Dimineaţa, decembrie 1905 (Anul 2, nr. 659-686)

1905-12-01 / nr. 659

• ol 1 Decembrie 1905 ASTAZI: 30 Noembrie (13 Decembrie) 1905 Calendar: ORTODOX: S­tat apostol Andreii­ cel întl­is. „ CATOLIC : Lucia: Soarele răsare 7 ore 46 m., apune 4 ore 35 m­. msmmm •Ninsoarea începută erî, a continuat și peste zi în regiunea muntoasă, iar de astă noapte ea s’a întins și în toată 01­__I­tenia, continuînd și acum. In restul țăreî cerul acoperit, iar în­ partea estică „și pe litoral crivățul, suflă tare. Starea măreî este rea. Timpul s’a mai răcit rina ,“ cea mai ridicată temperatură fiind plus 6 gr. la Constanța. Noaptea prea puțin îngheț, numai în unele părți ale țărei, tempera­tura cea mai scoborîtă —3 gr, la Cîmpina și Rucăr. Barometrul este foarte ridicat și a mai crescut în ultimele 24 ore cu aproape 5 milimetri. Apă din zăpadă, lapoviță sau ploaie s’a obținut la: Ploești 2 mm., Cîmpina 3, Rucăr 1, Cîmpulung 2, T.­Mâgurele 1, Caracal 2, Slatina 3, Găești 1, Pitești 4, E.­­Vîlcea 7, Călimănești 3, Craiova 2, Calafat 3, Strehaia 7, T.­Severin 12, Baia de Aramă 15, Balș 4, Costeștî 7, Tîrgu-Jiu 3, Zătreni 5, Celar 2 și Pucheni 2 milime­tri de apă. MaVrinal Se va cînta pentru prima oară, Lakmé, operă în trei acte I bull Ui nation­al de Ed. Goudinet șiFh. Gille. Muzica de Leo Delibes. Qwan+QPal­ Sala Edison: In fiecare seară teatru de varietăți cu program ales. Joi ÚUcCIaCOiC serată high-life, iar în fiecare Duminică de la 2—5 p. m. matineu pentru familii și copii.­—Circul Si­loli: In fiecare seară reprezentațiuni variate ale teatrului Oeser!—Teatrul Lyric: Trupa de operetă germană sub direcțiunea d-lui Waldmann. Pentru a doua oară, Indra, operetă japoneză, în 6 arte, muzica de Paul Lincke.— Palatul Ateneului. La orele 9 seara are loc concertul dat de d-na Carlotta Leb­as, cu concursul d-nei Tandy Fortunato și al d-lor José C. Aratt și CPI* U­notiC! Tü. jj­ucns. MUMEXTO " Autorități.— Toate autoritățile sînt deschise. " Judiciare. — Instanțele judecătorești sînt deschise. Ateneu: Expoziția de pictură a d-lui Eugen Voinescu. _ Expoziția marelui artist italian, Ga­leota, în rotonda Ateneului. Parlamentare: Camera și Senatul d­in ședință. — La Cameră dezbaterile răspunsului la Adresă. Politice: Se ține un consiliu de miniș­tri sub preșidenția d-lui G. Gr. Cantacu­­zino, prim-ministru și ministru de interne. Conferințe: D-l N. Iorga va ține con­ferință la orele 8 jun. la „Societatea fe­meilor române“, despre negoțul în trecu­tul Romîniei. Ședințe : Comitetul soc. „Funcționari­lor comerciali ține ședință la orele 8 sea­ra la sediul soc. str. Smîrdan. — Comitetul corporației croitorilor ține ședință la orele 8 seara la Bursa Muncei. funcționari polițienești. Huliganii, cari se află acum răniți prin spitale, au­ măr­turisit că au­ fost tocmiți de poliție cu 75 copeici pe zi, că li s'au dat revolvere și că printre ei se aflau­ o mulțime de polițiști travestiți. Armata, văzînd că po­liția procedează în chipul acesta, o imită, iuînd și dinsa parte la jaf.______ Faptul că în același timp au­ izbucnit excese antisemite în cinc­izeci de orașe ale Rusie­.i arată în chip lămurit că toate s’au făcut din ordin de sus, pentru a se arăta Țarului că trucul liberalismului lui e numai dezordinea și anarh­ia. DREPTURILE DOBROGENILOR Comisiunea numită de guvern spre­­ a studia cestiunea acordărea de drep­turi politice dobrogenilor, lucrează de cînd a fost instituită, însă di­­vergințe serioase s’­su ivit în finul ei mai ales în ceea ce privește pe românii transilvăneni stabiliți m­ai tîrz Ku­t în Dobrogea: pe cît aflăm, membrii comisiuincî s’au împărțit înfcr’un chip ciudat în această chestie : pe cînd prefecții și primarii din Dobrogea au fost de părere ca să se dea drepturi egale la toți locuitorii Dobrogei, juriștii din București au fost de părere con­­­­trarie : cu alte cuvinte s­au găsit membri cari să susțină ca să se a­­corde drepturi politice: bulgarilor, grecilor, turcilor, tătarilor, germa­nilor, armenilor, etc., numai români­lor nu. * Negreșit acei cari susțin această­­ părere pot avea dreptate dintr’un punct de