Dimineaţa, octombrie 1930 (Anul 26, nr. 8541-8571)

1930-10-01 / nr. 8541

Miercuri ( Octombrie 1930 Se caută într’un local din centru, bine Cunos­cut, local paşnic, unde bucureşteanul sau străinul in trecere prin Capitală o­­bişnuieşte să-şi bea cafeaua sau să mă­nânce un şniţel, cetind gazetele şi as­cultând muzica, s’au lipit de curând a­­fişe, prin care „Doamnele neînsoţite'­ sunt avertizate că nu li se va servi ni­mic de băut sau de mâncat. Şi să nu credeţi că această amenin­ţare profund „morală" ar fi doar pla­tonică! Nu, pedeapsa postului forţat se aplică riguros persoanelor de sex femi­nin, care nu găsesc neapărat necesar să vină cu o dădacă sau cu un cavaler pentru a consuma o cafea turcească. Pe de altă parte, patronii localului se arată foarte omenoşi cu individele, care îndrăznesc să-l frequenteze singure sin­gurele. Nu le dau pur şi simplu afară, afi­şând de pildă un anunţ prevestitor: „Intrarea Câinilor şi a doamnelor ne­­însoţite în local este Interzisă". Nu! In profunda lor omenie îngădue acestor fiinţe demne de dispreţ să se aşeze la o masă, atâta doar că chelnerul are or­din strict să le ocolească, chiar dacă mor de sete sau de foame. Oamenii răi ar afirma poate, că e­­xistă şi un mic calcul in această ome­nie. O doamnă poate veni singură în localul în chestie, şi, văzând afişul, să-şi găsească în grabă un însoţitor de la o masă vecină sau din stradă. Ba, pe aceste vremuri de şomaj, te pomeneşti dă la fiinţă o nouă categorie de... mun­citori, mai mult sau mai puţin intelec­tuali: însoţitorul de profesie, după cum există dansatori speciali în localuri de noapte, aşa zişii „Eintänzer". Afişul e însă necomplectat. însoţito­rul sau însoţitoarea trebue să aibă o vîrstă anumită? Un sugaciu este ori ba un însoţitor admis? Dar un căţeluş? DE AIUREA ŞI DE AICI însoţitori! E doar chestie, ca doamna să nu fie singură, nu este aşa? Apoi, dacă chelnerii n’au voe să ser­vească doamnele singure, le rămâne a­­cestora soluţia, să-şi aducă mâncare şi băutură de-acasă, doar aşa, pentru a sfida imbecilitatea afişului, — sau să şi-o Comande dela cofetăria de peste drum. Şi n’ar fi rău, ca un grup de femei demne să încerce această măsură, bine înţeles Intrând izolate în local, căci e inadmisibil ca un patron să servească in localul său cu ploconeli două cocote sau o cuconiţă cu întreţinutul ei, şi să refuze consumaţia unei funcţionare Cin­stite, care în pauza orelor de birou, vine grăbită să îmbuce ceva şi să răsfoias­că o revistă. In secolul al XX-lea o asemenea mă­sură ridicolă din partea patronului u­­nui local frequentat şi de străini e me­nită să ne compromită ţara, iar valul de moralitate prost înţeleasă, ce a cu­prins pe patroni ar trebui temperat de către autorități E. MAKG. Un ou gigantic La Ambovarobe, în insula Mada­gascar, a fost găsit un ou enorm de la o pasăre uriaşă cunoscută sub numele de Aepiornis. Această rasă de pasări s-a stins acum câteva mii de ani. Conţinutul acestui ou echi­valează cu 150 de ouă de găină. Un muzeu din New­ York a oferit 3000 de dolari pentru acest ou uriaş. Guvernul francez a refuzat să-l vân­dă, hotărând să-l expună la expozi­ția colonială din Vincennes. Gusturi şi manii de-ale vedetelor Un observator american care lo­­cueşte la Hollywood a notat gustu­rile şi maniile marilor vedete de ci­nema. Unele detalii sunt amuzante de redate. Astfel, Evelyn Brent are pasiunea parfumurilor, ea cumpără flacoane după flacoane, dar nu le deschide niciodată, astfel că stocul ei creşte mereu. Bébé Daniels are aceiaşi manie. In ultimul timp după ce a mai dăruit un mare număr din ele, mai avea Încă trei sute de