Dimineaţa, iulie 1920 (Anul 17, nr. 5022-5049)
1920-07-01 / nr. 5022
Ce n’au înțeles liberalii Liberalii sânt oameni isteți, înțeleg și învârtesc multe; dar sont unele lucruri cari le scapă. Așa de pildă, decretând reforma electorală — de altminteri fără multă pregătire și bătaie de cap — ei nu s’au gândit la un lucru esențial, și anume că sufragiul universal nu se poate pune în acțiuni. Tăria »aradului liberal a contestat fn cele din urmă, în ceea ce s’ar putea chema politica dividendelor. Cunoscuta deviză divide et impero a fost localissată de ei și s-a prefăcut în Dividenda et impero. Această politică bancară, sprijjinită de numeroase societăți anonime sau în nume colectiv, credite, sindicate și cointeresări se putea aplica cu succes în colegii electorale restrânse, de câteva sute de alegători. Dar ea devine inoperantă, cum se zice la palatul de justiție, cu sufragiul universal. Muzica divină a jetoanelor de prezență, care îmblânzia moravurile alegătorului densitar, se pierde aici în tumultul pasiunilor populare. Iată la ce nu s’au gândit iscusiții financiari liberali. Și această greșeală le-a fost fatală. Sufragiul universal a găsit pe liberali fără nici o legătură sufletească cu poporul — nici iau nașele din orașe, nici cu cele inde. r , Jordul. ?Când cu un pat roș au devenit prtici de guvământ, liberalii au alunecat pe rapa oligarhiei plutocratică. Ei aveau două căi de urmat: o politică sincer populară, sau o politică de egemonie a unei minorități, care să-și așeze puterea exploatând neștiința și credulitatea maselor, prin cari se ridicaseră. Ei au adoptat pe cea din urmă subt masca democratici Bătrânul Ioan Brătianu, poate iatr’o intențiune bună, reluând și ciuntind un cuvânt isteric »1 Guizot (Munciți și îmbogățiți-vă) a spus partizanilor «ăi : „îmbogățiți-vă !“. Intenția lui Ioan Brătianu a fost, zic, poate bună, dacă urmăria scopul de a așeza o democrație puternică care să fie piept boerilor. Dar rezultatul a fost ce știm. 1 „Colectivitatea“ liberală s’a pus pe îmbogățire și azi asistăm la acest spectacol, unic în Europa, că un partid politic caută să »une mâna pe toate izvoarele de avuție ale țărei, pe toată activitatea economică și financiară și chiar pe gândirea românească, monopolizând tipografiile, așa ca nimeni să nu miște să maspire și să nu gândească in Afară de sfera lui. Niciodată o oligarhie nu s’a arătat mai tiranică și mai îndrăzneață. Pretextul îî cunoaștem: proteguirea capitalului național. Dar el n’a putut înșela pe nimeni asupra scopului urmărit Această organizare mercantila a partidului a atins punctul ei culminant subt șefia d-lui Ionel Brtstianu, care, să nu o uităm, venise, chipurile, cu gândul să întinerească cadrele, ceea ce iară iase grozav, vă aduceți a face reprezentanții vechilor cadre. Az fartidul național-liberal do nise o mașină formidabilă, având la îndemână dona pv [UNK]»;alte mijloace de acțiune : corupțiunea și teroarea. Unde nu trecea întâie Be întrebuința a doua. Și rânduie liberale se jugici și ai. mereu, căci e totdauna mai b vne — nu e așa î — să mergi ci cel tare ; e mai mult liberalii jubilau! „Ionel“ era rege, un rege intolerant, de drept divin, gelos de prerogativele sale, el nu vrea să împartă cu nimeni nici direcțiunea nici răspunderile, chiar în momentele cele mai grave, când nici un concurs nu putea să fie de prisos. Partidul liber era țara și șeful lui arbitru suveran! Dar stânca tarpeiană e alături de. Capitol. Politica asta de afaceri l’a înstreinat de masele