Dreptatea, decembrie 1937 (Anul 11, nr. 3012-3035)

1937-12-01 / nr. 3012

ANU­L XL NO. 301% 4 pagini Director: mun D. HALEA Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9,— Telefon: Redacţia 3.03.42, Adiţia 5.13.91 Intrarea în arenă a d-lui Ti­tul­escu ------­ Sosirea din străinătate a d-lui Nicolae Titulescu şi reintrarea triumfală în arena politică internă este de natură a tulbura socotelile destul de încâlcite ale guvernan­ţilor. D. Nicolae Titulescu îşi face o intrare triumfală, acoperit de flori şi de simpatia aproape generalizată a opiniei publice cinstite, care sim­te nedreptatea făcută marelui băr­bat de Stat. După reintrarea în acţiunea po­litică a solidarului de la Bădăcin reintrarea în arenă a solitarului Titulescu provoacă situaţii noui, clarificări oportune şi o punere la punct a şoaptelor veninoase. Prima declaraţie a d-lui N. Ti­­tulescu a provocat alarma în rân­durile guvernului personal şi uzur­pator. Marele european a spus-o neted; ştie să se bată ca la Gene­va, dar n'a uitat şi — de va fi ne­voie! — va începe ca pe Maidanul Dulapului. In arsenalul său de luptă posedă violina oratoriei clasice. A învins pe Appony în turnois-uri interna­tionale. A concurat alături de Briand şi Stressemann. A smuls succese şi o glorie care s’a răsfrânt şi asupra patriei. Reîntors lângă brazda natală, d. Nicolae Titulescu găseşte farsa ne­­demnitătii nationale prezidată de Gută (Minciună) Tătărăscu. Com­patriotul său oltean, galben de in­vidie, a răspândit cele mai infame calomnii la adresa marelui euro­pean. înconjurat de piticii inculet, franasovici, vaier pop, iorga, vai­­da v. v. tillea a aruncat Pâcla insinuărilor din fiolele cu gazele asfixiante ale nedemnităţii naţio­nale­ D. N. Titulescu a reamintit gor­­janului Tătărăscu un adevăr: că s’a născut pe la Craiova, că a avut prin­tre clienţi falsificatori de monedă. Şi că le cunoaşte trucurile... în poli­ti­eăi şi în procese, că are ac oltenesc pentru pezevenghii din munţii Gorjului, că la politica Maidanului Dulapului va opune politica mai­danului de pe Madona Dudu. In limbajul verde al d-lui N. Ti­­tulescu se întrevede natura de lup­tător veritabil a fostului ministru de externe. Adversarii săi au fost nişte naivi. România nu este o ţară de proşti, nici patria n’a ajuns o ţară la mezat. Să nu râdem cu hohote? Cum şi-a putut cineva imagina o clipă că Gu­ră Minciună, omul fără pres­tigiu personal, caracterul de iach­eu, va putea sta faţă în faţă cu Iuliu Maniu, print­re Unirii şi cardinal incoruptibil drapat cu mantia de purpură a idealurilor româneşti. Nu mai avem simţul propor­ţiilor? Evident, posturile de comandă ale Statului sunt uzurpate de im­postori. Am asistat la un târg al conştiinţelor. După refuzul demn, de o frumoa­să elocinţă al d-lui Ion Mihalache, au urmat gesturile de o rară ele­gantă ale d-lor George Brătianu şi Grigore Iunian, care au declinat dezonoarea unui gir pentru un gu­vern falit Numai două personalităţi n'au putut rezista: d-nii Iorga şi Vaida. Au ajuns în paţine zile sărmane epave ale vieţii publice. In lupta de epopeie naţională în-­­­cepută contra unui guvern de aven­­­tură se alătură numele de legendă al d-lui N. Titulescu. Au sunat trâmbiţele: ziua luptei decisive va fi la 20 Decembrie. Dar cine va gira afacerile cu­rente ale Statului până la această dată fatidică? Unul din trâmbiţaşii Ierichonului se numeşte N. Titulescu. Nu vedeţi cum se prăvălesc zi­durile de carton ale cetăţi venale şi corupte? I. Personalitatea marelui mort se­­poate preamări din mai multe puncte de vedere. Se poate vorbi d­espre Ma­­£saryk bărbatul de stat, despre filo­soful Masaryk, dar mai ales se poate vorbi despre Masaryk omul. Elementul uman este decisiv în viaţa