Dimineaţa, septembrie 1926 (Anul 22, nr. 7098-7127)
1926-09-01 / nr. 7098
n PAGINI Prețul Abonamentelor: uel 850 — pe timp de un an „ 440 - „ „ * 6 luni 230 — n n n n In străinătate dublu I» »» Fondată In 1904 de CONST. MILLE 3 LEI BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 79 111 LEI 3N TELEFOANE!.*J Anii SXn No. 7098 MIERCURI SEPTEMBRIE 1926 Centrala 6/67, 24/73, 46/79. NOASTRE__1 Direcția 5772. Ad-fia 7/69. Provincia 10'66. 1 Sfârşit de vacanţă Vacanţa politică se apropie de sfârşit A şi reînceput mişcarea, activitatea, viaţa. In curând ele vor fi în toiu. Dar în ce constă la noi viaţa politică ? De la o vreme, mai cu seamă în tratative. Şi acestea şi sânt la ordinea zilei. In primul rând, tratativele rămase neterminate din „sezoanele“ politice precedente, între naţionali şi ţărănişti. Ele continuă şi acuma, de astă dată, zice-se, cu mai mulţi sorţi de izbândă. Cel puţin oficiosul partidului naţional, România, reprezentând vederile d-lui Maniu,se pronunţă mai hotărît ca nici o dată pentru fuziunea naţional-ţărănească. Sânt apoi — oricât de curios ar părea aceasta — tratativele dintre liberali şi naţionali. Dar cum poate partidul naţional să trateze în acelaşi timp şi cu ţărăniştii cu liberalii? Lucrul e simplu : în partidul d-lui Maniu bântuie răzmeriţa : un număr de membri, unii cu situaţii, ca d-nii Sever Dan, Sever Bocu, părintele Man, tratează personal cu liberalii, în speranţa că vor putea impune întregului partid, deci şi d-lui Maniu, acordul pe care vor fi reuşit să-l încheie. Mai există apoi frământările*— Cari se exprimă tot prin tratativele din sânul celor două partide. La naţionali este chestia şefiei care urmează să fie trecută numai unuia din cei doi şefi actuali; la ţărănişti este un conflict destul de acut, manifestat prin atacurile d-lui G. Bogdan-Duică în potriva d-lui C. Stere. La averescani, deşi se vorbeşte de disensiuni interne, acestea nu pot însă lua proporţii, partidul fiind unit prin chiagul miraculos al puterii. Mai mult, averescanii stau cu ochii ţintă la frământările dinăuntru şi din afară ale celorlalte partide, pentru ca la momentul oportun să rupă ce, vor putea de acolo, spre a-şi spori partidul propriu. Liberalii sunt singurii cari par eatinşi de nevroza momentului. Ei îşi permit chiar luxul să înteţească, printr-o lucrare discretă, vrăjmăşiile de cari pătimesc celelalte partide, ele între ele, şi fiecare înlăuntrul său. Este de văzut dacă din toate acestea se va alege ceva lămurit, dacă diversele tratative vor duce la rezultate precise, astfel ca apropiatul sezon politic să ne ofere o nouă configurație a partidelor. 7. mm — Gânduri simple 1 lllili.IL Epoca viligiaturiştilor e pe sfârşite, începe proza prevederilor hibernale şi incheerea socotelilor In partidă dublă. Şi dacă unii toţi socot enervaţi că au fost cheltueli prea mari faţă de rezultatele sanitare, multe consoarte sunt de părere opusă. Căci pe lângă conturile băneşti mai trebue ţinut cont şi de cele sentimentale, morale cum s'ar zice. Câte inimi am secerat ? Câte complimente am încasat? Cât sânge rău făcut-am amicelor, inamicelor şi întregului univers femenin ? Dacă cifrele sunt voluminoase şi amintirile trandafiri sadea, conturile domnului sotevin ridicol de insignifiante. Dar dacă toaletele si influentele au fost insuficiente, acelaşi conturi au importanta decisiv si pentru campania, viitoare se vor alege alte terenuri higienice-saniare. — Hm, hm- d-ta eşti un pui de lele in papuci! exclamă o bună şi arhaică prietenă. Ia mai spune colea şi de domnii car seceră priviri duioase. Spune colea de cei cari bat plojile cu picerile şi cu ochii pe delături de consoarte ? Ei dom,nu le spun curat. Permisele de plecare in vilegiatură să le acorde un comitet, adhoc, dela domicilii, care cum e bolnav să plece