Dobrogea Nouă, noiembrie 1970 (Anul 23, nr. 6907-6931)
1970-11-22 / nr. 6925
Pag. a 2-a EXPRESIE A APLICĂRII CONSECVENTE A NORMELOR DEMOCRATICE IN VIAȚA DE PARTID DOBROGEA NOUA Nr. 6925 Contribuie la PERFECȚIONAREA FORMELOR ȘI METODELOR DE CONDUCERE A ÎNTREGII ACTIVITĂȚI ECONOMICE ȘI SOCIAL-POLITICE CUM FUNCȚIONEAZĂ SPIRITUL PARTINIC tin activitatea organizațiilor de masa ?1 frPETROL" Este cunoscut și nu mai insistăm deci asupra rolului organizațiilor de masă și obștești, prin intermediul cărora partidul realizează și menține legătura strînsă cu toate categoriile de oameni ai muncii și le mobilizează in lupta pentru făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate. De aceea, în adunări și conferințe își găsesc locul binemeritat aprecierile privitoare la activitatea sindicatelor și a organizațiilor U.T.C., a comitetelor și comisiilor femeilor, a comuniștilor aleși în conducerea organizațiilor de masă și obștești. Lucrările conferinței organizației de partid „PETROL“ se caracterizează și ele printr-o analiză responsabilă a factorilor care au contribuit la realizările obținute sau al căror aport n-a fost tocmai pe măsura cerințelor. Insistînd mai puțin asupra rezultatelor meritorii care s-au înregistrat intr-adevăr, in activitatea acestui colectiv, darea de seamă și dezbaterile au subliniat un fapt care trebuie să dea de gindit organizațiilor de partid de aici, comitetului sindicatului și comitetului U.T.C., precum și comitetului de direcție , anume, acela că față de anul trecut numărul zilelor om neutilizate în producție nu numai că n-a scăzut, ci a crescut cu peste 400. Enunțînd o parte din cauzele acestui fenomen, conferința a apreciat că atit munca politică desfășurată de organizațiile de partid cât și acțiunile întreprinse pe linia organizațiilor de masă nu s-au caracterizat prin eficiență. S-au întreprins, s-a arătat, unele activități care, fie că n-au fost axate suficient pe satisfacerea unor cerințe reale de la locurile de muncă, fie că n-au fost duse pînă la capăt ori nu li s-a urmărit efectul, s-au soldat cu rezultatele despre care am amintit. Organizațiile sindicale s-au ocupat slab, sporadic de îmbunătățirea disciplinei, organizațiile U.T.O. s-au complăcut în discuții sterile despre disciplină astfel că totul s-a desfășurat, am putea spune, de la sine. Firește, în conferință s-a apreciat ca nesatisfăcător modul cum au înțeles membrii de partid aleși conducerea organelor sindicale nu de tineret să-și îndeplinească mandidatul respectiv. „Ne-am ocupat mai mult de organizarea ședințelor și de încasarea cu regularitate a cotizației sindicale, recunoștea în cuvintul său, tovarășul Stelian VOICULESCU, președintele comitetului sindicatului“. Sigur, am putea adăuga noi, nimeni nu contestă importanța ședințelor (pregătite cum trebuie, desfășurate operativ, soldate cu propuneri cunoștință de cauză pentru îmbunăvitățirea muncii), dar a neglija pe de altă parte ceea ce este esențial, adică munca politică vie, la obiect cu oamenii, dezbaterea problemelor arzătoare ale producției și stabilirea pe loc de măsuri cerute de viață, înseamnă, de fapt, activitate superficială de pe urma căruia nici nu poți emite pretenții la eficiență. „De altfel, spunea în continuare tovarășul Voiculescu, atit hotărîrile luate de organizațiile de partid cit și cele stabilite de comitetele sindicale sunt abandonate destul de repede, înfăptuirea lor nu este urmărită de organele respective“. Or, a luat hotăriri numai așa pentru a te afla în treabă înseamnă a-ți crea doar iluzia că ai intervenit în rezolvarea cutărei sau cutărei probleme. De aceeași părere s-au dovedit a fi și alți participanți la dezbateri, printre care Horia FURDUI, inginerul șef al I.C.L.P.P., Stan MAZILU, tehnician, Ioan BUZDUGAN, șef de serviciu, Petre BUJAN, tehnician, Mustafa NEAZI, manipulam și alții. Opinii asemănătoare s-au exprimat în conferință și în ceea ce privește activitatea organizației U.T.C. Și acesteia îi sunt caracteristice munca la general, lipsa