Dimineaţa, iulie 1916 (Anul 13, nr. 4429-4459)
1916-07-22 / nr. 4450
ANUL XIII—NO. 4450 C SEASE PASSIM Traiul natural de AL. CIURCU Văzînd aici numeroasele scrisori pe cari le primesc că articolele mele asupra mîncării și a hlibăriei interesează în cel mai înalt grad pe un mare număr de cititori ai „Dimineței“, le voi fi mai spune cite ceva despre acest subiect. Omul e stăpînit de simțuri și de aceea el caută în mîncare și altceva decît îndeplinirea unei necesitati fiziologice și nu numai în mîncare și în băutură, ci în tot felul de îndeletniciri. El caută senzații. Altfel de ce ar recurge el la beție, fie prin băuturi alcoolice de cele mai variate feluri, fie prin tutun, opium, eter și cite toate ? Toate acestea nu sunt necesare vieții, din contra. Dacă ar fi ca omul să nu mănînce și să nu bea decit atîta cit este necesar pentru un train normal, ar trebui să se mulțumească cu un foarte mic număr de alimente, în cantitate destul de redusă și cu apă curată. Dar, omul mănîncă și bea nu ca să îndeplinească o corvoadă desagreabilă, ci pentru plăcerea ce ii procură aceste îndeletniciri — fiindcă natura a avut grija să asocieze cu funcțiunile conservării plăcerea — și atunci el depășește marginile normale, cari singure sunt necesare. Și cum omul e un animal al obiceiului, odată ce el s-a deprins cu un surplus de plăcere, obiceiul acesta devine aproape o necesitate r>de care cu greu se mai poate deși rară. Ceva mai mult, se produce o progresiune în cerințele organizmului rău nărăvit și pentru provocarea senzației doza trebuie mărită sau corsată, astfel că unii bețivi ajung să înghită băuturi de un așa grad alcoolic incit unui om normal i-ar arde gîtlejul și pereții stomacului; tot așa și cu dozele de morfină, de eter și de tot felul de otrăvuri. E știut că printr’o așa zisă gimnastică progresivă un om poate ajunge să înghită fără inconvenient aparent, o doză de otravă care pe unul nedeprins o ar omorî pe loc. Intoxicarea cu mîncare nu e totdeauna provocată de otrăvuri proprii zise, ci adesea și din cauză că acea mîncare, nevătămătoare în alte împrejurări, era în acces în acel moment și pentru acel organism. Un alt om înghițind același mîncare n’ar fi simțit nici o supărare, ba poate, în alt moment, nici chiar cel intoxicat. Multe fenomene fiziologice sînt încă o taină nepătrunsă, dar de cînd ar descoperirea lui Pasteur ne e permis să presupunem că digestiunea nu este altceva decît o luptă între microbi de diferite specii și că e în interesul echilibrului organizmului ca unii sa învingă pe alții, cei necesari pe cei ■vătămători. Ca și pe diferitele fronturi ale războiului de astăzi, armatele defensive, reprezintate prin microbi, trebuie să fiie destul de puternice ca să respingă invazia armatelor ofensive, reprezentate prin alți microbi. Dar războiul îndelungat sleiește puterile armatelor defensive, oricît de puternice ar fi, trebuie să se facă mereu apel la rezerve, la contingente nouî și organizmul nostru duce războiul aproape toată viata, ne intoxicăm zilnic cu mîncări și cu băuturi în exces, pînă and microbii noștri defensivi sînt răpuși de cei ofensivi. Negreșit că nici organizmele nu sînt toate la un fel de rezistente, ba încă diferă foarte mult de la om la om. Unul are armate defensive mai numeroase și mai puternice, altul mai puține și mai nevoiașe. De aceea și vedem că unii oameni, făcînd tot felul de escese, ajung la adînci bătrînețe, pe cînd aitii, făcînd mult mai puține, se prăpădesc de tineri. Iată de ce e necesar ca fiecare să-și măsoare puterile, căci dacă cumpătarea e necesară tuturor, cu atît e, mai necesară celor slabi. Cel care a ajuns la ovîrstă înaintată făcînd escese, ar fi ajuns la c etate și mai înaintată, dacă nu ar fi făcut. Oamenii nu mai ajung de mult la termenul firesc al vieței, Fă ce zice popa, nu ce face popa care este de 130—150 de ani. Afară de asta suferințele fizice nu trebuie să existe în mod firesc la nici o epocă a vîrstei, iar moartea trebue să se producă prin