Dreptatea, decembrie 1935 (Anul 9, nr. 2440-2460)

1935-12-01 / nr. 2440

mi IX. No. 2440. 4 pagini­ ­ Laxele de tt­ai» Care faim' mir­­­n­erar conf. aprobării Directiunei­­ I’. T.T» No. 14.£56/t-W Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303142, Ad­ţia 341­02 După 17 aniBinefacerile cu sperţ ale lui Ion Ghiaţă Cum a devenit o asociaţie de ajutor, isvor de câştig pentru fostul prefect de Ilcov Cu gologanii altora, se construeşte o „Cetate“ pentru profitul familiei Ghiaţă Evenimentele ne-au silit să între­rupem­i câteva zile desvăluirile noas­tre cu privire la­., activitatea lui Ion Ghiaţă, fostul prefect de tristă a­­ducere aminte de la Ilfov. Le reluăm azi pentru ca opinia publică să aprecieze calitatea omu­lui pe care guvernul l-a găsit pro­priu, pentru a­­ promova dota pre­fectura de Ilfov în consiliul de ad­ministraţie al Băncii Centrală Coo­perativa. * Rapoartele celor trei inspectori: Goma, Pretorian şi Găceanu cari au anchetat gestiunea şi activi­tatea (!) lui Ion Ghiaţă, se ocupă şi de aşa zisa operă de binefacere cu care s’a îndeletnicit fostul prefect de Ilfov. Opera de "binefacere şi ajutor a lui Ghiaţă este însă un capo­d­operă de speculă ilicită pentru profitul său personal şi al familiei sale. O vom examina după constaturile celor trei inspectori şi în lumina adevărului, pentru ca astfel opinia publică să ia cunoştinţă cum nu­mitul Ghiaţă s’a jertfit pe altarul Patriei. Asociaţia lui Ghiaţă «Şcoala şi Cultura Română» a fost înscrisă la tribunal ca persoană juridică, cali­tate ce i-a fost acordată de justiţie pentru scopul ei, aşa cum rezultă din statute: ajutorarea fiilor de să­teni din jud. Ilfov cu casă, masă, spălat etc. pentru a-şi putea com­plecta studiile. V­eniturile asociaţiei Pentru această operă filantropică resultau din donaţii, cotizaţii, aju­toare diverse etc. Ce ţ- a gândit Gheaţă la o vreme? Să facă un internat pe lângă a­­ceastă instituţie de binefacere şi gra­tuitatea să fie înlocuită cu taxe plă­tite de şcolari. Aşa­dar, din asociaţie de ajutor şi binefacere, insti­tuţia lui Ghiaţă a devenit deodată cu scop lucrativ, cu beneficii şi cu venituri contrare statutelor ei. Aceasta este una din ma­rile culpe ale fostului pre­fect peste care d. luca a trecut cu o condamnabilă uşurinţa atunci când a ab­solvit pe Ghiaţă de orice răspundere. Iată ce spune inspectorul general contabil Găiseanu în această privin­ţă : 1) Internatul asociaţiei a început să funcţioneze din Septembrie 1931 încasându-se până la 4 Oct. 1935 din taxe şcolare SUMA DE LEI 2.747.849 2) In privinţa cuantumului taxe­lor cari se plătesc pentru elevii din jud. Ilfov variază între 5—12.500 LEI ANUAL. 3) Pentru orfanii trimişi de Asis­tenţa Socială, ministerul Sănătăţei plăteşte pe un an întreg 11000 LEI. 4) Studenţii din Ilfov — circa 150 la număr — au fost întreţinuţi gra­­tuit o parte din ei primind hrana în bani, CATE 450 (!) lei lunar. 5) In anul şcolar trecut au urmat în acest internat cursurile a şase cla­se liceale etatizate, un număr de 191 elevi, cari au fost întreţinuţi din ta­­xele PLĂTITE DE EL 6) Pentru anul şcolar 1935 — 1936 8­ au înscris în cele 7 clase de liceu ale internatului 267 elevi, dintre care 74 orfani trimişi de ministerul să­nătăţii. Oprim aci constatările ins­pectorului Găiseanu pentru a face comentariile necesare. Cu toate că această aso­ciaţie îşi sices «societate de binefacere şi sprijin cultu­ral», totuşi, pentru orfanii internaţi se plăteşte de mi­nister 11.000­­lei de fiecare. I­ntrebăm­­ cu ce drept ? D. luca »Muşama nu şi-a pus şi d-sa această între­bare când prin rezoluţii I pusă l’a