flacoane nedeschise. Dolores del Rio, deşi întrebuinţea­ză destul de mult parfumurile, are încă o provizie de şapte sute de fla­coane. Iréne Rich crede în norocul adus de potcoavele de ca,i găsite pe dru­muri; ea și-a garnisit grajdul cu astfel de potcoave gravând data și locul unde a găsit pe fiecare. După cum vedem tot se raa­i găsesc în California drumuri străbătute de cai, pe când In Europa ele sunt mai mult destinate automobilelor. Corinne Griffith are o colecţie în cr­istal reproducând diamantele is­torice. Ele constitue o prea frumoa­să dar inutilă podoabă de vitrină! Collen Moore a făcut să se con­struiască o casă de păpuşi pe care a mobilat-o după moda veche. Ea de­clară că numai la Paris a putut găsi cele mai frumoase obiecte și bibe­louri. Noul sistem­ de apărare contra hoţilor Se anunţă vremuri grele pentru tâlhari şi hoţi: un englez a inventat un mecanism care face aproape im­posibil furtul şi jaful. Walter Heinz, inginer englez, a in­ventat un aparat, mulţumită căruia, un automobil începe să strige, de îndată ce încearcă un străin să-l fure. Când stăpânul automobilului pă­răseşte maşina, ea strigă cu glas tare : — Totul e în ordine, puteţi pleca liniştit. Când, însă, încearcă un străin să pună automobilul în mişcare, maşi­na începe să ţipe ca un om care e bătut. Afară de aceasta, automobi­lul nu se mişcă din loc şi tâlharul cade numai­decât în mâna poliţiei. Secretul acestei invenţii constă la­­tr’un mic buton ascuns, despre a că­rui existenţă nu ştie decât stăpânul maişinei. Bazat pe acelaş principiu, ingine­rul englez a construit şi alte apa­rate destinate a apăra locuinţele de atacurile hoţilor. A construit de pil­dă, un aparat cu ajutorul căruia se aprind toate lămpile electrice din locunţă, precum şi nişte lămpi roşii aşezate pe faţada casei. Din momen­tul când cineva sparge un geam pentru a se introduce în casă apa­rate fotografice ascunse în pereţii casei fotografiază numai­decât pe răufăcătorul care încearcă să săvâr­şească un furt. Orice spargere este de asemenea semnalată de aparate electrice care provoacă un sgomot asurzitor. încercările făcute la Londra, cu toate aceste aparate, au dat rezultate satisfăcătoare» Grevă chinezească Până acum ştiam că grevă însem­nează încetarea muncei, greviştii de­pun lucrul şi părăsesc pe patronii lor. Aşa se practică greva în toată lu­mea. In China însă e altfel. Greva chinezească constă în faptul că mun­citorii continuă să lucreze. Cel pu­ţin aşa au procedat deunăzi impie­gaţii şi muncitorii dela tramvaele din Peking. Greva s’a desfăşurat acolo în mo­dul următor : Conductorii şi casierii de tramvai, n’au oprit circulaţia vagoanelor, ci dimpotrivă vagoanele au circulat cât se poate de normal. Numai un singur lucru n’au îndeplinit funcţio­narii de la tramvai, nu au vândut nici unui călător bilete. Rezultatul aces­tei greve chinezeşti a fost că popula­ţia Peking-ului a călătorit toată ziua gratis cu tramvaiul. Societatea tramvailor, care a re­fuzat să sporească salariul impiega­ţilor, a suferit pierderi enorme. Faţă de această situaţie, direcţia ..tram­vailor a cedat imediat şi a admis cererea slujbaşilor săi. In mod analog au procedat şi funcţionarii şi impiegaţii de la poştă. Când direcţia poştelor a refuzat să mărească salariul, funcţionarii n’au depus lucrul, ci dimpotrivă au lucrat cu cea mai mare sârguinţă. Dar ei n'au controlat dacă pachetele şi scri­sorile sunt francate. Poşta a suferit d­in cauza aceasta pagube conside­rabile, şi administraţia s’a văzut si­lită să accepte condiţiile greviştilor. Intr’un caz şi în celălalt populaţia întreagă a fost, firește, de partea greviștilor. Congresul presa medi­cale latine BRUXELLES, 20 (Radar).