o adormire vecinică, fără suferință. Citi oameni civilizați se pot lăuda astăzi de a-și păstră" vigoarea pînă la bătrînețe ? Foarte mulți sînt atinși de boale cronice încă din tinerețe, încă și mai mulți de la vîrsta de 40, 50 de ani și rari sînt aceia pentru ca și anii bătrineței să nu fie un chin. Nu natura a întocmit lucrurile astfel, ci omul singur își face de cap. Mulți hîrbari — și hîrbarî jn toate, nu numai în ale mișcării și ale băuturii — știind chiar că-și zdruncină sănătatea și-și scurtează viața zic: „Prefer să trăiesc mai puțin și bine“. Ei judecă astfel, fiindcă îi închipuie că a trăi simplu, adică normal, însemnează a nu trăi bine. Ei se înșeală fiindcă adevărata fericire, pe cit e compatibilă cu vicisitudinile vieței, nu stă în plăcerile sensuale, ci în cele spirituale, în cele sufletești. Săvîrșirea unei fapte bune procură mult mai multă plăcere decît înghițirea unor sosuri neante și a unei mari cantități de băuturi alcoolice și în tot cazul nu e urmată de indigestie, de dispepsii, irtrită, dureri de cap și atîtea alte mizerii. Și aici e chestie de obiceiu. K’zharal devine robul pmpriulm sau organism, care-i cere mereu senzații nouî și anormale, fiindcă mai obicinuit cu ele. Dar tot așa de ușor l’ar fi putut obicinui să găsească plăcerea în cumpătare, în simplitate. Apicius, Lucullus, Vitellius și cum îi mai chiamă, nu simțeau în desgustarea savantelor mincăruri și băuturi cu care se delectau mai multei plăcere decît simte muncitorul flămînd cînd îmbucă dintr’un bob de mămăligă și cînd soarbe din doniță apa de isvor, curată și rece. Poate nici atîta Hunger ist der baste Koch, zice un proverb, foamea este bucătarul cel mai bun și confirm din proprie experiență marele adevăr al acestui proverb. Am luat parte la multe banchete, aici și la Paris, dar nici odată n’am simțit nici pe departe la aceste banchete plăcerea pe care am simțit’o la vînătoare sau în escursiune pe munți, cînd, după mult trepăd, am găsit o coaje de pîine uscată sau o bucată de mămăligă și mi-am astîmpărat setea cu apa cristalină din izvor sau din găleata scoasă din puț și rezimată de ghizdurile lui. Și astăzi simt aceiași plăcere la Copăceni, cînd, după o muncă încordată, leoarcă de nădușală, mă arunc în Argeș, cînd, lihnit de foame, sau o gustare simplă, dar mai ales, cînd, setos peste măsură, pot să beau pe îndelete apa rece din fîntină. Pot zice că sunt bețiv de apă, cînd muncesc și cînd asud mult și adăparea cu apă rece și bună îmi procură niște senzații cum nu cred să i le procure celui mai nărăvit gourmet, vinurile cele mai rare și mai scumpe. Dar ca să ai aceste senzații, trebue să te pui în situațiunea de a le putea avea, adică să te apropii ci mai mult de traiul natural, să urmezi porunca lui Dumnezeu : „Cîștigă-ți pîinea cu sudoarea frontei tale !“ Și dacă putem găsi cele,mai plăcute senzații în traiul simplu, în traiul natural, de ce să le căutăm în obiceiuri anormale, cari "ne procură boli și ne scurtează viața ? Iată de ce răspund celor cari zic că vor să trăiască puțin, dar bine, că există mijlocul de a trăi și bine și mult și că totul se reduce la o chestie de obiceiu. Știu că nu vomi converti pe cei nărăviți, fiindcă pentru aceasta se cere multă putere de voință, multă forță de caracter, se cere superioritatea spiritului asupra corpului, se cere ca spiritul să domine materia și aceste calități nu se găsesc la oricine. Dar, ceea ce nu putem face pentru noi, putem sa facem pentru copiii noștri. Să creștem tineretul după principiile traiului simplu și natural compatibil cu civilizația și vom pregăti o generație mai sănătoasă, mai vguroasă și mai morală decît a noastră. Teamă îmi este însă că facem tocmai contrariul. AL. CIURCU Presa germană și România BERLIN. — „Berliner Lokalanzeiger“ publică următoarea telegramă a corespondentului său din Copenhaga: Un comerciant danez care s’a înapoiat din România, prin Rusia, mi-a făcut interesante comunicări asupra situației din România. Concepția generală