Drum Nou, septembrie 1970 (Anul 27, nr. 7977-8002)

1970-09-27 / nr. 8000

Pag. 2 Organizaţia de partid prezenţă dinamizatoare în comitetul de direcţie (Urmare din pag. 1) DRUM NOU în cadrul preocupărilor parti­dului nostru pentru perfecţio­narea organizării şi conducerii activităţii economice, promovării în toate sectoarele a principiilor muncii; şi, conducerii colective, acum mai bine de doi ani au luat fiinţă comitetele de direc­ţie ca, organe de conducere a întreprinderilor, avînd sarcina de a rezolva competent întregul ansamblu de probleme curente şi de perspectivă­­ ale activităţii unităţilor respective. Desigur, la început aceste or­gane de conducere colectivă nu au avut o prea mare experienţă. Ea­ exista însă la organizaţiile de partid, unde principiile şi for­mele muncii şi conducerii colec­tive erau de acum bine stator­nicite. Iată de ce la Conferinţa Naţională a P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia că îmbunătăţindu-şi munca de în­drumare şi control în activitatea întreprinderilor, organizaţiile de partid, secretarii acestora, tre­buie să ia parte la întreaga ac­tivitate a comitetelor d­e direc­ţie. în răstimpul care s-a scurs de la înfiinţarea în Uzina de auto­camioane a comitetului de direc­ţie, organizaţia noastră de par­tid a reuşit să acumuleze o bu­nă experienţă în perfecţionarea activităţii acestui organ de con­ducere colectivă privind­­ elabo­rarea şi aplicarea în practi­că a hotărârilor. Puterii afirma că rolul acestei îndrumări, pre­zenţa vie, dinamizatoare, a or­ganizaţiei de partid, au determi­nat creşterea viabilităţii comite­tului de direcţie, ancorarea vi­guroasă a acestuia în miezul ce­lor­­mai importante probleme cu care este confruntată uzina. Pe­­ agenda de lucru a comite­tului de direcţie îşi găsesc loc multe probleme, dar ceea ce vreau să relev nu este volumul acestora, ci profunzimea cu ca­re sunt analizate şi soluţionate, dovadă a faptului că acest orga­nism s-a maturizat, a căpătat pe parcursul activităţii sale un pro­nunţat spirit analitic, putere de reflecţie, mobilitate în aborda­rea şi rezolvarea problemelor. Raporturile dintre comitetul de partid şi comitetul de direcţie, mijloacele şi căile prin, care, or­ganizaţia noastră­­ de partid ac­ţionează , pentru îndrumarea şi controlul activităţii acestuia sunt multiple şi nu se pot,, desigur, rezuma doar la participarea se­cretarului comitetului de partid la şedinţele comitetului de direc­ţie. Această participare îşi are desigur importanţa sa, în sensul că secretarul are posibilitatea să informeze organizaţia, de partid despre activitatea comitetului de direcţie, iar pe acesta din urmă cu punctul de vedere şi indicaţii­le organizaţiei de partid. Relaţiile dintre organizaţia de partid şi comitetul de direcţie capătă un conţinut bogat, mai complex, prin aceea că mulţi dintre membri comitetului de direcţie sunt membri ai­ comite­tului de partid sau chiar ai bi­roului acestuia. Grefarea, dacă pot spune aşa, a dinamismului şi responsabilităţii în activitatea "Comitetului de direcţie — atri­bute specifice muncii organului de conducere politică — se face prin controlul şi analizele pe VIAŢA DE PARTID care le întreprinde comitetul de partid, prin prezenţa sa activă şi nu formală în munca comite­tului de direcţie, în şedinţele a­­cestuia. Aş vrea însă să precizez că aceasta nu duce în nici un caz la substituire, la paralelism în activitate, la contopirea de atri­buţii. Organizaţia de partid şi comitetul de direcţie au desigur acelaşi scop — îndeplinirea sar­cinilor trasate de partid, dar fie­care dintre ele acţionează cu mijloacele specifice moncii de con­ducător politic şi