Dimineaţa, decembrie 1905 (Anul 2, nr. 659-686)
1905-12-01 / nr. 659
• ol 1 Decembrie 1905 ASTAZI: 30 Noembrie (13 Decembrie) 1905 Calendar: ORTODOX: Stat apostol Andreii cel întlis. „ CATOLIC : Lucia: Soarele răsare 7 ore 46 m., apune 4 ore 35 m. msmmm •Ninsoarea începută erî, a continuat și peste zi în regiunea muntoasă, iar de astă noapte ea s’a întins și în toată 01__Itenia, continuînd și acum. In restul țăreî cerul acoperit, iar în partea estică „și pe litoral crivățul, suflă tare. Starea măreî este rea. Timpul s’a mai răcit rina ,“ cea mai ridicată temperatură fiind plus 6 gr. la Constanța. Noaptea prea puțin îngheț, numai în unele părți ale țărei, temperatura cea mai scoborîtă —3 gr, la Cîmpina și Rucăr. Barometrul este foarte ridicat și a mai crescut în ultimele 24 ore cu aproape 5 milimetri. Apă din zăpadă, lapoviță sau ploaie s’a obținut la: Ploești 2 mm., Cîmpina 3, Rucăr 1, Cîmpulung 2, T.Mâgurele 1, Caracal 2, Slatina 3, Găești 1, Pitești 4, E.Vîlcea 7, Călimănești 3, Craiova 2, Calafat 3, Strehaia 7, T.Severin 12, Baia de Aramă 15, Balș 4, Costeștî 7, Tîrgu-Jiu 3, Zătreni 5, Celar 2 și Pucheni 2 milimetri de apă. MaVrinal Se va cînta pentru prima oară, Lakmé, operă în trei acte I bull Ui national de Ed. Goudinet șiFh. Gille. Muzica de Leo Delibes. Qwan+QPal Sala Edison: In fiecare seară teatru de varietăți cu program ales. Joi ÚUcCIaCOiC serată high-life, iar în fiecare Duminică de la 2—5 p. m. matineu pentru familii și copii.—Circul Siloli: In fiecare seară reprezentațiuni variate ale teatrului Oeser!—Teatrul Lyric: Trupa de operetă germană sub direcțiunea d-lui Waldmann. Pentru a doua oară, Indra, operetă japoneză, în 6 arte, muzica de Paul Lincke.— Palatul Ateneului. La orele 9 seara are loc concertul dat de d-na Carlotta Lebas, cu concursul d-nei Tandy Fortunato și al d-lor José C. Aratt și CPI* UnotiC! Tü. jjucns. MUMEXTO " Autorități.— Toate autoritățile sînt deschise. " Judiciare. — Instanțele judecătorești sînt deschise. Ateneu: Expoziția de pictură a d-lui Eugen Voinescu. _ Expoziția marelui artist italian, Galeota, în rotonda Ateneului. Parlamentare: Camera și Senatul din ședință. — La Cameră dezbaterile răspunsului la Adresă. Politice: Se ține un consiliu de miniștri sub preșidenția d-lui G. Gr. Cantacuzino, prim-ministru și ministru de interne. Conferințe: D-l N. Iorga va ține conferință la orele 8 jun. la „Societatea femeilor române“, despre negoțul în trecutul Romîniei. Ședințe : Comitetul soc. „Funcționarilor comerciali ține ședință la orele 8 seara la sediul soc. str. Smîrdan. — Comitetul corporației croitorilor ține ședință la orele 8 seara la Bursa Muncei. funcționari polițienești. Huliganii, cari se află acum răniți prin spitale, au mărturisit că au fost tocmiți de poliție cu 75 copeici pe zi, că li s'au dat revolvere și că printre ei se aflau o mulțime de polițiști travestiți. Armata, văzînd că poliția procedează în chipul acesta, o imită, iuînd și dinsa parte la jaf.______ Faptul că în același timp au izbucnit excese antisemite în cincizeci de orașe ale Rusie.i arată în chip lămurit că toate s’au făcut din ordin de sus, pentru a se arăta Țarului că trucul liberalismului lui e numai dezordinea și anarhia. DREPTURILE DOBROGENILOR Comisiunea numită de guvern spre a studia cestiunea acordărea de drepturi politice dobrogenilor, lucrează de cînd a fost instituită, însă divergințe serioase s’su ivit în finul ei mai ales în ceea ce privește pe românii transilvăneni stabiliți mai tîrz Kut în Dobrogea: pe cît aflăm, membrii comisiuincî s’au împărțit înfcr’un chip ciudat în această chestie : pe cînd prefecții și primarii din Dobrogea au fost de părere ca să se dea drepturi egale la toți locuitorii Dobrogei, juriștii din București au fost de părere contrarie : cu alte cuvinte sau găsit membri cari să susțină ca să se acorde drepturi politice: bulgarilor, grecilor, turcilor, tătarilor, germanilor, armenilor, etc., numai românilor nu. * Negreșit acei cari susțin această părere pot avea dreptate dintr’un punct de