­­ Du­minică s’a deschis congresul presei medicale latine. DIMINEAȚA Curiozităţi din lumea largăU­IMIRE BIIN­TI! Bl £10113 VI de GEO LONDON Pe urmele unui fioros bandit: Al. Şi iatăsună în căutarea lui Al. Ca­pone, ţarul bandiţilor. Trebue în a­­celaş timp să întâlnesc şi pe Spike O D­ önnel „decanul bandiţilor“, care este după Al. Capone, figura cea mai curioasă a lamei pe care o cercetez. America este continentul-paradis al reporterilor. Toată lumea se dă peste cap ca să le uşureze munca. In ce mă priveşte, mi se pare că nu voi putea vorbi niciodată îndeajuns despre graba cu ca­re autorităţile m’au ajutat. Cred de-o pildă că dacă poliţia din Chicago ar fi putut aresta pe Ca­pone, l-ar fi arestat numai şi numai ca să-mi facă plăcerea de a-l vedea şi de a-mi ocaziona un interview cu el. Dar Capone nu a fost arestat şi con­damnat decât odată în viaţa lui şi atunci pentru port ilegal de arme. Cu toate astea, în ultimii nouă ani, Capone a fost a­mestecat nici mai mult nici mai puţin, decât în vre­o 50 de crime. Acum nouă ani Capone era un tânăr frumos, puţin cam prea frumos aşa încât cei cari nu-1 sim­patizau, îl porecliseră cu un cuvânt franţuzesc care indică o atitudine şi o specialitate. Ii ziceau „Madame". NEGUSTORUL DE ILUZII Dar Al. Capone s’a revelat in rea­litate un bărbat şi încă un bărbat teribil. Era afiliat al celebrei ban­de „Cinci puncte" care a răspândit teroarea în Brooklyn şi New-York. Din această bandă au făcut parte şi Gyp-Sângerosul, Lefty Louis şi încă doi inşi cari în 1912 au asasinat, din ordinul locotenentului de poliţie Charles Backer, pe patronul de tri­poli Hermann Rosenthal, vinovat că a denunţat un şantaj al poliţistului. La 30 iulie 1915, adică trei ani mai târziu, locotenentul de poliţie Charles Backer, a plătit cu viaţa cri­ma săvârşită din ordinul lui. Loco­tenentul a fost executat pe scaunul electric în închisoarea de la Sing- Sing. Acum de când cu prohibiţia, justiţia americană a devenit însă mai puţin severă. ...Al. Capone s-a ocupat mai Întâi la Chicago de comerţuri aproape li­niştite... A luat direcţia unei „case de iluzii“ din South-Wabash­ Avenue care funcţiona sub firma „La patru draci“. S’ar putea spune că în acea vre­me instituţia lui Capone era aproape necesară. Intr’adevăr cu puţin mai înainte de inaugurarea firmei „La patru draci“, cea mai somptuoasă casă de iluzii din Chicago fusese în­chisă pentru că fiul unu­i miliardar a fost omorit în saloanele ei. Cele trei sistere, directoarele stabilimen­tului, au dispărut fără urmă şi clu­bul şi-a închis definitiv porţile. Iată de ce cei „Patru draci" ai lui La­pone, au fost bine veniţi şi salutaţi aproape cu entuziasm în ziua apari­ţiei lor în Wabash­ Avenue. Lapone însă visa o altă soartă decât aceea de simplu patron. PRIMA CRIMA Lei dintâi om pe care Lapone l-a omorit a fost, se zice, proprietarul unei brasserii clandestine, cu numele de Joe Howard. De atunci el a fost actorul şi uneori promotorul celor mai principale crime din Chicago. V’am vorbit la timp despre asasi­natul avocatului general Mac Swig­­gin, acel misterios magistrat care-şi petrecea seară de seară in intimita­tea bandiţilor, iar ziua şi-o petrecea anchetându-i şi manifestându-şi in­dignarea împotriva lor. Mac. Swiggin a fost omorit împreună cu trei ban­diţi, de o bandă adversă, pe străzile cartierului Cicero. Şi fiindcă Cicero este cartierul de stat major al lui Lapone, toată lumea a rămas con­vinsă că „Big-Boy“ e unul dintre au­torii asasinatului. Big-Boy a fost che­mat deci la poliţie unde i s’a pus a­­ceastă