absolvit pe Ghiaţă de orice răspundere? * (Continuarea în pagina „ II-a) Mâine, se împlinesc 17 ani de-' aiul s’a alipit Ardealul la vatra veche. Elanul dintâi, entuziasmul reve­derii, bucuria năzuinţei înfăptuite, beatitudinea pe cari ti-o dă idealul preschimbat în realitate, n’au lă­sat să se întrevadă, — vai, — tris­teţea de astăzi. Instalarea noastră în drepturile istorice, în acele im­prescriptibile drepturi de care s’a vorbit cu un patos al justiţiei jus­tificat, coincide cu începuturile u­­nui ev de mari frământări şi socia­le şi economice şi, mai cu seamă, spirituale. Dacă hotarele noastre au fost aşezate pe acele destine e­­terne pe cari a fost fixată geogra­fia şi istoria noastră; dacă prăbu­şirile unui vast imperiu, mâncat înlăuntru de toate rănile epocilor decadenţei­ ne-au lăsat pori de res­piraţie naţională; dacă, în sfârşit, complexul joc al forţelor politice, întretăiate pe planul internaţional, a lăsat loc liber pentru afirmările noastre etnice, — noi n’ar fi tre­buit, in schimb, să deviem de la li­nia pe care se mişcă forţele vii ale unuii popor, îmboldit de puternica aspiraţie de a-şi creia preponderen­ţe în concertul seminţiilor lumii. Câmp liber pentru afirmarea in­dividualităţii noastre etnice, posi­bilităţi însemnate pentru consoli­darea prestigiului nostru, — numai că se impuneau posibilităţile or­ganizate, toţi factorii activi ai mi­ncii, împinşi în ritmul viu al ac­tivităţilor creatoare, şi, mai ales, reintrarea în realităţi româneşti. După răsboi, vânt nou de prime­nire socială bate în toate ţările. Oa­menii vechi sunt trecuţi la muzeu, instituţiile vechi sunt prăbuşite, ve­chile principii îngropate. In unele părţi, această primenire s’a efec­tuat cu mari pierderi, în urma per­turbărilor generale; în altele, însă, s truda migăloasă, tenace, chibzuită, a adunat rezultate tot atât de pozi­tive, într’un total de foloase care se pot oricând compara cu ce a re­zultat, după frământări, în alte ţări. Statele noui, ca Cehoslovacia, şi reînviata Polonie; şi­ forţele noui, ca Germania, Rusia, Italia şi chiar Turcia lui Kemal Mustafa, n’au isbutit să dobândească prima­tul politic decât prin puterea de încorporare în realităţile lor isto­rice şi în linia amăgirilor, deveni­te principiu de viaţă în colectiv. Prin ceia ce reprezintă, ele demon­strează că noul comandament în virtutea căruia s’au sguduit teme­liile lumii, pentru a face loc sub soare şi altor naţiuni, n’a fost nici Utopie, nici eroare. După şaptesprezece ani, de când tratatele au consfinţit unirea noa­stră cu Ardealul, ţara noastră este mai dezolată decât oricând. In preziua marei aniversări, la cari ar trebui să fie prezente toate cu­getele curate cari au lucrat la con­solidarea fiinţei noastre naţionale,­­Ardealul se adună în sobor econo­mic pentru a desbate, — ca să nu zi­cem pentru a protesta, — împotriva întregei poliţiei dusă până acum- iar Basarabia, e mare amară de ge­mătul foamei, peste care planează spectrul teribilei mizerii. Congresul economic care s’a în­trunit, la Cluj, n’are decât a cons­tata cât au absentat guvernele de­la rezolvarea unor probleme de ca­re atârnă viaţa naţională. Şi după constatare, să se ajungă la închee­­rea a ceia ce am cucerit prin f­orţa baionetelor şi prin voinţa masselor se spulberă prin infiltrarea econo­mică a minoritarilor şi prin lipsa de patriotism a conducătorilor. După şaptesprezece ani, nu mai sunt de faţă nici veşnicii luptători căzuţi pe rând, ca brazii, din co­drii Ardealului. Iar câţi au mai rămas, se încleştează între dânşii pe dorinţe şi pe principii, cari nu au măcar valoarea de a