respectiv de or­gan de conducere economic. Pen­tru a evita paralelismul, irosi­rea de forţe, noi obişnuim — fără a face din aceasta o regu­lă — ca unele probleme de im­portanţă majoră să le analizăm în şedinţe comune ale comitetu­lui de partid şi comitetului de direcţie. Aşa, de pildă, anul a­­cesta a fost analizată activitatea pe linia îmbunătăţirii calităţii produselor, a creşterii producti­vităţii muncii, a creării condi­ţiilor şi respectării normelor de tehnica securităţii muncii. La aceste analize am invitat secre­tarii comitetelor de partid din secţii şi ai unor organizaţii de bază, contribuind şi prin aceas­ta la ridicarea rolului de condu­cător al organizaţiilor noastre de partid şi întărirea autorităţii şi competenţei comitetului de direcţie, a membrilor săi, în în­deplinirea atribuţiilor sale. De asemenea, ca o metodă pe care o considerăm fructuoasă este şi aceea că preşedintele co­mitetului de direcţie informează periodic organul de partid, în şedinţă de birou sau în plenară de comitet, cu pricipalele pro­bleme de care se ocupă într-o perioadă dată, cu felul cum se rezolvă sarcinile reieşite din ho­­tărîrile de partid pentru comite­tul de direcţie. Au fost ascul­tate, de pildă, informări privind asigurarea contractelor pentru export pe anul 1970 şi preocu­parea în această direcţie pentru 1971, stadiul asimilării noului produs din licenţa M.A.N., al rezolvării reclamaţiilor primite de la beneficiari cu privire la calitatea produselor etc. Aseme­nea informări obişnuim să ce­rem şi de la alţi membri ai co­mitetului de direcţie. Este demn de remarcat şi re­ceptivitatea cu care comitetul de direcţie şi-a însuşit unele meto­de din stilul de muncă al comi­tetului de partid. S-a­­ încetăţenit bunăoară practica de a invita la şedinţele comitetului de direcţie specialişti cu o înaltă pregătire şi competenţă tehnică şi econo­mică (şefi de servicii, secţii, teh­nologi etc.), care prin prezenţa lor contribuie la adoptarea celor mai eficiente măsuri. Aşa s-a procedat, de exemplu, la anali­za făcută asupra reducerii chel­tuielilor materiale de producţie şi aplicarea HCM 151/1970, sau la analiza privind calitatea pro­duselor şi asimilarea noului auto­­camior? din licenţa M.A.N. Desigur, în activitatea comite­tului de direcţie mai este destul loc pentru mai bine. Tocmai de aceea, nu de mult, comitetul de partid a analizat stilul şi meto­dele de lucru folosite de comite­tul de direcţie în rezolvarea pro­blemelor cu care este confrun­tat. Caracterul aprofundat şi spiritul critic, combativ, al ana­lizei, a făcut să se desprindă că în activitatea comitetului de di­recţie se manifestă încă o insu­ficientă înţelegere a necesităţii ca deciziile adoptate să fie şi aplicate în practică, aceasta da­torită faptului că munca colecti­vă nu a fost îmbinată în egală măsură cu întărirea răspunderii personale faţă de sarcinile în­credinţate. Aceasta a făcut ca în ciuda analizelor întreprinse de comitetul de direcţie într-o se­rie de probleme importante şi a măsurilor judicioase adoptate, lipsurile să persiste, mai ales în ceea ce priveşte aprovizionarea tehnico-materială, calitatea pro­duselor, realizarea planului de investiţii­ etc. De la analiza amintită nu a trecut prea mult timp, rezultate­le în schimb au început să se vadă, ele materializîndu-se în realizarea angajamentului supli­mentar de a da pe trimestrul II o producţie peste plan de 25.000.000 iei. Aceste rezultate au fost obţinute, evident, nu atît datorită analizei în sine, ci fap­tului că comitetul de partid a sprijinit îndeaproape şi a con­trolat comitetul de direcţie în finalizarea măsurilor adoptate. Pentru întărirea răspunderii