privire, dar numai dintr’unul; acest punct de privire este următorul :’ de vreme ce sa admis ca principiu să se dea drepturile poilitice numai acelora cari s’au aflat j în Dobrogea în ziua anexare! acestgî provincii la Romînia, cu ce drept , vin să se bucure de aceste drepturi ;și aceia cari au reușit să se stabilească mai tîrziu în acea țară ? Deci ‘ar fi să se facă o mare nedreptate a tuturor romînilor din Transilvania,macedonia, Basarabia, etc., cari se îstabilesc în Romînia, din stînga Dunăre, și cari nu pot dobîndi încetățenirea decit pe cale parlamentară. ’Și întrebarea e foarte justă: de ce românul transilvănean să poată dejiveni cetățean fără nici o formalitate, numai pentru că s’a stabilit în Dobrogea, și de ce românul transilvănean care s’a stabilit în București ori în Iași să nu poată deveni cetățean decîte numai pe cale individuală și prin votul celor două Galmere ? Dar este un alt considerant foarte puternic care pledează pentru cealaltă ipoteză. Este știut că în Dobrogea majoritatea populațiunei este a străinilor, iar elementul romînesc cel mai compact este elementul transilvănean. Acesta este elementul de rezistență înpotriva străinilor, pe transilvăneni va trebui să ne sprijinim spre a contrabalansa influența neamurilor pe care le-am găsit în Dobrogea și care tot nu s’au asimilat. Dacă romînii transilvăneni vor fi excluși de la cetățenie, atunci vom rămîne dincolo la discrețiunea neamurilor străine și, mai ales, a bulgărilor, iar puținii romîni, deveniți cetățeni, vor rămîne o infimă minoritate și vor fi neputincioși de a birui pe celelalte neamuri. Cea dintiia datorie a membrilor comisiunea nu este să se ocupe ele subtilități juridice, dar să facă operă națională și să caute a romîniza Dobrogea cît mai repede; ei bine, care va fi rezultatul dacă și acei romînî, inulțî puțini cîțî se află stabiliți în Romînia din dreapta Dunărei, vor fi alungați dela drepturile politice ? In ultimul moment am aflat că majoritatea comisiunei, după lungi și laborioase discuțiuni, a hotărît ca să se dea drepturile politice la toți locuitorii Dobrogei fără excepție. Această hotărîre este cea dreaptă și cea patriotică. De altfel ultimul cuvînt în această cestiune n’a fost spus încă, lucrarea comisiunea va merge la guvern și de la guvern va fi trimisă în parlament unde se va face ultima mare discuțiune asupra ei. Nădăjduim totuși că tot părerea majoritățea comisiunea va triumfa Masacrele din Odessa Numărul familiilor păgubite în urma exceselor.— Morții și răniții. — Aproape șase milioane ruble perdute din cauza prădăciunei.—Rolul poliției și a armatei.—Dovada complicităței lor în organizarea masacrelor. — De ce ați organizat masacrele. Eduard Höher, corespondentul lui „Berliner Tageblatt“ în Rusia, despre ale cărui articole ne am ocupat adesea ori aci, publică o foarte interesantă Corespondență din Odessa,, unde a sosit in ziua de 5 Decembrie st. a. D. Höher, după ce descrie jalea ea domnește în marele oraș și arată pustiul din cartierul Moldawanka, cartier locuit de evrei, unde n’a rămas casă nevătămată și prăvălie nejefuită, continuă. Excesele antievreești, cela de la 31 Octombrie pînă la 2 Noembrie s. n., au fost mai înspăimântătoare în Odessa ca în oricare alt oraș din Rusia. Impresia acestor evenimente înfricoșătoare apasă încă și azi asupra orașului, care pare mort. 8590 familii evreești (după datele comunicate de comitetul central de ajutorare a evreilor din Odessa) au fost prădate în acele trei zile de tot avutul lor, 300 bărbați și femei evreice au fost uciși și 2278 se află în spitale răniți. Masacrele au lăsat 463 orfani, iar 402 dintre acești orfani au perdut și pe tatăl și pe mama lor. La aceste victime omenești se adaugă victimele prădăciunei și ale jafului. 2590 comercianți prădați au perdut o avere de 2 lun. milioane ruble, 2850 meseriași au suferit o perdere de 845.000 ruble 2900 lucrători, comiși și funcționari au avut o pagubă de 2 milioane ruble. In total, 5 și Vs milioane ruble.