Dimineaţa Copiilor, 1934 (Anul 11, nr. 517-552)

1934-01-03 / nr. 517

3 Ianuarie 1934 — Nr. 517 ANUL 11 DIMINEAŢA N­IC­O V11 ъ O 9 REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI.­­ STRADA CONST. MILLE (SĂRINDAR), 12. ■ TELEFON 324/70 REPRODUCEREA BUCĂŢILOR ESTE STRICT INTERZISĂ :­ 13 MART, 1936 !’■ fe................. Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază A fost odată o porumbiţă mică şi toată albă. Po­rumbiţa aceasta se plimba la marginea unui râu. Apa râului era foarte curată şi foarte lim­pede, iar porumbiţei îi era sete. Se plecă deci în apă, ca să bea. îşi înmuia ciocul în apă, apoi ridica în sus capul, ca să înghită apa. Tot atunci, o furnică mică şi toată neagră se plimba la marginea râului, ia furnicii îi era sete. Se plecă deci pe un fir de iarbă, ca să bea, însă căzu în apă, iar râul o duse departe de ţărm. Sărmana furnicuţă încercă să înnoate, mişcând cât mai iute lăbuţele sale, însă apa curgea repede şi râul o ducea departe. Din fericire, porumbiţa văzu că furnica este cât p’aci să se înece. „Biata furnicuţă, zise ea, ai să te îneci ! Am să mă silesc să te scap şi să te scot din apă. Dar cum să fac? Dacă te apuc cu ciocul, te strâng, poate, prea tare. Ah, stai, că mi-a venit ceva în gând ! Am să-ţi arunc un fir de iarbă, pe care vei putea să te sui şi să ieşi la ţărm”. Porumbiţa smulse un fir de iarbă verde şi-l aruncă tocmai lângă furnică. Firul de iarbă era aşa de mare, că un capăt al lui atingea marginea râului. Furnica se sui pe el şi izbuti să iasă la uscat. Aci, îşi scutură micile sale lăbuţe negre, care erau pline de apă, şi dete fuga să mul­ţumească drăguţei porumbiţe. Furnica era foarte mulţumită, că scăpase de la moar­te, dar tot atât de mulţumită era şi porumbiţa, fiindcă fă­cuse un bine. Insă povestea nu se sfârşeşte aci. Furnica se întorcea la casa ei, când văzu că un om desculţ se tot plimba la marginea râului. Omul acesta era un vânător. Avea un arc şi săgeţi, pe care le arunca în păsări, ca să le omoare. Vânătorul văzu pe porumbiţă şi pregăti o săgeată, ca să i-o arunce. Sărmană porumbiţă, vânătorul te va omorî şi te va pune la frigare în seara aceasta! Insă furnica nu-şi lua ochii de la vânător şi vedea ar­cul şi săgeata cu care vânătorul voia să omoare pe po­rumbiţă. „O! îşi zise ea, trebue să fac tot ce îmi stă în putere şi să împiedec pe vânător de a omorî pe drăguţa porum­biţă, care mi-a scăpat viaţa”. Se apropie de el şi-l pişcă de picior. De durere, vâ­nătorul strigă: „Au! Au!” şi întoarse capul să vadă cine îl pişcase aşa de tare. Nu văzu nimic, de­oarece furnica se pitulă sub iarbă. Dar porumbiţa îl auzi când ţipă: „Au! Au!” II văzu şi sbură departe, departe în văzduh. Iar vânătorul n’a pu­tut să o omoare cu săgeata sa. Şi iată cum furnicuţă a putut la rândul ei,să scape viaţa drăguţei porumbiţe. Dacă porumbiţa ar fi lăsat pe furnică în apă, furnica ar fi murit, n’ar fi pişcat pe vânător, iar vânătorul n’ar fi ţipat: „Au! Au!” Şi fiindcă n’ar fi ţipat, porumbiţa nu l-ar fi auzit. Şi ce ar fi făcut vânătorul? Ar fi omorît pe porumbiţă. Aşa­dar, ce bine a făcut porumbiţa că a scăpat-o pe furnicuţă cu firul de iarbă verde! Din limba franceză de FLORICA « FURNICA GHICITOARE Întreg cum sunt, de mă ’ntâlneşti. Te cutremuri, te ’ngrozeşti, Prima literă de-mi şterg, De-a’ndărătelea eu merg, încă una de-ai tăiat, Poate, chiar te-am înţepat, Da mă cauţi binişor De ghicit cred că-i uşor. ЭУ - Э V Я * Э V Я I

Next