Preşedintelui-Liberator, atât de bo-­ipată în acţiuni. Tot ce pândeşte şi săvârşeşte acest filosof al acţiunii şi înţelept de fiecare zi, se petrece ex­clusiv în nota sentimentelor umane. Totuşi duioşia naturii sale nu este de factură sentimentală. Masaryk e juri raţionalist cu vădit accent prag­matic, căruia îi repugnă tocmai em­­fazele patetice. Din orice aspect l-am privi, ca gânditor, politician sau pur de VICTOR IANCU şi simplu ca om, îl găsim mereu a­­celaş. El însuşi se declară un filosof fără sistem; metafizica speculativă nu-l interesează; nu­ e un pasionat al ideilor abstracte, socoate însă filo­zofia drept condiţie a activităţii po­litice. Chiar mai mult, filosofia pen­tru el nu e numai o pre­miză a cul­turii, ci o condiţie umană şi astfel nu poate concepe diriguirea popoa­relor fără o serioasă documentare fi­losofică.­­ Ea nu reprezintă însă ultimul scop al năzuinţelor sale, care sunt puse pe de a-ntregul în serviciul societăţii, al omenirii. In acest fel filosofia sa este de esenţă morală, urmărind sporirea i­dealurilor umanităţii şi perpetua a­­meliorare a vieţii omeneşti. Mora­lismul acesta salutar alcătueşte axa centrală a personalităţii lui Masa­ryk, de la el izvorăsc toate aspectele Vieţii lui. Aşadar, în fondul preocupărilor sale atât de variate rezidă o cre­dinţă fundamentală pe care o îm­părtăşeşte fără fanatism, însă cu o convingere aproape religioasă — iu­birea aproapelui, credinţa sa în va­loarea umană. Această convingere l-a purtat pe drumurile naţionalismului, ea l-a fă­cut să se dedice politicii, întreru­­pându-şi adesea cercetările ştiinţifice şi să devină la vârsta de 64 ani un revoluţionar care-şi părăseşte fami­lia pentru libertatea naţiunii sale, şi cutreeră lumea întreagă, convingând factorii influenţi ai marilor puteri a­­liate, de necesitatea detronării dinas­tiei habsburgice — în care el a vă­zut întruchiparea opresiunii popoa­relor şi cauza principală a multor acte imorale în istorie — şi înte­­m­eiând statul nou cehoslovac, pe ca­re-l conduce şi-l protegueşte până la moarte; aceeaş convingere l-a fă­cut însă şi un adept sincer şi pro­fund al democraţiei, un adversar al prejudecăţilor de tot soiul şi al exa­gerărilor şovine. Cariera lui politică nu se desfă­şoară fără dureroase incidente, încă în plină tinereţe ajunge în conflict cu propriul său neam. In timpul ace­sta, Cehii, pentru a dovedi drepta­tea cauzei lor naţionale produc nişte acte care aevea reprezintă adevărate falsuri. Deşi profund legat de popo­rul ceh în aspiraţiunile sale d­e li­bertate, Masaryki este indignat de a­­cest procedeu al unor rătăciţi, atât de nedemn pentru un popor conştient ce luptă pentru independenţa sa, şi nu se sfieşte să denunţe opiniei pu­blice imoralitatea actului, pentru a salva onoarea naţiunii sale. Fireşte, în frământarea acestor patimi, Masa­ryk n’a fost înţeles de exponenţii naţionalismului boem şi este declarat de ei trădător de neam. Faptul îl lezează adânc, îl mâhneşte, totuş nu e de natură să-l schimbe. Peste câ­ţiva ani un alt eveniment îl separă din nou de sentimentele de moment ale majorităţii poporului ceh. In­­tr’o localitate din Moravia este gă­sită o fată cu gâtul tăiat. Bănuiala crimei cade asupra unui Evreu, iar fapta este socotită drept omor ri­tual. Masaryk se ocupase mai de mult de chestiunile acestea și este pe acest temeiu somat de un fost elev al său să ia apărarea Evreului. La început ezită, nu pentru că n’ar fi convins pe deplin de nevinovă­ţia acuzatului, ci de­oarece îşi dă seama că fiecare om trebuie să-şi limiteze acţiunile pentru a nu se îm­povăra din cale afară şi a suferi un eşec din acest motiv. După ce se convinge însă, că toată acţiunea este condusă de unele cercuri antisemite de la