de interes pentru folosirea unor mijloace de influențare care să răspundă mai bine cerințelor, să fie mai atractive. Pentru noul organ ales de conferință se pune așadar problema ea, în contextul preocupărilor urmărind mobilizarea activă a colectivului de lucrători din unități, remedierea neajunsurilor cunoscute să acorde o atenție specială îmbunătățirii conducerii organizațiilor de masă. NOBILA MISIUNE DE APARATOR AL SĂNĂTĂȚII POPULAȚIEI SPITALUL UNIFICAT CONSTANȚA Cultivarea în rândul cadrelor medico-sanitare a conștiinței nobilei lor misiuni sociale, a trăsăturilor etice de care este indisolubil legată exercitarea profesiunii lor, constituie principala îndatorire a organizațiilor de partid din instituțiile spitalicești. Aceasta a ieșit pregnant in evidență și cu prilejul conferinței organizației de partid de la SPITALUL UNIFICAT DIN CONSTANTA. Orientate in spirit critic și autocritic, discuțiile pe marginea dării de seamă au fost vii și interesante. „Nu este suficientă doar constituirea unnul comitet al Uniunii societății de științe medicale, spunea dr. Fusu PIMEN. Este necesar să-l și sprijinim și, in același timp, avem obligația să atragem în activitatea lui tot mai mulți medici tineri. Biblioteca de specialitate a comitetului este bogată, însă nu în suficientă măsură studiată de cadrele medicale pentru ca acestea să fie în pas cu rezultatul cercetărilor științifice“. Vorbitorul a propus să se găsească posibilitatea realizării unui contact intre medic și bolnav și după ieșirea acestuia din spital, în scopul observării și studierii evoluției bolii în mod direct și nu prin intermediul altor cadre medicale. Dr. Elena VOINESCU arăta în cuvintul său că nu peste tot și întotdeauna există o coeziune în relațiile de lucru ale organizațiilor de partid cu medicii de servicii. Circumscripțiile nu țin strînsă legătură cu spitalul, exigența față de lipsuri lasă încă de dorit. — Este timpul ca întreg corpul medical să urmărească, in afară de cantitate, calitatea pregătirii cadrelor medii sanitare, a spus printre altele dr. Gheorghe NECULA, să se acorde mai multă grijă pregătirii acestora, iar circumscripția sanitară să fie cuprinsă în sfera de activitate a spitalului. Vorbind despre problemele profilactice acesta a criticat faptul că medicii stomatologi evită consultațiile la copii. In acest caz se ridică problema : cînd facem profilaxie stomatologică, atunci cînd omul a ajuns la etatea cînd nu mai are dinți ? Mai mulți participanți la discuții au ridicat problema disciplinei de partid și profesionale. Printre cei aproape 3.000 de salariați sînt unii care ananifestă lipsă de grijă și interes față de bunurile spitalului. Este necesar ca membrii comitetului de partid, toți comuniștii să desfășoare o muncă continuă de educație în rândul tuturor salariaților pentru a le imprima respect și multă grijă față de bolnavi și bunurile materiale încredințate. Marele public așteaptă masuri corespunzătoare I. T. C. Conferința organizației de partid de la întreprinderea de transporturi in comun din Constanța a reliefat pe larg posibilitățile existente pentru practicarea unui transport eficient și civilizat. — Strădanii se fac zilnic, spunea comunistul I. MUSCĂ. Cu aceleași materiale și cu același personal, s-au înregistrat succese destul de mari. Asta nu înseamnă, insă, că nu mai sînt nici un fel de resurse. Nu întotdeauna se pleacă cu mașinile bine verificate în cursă, ceea ce atrage după sine întîrzieri și dereglarea graficului. De asemenea, inginerul I. FRANGU, sublinia cit este de important ca fiecare lucrător de la I.T.C. să înțeleagă că această întreprindere trebuie să slujească marele public in cele mai bune condiții. Nici un fel de rezultat, fie el cât de spectaculos, nu poate să fie luat in considerație, dacă nu este pus în relație cu părerile cetățenilor. „Să fim drepți, spunea Nicolae GRECU, nici n-am făcut totul pentru dispariția comentariilor nefavorabile la adresa I.T.C. Aceste comentarii sunt generate de faptul că munca