Drum Nou, septembrie 1970 (Anul 27, nr. 7977-8002)
1970-09-27 / nr. 8000
Pag. 2 Organizaţia de partid prezenţă dinamizatoare în comitetul de direcţie (Urmare din pag. 1) DRUM NOU în cadrul preocupărilor partidului nostru pentru perfecţionarea organizării şi conducerii activităţii economice, promovării în toate sectoarele a principiilor muncii; şi, conducerii colective, acum mai bine de doi ani au luat fiinţă comitetele de direcţie ca, organe de conducere a întreprinderilor, avînd sarcina de a rezolva competent întregul ansamblu de probleme curente şi de perspectivă ale activităţii unităţilor respective. Desigur, la început aceste organe de conducere colectivă nu au avut o prea mare experienţă. Ea exista însă la organizaţiile de partid, unde principiile şi formele muncii şi conducerii colective erau de acum bine statornicite. Iată de ce la Conferinţa Naţională a P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia că îmbunătăţindu-şi munca de îndrumare şi control în activitatea întreprinderilor, organizaţiile de partid, secretarii acestora, trebuie să ia parte la întreaga activitate a comitetelor de direcţie. în răstimpul care s-a scurs de la înfiinţarea în Uzina de autocamioane a comitetului de direcţie, organizaţia noastră de partid a reuşit să acumuleze o bună experienţă în perfecţionarea activităţii acestui organ de conducere colectivă privind elaborarea şi aplicarea în practică a hotărârilor. Puterii afirma că rolul acestei îndrumări, prezenţa vie, dinamizatoare, a organizaţiei de partid, au determinat creşterea viabilităţii comitetului de direcţie, ancorarea viguroasă a acestuia în miezul celormai importante probleme cu care este confruntată uzina. Pe agenda de lucru a comitetului de direcţie îşi găsesc loc multe probleme, dar ceea ce vreau să relev nu este volumul acestora, ci profunzimea cu care sunt analizate şi soluţionate, dovadă a faptului că acest organism s-a maturizat, a căpătat pe parcursul activităţii sale un pronunţat spirit analitic, putere de reflecţie, mobilitate în abordarea şi rezolvarea problemelor. Raporturile dintre comitetul de partid şi comitetul de direcţie, mijloacele şi căile prin, care, organizaţia noastră de partid acţionează , pentru îndrumarea şi controlul activităţii acestuia sunt multiple şi nu se pot,, desigur, rezuma doar la participarea secretarului comitetului de partid la şedinţele comitetului de direcţie. Această participare îşi are desigur importanţa sa, în sensul că secretarul are posibilitatea să informeze organizaţia, de partid despre activitatea comitetului de direcţie, iar pe acesta din urmă cu punctul de vedere şi indicaţiile organizaţiei de partid. Relaţiile dintre organizaţia de partid şi comitetul de direcţie capătă un conţinut bogat, mai complex, prin aceea că mulţi dintre membri comitetului de direcţie sunt membri ai comitetului de partid sau chiar ai biroului acestuia. Grefarea, dacă pot spune aşa, a dinamismului şi responsabilităţii în activitatea "Comitetului de direcţie — atribute specifice muncii organului de conducere politică — se face prin controlul şi analizele pe VIAŢA DE PARTID care le întreprinde comitetul de partid, prin prezenţa sa activă şi nu formală în munca comitetului de direcţie, în şedinţele acestuia. Aş vrea însă să precizez că aceasta nu duce în nici un caz la substituire, la paralelism în activitate, la contopirea de atribuţii. Organizaţia de partid şi comitetul de direcţie au desigur acelaşi scop — îndeplinirea sarcinilor trasate de partid, dar fiecare dintre ele acţionează cu mijloacele specifice moncii de conducător politic şi