acolo unde trebue să se îngrijească. Iar pentru cei cari au fete de măritat, înfiinţarea de staţiuni climaterice-balneare, ad-hoc! Fiecare la locul lui cu morburile,şi durerile sale! Aşa a grăit coana Zincula şi îndată ce partidul soacrelor sentimentale, va lua ființă, acest, deziderat va fi supus parlamentului! STAN BOLOVAN Redeschidere parlamentului britanic Prelungirea deplinelor puteri ale guvernului LONDRA, 30. — (Rador). — Parlamentul britanic se deschide mâine în seziune extraordinară. Se va discuta în primul rând prelungirea deplinelor puteri ale guvernului, deoarece conflictul minier nu s’a aplanat. Datorită însă bunei ordini din ţară, guvernul nu s’a văzut nevoit să facă uz de aceste drepturi decât în mică măsură. Camera Comunelor se va întruni în absenţa primului ministru care se află în străinătate. CONFLICTUL MINIER INTR'O NOUĂ FAZĂ LONDRA, 30. (Rador). — Asociaţia minerilor din Nottinghamshire a făcut cunoscut federaţiei minerilor că, dacă în cursul acestei săptămâni nu se ajunge la o înţelegere definitivă pe baza naţională, delegatul lor din executivă va cere permisiunea de a negocia separat cu proprietarii districtului respectiv. LORDUL BIRKENHEAD DESPRE CONFLICTUL MINIER LONDRA. 30. —(Rador).— Lordul Birkenhead a vorbit ori la Barnsley, disticul Yorkshire, ocupăndu-se de chestiunea minieră. Repetând declaraţiile ministrului Churchill referitoare la ajutorul din partea guvernului, a mai cerut minerilor să facă toate sforţările pentru reînceperea lucrului, acuzând in acelaş timp pe şefii mineri de toate neajunsurile actualei situaţii. PRELUNGIREA STĂRII EXCEPŢIONALE IN ANGLIA LONDRA, 30. — Camera comunelor a ţinut azi după amiazi o şedinţă mai lungă în care s’a discutat proectul de prelungire a măsurilor excepţionale, luate in vederea grevei generale a minerilor. Au fost scene tumultoase în cursul cărora unul dintre şefii socialişti dr. Li-'s a fost exclus din şedinţă, prelungirea stărei excepţionale a fost votată. LONDRA, 30 (Rador). — Camera comunelor s-a Întrunit după prânz pentru a aproba regulamentele speciale stabilite pentru luna viitoare şi motivele de greva carbonieră. Laburiştii au provocat dezordini şi deputatul Jack Jones a fost suspendat. Congresul internaţional al păcii GENEVA, 30. — Congresul internaţional al păcii a fost deschis astăzi in prezenţa membrilor guvernului. Cuvântarea de deschidere a fost rostită de rectorul universităţii din Geneva, înainte de Începerea discuţiunilor generale delegatul Franţei d. La Fontaine a emis părerea ca să se discute Întâi chestiunile economice şi financare interesează toate ţările, şi numai după acela să se procedeze şi la discutarea celorlalte probleme. Apropiere intre Ungaria şi Iugoslavia ? BUDAPESTA. 30. — Cu ocazia serbării împlinirii a 400 de ani de la lupta de la Mohács, regentul Horthy a ţinut un discurs important, făcând declaraţii asupra viitoarei orientări politice externe a Ungariei. Horthy a accentuat speranţa conducătorilor Ungariei că în curând se va restabili vechia amiciţie istorică între Iugoslavia şi Ungaria. Declaraţia regentului Horthy a produs o vie senzaţie în cercurile politice iugoslave, cari sunt de părere că Ungaria va încerca o nouă combinaţie politică externă. Alegerile parţiale D. Lascu, candidatul opoziţiei, a fost bătut şi arestat la Bihor. Ziarele — STAI MĂ, NU DA PESTE TOT, CĂ SÎNTĂRĂ NUMAI ALEGERI PARŢIALE.