populare de la sate și din orașe. Puterea lui nu putea să o tragă decât din obârșia lui, din poporul din care și prin care s’a ridicat. Devenind necredincios originei sale, partidul liberal nu se mai putea sprijini pe nimic solid , pierdea chiar rațiunea sa de a fi, devenind o simplă clică, care trăia numai prin organizarea sa, adică prin mijloace artificiale. Și ceea ce trebuia să se întâmple s’a întâmplat Poporul scăpat de lanțurile regimului censitar, neavând nimica comun cu un partid de afaceri cu prăvălii multe dar fără suflet, forțamente oligarchic și reacționar, nu putea să iubească pe cine nu l’a iubit. El ignorează pe acei cari l’au ignorat, și respinge p cei ce l’au respins. Rifrajul universal pg poate fi t îspus influențelor din colegiile restrânse trebuia fatal să sdrâncine acel partid până în temeliile sale. Liberalii și-au închipuit, o știu, că dând în același timp sufragiul universal și împroprietărirea, această din urmă va fi contra partida celei d’ântâi și că țărănimea recunoscătoare îi va da voturile fiind-că i-a dat pământ. Ăstfel putea să urmeze politica lui de do ur des — îți dau ca să’mi dai — care i-a reușit până acuma. Dar s’a înșelat logica lucrurilor e mai tare decât programele scrise și trâmbițate. De pildă. Un club unde se joacă și se petrece poate să înscrie în statutele sale articole pentru încurajarea literilor și a artelor, poate să-și monteze o bibliotecă bogată. Dar asta nu schimbă fizionomia lui de club unde se joacă, fizionomia pe care i’o dau înclinările, preferințele și actele obicinuite ale membrilor săi. Jocul e caracteristica M. Din venitul jocului trăiește. Așa și cu partidul liberal Poate el să sfideze principii democratice, poate chiar să decreteze sufragiul universal și împroprietărirea țăranilor. Aceste acte izolate apar ca niște simple abilități, dictate tot de interesul de partid. El nu rămâne mai puțin un partid de afaceri. Asta e caracteristica lui, fizionomia lui morală, fixată de o practică semi-seculară. Poporul a înțeles acest lucru și verdictul său ne mai putând fi falsificat prin ademeneli, ca în colegii censitare, iar pe de altă parte teroarea liberală ne mai putând teroriza, partidul liberal nu mai poate să aibă nici o trecere în opinia populară. El a pierdut rolul lui de factor politic important iată unde sa dus politica lui așa zisă economică. Mai rămâne ca întriun viitor articol să insist asupra politicei de gașcă care a dus la formarea unei supra-oligarchii în oligarchia liberală și a izolat pe conducători chiar în sânul partidului. «psaCPA, Telegraful ne aduce o știre tristă, dar banală și care pe noi nu ne surprinde. Un incendiu a izbucnit în gara Chișinău și a distrus magaziile depozitului de subsistență ale garnizoanei din partea locului, încă un depozit militar care arde. Să învinuim pe cineva ? Ar fi inutil. Ținem să amintim ministrului de război critica ce am făcut-o circularei sale prin care se ordona „ca depozitele militare să nu mai ardă". Se poate că de ultimul incendiu din Chișinău să nu fie vinovați militarii. Nu ținem să acuzăm morțiș că toate incendiile se datoresc acelora ce au în pază depozitele militare și nici să aruncăm greșala unui dezastru provenit din neglijență în spinarea șefilor de depozite. Relevăm numai că o chestiune în care e vorba de avutul Statului nu se tranșează pe calea unui ordin, oricât de înalt și de impunător ar fi dat și că trebue negreșit in toate cazudea asupra cuicide vini dezastrului. nală. Cu atât mai mult ancheta își va