privire, dar numai din­­tr’unul; acest punct de privire este următorul :’ de vreme ce sa admis ca principiu să se dea drepturile po­­ilitice numai acelora cari s’au aflat j în Dobrogea în ziua anexare! aces­­tgî provincii la Romînia, cu ce drept , vin să se bucure de aceste drepturi ;și aceia cari au reușit să se stabi­lească mai tîrziu în acea țară ? Deci ‘ar fi să se facă o mare nedreptate a tuturor romînilor din Transilvania,­­macedonia, Basarabia, etc., cari se îstabilesc în Romînia, din stînga Du­­­năre, și cari nu pot dobîndi înce­­­­tățenirea decit pe cale parlamentară. ’Și întrebarea e foarte justă: de ce­­ românul transilvănean să poată de­­jiveni cetățean fără nici o formalitate, numai pentru că s’a stabilit în Do­brogea, și de ce românul transilvă­nean care s’a stabilit în București ori în Iași să nu poată deveni ce­tățean decîte numai pe cale indivi­­­­duală și prin votul celor două Ga­­l­mere ? Dar este un alt considerant foarte puternic care pledează pentru cea­laltă ipoteză. Este știut că în Dobrogea majo­ritatea populațiunei este a străini­­­­lor, iar elementul romînesc cel mai­­ compact este elementul transilvă­­­­nean. Acesta este elementul de re­zistență înpotriva străinilor, pe tran­silvăneni va trebui să ne sprijinim spre a contrabalansa influența nea­murilor pe care le-am găsit în Do­brogea și care tot nu s’au asimilat. Dacă romînii transilvăneni vor fi­­ excluși de la cetățenie, atunci vom rămîne dincolo la discrețiunea nea­­­­murilor străine și, mai ales, a bul­­­­gărilor, iar puținii romîni, deveniți­­ cetățeni, vor rămîne o infimă mino­ritate și vor fi­ neputincioși de a bi­rui pe celelalte neamuri. Cea dintiia datorie a membrilor comisiunea nu este să se ocupe ele subtilități juridice, dar să facă ope­ră națională și să caute a romîniza Dobrogea cît mai repede; ei bine, care va fi rezultatul dacă și acei romînî, inulțî­ puțini cîțî se află sta­biliți în Romînia din dreapta Du­nărei, vor fi alungați dela dreptu­rile politice ? In ultimul moment am aflat că majoritatea comisiunei, după lungi și laborioase discuțiuni, a hotărît ca să se dea drepturile politice la toți locuitorii Dobrogei fără excep­ție. Această hotărîre este cea dreap­tă și cea patriotică. De altfel ultimul cuvînt în aceas­tă cestiune n’a fost spus încă, lucra­rea comisiunea va merge la guvern și de la guvern va fi trimisă în parlament unde se va face ultima mare discuțiune asupra ei. Nădăjduim totuși că tot părerea majoritățea comisiunea va triumfa Masacrele din Odessa Numărul familiilor păgubite în urma ex­ceselor.— Morții și răniții. — Aproape șase milioane ruble perdute din cauza prădăciunei.—Rolul poliției și a arma­tei.—Dovada complicităței lor în orga­nizarea masacrelor. — De ce ați orga­nizat masacrele. Eduard Höher, corespondentul lui „Berliner Tageblatt“ în Rusia, despre ale cărui articole ne am ocupat adesea ori aci, publică o foarte interesantă Co­­respondență din Odessa,, unde a sosit in ziua de 5 Decembrie st. a. D. Höher, după ce descrie jalea ea domnește în marele oraș și arată pustiul din carti­erul Moldawanka, cartier locuit de evrei, unde n’a rămas casă nevătămată și pră­vălie nejefuită, continuă. Excesele antievreești, cela de la 31 Octombrie pînă la 2 Noembrie s­. n., au fost mai înspăimântătoare în Odessa ca în oricare alt oraș din Rusia. Im­­presia acestor evenimente înfricoșătoare apasă încă și azi asupra orașului, care pare mort. 8590 familii evreești (după datele co­municate de comitetul central de ajuto­rare a evreilor din Odessa) au­ fost pră­date în acele trei zile de tot avutul lor, 300 bărbați și femei evreice au­ fost u­­ciși și 2278 se află în spitale răniți. Masacrele au­ lăsat 463 orfani, iar 402 dintre acești orfani au­ perdut și pe ta­tăl și pe mama lor. La aceste victime omenești se adaugă victimele prădăciunei și ale jafului. 2590 comercianți prădați au­ perdut o avere de 2 lun. milioane ruble, 2850 meseriași au­ suferit o perdere de 845.000 ruble 2900 lucrători, comiși și funcționari au­ avut o pagubă de 2 milioane ruble. In total, 5 și Vs milioane ruble.