în Dacă te informezi de cauza exceselor, afli același lucru ca la Kiev. Imediat, după cunoașterea proclamațiunea Țarului, plebea înarmată s'a adunat în cartierul Moldawanka și a început să distrugă și să jefuiască prăvăliile, și casele evreești. Poliția și armata venirii repede dar în loc să împedice jaful, îl tolerară ba și luară parte lei din sul. Dacă însă evreii vroiau să se apere și dacă din vre-o casă se auzea vre-o împușcătură, apoi soldații începeau să tragă salve asupra casei, după care intrau jefuind și ucizînd. Aceasta a ținut timp de trei zile, de la ora unsprezece dimineața pină la ora unsprezece seara. Masacrul a început după comandă și a încetat după comandă. Comandanții erau ca și în Kiev. O convorbire — Cum ar putea să străbată cineva în penitenciarul Văcărești ? mă întrebă alaltă ori un cunoscut. Nl scoseî numaidecât din nedumerirea în care se afla. — E cît se poate de simplu, îî zisei.— coul lui Columb. — Nu te înțeleg de loc. • — Știi că sunt o mulțime de mandate de arestare, cari nu s’au putut încă executa, fiind că nu se găsesc cei condamnați. — Da, cred ca sînt. —• In timpul din urmă, Voinescu, inspectorul șef al siguranței, î-a cam dibuit prin ascunzătorile lor și î-a trimis să-și facă osînda. „Cînd deschizi vreo gazetă, vezi zilnic asemeni arestări. Totuși, sînt încă multe mandate cari stau pe la poliție și la secții. — Foarte bine, și ce e cu asta ? — Se caută un anume Anghel Niculescu, care a condamnat la 3 zile pușcărie, pentru că nu și-a plătit o amordă. Acel Anghel nu se găsește, iată însă că un binevoitor îi denunță. Anghel Niculescu nu-și tăgăduește identitatea și se duce, cu țarinile ln buzunar, ca să-șî facă pedeapsa. „Pe urmă, se dovedește că pe Niculescu îl cheamă Macui. — Și cum rămîne cu el ? —— Rămîne cu pedeapsa făcută pe nedrept, dar cu voință. — Fără să aibă altă răspundere ? — Cine e lezat în toată această afacere ? Falsul Niculescu voește să stea trei zile la pușcărie, putea s-o facă comițînd vreun delict, o face însă mai repede lăsîndu-se a fi arestat în locul altuia. Dar, ce-aș zice cînd cineva ar fi aresatt în locul unei persoane fictive? — Ingenioasă idee! îmi zise cunoscutul strîngîndu-mi mîna și se depărtă surîzind. Pe drum spre Văcărești Doream să stau trei zile la Văcărești, ardeam de nerăbdare să știu ce se petrece între acele ziduri inalte, unde atîtea suflete își expiază păcatele, și cu toate astea, cînd mă văzui pe drumul ce duce la pușcărie, simții o neliniște neexplicabilă și un fior care îmi străbatea tot corpul. Mii de gîndurî îmi trecură prin minte. Vedeam pare că bogata mănăstire clădită de domnitorul Nicolae Mavrocordat, iluminată peste tot și răsunînd de cîntecele călugărilor. Văcărești, pe timpul fanarioților, a servit de primă locuință Domnilor cari veneau de la Constantinopol, prin Turtucaia și Oltenița. Aci stăteau cîteva zile și după aceea intrau în București cu alaiul uzitat pe vremuri. Acele visete, acele petreceri, acele chiolbane, cum s’au schimbat astăzi în gemete și suferințe!... Monastirea Văcărești era bogată, căci Vodă Nicolae Mavrocordat luase cu d’a sila pămînturile de la familiile Bălăceai și Văcărești și o înzestrase. De acolo vine și numele monăstirii. Ca repede schimbare!... Din palat, pușcărie!... Pimnițile din piața Sf. Anton La 1831, cind intraseră în vigoare reformele regulamentului organic, închisoarea principală, cum ar fi azi Văcărești, erau pimnițile din piața Sf. Anton. Acolo stateau închiși la un loc bărbați, femei, copii și fete. Acolo lucrau falangele și bicele cari despicau carnea cînd cadeau pe corpurile celor nenorociți. Acolo se închideau boeriî țăreî și se supuneau la cele mai groaznice chinuri, ordonate de armaș, care nu făcea decît să execute poruncile domnești. Ce amestec de păcate și nelegiuiri era atunci în pimnițile din piața Sf. Anton... D-zeu, se vede, n’a putut să mai rabde cele ce se petreceau acolo și focul cel mare de la 1847 consumă acea Sodomă și Gomoră. Deținuții fură transportați atunci în locul ce mai rămăsese, numit Curtea arsă. Aci se îngrămădiră peste o mie de