Drum Nou, octombrie 1972 (Anul 29, nr. 8625-8649)
1972-10-07 / nr. 8629
Pag. 2 S-a deschis noul an de învăţămint de partid. Un număr de peste 65.000 de cursanţi din judeţul Braşov vor relua activitatea de studiu, de însuşire temeinică, multilaterală a ideologiei şi politicii marxist-leniniste a partidului nostru. Noul an de înv «.ţămînt debutează în condiţiile efervescenţei politice generate de istoricele hotărîri ale Conferinţei Naţionale a partidului din iulie, cînd întregul nostru popor a răspuns cu însufleţire chemării de a realiza cincinalul înainte de termen. Este firesc, deci, ca învăţămîntul de partid, propaganda prin conferinţe, toate formele şi mijloacele activităţii politico-ideologice să sprijine unanim acest efort de creaţie, să înlesnească însuşirea profundă a programului făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, a concluziilor de înaltă valoare teoretică şi practică ce se desprind din raportul prezentat de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi din celelalte documente ale Conferinţei Naţionale. Marile deziderate care trebuie înfăptuite implică şi o continuă prefacere a conştiinţei oamenilor, educarea lor în spirit partinic, mobilizarea lor pentru traducerea în faptă a măreţelor idealuri comuniste. De aceea, organele şi organizaţiile de partid sunt chemate să acorde, în contextul activităţii lor, un loc central învăţământului de partid, ca instrument principal de propagare a ideologiei şi politicii partidului. Vastul conţinut de idei al documentelor Conferinţei Naţionale, multiplele aspecte ale politicii interne şi internaţionale a partidului constituie pentru noul an de studiu un minunat prilej pentru realizarea unor vii dezbateri axate pe realităţile specifice din fiecare loc de muncă. Nu este vorba de o memorare mecanică a unor idei sau citate, ci de o integrare organică, la nivelul tuturor formelor de învăţămînt din fiecare unitate, a problemelor conţinute in raportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi în celelalte documente ale Conferinţei Naţionale, astfel incit să se poată trage concluziile necesare pentru activitatea practică a comuniştilor, a celorlalţi oameni ai muncii, învăţămîntul de partid nu poate fi considerat un scop în sine, ci un mijloc prin care se sădesc convingeri, se mobilizează energiile şi puterea de creaţie ale oamenilor, angajîndu-i cu întreaga capacitate în activitatea constructivă. îndeplinirea cincinalului înainte de termen înseamnă ridicarea întregii activităţi economice la un şi mai înalt nivel, semnificaţia politică a acestui deziderat trebuind înţeleasă de fiecare comunist, de fiecare om al muncii în toată profunzimea ei. Propaganda de partid are menirea de a acorda un deosebit sprijin înţelegerii multilaterale a acestui aspect. Formele învăţămîntului de partid şi îndeosebi cursurile cu profil economic, trebuie să devină acel cadru fertil pentru dezbaterea în profunzime a politicii economice a partidului, a sarcinilor care revin industriei județului nostru privind îndeplinirea tuturor indicatorilor de plan și a angajamentelor asumate în întrecerea dintre judeţe. Se impune, mai mult ca oricînd, în acest an, de studiu, orientarea problematicii spre abordarea cu precădere a aspectelor calitative ale activităţii din fiecare întreprindere şi unitate economică aşa cum ar fi : folosirea intensivă şi extensivă a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor, coeficientul de utilizare a metalului, valoarea produselor obţinute dintr-o tonă de material prelucrat, numărul şi valoarea maşinilor realizate prin autoutilaje şi alte asemenea importante obiective. De asemenea, alături de problematica politică şi economică un interes sporit a căpătat problematica etică, obiect de studiu în numeroase cursuri. în acest sens, un preţios îndrumar îl constituie Proiectul de norme ale vieţii şi muncii comuniştilor, ale eticii şi echităţii socialiste adoptat de Conferinţa Naţională şi supus dezbaterii publice. Este necesar ca în cercuri şi cursuri să fie luate în discuţie cazuri concrete, de la locul