chestiune dea dreptul savu­roasă: „Mă rog frumos, Mister Capone, aţi Capone . Are un şic extraordinar. De alt­fel e aşa de cochet! Cochetăria lui Al. Capone îmbră­ţişează uneori aspecte cu adevărat neprevăzute. Aşa, de curând de tot, el a anunţat prin radio că vocala e de la sfârşitul numelui său nu trebue pronunţată ca­­ aşa cum o pronunţă de obiceiu pu­blicul din Chicago. Căci numele lui este Capone şi nu Capone„. Speakerul de la radio a transmis foarte corect acest mesagiu. Dar dacă găsesc în Cicero o sur­prinzătoare simpatie pentru „duș­manul public“, pentru Capone însuși voi­ e imposibil să-l găsesc. Va trebui să pierd 9 zile ca să ajung în cele din urmă să stau de vorbă cu el. Și lucru surprinzător, numai cu ajutorul detectivului Vall O’Farel, am ajuns la un rezultat. Vall O’Farel — care s’a ocupat mult de afacerea locotenentului cap politic Becker — a fost invitat de Al. Capone la el acasă după serata faimosului match de box dintre Tu­­ney-Dempsy. Gangsterul a cheltuit atunci la un singur supeu vreo 20.000 dolari, adică un milion de loi... Intr’o bună dimineață m’am trezit cu un telefon chiar de la Capone. Consimţea să-l văd. GEO LONDON (COPYRIGHT Agence Littéraire Internationale, Paris V—Berlin W. 50), ucis pe domnul William Mac Swig­gin avocatul general? Dacă da, pen­tru ce aţi comis această crimă?" Al. Capone a răspuns că nu ştie nimic în această „chestiune“, a strâns mâna poliţistului şi s’a ur­cat în automobil... un automobil blindat ca un crucişător de luptă. Atunci a fost prima dată când Ca­putea să ne spuneţi dacă dumnea- none s'a simţit puţin mai îngrijo­­roastră sunteţi criminalul care a dat. Banditul A3. Capone răsnim cârcd la întrebările pro castram Ini Harry Epstein Aparate cari spală cu aburi monumestiere din grădinile publice. Un betez regal „Trebue să ne gândim bine îna­inte de a ne boteza fata“, spunea o­­dinioară o încântătoare d-ră căreia mama ei îi dăduse numele de Ade­laida; înainte deci de a boteza pe a lor, ducele și ducesa de York s’au gândit mult, deoarece deabia acum au făcut cunoscut numele definitiv ales pentru mica princesă Margaret- Rose. Botezul va avea loc în capela pa­latului Buckingham. Titlul principesei care va apare în circulările oficiale şi alte documente va fi: „Alteţa sa regală principesa Margaret-Rose de York“. Alegerea acestor două nume a pro­dus o mare mulţumire în Scoţia. Co­pilita fiind născută în Scoţia toată lumea dorea să i se dea un nume adevărat scoţian şi acela de Marga­ret era cel mai indicat, ca unul ce fusese purtat de trei regine scoţiene. Rose e numele sorei mai mari a ducesei de York, care posedă un deo­sebit farmec şi e extrem de popu­lară. Ceremonia botezului va avea loc in cea mai strictă intimitate. Regem şi regina, care vor fi naşi vor pleca din Balmoral la Londra Marţia vi­itoare şi ducele­ şi ducesa de York cu copiii lor se vor înapoia în Ca­pitală la începutul lui Octombrie. Prinţul de Galles va fi probabil al doilea n­arș, după cum lady Rose-Con­­stan­ce Levenson-Gomer, sora duce­sei de York va fi a doua nașă. înscenarea simii film. Trecerea pe o scară, de la un munte la altul teacnsl­an ziua sfântu­lui Valentin Anul trecut, în luna Februarie, s’a produs aceea ce se numeşte la Chicago masacrul din ziua Sfântu­lui Valentin — asta pentru că s’a petrecut tocmai în ziua de 14 Fe­bruarie, sărbătoarea sfântului. Intr’un garaj dela North-Clark- Street, 7 bandiţi din banda lui Bugs Moran, rivalul lui Capone, au fost ucişi de 4 oameni înarmaţi cu mi­traliere. Printre asasini figurau doi inşi îmbrăcaţi în uniforme de poli­ţişti. Când a dat ochii cu cadavrele prie­tenilor