Dimineaţa, septembrie 1925 (Anul 21, nr. 6749-6775)
1925-09-03 / nr. 6749
nurorii noastre Centrala Centrfela Ceotrnin 46 78 K «Ml , Direcţia 57/72 Administr- 7/58 Provincia mi iriijji'T nj)Tii6fci«ria›irr~»*irj ws^mmmBsrnmnBrnaammmmaammmssaaeBsmDIMINEATA ANUNŢURI DE TOT FELUL LI ADMINISTRAŢI* XIARULOT 91 LA CONCESIONARAi •I r CUSTDI ABOHA SEHTULQJ USUM PH UN AN LEI 4» PE 6 LUNI LE 1 250 P* .1 LUNI „SOCIETATEA «ENERALA DR PUBLICITATE”. STRADA KUPEN CARADA (FOST KARABHEORGBET ICI) No. 9 Etaj I—Telefon M/M WSW«» 1 Literatură-Artă-Ştiinţă Din Karlsbad Mahler, Schubert, Tschaikowsky Za Potthof, lângă pajiştea idilică Inxorita, clasic. Întocmai ca un tablou de Boeklin, un care lumina aurie a Belladei te revarsă peste peisagii palme, au nimfe ce se prind un hori Ideale ţi fauni ce modulează pe flautul lui Pau, melodii simple — la Posthof se află sala concertelor Unde de trei ori pe săptămână o admis trabilă orchestră, aduce hrana muzicală, numeroşilor iubitori de muzică din Karlsbad. Un vast pavilion de sticlă, cu ferestrele deschise, adăposteşte orchestra şi publicul ce nu are loc sub platanii sfrădinei. Anul acesta dirijor, era Robert Ifauzer, talent solid ni (Poală impecabilă, ce strânsese intr'un mănunchi fără cusur o orchestră tpompusă din vreo soi-seci de buni muzicanţi Lunea, Miercurea ţi Vinerea străbăteam pajiştea aurie fi parfumată dintre Pupp şi Posthof, cu sufletul plin de făgădiciara melodiilor admirabile, setos de furtuna muzicei deslănţuite. Toate figurile ilustre ale nvuzitei au defilat pe programele de la Posthof. Wagner domina Cu glofia aproape de Beethoven, părintele emoţiilor mele cele mai pure ţi al senzaţiilor celor mai violente. Eroica. Pastorala ţi tragica SimfonU In do minor, tau succedat ca nişte gânditoare ţi patetice muse. Tschaikowsky a venit cu langoarea melodiilor iute din 1812, cu trompetele Cu sfârleate frânturi Acum câteva zile, un concurs a fost instituit de societatea „Dansul şi Teatrul" pentru alegerea „celei mai frumoase dansatoare din Franţa". Câştigătoarea este d-ra Susanne Abete, o tânără marsilieză de şaptesprezece ani, pe care un stat local o declară „cât se poate de calificată spre a se pregăti pentru concursul celei mai frumoase dansatoare din lume". .Pe mulţi, desigur, îi deconcertează invazia moravurilor electorale în câmpia dezinteresată şi senină a frumosului Frumuseţea câştigată cu sufragii? Câteva voci, poate una singură, hazardul, faptul că unul din sufraganţi avea guturai şi n’a venit la vot, asemenea împrejurări, cu totul întâmplătoare, să hotărască intr’un domeniu pe care oamenii s’au Învăţat a-l pune mai presus de certurile şi frământările partidelor şi coteriilor? De ce nu? Arta este şî ea o activitate socială. Trăeşte prin şi pentru public. Artistul primeşte sugestiunile mediului, iar mediul nu-i mulţumit decât cu ceea ce el a cerut tacit sau expres, artistului. Arta este o modă lungă, după cum moda e o artă scurtă. Moda, care se găseşte In tot ce e social, nu lipseşte aici din lumea esteticei. Ea, e care netezeşte drumul şi asigură carieră şi reuşită nouilor categorii de frumos ce vin pe lume. Frumosul există numai prin cei ce-l găsesc atare, şi nu măsura în care este găsit astfel. Chiar de nu se fac alegeri organizate, opinia publică a oamenilor de gust îşi dă verdictul, implicit sau explicit, asupra tuturor problemelor de artă contemporană. Această opinie e schimbătoare, ca orice părere. Nu este deci nimic şocant ca însuşirea frumuseţe! să atârne de câteva voturi dătătoare de majoritate. Iar faptul că de pretutindeni răsar concursuri de frumuseţe diversă, înseamnă doar că