educativă lasă încă de dorit, aceasta și datorită lipsei de condiții elementare pentru desfășurarea ei. Aprecierea comuniștilor că, din acest punct de vedere, comitetul de partid nu a dat dovadă de multă stăruință, ni se pare pe deplin justificată. La I.T.C., mai mult ca oriunde, se simte nevoia unei susținute munci educative. Și dacă avem în vedere că cei peste 2.000 de salariați sunt dispersați, ne dăm seama cât de necesar este să se întreprindă ceva concret pentru organizarea muncii educative. Alți vorbitori, printre care Emil DUMITRAȘCU, Ion CHIRIAC, Gheorghe MINALCEA, au arătat că buna servire a publicului călător, depinde în mod hotăritor de starea tehnică a autobuzelor, troleibuzelor și taximetrelor. Or, dacă multe din acestea stau in aer liber, din cauza lipsei spațiului de garare, nu se poate vorbi de prelungirea vieții mașinilor. Se pare că domină credința că in felul acesta, se fac economii. La prima vedere așa s-ar părea. Dincolo de aparențe, lucrurile stau altfel. Ceea ce s-ar investi în construcția unui garaj, s-ar scoate din economii la piese de schimb și la prelungirea ciclului mașinii, întărirea disciplinei a constituit un alt subiect care a polarizat multe discuții. „Dacă taxatoarele se mai angajează în discuții neprincipiale cu publicul, dacă șoferii nu respectă graficul, iar taximetriștii au fel de fel de atitudini, nimeni nu ne dă dreptul să concluzionăm că lucrurile merg bine la capitolul disciplină“, spunea directorul întreprinderii, Constantin RUSAL. Conducerea întreprinderii are obligația să aplece mai mult urechea la propunerile oamenilor, să le creeze condiții de muncă corespunzătoare și să ia măsuri hotărite cind constată abateri. Caracterul de lucru al conferinței a reieșit și din faptul că în lumina analizei făcute s-a stabilit o seamă de măsuri concrete, care, puse în practică de către noul organ ales, vor da rezultate bune și vor face, așa cum și-au manifestat dorința și participanții la conferință, să se îmbunătățească relația public-întreprindere. Se știe că la T.A.P.E., alături de rezultatele bune obținute de la an la an, mai coexistă și o seamă de lipsuri, unele „vechi« de cînd lumea. Deci, ținînd seama de aceste lucruri, ne-am așteptat ca la conferința de partid, care a avut loc recent, aceste lipsuri, ce tind să se cronicizeze, să fie dezbătute un spirit critic și autocritic pentru ca în baza acestor discuții să se poată stabili cele mai bune măsuri de remediere a lor. Dar, nu s-a intimplat așa, deși nu putem nega faptul că darea de seamă a oferit cîteva puncte de sprijin pentru vorbitori. Pe bună dreptate, s-a arătat că Trustul alimentației publice locale este întreprinderea cu cel mai numeros beneficiar public și deci toate discuțiile trebuiau purtate în această lumină. Unii, punîndu-și întrebarea dacă este trustul capabil să satisfacă la modul cel mai exigent posibil cerințele consumatorilor, au răspuns că, in ciuda unor rezultate obținute în ultimul timp, încă nu se poate face o afirmație categorică. Este trustul o unitate rentabilă, care să asigure beneficii substanțiale? Cum se face educația lucrătorilor și ce măsuri au fost stabilite pentru ea, de ce nu am spune-o deschis, mica și marea ciupeală să nu mai găsească acolo teren fertil? Iată întrebările la care trebuia să dea un răspuns concret conferința de partid pentru ca, in raport de acestea, să fie stabilite și măsurile de rigoare. Căutând să răspundă acestor întrebări, participanții la discuții au arătat că era necesar să se pornească de la unele realități, și anume de la faptul că unitățile T.A.P.L. au o rentabilitate foarte scăzută. Pe primele 9 luni ale anului, totalul beneficiilor peste plan la producția de bază se ridică la 4.000 lei. Ați citit bine 4.000 de lei. Comentariile sunt de prisos. Ne-am fi așteptat ca, atunci cînd a luat Nicolae ELENA cuvintul, tovarășa de la serviciul personal, unde se petrec atîtea fapte „spectaculoase“ (dispariții de dosare, angajări cu antecedente penale, dosare