arestați. De astă data, în locul focului, se încinse un tifos îngrozitor. Deținuții care mai rămaseră, fură duși în chiliile și biserica fostei monastiri Radu-Vodă. Mai tîrziu, hoții și tîlharii fură transportați în mănăstirea Văcărești. Iu secția nebujjiloț j Cu astfel de amintiri și reflexiunî ajunse la poarta închisorii. Intrai înăuntru trecînd printr’un șir de soldați. Un aprod mă duse sus, în cabinetul grefierului. Acolo, după ce se îndepliniră formalitățile obicinuite, fuses lăsat liber prin carte. Nu comisesem nici crimă, nici furt. Niciodată, ca in aceste trei zile, nu mi-am putut da seama cît de scump e timpul. Fără să pierd un singur moment, im a începui cercetările. Cum străbați în pușcărie, și în rînd cu monumentala poartă, este pavilionul nebunilor. Intrai acolo. Nu mi se păru nimic deosebit. Condamnații, cari se țineau în pavilionul acela ca nebuni, erau în toată mintea lor. Mă aflam în fața a trei dintre aceștia, cari vorbiau foarte frumos și cu mult raționament. Doamne! îmi ziceam, ce mistere s’or mai fi petrecînd și aci!... Ion Gongulov Intrai in vorbă cu unul din eî și-l întrebai: — Cum te numești, prietene ? — Ion Gongulov, îmi răspunse el. — Iți aduci aminte, de unde ești ? — Cum să nu-mî aduc aminte, sînt din Serbia, m’am născut în satul Bebereț. Mi-am petrecut copilăria prin munți și văi, la aer liber, păscînd oile, neștiind Ce-i asuprirea. Cind mă făcui mai mare, venii în Romînia și m’am stabilit la Brăila. — Ce-am făcut acolo ? La Brăila puteai să mai paști oile? — Am intrat slugă în prăvălia Ion Georgescu. — Ai stat mult la dinsul ? •— Am stat pînă i’am omorît, — De ce să-i omorî? Vezi unde duce nesocotința ? Printre Hoți și Pușcăriași O noapte la Poliție—Trei zile la Văcărești de P. MACRI au lua P. Macri la Văcărești în LViIM.AT,A -- Era un om rău și nu-mî plătea simbria. Mă batea stereu, am răbdat mult, am răbdat cit am putut... Pronunțând aceste cuvinte, privirea lui Gongulov începu să devie tot mai sabatică. — Și l'am omorît ca să-țî răzbuni, sau ca să-ți iei banii ce-țî datora a continua! să-l întreb. — Nu, adăugă Ion Gongulov oftînd adine. Intr'o zi mă dusem cu el în pimniță, ca să scoatem niște vin. Se sparse sticla de la lampă, fără să fiu de vină. Stăpinul meu puse mina pe o sticlă elecctou și începu să mă lovească. „Nu da, jupîne, îl zisei, nu da, că nam greșit cu nimic!“ El nu înceta d’a mă lovi în piept, peste miini, pa față. Lingă mine se afla un topor. N ridicai, nu dădui una, numai una, ți-a despicai capul în două... — Pe urmă ? — Pe urmă am eit din pimniță și am fugit, fără să știți unde mă duc. — Și nu î-am furat nimic? . . — Nimic, afară de stropii de singe, cari iată, se văd încă pe miinile mele... Fața ucigașului te schimbase acum cu totul. Devenise palid ca suferința, iar corpul îî tremura cu putere. — Și unde te-a prins poliția ? întrebai pe condamnat tot nepărțindu-mă de el. . — M’au prins în gara Muftiu. Cînd m’au adus la Brăila, tot orașul venise ca să mă vadă. — Te-au judecat ? Te-aui condamnat ? — Da, m’aü condamnat la munca silnică pe viață. Sunt doi ani... înfiorătoare priveliște !... Ion Gongulov nu putu să termine ultimele cuvinte , se strînsese, se făcuse ca un ghem, gura i se schimbase ajungînd pînă înspre ureche, și căzu deodată jos ca și cind ar fi fost lovit de un trăznet. Ce zvîrcolirî! ce spasme! ca torturi! ce urgie a cerului !... Un aprod se apropia de mine și ’mî zise: — Pleacă ! N’aî voe să stai aci! Nu vezi că l’a apucat pe nebunul violentele lui atacuri de epilepsie ? !... In numărul de mîine voi fi destăinui tot ce am văzut și am constatat in penitenciarul Văcărești. P. MACRI Louis Napoleon hotărit sa se însoare pentru a asigura poziția materială a mamei sale. — Dragostea lui cu contesa Lydia de Fladignolies. — Desfacerea logodnei.