­­în Dacă te informezi de cauza exceselor, afli­ același lucru ca la Kiev. Imediat, după cunoașterea proclamațiunea Țaru­lui, plebea înarmată s'a adunat în car­tierul Moldawanka și a început să dis­trugă și să jefuiască prăvăliile, și casele evreești. Poliția și armata venirii repede dar în loc să împedice jaful, îl tolerară ba și luară parte le­i din sul. Dacă însă evreii vroiau­ să se apere și dacă din vre-o casă se auzea vre-o îm­pușcătură, apoi soldații începeau­ să tragă salve asupra casei, după care intrau je­fuind și ucizînd. Aceasta a ținut timp de trei zile, de la ora unsprezece dimineața pină la ora unsprezece seara. Masacrul a început după comandă și a încetat după comandă. Comandanții erau­ ca și în Kiev. O convorbire — Cum ar putea să străbată cineva în penitenciarul Văcărești ? mă întrebă alaltă ori un cunoscut. Nl scoseî numaidecât din nedumerirea în care se afla. — E cît se poate de simplu, îî zi­sei.— c­oul lui Columb. — Nu te înțeleg de loc. • — Știi că sunt o mulțime de man­date de arestare, cari nu s’au putut încă executa, fiind că nu se găsesc cei condamnați. — Da, cred ca sînt. —• In timpul din urmă, Voinescu, in­spectorul șef al siguranței, î-a cam di­buit prin ascunzătorile lor și î-a trimis să-și facă osînda. „Cînd deschizi vreo gazetă, vezi zil­nic asemeni arestări. Totuși, sînt încă multe mandate cari stau pe la poliție și la secții. — Foarte bine, și ce e cu asta ? — Se caută un anume Anghel Ni­­culescu, care a condamnat la 3 zile pușcărie, pentru că nu și-a plătit o a­­mor­­dă. Acel Anghel nu se găsește, iată însă că un binevoitor îi denunță. An­ghel Niculescu nu-și tăgăduește identi­tatea și se duce, cu țarinile ln buzunar, ca să-șî facă pedeapsa. „Pe urmă, se dovedește că pe Ni­­culescu îl cheamă Macui. — Și cum rămîne cu el ? —— Rămîne cu pedeapsa făcută pe ne­drept, dar cu voință. — Fără să aibă altă răspundere ? — Cine e lezat în toată această a­­facere ? Falsul Niculescu voește să stea trei zile la pușcărie, putea s-o facă co­­mițînd vreun delict, o face însă mai re­pede lăsîndu-se a fi arestat în locul al­tuia. Dar, ce-aș zice cînd cineva ar fi ares­­att în locul unei persoane fictive? — Ingenioasă idee! îmi zise cunos­cutul strîngîndu-mi mîna și se depărtă surîzind. Pe drum spre Văcărești Doream să stau trei zile la Văcă­rești, ardeam de nerăbdare să știu ce se petrece între acele ziduri inalte, unde atîtea suflete își expiază păca­tele, și cu toate astea, cînd mă văzui pe drumul ce duce la pușcărie, simții o neliniște neexplicabilă și un fior care îmi străbatea tot corpul. Mii de gîndurî îmi trecură prin minte. Vedeam pare că bogata mănăstire clădită de domnitorul Nicolae Mavrocordat, i­­luminată peste tot și răsunînd de cînte­­cele călugărilor. Văcărești­, pe timpul fanarioților, a servit de primă locuință Domnilor cari veneau de la Constantinopol, prin Turtucaia și Oltenița. Aci stăteau cîteva zile și după aceea intrau în București cu alaiul uzitat pe vremuri. Acele visete, acele petreceri, acele chiolbane, cum s’au schimbat astăzi în gemete și suferințe!... Monastirea Văcărești era bogată, căci Vodă Nicolae Mavrocordat luase cu d’a sila pămînturile de la familiile Bălă­ceai­ și Văcărești­ și o înzestrase. De acolo vine și numele monăstirii. Ca repede schimbare!... Din palat, pușcărie!... Pimnițile din piața Sf. Anton La 1831, cind intraseră în vigoare re­formele regulamentului organic, închi­soarea principală, cum ar fi azi Văcă­rești­, erau pimnițile din piața Sf. An­ton. Acolo stateau închiși la un loc băr­bați, femei, copii și fete. Acolo lucrau falangele și bicele cari despicau car­nea cînd cadeau pe corpurile celor ne­norociți. Acolo se închideau boeriî ță­reî și se supuneau la cele mai groaz­nice chinuri, ordonate de armaș, care nu făcea decît să execute poruncile domnești. Ce amestec de păcate și nelegiuiri era atunci în pimnițile din piața Sf. Anton­... D-zeu, se vede, n’a putut să mai rabde cele ce se petreceau acolo și focul cel mare de la 1847 consumă a­­cea Sodomă și Gomoră. Deținuții fură transportați atunci în locul ce mai rămăsese, numit Curtea arsă. Aci