Berlin, pentru a produce di­versiune în rândurile Cehilor cu scopul de a zădărnici progresele pro­pagandei antiaustriace, ia în mână fi­rul de apărare a acuzatului, isbutind (Continuare în pagina II.a) mitrarote Simbriaşii guvernului Pe ziua de eri, imunda fiţuică a lăptarului excroc, dă un masiv atac la adresa generalilor nou înscrişi, în partidul naţional-ţărănesc. Fireşte, asemenea acte, venind de la cine vin, nu merită a fi luate în consideraţie. Numai alăturând nu­mele d-lor general Sichitiu şi Mo­­ruzi, figuri strălucite ale colecti­vităţii româneşti, de acela al lui... Ilie Biberon, se comite o mare gre­­şală. Dacă totuşi relevăm atacul ce se porneşte din tabăra hoţilor de cau­ciucuri, împotriva a doi generali iluştri este pentru că el se duce în numele unui partid politic, care pretindea nu mai departe decât a­­cum două zile, că este în stare să-şi strunească partizanii şi să asigure o campanie electorală civilizată, fără «pacte de neagresiune» şi pe urmă, pentru că atacurile si­nt de o violenţă fără seamăn, trecând din­colo de limitele obişnuite ale ca­lomniei, pe care de altfel, ziarul în cauză, o comite la fiecare rând scris. D. Franasovici ne îmbie cu circu­­lările sale frumos ticluite, în timp ce chiar în Capitală, subt ochii săi, un excroc calificat, un hoţ de lapte şi cauciucuri îşi poate permite insolenţe ca aceia la adresa d-lui Sichitiu, apărută în «Porunca Vre­mii» de em­. Mercenarii gogo-cuzişti au fost trecuţi în buget şi pe exerciţiul viitori Ilie Simbrie candidează pentru un post de diurnist la O. P. Voiajor. Nici actualul moment politic nu a fost lipsit de pitorescul voiajurilor de «adaptare», ale unor prea cunoscute persoane nomade. D. Valjean a revenit în partidul li­beral. După cum se vede nicio criză fără Valjean. Capacitatea turistică a d-sale este în­deajuns de cunoscută, ca să mai fie ne­­voe să insistăm noi asupra ei. D. Val­jean a bătut un record în ocolul par­tidelor egal cu al lui Phileas Fogg, în ocolul pământului. D. Valjean eşise din partidul liberal din cauză că exista acolo un titular pentru ministerul de justiţie, care-i ba­ra drumul. Prepusul era d. Istrate Mire­scu. Logica cerea deci, ca la revenirea d-lui Valjean să nu mai existe Mice­scu. Ceea ce s’a şi întâmplat, d. Micescu trecând la gogo-cuzişti. Voiajurile politice continuă. Migra­­ţiunile nu vor conteni decât In 9 De­­cembrie, ultima zi pentru depunerea candidaturilor. (Rin MainnMM) După o guvernare de patru ani, d. George Tătărăscu a ţinut să prezideze şi o «criză». Şi a prezidat-o. Aşa făcea şi Ion I. C. Brătianu. Glorioasa amintire întunecă visurile ur­maşului. Ori s’a întâmplat că acest «coup d’essai» a fost un adevărat «coup de mai­tre». Criza d-lui Tătărăscu trebuia să doboare la pământ pe adversarul princi­pal, partidul naţi­on­al-ţăran­esc. Socoteala era simplă, sau d. Ion Mihalache avea să primească colaborarea cu d. Vaida Voevod, şi­ atunci vai de biata gu­vernare bicefală — sau d. Mihalache refuza colaborarea, şi atunci vai de bietul partid prăbuşit din culmea aşteptărilor... Ei bine, criza d-lui Tătărăscu, criza pregătită de d-sa şi cu atâtă grijă şi prezidată cu atâta maestri­e, criza cea fără demisie, criza cea drăguţă şi inti­mă aranjată şi jucată între prieteni — va rămâne pe veci memorabilă pen­tru că a avut un rezultat direct contrar celui urmărit: ea trebuia să ridice in slavă partidul liberal şi să coboare în țărînă pe cel național-ţărănesc — ori se întâmplă că din faimoasa criză partidul de la guvern iese descalificat, iar cel dintâi partid din opoziţie iese cu un formidabil spor de autoritate şi de pres­tigiu. Este fără exemplu ca un partid politic, supus tratamentului umilitor care fusese pregătit partidului