săi, Bugs Moran a declarat, amestecând în glas durerea cu ad­miraţia : — Numai Capone şi oamenii lui pot omorî aşa! Dar Capone n’a fost nici odată urmărit nici pentru crima aceasta şi nici pentru celelalte. S’ar zice că-i sfinţit. Acum s’a întors din Chicago şi cred că dacă se ascunde, o face nu atât de teama poliţiei, cât mai ales de teama gangsterilor, cari-1 urmă­resc. Iată de ce Capone e aşa de greu de găsit. O idee! Dacă m’aş duce să întreb pe avocatul lui, Thomas D. Nash? In ordine generală avocaţii gang­sterilor au o reputaţie deplorabilă. Unii sunt socotiţi chiar complici morali ai clienţilor lor. I). Thomas Nash, un om extrem de simpatic, nu face desigur parte din această categorie. Este unul din­tre avocaţii cei mai stimaţi din Chi­cago. Birourile sale arhipopulate de secretari şi dactilografe, sunt in­stalate intr’un măreţ building din 111 West-Washington­ Street. Avoca­tul mă primeşte foarte curtenitor, dar plin de rezerve : —­ Aș vrea din toată inima să poți găsi pe Capone. Ai putea să vezi astfel cât e de simpatic.... A, nici nu-ți poți imagina !... De altfel prie­tenii lui îl adoră... Căci la drept vor­bind... socotind dintr'un anumit punct de vedere... Capone este un om plin de delicatețe... da, da. — Spuneți-mi vă rog unde îl pot găsi. — Ei, vezi asta nu pot... Asta nu-i treaba mea... Tot ce vă pot spune este că, din punct de vedere juridic, nu prea văd cum ar putea Capone să fie împiedicat de a veni la Chi­cago. — Haide, domnule Nash, fii bun, spune-mi unde l-ași putea găsi. — Im­i pare foarte, foarte rău, dar nu pot. Uite eu, sunt un mare ad­mirator al Franței, și aş fi tare bu­curos să mă pot duce­ odată la Pa­ris... Sora mea adoră Montparna­­sse-ul. CĂPITANUL DE POLIȚIE JOHN STEGE Mă încăpăţânez totuş să caut pe Capone. Iată-mă la Lewington-hotel, t­nde a fost multă vreme marele cartier general al gangsterului. Nu e aici. Nu e nici la 7244 Prairie-A­venue, unde şi a avut o vreme reşe­dinţa. Mă simt obligat să fac şi în acest loc aluzie la afacerea Bonnot. Inchipuiţi-vă că în timp ce sigu­ranța generală din Paris ar căuta pe sinistrul şef de bandă francez, un gazetar care ar fi vrut să-l gă­sească, căutându-l pe cont propriu, ar întreba din casă în casă : — N’aţi văzut cumva pe Bonnot? Cred că gazetarul ăsta ar fi fost luat fie drept­ un glumeţ, fie un pe­riculos răufăcător. Aici la Chicago nimeni nu se mi­ră de întrebarea mea. Mi se răspun­de chiar ne tonul cel mai convena­bil: — Al, Capone? Nu, domnule. Nu mam văzut de multă vreme. Când mă duc însă în cartierul Ci­cero, unde Capone a locuit aproape mereu de la venirea lui în Chicago, lucrurile se petrec altfel. Cicero este o comună limitrofă a lui Chicago pe care americanii o ca­lifică drept „sat“. In realitate Cicero este un oraş de aproape 40,000 de locuitori. Marea majoritate a populaţiei din acest car­tier este în slujba uzinelor electrice care aparţin celei mai importante so­cietăţi­­din Statele Unite. „Cicero“ a fost botezat aşa la a­mintirea celebrului, orator roman Cicero, care a murit asasinat de gangsterii lui Marc Antoniu. Locuito­rii „satului“ sunt în majoritate ita­lieni. UN MECENA Aici e cel mai riscant, lucru să critici acţiunile lui Capone. Toţi ci­­ceronienii au o dragoste nemărgini­tă pentru bandit. De altfel majori­tatea edililor orăşelului sunt crea­turile lui Al. Capone, ceea ce nu-i îm­piedică deloc să fie oameni foarte o­­norabili. Al. Capone este la Cicero un fel de.. Mecena despre care se spun nenu­mărate poveşti de generozitate Capone adoră copii, şi toţi copiii îl cunosc; el îi mângâie, le oferă ju­cării, surâde mamelor lor şi fiecăru­ia