Dimineaţa, septembrie 1912 (Anul 9, nr. 3051-3080)

1912-09-19 / nr. 3069

Anni IZ. — Me. 3069 - O ft PUBLICITATEA I conceputA exclusiv * AGENTIEI DE PUBLICITATE 'carol SCHULDER ft Comp. strada Doamnei No 8, Etaj l —Telefon % 6-8-10-12 P­AGINI Ci cele din ml știri din James întreagă Director: CONST. MILLE —­­­­ Biurourile ziarului: Str. Sărindar No.11. — București f IBBMIEfFE CB PREIs. Vn an Lei 30.—; 6 lnnt Lei 11 3 Inni Lei 6.— pentru Străinătate prețul este Inn­OK­ TELEFON 4 LINII­­ 14Q0 ;_14/7_3... 14/09; 12/40 Miercuri 19 Septembrie 1819 CAP. L STAU LA ÎNDOIALĂ... Atacat, calomniat, am stat to­tuși multă vreme la îndoială dacă trebue să mă apăr. Din ziua în care am devenit b­ărbatul principesei Luiza de Toscana, mi-am impus datoria de a tăcea. Un artist, un muzi­cant, nu e un scriitor. N’am­­scris niciodată decit compoziții muzicale- Mă temeam să nu fiu­ stîngaci, scriind sau vorbind. M ’am însurat pe cinc­ n’a­­veam încă douăzeci și patru de ani N 'am stat­ de­loc la chibzuială. ‘ Am făcut o nebunie. N’am vrut să ascult pe nimeni. Am ascul­tat numai de iubirea mea, și de iubirea pe care mi-o arăta a­­ceea pe care o­­ iubeam. Orice ași fi­­ putut spune a­­tunci ar fi dezvăluit sentimen­tele intime cari îmi erau așa de scumpe atunci. N’am voit să primesc pe zia­riști. Mulți alții, în locul meu­, ar fi făcut declarații la ziare,­­și-ar fi publicat cu zgomot ope­rele­ muzicale și ar fi apărut în public. ‘ Mi s’au oferit sume exagera­te ca să dau concerte cu multă reclamă. I Am văzut îndată că voiau să exhibeze pe bărbatul unei ar­hiducese de Austria, care fuse­se soția unui principe regal, astăzi rege. Nu­ mai eram deci un concer­­tist, un virtuos, un compozitor, eram un animal ce ațîța curiozi­tatea publicului. Am refuzat toate ofertele cari mi s’au făcut. Dar despre asta voi­ mai vorbi­ Aii s’au făcut unele propu­neri foarte curioase. Banii sînt uimitori, își închipuesc că totul le c îngăduit ! Mai târziu­, cînd nu m’am mai putut înțelege cu soția mea și cînd mi-am văzut limpede si­tuația, am1 * * fost pe față »tratat de mizerabil, bărbat bețiv, bru­tal, cartofor. Nu mai eram fiul unic și răsfățat al oamenilor cumsecade cari m’au crescut, artistul ascultat și aplaudat în principalele capitale ale lumei civilizate, — devenisem pur și simplu lin întreținut­­.. Nu răspundeam nimic. Eram cu inima sfîșiată de criza prin care treceam. Atunci rudele și prietenii m’au năpădit cu o­­biecțiunile lor. Dacă m’am însurat, e că tre­buia să mă însor, din pricina copilului ce era să se nască. Pe copilul acesta justiția, după ce­rerea mea, l’a luat de la m­ama­sa și l’a încredințat îngrijirilor părinților mei. Trăesc ziua și noaptea lingă dînsul. Am sarcina de a-i crește. Mi s’a spus și mi se spune în toate zilele: „Peste cincisprezece ani, pe­ste douăzeci, cînd copilul ace­sta va putea înțelege, îi se va pu­ne sub ochi tot ce s’a publicat contra ta.­ Cine­ țî spune­­ că nu se va îngrozi atunci de bărbatul mamei sale ?“ N ’am vrut să cred că s ’ar pu­tea una ca asta. Dar mi s’a înfățișat un nou­ argument: „Iți vei reîncepe viața, n’am încă nici treizeci de ani, ai fă­cut o greșală, totul e distrus în jurul tău, și reputația ta artisti­că a­ suferit din pricina scanda­lului din căsnicia ta. „Tăcerea ta e luată ca o apro­bare a tot ceea ce s’a spus con­tra ta. Aprobarea asta pare cu atît mai sigură cu cât învinuiri­le ce ți s’au adus au fost înfă­țișate ca inspirate și aprobate ■ de soția ta. Dacă taci, asta în­seamnă deci că au spus adevă­­rul“­­— . Și totuși am stat la îndoială. Apoi, în sfîrșit, am înțeles. Nu vroiam să cred în răul ce mi s’a pricinuit, la necinstea ce aț vrut s’o arunce asupra mea, deoarece la Florența și în Tos­cana eram privit cu simpatie. Căci