naţional-ţărănesc, şi respins de la putere cu o iscu­sită invitaţie batjocoritoare — să se regăsească a doua zi nu micşorat şi de­moralizat, ci renăscut şi reînvigorit. Fără poză, fără ifos, fără bravade de prisos dar şi fără şovăială, învăţăto­rul ţăran din fruntea partidului a ştiut să ţină ochii sus sub ocară. El s a putut compara cu durere înaintaşului său Ion Roată. Sunt însă mângâeri domneşti pe care le poate da şi poporul — acel atâta de dispreţuit popor suveran. In joc, astăzi, este tocmai soarta lui. Şi prin gestul său, deopotrivă cuviincios şi demn, Ion Mihalache, cel care nu s’a plecat stă acuma modest, în rânduri, pildă strălucitoare de eroism cetă­ţenesc. Iar d. Tătărăscu, acest trist şi minuscul machia­vel care oferea altora în deriziune colaborarea vai­distă, a rămas cu ruşinosul cadou, resemnându-se să prezideze încă odată ceia ce subsistă din trufia liberală. Putem închina cu toată inima pentru d. Tătărăscu şi pentru criza sa!... EUGEN CRĂCIUN D. Vaida „explică” înţelegerea cu libăruşii Partidul „valachist" s'a acoperit iii mi....................mwnuiiwmm­ii niiiamm­n ........ii...mu.......ii ii..........■■mu .........■...muu........ de bălării - programul său e o ,,apă stătută“ - spune d. Al. Vaida După multe ezitări şi mai ales după multe târgueli pentru manda­te, d. Vaida s’a hotărât să-şi expli­ce penibilul gest, care l’a dus în braţele liberale. Răstignit între Peter Mihály şi Ivan Anghelof (nu Costică dela Banca Urbană) cel pentru care doc­torul Topa n’a vrut să candizeze la Durostor, d. Alexandru Vaida a vrut totuşi să se închipuie vechiul «leu», cu autoritatea întreagă, ne­ştirbită, căruia îi este permis să vorbească oricum-Umilitul şi miluitul d-lui Preolo Tătărăscu a rostit cuvinte fără to­nul ferm şi autoritar de până acum. «Se vor întreba mulţi — a spus d. Vaida — dece n’am făcut cartel, ori înţelegere cu partidul national­­ţărănesc şi dece am făcut-o cu par­tidul liberal?» Nu se întreabă nimeni. De când oamenii d-lui Vaida, au început să zburde în partid, de când d. Vaida a fost împins de d. Tillea la neno­rocita dizidentă, s’a ştiut precis că «leul» a devenit prizonierul libe­ralilor. Ca anexă a lor s’a mişcat timp de trei ani, ca anexă a lor a candidat în alege­rile judeţene de astă vară, indicând locurile unde să se efectueze aceste ale­geri pentru a putea recol­ta «succese» şi tot ca ane­xă liberală, complectează şi astăzi, listele guvernu­­lu­i­* D. Vaida vrea să explice ceea ce nu se poate explica: prezența sa pe listele liberale. «Propaganda noastră o vom face cu programul nostru, iar după con­stituirea parlamentului vom stă­rui din toate puterile etc.» Va să zică d. Vaida, face propa­gandă pentru program pe care vrea să-l înfăptuiască cu 50 deputaţi din 387. D-sa îşi pune numele, se sbate, se agită ea sa scoată doar 50 de­putaţi cu cari «să înfăptuiască pro­gramul», lăsând guvernului un nu­măr triplu ca să­­ nu poată în­făptui programul. «Dar — zice şeful «Frontului Ro­mânesc» — dacă eram singuri ca­priciul urnei ne-ar fi dat poate par­lamentari fără experienţă şi fără darul misionarismului valachist.» Capriciul urnei ar fi dat zero mandate d-in­ Vaida­ Cât despre experienţa parlamentară a vala­­hiştii săi, este suficient să amin­tim că în cazul extrem de fericit pentru d. Vaida când ar fi obţinut 2%, i-ar fi intrat în Cameră şefii de organizaţii, capi de listă, adică exact acei cari candidează astăzi pe lis­tele liberale. In caz de candidatură pe cont propriu, aceştia erau «parlamen­tari fără experienţă şi fără darul misionarismului va la l­­­st»; în caz de cartel cu liberalii, devin toţi, au­tomat, parlamentari cu experienţă şi cu darul misionarismului va la. list D. Vaida, pretinde că a obţinut pentru