ajunge scopul, când în loc de-o simplă neglijență — care și ea trebue pedepsită __ se vor găsi că la izbucnirea incendiului a patronat o mână criminală. _ V. Sc. ....................miiiflini fi «flimum—i».................. Da tmr flistști Ispi ® Când vii la Oradia Mare, și te interesezi mai de aproape cine stă în fruntea autorităților, afli cu surprindere, că prefect de poliție — este un tenor care a fost aplaudat pe vremuri la Opera populară din Viena. E vorba de d. Ștefan Mărcuș, pe care publicul ardelean iubitor de artă era obișnuit să admire și să-l aclame în sălile de concert, înainte de război. O voce puternică, caldă, vibrantă, care interpreta cu măiestrie w - - a-țv -y ■ [UNK] -wi* ang. Și azi e șeful poliției din Orada Mare. El a fost intre primii absolvenți ai Conservatorului din Viena. Profesorii Gliringer, Stoll și Schalk au apreciat talentul lui. A debutat la „Volksoper“ din Viena, a primit un angajament strălucit la opera din Toplitz, apoi a trecut pe rând la Opera din Tropu și Salzburg. Puțin înainte de izbucnirea războiului a fost chemat stăruitor la Opera regală din Dresda, să cânte în fața Curții regale. Dar de Mărcuș voia mai bine să cânte inaintea fraților lui din colibele țărănești din Ardeal. De dorul Ardealului, a revenit în patrie. Dar n’a găsit o operă, ci a aflat totul în perioada închegării și consolidării stăpânirii române în Ardeal. Și cum lipseau elemente românești necesare pentru preluarea administrației, d. Mărcuș s’a pus el la dispoziție pentru reorganizarea administrativă. Dar acum e momentul să reintre în templul artei. Dacă la început, când Ardealul s’a unit cu regatul român, nu era nici o operă română, acum avem două, la București, și la Cluj. D. Mărcuș, fire modestă, retrasă, se înțelege că nu se îmbulzește. Dacă nu e chemat, nu vine. Trebue dar să se atragă atențiunea celor în drept dela cele două opere române, că la Oradea Mare, la poliție e un element de operă, cu mare valoare, cu serîoase pregătiri antenor de forță, care a avut succese strălucite în străinătate, și dându-le locul ce se cuvine, va contribui și la succesele Operei române. L P. Dezarmarea Germaniei PARIS. 29. — „Le Temps" scrie că va fi desigur o garanție contra faptelor sângeroase ce le premeditează spiritul militarist de peste Rin, dacă se vor dărâma tunurile Germaniei și avioanele de război și dacă se vor dizolva armatele pe cari ține gata pentru orice ocaziuni,^orabilă. Va fi și mai sigură,i se vor închide fabbricele de prafo pușcă, de gazuri asfixiante, detraliere și alte unelte de masacre. Cât timp Germania va fi consă că are un avantaj viitor să fie de pe acum război adversarii mei de ori pentru a pregăti revanșa pozitivă și deplină asupra lor, nu va fi in Europa decât aparența păcei. Oricare ar fi vigilența supraveghetorilor, ei nu o vor împiedeca să intrigheze în secret și nici să întrebuințează mijloace de corupție pentru a pregăti luptele viitoare. Insă din ziua în care ea va fi militărește neputincioasă, se va vedea descrajându-se repede turcii, arabii și alți războinici cari își pun speranțele într’însa. Numai, n’ar trebui să i se lase posibilitatea de a-i influența prin emisarii săi. Nu sunt numai ofițerii cari mai lucrează contra păcei sub masca de comercianți, de financiari, de ziariști, de apostoli a tuturor socialismelor dar chiar și în lumea religioasă germanii se strecoară și se insinuiază. Ca să fie pace, trebue ca Germania să renunțe la război și ea nu va renunța la el decât dacă îi se vor tăia