declanşa puteri mari de muncă. Iar în timpul acesta, minoritarii îşi croesc loc cu coatele, isbind, când pot, cu sete, în punctele de rezistenţă ale românilor. Situaţia economică disperată a Ardealului ar fi de desconsiderat numai în cazul când ar sta în legătură cu disperarea generală a economiei naţionale, dar ea se corelează cu nişte comandamente cari prive­­gh­ează la însăşi raţiunea noastră de a exista. Dacă nu s’ar fi făcut simţită lipsa de autoritate a statu­lui, dacă nu s’ar fi făcut simţită imprudenţa, nesocotită şi bicisnica purtare a conducătorilor, n’am fi asistat la durerosul spectacol ofe­rit mai dăunăzi de sumeţul episcop Glondys şi n’am înregistra fermen­tări de poporaţii, înlăuntrul orga­nismului naţional­ Până la acea vreme ideală a spi­ritualizării graniţelor, noi ar fi trebuit să îndesăm frontierele cu e­­lementele active ale propagandei românismului şi să ne îngrijim, unde sunt zonele primejdioase, în cari pătrunzând morbii de compo­­zanţi, că riscăm să umplem cu moartea fiinţa noastră naţională. Şi dacă, toate actele de guvernă­mânt s’ar fi săvârşit în lumina a­­cestui înalt principiu de stat, n’am mai fi intabulat desmăţul revărsă­rii de miliarde la bănci spoliatoare dirijate de cămătarii liberali, în vreme ce, în Transilvania, pânza bancară se destramă pentru a face loc reţelei de zale financiare ţesu­tă cu pază mare de către minori­tari. După 17 ani, Ardealul s’a adunat să constate suferinţele. Un congres economic în locul unei aniversări naţionale. MOMENTE D. Dorel ovaţionat? S’a scris în tinele ziare, că d. Do­­rel Dumitrescu, a fost ovaţionat de studenţ­i. Se lăsa să se înţeleagă, că aceas­tă ovaţiune ar fi de ordin politic, spălând ruşinea suferită de d. Do­rel, cu ocazia transferului Nacht- Vasilescu-Tony­ Călătorescu. Un grup de studenţi, scandali­zaţi de această interpretare, ne tri­mite un protest. Iată ce spun ei: Cu vre­o patru­­cinci zile înainte de deschiderea cursurilor, colportori liberali, stre­ini de studenţime, au lansat svonul că d. Dorel va oferi un banchet studenţilor pentru o manifestaţie de simpatie ce urma să i se facă la deschiderea cursului. In acea zi, un grup de şase indi­vizi, streini de universitate, stre­curaţi pe sălile facultăţii, au ova­ţionat pe d. Dorel. In sală, profesorul Grigore Du­mitrescu — Dorelul nostru — şi-a făcut obişnuita oră de curs. La sfârşit a fost aplaudat, dar nu ca un gest de solidarizare cu Nachi-Vasilescu, etc., ci ca de obi­­ceiu. Studenţii, aplaudă la sfârşitul o­­rei de curs, pe toţi profesorii. Pe unii pentru talentul lor, de a ex­pune cursul, pe alţii, de bucurie că au scăpat de chinul ascultării. Este o insultă adusă studenţilor, a se crede că d. Dorel a fost ovaţio­nat pentru alte considerente. Am reprodus aici, întocmai, câ­teva pasagii din memoriul studen­ţilor, scandalizaţi de interpretarea politicianistă ce s-a dat unei atitu­dini a lor, faţă de un profesor. Un cămin uitat de"Dumnezeu Fiindcă veni vorba de studenţi, să relevăm şi un protest, ridicat împotriva conducerii unui cămin studenţesc. In calea Şerban Vodă, există un cămin locuit de studenţii orfani de război. In ce condiţiuni funcţionează a­­cest cămin, mai bine să nu amin­tim. Conducător al căminului este un domn Dumitru Protopopescu. Ace­sta promisese la instalare nişte »inovaţii noui» (cuvintele sunt ale sale). Studenta cer o grabnică interven­ţie a celor în drept şi o preocupa­re mai atentă, de soarta lor neno­rocită. UN ACORD PARLAMENTAR ---------O© LOC--------- La Cameră şi la Senat s’a citit o declaraţie comună prin care se anunţă că ia fiinţă un bloc parlamentar