se îngrămădiră peste o mie de arestați. De astă data, în locul focului, se în­cinse un tifos îngrozitor. Deținuții care mai rămaseră, fură duși în chiliile și biserica fostei monastiri Radu-Vodă. Mai tîrziu­, hoții și tîlharii fură transportați în mănăstirea Văcărești. Iu secția nebujjiloț j Cu astfel de amintiri și reflexiunî a­­junse­ la poarta închisorii. Intrai înăuntru trecînd printr’un șir de soldați. Un aprod mă duse sus, în cabinetul grefierului. Acolo, după ce se îndepliniră formalitățile obicinuite, fu­­ses lăsat liber prin carte. Nu comisesem nici crimă, nici furt. Niciodată, ca in aceste trei zile, nu mi-am­ putut da seama cît de scump e timpul. Fără să pierd un singur mo­ment, im a începui cercetările. Cum străbați în pușcărie, și în rînd cu monumentala poartă, este pavilionul nebunilor. Intrai acolo. Nu mi se păru nimic de­osebit. Condamnații, cari se țineau în pavilionul acela ca nebuni, erau în toată mintea lor. Mă aflam în fața a trei dintre aceș­tia, cari vorbiau foarte frumos și cu mult raționament. Doamne! îmi ziceam, ce mistere s’or mai fi petrecînd și aci!... Ion Gongulov Intrai in vorbă cu unul din eî și-l întrebai: — Cum te numești, prietene ? — Ion Gongulov, îmi răspunse el. — Iți aduci aminte, de unde ești ? — Cum să nu-mî aduc aminte, sînt din Serbia, m’am născut în satul Bebe­­reț. Mi-am petrecut copilăria prin munți și văi, la aer liber, păscînd oile, ne­­știind Ce-i asuprirea. Cind mă făcui mai mare, venii în Romînia și m’am stabilit la Brăila. — Ce-am făcut acolo ? La Brăila puteai să mai paști oile? — Am intrat slugă în prăvălia Ion Georgescu. — A­i stat mult la dinsul ? •— Am stat pînă i’am om­orît, — De ce să-i omorî? Vezi unde duce nesocotința ? Printre Hoți și Pușcăriași O noapte la Poliție—Trei zile la Văcărești de P. MACRI au lua P. Macri la Văcărești în LViIM.AT,A -- Era un om rău și nu-mî plătea simbria. Mă batea stereu, am răbdat mult, am răbdat cit am putut... Pronunțând aceste cuvinte, privirea lui Gongulov începu să devie tot mai sabatică. — Și l'am om­orît ca să-țî răzbuni, sau ca să-ți iei banii ce-țî datora a continua! să-l întreb. — Nu, adăugă Ion Gongulov oftînd adine. Intr'o zi mă dusem cu el în pim­­niță, ca să scoatem niște vin. Se sparse sticla de la lampă, fără să fiu de vină. Stăpinul meu puse mina pe o sticlă ele­cctou și începu să mă lovească. „Nu da, jupîne, îl zisei, nu da, că nam­ greșit cu nimic!“ El nu înceta d’a mă lovi în piept, peste miini, pa față. Lingă mine se afla un topor. N­ ridicai, nu dă­dui una, numai una, ți-a despicai capul în două... — Pe urmă ? — Pe urmă am e­it din pimniță și am fugit, fără să știți unde mă duc. — Și­­ nu î-am furat nimic? . . — Nimic, afară de stropii de singe, cari iată, se văd încă pe miinile mele... Fața ucigașului te s­chimbase acum cu totul. Devenise palid ca suferința, iar corpul îî tremura cu putere. — Și unde te-a prins poliția ? între­bai pe condamnat tot nepărțindu-mă de el. . — M’au prins în gara Muftiu. Cînd m’au adus la Brăila, tot orașul venise ca să mă vadă. — Te-au judecat ? Te-aui condamnat ? — Da, m’aü condamnat la munca sil­nică pe viață. Sunt doi ani... înfiorătoare priveliște !... Ion Gongu­lov nu putu să termine ultimele cu­vinte , se strînsese, se făcuse ca un ghem, gura i se schim­base ajungînd pînă în­spre ureche, și căzu deodată jos ca și cind ar fi fost lovit de un trăznet. Ce zvîrcolirî! ce spasme! ca torturi! ce urgie a cerului !... Un aprod se apropia de mine și ’mî zise: — Pleacă ! N’aî voe să stai aci! Nu vezi că l’a apucat pe nebunul violentele lui atacuri de epilepsie ? !... In numărul de mîine voi fi destăi­nui tot ce am văzut și am constatat in penitenciarul Văcărești. P. MACRI Louis Napoleon hotărit sa se însoare pentru a asigura poziția materială a mamei sale. — Dragostea lui cu contesa Lydia de Fladign­olies. — Desfacerea logodnei.