incomplete, „schimbări“ intervenite peste noapte etc.) să pună punctul pe i. Dar, nu s-a intimplat așa. Tovarășa Nicolae a relevat doar că „Organizația noastră de bază a avut lipsuri. Nu s-a făcut totul. Puțini oameni au participat la învățămîntul de partid. Repartiția cadrelor și recrutarea lor nu s-a făcut bine“. Nici un cuvînt despre șeful serviciului care a fost schimbat, nici un cuvint despre neajunsurile de aici. In alte cazuri, cînd cineva a fost criticat în darea de seamă, au sărit în ajutor... apărătorii. Iată un exemplu: Deși s-a arătat că responsabilul D. Span a fost sancționat pentru abateri, s-a găsit cineva (subordonata sa, Biorica ȘERBAN), care mai, mai să-l facă erou. Cu asemenea glorificări gratuite, nu se vor mișca lucrurile din loc. Un alt vorbitor, tani ANASTASE, se întreba foarte nedumerit cum de beneficiile sunt așa de mici, că... „doar se face totul pentru a se scoate cu mai mulți bani“. Nici un cuvînt însă despre utilajele de zeci de mii de lei care stau nefolosite în unitatea pe care o conduce (restaurantul gării). Intr-adevăr, mulți delegați s-au mirat că lucrurile nu merg bine. Dar ea să meargă bine, era necesar ca organizația de partid să-și facă simțită prezența in fiecare zi. Or, acest lucru nu s-a intimplat. Membrii de partid au fost nejudicios repartizați pe sectoare. Sunt unități unde nu există nici un membru de partid, iar in alte jocuri eite 3—4. Ușor a trecut cu vederea conferința și peste lunga inactivitate a organizației U. T. C. care, timp de 6 luni de zile, n-a avut nici secretar și n-a ținut nici o adunare. Noului comitet ii revin sarcini importante. El va trebui să muncească în așa fel, nicit fiecare membru de partid să știe că poartă răspunderea pentru tot ceea ce se întâmplă un trust. Critica și autocritica, doi delegați care nu au avut acces la conferință Spre un nivel superior de eficiență! Deși la întreprinderea de produse alimentare și textile sarcinile de plan la principalii indicatori au fost realizate, conferința a apreciat că trebuie găsite, in continuare, noi căi pentru ridicarea eficienței activității economice, pentru sporirea competitivitâții produselor. Tovarășul Gheorghe RUSU, de pildă, a propus să se înființeze un cabinet tehnic care să studieze inovațiile și raționalizările valoroase, să analizeze posibilitățile de modernizare a producției în unele locuri de muncă. ..Realizările obținute, spunea tovarășa Elena CIOCAN, șefa secției textile, constituie pentru comuniști, pentru întregul colectiv, un motiv de satisfacție. Totuși, comitetul de partid trebuie să acorde o atenție mai mare muncii de educare a tuturor muncitorilor, in special a tinerilor. Faptul că secțiile de produse zaharoase, bioxid de carbon, sticlărie, mase plastice, corpuri luminoase, pe primele 10 luni ale anului curent, nu și-au îndeplinit planul de producție, se datorește nu numai cauzelor obiective (lipsă de materie primă, problemă care nici in prezent nu a fost rezolvată), ci și unor cauze subiective ca, de pildă, lipsa manifestată de unii șefi de secție in organizarea locului de muncă“. — Deși comitetul de partid, spunea tovarășul Petre RĂDĂCINA, cunoștea faptul că in trimestrul I din acest an s-au înregistrat 106.452 ore-om muncă suplimentară și în aceeași perioadă s-au înregistrat 129.253 ore-ori neutilizabile in producție, din care in majoritate învoiri, concedii fără plată, lipsuri nemotivate etc., nu a urmărit cum conducerea întreprinderii a aplicat hotărîrile luate in scopul prevenirii acestei stări de lucruri. Ca urmare, lipsurile de natura aceasta s-au perpetuat. Mai mulți delegați au criticat, pe bună dreptate, comitetul de partid pentru lipsa creării unor condiții optime celor ce frecventează diferite forme ale invățămintului de partid. De pildă, la secția textilă nu s-a asigurat nici măcar numărul de scaune sau bănci necesare cursanților. Or, în aceste condiții, e greu de imaginat că invățămîntul de partid se poate desfășura la un nivel ridicat. Dimpotrivă, dezbaterile au loc in