Dimineaţa, septembrie 1912 (Anul 9, nr. 3051-3080)
1912-09-19 / nr. 3069
Anni IZ. — Me. 3069 - O ft PUBLICITATEA I conceputA exclusiv * AGENTIEI DE PUBLICITATE 'carol SCHULDER ft Comp. strada Doamnei No 8, Etaj l —Telefon % 6-8-10-12 PAGINI Ci cele din ml știri din James întreagă Director: CONST. MILLE — Biurourile ziarului: Str. Sărindar No.11. — București f IBBMIEfFE CB PREIs. Vn an Lei 30.—; 6 lnnt Lei 11 3 Inni Lei 6.— pentru Străinătate prețul este InnOK TELEFON 4 LINII 14Q0 ;_14/7_3... 14/09; 12/40 Miercuri 19 Septembrie 1819 CAP. L STAU LA ÎNDOIALĂ... Atacat, calomniat, am stat totuși multă vreme la îndoială dacă trebue să mă apăr. Din ziua în care am devenit bărbatul principesei Luiza de Toscana, mi-am impus datoria de a tăcea. Un artist, un muzicant, nu e un scriitor. N’amscris niciodată decit compoziții muzicale- Mă temeam să nu fiu stîngaci, scriind sau vorbind. M ’am însurat pe cinc n’aveam încă douăzeci și patru de ani N 'am stat deloc la chibzuială. ‘ Am făcut o nebunie. N’am vrut să ascult pe nimeni. Am ascultat numai de iubirea mea, și de iubirea pe care mi-o arăta aceea pe care o iubeam. Orice ași fi putut spune atunci ar fi dezvăluit sentimentele intime cari îmi erau așa de scumpe atunci. N’am voit să primesc pe ziariști. Mulți alții, în locul meu, ar fi făcut declarații la ziare,și-ar fi publicat cu zgomot operele muzicale și ar fi apărut în public. ‘ Mi s’au oferit sume exagerate ca să dau concerte cu multă reclamă. I Am văzut îndată că voiau să exhibeze pe bărbatul unei arhiducese de Austria, care fusese soția unui principe regal, astăzi rege. Nu mai eram deci un concertist, un virtuos, un compozitor, eram un animal ce ațîța curiozitatea publicului. Am refuzat toate ofertele cari mi s’au făcut. Dar despre asta voi mai vorbi Aii s’au făcut unele propuneri foarte curioase. Banii sînt uimitori, își închipuesc că totul le c îngăduit ! Mai târziu, cînd nu m’am mai putut înțelege cu soția mea și cînd mi-am văzut limpede situația, am1 * * fost pe față »tratat de mizerabil, bărbat bețiv, brutal, cartofor. Nu mai eram fiul unic și răsfățat al oamenilor cumsecade cari m’au crescut, artistul ascultat și aplaudat în principalele capitale ale lumei civilizate, — devenisem pur și simplu lin întreținut.. Nu răspundeam nimic. Eram cu inima sfîșiată de criza prin care treceam. Atunci rudele și prietenii m’au năpădit cu obiecțiunile lor. Dacă m’am însurat, e că trebuia să mă însor, din pricina copilului ce era să se nască. Pe copilul acesta justiția, după cererea mea, l’a luat de la mamasa și l’a încredințat îngrijirilor părinților mei. Trăesc ziua și noaptea lingă dînsul. Am sarcina de a-i crește. Mi s’a spus și mi se spune în toate zilele: „Peste cincisprezece ani, peste douăzeci, cînd copilul acesta va putea înțelege, îi se va pune sub ochi tot ce s’a publicat contra ta. Cine țî spune că nu se va îngrozi atunci de bărbatul mamei sale ?“ N ’am vrut să cred că s ’ar putea una ca asta. Dar mi s’a înfățișat un nou argument: „Iți vei reîncepe viața, n’am încă nici treizeci de ani, ai făcut o greșală, totul e distrus în jurul tău, și reputația ta artistică a suferit din pricina scandalului din căsnicia ta. „Tăcerea ta e luată ca o aprobare a tot ceea ce s’a spus contra ta. Aprobarea asta pare cu atît mai sigură cu cât învinuirile ce ți s’au adus au fost înfățișate ca inspirate și aprobate ■ de soția ta. Dacă taci, asta înseamnă deci că au spus adevărul“— . Și totuși am stat la îndoială. Apoi, în sfîrșit, am înțeles. Nu vroiam să cred în răul ce mi s’a pricinuit, la necinstea ce aț vrut s’o arunce asupra mea, deoarece la Florența și în Toscana eram