selectarea valorilor estetice se precizează şi se multiplică în societatea modernă. Acesta e lucrul de reţinut. Este un simptomatic semn al vremii cantitatea de întreceri electorale în vederea recunoaşterei calităţii, totdeauna superlativă, de „cea mai frumoasă..." . De multe ori, obiectul concursului pare a nu avea nimic estetic într’insul. Așa bunăoară, concursul instituit deunăzi de ziarul parizian „Le Matin” pentru cea mai frumoasă bonetă de hârtie". Trebue notat acest important obiceiu de a se amesteca criteriile artei până chiar şi acolo, unde acestea par a nu avea ce căuta. Şi asemenea progrese ale preocupărilor de frumos — cu tot aspectul lor adesea straniu, cum este in cazul citat mai sus — trebue să ne bucure, înseamnă că nevoia artei pătrunde în cercurile cele mai vaste ale societăţii. Frumosul vrea azi să se democratizeze şi să se universalizeze. Cumplita invazie a prostului-gust care ravajază societatea contenmodin Marseillesa ca nişte ţipete de glorie ce se duce întunecată de cântecul solemn al Rusiei triumfătoare. Dar la unul din concerte, după duioasa Simfonie neterminată a lul Schubert, i’a cântat Simfonia I de Mahler și ziua aceia a fost poate cea mai însemnată din toate. Mahler, este un revoluţionar al muzicei, de un prestigiu neînchipuit, al cărui nume a ajuns să cântărească tot atăt de greu ca al lui Wagner In operă și Beethoven în simfonie... Dar cine-şi poate închipui seducţia fără seamăn a muzicei lui . O orchestraţie dar numai Wagner a îndrăzni- o, de o originalitate copleşitoare, de o bogăţie fără seamăn. Motive visătoare, unde languroase ca un cântec meridional, altele stranii, lunare, tulburătoare ca un cântec scandat în furtună de nişte pescari de la Nord, pe bordul unei corăbii desnădăjduite. Ca pe o frunză în furtună, muzica lui Mahler iţi cuprinde inima, ţi-o strânge, ţi-o mototoleşte, ţi-o goneşte fără răgaz şi te lasă zdrobit de emoţie, uluit de revelaţia nu ţine insuţi a unor emoţii si posibilităţi nebănuite. Din clipa când Vom auzii, Mahler s-a fixat pentru mine ca un astru Ce răsare in brumele violete ale serei, si admiraţia mea a ingenuchiat înaintea lui pentru totdeauna. In pavilionul de sticlă de la Posthof, am trăit clipe de intensă emoţie muzicală. Lucrezzia Karrană nu-i decât o „criză de creştere", inerentă oricăror începuturi de grele şi Însemnate izbânzi viitoare. Şi se mai poate întrevedea încă o alee a drumurilor de mâine. In societatea ce va să vie, vechile grade sociale, care aşezau pe oameni in etaje, par’că ar da să dispară. Nici naştere, nici nume, nici avere nu vor mai fi titluri de vre-o nobleţă oarecare. Dar atunci, ce devin toate aceste moravuri? Rareori, în societate, o instituţie dispare cu totul. Cel mai adesea, ea se Înhamă, ca mijloc, unui scop tânăr, In locul celui Îmbătrânit. Care este succedanatul viitor al răposatelor titluri de nobleţă? Ne-o spune, dupe acum, obiceiul de a se alege prinţi In diferitele domenii ale artei. Paul Fort e prinţ al poeţilor. Vincent Hyspa prinţ al „glumeţilor trişti“; Xavier Privaz prinţ al Chansonierilor, Lautrec al Humoriştilor, etc., etc. In domeniul concursurilor, în al alegorilor şi întrecerilor literare şi artistice s’a refugiat nevoia titlurilor de distingere a oamenilor, in locul celor de mult apuse, şi in locul celor, şi ele, pe cale de asfinţit, distribuite de stat sub formă de decoraţii. Este în toate acestea, o foarte vastă şi îmbucurătoare promisiune de artă. Dealungul prostului gust, dealungul inutilităţii aparente a tuturor concursurilor instituite pentru alegerea celei mai frumoase fete sau tichii. Mâine ne pregăteşte