de muncă respectiv, evitîndu-se dezbaterile abstracte. Numai astfel proiectul va putea să devină o călăuză pentru fiecare comunist, pentru fiecare om al muncii, să se reflecte în însăşi comportarea lor de zi cu zi, în producţie, familie şi societate. Fireşte, atenţia va trebui îndreptată în egală măsură şi spre studierea profundă a materialismului ştiinţific, pentru însuşirea cit mai completă a filozofiei marxist-leniniste, problemă căreia unele organe şi organizaţii de partid nu i-au acordat o atenţie cuvenită în anul de învăţămint precedent, în calitatea lor de participanţi activi, conştienţi, la făurirea destinelor României socialiste, la conducerea societăţii, comuniştii, ceilalţi cursanţi au nevoie nu numai să ia cunoştinţă de problemele discutate la Conferinţa Naţională, incluse în programele cursurilor, ci să-şi poată sune cuvîntul despre ele, să le analizeze în lumina intereselor fundamentale ale colectivităţii noastre socialiste. De aceea, capătă o mare importanţă alegerea modalităţilor, formelor şi mijloacelor de elituare a studiului, care să asigure nu o prezenţă formală la cursuri, ci o însuşire responsabilă şi creatoare a temelor programate, o participare efectivă la clarificarea ideilor discutate, pentru orientarea activităţii lor practice. Perfecţionarea metodicii conduce în acest an spre dezbaterea colectivă ca formă de bază, modalitatea principală de desfăşurare a întregului învăţămint de partid, înlăturîndu-se în acest fel tendinţa de a se reduce activităţile din cursuri doar la expuneri şi conferinţe susţinute de lectori şi propagandişti.Desigur, dezbaterile se realizează în moduri diferite în funcţie de natura temei studiate, de pregătirea şi necesităţile cursanţilor, de iniţiativa şi priceperea propagandiştilor. O altă modalitate cu efecte pozitive o constituie răspunsurile la întrebări, prilej de clarificare a nelămuririlor, a tot ceea ce nu a fost pe deplin înţeles. Important este însă ca răspunsurile să aibă loc tot în cadrul unui schimb viu de păreri. Ambele modalităţi pretind însă, un studiu individual temeinic, cunoaşterea minuţioasă a problematicii supusă dezbaterii. în răstimpul dintre două dezbateri propagandiştii au datoria să acorde consultaţii individuale sau colective, îndrumări concrete în legătură cu organizarea şi efectuarea studiului individual. Este ştiut faptul că un rol hotăritor pentru calitatea studiului îi are corpul de lectori şi propagandişti. De aceea, este o obligaţie ca la activitatea propagandistică să ia parte nemijlocit cadrele de partid şi în primul rînd secretarii şi membrii birourilor comitetelor municipal şi orăşeneşti, membrii organelor alese din întreprinderi, instituţii şi de la sate, conducătorii instituţiilor economice şi social-educative. Cu sprijinul efectiv al acestora, vastul conţinut de idei al documentelor de partid va putea să fie şi mai bine aprofundat de către cursanţi, întregul corp de lectori şi propagandişti este chemat să explice clar şi convingător conţinutul documentelor partidului, politica şi ideologia sa, să insufle comuniştilor, tuturor oamenilor muncii, încrederea neţărmurită în ţelurile socialismului şi comunismului. Activitatea ideologico-propagandistică găseşte un real sprijin în cabinetele de ştiinţe sociale din întreprinderi, şcoli şi comune. Acestea, la rîndul lor, trebuie să fie organisme vii, active de propagare a ideologiei şi politicii partidului nostru, să ajute efectiv la însuşirea documentelor Conferinţei Naţionale. Îmbogăţind în permanenţă fondul lor documentar, cabinetele de ştiinţe sociale trebuie să devină puternice centre de atracţie atît pentru cursanţi, cit şi pentru propagandişti. Organele şi organizaţiile de partid au datoria de a îndruma sistematic, cu atenţie, desfăşurarea învăţămîntului de partid şi învăţămîntului politic U.T.C., să le imprime un caracter militant, pentru transformarea lor deplină intr-un instrument principal al educării şi mobilizării maselor la edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate. INVAJAMÎNTUL DE PARTID - instrument principal în