntat de idee, fiind de acord că legislaţia românească ar trebui reevaluată. El a punctat că, în România, un contabil bun este “în lege şi pe lîngă lege în cadrul aceleiași legi”. T Olanda-Iugoslavia 2-1 (1-0) Joc între două formaţii de valoare apropiată, care s-au studiat îndeluung, realizând puţine faze de poartă. Dealtfel, prima ocazie cât de cât periculoasă s-a ivit abia în minutul 29, când Seedorf a şutat foarte puternic, tară a reuşi, totuşi, să-l sperie pe Kralj. Golul a venit în minutul 38 şi a fost marcat de Bergkamp, care a fructificat, cu largul concurs al goalkeeper­­ului iugoslav, o pasă a lui Frank de Boer. Sârbii au acuzat, normal, şocul, dar şi-au revenit destul de repede, replicând tăios. Din nefericire pentru ei, şutul foarte puternic expediat de Mihajlovic nu l­a : w Mijatovic * . (Iugoslav­ia) . O «**X CUVÂNTUL MQU v 1 Asociaţia de locatari din întorsura Buzăului a alcătuit “TOPUL MILIONARILOR” Până în prezent pe raza oraşului sunt 10 familii a căror datorie faţă de Asociaţia de locatari depăşeşte 1 milion de lei. Preşedintele asociaţiei, domnul Lazăr Burciu ne-a declarat că pe lângă aceşti “milionari” mai sunt alte zeci de familii care au datorii de sute de mii, iar atingerea milionului este doar o chestiune de timp. Top 10 include, în ordine alfabetică pe Ioan Anghel (bloc 10 B), Sever Cristea (9 A), Viorel Dragomir (8 C), Viorica Hosu (2 B), Mircea Mitrofan (2 A), Aurel Premar (4 B), Mihaela Prundar (9 A), Gheorghe Solomon (5 B), Nicolae Stoian (3 A), şi Maria Tohăneanu (8 B). Aceştia au fost de mai multe ori somaţi să-şi plătească datoriile. Cum n-am primit nici un răspuns, asociaţia urmează să-i dea în judecată şi să ceară evacuarea sau executarea silită. Domnul Burciu este pesimist: “sunt familii numeroase, au probleme, unii spun pur şi simplu - nu mă dă nimeni afară, eu am copii - iar când numărul acestora atinge cifra 7, chiar că nu mai e nimic de făcut. De asemenea, în oraş sunt probleme în general cu spiritul civic al cetăţenilor, izbucnesc scandaluri, se face gălăgie, se dau chefuri, nu se face curăţenie în casa scărilor, chiar şi multe din apartamentele proprietate personală sunt într-o stare jalnică” (R.A.N.) Acţiune promoţională organizată... (Urmare din pagina 1) precum şi reprezentanţi ai unor fabrici de bere şi ai altor societăţi comerciale din industria alimentară, respectiv de morărit şi panificaţie, din judeţele Braşov, Harghita, Mureş şi,bineînţeles, Covasna. Aceştia vor avea prilejul să realizeze un valoros schimb de experienţă care se va desfăşura în teren, mai exact la parcelele şi loturile demonstrative cultivate cu diferite soiuri franceze de grâu de toamnă şi de primăvară, orzoaică de toamnă şi de primăvară, ovăz, mazăre cu un conţinut ridicat de proteine, loturi care se află la SC HORTICOM SA Sfăntu Gheorghe, SC COMCEREAL SA şi Staţiunea de Cerecetare şi Producţie a Cartofului Târgu Secuiesc.Acţiunea se va încheia la sediul acesteia din urmă, unde se va realiza sinteza concluziilor rezultate. Din informaţiile furnizate de interlocutor am mai reţinut că în acest an în judeţul Covasna se află în cultura mare aproape 12oo de hectare cu orzoaică, mazăre şi ovăz din soiurile realizate de staţiunea din din Bretania, care datorită faptului că această regiune a Franţei are condiţii pedoclimatice asemănătoare cu cele din judeţele din