—Duelul cu un căpitan de vînători. — Prințul de­venit periculos la Paris se întoarce cu mama sa la Arenen­berg. Louis Napoleon, văzînd situația ma­terialii precară a mamei sale, care se jertfise pentru dînsul, voi și el să facă pentru dinsa un sacrificiu, cu scop ca să-­ asigure viitorul. Ml începu “deci să cante fete bogate și frumoase, cari să-i dea zestre mare. După un timp de căutare, alegerea lui se fisă asupra contesei Lydia de Fla­­dignolleä. . Ea er­a bogata și cu totul liberă, așa dar buua de dînsul. Cu doi ani înainte mamă e, urmase tatălui ei în m­ormînt, așa că Lydia, care atinsese vîrsta de nouăsprezece ani, rămăsese singura stă­­pînă a unei averi imense. Louis Napoleon se apropia întîiii de dinsa fără a avea intențiuni speciale, dar încetul cu încetul sa amoreza ne­bun de dînsa. Ea răspunse iubircî lui—și lucrurile ar fi ajuns de­sigur la măritiș dacă nu s­ ar fi amestecat fatalitatea soartei. Printre numeroșii candidați pe cari îî respinsese­ frumoasa Lydia era și tînă­­rul viconte de Harlincourt, care află cu o invidie pe care nu și o putu ascunde, că Louis­e Napoleon e cel preferat de fată. B) se gindi să vîre zizania între eî și reuși, după un lung spionaj, să afle că un tînăr­ și voinic căpitan de vînă­­tcare se introducea noaptea, după ple­carea lui Napoleon, în casa Lydiei și că pleca de acolo abia după miezul noptei. Vicontele,­ cum află despre aceasta, se grăbi să înștiințeze pe prințul Napoleon, făcindu-l să crează că viitoarea lui soție îl înșală. Louis Napoleon turbat de furie, caută să sa convingă de cele spuse și noaptea următoare se puse la pîndă in fața casei tinerei contese. El văzu într’adevăr, pe un căpitan de vînători intrînd la Lydia și după ce eși, îl urmări însoțit de vicontele de Har­lincourt, pină acasă la el, intră în odaia lui și orbit de furie il forță să primească chiar pe loc duelul. Fără a da timp căi­pitanului să se explice,­ Napoleon trase sabia și după o luptă scurtă, il lăsă jos scăldat în singe și greu rănit. După aceea trimise Lydiei o scrisoare insultătoare și o încunoștință de cele întâmplate. După cum­­ s’a dovedit însă mai tîrziu­, tânărul căpitan care ea însănătoși în urma îngrijirilor date de contesa Lydia, era un frate vitreg al ei. Lydia se consolă însă, mai tîrziu, că­,­su­torindu-se cu un domn de Charam­ea. =iJ Deoarece Louis Napoleon începea să devie neplăcut guvernului, se comunică Hortenson ca să plece cu­ mai repede cu dînsul din Franța. El plecară înti­și în Anglia, în Londra, unde fură foarte bine primiți de o parte a aristocrației engleze, și din Londra se întoarseră la castelul Grenenberg. Dacă ne gîndim că, fără intervențiu­­nea gelosului viconte de Harlincourt Louis Napoleon ar fi luat de soție pe frumoasa și pe nemăsurat de bogata contesă Lydia de Fladignolles și că re­­ținut de această fem­ee virtuoasă, el s’ar fi stăpînit și ș­i-ar fi moderat ambițiu­nile, putem lesne să ajungă la conclu­zia că întreaga lui viață ar fi luat o altă întorsătură, că el n’ar fi ajuns poate îm­părat și cine știe dacă întreaga soartă a lumei n’ar fi fost schimbată din cauza aceasta. Așa se leagă de cauze mici niște ur­mări extraordinar de mari. (Va urma) AMANTE DE REGI­ Un Don-Juan imperial — v Corpurile Legiuitoare CAMERA — Ședința de la 29 Noembrie — D. Gr. Triandafil, președintele adu­­nărei deputaților, a deschis ședința la ora 2.15 p. m. în prezența d-lor mi­niștri general Lahovary, M. Vlădescu și A. Bădărău­, și 135 de deputați. D. Verona roagă ca d. ministru de domenii să acorde atențiune cererea me­seriașilor din Dorohoi. D-sa cere apoi să i se pue la dispo­ziție dosarul liniei ferate Dorohoi-Vas­­lui, intervenindu-se în acest scop la ministerul lucrărilor publice. Continuarea discuției adresei la mesagiu Discursul d-lui Emil Costinescu D. Emil Costinescu, deputat de Neamț, relevă că în discuțiunea la mesagiu, în țara noastră, avem­ o notă originală ro­­mînească, care e bine să se păstreze. Acum doi ani cînd s’a făcut ultima discuție la mesagiu din parlamentul li­beral, s’a observat, spune d. Costinescu, o notă de amenințare, în cuvîntările membrilor opoziției. D-sa nu va amenința, deoarece par­tidele tari nu au nevoe de așa ceva. Intrînd in fondul discursului său, d. Costinescu aduce omagii suveranului, care a muncit neîntrerupt pentru țara noastră zdruncinîndu-șî