Dimineaţa, august 1920 (Anul 17, nr. 5050-5074)
1920-08-04 / nr. 5052
A f ANUL XVI? „„jy.;?* 6 pagini Greva de la S. T. B. In privința grevelor ținem coarda în Europa. Până la noi era Italia. Italia a tinut pănâ acum de curând capul cu toate grevele muncitorești, dar liniștea s’a restabilit. In România grevele au devenit endemice. Să mai cercetăm cauzele ar fi de prisos. Ca amănunte cauzele sunt numeroase, dar în fond cauzele, sau mai bine zis. Posibilitatea de a trăi într-un regim de greve, sunt puține, printre care cea mai de căpetenie , discreditul în care a căzut clasa conducătoare prin lipsa de moralitate și spirit de justiție. Nu pretind că toate grevele sunt îndreptățite. Sunt destule greve cari nu au fundament legitim, însă, ceea ce pretinde că toate aceste greve cu motivație futilă, nu sunt datorite decât decăderei lamei cârmuitoare, care prin ticăloșiile ei, nu mai inspiră jos decât disprețul. In vechia clasă cârmuitoare, oricât am fi de democrați, trebue să recunoaștem că erau figuri cari inspirau respectul. Abstracție făcând de idei și credințe, care erau ale vremilor, înfățișarea morală a multora din cei dispăruți, intrasigența lor în ceea ce credeau și profesau impunea lumei. Un Lascar Catargiu, un Mihail Cogălniceanu, un general Tell, un George Cantacuzino, general Manu, Dumitru Brătianu, Alexandru Lahovari, Ion Brătianu, C. A. Rosetti, Ion Câmpineanu și atâți alții erau autorități. Mai puțin culți decât mare parte dintre cei de azi, mai puțin talentați, de multe ori purtau însă ,în sufleul lor, în vorba, în privirea, în figura lor principiul autoritatei. Ii simțeai că sunt dospiți dintr’un aluat superior și că sunt oameni născuți ca să fie respectați și ascultați. Credințele lor erau crezute, manile lor erau curate. In societatea lor nu aveai nevoe să-ti aperi spatele și,ai binefacere ori un serviciu dezinteresat nu-ți răspundea cu ingratitudinea. In cadrul desvoltărei noastre istorice și culturale erau „oameni“ Pentru că masa nu mai crede în superioritatea celor de sus, pentru că masa nu mai e dominată de prestigiul clasei cârmuitoare, pentru că ne lipsesc la vârf oameni de aceia pe cari americanii îi numesc „oameni magnetici“, avem atât de numeroase și zilnice greve. Iată greva de la S. T. B. Câțiva dintre greviști mi s’au adresat cerându-mi, în calitate de președinte al Sindicatului Ziariștilor, să compun o comisiune de anchetă a presei, să cercetez pricina și să dăm o soluție. Totodată mi s’a prezentat și un memoriu care cuprinde doleanțele. Am obiceiul să spun acelora cari îmi cer părerea, întotdeauna o Părere francă. De multe ori o spun chiar în contra interesului meu. Așa am răspuns delegațiuniei greviștilor : 1) Că o comisiune de anchetă nu poate avea misiunea să dea soluțiuni, ci numai să stabilească faptele și să lumineze diferendul 2) Că soluționarea este sarcina arbitrilor. 3) Că greviștii au făcut o greșa 18 când, prin memoriul lor refuză arbitragiul autoritătei legale. In adevăr memoriul se sfârșește cu următoarele rânduri: „Am refuzat arbitragiul de onor. Ministerul Muncei, și pentru că ne temem de stabilirea răspunderilor și a adevărului, ci pentru că nu avem încredere în acest arbitraj. Noi muncitorii din atelier și personalul de mișcare, l’am mai cunoscut o dată; și nu’i nai vrem în condițiunile în care s’a făcut“. Iată tocmai ceea ce spuneam la începutul acestui articol: masa nu mai crede nici în spiritul de dreptate nici în sfințenia cuvântului ceior de sus. Iată marea primejdie s ocială. Nu știu care are dreptate la S. B., de sigur că muncitorii au ambasadorul Franței în Statele Unite care este șeful misiunei franceze trimisă în Polonia pentru a studia situația multă dreptate dacă Memoriul lor creată prin înaintarea armatei roșii, este exact, dar ceea ce știu e că mâinile necurate cari au ținut cârma acestei țări au desnădăjduit conștiințele și au veștejit speranțele. Intr’o țară în care miniștrii fură și ei mulți milionari din slujba lor, într’o