poate un excepţional câştig de putere a Frumosului printre oameni...? D. I. S. Postă-TelegraTelefon AetMtetaa postei la anii 1823 și 1924 Serviciu statistic al directivinei poştelor a dat de curând la iveală o intersantă lucrare reprezentând în cifre, activitatea vastei administratiunl ne anii 1923 și 1924. Dintr’un examen cât de superficial al acesor cifre se poate constata un spor la toate ramurile P. T. T -ului. Cum au funcţionat serviciile, o altă chestie: au dovedit-o cu prisos plângerile numeroase cari şi-au găsit ecou în coloanele noastre. Iată unele din aceste date: Corespondenta simplă Internă a însumat în 1924 un total de lei ---■76.622.759 fată de 205.257.145, în 1923. Scrisori interne simple satî prezentat în 1924 18.414.181, fată de 16.187.302 în 1923. Corespondntă recomandată Internă s’a primit 12.313.299, în 1923 și 13.623.925 în 1924; obiectele recomandate externe au însumat 3.078.538 în 1923 și 2.084.045 în 1924 Mesagerii de Interes privat s’au primit în 1923, 2.524.816 şi 3142.958 în 1924. Mesagerii oficiale au reprezentat în anul 1923. 635.099, iar în anul trecut 682.291. M sagerii internaţionale: 145.42 în 1923 şi 17.259, în 1924. S’au tranzitat 285 299 mesagerii internationale înl 1923 şi 479.674 în 1924. Mandate s’au primit în 1923 2.603.545, în val de 2 690 302.338.27 lei iar în 1924 s’au primt 3.274.888 în valoare de 3.465.752.673.65 lei. Numai taxele cuvenite administraţiei poştelor au însumat lei 22.706.509.43 în 1933 şi 26.286 400 lei în 1924. Telegraful, în 1928 s-au prezentat 6.230.819 telegrame interne și 614.702 externe, iar în 1924 cele interne au atins 6.795.142 iar cele externe 594.431. Pentru convorbiri telefonice lipsei date pe 1923 deosebit de cifrele pe 1924 sunt însă imersionante. Astfel în cursul anului trecut s-au efectuat nu mai puţin de 98.926.342 convorbiri telefonice dintre cari 1.231.663 oficiale Mai departe statisticele vorbesc despre mersul obiectelor distribuite de factorii rurali, lungimea firelor şi a stâlpilor de telegraf. Nu conţin însă ulei un cuvân* despre activitatea admirabilului și inexistentului serviciu de T. F. F care a primit consacrarea legală în ultima sesiune a parlamentului Ceeace repun« într’un chip oîl totul concludent mersul postei în ambii din urmă ani sunt reclamatiunile înregistrate care reprezintă 55 738 pentru 1923 şi 75.471 în 1924. Va să zică şî aloi progres! Reclamatiunile sunt categorisite, apoi în: fondate el nefondate, interne şi Internationale. Astfel în 1923 s’au primit 47.239 reclamaţiuni interne şi 8499 internationale, dintre cari s’au găsit fondate 28.601 interne şi 4532 internationale. Din reclamaţiunile pe 1924— 57121 interne şi 18.350 externe s’au găsit fondate un număr de 32139 interne şi 5374 externe. Teroarea fascistă din Italia deputat socialist de Neapole, fost ministru al muncii, care, după cum am mai anunţat, se pregăteşte, ca şi ali oameni politici italieni, să părăsească Italia, spre a scăpa de persecuţiile regimului fascist. D. ARTHURO LABRIOLA \m\i PAIUS, 1 (Bodor). — A unsprezecea conferinţă telegrafică universală se deschide astăzi la Paris, reunind 246 delegaţi technici din toate ţările, iau parte administratori şi reprezentanţi ai societăţilor telegrafice private, pentru studiul technic detailat al procedeelor şi regulamentelor traficului telegrafic. Propagandă cerşirilor culturale la sate Şezătoarea din comuna Ţigăneşti (Ilfov) Duminică 30 August orele 3 iun. p. m. a avut loc In corpuna Ţigăneşti, localul scoalei primare şezătoarea culturală organizată de cercul cultural „Cântarea Carpatilor" din Bucureşti. In fata sătenilor