toţi cei­­ foşti miniştri ai săi, capete de listă. Aceasta ca să mai remonteze «partidul» şi să-i facă mai uşoară şi mai suportabi­­lă, capitularea. In realitate, numai 6 «foşti mi­niştri» sunt capi de listă. D. Sever Dan este al doilea, d. C. Angelescu al treilea, d. Iuliu Mol­dovan al patrulea, d-nii Perietea­­nu şi Aurel Vlad încă nu figurea­ză pe liste. Sau înghesuit pe prime­le locuri, compromişii Til­lea şi Mir­­o, cari au mai tâ­rât după ei şi pe favoriţi. Târguiala continuă. Cele 50 de locuri oferite de d. Guţă, au ajuns la d. Vaida 65, în timp ce d. Dinu Bră­­tianu vrea să le reducă la 35. Şeful «Frontului Româ­nesc» este însă încântat că a găsit puncte comune cu liberalii! * «Un alt fapt hotărâtor care m’a îndemnat la încheerea cartelului e­­lectoral este următoarea declaraţie din manifestul către tară al guver­nului etc­» In graba sa de a se justifica, d. Vaida a uitat un amănunt. Manifestul către tatră, a apărut după o săptămână dela încheerea cartelului. Totuși acest manifest apărut du­pă, a fost hotărâtor pentru închee­rea cartelului, efectuată înainte. Logica perfectă a d-lui Vaida, veşnic tânăr.­­Nu vrem deloc să fi continuare în pag. II-al %-Hanuri i uvembria 2 l­ei Taxele de francare plătite în nu­­merar conf. aprobării Liretjiuiu Generale P. T. T. No. .­tt. INTERN După patru ani In şedinţa istorică a comitetului exe­cutiv al partidului naţional-ţărănesc, d. dr. Nicolae Lupu a definit în câteva cuvinte situaţia creată în cei patru ani de nefastă guvernare liberală. Fiul preotului din Arsura a spus cu această ocazie : «Trăim sub cenzură şi stare de ase­diu de patru ani. Am suferit toate umi­linţele. Nu mai vorbesc de lipsa de control în bugetul statului, de indus­triile care intră pe mâna cine ştie cui. Dar am ajuns să fim îndobitociţi. Am ajuns ca oameni de 60 de ani să facă «epuraşul şi broasca». Aceasta este situaţia. Cu stare de a­­sediu şi cenzură, s’a urmărit îndobito­cirea poporului nostru însetat de liber­tate şi dreptate. In aceşti patru ani, ţara a suferit toate umilinţele. Obrajii i-au sângerat de loviturile primite. Agenţii executori ai trusturilor şi cartelurilor, exponenţii speculatorilor şi­ ai tuturor spoliatorilor, complicii defraudatorilor şi ai puşcă­riaşilor n’au putut şi nu pot să guver­neze fără cenzură şi stare de asediu. Bugetul statului este sursa de inspi­raţie a liberalilor. Umflat cu impozite şi taxe de tot felul, bugetul statului a ajuns la discreţia tuturor agenţilor e­­lectorali ai acestui guvern de scandal. La industrie şi comerţ, d. Vaier Pop a «acu­vat» spre mulţumirea proprie şi spre satisfacerea celor trei afacerişti notorii: Lobonţiu, Tecău şi Laurenţiu Oanea. În 15 luni de conducere a aces­tui departament, d. Pop Vaier a îm­părţit cu largh­eţă de nabab autorizaţii de compensaţii, permise de import-ex­port, avantagii de tot felul industriilor improvizate, subsidii tuturor complici­lor şi agenţilor săi, plătite din fondul contin­gentării. Spectacolele fastuoase se ţin lanţ. Serbările şi aniversările nu se mai sfâr­şesc. Conducătorii ţării benchetuesc, petrec şi ţin discursuri. Unii, cu toată vârsta lor înaintată, nu ezită să facă şi «epuraşul şi broasca». Acesta este regimul pe care ţara nu-l acceptă. Acesta este regimul pe care ţara îl va respinge cu indignare la 20 Decembrie. P. T. EXTERN Convorbirile de la Londra Întâlnirea de la Londra, a reprezen­­tanţilor Angliei şi Franţei, se desfă­şoară într-o perfectă înţelegere şi o de­plină solidaritate asupra chestiunilor, discutate. Cele două mari puteri îşi pro­pun rezolvarea problemelor de care de­pinde pacea, invitând la colaborare şi pe acele state care au părăsit, după cât se pare, atât izolarea, cât şi spiritul provocator. După