Ardeal, se comportă foarte bine şi la noi, promiţând recolte mari. Oficiul forţe de muncă şi şomaj sprijină pe mai departe persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă Anul trecut, Oficiul forţe de muncă şi şomaj din cadrul Direcţiei Judeţene de Muncă şi protecţie Socială Covasna, a organizat 22 de cursuri de calificare şi perfecţionare, venind astefel în ajutorul celor aflaţi în evidenţa oficiului în căutarea unui loc de muncă. Dintre absolvenţii cursurilor de calificare, proveniţi din rândul şomerilor, 86% au reuşit să se încadreze, şi numai 40% absolvenţi ai cursurilor de perfecţionare. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în semestrul I al anului în curs conducerea oficiului amintit declara că au fost mult mai activi în ceea ce privesc cursurile. Astfe, având în vedere numărul mare de persoane disponibilizate pe baza ordonanţelor 9 şi 22, au fost organizate 30 de cursuri în special la cererea acestor persoane, în prezent sunt în curs de derulare 20 de cursuri de calificare şi perfecţionare, celelalte 10 fiind deja finalizate. La acestea au absolvit 287 persoane dintre care 48 şomeri, şi au reuşit să se încadreze în muncă numai 18. Totuşi, scopul în care sunt organizate aceste cursuri este foarte bine cunoscut şi bineînţeles apreciat, putând astfel veni în sprijinul acestor persoane care, prin absolvirea cursurilor, reuşesc mai mult sau mai puţin găsirea unui loc de muncă. (D.A.) La Grupul şcolar Economic nr.2 din Sfăntu Gheorghe. Din cele 100 de locuri pentru anul I de şcoală profesională, 78 au fost ocupate în ciuda faptului că au primit planul de şcolarizare chiar în ziua înscrierilor, pe data de 22 iunie, la Grupul şcolar Economic nr.2 din Sfăntu Gheorghe, până ieri, din totalul de 100 de locuri pentru anul I de şcoală profesională erau înscrişi 78 de elevi. La amintitul grup şcolar se fac în continuare înscrieri, ca de altfel la toate şcolile din judeţ, până sâmbătă, 3 iulie 1998, inclusiv. (Elena ROTARU) m Germania-Mexic 2-1 (0-0) Cel puţin în prima lui parte, meciul de pe “Stade de la Mosson” nu s-a ridicat la un nivel tehnic şi spectacular deosebit, cele două formaţii fiind precupate mai mult de apărare. Bemal, Hemnadez şi Palencia, de la mexicani, Klinsmann, Bierhoff, Haessler şi Tamat, de la nemţi, au încercat câte ceva, dar, una peste alta, se poate spune că s-a jucat degeaba. Repriza secundă a debutat însă spectaculos. Când spun asta, mă gândesc, desigur, la golul reuşit de Hernandez (min. 46), în urma unei combinaţii cu Blanco, care l-a lăsat fără replică pe Köpke. Mexicanii au prins, fireşte, curaj, la unul dintre rapidele lor contraatacuri, mingea întâlnind bara, în loc de 2-0 va fi însă 1-1, golul egalării fiind realizat de Klinsmann, cu un sfert de oră înainte de finalul întâlnirii. Se părea că cele două formaţii vor intra în prelungiri. Cu­ cinci minute înainte de expirarea timpului Anul IX Nr. 2203 Cu număr expirat Cu toate că am mai relatat desprej unii cetăţeni care se încumetă să pleci la drum cu maşinile proprietari personală sau nu - fără a avea actele­­ regulă - suportând apoi rigorile leg exemplele negative se înregistrează­, continuare. Pe data de 26 iunie 1998 pe raza­­ orașului Târgu Secuiesc a fost depistat,­ cetăţeanul Stelian Tiberiu Baciu de 51­ de ani, domiciliat în Braşov conducând un autoturism avânt numărul de înmatriculare cu termenii legal expirat.