« Efectuarea primului vărsâmânt in contul Împrumutului nostru in Italia Banca Naţională a anunţat ministerul de finanţe că a primit primul vărsământ in valoare de 60 milioane lire italiene in contul Împrumutului de stat de 200 milioane lire, contractate in Italia de către actualul guvern. Suma se află în depozitul Băncii Naţionale. Destinaţia ei n’a fost incă hotărită. LA CE VA SERVI ÎMPRUMUTUL ROMA. — Ziarele locale publică o informaţie oficioasă, după care împrumutul contractat de România in Italia ar fi destinat, înainte de orice, pentru satisfacerea nevoilor urgente ale armatei. Intre altele, şantierele italiene de construcţii navale aşteaptă sosirea apropiată a cotelor de sarcini pentru construirea primelor comenzi române referitoare la două crucişătoare, un submarin şi o staţiune mobilă pentru submarin. Sinuciderea unui director de bancă PRAGA. — Directorul băncii Zivnostenka Banka", dr. Iosef horak, s’a sinucis lângă Ostromir, artuncăndu-se înaintea anul tren accelerat. Conducătorul locomotivei, care observase intenția de sinucidere, a oprit imediat trenul dar fu cea târziu. Horak n'a punt fi scos de sub roate decât oribil mutilat. • Cauza sinuciderii nu se cunoaște. Horak era între altele și membru In comitetele mai multor societăți austriace. El era in vârstă de 45 de ani. Bandii aviatori Din Turlock, California, se anunţă că trei oameni au jefuit banca First National Bank din Crows Landing de 2.500 dolari. Ei au fugit apoi cu un aeroplan care-i aştepta. Conform celor declarate de poliţişti, bandiţii închiseseră doi funcţionari în cassa de bani. Un fost ministru american pentru anularea datoriilor interaliate PARIS, 30. (Rador). — Din Cleveland se anunţă, că fostul ministru de război, Baker, a pronunţat un discurs preconizând anularea datoriilor interaliate arătând că nu se poate concepe ca restul lumei să continue comerţul cu Statele Unite timp de 62 ani, perioadă inlăuntrul căreia industriile statelor debitoare vor fi zdrobite de taxele necesare achitării datoriilor în America. Guvernul turc interzice consiliul ortodox din Constantinopol Motivele invocate de govern ANGORA, 30. (Rador). ."Patriarhia din Constantinopol convocase o conferinţă bisericească, care avea să adopte hotărîri interesând întreaga lume ortodoxă. Deşi congresiştii au sosit la Constantinopol, guvernul din Angora a oprit ţinerea conferinţei, sub motiv că ea depăşeşte competenţa patriarhului, aşa cum a fost limitată prin tratatul dela Lausanne. CUM MOTIVEAZĂ ANGORA MĂSURA LUATĂ ANGORA.— Patriarchatul grecesc vrând, printr’un fapt îndeplinit, să distrugă clauzele tratatului de la Lausanne, care îi reduc atribuţiile la limitele actuale, a convocat la Constantinopol un consiliu ortodox la care sunt invitaţi şefii religioşi a tuturor ţărilor ortodoxe. Aceştia din urmă, răspunzând invitaţiei Fanarului ar fi sosit, Fanari şi-ar propune de a rezolva chestiunile importante la ordinea zilei în lumea ortodoxă intr’o adunare ţinută chiar în Constantinopol Biserica Fanarului, după ce a lansat invitaţiile, s’a adresat guvernului pentru a obţine autorizaţia acestuia. Dar guvernul republicei, având in vedere rolul diminuat făcut Fanarului de tratatul din Lausanne, ale cărui clauze îi interzic orice legături cu străinătatea, a opus un refuz categoric. Consiliul nu va avea deci loc iar clericii cari au venit să asiste la el, se vor reîntoarce acasă. Un alt procesor legătură cu complotul turc JUDECAREA LUI ABDUL KADIR ANGORA 30. (Rador). — Tribunalui Independenţei a început ori Judecarea lui Abdul Kadir, învinovăţit de a fi participat la organizarea complotului Împotriva lui Kemal Paşa. Acuzatul, care a fost arestat pe când încerca să fugă în Bulgaria, tăgădueşte orice vinovăţie. Astăzi vor vorbi apărătorii săi şi se va pronunţa probabil şi sentinţa. In Spania e revoluţie Se cere suprimarea dictaturii * Telegramă PARIS, 30.