Dreptatea, mai 1936 (Anul 10, nr. 2556-2577)
1936-05-01 / nr. 2556
ANDI X. NO. 2556. 6 pagini Taxele de francare plătite in numerar cont. aprobării Directiunei Generale P. T. T. No. $4.856 /92p| Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303[42, Adţia 341|02 »»Perfectul“ acord intra d-ni Dinu Brătianu şi Gin. Tătărascu D. Gh. Tătărăscu, preşedintele consiliului de miniştri, a fost, în sfârşit, primit în audienţă de către d. Dinu Brătianu. • După doi ani de sâcâieli şi dupădouă săptămâni de lupte cumplite în interiorul partidului, s’a căzut la un acord. D. Dinu Brătianu va fi ratificat de către organele statutare ca şef al partidului liberal. D. Gh. Tătărăscu va fi proclamat ca unic vicepreşedinte. Au rămas nelămurite două puncte: 1. dacă se va înfiinţa un comitet de direcţie care să tuteleze pe preşedintele partidului, . 2. când se va convoca acel faimos şi fantomatic congres al partidului liberal, care nu s’a mai întrunit de cini ani de zile. Dela ieşirea din audienţă dela d. Dinu Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri d. Gh. Tătărăscu a declarat că se găseşte în „perfect acord” cu şeful său. Acum câteva zile, dădea din umeri, mirându-se că partidul pregăteşte un congres: d-sa „continuă înarmarea ţării”. 11. Să nădăjduim că d. Tătărăscu nu "utilizează ieftina retorică la înarmare pe care o întrebuinţează atât de copios în luptele interne de partid. La ce se reduce „perfectul acord” încheiat cu d. Dinu Brătianu? Şeful actual al partidului liberal caută să câştige timp. S-a opus mai întâi la convocarea congresului. A însărcinat pe d. Bebe Brătianu să dea un comunicat prin „Universul” prin care batjocorea opera de guvernare a uzurpatorilor hasisto-tătărăscăni. Pregăteşte venirea în partid a d-lui George Brătianu. Caută pe toate cărările să se desolidarizeze de acţiunea şi de faptele acestei guvernări. Refuză să participe la o solemnitate de comemorare a lui I. G. Duca la Ploieşti pe temeiul că acolo se află fieful unui şperţar politic, ing. Petre Bejan, tovarăşul lui Petre Ghiaţă, prietenii d-lui Tătărăscu. Nu scapă nici un prilej pentru a diminua autoritatea unui prim-ministru, ieşit din sânul partidului liberal. Ce face, în schimb, d. Brătianu? Pentru a nu ieşi cu prestigiul scăzut, a căzut de acord cu convocarea congresului, dar data lui o va stabili în conformitate cu capriciile sale personale. întâi, trebue să-şi facă o cură de băi la Regat în Franţa. După ce se va „întrema”, se va mai gândi. Poate, că îi va conveni într’o zi să asiste şi la o solemnitate prin care este confirmat de 4 ani şef suprem al d-lui Guţă Tătărăscu. Ceea ce se petrece în partidul liberal nu se poate defini decât ca o tragicomedie. Aceşti oameni nu sunt serioşi. Deşi au toate motivele să se dispreţuiască reciproc preferă să rămână în aceiaşi barcă până la un moment oportun, când fiecare nădăjduieşte să scufunde pe celălalt. , S’au trecut limitele unei ipocrizii convenţionale. S’a ajuns la grosolane trageri pe sfoară şi la insulte publice, aşa cum a fost cazul interviewului elaborat de d. Bebe Brătianu. „Perfecta înţelegere” între cei doi şefi este, în fond, o răfuială la lumina zilei, şi numai amânarea zilei Când vor oferi material pe ring. ...Oalele sparte in această luptă le plăteşte tara. D. Dinu Brătianu a tolerat la guvern pe d. Gh. Tătărăscu în schimbul unor substanţiale servicii din budgetul statului pentru vechile instituţii bancare brătieniste. Din prada budgetului s’au înfruptat ambele tabere. Cearta este numai asupra părţii leului din prada comună...