per­sonale a fiecărui membru al co­mitetului de direcţie, comitetul de partid a recomandat ca la şedinţele­­ acestuia să se asculte şi unele­­ informări ale unor mem­bri ai comitetului de direcţie privind felul cum s-au­ achitat de sarcinile ce le-au revenit, ceea ce a avut efecte salutare. . Desigur, nu putem cuprinde în spaţiul unui articol toate moda­lităţile prin care organizaţia de partid îşi manifestă prezenţa în cadrul comitetului de direcţie. Putem însă afirma că organiza­ţia­­noastră de partid urmăreşte sistematic întărirea rolului aces­tui organ, în­ aşa fel încît întrea­ga sa activitate să reflecte nu numai cele mai esenţiale pro­bleme, dar să şi constituie ema­naţia gîndirii tehnice şi econo­mice colective, cu o eficienţă din ce în ce mai mare asupra între­gului mers al treburilor din uzi­nă. Alexandru OROS, secretarul comitetului de partid al Uzinei de autocamioane Braşov Foto : Ioan PESCARU In plină perioadă optimă de semănat (Urmare din pag. 1) totala inactivitate a consiliului de conducere, lipsa de sprijin din partea comitetului de partid al­ unităţii (secretar Nicolae Itu), „perseverenţa" cu care aceste două organe tolerează nepăsarea, comoditatea şi în general lipsa de răspundere pentru îndeplini­rea sarcinilor de producţie. Drept răspuns, s-a mulţumit să ne informeze că secretarul comi­tetului de partid este... agent ve­terinar, că nu a avut nevoie de el. Apoi a renunţat la alte expli­caţii, ca şi cînd calitatea sa de comunist şi de conducător al co­operativei l-ar absolvi de răs­pundere. Aşa stînd lucrurile, se impune cu claritate concluzia că situaţia necorespunzătoa­re întâlnită la Şercăiţa nu se va remedia atîta timp cit organele a­­gricole judeţene, consiliul popu­lar comunal (preşedinte I.­l Do­­brean) şi comitetul comunal de partid (secretar Petru Bîţă) nu vor întreprinde măsuri energice pentru canalizarea activităţii or­ganizatorice şi de producţie pe făgaşul ei firesc, în legătură cu desfăşurarea nor­mală a campaniei de semănat, u­­nele stări de lucruri nepermise, a căror lichidare grabnică trebuie să stea în atenţia organelor mai sus vizate, se constată şi la C.A.P. Şinca Veche. Este vorba de eli­minarea decalajului existent între suprafeţele arate, cele pregătite pentru însămînţare şi cele semă­nate, precum şi de asigurarea ne­întârziată a întregului necesar de sămînţă de grîu şi secară de bu­nă calitate. Făcînd această afir­maţie, avem în vedere faptul că în unitate, care urmează să în­­sămînţeze în această toamnă 665 ha. cu cereale păioase, nu există buletine roşii decit pentru 40 to­ne grîu din soiul Bezostaia. La restul cantităţilor de grîu şi se­cară reţinute pentru sămînţă, germinaţia sau puritatea au fost influenţate negativ de selecta­rea şi depozitarea necorespun­zătoare. Am mai aflat de la inginerul şef Iosif Mureşan, că din pricina procentului mare de impurităţi, a fost nevoit să re­fuze 30 tone grîu, cantitate repar­tizată pentru schimb la baza de recepţionare din Şercaia. Ne aflăm în plină perioadă op­timă de semănat. Aceasta reclamă acţiuni energice în­ toate unită­ţile pentru lichidarea decalajului dintre arat, pregătirea terenului şi însămînţat şi pentru efectua­rea unor lucrări de o calitate ire­proșabilă. ­ In cadrul amplelor manifestări culturale prilejuite de aniver­sarea Semicentenaru­lui Partidului Comu­nist Român, Casa creaţiei populare a judeţului Braşov or­ganizează sub titula­ „O mie de o mie de tura „O mie de cîn­turi, o mie de flori" un concurs judeţean destinat formaţiilor corale, grupurilor vo­cale şi­­ soliştilor vo­cali de la casele de cultură şi căminele culturale. Concursul îşi pro­pune obiective majo­re a