naţional. «Biocul de dreapta» s’a înche­iat intre «Frontul Românesc» prezidat de tt. dr. Alexandru Vajda*Voevod şi partidul naţio­nal creştin al d-lor Cuza şi Go­ga Acordul parlamentar al blocu­lui s’a făcut pe baza unui pro­gram, cetit solemn — cu oare­­cari greşeli gramaticale — la Se­nat de d. D. R. Ioaniţescu şi la Cameră de d. Goga. Acordul parlamentar a fixat «o identitate de credinţe şi so­luţii*. Care sunt aceste soluţii origi­nale? Primul punct programatic se referă la o «afirmare în orice împrejurare a instituţiei monar­hice şi păstrarea intactă a pres­tigiului Tronului, aceasta fiind garanţia supremă a unităţii de Stat la Români». Este oare atât de originală a­­ceastă «soluţie»? Nu sunt toate partidele din România profund monarhice? Acordul deschide uşi deschise în această privinţă • •* Se mai vorbeşte despre «apli­carea principiului naţional în armată, justiţie, administraţie şi Învăţământ». Blocul naţional face inutil ex­ces de zel. In armată, justiţie, administraţie şi învăţământ, na­ţionalii sunt reprezentaţi inte­gral. In aceste domenii nu s’a dat voie minoritarilor ca să pă­trundă. Acest punct programatic s’a realizat. Acordul parlamentar al blocu­lui de dreapta, in afară de de­magogia naţionalistă pe care o face, a mai intercalat un aliniat de politică externă care echiva­lează cu pierderea unei mari bă­tălii a poporului românesc. Aliniatul de politică externă al blocului de dreapta nu pome­neşte nimic de Geneva şi de So­cietatea Naţiunilor. In privinţa revizionismului sgomotos germ­ano-maghiar, blo­cul de dreapta a renunţat la ter­menul consacrat de «intangibili­­t­ate a tratatelor», m­ulţumindu­­se cu «respectarea graniţelor noastre» prin «păstrarea tratate­lor internaţionale cari le garan­tează». D-nii Vaida şi Goga au accep­tat punctul de vedere al d-lui A. C. Cuza, bătrânul profesor ma­niac de la Iaşi. Prin formula de politică ex­ternă se dă satisfacţie deplină Germaniei. Nu se mai vorbeşte de «intan­­gibilitatea tratatelor» şi de men­ţinerea lui status quo, ci numai de «păstrarea tratatelor interna­ţionale» care garantează grani­ţele noastre. Baza de susţinere a frontierelor noastre se îngustea­ză prin această formulă. Trata­tul de la Versailles este lăsat în grija Germaniei. Noua politică externă inaugu­rată însemnează — pe lângă o trădare evidentă a intereselor Prima lege de care trebuie să mă preocup­e legea administrativă. Voi atinge în treacăt numai câteva puncte caracteristice, în cari se exteriori­zează întreaga mentalitate liberală. Iată ce spunea Ioan Brătianu în anul 1876: „Trebue să dăm comunei „şi judeţului o viaţă proprie, care „să le facă să iasă din lâncezeală. „Autonomia locală, exercitată cu in­teligenţă va face din fiecare judeţ „şi comună forţe puternice şi toate „comunele şi judeţele din România, „vor face o ţară puternică". Va să zică autonomia şi viaţa pro­prie se preconizează de atunci. Nu parcurg toate legile şi seriile de legi, votate în decursul vremii, de partidul liberal. Mă voi opri numai la legea actuală, Tătărăscu-Inculeţ, ca să ve­dem cum s-a tradus Mențiunea înte­meietorului partidului liberal, în o­­pera legislativă a actualilor condu­cători ai acestui partid. . Un capitol însemnat din legea ad­ministrativă este teritoriul satului. Partidul naţional-ţărănesc a înţeles să fixeze în aceiaşi unitate adminis­trativă pe toţi locuitorii, cari se simt noastre substanţiale — şi o nai­vitate patentă. Abandonarea tratatului de la Versailles aduce după sine în mod automat revizuirea tratatu­lui de la Trianon. Acest text se agravează în semnificaţia lui prin lipsa orică­rui rând