« . MOMENTE Fatalitate Ţara aceasta românească are nu numai fatalităţi geografice. Ea suferă de necunoaşterea vecinilor şi, în special de lipsa de cunoaştere a Rusiei, îşi formează după zvonuri de cafenea şi preferinţe personale, fiecare câte o Părere, care se generalizează necontrolat. La aceasta se adaugă apoi refuzul de a examina serios situaţia, cu credinţa prestabilită că ştie totul «din auzite». Aşa a fost înainte de răsboi, când fără să se cunoască structura socială şi starea socială din Rusia, vecina noastră de la Răsărit a fost socotită, necontrolat, ca o formidabilă forţă. E de-ajuns să ne amintim formula rămasă de pomină, care a circulat atunci că «Rusia este un imens organizat». Cât de organizat a fost, s-a văzut. Aşa se repetă lucrurile şi-acum, dar cu un efect invers. Tot aşa, prin acelaş mecanism de psihologie colectivă, întors pe dos, vecina noastră dela Răsărit este socotită, necontrolat, ca o forţă neglijabilă cu care nici n’ar avea ce face oricare dintre puterile Europei. Eroare la 1914, eroare la 1936. Manevrele din toamna anului 1935 cu tema «Apărarea Kievului» rulate în film la Scala, au ilustrat concret eroarea în care se găsesc acei care vor să dispreţuiască forţa Uniunei Sovietice. Oare nu-i posibil să fim serioşi ?! Mutaetanul — « N1H.IPI1—» «Viitorul» caută să discute temele de program desvoltate la întrunirile profesionale pe care le ţine partidul naţional-ţărănesc. Programul partidului nostru a fost pe larg desvoltat cu încadrarea tuturor problemelor într’o concepţie unitară. Discuţia acestui Program a fost deschisă în opinia publică. Oricine este în drept să-l analizeze, să-l critice, să-l aprobe sau nu, să arate părţile rele ca şi părţile bune, care sunt, precum şi motivarea lor. Aceasta e o operă pe care o şi dorim. Ca să se facă documentat şi cel puţin tot atât de serios pe cât a fost prezentat de noi. «Viitorul» o face după măsura capului său, prostește. Politicianizează Problemele economice. Le reduce în raport cu d. Tătărăscu. Polemizează. Aici nu e chestia de polemică. Sunt probleme economice, financiare, intelectuale, sociale care cer soluţii. S’au arătat neajunsurile şi s’au propus soluţii. Să le discute, dacă-l tae capull . Vorba e, că nu-l tae. Războiul de mâine de general CONST. TANASESCU II Ce trebue să facă — fără nici unii, care ne urăsc, ne invidiază, şi întârziere — autorităţile comunale şi ministerele de resort, pentru a se evita un caz de atac prin surprindere şi a se reduce pierderile în oameni la minimum posibil, a se stinge sau localiza incendiile şi a se ocroti marile stabilimente, industriile, instalaţiile de apă, gaz, lumină? etc. Pentru a intra în fondul acestei chestiuni, cred necesar să reamintesc: — Că, trăim în vremuri cu totul excepţionale, ce ameninţă liniştea humei; — Că, popoare şi continente întregi cuprinse de frigurile răsboiului, fac pregătiri şi enorme sacrificii materiale. — Că, noi românii mai mult ca oricând, suntem vizaţi de duşmaaspiră într’un viitor apropiat să tragă cele mai mari foloase de pe urma unei defecţiuni a noastră în complicaţiunile urzite de ei, mai ales în Europa Centrală şi răsăriteană. — Că, se pare a fi uitat cu desăvârşire tot ce am întâmpinat pe timpul neutralităţei din 1914-1916 cu privire la lipsuri şi greutăţi de a ne procura armament, muniţiuni şi altele; am uitat deprimarea complectă şi deruta tuturor, după câteva luni de la începerea răsboiului, am uitat pierderile şi umilinţele la cari au fost supuşi atât combatanţii, cât şi cei rămaşi în teritoriul ocupat de duşmani, şi că, datorită numai unui concurs de împrejurări favorabile nouă, abia am putut restabili echilibrul pe frontul din Moldova. Dacă ne-am