respectiv de organ de conducere economic. Pentru a evita paralelismul, irosirea de forţe, noi obişnuim — fără a face din aceasta o regulă — ca unele probleme de importanţă majoră să le analizăm în şedinţe comune ale comitetului de partid şi comitetului de direcţie. Aşa, de pildă, anul acesta a fost analizată activitatea pe linia îmbunătăţirii calităţii produselor, a creşterii productivităţii muncii, a creării condiţiilor şi respectării normelor de tehnica securităţii muncii. La aceste analize am invitat secretarii comitetelor de partid din secţii şi ai unor organizaţii de bază, contribuind şi prin aceasta la ridicarea rolului de conducător al organizaţiilor noastre de partid şi întărirea autorităţii şi competenţei comitetului de direcţie, a membrilor săi, în îndeplinirea atribuţiilor sale. De asemenea, ca o metodă pe care o considerăm fructuoasă este şi aceea că preşedintele comitetului de direcţie informează periodic organul de partid, în şedinţă de birou sau în plenară de comitet, cu pricipalele probleme de care se ocupă într-o perioadă dată, cu felul cum se rezolvă sarcinile reieşite din hotărîrile de partid pentru comitetul de direcţie. Au fost ascultate, de pildă, informări privind asigurarea contractelor pentru export pe anul 1970 şi preocuparea în această direcţie pentru 1971, stadiul asimilării noului produs din licenţa M.A.N., al rezolvării reclamaţiilor primite de la beneficiari cu privire la calitatea produselor etc. Asemenea informări obişnuim să cerem şi de la alţi membri ai comitetului de direcţie. Este demn de remarcat şi receptivitatea cu care comitetul de direcţie şi-a însuşit unele metode din stilul de muncă al comitetului de partid. S-a încetăţenit bunăoară practica de a invita la şedinţele comitetului de direcţie specialişti cu o înaltă pregătire şi competenţă tehnică şi economică (şefi de servicii, secţii, tehnologi etc.), care prin prezenţa lor contribuie la adoptarea celor mai eficiente măsuri. Aşa s-a procedat, de exemplu, la analiza făcută asupra reducerii cheltuielilor materiale de producţie şi aplicarea HCM 151/1970, sau la analiza privind calitatea produselor şi asimilarea noului autocamior? din licenţa M.A.N. Desigur, în activitatea comitetului de direcţie mai este destul loc pentru mai bine. Tocmai de aceea, nu de mult, comitetul de partid a analizat stilul şi metodele de lucru folosite de comitetul de direcţie în rezolvarea problemelor cu care este confruntat. Caracterul aprofundat şi spiritul critic, combativ, al analizei, a făcut să se desprindă că în activitatea comitetului de direcţie se manifestă încă o insuficientă înţelegere a necesităţii ca deciziile adoptate să fie şi aplicate în practică, aceasta datorită faptului că munca colectivă nu a fost îmbinată în egală măsură cu întărirea răspunderii personale faţă de sarcinile încredinţate. Aceasta a făcut ca în ciuda analizelor întreprinse de comitetul de direcţie într-o serie de probleme importante şi a măsurilor judicioase adoptate, lipsurile să persiste, mai ales în ceea ce priveşte aprovizionarea tehnico-materială, calitatea produselor, realizarea planului de investiţii etc. De la analiza amintită nu a trecut prea mult timp, rezultatele în schimb au început să se vadă, ele materializîndu-se în realizarea angajamentului suplimentar de a da pe trimestrul II o producţie peste plan de 25.000.000 iei. Aceste rezultate au fost obţinute, evident, nu atît datorită analizei în sine, ci faptului că comitetul de partid a sprijinit îndeaproape şi a controlat comitetul de direcţie în finalizarea măsurilor adoptate. Pentru întărirea răspunderii