țară în care secretari generali și înalți funcționari, intră săraci lipiți în funcții. Și ei bogați și își plimbă cinizmul și obrăznicia în automobile luxoase oferite de samsari străini cari mișună prin ministere, într’o țară în care sutele de milioane sunt jefuite cu misiuni, comisiuni și tot soiul de delegațiuni în străinătate, într’o țară pe care străinii o consideră ca pe un cuib de tâlhari, unde nu se poate trata o singură afacere, fără ca de la graniță străinul să fie luat în primire de către slujbașii candidați la mituială, e foarte firesc ca lumea să nu mai aibă încredere în dreptatea celor de sus. Prin anul 1906 ministrul de războiu era generalul Manu, iar secretar general era generalul Culcer. Intr’o zi mă aflam în cabinetul acestuia unde se găseau mai mulți ofițeri superiori. Ușa se deschide Și un colonel introduce un străin. Era reprezentantul unei case din Austro-Ungaria, care obținuse furnitura celor patru Monitoare de Dunăre. „Domnule secretar — spune străinul — am venit să vă mulțumesc pentru încrederea ce ați arătat Casei noastre, dar mai ales să declar în mod public că nu lucrarea am obținut-o fără să fiu nevoit a da cuiva vreun comision. Trebue să vă mărturisesc că am stat la îndoială dacă e bine să mă prezint la concurență, findcă mi se spusese că în România nu se poate obține nici o lucrare dacă nu dai mite grase. Sunt fericit a constata că fusesem indus în eroare și vă făgăduesc că, de îndată ce voiu ajunge în țara mea, voi spune lucrul prin presă“. Până când România nu vavea, măcar în slujbele înalte astfel de slujbași și până când nu se va realiza vorba lui Dumitru Brătianu : „Hoții la pușcărie și oamenii de treabă la lucru“, anarhia va roade țara iar masele vor porni tot mai compacte pe cărările revoltei. CONSTANTIN BACALBAȘA Fima congresului general socialist Duminecă a avut loc in sala organizațiilor muncitorești consfătuirea consiliului comun al partidului socialist. Congresul socialist a fos flcsat pentru ziua de 19 Septembrie. La consfătuire au participat și delegații socialiștilor din Ardeal, Banat și Bucovina. JPjW* jü Pj]?|||jj D. Jusse?£ sid sn tirml în vechtlui wnit Director. CONST. MILLE — o intelegerie între guvern și opoziție — D. Al. Oteteleșeanu a citit, in ședința de ieri a Camerei, propunerea pentru o nouă modificare a regulamentului. Faptul are un anumit înțeles și unele consecințe politice. Era o situație false parlamentară, căreia se încearcă a i se pune capăt. Teama de obstrucție a îndemnat, după cum se știe, pe d. general Averescu să ceară modificarea vechiului regulament, în dispozițiile căruia nu se găseau destule arme pentru ca majoritatea să dovedească opoziției că e, întradevăr, majoritate. Opoziția n-a recunoscut însă nici un moment noul regulament, socotit ilegal prin felul cum a fost introdus, și n'a pierdut nici un prilej de a protesta împotriva aplicărei unora dintre articolele modificate. In realitate însă, in afară de câteva „chemări la ordine platonice, și în afară de concentrarea tuturor interpelărilor într'o singură zi a săptămânei, d. președinte al Camerei n'a găsit cu cale să se folosească de mijloacele de represiune ce-i stăteau la îndemână. Deși, în cursul furtunoaselor ședințe, prilejul nu i-a lipsit. Aceasta fiind situația, atât majoritățile cât și opoziția au căzut de acord pentru a da o formă, nouă întregului regulament. Am anunțat la vreme lucrările comisiunei însărcinată cu propunerea de modificare a regulamentului actual, — și cel vechi și cel nou, — și am arătat că din această comisie fac parte reprezentanți ai tuturor grupărilor din Parlament. Aplanarea conflictului dintre majorități și opoziție în privința regulamentului Camerei poate fi socotit ca prima nivelare a terenului pentru o înțelegere. Nici federația națională nici partidele din provinciile alipite n'au luat parte până acum la votarea vreunui proect de lege, nici la lucrările în secțiuni. Această încordare se va sfârși de îndată ce se va pune in