reabilitat în parteadoua a campaniei, aceasta s’a datorat unei pregătiri serioase, şi mai cu seamă faptelor excepţionale de arme, patriotismului şi cuminţeniei ofiţerilor şi bravilor soldaţi români, cari prin acţiunile fulgerătoare dela Mărăşti şi Alărăşeşti, au învins cea mai încercată, dârză şi perfect utilată armată din lume. — Şi acum, de ce să n’avem curajul să mărturisim adevărul, că am trăit prea multă vreme după răsboiu într’un „Dolce-jarmiente”, cu speranţa în dezarmare, în Liga Naţiunilor, în discursuri pompoase, şi cu lozinca: „prin noi înşine”, preocupându-ne frământările politice, interesele personale şi altele; adică, dezorientare şi nicio grijă serioasă pentru ziua de mâine, nicio teamă de consecinţele nepâsărei sau neglijenţei? De ce am uitat aşa de repede? Şi cum se face că în timpurile nesigure de azi, când ne vin avertismente din toate direcţiunile, se mai găsesc încă la noi „naivi”, cari mai speră în pacea eternă? Căci, si I tuaţia internaţională şi convulsiunile tuturor popoarelor, — mai ales în Europa — ne dovedesc cu prisosinţă, că ea nu mai poate fi menţinută multă vreme. Nu intenţionez şi nici nu mi-a trecut prin gând, să aduc acuzaţiuni individuale, fiindcă am convingerea că, dacă nu s’a lucrat mai intens, şi nu s’a desăvârşit aceea ce trebuia să fie aproape terminat până azi, vinovaţi sunt toţi — şi civili şi militari. O parte dintre ei, cari au avut şi conducerea destinelor neamului, este vinovată, fiindcă n’a acţionat cum trebuia (când posibilităţi erau din belşug), pentru a realiza mai din vreme siguranţa graniţelor şi liniştea în interior. Alta, fiindcă n’a reacţionat neîncetat, spre a impune să se facă cu precădere, tot ce era necesar pentru garantarea siguranţei şi numai după aceea, să se treacă la preocupări de ordin cultural, economic, etc. Evident s-a întârziat şi acum suntem datori să pornim cu hotărâre pe drumul indicat de cerinţele urgente, încetând fără nicio şovăire tot ce pare puţin serios şi nu corespunde cu situaţia de moment; altfel uşurinţa ne-ar putea pune mai târziu în faţa unor evenimente cu consecinţe incalculabile pentru ţară şi pentru toată munca noastră. Examinând clar ceea ce s’a făcut în alte ţări, pentru a se preîntâmpina şi a se micşora efectul bombardamentelor aeriene în caz de răsboiu, ne vom da mai bine seama de tot ce s’a realizat şi ce mai este de făcut la noi. Să luăm de pildă Germania. Din ceiace s’a scris în presa străină, reproducându-se şi în presa noastră, cum şi din cele constatate de anumite persoane marcante — engleze şi franceze, cari au avut posibilitatea să se informeze aproape cu preciziune, de tot ce s’a realizat în această ţară (unde se urmăreşte distrugeea tratatelor, revanşa şi reabilitarea aliaţilor de eri), rezultă fără îndoială, că poporul german trăieşte azi momente de exaltare răsboinică şi nu face altceva mai bun, decât să se pregătească pentru înfăptuirea unui plan uriaş. Germania — cu enorme sacrificii materiale — şi-a asigurat toate frontierele prin fortificaţii uriaşe şi inespugnabile; a creiat aviaţiei sale baze de odihnă, de plecare şi de aprovizionare în toată siguranţa, construind aeroporturi subterane, puternic blindate şi greu de descoperit de aviaţia duşmană. . A depozitat de pe acum mari cantităţi de armament, muniţiuni, explozibile, hrană şi altele, transformând întreaga reţea telegrafică şi telefonică de la periferie la centru în reţea subterană, gata să funcţioneze în linişte şi neîntrerupt, pe orice timp şi in orice împrejurare. In interiorul ţarei, toate oraşele mari sunt puse la adăpost de bombardament aerian, prin măsuri