personale a fiecărui membru al comitetului de direcţie, comitetul de partid a recomandat ca la şedinţele acestuia să se asculte şi unele informări ale unor membri ai comitetului de direcţie privind felul cum s-au achitat de sarcinile ce le-au revenit, ceea ce a avut efecte salutare. . Desigur, nu putem cuprinde în spaţiul unui articol toate modalităţile prin care organizaţia de partid îşi manifestă prezenţa în cadrul comitetului de direcţie. Putem însă afirma că organizaţianoastră de partid urmăreşte sistematic întărirea rolului acestui organ, în aşa fel încît întreaga sa activitate să reflecte nu numai cele mai esenţiale probleme, dar să şi constituie emanaţia gîndirii tehnice şi economice colective, cu o eficienţă din ce în ce mai mare asupra întregului mers al treburilor din uzină. Alexandru OROS, secretarul comitetului de partid al Uzinei de autocamioane Braşov Foto : Ioan PESCARU In plină perioadă optimă de semănat (Urmare din pag. 1) totala inactivitate a consiliului de conducere, lipsa de sprijin din partea comitetului de partid al unităţii (secretar Nicolae Itu), „perseverenţa" cu care aceste două organe tolerează nepăsarea, comoditatea şi în general lipsa de răspundere pentru îndeplinirea sarcinilor de producţie. Drept răspuns, s-a mulţumit să ne informeze că secretarul comitetului de partid este... agent veterinar, că nu a avut nevoie de el. Apoi a renunţat la alte explicaţii, ca şi cînd calitatea sa de comunist şi de conducător al cooperativei l-ar absolvi de răspundere. Aşa stînd lucrurile, se impune cu claritate concluzia că situaţia necorespunzătoare întâlnită la Şercăiţa nu se va remedia atîta timp cit organele agricole judeţene, consiliul popular comunal (preşedinte I.l Dobrean) şi comitetul comunal de partid (secretar Petru Bîţă) nu vor întreprinde măsuri energice pentru canalizarea activităţii organizatorice şi de producţie pe făgaşul ei firesc, în legătură cu desfăşurarea normală a campaniei de semănat, unele stări de lucruri nepermise, a căror lichidare grabnică trebuie să stea în atenţia organelor mai sus vizate, se constată şi la C.A.P. Şinca Veche. Este vorba de eliminarea decalajului existent între suprafeţele arate, cele pregătite pentru însămînţare şi cele semănate, precum şi de asigurarea neîntârziată a întregului necesar de sămînţă de grîu şi secară de bună calitate. Făcînd această afirmaţie, avem în vedere faptul că în unitate, care urmează să însămînţeze în această toamnă 665 ha. cu cereale păioase, nu există buletine roşii decit pentru 40 tone grîu din soiul Bezostaia. La restul cantităţilor de grîu şi secară reţinute pentru sămînţă, germinaţia sau puritatea au fost influenţate negativ de selectarea şi depozitarea necorespunzătoare. Am mai aflat de la inginerul şef Iosif Mureşan, că din pricina procentului mare de impurităţi, a fost nevoit să refuze 30 tone grîu, cantitate repartizată pentru schimb la baza de recepţionare din Şercaia. Ne aflăm în plină perioadă optimă de semănat. Aceasta reclamă acţiuni energice în toate unităţile pentru lichidarea decalajului dintre arat, pregătirea terenului şi însămînţat şi pentru efectuarea unor lucrări de o calitate ireproșabilă. In cadrul amplelor manifestări culturale prilejuite de aniversarea Semicentenarului Partidului Comunist Român, Casa creaţiei populare a judeţului Braşov organizează sub titula „O mie de o mie de tura „O mie de cînturi, o mie de flori" un concurs judeţean destinat formaţiilor corale, grupurilor vocale şi soliştilor vocali de la casele de cultură şi căminele culturale. Concursul îşi propune obiective majore a căror îndeplinire