—Duelul cu un căpitan de vînători. — Prințul devenit periculos la Paris se întoarce cu mama sa la Arenenberg. Louis Napoleon, văzînd situația materialii precară a mamei sale, care se jertfise pentru dînsul, voi și el să facă pentru dinsa un sacrificiu, cu scop ca să- asigure viitorul. Ml începu “deci să cante fete bogate și frumoase, cari să-i dea zestre mare. După un timp de căutare, alegerea lui se fisă asupra contesei Lydia de Fladignolleä. . Ea era bogata și cu totul liberă, așa dar buua de dînsul. Cu doi ani înainte mamă e, urmase tatălui ei în mormînt, așa că Lydia, care atinsese vîrsta de nouăsprezece ani, rămăsese singura stăpînă a unei averi imense. Louis Napoleon se apropia întîiii de dinsa fără a avea intențiuni speciale, dar încetul cu încetul sa amoreza nebun de dînsa. Ea răspunse iubircî lui—și lucrurile ar fi ajuns desigur la măritiș dacă nu s ar fi amestecat fatalitatea soartei. Printre numeroșii candidați pe cari îî respinsese frumoasa Lydia era și tînărul viconte de Harlincourt, care află cu o invidie pe care nu și o putu ascunde, că Louise Napoleon e cel preferat de fată. B) se gindi să vîre zizania între eî și reuși, după un lung spionaj, să afle că un tînăr și voinic căpitan de vînătcare se introducea noaptea, după plecarea lui Napoleon, în casa Lydiei și că pleca de acolo abia după miezul noptei. Vicontele, cum află despre aceasta, se grăbi să înștiințeze pe prințul Napoleon, făcindu-l să crează că viitoarea lui soție îl înșală. Louis Napoleon turbat de furie, caută să sa convingă de cele spuse și noaptea următoare se puse la pîndă in fața casei tinerei contese. El văzu într’adevăr, pe un căpitan de vînători intrînd la Lydia și după ce eși, îl urmări însoțit de vicontele de Harlincourt, pină acasă la el, intră în odaia lui și orbit de furie il forță să primească chiar pe loc duelul. Fără a da timp căipitanului să se explice, Napoleon trase sabia și după o luptă scurtă, il lăsă jos scăldat în singe și greu rănit. După aceea trimise Lydiei o scrisoare insultătoare și o încunoștință de cele întâmplate. După cum s’a dovedit însă mai tîrziu, tânărul căpitan care ea însănătoși în urma îngrijirilor date de contesa Lydia, era un frate vitreg al ei. Lydia se consolă însă, mai tîrziu, că,sutorindu-se cu un domn de Charamea. =iJ Deoarece Louis Napoleon începea să devie neplăcut guvernului, se comunică Hortenson ca să plece cu mai repede cu dînsul din Franța. El plecară întiși în Anglia, în Londra, unde fură foarte bine primiți de o parte a aristocrației engleze, și din Londra se întoarseră la castelul Grenenberg. Dacă ne gîndim că, fără intervențiunea gelosului viconte de Harlincourt Louis Napoleon ar fi luat de soție pe frumoasa și pe nemăsurat de bogata contesă Lydia de Fladignolles și că reținut de această femee virtuoasă, el s’ar fi stăpînit și și-ar fi moderat ambițiunile, putem lesne să ajungă la concluzia că întreaga lui viață ar fi luat o altă întorsătură, că el n’ar fi ajuns poate împărat și cine știe dacă întreaga soartă a lumei n’ar fi fost schimbată din cauza aceasta. Așa se leagă de cauze mici niște urmări extraordinar de mari. (Va urma) AMANTE DE REGI Un Don-Juan imperial — v Corpurile Legiuitoare CAMERA — Ședința de la 29 Noembrie — D. Gr. Triandafil, președintele adunărei deputaților, a deschis ședința la ora 2.15 p. m. în prezența d-lor miniștri general Lahovary, M. Vlădescu și A. Bădărău, și 135 de deputați. D. Verona roagă ca d. ministru de domenii să acorde atențiune cererea meseriașilor din Dorohoi. D-sa cere apoi să i se pue la dispoziție dosarul liniei ferate Dorohoi-Vaslui, intervenindu-se în acest scop la ministerul lucrărilor publice. Continuarea discuției adresei la mesagiu Discursul d-lui Emil Costinescu D. Emil Costinescu, deputat de Neamț, relevă că în discuțiunea la mesagiu, în țara noastră, avem o notă originală romînească, care e bine să se păstreze. Acum doi ani cînd s’a făcut ultima discuție la mesagiu din parlamentul liberal, s’a observat, spune d. Costinescu, o notă de amenințare, în cuvîntările membrilor opoziției. D-sa nu va amenința, deoarece partidele tari nu au nevoe de așa ceva. Intrînd in fondul discursului său, d. Costinescu aduce omagii suveranului, care a muncit neîntrerupt pentru țara noastră zdruncinîndu-șî chiar