asupra forului de la Ge­neva. Se cunosc părerile d-lui A. C. Cuza asupra Societăţii Naţiuni­lor. Profesorul antisemit o con­sideră ca pe..., «un instrument al Rahalului», d-nii Laval, Eden, Hoare, Titulescu şi Beneş, fiind, simple păpuşi ale..., Internaţio­nalei III. Aceste idei abracadabrante au devenit program de guvernă­mânt în România? «Programul minimal» cetit în Parlament de către blocul de dreapta însemnează o categorică excludere a acestui bloc din rân­durile instrumentelor serioase naţionale din viaţa publică. Blocul de dreapta este un bloc al aventurii şi al unei deşănţate demagogii. In declaraţia cetită la Cameră şi la Senat, d. A. C. Cuza a re­purtat o victorie desăvârşită. Programul antisemit şi cel de politică externă a fost acceptat în întregime. .Politica externă preconizată de d. Cuza însemnează abando­narea celor mai tari poziţii ale ţă­rii noastre în concertul inter­naţional. Aceste fantasmagorii nu pot fi cu niciun preţ socotite ca elaborate serioase şi ca indi­caţii pentru o guvernare, consăteni între ei. Baza de activitate a unei comune, viaţa locală şi ţesă­tura sufletească a voinţei locuitorilor sunt elemente, cari determină grani­ţele comunei. Cum a ajuns teritoriul, baza ma­terială pe care stă o comună, sub legea din 1934? Teritoriul unei comune, contopirea sau deslipirea de alte unităţi admi­nistrative se poate face de 3 mem­bri ai comisiei interimare cu alţii 3 din cea de a doua, fără consimţă­mântul şi manifestarea de voinţă a celor conduşi. La ce situaţii artificiale şi uneori ridicole se poate ajunge, e uşor de înţeles. Iată, comuna Furnicoşi. Fiindcă nu s’au găsit zece oameni, cari să suporte apăsătoarea onoare a fi consilieri comunali liberali şi nici 20 de propunători, cari să su­porte aceiaşi onoare de a fi făuri­tori de consilieri liberali, puternicii zilei au alipit-o de comuna Mihăeşti. Numai că nici prefectul care a des­fiinţat-o n’o numeşte nici acum după desfiinţare comuna Mihăeşti ci tot... comuna Furnicoşi. Necontestat că Legile satului de NICULAE ŞUŢA Titlul are nevoe de o respm­.gere şi o precizare: a vorbi despre legile satului ar însemna să analizăm toate dispoziţiile ce privesc viaţa satului şi cari există astăzi, precum şi a secîn­­ţa modificările, retuşările sau trans­formările radicale mai ales, pe care le va impune concepţia naţional-ţă­­rănistă — subiect vast. Aş putea deci întrebuinţa mai bine titlul: „însemnări pe marginea unor legi ale statului’’, căutând ca din e­­xaminarea sumară a legilor caracte­ristice să desprind mentalitatea, care a rezidat la baza legilor, în statul li­beral şi mentalitatea, care se degajă din noul program al partidului na­­ţional-ţărănesc. In cadrul astfel limitat prima în­trebare care se pune este: Statul liberal este sărăcăcios în legiuiri, cari privesc viaţa satului? I. Dacă ar citi un străin tabla de materii din colecţia Hamangiu ar gândi că nu sunt multe ţări, cari să aibă un aparat de legiuiri săteşti aşa de complect cum l-a avut Ro­mânia. Dacă aceiaşi tablă de materii ar citi-o un Român cunoscător şi al realităţii vieţii săteşti, ar constata legi multe, poate prea multe, dar în primul rând distanţa între lege şi realitate. Aveam armatura legisla­tivă complectă, dar legile acestea n’au avut nicio putere creiatoare şi transformatoare asupra vieţii satu­lui. N’au fost ostaşi adeviraţi cari să compună oştirea constructivă de ri­dicarea satelor, ci ostaşi cari apar pe scenă pentru ostentaţie, schiţând gesturi vitejeşti, dar fără să treacă l­a faptă şi jertfă, fiindcă e numai... aparentă, simulaţiune, teatru, faţă de trecut este un progres: altă­dată schimbarea de guvern muta la Mizil, felinarul de la un şef politic la celălalt şef politic, acum schimba­rea guvernului mută, nu felinarul ci o întreagă comună. Par'că ar fi un progres! .