Dreptatea, septembrie 1933 (Anul 7, nr. 1783-1808)
1933-09-15 / nr. 1795
Tancred Constantinescu Iarăşi plânge „tragedia funcţionarilor“... Adevărat, no or-care In patru-cinci ani de funcţiune poate fi proclamat „regele spertarilor“. V SI SI ANUL VII NO. 1795 Vineri 15 septemttrie 1930 PAGINI Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9. — Telefon Redacţia 2171Q4, Aiţia 22025 CONSILIUL Călimănești de la Consiliul de miniştri se va întruni azi în şedinţă la Călimăneşti. Cu toată burzuluiala opoziţiei care exploatează cu patimă câteva episoade furtunoase — fluctuat necmergituri — inerente unei guvernări în toiul unei crize mondiale de proporţii neobişnuite, d. Alexandru Vaida-Voevod îşi face liniştit cura cu apă termală la Călimăneşti, fumându şi pipa pe sub brazii cu ozon tare ai Olteniei. „ Consiliul de miniştri, întrunit la Călimăneşti, se va ocupa de programul de muncă pe care guvernul îl va prezenta Corpurilor Legiuitoare în viitoarea seziune parlamentară. Caravana merge spre ţelul propus: o bună ocârmuire a ţării în ani grei, legi bune pentru o epocă unde adaptarea organismului de Stat şi a economiei naţionale la nouile realităţi est© o supremă necesitate. Apa de ploaie a opoziţiei şi a cârtitorilor poate cădea oricât de multă. Lemnul navei și acoperă, mântui sunt clădite din material solid. Pe valurile furioase, vasul se poate legăna, dar nu se scufundă.»* In seziunea parlamentară trecută, guvernul Alexandru Vaida-Voevod a adus câteva legi de o deosebită importanță. Conversiunea a fost piatra din capul unghiului. Activitatea financiară a domnului Virgil Madgearu, cu aprobarea constituţională a Parlamentului, a îngăduit ca greşelile «ritmului nou» iorghisto argetoianist să nu se mai repete. Aparatul de Stat a fost plătit la Ump şi nu s’a mai repetat fenomenul straniu şi scandalos, ca ministrul de finanţe să asaneze cu miliarde bănci falimentare în timp ce slujbaşii şi ofiţerii să nu fie plătiţi cu lunile. Greaua moştenire a guvernării trecute a căzut pe umerii guvernării partidului nostru. Desorganizarea administrativă a trebuit să fie stăvilită şi aparatul biurocratic să fie pus la punct. Tot deodată s’a prices la o întinerire a lui. Ne întrebăm ce s’ar fi întâmplat, de pildă, dacă ar fi venit un guvern liberal. In aceşti ani de degringoladă la preţurile productelor agricole, liberalii bancari şi industriaşi ar fi aruncat urmările grave ale crizei exclusiv în spinarea păturei ţărăneşti. .Rezultatul ar fi fost o efervescenţă fără seamân în rândurile ei. Datorită înţelepciunii guvernului Vaida şi acţiunei de valorificare a cerealelor — acţiune eminamente, ţărănistă — plugărimea românească a fost protejată şi s’a evitat o intensificare a sărăciei ei, sărăcie moştenită dela guvernările liberale şi liberali de. Reducerile impozitului pe ha înfăptuite de d. Madgearu a turnat untdelemn terifiant peste rănile agriculturii noastre, care cu timpul să nădăjduim că se va însănătoşi. Ş La consiliul de la Călimăneşti, preliminare viitoarei sesiuni parlamentare, guvernul va hotărâ modalitatea continuării acestor salutare măsuri. In afară de programul economic şi financiar, guvernul Vaida, va trece prin Cameră şi Senat, sub oblăduirea ministrului de resorte Mihai Popovici codurile unificata ale României Mari. In acest fel, de numele seziunei viitoare se va lega amintirea celui mai de seamă moment legislativ al ţării noastre de după Unire. Codurile unificate vor avea şi semnificaţia unificării provinciilor alipite la patria mumă