fără milă toate căile, dacă va fi dobândit convingerea că nu are nimic de câștigat din război și că numai pacea poate să-i profiteze. Insă ca să dobândească această convingere, ii trebue mai Întâi experiența dureroasă și salutară a relelor ce le cauzează unui popor o aventură abomirabilă ca aceia in care ea s’a armat. Statul indulgentei de care au dovadă aliații se vădește in recentele alegeri germane cari au readus cu încetul la putere pe dreapta militarista. Moralicește Germania nu va fi dezarmată decât dacă va fi pusă să plătească nu războiul însuși, ci toate distrugerile ce le-a cauzat. Numai cu această condițiune Germania va putea să înțeleagă că e mai înțelept să caute altă pradă decât acela care se cucerește, prin arme. Conferințele dela Bruxell și Spp LYON. 29. — D. Millerand va pleca Joi 1 Iulie la Bruxelles unde va începe a doua zi conferința interaliată pregătitoare aceleia din Spa. De la Bruxelles plenipotențiarii aliați se vor duce probabil în seara de 4 Iulie la Spa unde se va deschide, la 5 Iulie, conferința generală la care sunt invitate nu numai Germania, dar și toate puterile aliate. MMi jm Pii Miisi LYON. 29. — Grand Prix-ul de la Paris a fost câștigat de calul englez Comrade care aparține unui proprietar francez. ii Curs surochimbului la Paris Lyon, 29. — Londra 48,07; New-York 12,10ts; Belgia 105 fio Italia 74; România 28,75; Elveția 220 £ 0. OGLINDA ZULLIEI P,*« Mahala — Pottogaliie, escrocuie, punga$ni«i». — Mai fineai fieoanca Ghioale... Parcam fi la Parlament. Uit, no a spârîid Ofensiva greacă in Asia Mică Profundele neînțelegeri dintre Anglia și Franța au întârziat, peste măsură, Inchcerea păcei cu Turcia și au creat In Asia Mică o stare de anarhie care a luat din zi In zi, proporții mai amenințătoare. Intre Statele cari au suferit mai mult din pricina acestei situații este Grecia a cărei liniște internă depinde, în primul rând, de pacea cu Turcia și care este silită să menie pe frontul de la Smirna o numeroasă armată, fapt care ii aduce pagube dintr'un îndoit punct de vedere: 1. Prin enervarea opiniei publice, dar mai ales prin enervarea armatei de pe front, nevoită să sufere atacurile, prin surprindere, ale armatelor kemaliste, fără să aibă dreptul de a lua ofensiva sa contra agresorilor. 2. Prin marea cheltuială, pentru finanțele grecești, ce necesită întreținerea acestei armate, cheltuială ce se urcă la suma de 60—70 milidrahme pe luni. Repetatele și insistentele cereri ale d-lii Venizelor de a i se da voie să înceapă ofensiva in contra armatelor naționaliste, au sfârșit prin a căpăta satisfacție deplină abia zilele trecute când premierul grec fiind de astă dată, în mod categoric susținut de către Lloyd George a obținut învoirea Consiliului suprem ca armata greacă să atace armata lui Kemil-pașa-Nu este greu să prevedem de tare parte va fi victoria-Armata kemalistă este alcătuită din resturile armatei regulate turcești, din mercenari, din oameni recrutați cu de-a sila, din bandiți doritori de pradă. Armamentul său este defectuos și disparat: puști din toate modelele, din cele mai noui ca și din cele mai vechi. Artileria este insuficientă, iar numărul mitralierilor este foarte redus. Această armată nu are servicii auxiliare, nici ambulanțe, nici avioane. Comandamentul lasă mult de dorit însuși Kemal Pașa, inzestrat cu o mare energie, este un general mediocru. Unii afirmă că efectivul armatei kemaliste s'ar ridica la 10 mii oameni, cifră ce ni se pare exagerată. In fața acestei armate slab comandată, rău