banditul întinde o mână atât de afectuoasă, Încât toţi uită că ea e atât de des înroşită de sânge. — E un soţ admirabil şi un pă­rinte desăvârșit — îmi spune bătrâ­nul patron al barului in care a fost asasinat avocatul general Mac Swig­­gin. Cineva — un medic — îmi pove­stește cu duioşie că în, vremea, când marele cartier general al lui Capo- U3 era la hotel Hawtorne din Cicero, Capone a avut o luptă cu mitralie­rele împotriva câtorva gangsteri din banda lui Morţiu. Atunci o fem­ee a fost rănită. Atunci Capone a­ cheltuit 150.000 de franci cu îngrijirea rănitei. Tot despre el o actriţă îmi vorbe­şte cu surâsul extaziat: — Good Bye, mister Nash. In căutarea lui Capone Pagina 3*a D.Tank­eu despre poetica pacifică a Franţei PARIS, 29 (Rador). — In discursul ţinut la Alenson, d. Tardien, preşe­dintele Consiliului, a precizat că Franţa întreagă doreşte pacea, insă după formula securitate, arbitraj, dezarmare, şi că refuză inversarea acestor trei termeni. Ia limita con­sacrată de această formulă, Franţa a redus în mod scrupulos toate ar­mamentele sale, afirmând prin acte de voinţă spiritul de canciliaţie şi dacă ea nu a avut impresia că cele­lalte puteri nu procedează la fel, şi-a păstrat sângele rece, cu toate co­mentariile oarbe sau alarmiste. Guvernul este conştient de a fi a­­parat tratatele fundamentale ale pă­cii, în serviciul cărora a manifestat în numeroase rânduri unitatea sa de acţiune şi credit. Terminând, ÎL Taxdifc-^ a arălatjLL- numai prin­­unire se pot rezolva ma­­rile probleme, după care d-sa a rea­mintit cuvintele adresate foştilor com­­batanţi de către d. Doumeygue, *pre­­şedintele Republicei. PARIS, 29 (Rador). — Ziarele felicită pe d. Tardieu pentru a fi in­vitat naţiunea franceză la desăvâr­şirea operei de pace socială şi in­ternă. ★ BOTOŞANI, 28. — înaintea instan­ţel­or judecătoreşti locale a venit spr judecare procesul intentat d-lui Ph­lip Gredingher, reprezentantul con­sorţiului Ivar Krueger, care ar concesia vânzării chibriturilor în Ro­mânia şi a d-lui Iosef Bacoi, junio reprezentant pentru Botoşani. Cei doi sunt acuzaţi că înainte c a se urca preţul cutiei cu chibritu dela 2,5­ la 3 lei, au lăsat piaţa lo­cală fără acest articol, ascunzân mari cantităţi de chibrituri. Aceste s’au petrecut la 1 Iulie a. c., când chestor Giosanu pe baza unui domn a dat de firul acestei afaceri. In con­secinţă, d-sa a dresat acte de dare î judecată a celor doi reprezentant pentru speculă ilicită. In procesul-verbal încheiat de­­ chestor se formulează acuzaţii c complicitate împotriva d-lui Alber Blum, directorul filialei Băncei c­ost din Botoşani, prin care Gredii­ger lucrează cu trustul Krueger. La judecătorie, d. Gredinger s­ prezentat asistat de 6 avocaţi. D-s a refuzat să răspundă pe motiv c nu ştie româneşte. Interesant d est faptul că, Gredinger e cetăţean ro­mân şi procurist la Banca de Est. Celalt acuzat a cerut şi instanţa admis să facă proba cu martori. Procesul a fost amânat pentr ziua de 30 Octombrie. .. Orice elev al cursului superior de liceu trebue să citească Arta şi morala de F. BRUNETIERE E discursul marelui critic francez, cu privire la moralitatea în artă, ca­re a stârnit şi mai stârneşte încă a­­tâtea comentarii. Arta şi morala de F. BRUNETIERE E o cărticică bogată în învăţătură, şi mai e un bun îndreptar­ pentru cu­noaşterea unei părţi din mişcarea spirituală şi din preocupările criti­cei. Arta şi morala de F. BRUNETIERE­T A apărut în Biblioteca „Diminea­ţa“, No. 129, şi se­ găseşte la toata librăriile, la depozitarii­ ziarelor noa­stre şi direct la biroul de vânzare al Editurii „Adevărul", Preţul 8 lei.

Next