propagarea și înfăptuirea politicii partidului Ce măsuri aţi întreprins pentru realizarea exemplară a planului de investiţii? (Urmare din pag. 1) nouă luni de zile constructorul a acoperit numai două treimi din planul anual. E şi vina noastră că n-am insistat mai mult la înscrierea în grafic a unor valori mai mobilizatoare Astfel că ritmul a fost ceva mai scăzut pînă acum, aceasta şi din cauză că au apărut pe parcurs o serie de greutăţi în eliberarea amplasamentelor, ţinînd seama că lucrările de amenajare şi extindere se fac fără întreruperea procesului tehnologic. — Dincolo de aceste aspecte, ce măsuri credeţi că trebuie să se ia pentru îndeplinirea, pînă la finele anului, a planului de construcţii - montaj ? — Noi am întocmit împreună cu constructorul un plan de măsuri tehnice şi organizatorice care, aplicat, va asigura îndeplinirea planului de construcţii-montaj. în ceea ce ne priveşte, vom face tot ceea ce e posibil ca să-i punem la dispoziţie spaţiile de producţie unde are de executat lucrări, respectiv secţiile de presare la rece şi de tratamente termice. La rîndul său, constructorul va trebui să dea o mai mare atenţie aprovizionării şantierului cu materialele necesare, pentru a se evita repetarea unor situaţii din trecut, cînd, din cauza lipsei de ciment, de pildă, nu s-a lucrat o lungă perioadă de timp. De asemenea, va trebui, în cel mai scurt timp, să mărească numărul de muncitori, deoarece cu cel existent nu se va putea accelera ritmul la 11—12 la sută în următoarele trei luni, faţă de 7—8 la sută obţinut în septembrie. Ea noua secţie de piuliţe — unde este concentrată cea mai mare parte a lucrărilor rămase de executat — front de lucru este, hala fiind aproape închisă, deci nu există nici un motiv să nu realizăm planul anual la construcţii-montaj. N.B. Fără să împărtăşim întru totul optimismul interlocutorului nostru, trebuie arătat că într-adevăr există front de lucru corespunzător, dar pînă în prezent constructorul nu a întreprins nimic pentru acelerarea ritmului de execuţie pe şantierul Fabricii de şuruburi Braşov. în acest fel, fiecare zi care trece pune sub semnul incertitudenii realizarea planului de investiţii pe acest an. Iată de ce aşteptăm din partea I.C.I.M. Braşov ca acel plan de măsuri despre care ne vorbea inginerul şef al Fabricii de şuruburi să nu rămînă pe hîrtie. Poate cel puţin acum, în ceasul al doisprezecelea, conducerea acestei întreprinderi se va trezi la realitate, deoarece timpul friguros care a şi sosit nu mai permite nici o amînare. DRUM NOU Nr. 8629 GHEORGHE DIMA artist şi patriot La 10 octombrie 1847 se năştea în casa cu nr. 284 din Şcheii Braşovului cel mai mic copil — al patrulea — al soţilor Nicolae şi Zoe Dima. I s-a dat numele de Gheorghe după bunicul său, de la care datează şi primele legături ale dimestilor cu Braşovul, soţia sa fiind Păuna, fiica lui Oprea Pulpaş din Şchei. După absolvirea liceului real din Viena, Gh. Dima se înscrie în anul 1866 la Politehnica din Karlsruhe. De la început însă se vădeşte înclinaţia sa pentru muzică, frecventînd cu regularitate sălile de concert şi cultivîndu-şi frumoasa sa voce de bas, astfel că treptat va abandona studiile tehnice dedicîndu-se celor muzicale, înscriindu-se la Conservatorul din Leipzig. Din această perioadă datează şi primele sale apariţii ca solist, precum şi un angajament la operele din Klagenfurt şi Zürich. Reîntors la Braşov în anul 1873, este numit profesor de muzică la şcolile centrale române şi dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cîntări. Este începutul unei lungi activităţi puse în slujba artei şi a poporului său. Diploma de absolvire a Conservatorului din Leipzig, pe care o primeşte la 28 iulie 1880, ne aduce pe lingă mărturia unor frumoase aprecieri asupra pregătirii şi dovezi despre talentul său de interpret şi compozitor. In celebra sală Gewandhaus din Leipzig, Gheorghe Dima a apărut de mai multe ori ca solist şi, de asemenea, în calitate de compozitor, trei lieduri de ale sale fiind interpretate de prietenul său, Nicolae Popovici. După reîntoarcerea la