Drum Nou, octombrie 1972 (Anul 29, nr. 8625-8649)

1972-10-07 / nr. 8629

Pag. 2 S-a deschis noul an de învăţămint de partid. Un număr de peste 65.000 de cursanţi din judeţul Braşov vor relua activitatea de studiu, de însu­şire temeinică, multilaterală a ideo­logiei şi politicii marxist-leniniste a partidului nostru. Noul an de înv «.ţămînt debutează în condiţiile efervescenţei politice generate de istoricele hotărîri ale Conferinţei Naţionale a partidului din iulie, cînd întregul nostru po­por a răspuns cu însufleţire che­mării de a realiza cincinalul înainte de termen. Este firesc, deci, ca în­­văţămîntul de partid, propaganda prin conferinţe, toate formele şi mijloacele activităţii politico-ideolo­­gice să sprijine unanim acest efort de creaţie, să înlesnească însuşirea profundă a programului făuririi so­cietăţii socialiste multilateral dez­voltate, a concluziilor de înaltă va­loare teoretică şi practică ce se des­prind din raportul prezentat de se­cretarul general al partidului, to­varăşul Nicolae Ceauşescu, şi din celelalte documente ale Conferin­ţei Naţionale. Marile deziderate ca­re trebuie înfăptuite implică şi o continuă prefacere a conştiinţei oa­menilor, educarea lor în spirit par­tinic, mobilizarea lor pentru tradu­cerea în faptă a măreţelor idealuri comuniste. De aceea, organele şi or­ganizaţiile de partid sunt chemate să acorde, în contextul activităţii lor, un loc central învăţământului de partid, ca instrument principal de propagare a ideologiei şi politicii partidului. Vastul conţinut de idei al docu­mentelor Conferinţei Naţionale, mul­tiplele aspecte ale politicii interne şi internaţionale a partidului con­stituie pentru noul an de studiu un minunat prilej pentru realizarea u­­nor vii dezbateri axate pe realită­ţile specifice din fiecare loc de muncă. Nu este vorba de o memo­rare mecanică a unor idei sau ci­tate, ci de o integrare organică, la nivelul tuturor formelor de învăţă­­mînt din fiecare unitate, a proble­melor conţinute in raportul tovară­şului Nicolae Ceauşescu şi în ce­lelalte documente ale Conferinţei Naţionale, astfel incit să se poată trage concluziile necesare pentru activitatea practică a comuniştilor, a celorlalţi oameni ai muncii, învăţămîntul de partid nu poate fi considerat un scop în sine, ci un mijloc prin care se sădesc convin­geri, se mobilizează energiile şi puterea de creaţie ale oamenilor, angajîndu-i cu întreaga capacitate în activitatea constructivă. îndeplinirea cincinalului înainte de termen înseamnă ridicarea între­gii activităţi economice la un şi mai înalt nivel, semnificaţia politică a acestui deziderat trebuind înţe­leasă de fiecare comunist, de fiecare om al muncii în toată profunzimea ei. Propaganda de partid are me­nirea de a acorda un deosebit sprijin înţelegerii multilaterale a acestui aspect. Formele învăţămîn­­tului de partid şi îndeosebi cursu­rile cu profil economic, trebuie să devină acel cadru fertil pentru dez­baterea în profunzime a politicii e­­conomice a partidului, a sarcinilor care revin industriei județului nos­tru privind îndeplinirea tuturor in­dicatorilor de plan și a angajamen­telor asumate în întrecerea dintre judeţe. Se impune, mai mult ca ori­­cînd, în acest an, de studiu, orien­tarea problematicii spre abordarea cu precădere a aspectelor calitative ale activităţii din fiecare întreprin­dere şi unitate economică aşa cum ar fi : folosirea intensivă şi exten­sivă a maşinilor, utilajelor şi in­stalaţiilor, coeficientul de utilizare a metalului, valoarea produselor obţinute dintr-o