privit cu simpatie. Căci compatrioții mei au văzut lucrurile așa cum s’au petrecut. Dar, în afară de țara mea, lumea nu și-a creat părerea decit după născocirile răspândite în presă,—și din nenorocire profesiunea mea mi este din acelea cari se exercită în cercul unei provincii italiene ! Ea mă silește să mă duc în străinătate, să fiu ascultat de public străin, de naționalități deosebite. Nu vom mai putea oare apare în public ca virtuos și compozitor fără să fiu paralizat, stingherit în mijloacele mele de artist de sentimentul că oamenii cari au venit să mă asculte îmi sunt ostili fără să mă cunoască ? Gîndul acesta, și acela, al adevărului, pe care-l datorez fiului meu, m’au hotărît să ascult de îndemnurile pe cari le primeam. Dar să nu se creadă că un om care a trăit visul pe care l’am trăit eu, care a iubit cu toată puterea tinereței și a credinței, se poate hotărî, fără o nouă sfâșiere de inimă, să se reîntoarcă, iar dealungul unui drum plin de dezamăgiri și ruine. Dacă o face totuși, e că ascultă de o crudă, dar poruncitoare nevoe. M’am hotărît să povestesc adevărul asupra căsătoriei și vieței mele cu Luiza de Toscana,sprijinit pe documente, dar o fac ca să mă apăr, iar nu ca să atac. E vorba de amanta, de soția de era, de mama, copilului meu, în această povestire pe care mi-o impune propria mea scăpare și a micei firnțe pe care trebue s’o cresc. Sunt de asemenea dator să apăr pe părinții mea, așa de duioși, așa de cinstiți, așa de stimați cu, drept cuvint de toți cei cari îi cunosc.' Au fost înfățișați sub niște culori nedemne. N’au avut difeit o singură vină: au fost pusa buni,’prea slabi, față de mine, și de soția mea. I-am făcut să sufere. 'Și sufăr încă și acum. Au fosst înșelați de avîntul meu, de 13 ai vitatea meaj -rr înșelațî mai ales des drăgălășeniile, de finețea neînchipuită a unei ființi, a,cărei? sednețiune infernală nu -o pot bănui cei cari n’ai cunoscut’o mai de aproape. Iubirea ei, e tot atit, bine cit și rău. Are toate darurile. Ar fi putut avea o viață admirabilă. Nenorocita ! Ce viață are acuma ? Ce a lăsat pină acuma în urma mei. î Rușine și deznădejde. E o ființă fatală, fatală mai iutii pentru ea însăși, apoi pentru toți cei ce se apropie de dînsa.Nu știu: bine ce se înțelegem printr’un roman de dragoste, dar mi-se pare că, timp de patru ani, am trăit cea mai extraordinară poveste amoroasă pe care un artist poate s’o trăiască. Această poveste trebue deci sil* mă silesc a istorisi, pentru aprorarea mea și a celor ce-mi sinnt scumpi. . . I cap. II. ! CUM AM CUNOSCUT UE LUIZA DE TOSCANA ! întorcindu-mă într’o seară acasă, la părinții mei, la Florența am întâlnit pe d-na. B. care venise în vizită la mama. Era în ziua de 3 Decembrie 1906, îmi aduc aminte că eram grăbit să ies din salon ca să mă pregătesc aprinzi în oraș. • Dar d-na B. mă reținu, vorbind despre muzică, și mi-a spus că, dădea, lecții de citt principesei de Saxa. — Daca vă face plăcere, adăugă ea, ași fi fericită să vă prezint principesei, în calitate de compozitor și convertist. Ea adăugă, cîteva complimente asupra reputației mele deja stabilită și adăugă că vizita ei la noi va avea alt scop decit de a mă servi. Bineînțeles că i-am primit propunerea cu entuziasm. Dela început eram foarte curios a cu-noaște pe Luiza da Toscana, despre care vorbea toată lumea, lui Florența, iar ziarele îî înregistrau zilnic toate gesturile și faptele. 7.t urma 1) Traducere autorizată pentru Romînia de către societatea în nume colectiv „Le Journal“ din Paris. Orice reproducere interzisă. MEMORIILE lui Signor Toselli Răspuns la „Istoria Vieții Mele” de Luiza de Toscanao BOAMMA TOSELLÎ