sănătatea. Vorbind de criticele ce urmează să aducă guvernului spune că va purcede de la ceea ce a făcut guvernul, pentru că dela concret să meargă spre abstract. Asupra atrocităților bandelor grecești d. Costinescu spune că nu există nici un român nicăerea, care să nu condamne purtarea josnică a grecilor, cari s’au dedat la mijloace nedemne de orice om civilizat. (Aplauze). D-sa declară că nu insistă mai mult asupra acestei chestiuni, socotind că rău a făcut d. Florescu, era deschizînd procesul dintre partide, în asemenea momente, în această chestiune. Trecînd la examinarea chestiunei financiare, d. Costinescu spune că trebue să se mulțumească partidului liberal, care a întemeiat soliditatea oșemîntului financiar al Romîniei. Voci din majoritate protestează. D. Costinescu continuînd, susține că în bugetul 1903—1904, alcătuit de d-sa s’a vorbit pentru prima oară de bugete alcătuite pe excedente. Vorbind de ultima concesiune, oratorul susține că această operațiune este cea mai dezastroasă din cite s’au făcut în țara noastră. Majoritatea protestează. D. Costinescu califică recensămîntul efectuat anul acesta ca monstruos. Oratorul susține că programul realizat de guvern și care urmează încă a fi realizat, este bazat pe îndestularea partizanilor, pe recrutarea de partizani pentru anumite persoane din guvern, cari tind la preponderență. O voce; N’o ii ca la Banca Națională! (Aplauze, rîs etc). Oratorul revine la activitatea d-lui Take Ionescu, ca ministru de finanțe și observă că a desființat legea lui Ghermani, prin care s’a garantat stabilitatea funcționarilor. S’a organizat ministerul prîntr’o lege budgetară. S’au desființat direcțiuni, inființînduse în local lor servicii și vice-versa pentru a putea de ministru, să scape de unii funcționari, și ca să căpătuiască pe alții. S’au prevăzut în budget 140 mii lei pentru sinecare. S’au făcut numiri și răsturnări așa cum nu s’au văzut de 30 de ani la acest minister. In zece luni s’au făcut acolo 1220 de numiri. D. M. Cantacuzino : In același timp ați putea d-voastră să ne spuneți cîțî custozi ați fost numiți la Credit? (Apl. prelungite)., D.Victor Ionescu: Asta am s’o arăt eu! D. Costinescu: Știți d-voastră cine sunt acești funcționari. D. Nestor Cincu : Colectiviști! D. Costinescu se ridică contra numirilor noul de avocați făcute de d. ministru de finanțe. ■) D-sa continuînd arată că toți miniștri de finanțe au respectat legea de organizare a ministerului unde se stabilise o quasi-stabilitate în funcțiuni. D. Tace Ionescu însă a abrogat legea de organizare a ministerului pentru ca să aibă la dispoziție toate funcțiunile pentru partizanii săi. D. Costinescu continuă să arate cum favoritizmai a domnit în toate, cum e cazul cu închirieri de localuri pentru servicii publice și citează numeroase exemple. La orele 4 jun. oratorul urmează: D. Costinescu susține că răui s’a făcut că s’au înlăturat din capul Begiei, d-nii Ottolescu și Ioachimescu, ingineri. Am despre numirile și creturile de funcțiuni un caet întreg D. Victor Ionescu. De clasele primare ! (Risete). D. Costinescu. Eu nu mi-am pus nici un amic în slujbă la finanțe. D. general Lahovary. S-am găsit acolo ! " D. Costinescu zice că s’au pus în disponibilitate oameni cu 15—20 ani de serviciu. Consecințele s’au văzut prin incendiile dela fabricile de chibrituri. O voce. Asta-i acum, cei numiți de d. Take Ionescu, au dat și foc fabricei. (Rîsete). D. Costinescu vorbind despre recensămînt acuză pe d. ministru că a găsit ocaziunea a numi o sumă de partizani, cari habar nu au avut ce este recensăminte!." D-sa citește pasagii dintr’o circulară a d-sale dtată în 1903, prin care a cerut agenților să nu se ocupe de loc de proprietatea mai mică de 50 hectare (țărănească). Anul acesta i’au dat două circulări. Una, bună, spune d. Costinescu, semnată de d. Căpităceanu, și alta rea semnată de d. ministru. Circulara II-a distruge efectul bun al celei d’întîi. La baza circularei d-lui ministru, susține oratorul, s’a făcut acest recensămînt monstruos. Citează și