va aduce un suflu nou în viaţa muzicală a judeţului nostru. Astfel, formaţiile existente vor fi consolidate, prin permanentizarea activităţii lor şi prin mărirea numărului de spectacole. Formaţiile dispărute sau pe cale de dispariţie vor fi reactivizate, iar acolo unde există condiţii favorabile se vor înfiinţa noi formaţii corale: cînturi, flori. Repertoriul acestora va fi îmbogăţit cu lucrări valoroase din creaţia naţională contemporană şi cu lucrări din creaţia românească clasică şi Universală. La concurs vor participa formaţiile muzical vocale ale tuturor caselor de cultură şi căminelor culturale, întrecerea va cuprinde mai multe etape. Perioada de pregătire şi înscriere va dura de la 1 octombrie 1970 pînă la 8 ianuarie 1971. In această perioadă fiecare formaţie va trebui să prezinte cel puţin trei spectacole, dintre care unul în deplasare. Vor urma apoi faza intercomunală, între 10 ianuarie şi 28 martie 1971, şi faza judeţeană care se va desfăşura între 1 aprilie şi 3 mai 1971. Acţiunea va culmina cu spectacolul de gală al formaţiilor premiae, care va avea loc la 7 mai 1971. Tuturor formaţiilor 11 se vor acorda diplome de participare, iar cele mai valoroase dintre acestea vor fi premiate. Nu ne rămîne decit să salutăm cu satisfacţie iniţiativa Casei de creaţie a judeţului Braşov, să urăm succes participanţilor la concurs şi să ne pregătim pentru vizionarea unor spectacole de înalt nivel artistic, menite să îmbogăţească viaţa spirituală a judeţului nostru. Eduard HUIDAN Atenţiune ! ... Peisaj brașovean. Nr. 8000 500 de ani de la naşterea lui Gheorghe Doja Ecourile războiului ţărănesc de la 1514 în ţara Birsei Spiritul revoluţionar al luptătorilor de la Bobîlna a dus în anul 1437 la dezvoltarea unui program social-politic care în avintul său combativ întrecea revendicările obişnuite ale ţăranilor iobagi faţă de feudali, atacînd chiar temeliile orînduirii feudale existente. Urmărindu-se evenimentele din deceniile imediat următoare, s-ar putea crea impresia că acest spirit revoluţionar ar fi pierit complet, datorită măsurilor represive luate de stăpinii feudali împotriva ţăranilor implicaţi în răscoală. Din izvoarele cunoscute, în Transilvania au avut loc, în perioada de după 1438, răscoale mici, pe plan local, pentru ca în ajunul războiului ţărănesc din 1514, spiritul de luptă al poporului asuprit să atingă din nou un punct culminant. In ultimul deceniu al secolului al XV-lea şi la începutul secolului următor, răscoalele populare ale ţăranilor iobagi români şi maghiari, ale lucrătorilor din mine şi ocne s-au ţinut lanţ. Iar după ce Gheorghe Doja a înălţat stindardul revoluţionar şi a chemat ţărănimea la luptă împotriva vîrfurilor feudale exploatatoare, s-a dovedit clar că în Transilvania acest spirit a trăit întotdeauna, aşteptînd doar chemarea deşteptătoare. Gheorghe Doja — de la naşterea căruia se împlinesc 500 de ani - a fost conducătorul răscoalei din 1514, mişcare considerată de Friedrich Engels ca o avanpremieră a marelui război ţărănesc german din 1525. In cele ce urmează dorim să elucidăm unele aspecte braşovene ale acestei mari bătălii de clasă, fără să încercăm o expunere generală a evenimentelor din anul 1514. In ajunul răscoalei condusă de secuiul Gheorghe Doja, în sudul Transilvaniei au avut loc puternice frămîntări sociale. Mişcări ale ţăranilor români din Ţara Făgăraşului împotriva nobililor şi a patricienilor din oraşe se înregistrează în anii 1496-1498, 1503 şi 1511. In 1506, ţăranii din părţile secuieşti se răscoală cu armele în mînă refuzînd să plătească impozitele sporite. O amplă mişcare