într’un Stat unitar. Unirea politică se leagă de numele partidului naţional-ţărănesc. In acest instrument excelent de guvernare, ca în niciun alt partid, sunt strânşi reprezentanţi din toate provinciile. Eleste singurul partid regnicolar, cum spun fraţii noştrii ardeleni. Această înfrăţire este de-acum înainte indestructibilă. Cât a contribuit d. Al. Vaida la această consolidare a Unirii, vor aprecia generaţiile viitoare. D. Vaida şi-a convocat Statul major de colaboratori la Călimăneşti pentru a se consfătui asupra hotărârilor pe care le vor lua în preajma muncii noui. Această muncă este în folosul ţării. Guvernul Vaida Voevod îşi va îndeplini cu conştiinciozitate şi cu hărnicia dovedită greaua misiune asumată. In pofida tuturor atacurilor opoziţioniste, d. Vaida Voevod conduce nava guvernării. In Germania.» D. HITLER O serioasă sciziune pare să se fi produs între cancelarul Reichului și... Fapte diverse Liberalii — şi datoria Partidul d-lui Buca se consolează prin «manşete» la Viitorul. In aceia de eri ne asigură, că «partidul naţional-liberal, pătruns de toată gravitatea situaţiunei, va şti să-şi facă datoria în scopul salvgardări marilor interese naţionale». Am văzut cum d. Duca şi ai săi ştiu să-şi facă datoria către ţară, pledând contra intereselor ţârei şi în folosul intereselor străine. Denunţând interesele ţârei, crezănd că-şi face mână bună pe lângă interesele străine. Partidul «pârei la Sultan», cum a spus d. George Brătianu. Ţara nu poate să-și pună încrederea într’un asemenea partid felon și venal. CHESTIA ZILEI O biată victimă Victima, de data aceasta, este d. dr. Lupu. Oricât de neverosimilă ar fi această postură, atunci când e vorba de energumenul, care ne-a obicinuit, în ultima vreme mai ales, cu o atitudine de permanentă și trivială agresivitate și ale cărui furtunoase atacuri determină uneori, prin calomniile ce împroaşcă asupra unor persoane nevinovate şi în neputinţă de a se apăra, acte tragice, drame sângeroase. De astă dată însă d. dr. Lupu e — repetăm — victimă. Recunoaştem, însă, că d-sa se declară ca atare şi se plânge opiniei publice de toate nenorocirile, ce i se întâmplă, printr’un interview înserat în Dimineaţa de ori. Şi ce i se întâmplă anume d-lui dr. Lupu, de a ajuns să se vaiete, aşa, în public? E prădat. E prădat constant şi sistematic, i se fună mereu ideile, în special cele de politică financiară şi economică. D-sa afirmă foarte serios acest lucru şi are chiar aerul să se laude cu furtişagul, căruia i se pare că a căzut iar victimă. D. dr. Lupu face o confuzie. Nu e prima a d-sale şi nici cea mai gravă. Confuzia aceasta face parte dintr’o serie intreagă de erori, care stau la baza întregii d-sale activităţi în viaţa publică, de vre o 6—7 ani încoace. D-sa confundă politica serioasă, constructivă, care studiază situaţiile şi elaborează soluţiile, găsind fiecărui principiu formulele de aplicaţie practică, — cu agitaţia de răspântie a unor disperaţi, cari caută să încingă cfectul alegătorilor, neîndestul de luminaţi asupra unor probleme atât de gingaşe şi complexe ca problemele financiare şi economice de azi, cu propagandă besmietică de adevărată instigafie la anarhie. Intr’un asemenea cadru buimac, se plasează — ca să zicem aşa — ideologia lupistă, rezervoriu inepuizabil, într-adevăr, de lozinci demagogice, purtate cu dezarmantă inconştientă, pe toate dealurile şi văile ţării. A compara asemenea teme de aiurită agitaţie electorală cu soluţiile vaste şi complecte, asupra cărora se fixează, după