a poporului este că intervenirea României în războiu e numai o chestie de timp. Totuși se manifestă însemnate curente cari socot că războiul împotriva puterilor centrale ar fi nefast pentru țară. Ai „Post” constată că prin acordul comercial nu s’a realizat o apropiere politică între România și puterile centrale. Ziarul declară că dacă în România se manifestă din nou curente caii doresc răul puterilor centrale, acestea trebuie să apune nu șovăielile ci victoșenia lor. * „Leipziger Neueste Nachrichten“ scrie: Dacă Rusia ar ști cum se cucerește victoria finală n’ar avea nevoie de România. Aceasta va avea întotdeauna nevoie de bune relațiuni cu puterile cari stârșenesc »aperioara Dunărei și Dardanelele. Oricite simpatii ar avea poporul pentru Quadruplă, interesul permanent al României cere ca ea să se alăture de Puterile centrale și aliații lor. Dacă aventura Romîniei se termină cu un eșec, situația Romîniei in Balcani va fi fost. Tot folosul pe care România l-a tras din înțeleaptă el rezervă in cursul celor două războaie balcanice va fi pierdut. Al treilea an de război — Ordinul de zi al generalisimului Joffre — PARIS, 20 iulie. — „Buletinul Armatelor“ publică în numărul său de azi, următorul ordin de zi al generalisimului Joffre : Soldați ai Republicei, cel de al treilea an de război și începe pentru voi; de doi ani încoace susțineți fără întrerupere greutatea unei lupte implacabile ; voi ați făcut ca planurile inamicilor noștri să eșueze; i-ați învins la Marna; i-ați oprit pe Yser; i-ați bătut în Artois și în Champagne, în timp ce căutau zadarnic o victorie in cîmpiile Rusiei. Și mai tîrziu, numai datorită rezistenței voastre eroice și victorioase, în această luptă fără seamăn ce de cinci luni se dă la Verdun, s’au prăbușit sforțările germane contra fortăreței. Grație curajului vostru și a deciziunei de a învinge, armatele aliaților noștrii i-au putut pregăti armele, a căror greutate le simt inamicii noștri, astăzi, pe toate fronturile. Momentul se apropie cînd, sub apăsarea noastră comună, se va prăbuși definitiv puterea militară germană. Soldați ai republicei, puteți fi tîrndri de munca voastră de pînă acum și de faptul că sunteți deciși a o duce pină la capăt. Victoria noastră sigură va fi răsplata voastră". (ss) JOFFRE. (Havas) ^ ^____________ Contele Berchtold grav bolnav VIENA, 19 iulie. Fostul ministru de externe al monarhiei, contele Leopold Berchtold, s-a îmbolnăvit greu. El zace în localitatea balneară Gastein. Medicii lui nădăjduiesc că simptomele de paralizie vor dispare în curînd. Situația Războiului FRONTUL OCCIDENTAL.La sud de Somme francezii au luat o tranșee germană între Estrées și Belloy-en-Santerre. Francezii, atacat la sud de Thiaumont, resping pe germani și înaintează. Germanii anunță că au ocupat o ieșitură a dealului de la N. E. de Souville, luînd peste 900 prizonieri. Londra și coasta de vest a Angliei au suferit nou! bombardări aeriene. FRONTUL ORIENTAL.—La Riga ruși! fac prizonieri germani, printre care și soldați bulgari din regimentul 7 Rusciuk, trimis întîî pe frontul italian, dus de acolo în Bucovina și în sfîrșit în regiunea Riga. In regiunea Brody luptele continuă, rușii împingînd tot înapoi pe austriaci, ajunși acum la 12 kn. de oraș. Rușii au progresat la vest de satele Seret și Kuhary. La sud-est de Monasterisk rușii au trecut aul și mlaștinile Koropeț, ocupînd țărmul apusean. Au luat 1000 prizonieri. FRONTUL ITALIAN.— Pe platoul Sette Communi italienii se fortifică în satul Paneviggio cucerit de ei. însemnătatea cucerirei munților Cavalazzo, Colbricui, Cima^ di Ceremiana și aproape a întregului podiș de miazăzi a văii Traviagnolo, reese vădit, cînd se reține faptul că italienii merg din această parte în mod sigur spre încercuirea puternicului cîmp retranșat al Trento-ului. Din faptul că Italia a denunțat convențiile comerciale cu Germania se deduce apropierea războiului italo-german. FRONTUL BALCANIC.