practice extrem de scrupulos verificate şi serios executate; prin construirea multor adăposturi blindate, bine ventilate şi bine cunoscute de cetăţeni; prin dotarea populaţiei cu tot ce este necesar pentru apărarea contra gazelor; prin asigurarea funcţionarei în mod permanent, a luminei, a hranei, alimentarea cu apă şi a îngrijirei medicale, precum şi prin luarea celei mai practice şi mai rapide măsuri pentru stingerea incendiilor. Uzinele electrice şi instalaţiunile de apă sunt îngropate în pământ sub blindaje solide, cazărmile soldaţilor, grajdurile de cai, au intrat aproape toate în pământ (adică s’au construit altele noi), unde la adăpostul betonului şi blindajului se poate continua instrucţia şi pregătirile de tot felul, fără prea mare grijă de bombardamentul aerian inamic. In ce priveşte capitala BERLINUL1 pe care germanii n’o mai consideră intangibilă ca în 1914-1918, pe lângă măsurile excepţionale de apărare anti-aeriană, (poate şi alte inovaţiuni ţinute secret), ea posedă cele mai uriaşe adăposturi, subterane, unde se poate refugia la nevoe aproa(Continuare în pag. 2-a) v\ \0M0CIATiUN,f. i IU Drumurile ţării şi politica liberală Ce s'a realizat de naţional-ţărănişti şi ce nu s’a înfăptuit de actualul guvern Intre acţiunea politivă a celor dintâi ii acţiunea sonora a liberalilor Acum cinci zile, ABIA acum cinci zile, adică Sâmbătă 25 Aprilie, a avut loc la direcţia generală a drumurilor din ministerul comunicaţiilor, licitaţia pentru concesionarea construirii şi refacerii şoselelor naţionale, după programul întocmit de d. ministru Franasovici Lucrările, însumând o valoare de circa 2 miliarde, URMEAZA SA ÎNCEAPĂ chiar în vara aceasta. Pentru motive care nu interesează deocamdată, licitaţia a fost amânată pentru ieri. Aceasta este relaţia oficială în legătură cu chestia drumurilor. Aşadar, pentru a nu se putea face vreo interpretare, repetăm din nou, după relapa oficială, stadiul în care se află chestia drumurilor. S-a ţinut licitaţie la 25 Aprilie şi licitaţia a fost anulată, iar lucrările pentru constuirea şi refacerea şoselelor naţionale vor începe chiar în oara aceasta. Reţineţi faptul de mai sus şi coroboraţi-l, cu declaraţiile făcute de primul ministru, la Ploeşti, în această chestie — şi aproape în aceiaşi zi când se ţinea licitaţia, care şi aceia a fost amânată — şi veţi afla, că d. Tătărăscu declara de ÎNFĂPTUITĂ problema drumurilor, în clipa când ea abia cşise din starea embrionară. Oricine va deduce, logic, cam ce fel de «înfăptuire» este aceia, care abia se găseşte în faza unei licitaţii... anulate pentru concesionarea lucrărilor de construcţie şi remeere. * Dar, pentru ca opinia publică să fie şi mai lămurită asupra realizărilor tip liberal, avem obligaţiunea să mai amintim două lucruri. Primul: guvernul naţional-ţărănesc, într’un răstimp aproape pe jumătate cât acela de care a dispus acum guvernul d-lui Tătărăscu, a înzestrat ţara cu PRIMA şosea naţională construită după modelul şoselelor din occident (Bucureşti-Braşov), a refăcut în condiţii admirabile şoseaua Bucureşti-T.Măgurele, înzestrând-o cu pomi fructiferi pe ambele părţi pe teritoriul judeţului Teleorman; a acordat 500 milioane pentru punerea în stare de funcţionare a şoselelor din Basarabia; a refăcut, prin grija prefecţilor de atunci, mai toate şoselele de mare circulaţie; a prevăzut asfaltarea şoselelor Bucureşti-Giurgiu şi Braşov-Făgăraş, azi înfăptuite, după planurile şi prevederile guvernului din 1930, etc., etc. Al doilea: Când d. Mihai Popovici, pe al unei ministru al comunicaţiilor, a realizat opera despre care pomenim mai sus, coloanele Viitorului