tonă de material prelucrat, numărul şi valoarea ma­şinilor realizate prin autoutilaje şi alte asemenea importante obiective. De asemenea, alături de proble­matica politică şi economică un interes sporit a căpătat problema­tica etică, obiect de studiu în nu­meroase cursuri. în acest sens, un preţios îndrumar îl constituie Pro­iectul de norme ale vieţii şi muncii comuniştilor, ale eticii şi echităţii socialiste adoptat de Conferinţa Na­ţională şi supus dezbaterii publice. Este necesar ca în cercuri şi cursuri să fie luate în discuţie cazuri con­crete, de la locul de muncă respec­tiv, evitîndu-se dezbaterile abstracte. Numai astfel proiectul va putea să devină o călăuză pentru fiecare co­munist, pentru fiecare om al mun­cii, să se reflecte în însăşi com­portarea lor de zi cu zi, în produc­ţie, familie şi societate. Fireşte, atenţia va trebui îndrep­tată în egală măsură şi spre stu­dierea profundă a materialismului ştiinţific, pentru însuşirea cit mai completă a filozofiei marxist-leni­­niste, problemă căreia unele or­gane şi organizaţii de partid nu i-au acordat o atenţie cuvenită în anul de învăţămint precedent, în calitatea lor de participanţi ac­tivi, conştienţi, la făurirea destine­lor României socialiste, la condu­cerea societăţii, comuniştii, ceilalţi cursanţi au nevoie nu numai să ia cunoştinţă de problemele discutate la Conferinţa Naţională, incluse în programele cursurilor, ci să-şi poată sune cuvîntul despre ele, să le ana­lizeze în lumina intereselor funda­mentale ale colectivităţii­­ noastre socialiste. De aceea, capătă o mare importanţă alegerea modalităţilor, formelor şi mijloacelor de eli­­tuare a studiului, care să asigure nu o prezenţă formală la cursuri, ci o însuşire responsabilă şi crea­toare a temelor programate, o par­ticipare efectivă la clarificarea ideilor discutate, pentru orientarea activităţii lor practice. Perfecţiona­rea metodicii conduce în acest an spre dezbaterea colectivă ca formă de bază, modalitatea principală de desfăşurare a întregului învăţămint de partid, înlăturîndu-se în acest fel tendinţa de a se reduce activi­tăţile din cursuri doar la expuneri şi conferinţe susţinute de lectori şi propagandişti.­­Desigur, dezbaterile se realizează în moduri diferite în funcţie de natura temei studiate, de pregătirea şi necesităţile cursan­ţilor, de iniţiativa şi priceperea pro­pagandiştilor. O altă modalitate cu efecte pozitive o constituie răspun­surile la întrebări, prilej de clarifi­care a nelămuririlor, a tot ceea ce nu a fost pe deplin înţeles. Impor­tant este însă ca răspunsurile să aibă loc tot în cadrul unui schimb viu de păreri. Ambele modalităţi pretind însă, un studiu individual temeinic, cunoaşterea minuţioasă a problematicii supusă dezbaterii. în răstimpul dintre două dezbateri propagandiştii au datoria să acorde consultaţii individuale sau colec­tive, îndrumări concrete în legă­tură cu organizarea şi efectuarea studiului individual. Este ştiut faptul că un rol hotă­­ritor pentru calitatea studiului îi are corpul de lectori şi propagan­dişti. De aceea, este o obligaţie ca la activitatea propagandistică să ia parte nemijlocit cadrele de par­tid şi în primul rînd secretarii şi membrii birourilor comitetelor mu­nicipal şi orăşeneşti, membrii or­ganelor alese din întreprinderi, instituţii şi de la sate, conducătorii instituţiilor economice şi social-edu­cative. Cu sprijinul efectiv al aces­tora, vastul conţinut de idei al do­cumentelor de partid va putea să fie şi mai bine­ aprofundat de către cursanţi, întregul corp de