căror îndeplinire va aduce un suflu nou în viaţa muzicală a judeţului nostru. Ast­fel, formaţiile existen­te vor fi consolidate, prin permanentizarea activităţii lor şi prin mărirea numărului de spectacole. Formaţiile dispărute sau pe cale de dispariţie vor fi reactivizate, iar acolo unde există condiţii favorabile se vor în­fiinţa noi formaţii co­rale: cînturi, flori. Repertoriul acestora va fi îmbogăţit cu lucrări valoroase din creaţia naţională con­temporană şi cu lucră­ri din creaţia româ­nească clasică şi Uni­versală. La concurs vor par­ticipa formaţiile muzi­cal vocale ale tuturor caselor de cultură şi căminelor culturale, întrecerea va cuprin­de mai multe etape. Perioada de pregătire şi înscriere va dura de la 1 octombrie 1970 pînă la 8 ianua­rie 1971. In această perioadă fiecare for­maţie va trebui să prezinte cel puţin trei spectacole, dintre care unul în deplasare. Vor urma apoi faza intercom­unală,­­ între 10 ianuarie şi 28 mar­tie 1971, şi faza jude­ţeană care se va des­făşura între 1 aprilie şi 3 mai 1971. Acţiu­nea va culmina cu spectacolul de gală al formaţiilor premia­e, care va avea loc la 7 mai 1971. Tuturor formaţiilor 11 se vor acorda di­plome de participare, iar cele mai valoroase dintre acestea vor fi premiate. Nu ne răm­îne decit să salutăm cu satisfac­ţie iniţiativa Casei de creaţie a judeţului Braşov, să urăm suc­ces participanţilor la concurs şi să ne pre­gătim pentru viziona­rea unor spectacole de înalt nivel artistic, menite să îmbogăţeas­că viaţa spirituală a judeţului nostru. Eduard HUIDAN Atenţiune ! ... Peisaj brașovean. Nr. 8000 500 de ani de la naşterea lui Gheorghe Doja Ecourile războiului ţărănesc de la 1514 în ţara Birsei Spiritul revoluţionar al luptători­lor de la Bobîlna a dus în anul 1437 la dezvoltarea unui program social-politic care în avi­ntul său combativ întrecea revendicările o­­bişnuite ale ţăranilor iobagi faţă de feudali, atacînd chiar temeliile o­­rînduirii feudale existente. Urmărin­­du-se evenimentele din deceniile imediat următoare, s-ar putea crea impresia că acest spirit revoluţio­nar ar fi pierit complet, datorită măsurilor represive luate de stă­­­pinii feudali împotriva ţăranilor im­plicaţi în răscoală. Din izvoarele cunoscute, î­n Transilvania au avut loc,­ în perioada de după 1438, răscoale mici, pe plan local, pen­tru ca în ajunul războiului ţără­nesc din 1514, spiritul de luptă al poporului asuprit să atingă din nou un punct culminant. In ultimul de­ceniu al secolului al XV-lea şi la începutul secolului următor, răscoa­lele populare ale ţăranilor iobagi români şi maghiari, ale lucrători­lor din mine şi ocne s-au ţinut lanţ. Iar după ce Gheorghe Doja a înălţat stindardul revoluţionar şi a chemat ţărănimea la luptă împotri­va vîrfurilor feudale exploatatoare, s-a dovedit clar că în Transilvania acest spirit a trăit întotdeauna, aş­­teptînd doar chemarea deşteptă­toare. Gheorghe Doja — de la naşterea căruia se împlinesc 500 de ani - a fost conducătorul răscoalei din 1514, mişcare considerată de Frie­drich Engels ca o avanpremieră a marelui război ţărănesc german din 1525. In cele ce urmează dorim să elucidăm unele aspecte braşovene ale acestei mari bătălii de clasă, fără să încercăm o expunere gene­rală a evenimentelor din anul 1514. In ajunul răscoalei condusă de secuiul Gheorghe Doja, în sudul Transilvaniei au avut loc puternice frămîntări sociale. Mişcări ale ţă­ranilor români din Ţara Făgăraşu­lui împotriva nobililor şi a patricie­nilor din oraşe se înregistrează în anii 1496-1498, 1503 şi 1511. In 1506, ţăranii din părţile secuieşti se răscoală cu armele în mînă refu­­zînd să plătească impozitele spo­rite. O