şi a tuturor ziarelor liberale duceau contra d-sale o campanie violentă pe chestia contractului încheiat cu societatea constructoare. Şi ce nu s’a spus cu acest prilej ? Şi cât venin nu s’a pus in acele campanii ? Şi ce desfruntate minciuni n’au fost afirmate atunci? Şi câtă calomnie nu s’a scurs în coloanele presei titografle ©©«^- 'a fruntașului nafional-^'arttist care realiza efectiv o politică a (Continuare în pag. 2-a) D. Victor lamandi, agitatorul Criza liberală scoate iarăși în față un nume: Victor lamandi. Din conflictul dramatic al eforturilor de clarificare în partid, prinde contur sigur o figură: Victor lamandi. Astăzi, d. Victor lamandi reprezintă tabloul politic pe care evoluează jocul plural al liber schimbismului nuanţelor liberale D. Dinu Brătianu îl cheamă telefonic, îl întreţine cordial, îl încurajează amical, îl îndeamnă viril, îl sfătueşte protector; d. Tătărăscu îl invită linguşitor, îl întreţine olteneşte, îl promite dubios, îi vorbeşte recomandativ, îl solicită temător; d. Toma îl curtează, d. Gheorghe Brătianu revine, adversarii îl estimează şi-l aprobă. Iar d. Victor Iamandi socoate şi socoate, calculează şi conclude, geometrizează poziţii, combină situaţii, potriveşte efecte, programează avânturi şi arhitecturează planuri. In partidul liberal, omul acesta a ajuns punctul fix de care se leagă nădejdi, calcule şi silogisme. In terenul instabil al psichologiei liberale, el formează roca tare, nestrămutabilă, indisolvabilă sub acizii intrigilor, masivă sub loviturile potrivniciei şi rezistentă sub năvala seducţiilor. Depresiunile ierarhiilor se petrec în toate straturile partidului, fără să poată covârşi nivelul la care se menţine această energie, închegată, constructivă, unitară. Nu e un om lipsit de talent, dar nici nu are însuşirea de a fermeca prin frază vrăjită; nu e un om lipsit de pregătire, dar nici nu are meritul de a impune prin morman de cunoştinţe; nu e un om fără strădanii, dar nici nu are darul de a câştiga numai prin ele; nu este un om lipsit de atitudini, dar nici nu încearcă să-şi temeinicească viaţa numai pe acestea. D. Victor Iamandi poate fi de toate la un loc, având şi cunoştinţă, talent şi banalitate, tactică şi imprudenţă, manevră şi apetit, aşteptare şi beneficiu. Adăpostită în umbră, fără să pândească —s strategic să pândească —la aaastat doi ani, fiindcă nu avea câmpul liber pe care să se desfăşure valurile unei voinţe biciuită de ambiţii şi antrenată de răstunări. N’a fost acea pândă programatică, organizată, etapizată, în care să se dospească stratagema şi efectele, principiile şi consecinţele, cauzele şi efectele, durerile şi vendictele, ci o aşteptare, o ignorare, o izolare silită, poruncită, nu de oameni, dar de împrejurări, pe care nu înţelege să le bruscheze cu ajutorul impotenţei, nepriceperii şi slăbiciunii oamenilor. Dela persoană la persoană, ostilităţile s’ar fi rezolvat în folosul său, — pentru o clipă, însă. De la poziţie la poziţie, ostilităţile l-ar fi răpus, pentru totdeauna. Şi omul acesta are superioritatea simţului durabilului, fiindcă are puterea de a-şi construi viaţa pe decepţiile momentane. Dar nu şi-o construeşte ca să se resemneze, ci şi-o adună ca să se refacă. Şi când evenimentele au sosit, când oportunitatea şi-a arătat aurora, când siguranţele i-au cuprins sufletul, temperamentul devine coardă de oţel întinsă pentru a insuliţa definitiv. Volubil, logofeic pe teme banale, ştiind însă să imprime tezei gravitate, — o gravitate care nu vine dela intelectul ce-o desbate, ci dela faptele care o afirmă^ — năvălitor, cutezător, ascunzând totdeauna sub generozitate