lectori şi propagandişti este chemat să ex­plice clar şi convingător conţinutul documentelor partidului, politica şi ideologia sa, să insufle comuniştilor, tuturor oamenilor muncii, încrede­rea neţărmurită în ţelurile socialis­mului şi comunismului. Activitatea ideologico-propagan­­distică găseşte un real sprijin în ca­binetele de ştiinţe sociale din în­treprinderi, şcoli şi comune. Aces­tea, la rîndul lor, trebuie să fie organisme vii, active de propagare a ideologiei şi politicii partidului nostru, să ajute efectiv la însuşirea documentelor­ Conferinţei Naţionale. Îmbogăţind în permanenţă fondul lor documentar, cabinetele de şti­inţe sociale trebuie să devină pu­ternice centre­ de atracţie atît pen­tru cursanţi, cit şi pentru propa­gandişti. Organele şi organizaţiile de par­tid au datoria de a îndruma siste­matic, cu atenţie, desfăşurarea în­­văţămîntului de partid şi învăţămîn­­tului politic U.T.C., să le imprime un caracter militant, pentru transfor­marea lor deplină intr-un instru­ment principal al educării şi mo­bilizării maselor la edificarea so­cietății socialiste multilateral dez­voltate. INVAJAMÎNTUL DE PARTID - instrument principal în propagarea și înfăptuirea politicii partidului Ce măsuri aţi întreprins pentru realizarea exemplară a planului de investiţii? (Urmare din pag. 1) nouă luni de zile constructorul a acoperit numai două treimi din pla­nul anual. E şi vina noastră că n-am insistat mai mult la înscrie­rea în grafic a unor valori mai mo­bilizatoare Astfel că ritmul a fost ceva mai scăzut pînă acum, aceasta şi din cauză că au apărut pe par­curs o serie de greutăţi în elibera­rea amplasamentelor, ţinînd seama că lucrările de amenajare şi extin­dere se fac fără întreruperea pro­cesului tehnologic. — Dincolo de aceste aspecte, ce măsuri credeţi că trebuie să se ia pentru îndeplinirea, pînă la finele anului, a planului de construcţii - montaj ? — Noi am întocmit împreună cu constructorul un plan de măsuri tehnice şi organizatorice care, apli­cat, va asigura îndeplinirea planu­lui de construcţii-montaj. în ceea ce ne priveşte, vom face tot ceea ce e posibil ca să-i punem la dis­poziţie spaţiile de producţie unde are de executat lucrări, respectiv secţiile de presare la rece şi de tra­tamente termice. La rîndul său, constructorul va trebui să dea o mai mare atenţie aprovizionării şantierului cu materialele necesare, pentru a se evita repetarea unor situaţii din trecut, cînd, din cauza lipsei de ciment, de pildă, nu s-a lucrat o lungă perioadă de timp. De asemenea, va trebui, în cel mai scurt timp, să mărească numărul de muncitori, deoarece cu cel exis­tent nu se va putea accelera ritmul la 11—12 la sută în următoarele trei luni, faţă de 7—8 la sută obţinut în septembrie. Ea noua secţie de piu­liţe — unde este concentrată cea mai mare parte a lucrărilor răma­se de executat — front de lucru este, hala fiind aproape închisă, deci nu există nici un motiv să nu realizăm planul anual la construc­ţii-montaj. N.B. Fără să împărtăşim întru totul optimismul interlocutorului nostru, trebuie arătat că într-ade­văr există front de lucru corespun­zător, dar pînă în prezent construc­torul nu a întreprins nimic pentru acelerarea ritmului de execuţie pe şantierul Fabricii de şuruburi Bra­şov. în acest fel, fiecare zi care trece pune sub semnul incertitude­nii realizarea planului de investiţii pe acest an. Iată de ce aşteptăm din partea I.C.I.M. Braşov ca acel plan de măsuri despre care ne vorbea inginerul şef al Fabricii de şuruburi să nu rămînă pe hîrtie. Poate