fugă, eficiența este încă scăzută. Pentru anul 1971, sarcinile de producție sunt mult mai mari. De aceea este necesar ca noul comitet de partid, să folosească in activitatea sa toate metodele și formele de muncă politice capabile să mobilizeze întregul colectiv la îndeplinirea sarcinilor ce stau in față, atit cantitativ, cât și calitativ. CNMNIIȘIII Miliții SIHCRIU VIITORULUI IN Adunarea generală a organizației de partid din cadrul I.A.S. Ostrov, pentru darea de seamă și alegeri a avut ca dominantă a dezbaterilor spiritul de analiză multilaterală a posibilităților de creștere a producțiilor în toate sectoarele, reliefindu-se cu același prilej rezervele ce trebuie puse in valoare pentru asigurarea unor producții la nivelul sarcinilor și exigențelor sporite, așa cum se prezintă ele pentru anul viitor, primul an al noului cincinal. Este știut că I.A.S. Ostrov este una dintre cele mai mari unități producătoare de struguri de masă, cu sarcini deosebite pentru export, avind in același timp, ca activități adiacente, creșterea oilor cu lină fină (peste 11.000 oi), cultura porumbului și a griului. Dar, anul acesta sarcinile de plan au fost îndeplinite și depășite numai la cultura porumbului. Sigur, au existat și condiții speciale, cauze obiective — respectiv calamitarea in bună parte a culturilor. Dar nu poate fi trecut totul numai pe seama acestora. Atit darea de seamă cit și numeroși vorbitori au criticat cazurile de indisciplină in muncă, fluctuația mare a cadrelor, slaba preocupare pentru ridicarea calificării atit a cadrelor medii cât și a muncitorilor, insuficienta muncă de educație desfășurată de organizația de partid, „întreprinderea noastră — spunea tovarășul Petre CIUTACU, economistul șef — a suferit, este drept, daune mari după urma calamităților. Dar, trebuie să reținem că tocmai in aceste condiții nu am făcut totul pentru diminuarea pierderilor, dovada existând in rezultatele inegale obținute de ferme cu aceleași condiții. De pildă, cele Í ferme din sectorul Lipnița“. „Nerealizările din sectorul ovin (ferma nr. 13) — așa cum arăta tovarășul Nicolae JOLDEȘ -- nu pot fi puse în nici un caz pe seama unor condiții obiective. Aici se amină de la an la an problema unei riguroase selecții, nu s-a rezolvat nici până în prezent — deși se discută mereu — problema permanentizării ciobanilor și a asigurării condițiilor optime pentru hrănirea rațională și adăpostirea oilor mai ales pe timpul iernii“. În fermele nr. 12 și 15, ca și in altele, au existat multe cazuri indisciplină. Ele au fost sancționate la timpul cuvenit prin măsuri administrative, dar organizația de partid nu a pus in discuție măcar aceste cazuri pentru ca din ele să se facă o problemă de educație pentru întregul colectiv. De altfel, este semnificativ in acest sens și un alt fapt, acela că in ma,imitatea organizațiilor de bază din feline nu s-au ținut in ultimul an decit 2—3 adunări generale, deși, cum se vede, existau suficiente probleme care necesitau dezbateri colective, măsuri concrete care să ducă la îmbunătățirea situației. Tovarășii Marin Mazilu, Marin Popa, Petre Mișcă, Dumitru Boga, Nicolae Joldeș și alți membri ai comitetului de partid care au răspuns direct de îndrumarea unor organizații de bază s-au mulțumit doar să constate lipsurile din activitatea acestora, fără a întreprinde nimic pentru îmbunătățirea situației. Criticând cu asprime lipsurile ce au existat in activitatea organizației de partid, comuniștii din cadrul I.A.S. Ostrov au analizat temeinic posibilitățile pentru îndeplinirea exemplară și depășirea sarcinilor de plan pentru anul viitor, la toți indicatorii, au făcut propuneri prețioase care să asigure eficiență economică superioară in toate sectoarele de producție, pentru îmbunătățirea substanțială a muncii de partid în toate compartimentele, așa incit organizația de partid să devină intr-adevăr conducătorul politic, factorul dinamizator ai întregii activități din I.A.S. Relatări de : G. STOIOVICI, G. MORARU, I. GHIȚĂ, I. CÎMPEANU