o cutezanţă, acoperind totdeauna cu generozitate un calcul, se asvârle cu furii de leu către pradă, deşi drumul până la pradă trece prin reci regiuni de etică impunătoare. Jignit în tendințele sale, depreciat în meritele sale, contrazis în hotărârile sale, ofensat în scrupulele sale, a trebuit să părăsească un minister, satisfăcând pe aceia cărora nu le-a putut păstra decât dorul voluptos al răsbunărilor. Dibăciile d-lui Inculeţ, şarlataniile disciplinate ale d-lui Tătărăscu, lasările dosite ale cadrelor, sunt astăzi învinse de către acela care a ştiut să se supună fără să înveţe a ceda. Azi, d. Victor Iamandi e a- igitatorul. Răscoleşte sentimentul moral, atât cât a mai rămas în partidul liberal; răscoleşte forţele de asaltare împotriva dreptei extremiste; răscoleşte pornirile de idolatră recunoştinţă pentru Ion G. Duca; răscoleşte sursele respectului pentru tradiţia vie; răscoleşte fondul tendinţelor către corecta directivă a liberalismului. Se agită la Sinaia, se înclină pios în faţa lespedei funerare, murmură mistic epitafele, evocă timpii de apusă glorie, solicită sever sentimentele superioare, se agită în Moldova, vorbeşte profetic, bi- l ciueşte crud, operează rechizitorii, rezumă momente, reculege elanuri de viaţă, invită energii, se agită în Bucureşti, convorbeşte cu şefii, sfătueşte partizanii, îndeamnă nemulţumiţii. In miezul conflictului din partidul liberal, factor hotărîtor este agitatorul. Când cei doi pretendenţi îşi stau în faţă timizi, calculatori şi evazivi, atitudinea decisivă a celui din urmă determină biruinţa. Şi, d. lamandi, neiubind într o parte, dar răsplătind în cealaltă, se achită de ceiace a îndurat într’o vreme, recompensându-se de ceiace a aşteptat. In astfel de clipe, rolul întâi îl joacă agitatorul. Şi, d. lamandi a pândit momentul. I. Dobridor D. Tătărăscu episcop La alegerile de episcop, efectuate ori şi alaltăeri, d. Tătărescu a obţinut un vot. Membrii consiliului bisericesc, adunaţi pentru a alege pe episcopul Clujului au aflat cu surprindere, la despuierea scrutinului, că primul ministru a obţinut un vot. Se dovedeşte astfel că deplasările d-lui Tătărăscu prin provincii, nu au rămas fără efect. Iată de la Cluj d. prim-ministru a venit cu un vot pentru episcopie. Cine ştie ce gest, ce vorbă, ce atitudine a d-lui Tătărăscu l-a impresionat pe cel ce l-a votat. L-a văzut omul în chip de episcop şi la prima ocazie l-a votat. Că n’ar fi bun pentru treaba asta? Dar pentru Prim-ministru, par’că e bun ? Şi totuş este încetul cu încetul, ne-am obişnui noi şi cu ideea aceasta şi am începe să-l vedem pe domnul Guţă şi episcop. Singurul argument valabil, n’ar fi decât pasiunea sa pentru curentele de dreapta şi teama şi teama ea ar utiliza noua funcţie pentru difuzarea ideologiei hitleriste. Tot ar fi mai puţin periculos, decât e azi, când o face pe toată ţara, din fruntea guvernului pe care-l Prezidează. Şi apoi nu există precedentul episcopului Bartolomeu al Râmnicului, care face pe gardistul în odăjdii, în toată Oltenia ? La fine, pentru că ales episcop d. Gură trebue să-şi schimbe numele, să-şi aleagă un altul, propunem să se numească Gurie că mult i-a mai zis până acum din gură, acest mare gurist al vieţii noastre politice. De ce nu reflectează d. Tătărescu, mai serios, la votul de eri ? ••• * »- ‘o . Cu furca... «Cranii de lemn» se chiamă o carte a d-lui Moţa. Probabil că-şi descrie tovarăşii din garda de fier, cu capete de lemn... * Partidul naţional-liberal a luat dispoziţia — în urma dezastrului de la alegerile comunale din Ploeşti — să interzică d-lui Tătărescu de a mai vorbi în oraşele de