­­ I Personalul în cauză este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii­­ infracţiunii de conducere au unui­­1 vehicul neînmatriculat. (H.C.D.) Pe fâneaţa altora în ziua de 28 iunie 1998 au fost identificaţi de către organele c Poliţie tinerii Goga Endre de 24­­ ani, Goga Richard de 19 ani şi G Remusz de numai 15 - fără ocupaţie1 - domiciliaţi în comuna Sânzieni şi care în intervalul 19 - 21 iunie a.c.­ au cosit şi-au însuşit iarba de pe suprafaţa de 515 ani teren semănat cu fâneaţa, proprietatea a doi consăteni. Celor trei nu le-a păsat prea mult a cui este terenul, important eră să-şi tragă un oarece profit. O mentalitate păguboasă, dar destul de des prezentă în anumite medii. Cei trei sunt cercetaţi în stare de libertate, dar faptele lor oricum sunt cercetate de către organele abilitate. (H.C.D.) Mult aşteptata revigorare... (Urmare din pagina 1) Chiar presupunând că ar poseda maşini de teren şi ar birui acest mare handicap, ajunşi pe deal se trezesc că nu au unde să se cazeze! De ce? Fiindcă pur şi simplu hotelurile stau zăvorâte. Şi nu de azi, de ieri, ci de vreo câţiva anişori buni! Este adevărat, lucrări de amenajare şi aducerea hotelurilor, restaurantului şi a celorlalte construcţii la un nivel competitiv au demarat cândva vijelios. Chiar noi am scris entuziast acum vreo trei ani despre frumoasele perspective ce se într­edeau, dar cum întreaga economie s­­a poticnit, dând semne de oboseală, şi aici ritmul investiţiilor şi-a diminuat suflu. Deocamdată se aşteaptă să se producă o nouă “minune” şi un alt investitor să vină şi să se încumete la o acţiune de întinerire şi redeşteptare la viaţă a bătrânei staţiunii. Atâta vreme cât lumea a sărăcit dramatic în România şi nu-şi mai permite să meargă în concediu în staţiuni, când o vacanţă pe Litoral costă mai mult ca una la...Atena sau în Antalya, de pildă, (localităţi care, oricum am lua-o, oferă peisaje şi servicii de nivel internaţional) este normal că zonele chiar foarte frumoase ale ţării - dar prost gospodărite - să fie ocolite de turişti. ...Am stat la un moment dat pe platoul superior de la Bálványos şi am admirat mirificul peisaj din jur. Cetatea lka îşi proiecta, undeva, în fundal profilul semeţ, munţii te înviau să le admiri semeţia, iar aerul înmiresmâit», iarba ajunsă până la...brâu (numai bună­­’ de cosit) îţi dădeai^ ; senzaţia că te afli într-­­ un colţ de rafija, apropiere se aflau nişte...cai lăsaţi slobozi ce păşeau mulţumiţi, nefiind deranjaţi de nimeni, în rest-ţipenie! Doar în vale am zărit doi­­trei vizitatori, ce-şi ntinseseră păturile şi se prăjeau la soare. • • • Iată doar o primă imagine a celebrei staţiuni balneare din zona Turia, unde înainte mişunau maşinile şi excursioniştii. Despre alte aspecte, la fel de­ puţin optimiste, într-un alt material. Acum acolo e o linişte de început de lume. Sau de... sfârşit? 