amplă mişcare se înregis­trează în 1513, cînd Ioan Secuiul — după unii istorici fratele lui Gheorghe Doj­a — a ridicat popu­laţia împotriva împilatorilor. Intr-o reclamaţie, conducerea patriciană a Sibiului se plînge că Ioan Secuiul, în calitatea sa de jude regal al scaunului Rupea, ar aţîţa populaţia (comunitas) scaunului împotriva au­torităţilor (s­éniores), pentru care fapt se cere înlătuarea acestuia din postul său. De­ o­­însemnătate deosebită este şi informaţia ce ne-o furnizează documentul din 16 iulie 1513, care arată că Ioan Secuiul, în calitatea sa de jude regal, a făcut cauză comună cu populaţia împotriva dregătorilor scaunali. Din analiza acestui important document rezultă că el s-a erijat, în calitatea sa de jude regal al scaunului Ru­pea, ca purtător de cuvînt al nă­zuinţelor maselor largi ale popu­laţiei române, maghiare şi germa­ne, încercînd cu succes să strîngă poporul de rînd din­ tîrgul Rupea şi din satele acestui scaun într-un front comun îndreptat împotriva păturii dominante din Rupea. De la sfîrşitul anului 1513 se pierde timp de peste 6 luni orice urmă a presupusului frate al lui Gheorghe Doja. Probabil că acesta a aşteptat desfăşurarea evenimen­telor, pentru ca la un moment mai favorabil să iasă din nou pe pri­mul plan. In primăvara şi vara a­­nului 1514, sub influenţa războiu­lui ţărănesc de sub conducerea lui Doja, în mai multe zone din Tran­silvania au loc revolte locale, între Hunedoara şi Sibiu se semnalează numeroase cete ţărăneşti, iar la Si­ghişoara în fruntea poporului ras­­culat se afla din nou Ioan Secuiu. Sub influenţa evenimentelor din restul Transilvaniei, vara anului 1514 a ascuţit şi în ţinutul Bra­şovului contradicţiile de clasă. Nu­mai că în Ţara Birsei principalul feudal nu era nobilimea, ci ma­gistratul Braşovului, posesorul şî exploatatorul unui vast domeniu feudal. Oraşele ajung să stăpîneas­­că sate sau moşii pe diferite căi şi în felurite condiţii. Ajunse însă în stăpînirea lor, ele tind să le trate­ze în condiţii feudale, să considere ţinuturile sau satele moşii feudale şi pe­­locuitorii lor drept­­ iobagi. Astfel, încă de la mijlocul secolu­lui al XVI-lea, Braşovul stăpînea satele româneşti Tohan şi Zărneşti, precum şi aşezarea Satu Nou. Sco­pul magistratului însă era acapa­rarea cetăţii Bran, căreia, pe lin­gă vamă, îi aparţinea un vast do­meniu feudal compus din satele săcelene (Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung), Tărlungeni, Zizin, Purcă­­reni, Apaţa şi Crizbav. La 1 ianua­rie 1498, regele Vladislav zălogeş­­te oraşului Braşov, pe zece ani, în schimbul sumei de o m­ie de fio­rini, cetatea Bran şi apartenenţele sale. La izbucnirea răscoalei din anu­l 1514, condusă de Gheorghe Doja, clasele antagoniste ale rînduielilor feudale din Ţara Birsei au reacţio­nat în mod diferit faţă de eveni­mentele ce aveau loc în Transilva­nia. La porunca voievodului Ion Zăpolya, conducerea Braşovului s-a grăbit să ajute nobilii porniţi im­­potriva răsculaţilor. La 2 iulie fie­care cetăţean este obligat să plă­tească un cens special pentru sus­ţinerea dorobanţilor, adică a pe­destraşilor aflaţi în solda oraşului. Socotelile Braşovului amintesc în repetate rînduri cheltuielile pentru tunuri şi alte arme folosite împo­triva oştirii lui Doja. Lupta de la Cluj a fost decisă în favoarea ar­matei contrarevoluţionare datorită folosirii tunurilor trimise de oraşe. Cu totul alta a fost atitudinea ţăranilor iobagi români şi maghiari din Ţara Birsei. Unii soldaţi şi să­raci din Braşov au refuzat să lupte împotriva răsculaţilor, iobagii le-au acordat tot sprijinul. De altfel, în Ţara Birsei focul răscoalei se stin­ge cel mai