comentează în sprijinul afirmațiilor sale pasagii din ambele circulari. Ca rezultat al acestor fapte, a rezultat numărul considerabil de apeluri. D.Palie Ionescu :mult mai puține, da eît cele făcute în timpul d-tale ! D. Costinescu : Ei ași! D. Take Ionescu : Să ți dau cifrele : Acum s’au făcut 9 la sută apeluri iar in timpul d-tale 27 la sută !Aplauze, D. Costinescu: Țăranii nu fac apelări. Voci: Inexact! D. Costinescu: Ceea ce trebue să facă guvernul, dacă dorește în adevăr să dea dreptate țăranilor, e să desființeze toate impunerile făcute mai mult asupra sătenilor, decit asupra proprietarilor (aplauze pe banca opoziției). Și dacă nu o va face; d. ministru actual, o vom face noi spune d. Costinescu, cînd vom veni la putere! (opoziția aplaudă. Oratorul critică readucerea de M Eusotațiu ca administrator financiar al jud. Ilfov, în locul d-lui Săvescu, spunînd că s’a făcut în interes electoral. — La ora 4 și 10 ședința s’a suspendat, reluîndu-se la ora 4 și 30, cînd «J. Costinescu își continuă discursul. D. Emil Costinescu condamnă, vorbește asupra recensământului, spune că s'a fi făcut 166.000 apeluri contra impunerilor. Pînă acum sau cheltuit aproape 800 mii lei, ceea ce pentru nici un recenssțmînt nu s’a cheltuit. Oratorul spune că s’au cheltuit banii în fel de fel de scopuri. Așa de pildă d. Căpităneanu, secretarul general de la finanțe a luat pentru inspectarea comisiilor de recensămînt 7.200 lei. Vedeți cît de darnic este d. ministru, față de amic! cu casa statului! 1 D. Take Ionescu . Ceva mai puțin de cît i-am dat d-ta lui Pictorian. (Aplanari prelungite). D. Costinescu susține că s’au risipit bani, călcîndu-se chiar legea. S’au dat d-lui G. Rădulescu bani pentru un studiu asupra așezarei impozitelor în Europa ! Să mi se arate ce volum e acesta? D. Victor Ionescu. Mult mai bun decit al lui Bianu data creditul rural. D. Costinescu. Nu-e un cuvînt că dacă s’au făcut greșeli acolo, să se facă și de d. ministru. S'a dat d-lui Rusa Abrudeanu 1000 lei pentru un studiu asupra cadastrului în Ungaria. D. laice Ionescu .’ D-ta ai dat mai mult lui Cagolceanu! (aplauze). „Adevĕrul“ de Sâmbătă 3 Decembrie Incepe să publica MEMORIILE LUI MAROLESCU (PRINCIPELE LAHOVARY) FOIȚA ZIARULUI „DIMINEAȚA" — 40 — ROBIA BANULUI MARE ROMAN ORIGINT AIb de doamna SOFIA NĂDEJDE PARTEA a II-a . Ceasuri întregi remănea Susana cu ochii pierduți în zare ! Creeriî i se odihneau într’o negîndire domoală. Din această aromeală o deștepta zborul păsărilor ce lunecau line prin văzduh, pierzîndu-se în zare ea și visurile Susanei. Zilele apăreau an. Aștepta cu nerăbdare să poată iar întră la maica. Cucoana Ana, văzînd că nu-î poate scoate din cap ideea mănăstirei, o sfătui să dea copilul la institut. — Alt chip nu-îiî scrie numele și data pe un bilet. Oricînd îl poți lua. La doică n’aî cu ce-1 ținea, dacă nu vrei să scrii unchiului. Cu cît s’apropia vremea nașterea, cu atîta creștea tot mai mult căința. Susanei. Pentr’o clipă de uitare de sine va suferi un Â[zir»r\TFal. Il iubea pe Sorin, dar trebuea să fie cu pază în potriva patimei, înțelegea cît de mare î răspunderea femeei și de ce i se cer, el, virtuți atît de înnalte. Va înțelegea multe acum Susana, dar era prea tîrziu! Prea tîrziu i se desvăliseră tainele vieței .. Unele dăți își zicea: „Dacă aș avea o copilă, nici o dată nu î-așî da creșterea ce mi s’a dat.“ Pentru dinsa viața și primejdiile, ce-o așteaptă pe o fată fuseseră întocmai ca pentru acel orbi, cari, deschizîndu-li-se vederile, n’au noțiunea depăricăreî văzute și, dacă o prăpastie le-ar fi în cale, ar da cu’ncredere într’însa. In zilele singuratece, cugetări și mustrări amare îî zgudueau mintea. Cu cit s’apropia timpul de-a fi mumă, cu atîta mintea i se despălea mai mult. In nopțile de nesomn se întreba: „Ce soartă creese capitelul? Oare n’o să mă blesteme ?