adunaţi intr’un număr foarte mare, pe a cărora feţe se observa acea veselie si concentrare de a asimila cât mai mult d-1 M. Bulgăreanu, preşedintele cercului, a vorbit despre „Pericolul întinderea plăgilor sociale la sate, din cauza neştiinţei şi lipsei de mijloace”, scoţând in acelaş timp înevidenţă Influenţa dezastruoasă, ce o au asupra generaţiilor viitoare. După interesanta conferinţă, au urmat diferite coruri populare şi patriotice, declamaţii şi alte producţiuni, la cari remarcăm pe d-nii E. Obreia artist Tearul National, I. Cristescu şi O. Simionescu. Din partea comunei vorbeşte directorul şcoalei primara, care mulţumeşte călduros cercului „Cântarea Carpaţilor” rugându-l să poftească cât mai des în mijlocul lor. După terminarea şezătoarei s’a vizitat mănăstirea Ţigăneşti şi şcoala de ţesătură naţională a covoarelor. La orele 5 luni, cercul Îşi ia drumul spre Bucureşti. De imitat este laudabila faptă a d-lui P. Haralamb, directorul ţesătoriei „Sf. Luca”, care a pus la dispoziţia cercului pentru propagandă culturală automobilul d-sale. Dn incendiu intr’o staţiune climaterică Pe o piaţă dla Marea Nordului un îscer-tîi® mistuind un l%o£el a lăsat fără adăpost un mare număr de vizitatori * Viena, pe care o cunoşteam, nu mă mai interesa atât de mult, din punct de vedere teatral. Am stat două zile şi am plecat la Berlin. Citisem în „De l’Arlemagne“ de Madame de Stafii, că încă de acum o sută de ani, teatrul în Germania, luase o desvoltare superioară celorlalte state şi de pe atunci — spune autoarea — actorii germani îşi jucau rolurile într-un mod simplu, ferindu-se de exageraţii. Aşa se explică poate de ce Reinhardt şi-a ales ca centru al activităţii sale: Berlinul. Desigur că din toată Germania şi Austro-Ungaria, acesta era oraşul cel mai potrivit în care să-şi pună în aplicare nouile sale idei, cu care a revoluţionat teatrul din lumea întreagă. De aceea primul gând, de data asta, a fost să mă adăp şi eu la priceperea marelui regizor, atât de mult comentat şi admirat Piesa ce deţinea afişul, pe atunci, la Deutsches Theater era ..Femeia îndărătnică“. Jucasem într’un turneu cu Vasile Leonescu, în această comedie şi ştiam din ea, încă din liceu, pagini întregi, pe din afară1. Totuş, la Berlin, am constatat că habar n’aveam nici de piesă, nici de ce a vrut să spună autorul. Felul, în care era pusă în scenă de Reinhardt m’a pus pe gânduri, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, după ce vezi un spectacol la care râzi cu poftă. Atâta adevăr şi atâtea intenţii în interpretare nu mi-am închipuit că poate exista. Mai întâi, am dedus din acest spectacol, că nu se face un serviciu unui autor de geniu, când se joacă anumite lucrări, dacă se trece cu vederea partea sănătoasă, morală sau poetică, ce a determinat scrierea fiecărei piese. Chiar un autor de geniu ca Shakespeare, pierde în ochii publicului, reprezentându-i-se comediile numai ca fiind amuzante. Cu drept cuvânt, ne-am întrebat miraţi, cum se poate ca autorul lui „Hamlet“ să fi scris asemenea bufonerii? Şi atunci toată vina cade asupra noastră, a actorilor. Goethe a spus, că opera genialului englez este ca o cupă magică, din care unii scot mere de aur iar alţii cartofi. Cu alte cuvinte fiecare îl reprezintă după puterea de a-l înţelege. Reinhardt a scos „mere de aur“ şi din comediile şi din tragediile lui Shakespeare, dovedind matematic, — onoare lui — că autorul lor a fost tot aşa de mare şi în tragedie şi în comedie. Relativ la spectacolul în sine, am văzut cum scenele de comedie erau ilariant jucate, aşa încât să reiasă lămurit, că actorii lui Reinhardt înfişau