tîrziu. Documentele a­­testă că patricienii braşoveni n-au reuşit să înăbuşe răscoala de pe domeniul Branului nici în vara anu­lui 1515, cerind ajutor împotriva iobagilor răsculaţi (populos et co­­lonos... rebeiles). în hrisovul semnat de regele Vladislav şi adresat voie­vodului Ion Zápolya se vorbeşte de răzmeriţa iobagilor din satele apar­ţinătoare cetăţii Bran, care au refu­zat să plătească taxele şi dijmele feudale. în amintita adresă se cere înăbuşirea grabnică a mişcării por­nite de iobagii bîrseni. Istoriografia Braşovului are un merit deosebit în păstrarea pentru posteritate a numelui de familie Doja, deoarece este ştiut că în toate documentele şi cronicile, con­ducătorul răscoalei ţărăneşti din 1514 apare sub denumirea de „Se­cuiul" (Siculus, Zegitus etc.), aceas­tă denumire indicînd doar prove­nienţa lui Doja din mediul secuiesc. In Transilvania, ca de altfel şi în celelalte ţări româneşti, numele de familie (numele dubiu) se statorni­ceşte, abia în cursul secolului al XVI-lea. Numele propriu al condu­cătorului răscoalei populare din 1514 apare pentru prima dată nu­mai către sfîrşitul secolului al XVI- lea sub forma „Georgio Doscha Ciculo duce", şi anume în analele istorice păstrate pe pereţii Bisericii Negre din Braşov. Prof. Pavel BINDER direcţii, în concordanţă cu apti­tudinile lor reale;­­— de a se asigura un sistem so­cial de selecţie şi promovare ca­re să dea preferinţă în mod con­secvent, la ocuparea fiecărui loc vacant, persoanei care are numă­rul şi gradul cel mai mare de însuşiri cerute de acel post. Din toate aceste operaţii şi e­­tape, orientarea profesională nu asigură decât două : cunoaşterea obştească a profesiilor, împreună cu exigenţele exercitării lor, cu rezultatele cele mai bune cu pu­tinţă şi cunoaşterea de către fie­care om care caută o profesie potrivită, a propriilor sale apti­tudini, pentru a i se da posibi­litatea să se îndrepte şi, în cele din urmă, să se decidă pentru profesia ce i se potriveşte cel mai bine. De aici cele două operaţii şti­inţifice fundamentale ale orică­rei acţiuni de orientare profesio­nală , studiul complex al fiecărei profesii în parte, în raport cu aptitudinile profesionale necesa­re pentru exercitarea ei cores­punzătoare, studiu care se sol­dează cu psihoprofesiograma ei și studiul, tot atît de complex și multilateral, al fiecărei persoane dornice să fie orientată profe­sional, pentru a se stabili dacă are sau nu și în ce grad, apti­tudinile cerute de diferitele pro­fesii accesibile sau numai de pro­fesia la care se gîndește la un moment dat,, studiu, care se în­cheie cu, un psihodiagnostic, mai exact, cu un diagnostic psihopro­­fesional. Cu alte cuvinte, psiho­profesiograma trebuie să arate ce anume însuşiri sau aptitudini trebuie să aibă cineva (oricine) care doreşte să îmbrăţişeze o profesie anumită, pe cînd diag­nosticul psihoprofesional trebuie să arate dacă o persoană preci­să, care se gîndeşte la acea pro­fesie, are sau nu — actual sau potenţial (ca educabilitate sau posibilitate de dezvoltare) — a­­ceste însuşiri sau aptitudini, în cadrul orientării profesio­nale nici psihoprofesiogramele, nici operaţiile de psihodiagnoză profesională nu se realizează în acelaşi mod ca în cadrul selec­ţiei şi promovării profesionale, pe care le vom expune în curînd. De obicei, o psihoprofesiogra­­m­ă orientativă se referă la apti­tudinile generale cerute de o profesie și este încadrată într-o lucrare mai complexă, multilate­rală, numită, după întinderea și detaliile pe care le cuprinde, fie monografie profesională, fie mi­cromonografie profesională, în care se prezintă toate informa­ţiile necesare pentru alegerea unei