“ Sî venea să meargă la unchiu se și’n genunchi să-i ceara ertare. Dar i se areta mutra urîtă a lui Ene, simțea că atîta jertfă nu poate face. Vremea, fermecătoarea, care, stînd neclintită, minte lumea de veacuri că trece ori că vine a trecut și pentru închipuirea Susanei. Intr’o noapte în dureri și suferințî a născut. Cînd a văzut’o ușurată, fără să fia nevoe de doctor, cucoana Ana și-a făcut cruce, „D-zeu ține cu cei slabi.“ Susana nu întreba nimic, se’nfiora gîndul că micuțul poate o fată, gîndind , numai la Cucoana Ana îî ghicise gîndul și, ca s’o liniștească, îî spuse. — E băiat, draga mea. Norocul lui! Va ști să se strecoare mai bine prin lume. Cum să-i punem numele? Eu zic Florin e copil din flori. Susana dădu din cap eă nu. Era foarte slabă. O desnădejde și o jale îî încinseseră sufletul. Un dor de moarte o prindea din ce în ce tot mai mult. Să mai trăească, după ce Sorin e mort ? Nu-șî ziseseră de atîtea ori că unul făr de altul ar muri? Or!cînd e atîta fericire să mori, de ce ar fi oare păcat? Seara cern să vază copilul. Era bietul așa de slab; fiecare suferință a mamei îi luase și lua din vlagă. In schimb perișorul îî era lung, bălăia, un caer de mătase; copilul era un îngeraș cu ochi albaștri, nevinovați. Susana îl pipăi pe cap. — Cît e de moale părul, ca' de mătase și galben ca de aur, zise ca jare dureroasă. Să-x zicem Aurel. — Cum vrei, drăguță. In astă seară să-i scriu hîrtioară și să-l dăm la leagăn. Copilul trebue să fugă, nu-l putem ținea cu ceaia ; cum e slab, îl ucidem. Pe Susana o năpădiră lacrimile. L’ar fi dat la o doică, dar pe juvaerurî abia căpătase cîteva sute de lei. Fără de voe asemănă nenorocirea eî și a copilului de acum, cu starea de fericire, și bucurie, ■dacă s’ar fi măritat cu Sorin. — Dragă, dacă te auți, mă supăr. E ca și cum l’ar da la doică. Am acolo o cunoscută; în fiecare Duminecă voiri merge, să-l văz. Poate în curînd, te împaci cu unchiul și o să-l iax. La urma urmei cine ce treabă are cu averea d-tale? E val de fata săracă, de n’are cu ce-1 crește! Mînia unchiului n’o să fie cît turnul Goliei. Bogat e, copii n’are, s’o înfia, trebue să te ia bine pe lîngă el. Cucoana Ana nu putea ști ce durere amară o învăluise pe Susana, care jelea viața netrăită, fericirea moartă pe veci. Ca un vis fermecător de frumos i se aretase viața și totul pierise ca o nălucă ! Cum însel S, moașa învăli bine copilul într’o înfășătoare de perne împreună cu puține albituri și cu hirtioara, pe care scrisese: „Axitel, nebotezat.“ Susana ceru să-l mai vază odată și-l sărută, oftînd adînc. Ceva tainic ii spunea că n’o să-l mai vază. Mustrarea îi strinse inima ca’ntr’un clește, gîndind la soarta copilului, care dormea neștiutor, de bine și de ren. In Susana nu se trezise încă sentimentul de mamă, dragostea nespusă de-ași strînge odorul în brațe, de-a-1 feri cu primejdia vieței sale de orice nenorocire. Dar, tot simți un gol, i se rupea ceva din inimă. I se părea că-1 îngroapă de viu în valurile ucigătoare ale vieței. Cu toate asigurările moașei, simți jale adîncă, cum simțise, cînd îl îngropaseră pe taică-sa. Un glas îî șoptea : „E cea din urmă sărutare.* După plecarea moașei, pe Susana o apucară mustrări amare, ar fi voit s’alerge s’o întoarnă. Se simțea prinsă de friguri. lntr’un acces demi servitoarea s’o ajute să se îmbrace. — Pentru D-zeu, duduită mamei, nu se poate să te las. Mă ucid cucoana. — Nu pot. Să-mî aducă îndărăpt copilul. — Mata n’aî țță, și el mititelul vrea să fugi. Moare de foame. Nu-1 vedeai cum căuta cu gra rița după supt? — Ce mă fac ? Nebunesc! Adu-mî hîrtie și condeiu. Safta îî aduse hîrtie și Susana scrise: „Unchiule, cînd nu voiu maî fi, adu-țî aminte că e pe teme un orfan, care ți-e nepot. Aibî mili de el. N veî găsi la institutul Gregorian din laș! cu numele de „Aurel“. 15 Aprilie 1878, Susan*. închise plicul, scrise adresa și o dădu babei. — Du-o răpede la cutie. — Să te las singură ? — Du-o zic! Du-o, că, de nu, mă ’mbrac și o duc eu! — Las’ că merg. — îndată! Dar îndată! Voia să plece astă seară. Servitoarea ei. La colț cu strada Păcurari era o cutie, o aruncă grăbită și se întoarse, temân* du-se ca, în lipsa ei, să n’o apuce cine știe o furie pe lăuză. Se mai înnecase una aș*. UT* uțffi») 'T'