se înregistrează în 1513, cînd Ioan Secuiul — după unii istorici fratele lui Gheorghe Doja — a ridicat populaţia împotriva împilatorilor. Intr-o reclamaţie, conducerea patriciană a Sibiului se plînge că Ioan Secuiul, în calitatea sa de jude regal al scaunului Rupea, ar aţîţa populaţia (comunitas) scaunului împotriva autorităţilor (séniores), pentru care fapt se cere înlătuarea acestuia din postul său. De oînsemnătate deosebită este şi informaţia ce ne-o furnizează documentul din 16 iulie 1513, care arată că Ioan Secuiul, în calitatea sa de jude regal, a făcut cauză comună cu populaţia împotriva dregătorilor scaunali. Din analiza acestui important document rezultă că el s-a erijat, în calitatea sa de jude regal al scaunului Rupea, ca purtător de cuvînt al năzuinţelor maselor largi ale populaţiei române, maghiare şi germane, încercînd cu succes să strîngă poporul de rînd din tîrgul Rupea şi din satele acestui scaun într-un front comun îndreptat împotriva păturii dominante din Rupea. De la sfîrşitul anului 1513 se pierde timp de peste 6 luni orice urmă a presupusului frate al lui Gheorghe Doja. Probabil că acesta a aşteptat desfăşurarea evenimentelor, pentru ca la un moment mai favorabil să iasă din nou pe primul plan. In primăvara şi vara anului 1514, sub influenţa războiului ţărănesc de sub conducerea lui Doja, în mai multe zone din Transilvania au loc revolte locale, între Hunedoara şi Sibiu se semnalează numeroase cete ţărăneşti, iar la Sighişoara în fruntea poporului rasculat se afla din nou Ioan Secuiu. Sub influenţa evenimentelor din restul Transilvaniei, vara anului 1514 a ascuţit şi în ţinutul Braşovului contradicţiile de clasă. Numai că în Ţara Birsei principalul feudal nu era nobilimea, ci magistratul Braşovului, posesorul şî exploatatorul unui vast domeniu feudal. Oraşele ajung să stăpînească sate sau moşii pe diferite căi şi în felurite condiţii. Ajunse însă în stăpînirea lor, ele tind să le trateze în condiţii feudale, să considere ţinuturile sau satele moşii feudale şi pelocuitorii lor drept iobagi. Astfel, încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, Braşovul stăpînea satele româneşti Tohan şi Zărneşti, precum şi aşezarea Satu Nou. Scopul magistratului însă era acapararea cetăţii Bran, căreia, pe lingă vamă, îi aparţinea un vast domeniu feudal compus din satele săcelene (Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung), Tărlungeni, Zizin, Purcăreni, Apaţa şi Crizbav. La 1 ianuarie 1498, regele Vladislav zălogeşte oraşului Braşov, pe zece ani, în schimbul sumei de o mie de fiorini, cetatea Bran şi apartenenţele sale. La izbucnirea răscoalei din anul 1514, condusă de Gheorghe Doja, clasele antagoniste ale rînduielilor feudale din Ţara Birsei au reacţionat în mod diferit faţă de evenimentele ce aveau loc în Transilvania. La porunca voievodului Ion Zăpolya, conducerea Braşovului s-a grăbit să ajute nobilii porniţi impotriva răsculaţilor. La 2 iulie fiecare cetăţean este obligat să plătească un cens special pentru susţinerea dorobanţilor, adică a pedestraşilor aflaţi în solda oraşului. Socotelile Braşovului amintesc în repetate rînduri cheltuielile pentru tunuri şi alte arme folosite împotriva oştirii lui Doja. Lupta de la Cluj a fost decisă în favoarea armatei contrarevoluţionare datorită folosirii tunurilor trimise de oraşe. Cu totul alta a fost atitudinea ţăranilor iobagi români şi maghiari din Ţara Birsei. Unii soldaţi şi săraci din Braşov au refuzat să lupte împotriva răsculaţilor, iobagii le-au acordat tot sprijinul. De altfel, în Ţara Birsei focul răscoalei se stinge cel mai