cel puţin acum, în ceasul al doispre­zecelea, conducerea acestei între­prinderi se va trezi la realitate, de­oarece timpul friguros care a şi so­sit nu mai permite nici o amînare. DRUM NOU Nr. 8629 GHEORGHE DIMA artist şi patriot La 10 octombrie 1847 se năştea în casa cu nr. 284 din Şcheii Braşovului cel mai mic copil — al patrulea — al soţilor Nicolae şi Zoe Dima. I s-a dat numele de Gheorghe după bunicul său, de la care datează şi primele le­gături ale dimestilor cu Braşo­vul, soţia sa fiind Păuna, fiica lui Oprea Pulpaş din Şchei. După absolvirea liceului real din Viena, Gh. Dima se înscrie în anul 1866 la Poli­tehnica din Karls­ruhe. De la început însă se vădeşte în­clinaţia sa pentru muzică, frecven­­tînd cu regularitate sălile de concert şi cultivîndu-şi fru­moasa sa voce de bas, astfel că trep­tat va abandona studiile tehnice de­­dicîndu-se celor muzicale, înscriin­­du-se la Conserva­torul din Leipzig. Din această peri­oadă datează şi pri­mele sale apariţii ca solist, precum şi un angajament la operele din Klagen­furt şi Zürich. Reîntors la Bra­şov în anul­ 1873,­­ este numit profesor de muzică la şcolile centrale române şi dirijor al Reuniu­nii române de gim­nastică şi cîntări. Este începutul unei lungi activităţi puse în slujba artei şi a poporului său. Diploma de absolvire a Conservatorului din Leipzig, pe care o primeşte la 28 iulie 1880, ne aduce pe lingă mărturia u­­nor frumoase aprecieri asupra pregătirii şi dovezi despre ta­lentul său de interpret şi com­pozitor. In celebra sală Ge­wandhaus din Leipzig, Gheorghe Dima a apărut de mai multe ori ca solist şi, de asemenea, în ca­litate de compozitor, trei lieduri de ale sale fiind interpretate de prietenul său, Nicolae Popovici. După reîntoarcerea la Brașov el va întreprinde, în anii 18­­0— 1881 cîteva turnee după care, ac­­ceptînd oferta primită, va fi nu­mit director muzical al Reuniunii române de muzică din Sibiu, post pe care-l va deţine timp de 18 ani. In anul 1899 îl regăsim la Braşov ca dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cântări, al corului bisericii Sft. Nicolae şi profesor de muzică la şcolile centrale române. Munca dusă de Gh. Dima la aceste două reuniuni a însemnat realizarea unui vast program de educaţie muzicală a poporului român, scop pentru care a arătat un permanent şi nestrămutat de­votament. Concertele reuniunii conduse de el constituiau eveni­mente de răsunet, iar în jurul lor reuşise să grupeze societa­tea într-un puternic centru cul­tural. Programul său, consecinţă a unei concepţii realiste, cuprin­dea atît popularizarea capodope­relor din repertoriul universal cit şi valorificarea melosului ro­mânesc prin creaţii proprii co­­respunzînd nivelului şi exigenţe­lor artistice ale epocii. Scopul urmărit era ca românii transil­văneni să ajungă a se a­­firma şi pe acest tărîm, contri­buind astfel la lupta de eman­cipare şi revendicare a drepturi­lor lor social-politice. Pu­ternicul său simţ patriotic l-a făcut ca şi în creaţia sa, indife­rent de genul pe care îl aborda, elementul naţional să fie întot­deauna prezent. Fie sub forma unei anume atmosfere specifice, a trăirii emoţionale, sau direct prin tematică, lucrările sale poartă amprenta unei personali­tăţi identificate în simţire cu poporul; iar cînd textele, pe care le alege cu mult discernămînt, vorbesc de istoria patriei, deo­sebitul său simţ dramatic găseş­te cele mai expresive accente pentru a reda sentimente ce vi­brau intens. Şi totuşi Gheorghe Dima nu uita niciodată de a-şi înveşmînta lucrările