multă chibzuință, oamenii de guvernământ, este o grotescă temeritate, care nu poate avea decât un succes de ilaritate. Probabil că nici d. dr. Lupu, ale cărui giumbușlucuri sunt atât de apreciate de către amatorii de circ politic, nici n a urmărit alt rezultat. Iar dacă s'a supărat serios, n’are dreptate. Fiindcă presupunem că d-sa îşi socoate soluţiile folositoare intereselor obşteşti. Bineînţeles însă că o soluţie nu poate da roade, decât aplicată. Şi dacă nimeni nu se ocupă de soluţiile d-lui dr. Lupu, apoi, d-sa singur, nu va avea niciodată prilejul să le aplice. „BLOCURILE“OPOZIŢIEI Disperarea opoziţiei începe să ia forme neprevăzute şi din ce în ce mai fanteziste. Deunăzi, vorbeam de dorinţa d-lui Duca de a reauza un fel de «bloc al opoziţiei», care să servească partidului d sale în lupta infructuoasă, şi din ce în ce mai lamentabilă, pe care o duce contra guvernului. Acum, avem de înregistrat un nou «aranjament» pe care încearcă să-l realizeze grupările de extremă dreaptă, care, lipsite de simţ politic, speră că vor juca totuş un rol în viaţa poetică a ţarei. * Astfel, fără ştiinţa şi asentimentul d-lui A. C. Cuza, un grup de fruntaşi cuzişti duc de câteva zile tratative cu reprezentanţii «Gărzii de Fier» pentru o fuziune — eventual simplă... colaborare — a celor două grupări. Şi pentru ca «forţa» să fie şi mai mare, un ridicol personagiu gogist, şef de culoare la Negru, şi-a făcut şi el un punct de onoare de a aduce în balanţa acestei fuziuni o altă greutate: partidul gogist. Deci, în ultimele zile se desemnează două sforţări, deopotrivă de ridicole şi imposibile ale opoziţiei: un bloc iniţiat de d. Duca, în care să intre lupiştii şi avertscanii — şi un alt bloc gardisto-cuzisto-gogist. Este desigur timpul să te întrebi, ce soartă pot avea toate aceste tatonări de apropiere între grupări atăt de disparate şi colorate divers şi violent. Şi-apoi pe baza cărui program de guvernământ cer d-nii aceştia să se solidarizeze în speranţa îndoelnicului «venim». Am asistat de atâţia ani la caraghioasele şi desele manifestaţii de tribună sau presă ale nenumăratelor partide, grupuri, fracţiuni. Nici unul nu a adus la nevoile de azi , o cât de mică soluţie, nu a schiţat măcar un început de program. Azi, ca şi eri, aceste grupări sau pretinse partide se găsesc în acelaş haos. Chiar o gazetă de opoziţie «Neamul Românesc» ridica ori acest bilanţ înfiorător al halului de desagregare şi incurie în care se află opoziţia: «partidele de opoziţie nu ştiu ce vor şi ce vor face. Programe netede, precise, pline de curaj nu se văd şi nu se arată- o confuzie groaznică». Atunci când opoziţia este aşa cum ne-o arată chiar opozanţii, nu este natural să surâzi când auzi de combinaţiile opoziţiei de faimoase «blocuri» şi «colaborări», dintre partide fără programe şi cu ideologii ce se bat cap în cap. Iată de ce lumea surâde auzind că «la cutare manifestaţie a gărzii de fier din Capitală, gogiştii şi au trimis reprezentanţi», — sau că ’d. Duca va lua contact cu emisarii mareşalului». Blocuri ! — Da, blocul «confuziei groaznice» cum spunea gazeta opoziţionistă. * Linişte şi ordine Intari Potrivit obiceiului bun inaugurat de către guvernele naţional-ţărăniste de a ţine contact regulat, pentru informarea şi orientarea precisă a politicei de Stat, cu organele administrative de conducere s-a întrunit ori la ministerul de interne o conferinţă a prefecţilor. Este mijlocul cel mai eficace pentru a se pipăi pulsul vieţii poporului şi a se găsi soluţiile