nişte actori, cari jucau piesa „Femeia Îndărătnică“, pe vremea autorului acesteia. Iată un lucru nu tocmai uşor, în meşteşugul actoricesc. Dacă nu se găseşte nuanţa necesară, din care să se vadă că pe scenă e teatru în teatru, atunci publicul confundă acţiunea dramatică propriu zis, cu piesa introdusă în mijlocul acestei acţiuni, cum e cazul cu „Femeia Îndărătnică“. Regisorul german a găsit în mod fericit această nuanţă. * * * Era un râs cu lacrăttti, totul fiorii de dragoste ai lui Petruccio, erau scoşi în evidenţă în mod admirabil, de interpretul acestui rol. In această piesă spectatorul e pus în încurcătură, neştiind ce să aleagă, ca mijloc de îmblânzire al femeii: Pumnul sau dragostea. Depinde dlar, de joc şi interpretare ca să i se uşureze această alegere. Dacă publicul pleacă de la teatru cu convingerea că pumnul a corijat pe Caterina şi că procedeul aspru a lui Petruccio a reuşit, desnodământul piesei e imoral şi Shakespeare e compromis. Din potrivă, dacă dragostea lui Petruccio pentru Caterina e bine redată de către actor, atunci aceasta e soluţia fericirii intr’o căsnicie şi pe care publicul trebuie s’o aleagă. Aceasta a fost intenţia autorului, acesta e rostul moral al comediei, nterpreţii germani au insistat asupra acestui lucru, desigur după sfaturile regisorului lor. In ce priveşte montarea, cu toată fantezia ce se desfăşura, nu s-a pierdut un moment din vedere „adevărul“ sau şi mai bine „posibilitatea mijloacelor“ faţă de timpul în care au avut loc primele reprezentaţii ale comediei despre care vorbesc aci. Un lord, oricât ar fi de lord, nu putea avea acasă la el decoruri de teatru şi tocmai decorurile unei piese, pe care o trupă de actori vagabonzi o avea in repertoriul tor. Dar nici această trupă sărăcăcioasă nu era în stare să se servească la reprezentaţiile ei, decât de nişte imitaţii de decor uşor de transportat, adică de un fel de paravan. La „Deutsches Theater“, aceste paravane se instalau, cum era şi natural, în curtea Lordului şi chiar de către interpreţii rolurilor, adică de către actorii germani. Schimbările paravanelor se făceau în faţa publicului, iar actorii transformaţi în maşinişti, găsiseră şi aci, cum să joace, să nu fie confundaţi cu rolurile ce le defineau în piesă. Se loveau între dânşii cu decorurile, îşi puneau piedică şi din când în când, continuau câte un motiv al muzicei de scenă, cântată de trei muzicanţi în costume, amestecaţi şi ei printre persoanele cari schimbau decorurile. Antr’actele se jucau într’un ten mai coborît decât actele, făcând impresia că nu trebue văzute de public. Din cauza asta erau tot aşa de amuzante ca şi comedia însăşi. Muzicanţii, trei la număr, după cum am spus, căci şi ei făceau parte dintr’o trupă ambulantă, ce nu putea avea cu ea, o orchestră simfonică, aceşti muzicanţi cântau dintr’un „piccolo“, un „oboe“ şi un ,corn englez. Nimic mai natural pentru o piesă englezească. Prin sunetele ce scoteau, fără să vrei îţi venea un minte cimpoiul scoţian. Totul era făcut cu logică şi cu o artă superioară. • ** La Opera Mare din Berlin, an văzut „Profetul“ şi „Freischütz“. Imi făcusem părerea ce mi-o menţin şi acum, că reprezentaţiile Operei din Viena, de înainte de război, erau neîntrecute din punct de vedere al Interpretării. Din punct de vedere al technicei teatrale însă, Germania stă pe planul întâi. Rolul „Profetului“ era jucat de tenorul Berger, un rival serios al lui Slezack, dacă nu s’ar fi prăpădit de tânăr; contraita era admirabilă ; cei trei călugări, başi, de asemenea, corni din actul al IlI-lea desăvârşit şi ca voce şi ca exactitudine, reprezentaţia însă