tîrziu. Documentele atestă că patricienii braşoveni n-au reuşit să înăbuşe răscoala de pe domeniul Branului nici în vara anului 1515, cerind ajutor împotriva iobagilor răsculaţi (populos et colonos... rebeiles). în hrisovul semnat de regele Vladislav şi adresat voievodului Ion Zápolya se vorbeşte de răzmeriţa iobagilor din satele aparţinătoare cetăţii Bran, care au refuzat să plătească taxele şi dijmele feudale. în amintita adresă se cere înăbuşirea grabnică a mişcării pornite de iobagii bîrseni. Istoriografia Braşovului are un merit deosebit în păstrarea pentru posteritate a numelui de familie Doja, deoarece este ştiut că în toate documentele şi cronicile, conducătorul răscoalei ţărăneşti din 1514 apare sub denumirea de „Secuiul" (Siculus, Zegitus etc.), această denumire indicînd doar provenienţa lui Doja din mediul secuiesc. In Transilvania, ca de altfel şi în celelalte ţări româneşti, numele de familie (numele dubiu) se statorniceşte, abia în cursul secolului al XVI-lea. Numele propriu al conducătorului răscoalei populare din 1514 apare pentru prima dată numai către sfîrşitul secolului al XVI- lea sub forma „Georgio Doscha Ciculo duce", şi anume în analele istorice păstrate pe pereţii Bisericii Negre din Braşov. Prof. Pavel BINDER direcţii, în concordanţă cu aptitudinile lor reale;— de a se asigura un sistem social de selecţie şi promovare care să dea preferinţă în mod consecvent, la ocuparea fiecărui loc vacant, persoanei care are numărul şi gradul cel mai mare de însuşiri cerute de acel post. Din toate aceste operaţii şi etape, orientarea profesională nu asigură decât două : cunoaşterea obştească a profesiilor, împreună cu exigenţele exercitării lor, cu rezultatele cele mai bune cu putinţă şi cunoaşterea de către fiecare om care caută o profesie potrivită, a propriilor sale aptitudini, pentru a i se da posibilitatea să se îndrepte şi, în cele din urmă, să se decidă pentru profesia ce i se potriveşte cel mai bine. De aici cele două operaţii ştiinţifice fundamentale ale oricărei acţiuni de orientare profesională , studiul complex al fiecărei profesii în parte, în raport cu aptitudinile profesionale necesare pentru exercitarea ei corespunzătoare, studiu care se soldează cu psihoprofesiograma ei și studiul, tot atît de complex și multilateral, al fiecărei persoane dornice să fie orientată profesional, pentru a se stabili dacă are sau nu și în ce grad, aptitudinile cerute de diferitele profesii accesibile sau numai de profesia la care se gîndește la un moment dat,, studiu, care se încheie cu, un psihodiagnostic, mai exact, cu un diagnostic psihoprofesional. Cu alte cuvinte, psihoprofesiograma trebuie să arate ce anume însuşiri sau aptitudini trebuie să aibă cineva (oricine) care doreşte să îmbrăţişeze o profesie anumită, pe cînd diagnosticul psihoprofesional trebuie să arate dacă o persoană precisă, care se gîndeşte la acea profesie, are sau nu — actual sau potenţial (ca educabilitate sau posibilitate de dezvoltare) — aceste însuşiri sau aptitudini, în cadrul orientării profesionale nici psihoprofesiogramele, nici operaţiile de psihodiagnoză profesională nu se realizează în acelaşi mod ca în cadrul selecţiei şi promovării profesionale, pe care le vom expune în curînd. De obicei, o psihoprofesiogramă orientativă se referă la aptitudinile generale cerute de o profesie și este încadrată într-o lucrare mai complexă, multilaterală, numită, după întinderea și detaliile pe care le cuprinde, fie monografie profesională, fie micromonografie profesională, în care se prezintă toate informaţiile necesare pentru alegerea unei