Brașov el va întreprinde, în anii 180— 1881 cîteva turnee după care, acceptînd oferta primită, va fi numit director muzical al Reuniunii române de muzică din Sibiu, post pe care-l va deţine timp de 18 ani. In anul 1899 îl regăsim la Braşov ca dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cântări, al corului bisericii Sft. Nicolae şi profesor de muzică la şcolile centrale române. Munca dusă de Gh. Dima la aceste două reuniuni a însemnat realizarea unui vast program de educaţie muzicală a poporului român, scop pentru care a arătat un permanent şi nestrămutat devotament. Concertele reuniunii conduse de el constituiau evenimente de răsunet, iar în jurul lor reuşise să grupeze societatea într-un puternic centru cultural. Programul său, consecinţă a unei concepţii realiste, cuprindea atît popularizarea capodoperelor din repertoriul universal cit şi valorificarea melosului românesc prin creaţii proprii corespunzînd nivelului şi exigenţelor artistice ale epocii. Scopul urmărit era ca românii transilvăneni să ajungă a se afirma şi pe acest tărîm, contribuind astfel la lupta de emancipare şi revendicare a drepturilor lor social-politice. Puternicul său simţ patriotic l-a făcut ca şi în creaţia sa, indiferent de genul pe care îl aborda, elementul naţional să fie întotdeauna prezent. Fie sub forma unei anume atmosfere specifice, a trăirii emoţionale, sau direct prin tematică, lucrările sale poartă amprenta unei personalităţi identificate în simţire cu poporul; iar cînd textele, pe care le alege cu mult discernămînt, vorbesc de istoria patriei, deosebitul său simţ dramatic găseşte cele mai expresive accente pentru a reda sentimente ce vibrau intens. Şi totuşi Gheorghe Dima nu uita niciodată de a-şi înveşmînta lucrările în ţinuta cea mai aleasă. Pe această cale înţelegea el să facă apreciat în lume talentul poporului său. Un reputat critic muzical german, recenzînd primele sale caiete de lieduri editate în 1889 la Leipzig, remarca faptul că „deşi cultura lui e germană. . . individualitatea sa e românească“. Treptat, deşi Gheorghe Dima va menţine în permanenţă structura şi caracterul dramatic specifice liedului romantic german, el va adăuga mereu mai mult din acea atmosferă şi simţire românească. Stclul de cîntece pe versuri de Eminescu scrise în 1896 (completat apoi în 1907) reprezintă din acest punct de vedere o etapă nouă, iar baladele Groza, Ştefan Vodă şi codrul, şi a venit un lup din crîng, precum şi majoritatea creaţiei sale din a doua perioadă braşoveană — după anul 1900 — ne apar ca o finalitate a acestui concept creator. Acest sens evolutiv trebuie înţeles însă numai cu referire la genurile lied şi baladă în care caută a integra specificul nostru naţional în tiparele universale. In muzica sa corală Dima a abordat în permanenţă fondul muzicii populare, de la creaţia „în stil“ şi pînă la citat, iar momentul culminant al operei sale muzicale, balada pentru soolişti, cor şi orchestră „Mama şi Ştefan cel Mare“ scrisă încă în anul 1834, este o emoţionantă pagină de istorie naţională, în care puternicul suflu dramatic care o străbate este propriu înseşi simţirii româneşti. Fermele sale convingeri patriotice l-au făcut pe Gheorghe Dima ca după izbucnirea primului război mondial, cînd trupele române intrate în Transilvania în anul 1916 au fost nevoite să se retragă, el să plece împreună cu ele. Era sigur că venise momentul de dreptate al poporului român şi aştepta cu încredere viitorul. Totuşi zile grele îl mai aşteptau. Din Bucureşti, unde se refugiase, va fi trimis de trupei® germane de ocupaţie înapoi la Braşov, unde va fi arestat imediat. Timp de un an şi trei luni va sta în închisorile din Tg. Mureş şi Cluj unde cu toată vîrsta sa înaintată va găsi destule forţe pentru a organiza un cor al deţinuţilor şi pentru a compune ultimele sale lucrări. Eliberat în vara anului 1918, Dima se raliază imediat la acţiunile duse de obştea română a Braşovului care milita pentru realizarea unirii şi astfel este ales la Marea Adunare din 2 noiembrie printre cei 10 membri ai Comitetului executiv