îmbrăcată și mai rău aprovizionată, stă armata greacă, mult mai numeroasă, bine echipată, bine hrănită, având muniții din belșug și un comandament ireproșabil. Avem dar absolută convingere în desăvârșita isbândă a armatelor fine. Nu putem totuși afirma, cu aceeaș siguranță că victoria grecilor va aduce și pacea în Orient. Fiindcă nu trebue să perdem din vedere că ciocnirea intereselor franco-engleze, în această parte a lumei, este um element primordial de care trebue să ținem seamă și care te miri ce surprize ne poate duce dintr'o zi înrăită. ta. Situația în Tracia Asupra svonurilor că în Tracia situația ar fi tulbure din cauza nemul. Citiți urmarea în pag. Il a • ^ * NUVELELE „DIMINUEȚEI” EMIS De câteva luni, Latoira, care trăise zile întunecate. zile semănate pare că numai ca visurile, de la mortea soțului, unica ti dragoste, începuse din nom să reînvie. Lumea întreagă cu păr«se populară timp die n» an cu manechine care se învârteau în lumii, sfătoase sau tăduube, prinse a căpăta iar interes în ochii ti Și dorul de ducă ce o însoția atât la sculari, cât și la culcare se estompă încht, s« _pierdu cu totul ?! Laura își iubi din ixon pământul strămoșesc Eterna putere în care nu mai credea a doui ochi vrăjiți, făptuise minunea aceasta mereu uimitoare LUL De FULMER adamei, dtmi ochi »egri ca toți ai ceia ai rasei mândre din care făcea parte posesorul lor, licăriseră într’o zi, în fața ei, cuceritori ca destinații puternici car i el. II cunoștea de mult, de pe timpul când aproape un copil, fața lui de cară albă su le plete de abanos îi apărea adesea în clinele ei de singurătate. Era insa așa de tânăr, așa de frumos și ea așa de mândră încât niciodată ochii lor ce poate se doriseră nu au reușit să se întâlnească. Acum îl revedea bărbat în toată plinătatea forței fizice și morale și la rândul ei se simțea mică, mică pîiastă. CS era, de câte ori întâmplarea îi aducea față în față. Ca și cu zece ani în urmă de altfel, nici un cuvânt nu se schimbaseră între ei. Cu toate astea fina pânză de păiajen a farmecului se țesea vrăjită în jurul amândurora. Acea pânză strălucită și impalpabilă cu tot cortejul și de calități închipuite sau reale ce clădim^ pe fiece fir, cu toate durerile vii ce nu lipsesc niciodată și ne amintesc că amorii nu e decât pseudonimul suferinței* O, și cât de profum a simți din nou Laura acest etern adevăr când într’o zi, întâmplător, fără să-și dea seama, el îi povesti cu veselia în privire o gingășie d’a micului copil. Cu o intensitate rară imagina unei soții iubite, a aedeia care avea toate drepturi!«, care putea s’o distrugă cu o privire și să o umilească cu utn gest: pe ea, mândra Laura îi apăru înainte și de atunci se iecL să i«ști .vs.t £ î.. I la sala încărcată de parfumuri, răsunătoare de accentele de privighetoare ale nefericitei Lakmé, Laura cu ochii pe jumătate închiși gustă clipe cari niciodtă nu pot fi cu nimic asemuite, întâmplarea din nou i l-a adus alături, pe el, pe Paul al alteia. In loja alipită de a fi, statura lui înaltă se detașează, ochii se adânci strălucesc în întuneric, și cu toate că Laura nu-l vede, cu toate că mă aude pânza fă de păiajen a farmecului țesută în jurul lor, pare că se strânge din ce în cei mai mut cu vibrări de voluptate. Din ce în ce Laura e mai departte, pu -i numai al ei, înscritul tai închipuit pe care niciodată r^aflitatea nH va putea creia așa de minunat. ^ De atunci se crez» puternică, ce e neînvins și sfidă durerea. I»cet îtt (Citiți continuarea în pag. H),