—Hărțuielile—ca cea de la Pojar, unde sîrbii au respins pe bulgari—devin tot mai fregvente. Bulgarii îngrămădesc trupe și artilerie la fortul Rupel și la Occiîar. Franco-englezii fac pegătiri febrile. INASIA. — Rușii înaintează merea la vest de Erdzingean și în diferite alte puncte. Acord anglo-italian pentru o acțiune comună în contra marelui semis și a răsvrătiților arabi la frontiera arabo-siriană. Armatele aliaților la Salonic Interview cu d. Marincovici, ministrul Serbiei Se pare că momentul binecuvînt at iămnJi cărei noastre în acțiune se apropie pe zi ce energie. Am crezut deci foarte firesc să ne interesăm de starea viitorilor noștri aliați pe cîmpul din Salonic. Sîntem destul de departe de acest punct și nu toți cititorii noștri își dau seama în mod deslușit de cele ce se petrec acolo. Agenții „boși“ au răspîndit atîtea știri false că au reușit să creeze o oarecare confuziune. „Ne-am adresat deci excelenței sale d. Marincovici, ministrul Serbiei, care a binevoit să ne dea următoarele informațiuni autentice : — De ce forțe dispun Aliații la Salonic? am întrebat pe d. Marincovici. — Situația mea mă condamnă la oarecare măsură și nu vă pot vorbi cu toată libertatea de aliații noștri, dar pot să vă spun mult mai mult despre armata noastră sîrba. Nu vă voi spune nici numărul ostașilor noștri, dar pot să vă spun ceea ce e știut de toată lumea, în Grecia și chiar oficial stabilit de autoritățile competente din România. Erau vreo douăzeci de mii de soldați sîrbi la Salonic, înainte de debarcarea din Corfu. Această armată se compunea din detașamentele cari s’au retras în fața invaziunea spre sud. Ziarele ilustrate au reprodus fotografiire „Cimpului sîrb" din Salonic. De două luni 100.000 ostași sîrbi au debarcat la Salonic unde au fost urmați de cartierul nostru general. In total ar fi dat cel puțin 120.000 oameni, dar am motive să cred că sunt mai mulți. Aceste trupe au îndurat cele mai grozave încercări ce pot fi rezervate unei armate. Ea rezumă chintezența militară sârba. Nu e printre acești soldați, nici unul care să nu fi dat dovada de bravură și de rezistență. Hotărîrea calmă e principala lor caracteristică Nu e unul singur printre ei care să nu fie conștient de datoria lui cea mai înaltă, de marea lui chemare. Ofițerii sunt în foarte mare număr și lungile războaie au determinat o selecțiune perfectă. Nici o defecțiune și nici o slăbiciune, nu mai e posibilă în nici un caz. Sîrbii se vor bate ca și cum rezultatul întregului războiu mondial depinde de purtarea lor. Sentimentele lor sunt duse la paroxism de ideea că ei sunt chemați să se bată alături de francezi și englezi a căror vitejie a încălzit totdeauna imaginația sîrbă. Fiecare soldat sîrb s’ar lăsa mai degrabă să fie masacrat de o sută de ori decit să se acopere de rușine în fața aliaților. Acest fapt ar fi fost un stimulent suficient atunci chiar cînd un alt țel n’ar fi la sfirșitul opintirilor sale: liberarea Serbiei. Cred chiar inutil să vă spun că armata este perfect echipată, deoarece se găsește în acelaș cîmp cu englezii și francezii. Este inadmisibil ca aliații să fi putut face o deosebire oarecare între trupele care combat pentru aceeași cauză. Mai este la Corfu încă o divizie cu Principele Regent, comandantul suprem pe lingă care se găsește și guvernul regal. Apoi mai e un corp la Biserta și detașamente in Corsica, la Marsilia etc. Intrucit privește forțele aliate la Salonic, mi sunt autorizat a spune ceva, dar pot să vă repet ceea ce un personaj oficial din partidul Gunaris a recunoscut ca oficial stabilit, adică că în luna Februarie trecută, aliații aveau mai mult de 260.000 de oameni. E incontestabil că de atunci aliații au mai debarcat încă un oarecare număr de trupe. Singura armă care era oarecum in suferință acum cîteva luni, era artileria de munte, dar de o lună de zile ea a fost adusă în abundență. De altfel la ce bun toată această discuțiune ? _____ La prima ocaziune, armata sîrbă pe care cei interesați vor s’o arate ca inofensivă, va dovedi contrariul, ca și glorioasa armată rusă, pe care puterile centrale au prezintat’o acum două luni ca inexistentă. Inamicii noștri cari se găsesc ast iăzi înaintea cîmpului din Salonic vor încerca deziluziune, vo garantez. D. MARINCOVICI Vineri 22 Iunie 1916 împăratul Franz fosat și aniversarea răsboiului IVIENA,19 Iulie.