al Statului naţional român din Ţara Birsei. Misiunea lui Gheorghe Dima nu se terminase însă. Noul stat reclama cadre de prestigiu care să asigure organizarea şi funcţionarea instituţiilor. Lui îi este încredinţată conducerea Conservatorului de muzică şi artă dramatică din Cluj, unde va şti în scurt timp să adune pedagogi de valoare și astfel să lase moștenire la moartea sa survenită în 4 iunie 1925 un valoros tezaur de cultură muzicală românească. Mircea GHERMAN Adrese noi pe str. Barmanului din Brașov. Cu scara şi tulumba la căminul cultural Din cele 135 de cămine culturale cite numără judeţul Braşov, cel puţin 30 declară că nu pot susţine spectacole cu formaţiile artistice proprii. Unele nu au formaţii, altele au, dar formaţiile nu au activitate suficientă, ceea ce înseamnă cam acelaşi lucru. Este vorba aici de cămine din localităţi cu foarte puţină populaţie, unde însuşi potenţialul uman şi material este mai mic. Dar nu am inclus la această numărătoare acele cămine culturale care au tot ce le trebuie în afară de... activitate. Ea semăna, de pildă, activa cu patru ani în urmă un foarte bun cor dirijat de luliu Popa, directorul şcolii. Acum directorul şcolii, acelaşi luliu Popa, este director şi la căminul cultural. Dar corul a amuţit. La fel orchestra de instrumente populare şi formaţia de dansuri. Căminul din Şercaia a avut o formaţie de teatru premiată, o brigadă artistică de agitaţie foarte bună şi un cor la fel, dar localnicii au acum destul de rar prilejul să-şi amintească de vremea cînd scena căminului cultural era onorată cu spectacolele acestor formaţii. Intelectualii din Hălchiu — şi nu numai ei — se plîngeau pînă acum 3—4 ani că nu au unde să-şi manifeste disponibilităţile artistice din lipsa unui local corespunzător. Acum, Hălchiul dispune de unul dintre cele mai frumoase localuri de cămin cultural dar, din nefericire, această nouă clădire pare bîntuită mai degrabă de stafii decit de muze. Deşi există un director salariat cu normă întreagă şi 150 de intelectuali, cu excepţia fanfarei şi a corului bărbătesc german, restul echipelor — cîte mai sînt — au o activitate slabă, sporadică, asta ar putea continua. Dar ce este mai îngrijorător e că la orizont nu se arată nici un concurs, nici un festival care să smulgă de sub pînzele de păianjen scara şi tulumba pompieristică pentru a porni uşorul activizării formaţiilor, învăţate cu lucrul în asalt, doar de dragul premiilor şi al menţiunilor, echipele artistice dorm în marea majoritate somnul dulce şi netulburat. Este drept, unele măsuri se întrevăd. Comitetul judeţean Braşov pentru cultură şi educaţie socialistă întreprinde unele acţiuni. Spre satele de munte a plecat zilele trecute o brigadă de activişti care să acorde îndrumare metodică şi sprijin în organizarea muncii la căminele culturale. Căminele din Tărlungeni, Racoş, Apaţa, Cristian şi Cincu au fost hotărîte a deveni „cămine model“. Este foarte bine ca în afară de cele din Vulcan şi Ghimbav, să mai avem şi alte... modele. Dar este prea puţin. Este prea puţin pentru că oricît de intensă, de constantă şi de calificată ar fi „impulsionarea de la centru“, ea nu poate să se substituie celor care de drept şi de fapt trebuie să fie animatorii vieţii culturale: intelectualii comunişti din satul respectiv, organizaţia de partid în frunte cu secretarul ei, în măsură să dinamizeze, să îndrume şi să controleze întreaga activitate cultural-artistică de la faţa locului. Am vorbit într-un articol precedent despre Stelian Ioana, secretarul comitetului comunal de partid din Vulcan, exemplu de entuziasm însufleţitor, animator al vieţii culturale din comună, permanent preocupat, împreună cu biroul comitetului, de activitatea cultural-educativă, nelipsit de la aceste activităţi. Dar exemplul de la Vulcan nu este singurul. Ea Bran, secretarul comitetului comunal de partid, Ioan Munteanu, sau primarul din Cincu, Gheorghe Savu, sunt şi ei argumente convingătoare pentru teza că acolo unde organizaţia de partid se ocupă de munca culturală, rezultatele sunt pe măsura acestei preocupări. Bine