__. Obiectivitatea mă obligă să spun că n’am avut un prefect necivilizat, ci unul care a menţinut raporturi normale cu partidele din opoziţie. Dar în momente de strâmtoare, iată că îşi dă... liberalismul pe faţă. Este elementar pentru orice om, care voeşte să des­volte o viaţă adminis­trativă normală ca alegerile să fie cu desăvârtire corecte şi rezultatele lor să nu fie măsluite, fiindcă toc­mai alegerile au menirea de a selec­ţiona, de a recruta tot ce este iniţia­tivă privată, tot materialul omenesc ce năzueşte la ridicarea şi înflorirea culturală şi economică a satului. Las la o parte faptul că legiuitorul n’a fixat un termen obligatoriu înăun­trul căruia să se efectuieze toate ale­gerile,­­ nici faptul că se fixează în timpul muncilor şi în zi de lucru la mijlocul săptămânii şi mă voi ocupa numai de caricatura consilie­rilor de drept. Normal este să existe consilieri de drept, la cari să se ape­leze să-şi aducă aportul lor de cu­noştinţe tehnice, pentru propăşirea comunei; anormal este când aceşti consilieri de drept au destinaţia de a falsifica rezultatul votului. Citez un singur exemplu: Acum un an mă duc în comuna mea natală Domneşti să fac propagandă în alegerile ce aveau loc în ac£a zi. Vine la mine preşedintele comisiei interimare şi îmi spune: „Degeaba „te mai strădueşti, fiindcă tot eu o „să fiu primar, căci trei locuri tot „obţin şi cu cinci consilieri de „drept, — funcţionari, cari votează „şi ţin cu guvernul, am să fiu ales", şi în adevăr că preotul, învăţătorul, agronomul, veterinarul şi şeful O­­colului Silvic adăugaţi la ceilalţi 3 aleşi ar fi dat majoritatea necesară. Consilierii de drept ar fi avut rolul de a dejuca voința manifestată a sa­tului. Dar nu și-au putut ajunge scopul. ---------------------------------------------3 (Citiți continuarea în nan. 2.d­i Duminica­­ Decembrie lass 2! l­ei Sentinţa Tribunalul Ilfov a rostit sentinţa în procesul transferului. Au fost condamnaţi toţi inculpa­ţii, afară de d. Tony Iliescu, care a fost achitat. Par’că îi si stă rău fostului vice­preşedinte al Senatului, in noua situaţie, alături de foştii săi amici. In definitiv aceştia n’ar fi putut fate nimic fără sprijinul d-lui Tony. D-sa era persoana cu influenţă şi cu mare trecere la Banca Naţio­nală. Din desbaterile procesului, a ree­­şit clar amestecul d-lui Iliescu. Toată afacerea n’ar fi fost posi­bilă fără d. Tony. Conciliabulele din cafenele sau dela prefectura poliţiei, unde sălaş­­luia Călătorescu, nu puteau avea ur­mare dacă nu exista un dom­n Tony Iliescu, o influenţă mare a sa la Banca Naţională, un guvernator Dorel şi o prietenie strânsă Tony Dorel. Belgienii ar fi fost purtaţi ca vorba şi în foarte scurtă vreme s’ar fi covins şi ei că au deaface cu es­croci. In orice caz, n’ar fi marşat şi n’ar fi plătit bani. Afacerea nu li s’a părut «serioasă» şi favorabilă decât în momentul în care a apărut d. Tony. Garanţia adusă de vice-preşedin­­tele Senatului, în funcţiune, era preţioasă. In acel moment afacerea transferului a început să se desem­neze. Şi numai prin prezenţa d-lui To­ny Iliescu. Totuşi, sentinţa tribunalului îl o­­coleşte şi-l lasă pe din afară. D. Dorel Dumitrescu, purtând o mare răspundere, demisionează din fruntea Băncii Naţionale şi nu nu­mai că nu compare pe banca acu­zaţilor, dar primeşte chiar 1 leu des­păgubiri civile. D. Tony e achitat. Numai mărunţeii actori ai aface­rii, se aleg