călătoria lordului Halifax în Germania, o clarificare s’a produs în relaţiile internaţionale. Deşi până acum nu s’au făcut decla­raţii oficiale definitive asupra conver­saţiilor de la Londra, se poate totuşi pricepe aspectul lor, precum şi conclu­ziile la care se va ajunge. Aşa cum arătam şi altădată, preocu­pările acestei conferinţe sunt urmă­toarele: 1) Politica marilor puteri în Europa Centrală; 2) Chestiunea coloniilor; 5) Situaţia în Extremul Orient; 4) Lichidarea conflictului spaniol. Deocamdată, Mare­a Britanie nu este dispusă să facă o concesiune terito­rială în Africa. Căile aeriene, ce fac legătura cu posesiunile din India, trec tocmai prin acest continent. Traficul aerian nu poate fi schimbat de o repar­tiţie nouă a mandatelor coloniale. To­tuşi, s’a precizat că s’ar ajunge pană la urmă la stabilirea unui regim vamal folositor Germaniei in raporturile sale economice. Celelalte negocieri,privitoare la po­litica în Europa Centrală, la situaţia in Extremul Orient şi în Spania, vor fi tratate în şedinţa viitoare de la Londra. Este însă îmbucurător faptul că dis­cuţiile sunt purtate sub bune auspicii. După primele lucrări ale conferinţei, d. Chautemps, preşedintele consiliului de miniştri al Franţei, a declarat intre altele acestea: «Suntem tot mai convinşi că această solidaritate este un element esenţial pentru pacea lumii şi pentru securita­tea noastră. Conferinţa care se va ter­mina mâine va dovedi perfecta armo­nie şi concordanţa vederilor noastre». Sub rega bunului plac Mai avem Constituţie? Ce se mai aplică din toate prevederile ei, altceva de­cât ceia ce poate îi supus unei falsificări faţă de tare nimeni nu se mai ruşinează?! Avem Constituţie care spune că toate puterile in Stat emană dela naţiune. Cine se mai gândeşte la naţiune? .Niaţiunea s-a pronunţat, constant şi impresionant, în toate ale­­gerile parţiale, judeţene şi comunale, pentru partidul naţional­­ărănesc. Nu. Avem un guvern personal, care nu are nici o legătură cu na­ţiunea. Ţara are un guvern fără nici o legătură cu ea. Ţara are un guvern care nu are nici măcar aprobarea partidului liberal. Cine răspunde de greşelile unui asemenea guvern? Avem o Constituţie care garantează libertatea de gândire şi de exprimare prin scris şi prin vorbă. Cine mai are dreptul să scrie ceea ce crede el că este bine pentru ţară? Trăim subt stare de asediu şi cenzură în mod perpetuu, nu pentru că în ţară ar fi o stare de spirit excepţională de agitaţie, ci pentru a apăra anumite persoane care se amestecă fără răspun­dere în conducerea ţării şi pentru a se acoperi afaceri făcute în numele «apărării naţionale». Avem o Constituţie care declară că puterea legislativă stă în mânele corpurilor legiuitoare­. Cameră şi Senat. Avem o Constituţie care prevede independenţa puterilor în Stat şi după care, puterea executivă nu poate face legi. Cine se mai gândeşte la acest principiu substanţial pentru un regim constituţional? Puterea executivă,­­ fiecare ministru, face decrete-legi cu ce-i trece prin cap şi modifică faţa ţării, după chipul şi asemăna­rea lui, fără nici un control, fără nici o garanţie, fără nici o răs­pundere. Avem o Constituţie după care legile se votează de parlament şi, în fapt trăim subt regimul decretelor-legi,­­ care înseamnă regimul bunului plac. Legea se votează, după Constituţie, de către reprezentanţii naţiunei. Legea trebue să fie un produs al voinţei naţionale şi e acceptată prin izvorul ei în voinţa naţională. Cine face azi lege? Orice slugă de la orice minister. Ori­cine vrea, sunt un motiv mai mult sau mai puţin patriotic, înfiinţează dări noi, fără ca să întrebe naţiunea. Ce-i pasă de naţiune? Cei pasă de Constituţie? (Continuarea în pagina :) fotaţi CERCUL .

Next