chiar sănătatea. Vorbind de criticele ce urmează să aducă guvernului spune că va purcede de la ceea ce a făcut guvernul, pentru că dela concret să meargă spre abstract. Asupra atrocităților bandelor grecești d. Costinescu spune că nu există nici un român nicăerea, care să nu condamne purtarea josnică a grecilor, cari s’au de­dat la mijloace nedemne de orice om civilizat. (Aplauze). D-sa declară că nu insistă mai mult asupra acestei chestiuni, socotind că rău­ a făcut d. Florescu, era deschizînd pro­cesul dintre partide, în asemenea mo­mente, în această chestiune. Trecînd la examinarea chestiunei fi­nanciare, d. Costinescu spune că tre­­bue să se mulțumească partidului li­beral, care a întemeiat soliditatea oșe­­mîntului financiar al Romîniei. Voci din majoritate protestează. D. Costinescu continuînd, susține că în bugetul 1903—1904, alcătuit de d-sa s’a vorbit pentru prima oară de bugete al­cătuite pe excedente. Vorbind de ultima concesiune, ora­torul susține că această operațiune este cea mai dezastroasă din cite s’au făcut în țara noastră. Majoritatea protestează. D. Costinescu califică recensăm­întul efectuat anul acesta ca monstruos. Oratorul susține că programul reali­zat de guvern și care urmează încă a fi realizat, este bazat pe îndestularea partizanilor, pe recrutarea de partizani pentru anumite persoane din guvern, cari tind la preponderență. O voce; N­’o ii ca la Banca Națională! (Aplauze, rîs etc). Oratorul revine la activitatea d-lui Take Ionescu, ca ministru de finanțe și ob­servă c­ă a desființat legea lui Gher­­m­ani,­ prin care s’a garantat stabilita­tea funcționarilor. S’a organizat ministerul prîntr’o lege budgetară. S’au­­ desființat direcțiuni, inființîndu­­se în local lor servicii și vice-versa pentru a putea de ministru, să scape de unii funcționari, și ca să căpătuiască pe alții. S’au prevăzut în budget 140 mii lei pentru sinecare. S’au făcut numiri și răsturnări așa cum nu s’au văzut de 30 de ani la a­­cest minister. In zece luni s’au făcut acolo 1220 de numiri. D. M. Cantacuzino : In același timp ați putea d-voastră să ne spuneți cîțî custozi ați fost numiți la Credit? (Apl. prelungite)., D.Victor Ionescu: Asta am s’o arăt eu! D. Costinescu: Știți d-voastră cine sunt acești funcționari. D. Nestor Cincu : Colectiviști! D. Costinescu se ridică contra nu­mirilor noul de avocați făcute de d. m­inistru de finanțe. ■) D-sa continuînd arată că toți miniștri de finanțe au respectat legea de orga­nizare a ministerului unde se stabilise o qu­asi-stabilitate în funcțiuni. D. Tac­e Ionescu însă a abrogat le­gea de organizare a ministerului pen­tru ca să aibă la dispoziție toate func­țiunile pentru partizanii săi. D. Costinescu continuă să arate cum favoritizmai a domnit în toate, cum e cazul cu închirieri de localuri pentru servicii publice și citează numeroase exemple. La orele 4 jun. oratorul urmează: D. Costinescu susține că răui s’a făcut că s’au înlăturat din capul Begiei, d-nii Ottolescu și Ioachimescu, ingineri. Am despre numirile și creturile de func­țiuni un caet întreg D. Victor Ionescu. De clasele primare ! (Risete). D. Costinescu. Eu nu mi-am pus nici un amic în slujbă la finanțe. D. general Lahovary. S-am găsit acolo ! " D. Costinescu zice că s’au pus în dis­ponibilitate oameni cu 15—20 ani de ser­viciu. Consecințele s’au văzut prin incendiile dela fabricile de chibrituri. O voce. Asta-i acum, cei numiți de d. Take Ionescu, au dat și foc fabricei. (Rî­sete). D. Costinescu vorbind despre recen­­sămînt acuză pe d. ministru că a găsit ocaziunea a numi o sumă de partizani, cari habar nu au avut ce este recen­săminte!." D-sa citește pasagii dintr’o circulară a d-sale dtată în 1903, prin care a ce­rut agenților să nu se ocupe de loc de proprietatea mai mică de 50 hectare (țărănească). Anul acesta i’au dat două circulări. Una, bună, spune d. Costinescu, sem­nată de d. Căpităceanu, și alta rea sem­nată de d­. ministru. Circulara II-a dis­truge efectul bun al celei d’întîi. La baza circularei d-lui ministru, susține oratorul, s’a făcut acest recensămînt­ monstruos. Citează și comentează în sprijinul afirmațiilor sale pasagii din am­bele circulari. Ca rezultat al acestor fapte, a rezul­tat numărul considerabil de apeluri. D.