potrivite împrejurărilor de moment şi problemelor iminente ale vieţii locale. Prefecţii au raportat amănunţit despre situaţia economică, politică şi socială care domneşte în respectivele judeţe din ţară. S-a putut constata că populaţia este perfect liniştită şi satisfăcută de activitatea şi înfăptuirile guvernării naţional-ţărăniste, incontestabil cea mai rodnică guvernare de la războiu încoace. Legile importante votate de parlament sunt în curs de aplicare normală. Peste tot domneşte cea mai deplină linişte şi încredere. Acţiunea pentru valorificarea cerealelor e în curs şi roadele ei sunt mulţumitoare. Adversarii guvernului au în schimb toate motivele să fie neliniştiţi şi chiar alarmaţi de această situaţie, care în nici o ipoteză nu le poate fi prielnică scopurilor urmărite şi mijloacelor de realizare. Intr’o atmosferă de încredere şi calm, de linişte socială internă şi de muncă paşnică, e greu, e imposibil să prindă agitaţiile neverosimile ale opoziţieisuficient de dezorientate pentru a putea reuşi să atragă lumea pe calea intereselor ei. încă odată deci, această conferinţă prefectorială pune în lumină netemeinicia tuturor sfruntatelor neadevăruri puse în li circulaţie de intriganţii cluburilor pi opoziţioniste, a căror nerăbdare creşte cu atât mai mult cu cât această binefăcătoare atmosferă de calm social şi politic se menţine pe tot cuprinsul ţării. S’a încercat difuzarea unor ştiri alarmante şi fanteziste pe seama guvernului şi partidului naţional-ţărănesc pentru a se crea curente de opinie duşmanelor. S’a încercat tot ce o minte torturată de aşteptările momentului poate crea pentru a zădărnici măsurile inteligente luate în interesul ţării. S’a ncercat chiar asmuţarea strainilor, împotriva guvernului care a crezut că e mai patriotic şi omenesc a plăti salarii, solde şi pensii decât a face plăţi devenite imposibile peste graniţă, din cauză de forţă majoră. Totul s’a încercat de către o opoziţie nervoasă şi fără scrupule. Ei bine, după toate aceste disperate şi machiavelice atacuri, nu putem să spunem acestei opoziţii decât un singur lucru- care evident e de natură a spori şi mai mult această idioată enervare:in ţară e linişte! Linişte ! Se vorbește tot mai insistent în presa din occident de o gravă sciziune pe cale de a izbucni între conducătorii de astăzi ai Germaniei. Dacă svonurile înregistrate de presă s’ar adeveri, incontestabil că regimul hitlerist ar suferi o foarte grea lovitură. Se afirmă și se dau numeroase preciziuni în această privinţă, că ne-am afla în preziua unei rupturi publice dintre cancelarul Hitler şi ministrul-preşedinte al Prusiei d. Goering. Cauza conflictului 1 Succesiunea mareşalului Hindenburg la prezidenţia ReichuluiIn adevăr, bătrânul mareşal, ale cărei forţe sunt tot mai slăbite, ar dori să se retragă înainte de expirarea mandatului său, chiar dacă sănătatea l-ar ajuta să ajungă, cum ar putea, până la capătul lui. Mareşalul ar mai dori această retragere anticipată, spre a putea determina prin marea autoritate morală de care dispune, alegerea succesorului său. Se atribue preşedintelui Hindenburg o aversiune netă contra eventualei alegeri a lui Hitler ca preşedinte. Or este sigur, că dacă mâine ar fi o vacanţă preşidenţială, Hitler s’ar face ales numaidecât, cumulând în mâinele sale funcţiuni dictatoriale pentru conducerea statului. Anturajul preşedintelui s-a gândit atunci să opue pe Goering, şeful guvernului prusiac, lui Hitler. Maşinaţiunea aceasta a fost cunoscută de cancelar. Şi sentimentele