provincie. Această măsură nu va fi ridicată până ce organizaţiile judeţene nu vor trece toate alegerile. * Ziarul lui Ilie Lăptărie, scrie: «O bancă nemţească din Bucureşti calcă în picioare legea proteguirii muncii româneşti». Se vede că nu şi-a plătit cheta hilleristă la «Porcăria Vremii». & «îndreptarea» aminteşte de «Fră-mântările în partide». La averescani nu mai are cine să se frământe. «Îndreptarea» Protestează contra unei eventuale desfiinţări a Senatului. E şi logic. Unde o să-şi mai afle refugiu parlamentar de mareşal Averescu, atunci când — cum îi e obiceiul — nu prea obţine procentul de 2% pe ţară . Vineri i Nai 193fi lei Seva narau de la Plasm La Ploeşti au avut loc eri, alegeri comunale. „Marele” partid liberal, înfipt — cum spunea d. Tătărăscu deunăzi — cu rădăcinile adânc, în pământul ţării (la Ploeşti mai mult în petrolul ţării), de unde îşi trage „seva” guvernării, a recurs la toate mijloacele pentru a-şi asigura o reuşită. D. Bejan a lăsat pentru un moment toate preocupările, nu s’a mai interesat de perimetre, n’a mai dat pe la „Naţionalul Nou”, l-a uitat pe amicul său Petrică Ghiaţă, a părăsit armamentul ţării, în sfârşit s’a retras complect, pentru a se dedica numai alegerilor din Ploeşti. In fruntea listei şi-a pus candidatura chiar d-sa. — „Gospodarii” săi dela Ploeşti, aceia pe cari ara avut prilejul să-i fotografiem aici cu numere în piept, s’au retras mai pe la coadă. Subsecretarului Bejan i s’a șoptit însă la ureche că nu e suficient atâta. Succesele d-lui Petre Bejan, în anumite cercuri bucureştene, în anumite culise teatrale, nu pot fi transformate, doar prin fotogenia tânărului basist, în succeselectorale. Şi atunci, învechiţii în alegeri agenţi liberali, au venit cu metodele lor. Vreo câteva sute de ţărani au fost trecuţi în listele electorale ale municipiului. S’au schimbat locurile pe buletinul de vot pentru ca d. Bejan să aibă o „poziţie avantajoasă” şi s’a uzat de tot arsenalul şmecheriilor liberale, în materie de alegeri. In felul acesta s’a dus campania electorală, un timp. Cu cât venea ziua fatală, cu atât creştea şi disperarea d-lui Bejan. Atunci şeful afaceriştilor perimetrişti a cerut concursul d-lui Tătărăscu. Placa de patefon a primului ministru, trebuia desfăşurată şi la Ploeşti. D. Guţă a venit şi i-a zis un discurs cu care domnul Petrică socotea că i-a dat gata pe ploeşteni. Rezultatul s’a văzut eri. D. Bejan a obţinut 4829 voturi, naţionalţărăniştii 4443 voturi. Opoziţia obţine 6560 voturi în total. Guvernul — tarele şi popularul guvern al înfăptuirilor — obţine abia abia 40 la sută voturi. Aportul d-lui Tătărăscu a fost dezastruos pentru d. Bejan. Pariem că multe voturi i-a îndepărtat discursul primului-ministru, plin de neadevăruri de la început până la sfârşit. Dacă va fi purtat prin toate organizaţiile, le face praf în cel mai scurt timp. D. Brătianu va putea utiliza aceasta drept o recomandare a rivalului său la preşidenţia partidului. Dar rezultatul de la Ploeşti mai relevă ceva. Cea mai bună organizaţie a partidului vaidist, este la Ploeşti. Cel puţin aşa se pretinde deFrontul Românesc”. C. D. R. Ioaniţescu se deplasează foarte des acolo. La alegerile acestea a fost de câteva ori. Cu toate infamiile după dânsul. Rezultatul? 1100 de voturi. — Mare succes. — Dar partidul gogacuzist? 591 voturi. Unde sunt voturile liberele dela Mehedinţi, cu cari să se împăuneze d. Goga? Alegerile de ori au dat o puternică isbitură tuturor adversarilor noştri, cari au fost puşi în faţa puternicei realităţi a partidului naţional-ţărănesc. IN PAG. IV-ai O noua şi grea înfrângere a partidului liberal