1 “Cupa Mondială" Favoritele s-au impus Meciurile disputate luni, în cadrul optimilor de finală ale “Cupei Mondiale”, au fost cât se poate de echilibrate, favoritele impunându-se abia spre final. Cele mai multe probleme le-a avut Germania, care a fost la un pas de 0-2, foarte greu, dacă nu cumva chiar imposibil, de recuperat. Cum însă mexicanii au ratat desprind­erea, Klinsmann şi ai lui au întors în cele din urmă rezultatul, obţinând o calificare fără glorie. Olanda a trecut şi ea prin momente dificile în partida cu Iugoslavia (la 1-1, sârbii au ratat o lovitură de la 11 metri), dar s-a ţinut tare, izbutind să înscrie exact în momentul în care toată lumea se pregătea de prelungiri. Să vedem însă ce s-a întâmplat pe cele două stadioane care au găzuit întâlnirile de la începutul acestei săptămâni. Aşadar, putut îngenuchia pe van der Saar, care a intervenit salvator. Imediat după pauză însă (min. 48), s-a restabilit echilibrul pe tabela de marcaj: Stojkovic a executat bine o lovitură liberă de pe stânga, mingea a ajuns la Komljenovic, care a introdus-o cu capul în plasă. Peste doar câteva minute, Stăm a comis fault în suprafaţa de pedepasă, dar Mihajlovic nu a reuşit să transforme penalty-ul, şutul său nimerind bara porţii lui van der Saar. După acestă imesă ratare, jocul s-a potolit, în final însă, Overmars a şutat tare, din poziţie foarte bună, evidenţiindu-l pe Kralj. Faptul că coechipeirul său era cât pe-aci să modifice tabela de marcaj l-a determinat pe Davids să-şi încerce şi el şansa. Şi a făcut-o nesperat de bine, pentru că, mingea expediată de la peste 20 de metri a intrat în poartă, punând capăt într-un mod cu totul neaşteptat disputei. Sârbii n-au jucat deloc rău. Ei au plătit însă tribut ratării lui Mihajlovic şi relaxării din final. Olandezii s-au arătat mult mai pragmatici decât adversarii lor, reuşita de excepţie a lui Davids promovându-i în sferturi, unde vor întâlni învingătoarea dintre Argentina şi Anglia. Formaţiile: Olanda: Erwin van der Saar-Reiziger, Stăm, Numan, F. de Boer, Ovennars, Seedorf, R. de Boer, Davids, Bergkamp, Cocu. Iugolsavia: Kralj-Mirkovic, Dzorovic, Komljenovic, Petrovic, Jokanovic, Bmovic, Jugovic, Mihajlovic (Savelic), Stojkovic (Savicevic), Mijatovic. S. NICOLAE regulamentar de joc, Bierhoff a înclinat însă balanţa de partea alor săi, spre imensa dezamăgire a a lui Hernandez et comp., care, la un m­oment dat, au avut meciul înt­­mână. Germania a învins, dar nu a convins. Echipa lui Berti Vogts va întâlni în sferturi învingătoarea dintre România şi Croaţia (la ora când scriu rândurile de faţă nu cunosc, rezultatul partidei de­ la Bordeaux), care sper să aibă mai mult noroc decât reprezentativa Mexicului. Au jucat formaţiile: Germania: Köpke-Wöms, Matthaeus, Babbel, Heinrich (Möller), Hamann, Helmer (Ziege), Haessler (Kirsten), Tamat, Klinsmann, Bierhoff. Mexic: Campos-Pardo, Davino, Suarez, Villa, Garcia Aspe (Pelaez), Lara, Bemal (Carmona), Hernandez, Palencia (Arellano), Blanco. A arbitrat Manuel Meló Pereira (Portugalia). N. VÂLCEANU Căpitanul echipei Angliei, Alan Shearer, nu este de acord cu muzica aleasă de fundaşul Rio Ferdinand, pentru a motiva echipa la vestiare, înaintea meciurilor. “Nu mă întrebaţi ce-mi vine în gînd cînd ascult aşa ceva...absolut nimic! Este un rap sau ceva de genul acesta” a conchis atacantul lui Newcastle, cu un aer plin de dezgust... Selecţionerul englez, Glenn Hoddle, este un fan al lui Diego Maradona, fosta mare vedetă a fotbalului argentinian, cel care a înscris un gol cu mâna împotriva Angliei, la Cupa Mondială din Mexic. “Este cel mai mare fotbalist pe care l-am văzut vreodată. Mai bun chiar ca Pele” a declarat Hoddle, duminică, înaintea meciului din optimi, pe care naţionala englezilor îl vor susţine în compania ... Argentinei.

Next