­­Palie Ionescu :mult mai puține, da eît cele făcute în timpul d-tale ! D. Costinescu : Ei ași! D. Take Ionescu : Să ți dau cifrele : Acum s’au făcut 9 la sută apeluri iar in timpul d-tale 27 la sută !­­Aplauze, D. Costinescu: Țăranii nu fac apelări. Voci: Inexact! D. Costinescu: Ceea ce trebue să facă guvernul, dacă dorește în adevăr să dea dreptate țăranilor, e să desfiin­­țeze toate impunerile făcute mai mult asupra sătenilor, decit asupra proprieta­rilor (aplauze pe banca opoziției). Și dacă nu o va face; d. ministru ac­tual, o vom face noi spune d. Costi­nescu, cînd vom veni la putere! (opoziția aplaudă. Oratorul critică readucerea de M Eu­so­tațiu ca administrator­­ financiar al jud. Ilfov, în locul d-lui Săvescu, spunînd că s’a făcut în interes electoral. — La ora 4 și 10 ședința s’a suspen­dat, reluîndu-se la ora 4 și 30, cînd «J. Costinescu își continuă discursul. D. Emil Costinescu cond­am­nă, vorbește asupra recensământului, spune că s'a fi făcut 166.000 apeluri contra impunerilor. Pînă acum s­au cheltuit aproape 800 mii lei, ceea ce pentru nici un recenssț­­mînt nu s’a cheltuit. Oratorul spune că s’au cheltuit banii în fel de fel de scopuri. Așa de pildă d. Căpităneanu, secre­tarul general de la finanțe a luat pen­tru inspectarea comisiilor de recensă­­mînt 7.200 lei. Vedeți cît de darnic este d. ministru, față de amic! cu casa statului! 1 D. Tak­e Ionescu . Ceva mai puțin de cît i-am dat d-ta lui Pictorian. (Aplanari prelungite). D. Costinescu susține că s’au risipit bani, călcîndu-se chiar legea. S’au dat d-lui G. Rădulescu bani pentru un studiu asupra așezarei impo­zitelor în Europa ! Să mi se arate ce volum e acesta? D. Victor Ionescu. Mult mai bun decit al lui Bianu data creditul rural. D. Costinescu. Nu-e un cuvînt că dacă s’au făcut greșeli acolo, să se facă și de d. ministru. S'a dat d-lui Rusa Abrudeanu 1000 lei pentru un studiu asupra cadastrului în­ Ungaria. D. laice Ionescu .’ D-ta ai dat mai mult lui Cagolceanu! (aplauze). „Adevĕrul“ de Sâmbătă 3 Decembrie Incepe să publica MEMORIILE LUI MAROLESCU (PRINCIPELE LAHOVARY) FOIȚA ZIARULUI „DIMINEAȚA" — 40 — ROBIA BANULUI MARE ROMAN ORIGINT AIb de doamna SOFIA NĂDEJDE PARTEA a II-a . Ceasuri întregi rem­ănea Susana cu­ ochii pier­duți în zare ! Creeriî i se odihneau într’o negîn­­dire domoală. Din această aromeală o deștepta zborul păsărilor ce lunecau line prin văzduh, pier­­zîndu-se în zare ea și visurile Susanei. Zilele a­păreau an. Aștepta cu nerăbdare să poată iar întră la maica. Cucoana Ana, văzînd că nu-î poate scoate din cap ideea mănăstirei, o sfătui să dea copilul la institut. — Alt chip nu-î­­iî scrie numele și data pe un bilet. Ori­cînd îl poți lua. La doică n’aî cu ce-1 ținea, dacă nu vrei să scrii unchiului. Cu cît s’apropia vremea nașterea, cu atîta cre­ștea tot mai mult căința. Susanei. Pentr’o clipă de uitare de sine va suferi un Â[zir»r\TF­al. Il iubea pe Sorin, dar trebuea să fie cu pază în potriva patimei, înțelegea cît de m­are­ î ră­spunderea femeei și de ce i se cer, el, virtuți atît de înnalte. Va­­ înțelegea multe acum Susana, dar era prea tîrziu! Prea tîrziu i se desvăliseră tainele vieței­ .. Unele d­ăți își zicea: „Dacă aș­ avea o co­pilă, nici o dată nu î-așî da creșterea ce mi s’a dat.“ Pentru dinsa viața și primejdiile, ce-o așteaptă pe o fată fuseseră întocmai ca pentru acel orbi, cari, deschizîndu-li-se vederile, n’au noțiunea d­e­­păricăreî văzute și, dacă o prăpastie le-ar fi în cale, ar da cu’ncredere într’însa. In zilele singuratece, cugetări și mustrări amare îî zgudueau mintea. Cu cit s’apropia timpul de-a fi mumă, cu atîta mintea i se despălea mai mult. In nopțile de nesomn se întreba: „Ce soartă creese capitelul? Oare n’o să mă blesteme ?