în ţinuta cea mai aleasă. Pe această cale înţelegea el să facă apreciat în lume talentul poporului său. Un reputat critic muzical ger­man, recenzînd primele sale caie­te de lieduri editate în 1889 la Leipzig, remarca faptul că „deşi cultura lui e germană. . . indivi­dualitatea sa e românească“. Treptat, deşi Gheorghe Dima va menţine în permanenţă structura şi caracterul dramatic specifice liedului romantic german, el va adăuga mereu mai mult din a­­cea atmosferă şi simţire româ­nească. Stclul de cîntece pe ver­suri de Eminescu scrise în 1896 (completat apoi în 1907) reprezin­tă din acest punct de vedere o etapă nouă, iar baladele Groza, Ştefan Vodă şi codrul, şi a ve­nit un lup din crîng, precum şi majoritatea creaţiei sale din a doua perioadă bra­­şoveană — după a­­nul 1900 — ne apar ca o finalitate a acestui concept creator. Acest sens evolutiv trebuie în­ţeles însă numai cu referire la genurile lied şi baladă în care caută a inte­gra specificul nos­tru naţional în ti­parele universale. In muzica sa co­rală Dima a abor­dat în permanenţă fondul muzicii populare, de la creaţia „în stil“ şi pînă la citat, iar momentul culmi­nant al operei sale muzicale, balada pentru soolişti, cor şi orchestră „Mama şi Ştefan cel Mare“ scrisă încă în anul 1834, este o emoţio­nantă pagină de is­torie naţională, în care puternicul su­flu dramatic care o străbate este pro­priu înseşi simţirii româneşti. Fermele sale convingeri patrio­tice l-au făcut pe Gheorghe Di­ma ca după izbucnirea primului război mondial, cînd trupele ro­mâne intrate în Transilvania în anul 1916 au fost nevoite să se retragă, el să plece împreună cu ele. Era sigur că venise mo­mentul de dreptate al poporului român şi aştepta cu încredere viitorul. Totuşi zile grele îl mai aşteptau. Din Bucureşti, unde se refugiase, va fi trimis de trupei® germane de ocupaţie înapoi la Braşov, unde va fi arestat ime­diat. Timp de un an şi trei luni va sta în închisorile din Tg. Mu­reş şi Cluj unde cu toată vîrsta sa înaintată va găsi destule forţe pentru a organiza un cor al deţi­nuţilor şi pentru a compune ulti­mele sale lucrări. Eliberat în vara anului 1918, Dima se raliază imediat la ac­ţiunile duse de obştea română a Braşovului care milita pentru realizarea unirii şi astfel este ales la Marea Adunare din 2 no­iembrie printre cei 10 membri ai Comitetului executiv al Statului naţional român din Ţara Bir­sei. Misiunea lui Gheorghe Dima nu se terminase însă. Noul stat reclama cadre de prestigiu care să asigure organizarea şi func­ţionarea instituţiilor. Lui îi este încredinţată conducerea Conser­vatorului de muzică şi artă dra­matică din Cluj, unde va şti în scurt timp să adune pedagogi de valoare și astfel să lase moște­nire la moartea sa survenită în 4 iunie 1925 un valoros tezaur de cultură muzicală românească. Mircea GHERMAN Adrese noi pe str. Bar­manului din Brașov. Cu scara şi tulumba la căminul cultural Din cele 135 de cămine culturale cite numără judeţul Braşov, cel pu­ţin 30 declară că nu pot susţine spectacole cu formaţiile artistice proprii. Unele nu au formaţii, altele au, dar formaţiile nu au activitate suficientă, ceea ce înseamnă cam acelaşi lucru. Este vorba aici de cămine din localităţi cu foarte pu­ţină populaţie, unde însuşi poten­ţialul uman şi material este mai mic. Dar nu am inclus la această numărătoare acele cămine culturale care au tot ce le trebuie în afară de... activitate. Ea semăna, de pil­dă, activa cu patru ani în urmă un­ foarte bun cor dirijat de luliu Po­pa, directorul şcolii. Acum directo­rul