culmina prin „schimbarea la vedere“ a decorului ce urma incendiului. Dintr’o sală, cu toate zidurile şi imobilele necesare, rămâneau grinzi arse, aplecate, fumegânde, într’un cuvânt ruinele cele mai naturale ale unui dezastru pricinuit de foc. Şi toate astea apăreau sub ochii spectatorului, ca şi cum asistat un adevărat incendiu. Acelaş impresie uimitoare am primit-o şi la „Freischütz“, operă oarecum fantastică, ce dădea şi mai mult prilejă intervină cela mai perfecte aparate. CVa urma Viaţa unui actor 20 ani de teatru de C. MAXIMILIAN CAP. XXIV. La Berlin „Femeia îndărătnice*“ Proiectul de arbitraj între statele balcanice Comentariile presei greceşti ATENA, I. (Rador). — Răspunzând unui comunicat al agenţiei iugoslave „Avala" cu privire la arbitrajul In Balcani, jurnalele greceşti relevă că guvernul elen n’a făcut nici o propoziţiune concretă. El a lansat numai prin presă ideia aceasta care are aprobare generală şi a sondat celelalte state pentru a constata dacă proectul ar avea şanse de realizare. Ziarul politia", in editorialul său, spune că comunicatul Iugoslav este exagerat și ostil, căci litigiile, greco-sârbe asupra liniei Salonicului s’ar putea tranşa mai logic şi mai conform intereselor celor două state prin arbitraj. Dacă Iugoslavia este convinsă de drepturile sale, pentru ce nare recurgerea la arbitraj ar constitui un act duşmănos ? In chstiunea minoritară politia“ afirmă că atitudinea Jugoslavia este egoistă căci cere Greciei privilegii pe care ea însăşi le-a refuzat Bulgariei. $i asupra acestei chestiuni, Grecia ar avea încredere intr’un drept arbitraj In cursul căruia ar putea revendica dreptul comunităţilor greceşti din Serbia. In orice caz, scrie politia", a ceste două chestiuni nu vor fi sotumomte prin refuzul încăpăţânat al unui arbitraj. Căci, chiar dacă acum proectul va eşua, interventiunea arbitrară a celor interesaţi la ment'nerea păcei in Balcani va H fatal necesară ■ — ■ wm • ^ 11 * Congresele învăţătorilor -Diairotest Imparrva maistrului de instructîV Primim din partea anul grup de învăţători următorul protest: Domnule Director, In ziua de 6 Septembrie se vor ţine două congrese ale învăţătorilor: unul la Chişinău, al basarbenilor şi o parte din vechiul regat; al doilea la Arad, al învăţătorilor transilvăneni. Socotind că interesele învăţătorimei sunt aceleaşi pe tot cuprinsul ţârii, nu vedem In aceste două congrese decât o tendinţă de dezunire a corpului învăţătoresc. In timp ce noi luptăm pentru unirea şi unificarea corpului didactic, constatăm cu durere că organe superioare din ministerul de instrucţie luptă să ne desbine. La Arad au ordin să meargă învăţătorii liberali din vechiul regat. Secretarul g-ral de la instrucţie şi inspectorii şcolari au dat ordine ca învăţătorii să se ducă la congresul liberal de la Arad. Nu putem accepta acest sisten prezintă de ministerul de instrucţie care are datoria să fie imparţial şi să lupte pentru unitatea corpului nostru, nu să-l sfărâme şi să-l arunce în arena politicei. Un prop de învăţători — Raid-in avi the PARIS. i (Rador).— Aviatorii Coli și Tarascop. preparând un zbor direct Paris-New-York au făcut un circuit al Franței cu o viteză orară mijlocie de peste 200 kilometri. înainte de a pleca pe Atlantic va face un nou zbor de probă de 8000 vii*metri fără escală. * PARIS. i (Rador). — Aviatorul francez Favreau a sburat de la Paris la Madrid în 6 ore și 85 minute. ............... mmmmm m V îKws'BAmwwgwCAŞA»y.Âys,.v i £ ?gjw& Adunaţi şi mai departe cupoanele şi păstrari-le până l.i toamnă, când va avea loc tragerea, aşa cum am anunţat la începutul acestei aedfc