compatrioții mei au vă­zut lucrurile așa cum s’au pe­trecut. Dar, în afară de țara mea, lumea nu și-a creat păre­rea decit după născocirile răs­pândite în presă,—și din neno­rocire profesiunea mea mi este din acelea cari se exercită în cercul unei provincii italiene ! Ea mă­ silește să mă duc în străinătate, să fiu­ ascultat de public străin, de naționalități deosebite. Nu vom­ mai putea oare apa­re în public ca virtuos și com­pozitor fără să fiu paralizat, stingherit în mijloacele mele de artist de sentimentul că oame­nii cari au venit să mă asculte îmi sunt ostili fără să mă cunoa­scă ? Gîndul acesta, și acela, al ade­vărului, pe care-l datorez fiului meu, m’au hotărît să ascult de îndemnurile pe cari le primeam. Dar să nu se creadă că un om care a trăit visul pe care l’am trăit eu, care a iubit cu toată puterea tinereței și a credinței, se poate hotărî, fără o nouă sfâ­șiere de inimă, să se reîntoarcă, iar dealungul unui drum plin de dezamăgiri și ruine. Dacă o face totuși, e că ascultă de o crudă, dar poruncitoare nevoe. M’am hotărît să povestesc a­­devărul asupra căsătoriei și vie­­ței m­ele cu Lu­iza de Toscana,­­sprijinit pe documente, dar o fac ca să mă apăr, iar nu ca să atac. E vorba de­ aman­ta, de soția de era, de mama, copilului meu, în această povestire pe ca­re mi-o impune propria­­ mea scăpare și a micei fi­­r­nțe pe care trebue s’o cresc. Sunt de asemenea dator să a­­păr pe părinții mea, așa de du­­ioși, așa de cinstiți, așa de sti­mați cu, drept cuvin­t de toți cei cari îi cunosc.­­' Au fost înfățișați sub niște culori nedemne. N­’au avut dif­eit o singură vină: au­ fost pusa buni,’prea slabi, față de mine, și de soția mea. I-am făcut să sufere. 'Și su­făr încă și acum. Au fos­st înșe­lați de avîntul meu, de 13 ai vita­­tea meaj -rr înșelațî m­ai ale­s des drăgălășeniile, de­ finețea neîn­chipuită a unei ființi, a,cărei? sednețiune infernală nu -o pot­ bănui cei cari n’ai­ cunoscut’o mai de aproape.­­ Iu­birea ei, e tot ati­t, bine cit și rău­. Are toate darurile. Ar fi putut avea o viață admira­­­­bilă. Nenorocita ! Ce viață are acuma ? Ce a lăsat pină acuma în urma m­ei. î Rușine­­ și deznă­dejde. E­­ o ființă fatală, fatală mai iutii pentru ea însăși, apoi pentru toți cei ce se apropie de dî­nsa­.Nu­­ știu: bine ce se­­ înțelege­m printr’un roman de dragoste, d­ar mi-se pare că, timp de pa­­­tru ani,­ am­­ trăit cea mai extra­­­ordinară poveste amoroasă pe­ care un artist poate s’o trăiască. Această poveste trebue deci sil* mă silesc a istorisi, pentru apro­­­rarea mea și a celor ce-mi sinnt scumpi. . . I­ ­­­ cap. II.­­ ! CUM AM CUNOSCUT UE LUIZA­­ DE TOSCANA ! întorci­­ndu-mă într’o seară a­­casă, la părinții mei, la Floren­ța am întâlnit pe d-na. B. care venise în vizită la mama. Era în ziua­ de 3 Decembrie 1906, îmi aduc aminte că eram gră­bit să ies din salon ca să mă pregătesc a­prinzi în oraș. • Dar d-na B. mă reținu, vor­bind despre muzică, și mi-a spus că, dădea, lecții de citt principesei de Saxa. — Daca vă face plăcere, adău­gă ea, ași fi fericită să vă pre­zint principesei, în c­alitate de compozitor și converti­st. Ea adăugă, cîteva complimen­te asupra reputației­­ mele deja stabilită și adăugă că vizita ei la noi v­a avea alt scop decit de a mă servi. Bine­înțeles că­ i-am­ primit propunerea cu entuziasm. Dela­ început eram foarte curios a cu-­­­noaște pe Luiza da Toscana, de­­­spre care vorbea toată lumea, lui Florența, iar ziarele îî înregi­­­strau zilnic toate gesturile­­ și faptele.­ ­7.t urma 1) Traducere autorizată pentru Ro­mînia de către societatea în nume colectiv „Le Journal“ din Paris. Orice reproducere interzisă. MEMORIILE lui Signor Toselli Răspuns la „Istoria Vieții Mele” de Luiza­­ de Toscanao BOAMMA TOSELLÎ

Next