şcolii, acelaşi luliu Popa, este director şi la căminul cultural. Dar corul a amuţit. La fel orchestra de instrumente populare şi formaţia de dansuri. Căminul din Şercaia a a­­vut o formaţie de teatru premiată, o brigadă artistică de agitaţie foar­te bună şi un cor la fel, dar local­nicii au acum destul de rar prilej­ul să-şi amintească de vremea cînd scena căminului cultural era ono­rată cu spectacolele acestor forma­ţii. Intelectualii din Hălchiu — şi nu numai ei — se plîngeau pînă a­­cum 3—4 ani că nu au unde să-şi manifeste disponibilităţile artistice din lipsa unui local corespunzător. Acum, Hălchiul dispune de unul dintre cele mai frumoase localuri de cămin cultural dar, din neferi­cire, această nouă clădire pare bîn­­tuită mai degrabă de stafii decit de muze. Deşi există un director sala­riat cu normă întreagă şi 150 de intelectuali, cu excepţia fanfarei şi a corului bărbătesc german, restul echipelor — cîte mai sînt — au o activitate slabă, sporadică, a­sta ar putea continua. Dar ce este mai îngrijorător e că la orizont nu se arată nici un con­curs, nici un festival care să smulgă de sub pînzele de păianjen scara şi tulumba pompieristică pentru a porni uşorul activizării formaţiilor, învăţate cu lucrul în asalt, doar de dragul premiilor şi al menţiunilor, echipele artistice dorm în marea majoritate somnul dulce şi netul­burat. Este drept, unele măsuri se întrevăd. Comitetul judeţean Bra­şov pentru cultură şi educaţie so­cialistă întreprinde unele acţiuni. Spre satele de munte a plecat zilele trecute o brigadă de activişti care să acorde îndrumare metodică şi sprijin în organizarea muncii la că­minele culturale. Căminele din Tăr­­lungeni, Racoş, Apaţa, Cristian şi Cincu au fost hotărîte a deveni „că­mine model“. Este foarte bine ca în afară de cele din Vulcan şi Ghim­­bav, să mai avem şi alte... modele. Dar este prea puţin. Este prea puţin pentru că oricît de intensă, de constantă şi de ca­lificată ar fi „impulsionarea de la centru“, ea nu poate să se substi­tuie celor care de drept şi de fapt trebuie să fie animatorii vieţii cul­turale: intelectualii comunişti din satul respectiv, organizaţia de par­tid în frunte cu secretarul ei, în măsură să dinamizeze, să îndrume şi să controleze întreaga activitate cultural-artistică de la faţa locului. Am vorbit într-un articol prece­dent despre Stelian Ioana, secreta­rul comitetului comunal de partid din Vulcan, exemplu de entuziasm însufleţitor, animator al vieţii cul­turale din comună, permanent pre­ocupat, împreună cu biroul comi­tetului, de activitatea cultural-edu­­cativă, nelipsit de la aceste acti­vităţi. Dar exemplul de la Vulcan nu este singurul. Ea Bran, secreta­rul comitetului comunal de partid, Ioan Munteanu, sau primarul din Cincu, Gheorghe Savu, sunt şi ei argumente convingătoare pentru teza că acolo unde organizaţia de partid se ocupă de munca cultura­lă, rezultatele sunt pe măsura aces­tei preocupări. Bine informaţi în problemele muncii ideologice, înar­maţi cu o cultură generală cores­punzătoare, dar mai cu seamă ani­. Stil pompieristic, activi­tate pe sponci. % Impulsionarea de la centru nu poate substitui răs­punderea autorităţilor lo­cale.