lui faţă de primul său colaborator au devenit aşa de rele, încât acum vreo trei săptămâni s’ar fi gândit chiar să ordone arestarea ministrului preşedinte al Prusiei. Semnarea de către mareşalul Hindenburg al unui decret prin care căpitanul Goering este avansat dintr'odată general de infanterie, adică cel mai înalt şi prestigios grad din armata germană, a dat şi mai multă consistenţă ştirilor despre pregătirea lui Goering pentru demnitatea de preşedinte al Reichului. Pe de altă parte svonul despre căsătoria ministrului-preşedinte al Prusiei cu fiica miliardarului german Thyssen, regele metalurgiei din Rhili, ar învederea concursul categoric pe care magnaţii oţelului l-ar da înălţărei lui Goering la preşidenţia Reichului. Toate acestea par a-l fi exasperat pe Hitler, care a refuzat în diverse rânduri aprobarea sa unor decrete şi măsuri propuse de ministrul-preşedinte al Prusiei. Bineînțeles, înregistrăm toate acestea sub titlu documentar, dar este de netăgăduit că realizarea lor ar aduce o adâncă transformare în stăpânirea hitleristă de azi din Germania. BULETIN EXTERN O gravă sciziune hitlerista? __________ * IN PAG. IV-as Plata salariilor și pensiilor ...hitlerista ...fostul său aghiotant. De această sciziune hitleristă, ne ocupăm azi în «Buletinul Extern» NOTE Cariera politică Mihai Sadoveanui Bucuriile literare — nu totdeauna perfect împărtăşite de toată lumea __ nu par a fi îndestulătoare pentru academicianul Mihai Sadoveanu, al cărui nume rămâne întovărăşit de clasificarea «marele nostru prozator». Ca şi pe d. Nicolae Iorga, demonul politicei îl ispiteşte necontenit pe fostul preşedinte al Senatului. Dealtminteri se pare că un instinct particular îl călăuzeşte pe d. Mihai Sadoveanu. Autorul «moarei de pe Siret» recapătă veleităţile sale politice, numai când i se pare că ar bate vântul unor schimbări. Şi atunci se duce la uşa celora, de careşi închipue, că le va veni apa la moară. Cariera politică a d-lui Mihai Sadoveanu este plină de pitoresc. D. Octavian Goga este acela care în 1926 s’a dus să-l scoată, din bârlog, oferindu-i pe lângă alte comitete şi comiţii cu tantieme şi diurne direcţia unei publicaţii săptămânale «pentru popor», care se tipărea la Monitorul Oficial. N’a citit-o nimeni, dar a costat câteva milioane... De D. Goga a făcut şi el ce a putut... După căderea «cărămizei» în 1927 şi dispariţia averescanilor de pe firmamentul puterei, d. Sadoveanu a dispărut şi dânsul, — dar nu lângă d. Goga-II vedem reapărând în 1931 cu guvernul Iorga—Argetoianu... Preşedinte al Senatului ! D. Sadoveanu nu se pune în serviciul patriei — şi al guvernelor — de florile mărului.. Când «cărămida» a căzut şi pe capul tehnicienilor, d. Mihai Sadoveanu care n’avusese decât să se felicite de cohabitarea guvernamentală în care trăise, iar ’a retras în bibliotecă. Și nici d. Iorga și nici d Argetoianu n’au mai auzit de dânsul.... Iată că acum d. Sadoveanu reapare pentru a treia oară în politică... De altădată însă a crezut, că trebue să facă un stagiu şi în opoziţie- fixându-se dinainte. Deoarece sportul de a «alerga în ajutorul victimei», practicat până acum cu succes, a devenit foarte aleatoriu... Astfel cu o veselă surpriză am aflat, că d. Mihai Sadoveanu s’a înscris la, nu, nu la Goga, nici ca Iorga, nici la Argetoianu... ci la Georgişti... Eclectic în politică «marele nostru prozator!» Vrea să-i încerce pe toţi.. E chestie de văzut, dacă şi de data asta îl va ajuta... instinctul.. .. Duca să ia aminte l a d-lu ASPECTELE