—In Spania a izbucnit revoluţia împotriva dictatorului Primo de Rivera. Ofiţerii de artilerie, nemulţumiţi, au organizat o revoltă împotriva dictaturii. De eri se dau la Madrid lupte de stradă. Din această cauză legătura telefonică şi telegrafică între Spania şi străinătate a fost întreruptă. CONVOCAREA PARLAMENTULUI LONDRA, 30. — Ziarele de aci confirmă ştirea despre isbucnirea revoluţiei în Spania. După cum se afirmă se va grăbi convocarea parlamentului, deoarece principele moştenitor al tronului ar fi foarte grav bolnav. Sunt temeri că principele ar putea să înceteze din viaţă. — MIŞCAREA OFIŢERILOR DE ARTILERIE CONTRA DICTATORULUI — LONDRA, 30. (Rador),particulară Ziarele anunţă din Gibraltar că tulburări serioase ar fi izbucnit în Spania, ca o urmare a nemulţumirei ce domneşte în rândurile ofiţerilor de artilerie. Se ştie că zilele trecute, junta ofiţerilor artilerişti adresase regelui un memoriu îndreptat împotriva lui de Rivera. Nenorocirea din Iaşi UN COPIL UCIS ŞI ALTUL RĂNIT DE EXPLOZIA UNUI FOCOS GĂSIT — IAŞI, 30. — O impresionantă nenorocire s-a întâmplat azi, la orele 11 şi jumătate dimineaţa. Mai mulţi copii jucându-se pe şesul abatorului, au găsit un focos pe care l-au adus la locuinţa lui Mihai Ostiru, din str. Zalhana No. 32, unde se aflau şi copiii acestuia, Dumitru, in etate de 4 ani $ Costică de 6 ani. Copiii au dus focosul apoi în bucătărie, unde s’au apucat să-l demonteze, lovindu-l cu un ciocan. La un moment dat focosul a explodat şi sfărâmăturile lui au omorât pe copilul Costică Ostiru și au rănit grav pe fratele său Dumitru. Ceilalți copi au serpat neatinți. Tratativele polono-ruse privitoare la un pact de neagresiune Proiectul prezentat VARŞOVIA, 30. (Rador). — Ca o urmare a conversaţiunilor ce au avut loc mai mult timp între guvernele vecine cu Uniunea sovietică pe frontiera de nord-vest şi guvernul sovietic, pentru a fixa liniile generale ale unui eventual acord de neagresiune, şi de rezolvare pacifică a conflictelor, ministrul sovietelor la Varşovia a prezentat ministrului de externe Zaleski, cu puţin înainte de plecarea acestuia, proectul unui pact polono-rus, prezentând punctul de vedere al soviete de guvernul sovietic lor. Acest proect, care va servi discuţiunilor posterioare, va fi comunicat guvernelor ţărilor Interesate în această chestiune, şi după înapoierea d-lui Zaleski dela Geneva, va fi examinat In mod amănunţit. Nu s’a fixat Încă data vizitei de curtuoazie, pe care ministrul Zaleski o va face la Moscova, ca răspuns vizitei făcută de d. Cicerin anul trecut la Varşovia. Această vizită nu are nici o legătură cu negocierile mai sus menţionate. I ideile d-lui Gustave le Bon Marele savant şi filosof francez consacră câteva pagini Zeului nou, misterios, necunoscut, care domină azi popoarele, răstoarnă guvernele, face să se clatine tronurile regilor, înalţă şi doboară pe dictatori, provocând dezastre şi revoluţii. Templul acestui Ze poartă numele Bursa iar decretele şi poruncile lui: cota bursei. După Gustave K Bon, cauza pentru care nimeni n’a reuşit să pătrundă misterele Zeului şi astfel să-l poată îmblânzi, este că s’a dat atenţiune numai factorilor economici, neglijindu-se cei psichologici. Voiu reproduce aci, din toate diferitele considerente şi meditaţiuni ale filosofului francez, numai una, care ne interesează şi pe noi, problema stabilizării monedei printr’un procedeu preconizat de mulţi şi la noi. Gustave le Bon ne arată cât de iluzorii sunt procedeele curente propuse, dacă lipseşte esenţialul factor psichologic : confienţa, încrederea. Se ştie că operaţia valorizării are ca scop realizarea unei monede, care să aibă o valoare invariabilă adică independentă — ca lira sterlină şi dolarul — de oscilaţiile schimbului. Presupuneţi — scrie Le Bon — că banca Franţei a emis cincizeci miliarde bilete şi posedă în garanţie numai cinci miliarde aur. Este evident, că ea va putea rambursa la aur 10 la sută din valoarea nominală a fiecărui bilet let, adică, în cazul acesta 10 franci aur pentru un bilet de 100 de franci. S’ar stabiliza atunci biletul de bancă tipărindu-se pe el, că nu vor mai fi acceptat decât pentru 10 fr. Operaţia acesta — pe care cei mai mulţi o cred salvatoare, G. le Bon arată că e cu totul iluzorie. Iată dece : îndată ce stabilizarea morvi’ ar fi decisă, dându-i ca sprijin rezerva în aur a băncii, stabilizatorii nu ar putea lua decât una din următoarele două hotărâri. 