aplicare noul regulament, modificat în întregimea lui. Prima strigare a propunerei de modificare a fost făcută eri. De data aceasta se vor urma prevederile legale, punându-se la vot propunerea, care va trebui să întrunească două treimi. Se înțelege deci că guvernul va face însemnate concesii în ceea ce privește măsurile de „represiune” împotriva deputaților, iar opoziția își va da asentimentul său viitorului regulament, căruia i se va da, deci, garanția unei stricte aplicări. In acest fel se va stinge in serios conflict, care isbucnea mereu, între prezidenția Camerei și minorități, dovedindu-se în acelaș timp și inutilitatea lui. Ob. in treacăt Țigara Mult mai folositoare ar fi, ca simplă și drăgălașă decorațiune pe etajera unui perete decât așa cum e. O cumperi ca s-o consumi și o consumi ca să te consume. E unul din cei mai importanți stâlpi în lumea vițiilor, și nu ne putem debarasa de ea, căci altfel s‘ar prăvăli această lume, și lumea fără viții nu concepe lumea, îmi face impresia unei cocote rafinate și lingușitoare cu un suflet ventră, nu mai scapă nos, căreia dacă-i pică craiul în ghia- Una cu morfina, cealaltă cu nicotină. Noi, fumătorii, credem, că ne face bine. E o simplă iluzie. Țigara datează dela anul o mie și...... (fiindcă nu știu exact data voi spune:) o mie și una nopți, sau mai bine zis din basme. Da! din basme fiindcă atunci când stai tolănit pe fotoliu, tu boier, sau cu capul pe bordura troctorului tu cerșetor și fumezi o țigară visezi, visezi, de pare că ai sta la gura soției iarna și bunica îți povestește un basmu. Nu! Nu! ți gara să nu dispară, ci, să se eftinească VERO I REZON! Pe vremurile acestea caniculare când căldura topește orice inimoșie în bucurezeanul cu gând de acă peste munți și Peste văi, tot se mai găsește câte un român-deal, mai dârz, al cărui harțag stă gata de război te miri pe ce. . . E de mirare, dar e fapt. Fapt sens negru pe alb în scrisoarea ce primirăm azi la redacție și în care pe patru pagini, un demn cetățean ni se plânge și ne roagă să publicăm sub titlul de „Ca la noi la nimeni“ indignarea sa. Ea nu țintește nici scumpirea foc a traiului, nici câștigurile nerușinate ale îmbogățiților de ocazie, nici greva tramvaielor. Nu. Indignarea cetățeanului se revarssă toată asupra unui biet pârlit numit Nae nebunul carele, sălăăluit în bulevardul Elisabeta, colțul hotelului Princiar, nu face altceva decât să cânte și să ioare, în stare de ebrietate în fața oricui, pentru un bandoui. Până aici, calea alea. Dacă îi place omului să fie vesel, fie , dar culmea culmilor, ne scrie cetățeanul cuminte și cu harțag, e că acest individ, beat, a îndrăznit să iasă înaintea automobilului regal, pe când trecea cu una din maiestăți spre Cotroceni și a cântat și a jucat în văzul ochilor sacro-sancti 1 — „Puteți întreba pe sergentul din post, sună scrisoarea, dacă n’am scris sau nu un fapt autentic ? Neavând nici timpul nici latitudinea necesară a Întreba pe sergentul din post, încredințăm pe cel ce ne scrie și iscălește spectator, că nu punem de loc la îndoială cuvintele sale. Deși nu ne putem indigna la același diapazon cu cititorul nostru, totuși îi dăm ca ilustrul Caragiale „rezon“ iar pe bietul Nae îl sfătuim să-și stropească veselia cu șampanie în vr’un boschet de la Magic Mark, în loc de a o etala în fața publicului și ce e și mai grav a suveranilor. Ar fi poate mai banal, în orice caz însă, numai moral, nici cu mult mai decent. Ful. 6 pagini Delegații In comisiunea austriacă, sosită aci in vederea reluării relatiunilor economice, sunt — intre cei cincisprezece membri — și câteva vechi cunoștințe ale populației românești, din timpul de tristă amintire al ocupației germane. Evident, reluarea legăturilor economice se impunea. Dar aceasta e o problemă grea, pe care n'o putem soluționa prea repede și nici prin orice, oameni. j Guvernul austriac trebuia să se gândească mai întâi, că acești oameni au lăsat amintiri prea urâte prin purtarea lor, ca să poată