SOCIETĂŢII BONJINEŞTI Civilizaţia modernă are printre multiplele şi interesantele ei aspecte, un formidabil instrument de informaţie şi educare a masselor — radio-difuziunea. Rolul pe care-l joacă, în complexitatea vieţii sociale, este de o eficacitate practică incontestabilă. Majoritatea statelor moderne, nu precupeţesc nici un sacrificiu pentru a imprima o cât mai amplă desvoltare şi utilizare, a undelor invizibile , dar cu o misiune din cele mai nobile. Culturalizarea şi luminarea masselor, iată un postulat al vieţii moderne, şi care devine pentru noi, o problemă de viaţă şi de moarte. In această direcţie trebue să se concentreze toate energiile şi să se frângă toate rezistenţele pentru a realiza acel maximum de conştiinţă cetăţenească, de cunoaştere a bogăţiilor care zac în stare latentă în sufletul bântuit de secetă morală a neamului românesc, încât totul este de făcut în privinţa aceasta. Pentru a corespunde acestui ideal de valorificare maximă a comorilor unei naţii biciuită de vânturile tuturor intemperiilor istorice, postul nostru de Radio-difuziune din Bucureşti — a iniţiat ca punct nou în programul său o rubrică ale cărei subiecte vor analiza din «Aspectele şi formele generale ale României». Comitetul de direcţie, va consacra săptămânal, o seară unei emisiuni, care să informeze străinătatea despre viaţa şi aspectele societăţii româneşti» Prin urmare, odată pe franţuzeşte, altădată pe nemţeşte, se va prezenta auditoriului străin, câte o latură, a ceea ce constitue realitatea vie românească. Diferitele domenii de manifestare a vieţii sociale, vor fi înfăţişate de conferenţiari specialişti , care vor anunţa străinătăţii în chipul cel mai complect contribuţia noastră în civilizaţia şi cultura universală. D. Savel Rădulescu, subsecretar de stat la externe, a rostit, cu cuvânt de deschidere, subliniind într’o conferinţă de o frumoasă ţinută intelectuală, interesul pe care-l poate prezenta pentru străinătate, cunoaşterea unei ţări printr-o «informaţie directă, vie şi variată». Domnia-Sa, a evocat cu această ocazie, acele pagini de istorie românească, unde se poate citi mai bine ca oriunde suflul de înaltă măreţie morală şi îndârjită resistenţă naţională care au permis acestui popor o existenţă necurmată dealungul veacurilor. Diversitatea conferinţelor, va asigura radiofoniştilor străini o cât mai fidelă reprezentare, a trecutului nostru istoric precum şi o descripţie vie a realităţii prezente. Rezultatul acestor conferinţe: prezentarea României în cadrul ei obiectiv nefalsificat. Se va efectua o contrapondere propagandei străine interesate, care prin campanii abil întreţinute, nu creiază o atmosferă defavorabilă peste hotare. Menirea, actualului ciclu de conferinţe, va avea marele merit de a restabili în mod clar şi convingâtor, unele situaţiuni de natură a soluţiona definitiv, multe probleme de ansamblu care au întunecat viziunea netedă a cercurilor străine. Pe de altă parte, va fi încă un pas înainte pentru colaborarea Internaţională, ale cărei baze nu pot rezida decât într’o cunoaştere mai largă şi o mai justă comprehensiune a realităţilor istorice. (Citiţi continuarea în pag. II al. RECENZII R.F. A.HILLARD: Pactul dela Paris de TRAIAN HERSENI Ştiinţele sociale s’au desvoltat la nale. După războiu lucrurile sau noi după războiu mai mult şi mai fecund decât in întreaga perioadă anterioară. Faptul are desigur o explicaţie. Ştiinţele sociale ascultă şi ele de o lege utilitară cel puţin în apariţia şi desvoltarea lor. Frământările