profesii. Un bun exemplu de „micromonografii profesionale" a publicat recent Combinatul chimic Făgăraş, împreună cu Centrul şcolar de chimie Făgă­raş, prin străduinţele tov. Ion Petrescu, şeful serviciului de psi­hologie şi ergonomie, ing. Ana Taflan, directoarea Centrului şco­lar, şi ing. Olimpia Tom­a, şefa laboratorului de ergonomie, în care se arată, pentru diferite meserii : importanţa social-eco­­nomică a ei, conţinutul muncii,, natura activităţii, însuşirile fizi­ce şi psihice necesare, pregătirea profesională, încadrarea în pro­ducţie, avantaje, salarizare, per­spective etc. Diagnosticul psihoprofesional în scopuri orientative, care se face de regulă la vîrste şcolare, în decursul învăţământului general obligator, cînd aptitudinile pro­fesionale nu sunt încă pe deplin închegate, nu are şi nu trebuie să aibă decât un caracter consul­tativ, de stat sau recomandare, alături de alte indicaţii, pentru a ajuta pe cel interesat, asistat în acelaşi timp de familie şi şcoală, să-şi aleagă, cu şansă ma­ximă de reuşită, dintre profesiile existente, accesibile în mod con­cret, pe cea mai convenabilă pentru el. în alegerea efectivă intră evident o mulţime de alţi factori, ca necesităţile profesio­nale ale societăţii în faza respectivă de dezvoltare, va­loarea socială acordată dife­ritelor profesii, sistemul de salarizare, posibilităţile materia­le şi personale ale candidaţilor, implicaţiile lor familiale, împre­jurările locale de şcolarizare ■ Şi plasare etc. Deci ar fi cu totul neştiinţific să se ţină seama în orientarea profesională exclusiv de datele incluse în psihoprofe­­siograme şi psihodiagnoze. Fe­nomenul este mult mai complex, încît, în afară de aspectele lui fiziologice şi psihologice, trebuie să se ţină seama de contextele şi implicaţiile economice, socia­le, culturale, educative etc., a­­flate la rîndul lor în curs de transformare şi dezvoltare ca părţi constructive ale unei socie­tăţi în plin avînt. Cum procedează psihologia în stabilirea psihoprofesiogramelor şi a psihodiagnozelor profesionale, cu caracter orientativ ? Metodo­logia acestor operaţii este prea complexă pentru a putea fi rezu­mată în cîteva cuvinte, ea con­stituie azi o adevărată speciali­tate, totuşi principiul de bază se poate înţelege fără greutate. Se cercetează pe un eşantion repre­zentativ­­un număr suficient de cazuri pentru a se putea consi­dera rezultatele ca valabile pen­tru întreaga categorie respectivă de profesionişti), cei care obţin cele mai bune rezultate în mun­că şi cei care, dimpotrivă, nu reuşesc să le obţină, împreună ,cu însuşirile fiziologice şi psihologi­ce care îi ajută sau îi împiedică să le atingă. O dată aceste însuşiri inven­tariate, laboratoarele de orienta­re profesională caută, prin dife­rite probe experimentale (apara­te şi teste) să stabilească, pentru fiecare candidat în parte, dacă şi în ce măsură le posedă sau cel puţin le poate dezvolta şi, even­tual, compensa. De pildă­, pentru o­ meserie care cere acuitate vi­zuală, o atenţie susţinută, rezis­tenţă la oboseală, inteligenţă pă­trunzătoare, reacţii rapide etc., „subiectul“ este supus unor pro­be vizuale, probe de atenţie, de rezistenţă, de inteligenţă, de re­activitate etc. Evident, probele acestea nu sunt fixate la nime­reală, ci sunt elaborate pe baza unor cercetări ştiinţifice riguroa­se, verificate la rîndul lor prin rezultatele practice ale operaţii­lor săvârşite pe temeiul lor. Din cauza aceasta, orientarea profe­sională nu se poate improviza, — pretutindeni ea este o sarcină de specialitate, de nivelul unei pre­gătiri universitare şi este nece­sar să fie menţinută la acest ni­vel. ORIENTAREA PROFESIONALĂ

Next