profesii. Un bun exemplu de „micromonografii profesionale" a publicat recent Combinatul chimic Făgăraş, împreună cu Centrul şcolar de chimie Făgăraş, prin străduinţele tov. Ion Petrescu, şeful serviciului de psihologie şi ergonomie, ing. Ana Taflan, directoarea Centrului şcolar, şi ing. Olimpia Toma, şefa laboratorului de ergonomie, în care se arată, pentru diferite meserii : importanţa social-economică a ei, conţinutul muncii,, natura activităţii, însuşirile fizice şi psihice necesare, pregătirea profesională, încadrarea în producţie, avantaje, salarizare, perspective etc. Diagnosticul psihoprofesional în scopuri orientative, care se face de regulă la vîrste şcolare, în decursul învăţământului general obligator, cînd aptitudinile profesionale nu sunt încă pe deplin închegate, nu are şi nu trebuie să aibă decât un caracter consultativ, de stat sau recomandare, alături de alte indicaţii, pentru a ajuta pe cel interesat, asistat în acelaşi timp de familie şi şcoală, să-şi aleagă, cu şansă maximă de reuşită, dintre profesiile existente, accesibile în mod concret, pe cea mai convenabilă pentru el. în alegerea efectivă intră evident o mulţime de alţi factori, ca necesităţile profesionale ale societăţii în faza respectivă de dezvoltare, valoarea socială acordată diferitelor profesii, sistemul de salarizare, posibilităţile materiale şi personale ale candidaţilor, implicaţiile lor familiale, împrejurările locale de şcolarizare ■ Şi plasare etc. Deci ar fi cu totul neştiinţific să se ţină seama în orientarea profesională exclusiv de datele incluse în psihoprofesiograme şi psihodiagnoze. Fenomenul este mult mai complex, încît, în afară de aspectele lui fiziologice şi psihologice, trebuie să se ţină seama de contextele şi implicaţiile economice, sociale, culturale, educative etc., aflate la rîndul lor în curs de transformare şi dezvoltare ca părţi constructive ale unei societăţi în plin avînt. Cum procedează psihologia în stabilirea psihoprofesiogramelor şi a psihodiagnozelor profesionale, cu caracter orientativ ? Metodologia acestor operaţii este prea complexă pentru a putea fi rezumată în cîteva cuvinte, ea constituie azi o adevărată specialitate, totuşi principiul de bază se poate înţelege fără greutate. Se cercetează pe un eşantion reprezentativun număr suficient de cazuri pentru a se putea considera rezultatele ca valabile pentru întreaga categorie respectivă de profesionişti), cei care obţin cele mai bune rezultate în muncă şi cei care, dimpotrivă, nu reuşesc să le obţină, împreună ,cu însuşirile fiziologice şi psihologice care îi ajută sau îi împiedică să le atingă. O dată aceste însuşiri inventariate, laboratoarele de orientare profesională caută, prin diferite probe experimentale (aparate şi teste) să stabilească, pentru fiecare candidat în parte, dacă şi în ce măsură le posedă sau cel puţin le poate dezvolta şi, eventual, compensa. De pildă, pentru o meserie care cere acuitate vizuală, o atenţie susţinută, rezistenţă la oboseală, inteligenţă pătrunzătoare, reacţii rapide etc., „subiectul“ este supus unor probe vizuale, probe de atenţie, de rezistenţă, de inteligenţă, de reactivitate etc. Evident, probele acestea nu sunt fixate la nimereală, ci sunt elaborate pe baza unor cercetări ştiinţifice riguroase, verificate la rîndul lor prin rezultatele practice ale operaţiilor săvârşite pe temeiul lor. Din cauza aceasta, orientarea profesională nu se poate improviza, — pretutindeni ea este o sarcină de specialitate, de nivelul unei pregătiri universitare şi este necesar să fie menţinută la acest nivel. ORIENTAREA PROFESIONALĂ