sociale atrag după de schimbat cu desăvârşire, structura socială a ţării e cu mult mai complexă, iar în afară se găseşte legată printro strictă interdependenţă economică şi politică. Interesele noastre s’au lărgit şi s’au adâncit. Faptul acesta a atras după sine proştiinţele cari să le lămurească, să le faiă transformarea ştiinţelor sociadescurce, să le orienteze. Ştiinţele ie şi le-a impus un ritm viu şi virtusesc rar să fie strict teoretice. Atens. Nouile generaţii ştiinţifice ceasta e nota lor deosebitoare faţă prinse în noua formaţie, s’au eonde filosofic, înainte de războiulo-jformat ,norilor necesităţi. Din acemânia n’ajunsese înlăuntru la aleaşi nevoi, datorită aceloraşi îmformaţie socială prea înaintată, iar a prejurări, s’au desvoltat şi studiile în afară, interesele ei se reduceau în1 de drept internaţional. Remarcăm în esenţă la problema întregirii naţio-* această privinţă activitatea susţinută şi metodică a lui Richard F. AHillard. După «Noua organizare a Imperiului Britanic» (1928) şi «Politica externă a României şi problema Uniunei europene» (1932). Hillard publică lucrarea asupra căreia ne oprim: «Pactul de la Paris Briand-Kellogg» (144 pg. 1933). Hillard se remarcă prin două însuşiri ştiinţifice: spiritul de metodă şi o documentaţie riguroasă. Nu lasă fără o cercetare minuţioasă nici o latură a problemei pe care o atacă Astfel cartea despre pactul de la Paris ne înfăţişează rând pe rând pactul în cadrul Istoriei Diplomatice (Partea I), în cadrul Sociologiei Politice (partea II), în cadrul Dreptului Internaţional (partea III) şi în cadrul Politicei Internaţionale (partea IV). La sfârşit cititorul este pe deplin lămurit cu problema. In ce priveşte documentaţia, Hillard cunoaşte şi întrebuinţează mai toate izvoarele privitoare la pactul studiat, ne oferă în privinţa aceasta mânuirea sigură a celor trei limbi principale în materie de ştiinţe sociale: franceza, engleza şi germana Bibliografia de la sfârşit este pe deplin edificatoare. La noi se scriu cărţi pe temeiul cunoaşterii unei singure limbi, cea franceză e uşor de închipuit gravitatea lacunelor de informaţie pe cari le putem surprinde. Hillard este între puţinii în materie cari nu intră în regula aceasta. Iată cum prezintă autorul însuşi importanţa pactului de care se ocupă: «Discutat în privinţa valoarei sale juridice, atacat în valoarea sa politică, Pactul de la Paris rămâne totuşi unul din cele mai importante tratate internaţionale. Dispoziţiile sale sunt invocate în toate conflictele ce s'au ivit în ultimii trei ani, principiile sale sunt statornic şi universal invocate pentru a regrementa relaţiunile de bună înţelege- re internaţională. Pactul de la Paris, deşi încheiat în afara instituţiunei de la Geneva, reprezintă totuşi — prin quasi-universalitatea sa şi prin angajamentul de renunţare la războiu — încoronarea întregii activităţi de organizare a Păcii, iniţiată prin pactul Societăţii Naţiunilor. Prin principiile novatoare în materia soluţionării conflictelor internaţionale, Pactul de la Paris este cel mai înaintat document al dreptului internaţional contimporan». Aşa stând lucrurile, lipsa unui studiu despre acest Pact constituia fără îndoială o lacună în literatura noastră de specialitate, lacună pe care Hillard a încercat să o înlăture şi credem că a izbutit pe deplin. Spicuim câteva date şi observaţii in legătură cu acest Pact. «In ziua de 6 Aprilie 1926, Aristide Briandministrul de Externe al Franţei, într’o declaraţie făcută presei, exprn