1) Să declare că aurul băncii este o simplă garanție morală, nu implică rambursarea biletelor, sau : V) Să schimbe biletele de bancă contra o cantitate de aur reprezentând a 10-a parte din valoarea lor, adică 10 fr. aur pentru un bilet de 100 fr.. In primul caz, efectul ar fi cu totul nul, căci factorul psicologic încrederea lipsind, el neputând fi impus prin decret, biletele de bancă ar continua să sufere oscilaţiile schimbului, adică să valoreze când mai mult, când mai puţin decât valoarea lor enunţată. Deci nu s’a obţinut nici o stabilizare. Presupunem acum a doua hotărâre. Stabilizatorii se decid — cum a făcut-o într’un moment Banca Belga — să dea în schimbul biletelor a zecea parte din valoarea lor, în aur sau în devize străine equivalente. Ce se va întâmpla? Purtătorii vor da fuga la ghişeuri să-şi ramburseze în aur biletele nesigure, oricât de mare ar fi pierderea lor şi astfel rezerva în aur a băncii ar fi îndată epuizată şi biletele n’ar mai avea atunci iarăşi nici o garanţie. Ce e făcut atunci? Care e leacul? Gustave le Bon răspunde: daţi biletului de bancă sprijinul psicologic de care are trebuinţă. Încrederea in el. In ţările unde n’a existat inflaţiunea care să deprecieze biletul de bancă, nimeni nu se gândeşte să-şi prefacă In aur biletele de bancă, ele fiind mai lesnicioase pentru tranzacţii decât moneda metalică. Acolo însă ele au sprijinul psicologic. Gustave le Bon arată apoi că şi celelalte mijloace propuse pentru valorizarea monedei, ca echilibrarea bugetelor economii genarale, mărirea impozitelor, vor fi iluzorii dacă vor fi lipsite de sprijinul altor factori psihologici, bunăvoinţă cetăţenilor, schimbarea educaţiei care să formeze „o umanitate superioară“ etc... Amânarea deschiderii parlamentului Din cercurile oficiale se anunţă că data deschiderii parlamentului se va mâna cu o lună. In loc de 13 Octombrie se va deschide la 15 Noembrie. Cauza ar fi lipsa de pregătire a legislaturii cu care se va ocupa parlamentul în viitoarea sesiune mai ales că remanierea trebue sa precedeze pregătirea prepctelor. Motivul adevărat ar fi insă vizita ce regele o va face suveranilor Italiei. Epidemia de holeră din China ZILNIC 1000 DE VICTIME — LONDRA. — După o ştire din Shangai a ziarului „Chicago Tribune“ epidemia de holeră din China la proporţii înspăimântă* toare. Zilnic cad victimă epidemiei in Shangai şi împrejurimi aproximativ o mie de oameni Printre victime se află până acum numai doi europeni ■ — Un autocar ciocnit de tren — ZECE PERSOANE UCISE —. LONDRA, 30. (Rador). — La Naworth, lângă Carliale, expresul a ciocnit un autocar, la trecerea nivelului. Zece persoane ar fi fost omorâte Papa suspendă concursul gimnaştilor catolici ROMA, 30. (Rador). In urma incidentelor provocate de Matonasi Marcevata in cursul Întrunirilor catolice, Papa a ordonat suspendarea concursului internaţional al gimnaştilor catolici, ce era fixat pentru zilele de 16 Septembrie. Criză de guvern din Austria VIENA, 30. — Soarta cancelarului Ramek pare a fi definitiv pecetluită. Demisia actualului guvern nu mai poate fi evitată și el va fi nevoit să plece imediat după întoarcerea cancelarului Ramek de la Geneva. In cercurile politice se afirmă că succesorul d-lui Ramek va fi actualul ministru al instrucţiei publice, Rintelen. VIENA, 30. — In cercurile partidului creştin-social se confirmă ştirea că zilele actualului guvern sunt numărate. Cancelarul Ramek va fi nevoit să demisioneze imediat după întoarcerea sa de la Geneva. *