fi bine primiți de populația noastră. Membrii comisiunii, in demersurile pe cari le vor face, vor aduce aminte funcționarilor, cari au rămas aci, toate suferințele lor din timpul apăsării dușmanului. Nu așa trebuia să se procedeze, ca să se niveleze asperitățile morale cari ddinnesc încă între noi și puterile cu care am fost in luptă. Ar fi trebuit să se aleagă. oameni noui, scoși la iveală de noul regim și cari să poată, spune, în orice clipă, că nu ei sunt răspunzători de ceea ce sa întâmplat în timpul războiului. In felul acesta, greul rol al misiunii ar fi fost ușurat iar populația ar fi ar fi fost ușurat, iar populația ar fi fost cruțată de multe neplăceri senti-Greșala se poate remedia. UNA-ALTA Furtuna Furtuna a răsturnat totul. Oamenii nu mai sunt oameni, concepțiile nu mai sunt concepții, iar lucrurile prezintă un aspect atât de bizar încât ți se pare că te vezi prin oglinda care diformează totul. Un om care nu face și nu are nimic, îl vezi trântit în automobil, picior peste picior, strigând cu emfază a mea este lumea. Un fost plutonier în armată, își mărită fata și cheltuește cu nunta 80.000 lei, invită tot târgul și trage cu pistoalele toată noaptea de parcă ar vrea să anunțe că încetând războiul pe front începe în căsnicie. Femeile cheltuiesc zeci de mii de lei pe zi, cu toalete, cu jocul de cărți, cu automobile și chefuri la șosea și cu cât le are cineva mai ușor cu atât mai lesne le perde. Risipa Și jaful domină toate. Nu fură numai cel care nu poate. — în schimb specula o practică toți *. * De aceea fericit nu e cel care.are mai mult decât alții — ci la cel căruia îi trebue mai puțin decât altora. Și lucru curios, sunt garifeni care înțeleg primejdia acedei situațiuni dar nu fac nimic pentru că nu e în căderea lor s’o facă. Dar sunt și oameni care recunosc că e în căderea lor și sunt datori să facă ceva..'. ...Un micoverb spune că un cap, cu cât e mai gol cu atât e mai greu să bagi ceva în el. H. P. — 50 Ura bolșevicilor împotriva polonilor Varșovia, 30 iulie. Se anunță din Helsingfors că bolșevici au masacrat 40 cetățeni poloni în CareUa. 4 August 1920 oglinda zilei Greva de la tramvaie Putin îmi pasă de greva voastră. (Citit continuarea In vag. 1141 NUVELELE „DIMINEȚEI ALte vremuri ” de Radu Cosmin Ii cunosc de mult, de peste douăzeci de ani. Conu Șerban era un cinstit gospodar, om cu multă carte, chibzuit la treburi și își iubea cu temei soția, căci o luase din dragoste. Coana Smărăndița era frumoasă, clădită din plin, foarte îndrăgostită de bărbat și de copii, și foarte serioasă. Femee cu scaun la cap. Pe atunci, odraslele dumnealor, Vlăduțț și Marela erau doi țânci frumușei, corconiți ca doi prințișori. Și mama și tata, oameni cu dare de mână, și trăind în frica lui Dumnezeu, își dădeau toate silințele ca să-și crească copiii pe drum drept și sănătos. De obârșie curat românească, adăpăui sufletește la isvoarele de lumină și de vârteșie ale trecutului nostru, graiul părinților era, pentru odraslele lor, pline de pilde frumoase și de sfaturi înțelepte. Adeseori văzându-i, îmi ziceam: — Ce părinți model! Ce minunat își cresc copiii ! Ferice de bătrânețele lor, într’o zi! Dumnealui, om luminat, îmi părea un mare pedagog latin, Senici, sau Quintilian, de pildă. Dumneaei, mamă iubitoare dar și strașnică, mândră de copiii ei, îmi părea o a doua Cornelie. Dar, anii trecură. Purtați prin școli, prin pensioane, copiii crescură, își făcură legături, bătătoriră ulițele Capitalei. încet, încet, gusturile lor începură a se deosebi de-ale părinților. Apucăturile lor, chiar prinseră a se moderniza întratât că uneori părinții nu-și mai recunoșteau copiii. Și Vlăduț și Mirela, mergând cu pași repezi spre emancipare, luară chiar un aer de superioritate față de părinți Pe băiat, care acum crescuse mare, îl văzui adeseori pe stradă sclivisitin tovărășia multor feciori de bani gata cu mutre de murunachi și, uneori, chiar în tovărășia unor anume femei... Pe fată, care devenise frumoasă