­­ Secretarul de partid, di­namizatorul vieţii spiri­tuale la sate,­maţi de sentimentul responsabilită­ţii şi de dorinţa de a însufleţi acti­vitatea, Ioan Munteanu şi Gheorghe Savu sunt permanent în exercitarea rolului de îndrumare şi control, mobilizează prin propriul lor exem­plu şi­ asigură conţinutul şi valoa­rea întregii activităţi. Mai mult decit dorinţa de a ob­ţine diplome şi premii, activitatea artistică de la sate trebuie să se structureze pe necesitatea satisface­rii nevoilor locale de cultivare a talentelor şi — mai cu seamă — pe necesitatea de a oferi cu regu­laritate spectacole instructive pu­blicului din satul respectiv. Acti­vităţii pompieristice, în salturi, pri­lejuite de concursuri şi festivaluri, trebuie să-i ia locul o activitate constantă care să mobilizeze şi să valorifice potenţialul real de care dispunem. Numeroşi directori de cămin cultural se complac într-o dulce comoditate, necontrolaţi de organizaţia de partid şi insensibili la­ faptul că fiind ei înşişi investiţi cu funcţia de locţiitor al secretaru­lui comitetului comunal de partid, îşi ignorează această importantă responsabilitate comunistă. Este ca­zul lui Opriş Cornel din Şercaia, Antoni Ana din Ticuş, Cornel Pre­­cu din Buneşti (unde echipa de dan­suri care cu patru ani în urmă era una din mîndriile judeţului, acum a dispărut cu totul de pe afiş), Ni­colae Tătaru din Hălchiu, Florenti­na Olteanu din Hîrseni şi mulţi alţii. Pe de altă parte, sunt directori de cămin cultural care, fără a fi sa­lariaţi sau retribuiţi cu indemniza­ţie, absolut voluntar, desfăşoară o activitate bogată, oferind sătenilor aproape zilnic manifestări cultural­­educative. Aşa, de pildă, este Moise Chiţu din Peştera, Adrian Olaru din Şimon, Ioan Teoctist din Per­­şani, Margareta Laszlo din Ioneşti, Victoria Croitoru din Rotbav, Ma­riana Bortlei din Cincşor, Maria Bartok din Zizin şi alţii. Asemenea contraste pun în cauză însăşi efi­cienţa actualului sistem de retri­buire a directorilor de cămin şi fac necesară o reconsiderare a criterii­lor de încadrare. Din discuţiile purtate cu mai mulţi secretari de partid şi primari de la sate, a reieşit că alegerea u­­nui director de cămin care să poată fi şi locţiitor al secretarului orga­nizaţiei de partid comunale nu este tocmai uşoară dată fiind nece­sitatea ca cel ales să aibă şi cali­tăţi personale de organizator, ani­mator al vieţii culturale şi chiar unele înclinaţii artistice. Dar tot cu ocazia acestor discuţii a reieşit că avem la sate un mare număr de cadre didactice tinere şi talentate de a căror atragere spre partid ar trebui să se ocupe mai insistent or­ganizaţiile de bază respective. Di­rectorii de cămin cultural nu se nasc peste noapte, ci ei trebuie formaţi printr-o muncă răbdătoare şi de perspectivă. Cine să se ocupe de recrutarea şi formarea lor dacă nu organizaţiile de partid de la sate ? Stilul de muncă pompieristic, zorul la concursuri şi lîncezeala dintre ele, existenţa formală a u­­nor echipe artistice pe care nimeni nu le vede la rampă, trebuie să ce­deze locul unei activităţi organiza­te, de perspectivă şi profunzime. Revirimentul trebuie să se producă începînd cu reconsiderarea felului în care se asigură recrutarea şi încadrarea directorilor, dar mai cu seamă trebuie să crească conştiinţa responsabilităţii organizaţiilor de partid de la sate, să se îmbunătă­ţească activitatea lor de îndrumare şi control. Munca culturală trebuie să fie socotită în fiecare localitate ca parte componentă a sferei de competenţă şi răspundere pentru organizaţiile de partid şi pentru consiliile populare care, aşa cum răspund de activitatea economică­ sau socială, trebuie să răspundă şi de activitatea cultural-ideologică de pe raza localităţii respective. Secre­tarii organizaţiilor de partid, pri­marii, trebuie să devină în toate aşezările rurale figuri centrale ale vieţii spirituale. D. DRAGÁN

Next