cu închisoare. După transferul banilor, s’au tran­sferat — prin sentinţa de erl — şi pedepsele. — — Cu iurta... «Viitorul» dă alarma împotriva noastră, cari am fi «opoziţie păti­maşe». Nu toată lumea poate face opo­ziţie dulce, ca d-nii Goga şi Cuza. .. *Porunca Vremii» se întreabă dis­perată: «Câte palme să mai aştep­tăm?» Tocmai acum se vaită, când abia s’au obişnuit cu elef ’ "" .j.:­ & Un apel din ziarul d-leii I de Lăp­­tărie: — «Români, abonamentul vostru ne asigură demnitatea». Denmitatea cauciucurilor, a lap­telui comunal, etc­. ?— «Ţara Noastră» vorbeşte de «Lecţia d-lui A. C. Cuza». Ştiţi, singura lecţie făcută de d. Cuza, în viaţă, asupra spargerii geamurilor. * Ziarul d-lui Goga, ne informează exact: «Cât ţine o minciună». Au început să se convingă că nu le mai merge sistemul? „Pregătirea legilor“ — Abia acum î­n Şeful partidului liberal, d. Const. I. C. Brătianu, adversarul tenace al veselului Guţă Tătărăscu, a con­vocat la clubul liberal pe toţi pre­şedinţii «Cercurilor de studii» ai partidului, «ca să alcătuiască pro­gramul şi să reia lucrările atât de utile pentru viaţa publică a ţării: lucrările de pregătire obiectivă a legilor şi reformelor sociale». Oricât vi s’ar părea de straniu — şi pe drept cuvânt — totuşi aşa este: partidul agramaţilor şi anal­fabeţilor, al negustorilor şi cârciu­­marilor, are... «cercuri de studii». Studiul care presupune intelec­tualitate­a şi partidul liberal!... Ne-aducem aminte că un Ştefani Zeletin, teoreticianul clasic al li­beralismului român, sociologul stră­­­lucit al burgheziei române, gândi­torul înaintea căruia ar fi trebuit să-şi scoată pălăria cu religios res­pect toţi adepţii şi membrii parti­dului liberal, n’a avut loc în cadra­re acestui partid. Şi-a dat seama o­­mul că liberalii noştri nu sunt... li­berali, că n’au conştiinţa ideologiei pe cari o împărtăşesc, şi ea în rea-, Utate sunt nişte negustori cari poartă o firmă politică. La rândul lor, negustorii nu s’au recunoscut in scrierile strălucitu­lui spirit care a fost profesorul da istorie socială dela Facultatea din Iaşi. s_ Un caz din multele cari vădea« tragicul conflict dintre prostie şi inteligenţă, dintre materie şi spirit Dar să admitem în sfârşit, că îtt partidul liberal există şi cercuri d® studii, că există deci şi capete ca­pabile de studiu şi gândire, cu toa­te, că acestea, dacă vor fi cumvae, servesc ca simplă ornamentaţie în prăvălia negustorilor. Să admitem, din moment ce d. Brătianu, el însuşi un cap strălu­cit, îi convoacă la o discuţie — de­sigur teoretică — pe toţi preşedin­ţii de cercuri. Scopul acestei convocări este stu­diul şi pregătirea legilor ce urmea­ză a fi votate în actuala sesiune parlamentară. Iată un fapt, din care se vede câtă seriozitate au aceşti oameni pentru opera legislativă. O întreagă vacanță, nu s-a gân­dit nimenea la pregătirea pe înde­lete a proectelor de legi. A venit­­ în plus şi prorogarea parlamentu­lui cu o lună. Legile tot n'au fost însă pregătite. Fireşte, oamenii e­­rau absorbiţi de afaceri, de intere­sele personale. Acum, domnii gânditori ai parti­dului liberal, s’au trezit în sfârşit. Şi a­cum abia, când corpurile le­giuitoare s’au deschis, îşi aduc a­­minte d-lor că trebuesc pregătite legile. Pregătita... îşi poate da oricine seama câtă temeinicie pot avea nişte legi cari vor fi întocmite în pripă, ca să nu stea Parlamentul în zadar și să nu se închidă sesiunea. Iată, așa ca în această problemă, procedează regimul în toate cela­lalt. B——iHUIDUIM.........­ IN PAG. IV-ai Anteproectul meseriilor stârneşte protestul tuturor organizaţiilor profesionale

Next