“ Sî venea să meargă la unchiu­ se și’n genunchi să-i ceara ertare. Dar i se areta mutra urîtă a lui Ene, simțea că atîta jertfă nu poate face. Vremea, fermecătoarea, care, stînd neclintită, minte lumea de veacuri că trece ori că vine a trecut și pentru închipuirea Susanei. Intr’o noapte în dureri și suferințî a născut. Cînd a văzut’o ușurată, fără să fia nevoe de doctor, cucoana Ana și-a făcut cruce, „D-zeu­ ține cu cei slabi.“ Susana nu întreba nimic, se’nfiora gîndul că micuțul poate o fată, gîn­dind , numai la Cucoana Ana îî ghicise gîndul și, ca s’o lini­ștească, îî spuse. — E băiat, draga mea. Norocul lui! Va ști să se strecoare mai bine prin lume. Cum să-i punem numele? Eu zic Florin­ e copil din flori. Susana dădu di­n cap eă nu. Era foarte slabă. O desnădejde și o jale îî în­cinseseră sufletul. Un dor de moar­te o prindea din ce în ce tot mai mult. Să mai trăească, după­ ce Sorin e mort ? Nu-șî ziseseră de atîtea ori că unul făr de al­­tul ar muri? Or!­cînd e atîta fericire să mori, de ce ar fi oare păcat? Seara cern să vază copilul. Era bietul așa de slab; fie­care suferință a mamei îi luase și lua din vlagă. In schimb peri­șorul îî era lung, bălăia, un caer de mătase; co­pilul era un îngeraș cu ochi albaștri, nevinovați. Susana îl pipăi pe cap. — Cît e de moale părul, ca' de mătase și gal­ben ca de aur, zise ca jare dureroasă. Să-x zi­cem Aurel. — Cum vrei, drăguță. In astă seară să-i scriu hîrtioară și să-l dăm la leagăn. Copilul trebue să fugă, nu-l putem ținea cu ceaia ; cum e slab, îl ucidem. Pe Susana o năpădiră lacrimile. L’ar fi dat la o doică, dar pe juvaerurî abia căpătase cîte­va sute de lei. Fără de voe asemănă nenorocirea eî și­ a copi­lului de acum, cu starea de fericire, și bucurie, ■dacă s’ar fi măritat cu Sorin. — Dragă, dacă te au­ți, mă supăr. E ca și cum l’ar da la doică. Am acolo o cunoscută; în fie­care Duminecă voiri merge, să-l­ văz. Poate în curînd, te împaci cu unchiul și o să-l iax. La urma urmei cine ce treabă are cu averea d-tale? E val de fata săracă, de n’are cu ce-1 crește! Mînia unchiului n’o să fie cît turnul G­oliei. Bogat e, copii n’are, s’o înfia, trebue să te ia­ bine pe lîngă el. Cucoana Ana nu putea ști ce durere amară o învăluise pe Susana, care jelea viața netrăită, fe­ricirea moartă pe veci. Ca un vis fermecător de frumos i se aretase viața și totul pierise ca o nălucă ! Cum însel­ S, moașa învăli bine copilul într’o înfășătoare de perne împreună cu puține albituri și cu­ hirtioara, pe care scrisese: „Axitel, nebote­zat.“ Susana ceru să-l mai vază odată și-l sărută, oftînd adînc. Ceva tainic ii spunea că n’o să-l mai vază. Mustrarea îi strinse inima ca’ntr’un clește, gîn­­dind la soarta copilului, care dormea neștiutor, de bine și de ren. In Susana nu se trezise încă sentimentul de mamă, dragostea nespusă de-ași strînge odorul în brațe, de-a-1 feri cu primejdia vieței sale de orice nenorocire. Dar, tot simți un gol, i se rupea ceva din i­­nimă. I se părea că-1 îngroapă de viu­ în valurile uci­gătoare ale vieței. Cu toate asigurările moașei, simți jale adîncă, cum simțise, cînd îl îngropaseră­­ pe taică-sa. Un glas îî șoptea : „E cea din urmă sărutare.* După plecarea moașei, pe Susana o apucară mustrări amare, ar fi voit s’alerge s’o întoarnă. Se simțea prinsă de friguri. lntr’un acces d­emi servitoarea s’o ajute să se îmbrace. — Pentru D-zeu, duduită mamei, nu se poate să te las. Mă ucid cucoana. — Nu pot. Să-mî aducă îndărăpt copilul. — Mata n’aî ț­ță, și el mititelul vrea să fugi. Moare de foame. Nu-1 vedeai cum căuta cu gra­ rița după supt? — Ce mă fac ? Nebunesc! Adu-mî hîrtie și con­­deiu. Safta îî aduse hîrtie și Susana scrise: „Unchiule, cînd nu voiu maî fi, adu-țî aminte că e pe teme un orfan, care ți-e nepot. Aibî mili de el. N­ veî găsi la institutul Gregorian din laș! cu numele de „Aurel“. 15 Aprilie 1878, Susan*. închise plicul, scrise adresa și o dădu babei. — Du-o răpede la cutie.­­ — Să te las singură ?­­ — Du-o zic! Du-o, că, de nu, mă ’mbrac și o duc eu! — Las’ că merg. — îndată! Dar îndată! Voia să plece astă seară. Servitoarea e­i. La colț cu strada Păcurari era o cutie, o aruncă grăbită și se întoarse, temân* du-se ca, în lipsa ei, să n’o apuce cine știe o­ furie pe lăuză. Se mai înnecase una aș*. UT* uțffi») 'T'

Next