și „grande demoiselle“ de la o vreme n’o mai rcunoscut. O văzui mai mult singură pe străzi, nelipsită de la toate sporturile și ceaiurile dansante, elegantă și „mondaine“ de parcă nu mai era fata coanei Smărăndița. De multă vreme nu mai fusesem pe la fericiții părinți. De asta zi le-am bătut iar la poartă. Pi conu Șerban l'am găsit mult s slăbit și albit. Oarecare amărăciuni sufletești au pus în ochii lui umbre adânci de gânduri și îngrijorări. Pe coana Smărăndița am găsit-o tot frumoasă, cu aceeaș liniștită noblețe în liniile ei tăiate din plin și cu aceleași cuvinte sănătoase, pe buze. __Dar copilașii ce fac ? întreb eu pe coana Smărăndița. — Uite-i, tocmai vin și ei! întorc capul. Vlăduț își face apariția. Să tot aibă 20 de ani! îmbrăcat după ultima modă, ras proaspăt, pudrat mult, cu batistă olive spânzurându-i din buzunarul sacoului, îmi întinde seniorul mâna ce poartă, pe-un deget, un inel superb cu blazon ! Mă uit cu atenție la inel și-l întreb pe băiat în glumă : — Ce fiu de prinț ți-a făcut dar acest inel ? — E al meu propriu ! E inelul cu blazonul și armele familiei! Minunat, mă uit la micul vlăstar al lui conu Șerban, pe care eu îl știam un cinstit burghez dintr’um alt orășel de provincie. Vlăduț, într’o atitudine de „grand seigneur“, cu picioarele întinse, cu ochii plini de semeție, cu ținuta corpului încordată cu a unui mânz de rasă, continuă a-mi ține, sub ochi, inelul blazonat cu „armele familiei“. Mătușa lui, coana Adina, femee cu mult bun simț se uită cu zâmbet amar la nepoțel și îi zice: — Sticleți, dragă Vlăduț, sticleți ! — Nepoțelul nu se dă învins și ne aduce o cutie de carton cu pânză din care scoate teancuri de pergamente mucegăite, cu peceți mari de ceară roșie, „actele și documentele“ originei boerești și averilor părintești, transmise „din tată un fiu celui mai mare membru al familiei“. Apoi, le închide la loc ca pe un tezaur neprețuit și cu sfințenie la duce la locul lor. __ Și, ce ai de gând să devii, dragul meu? — Eu ? Intru în diplomație ! Îmi răspunde băiatul, cu aer grav. In timpul acesta, Mirela, fata coanei Smărăndița, ne privește din antret cu un aer plictisit. — Ce are duduia de nu ne face cinste să vie între noi ? Întreb pe coana Smărăndița. — E supărată pe mine că nu-i dau voe in fiecare zi să iasă singură o plimbare, îmi răspunde mamițica. — Da ! Să știi isbucnește fetița din antret, pășind către noi, un salon. Tu ieși mereu și mie nu-mi dai voe. __ De ce nu eși cu mine? — Fiindcă mie nu-mi place să ies cu tine. Tu mergi prea încet și pe mine mă plictisește asta. — Păi, dragă, nici singură mu te pot lăsa, mereu, pe străzile Bucureștilor. — Ba, vezi dumneata ! O să stau in casă, să mor de urât. Să clocesc ca dumneata ! Dumneata ai fost educată tâmpește! Eu înțeleg viața altfel. Nu ne potrivim ! — Nu ți-ai rușine să-ți fie ! Auzi răspuns de fată ! Frumoasă educa ție ai mai luat la pension în contact cu camaradele dumitale bucureștence de soiul îmi spunea, domnule, că erau fete care se certau și ocărau acasă părinții și aproape se băteau cu mamele lor dacă nu le făceau poftele. __Eu nu sunt așa , protestează Mirela. Eu nu vreau decât să fiu liberă, să mă plimb când vreau, să mă duc unde vreau, să nu-mi stați o mie de stăpâni pe cap 1 — Frumos 1 Foarte frumos 1 Abia aștept draga să te ceară cineva, să te dau, să mă scap de tine ! Auzi? Așa eram eu la vi,-»ta ta, U 18 ani? Nu era Duminică să nu mă duc la biserică,, să stau ceasuri întregi și s’ascult slujba pentru frumusețea învățăturilor ei. Atâta mângâiere și putere găsiam în evangheliile Apostolilor, că totdeauna eram întărită sufletește și rezistam tuturor ispitelor. Și, doar, știi c’am fost și eu frumoasă , ți-a spus o lume, nu eram de lepădat ! Mi-așteptam, însă, cu sfințenie pe alesul cel adevărat de care, și azi sunt mândră, și, de peste 20 de ani de căsnicie, n’am dat nimănui prilej, o singură dată, a zice că am avut clipă de slăbiciune sufletească. Cam gândit măcar să făptuesc o ușurință.