informaţi în problemele muncii ideologice, înarmaţi cu o cultură generală corespunzătoare, dar mai cu seamă ani. Stil pompieristic, activitate pe sponci. % Impulsionarea de la centru nu poate substitui răspunderea autorităţilor locale. Secretarul de partid, dinamizatorul vieţii spirituale la sate,maţi de sentimentul responsabilităţii şi de dorinţa de a însufleţi activitatea, Ioan Munteanu şi Gheorghe Savu sunt permanent în exercitarea rolului de îndrumare şi control, mobilizează prin propriul lor exemplu şi asigură conţinutul şi valoarea întregii activităţi. Mai mult decit dorinţa de a obţine diplome şi premii, activitatea artistică de la sate trebuie să se structureze pe necesitatea satisfacerii nevoilor locale de cultivare a talentelor şi — mai cu seamă — pe necesitatea de a oferi cu regularitate spectacole instructive publicului din satul respectiv. Activităţii pompieristice, în salturi, prilejuite de concursuri şi festivaluri, trebuie să-i ia locul o activitate constantă care să mobilizeze şi să valorifice potenţialul real de care dispunem. Numeroşi directori de cămin cultural se complac într-o dulce comoditate, necontrolaţi de organizaţia de partid şi insensibili la faptul că fiind ei înşişi investiţi cu funcţia de locţiitor al secretarului comitetului comunal de partid, îşi ignorează această importantă responsabilitate comunistă. Este cazul lui Opriş Cornel din Şercaia, Antoni Ana din Ticuş, Cornel Precu din Buneşti (unde echipa de dansuri care cu patru ani în urmă era una din mîndriile judeţului, acum a dispărut cu totul de pe afiş), Nicolae Tătaru din Hălchiu, Florentina Olteanu din Hîrseni şi mulţi alţii. Pe de altă parte, sunt directori de cămin cultural care, fără a fi salariaţi sau retribuiţi cu indemnizaţie, absolut voluntar, desfăşoară o activitate bogată, oferind sătenilor aproape zilnic manifestări culturaleducative. Aşa, de pildă, este Moise Chiţu din Peştera, Adrian Olaru din Şimon, Ioan Teoctist din Perşani, Margareta Laszlo din Ioneşti, Victoria Croitoru din Rotbav, Mariana Bortlei din Cincşor, Maria Bartok din Zizin şi alţii. Asemenea contraste pun în cauză însăşi eficienţa actualului sistem de retribuire a directorilor de cămin şi fac necesară o reconsiderare a criteriilor de încadrare. Din discuţiile purtate cu mai mulţi secretari de partid şi primari de la sate, a reieşit că alegerea unui director de cămin care să poată fi şi locţiitor al secretarului organizaţiei de partid comunale nu este tocmai uşoară dată fiind necesitatea ca cel ales să aibă şi calităţi personale de organizator, animator al vieţii culturale şi chiar unele înclinaţii artistice. Dar tot cu ocazia acestor discuţii a reieşit că avem la sate un mare număr de cadre didactice tinere şi talentate de a căror atragere spre partid ar trebui să se ocupe mai insistent organizaţiile de bază respective. Directorii de cămin cultural nu se nasc peste noapte, ci ei trebuie formaţi printr-o muncă răbdătoare şi de perspectivă. Cine să se ocupe de recrutarea şi formarea lor dacă nu organizaţiile de partid de la sate ? Stilul de muncă pompieristic, zorul la concursuri şi lîncezeala dintre ele, existenţa formală a unor echipe artistice pe care nimeni nu le vede la rampă, trebuie să cedeze locul unei activităţi organizate, de perspectivă şi profunzime. Revirimentul trebuie să se producă începînd cu reconsiderarea felului în care se asigură recrutarea şi încadrarea directorilor, dar mai cu seamă trebuie să crească conştiinţa responsabilităţii organizaţiilor de partid de la sate, să se îmbunătăţească activitatea lor de îndrumare şi control. Munca culturală trebuie să fie socotită în fiecare localitate ca parte componentă a sferei de competenţă şi răspundere pentru organizaţiile de partid şi pentru consiliile populare care, aşa cum răspund de activitatea economică sau socială, trebuie să răspundă şi de activitatea cultural-ideologică de pe raza localităţii respective. Secretarii organizaţiilor de partid, primarii, trebuie să devină în toate aşezările rurale figuri centrale ale vieţii spirituale. D. DRAGÁN