— Monitorul oficial austro-ungar va publica in ziua de 1 (8) scrisorile imperiale autografe adresate președinților de consiliu, d-nii Sturgkd și Tisza, spunînd : Sânt doi ani de cînd sentimentele neimpăcabile ale vrăjmașilor noștri ne-am silit să intrăm in războiu. Îmi pare rău de prelungirea acestei încercări impuse umanităței; totuși simt o înaltă satisfacție cînd mă gîndesc la luptele de pînă acum care îndreptățesc, mereu încrederea mea în puterea neinfrîntă a monarhiei. Popoarele mele micii iubite, demne de fii lor viteji care intr'o unire strînsă cu armatele aliaților noștri glorioși care rezistă eroic atacurilor mereu reînoite ale forțelor superioare dușmane, desfășură și ei la vetrele lor datoriile cerute de aceste timpuri încordate. Unite intr’o voință puternică de a birui, popoarele mele consimt cu o bărbătească hotărîre la toate jertfele cerute de necesitatea de a asigura o pace onorabilă și trainică. Cu popoarele mele credincioase care primesc cu resemnare toate restricțiunile impuse de război a vieței economice și înlătură intrigile perfide ale dușmanilor, grija mea părintească împărtășește toate temerile și toate anxietatea lor, dar sprijinit pe o experiență de doi ani de război, privesc cu o incredere senină viitorul apropiat. Popoarele mele viteze merită să fie victorioase; am încrederea țin dreptatea Providenței care nu ne poate refuza victoria. In aceste zile comemorative pline de speranțe, împăratul exprimă din nu recunoștința sa întreagă pentru atitudinea vitează a populațiunei care garantează succesul definitiv. (Kor. Bur.) Situația Franței — Marile personalități aliate judecă sforțările Franței și situațiimea sa morală hunei — PARIS, 19 iulie. — „Le Journal“ a cerut marilor personalități aliate și neutre, ceea ce ele cred despre sforțările Franței și care este situația sa morală înaintea lumei, Regii Serbiei și al Muntenegrului, președintele consiliului, ministrul de război a al Rusiei, președintele consiliului belgian, amiralul Jellicoe, generalisimul Cadorna, șeful de stat major, general Porro, Alfonso Costa, ambasadorul Japoniei la Paris, etc., etc. toți și-au arătat admirația lor pentru Franța și glorioasa sa armată, pentru tenacitatea, abnegația, măreția sufletului tuturor fiilor săi. Toți și-au exprimat certitudinea profundă in victoria finală și complectă, în numele dreptului și al libertăței popoarelor, victorie obținută grație unirei sacre și absolută a aliaților. . Romanones a declarat că nu există la om un sentiment mai înalt ca amorul de patrie; și cînd acest sentiment atinge, cum e cazul în Franța, sublima abnegație oferită în exemplu, umanității și istoriei, %odl amici și chiar adversarii trebue să-i aducă omagii și să-și exprime admirația lor, fără nici o rezervă. Maura, spune: cînd văd energia, tenacitatea, spiritul de sacrificiu al întregului popor francez, stau să mă întreb dacă ofițerii soldații, neclintiți și eroici, cari glorifică și păzesc Franța, pe linia de joc, au, mai mult merit ca populațiunea civilă, perseverantă, în atitudinea sa, indomptabilă, liniștită. Sufletul francez în manifestațiile sale actuale, ar fi suficient pentru a improviza o personalitate colectivă tot așa de mare ca și aceea pe care Franța a dobândit-o în cursul secolelor. ■ Generalul Danglis spune: Franța ține mereu primul lor, in inima națiunilor libere. Grecia resimte sentimentele fraterne de recunoștință pentru Franța care a protejat-o întotdeauna, și nu pot dori, împreună cu toți liberalii, decit un singur lucru: Ca victoria să fie pentru Franța și aliații săi, pentru cel mai mare bine al civilizației și al dreptului i naționalităților, victoria finală și comun, pieptă, (Havas) . -