Ecoul Moldovei, 1898-1899 (Anul 8, nr. 1-102)
1899-01-24 / nr. 57
ANUL VIII No. 57 I. j. «ma komîsia a komîmlor f ABONAMENTUL Pe un an...................................Lei noi 20 . 6 luni............................... 11 Pentru stăinatate se adaugă portul. E .A.22 A1TRISZ1DIT* Apare numai de doue ori pe septamand : Joia si Duminica | ♦ ♦ ♦ ♦ » * ♦ ♦ ♦ I » UN NUMER 10 BANI DUMINICĂ 24 IANUARIE 1899 Director-proprietar : EM. AL. MANOLIU. SUB CONDUCEREA UNUI COMITET REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA La Tipografia M. P. POPOVICI str. Alexandri No. 14 Clu« a ludrăgit »trăinii, Mincu-l-in inima cinD, Minca-l-ar caa pustia, Si neamul nemernicia. IIZ. siti^esctt. ANI NC1UUI ! Rîndul în pagina III.........................Bani 50 IV.......................... „25 Inserţiunî și reclama 1 leu linia. Un număr vechiu ...... Bani 50 In. fstîixvtsxre ( i începere de la 1 Fevruar ziarul nostru va continua de a apărea tot de două ori pe săptâmînâ, dar cu preţurile reduse, precum urmează : Pe an......................15 lei Pent luni..................8 . un număr 15 bani. S’au ‘luat măsurile cuvenite pentru lubunătăţirea îşi cinsteni a tiparului, cum şi pentru varietatea materiei ce o va cuprinde ziarul. De la această dată nu se vu mai trimite ziarul nimănui decât contra sumei pentru abonament, pe cel puţin 0 luni Administraţia 24 Ianuarie Patruzeci de ani s’au scurs de când idea, care încolţise in minţile iubitorilor de neam şi patrie cu secole înainte, a devenit simţimîntul întregei suflări româneşti, de la Dorohoi la Turnu-Severin. Generaţia, care s’a eternizat prin actul săvârşit la 1848, nu putea sa se mulţumească numai cu atâta, şi dupa 11 ani, idealul urmărit cu atâta rîvna, deveni realitate ; ţerile surori, ai căror fii, fraţi de acelaşi sînge, se sesbeiau între dânşii, se mira. De la 1859, România îşi arata existenţa sa in lumea celorlalte state din Europa. De la aceasta data începe o noua era pentru sermanul popor românesc, care de atâtea veacuri suferise barbariile tuturor năvălitorilor. Înţelept şi răbdător, acest popor nu putea sa pearA; dragostea de moşia strămoşască, a fost un scut de care s’a frînt sabia celor mai sumeţi cavaleri feudali, duşmanii de moarte ai neamului românesc; iar barbara semi-luna care îngrozisă occidentul, găsi la Dunărea şi la Carpaţi pe acel neam, care sa-i arate măsură forţelor sale. Dar, daca am putut savîrşi acte ca ale măreţului 48 şi ale sublimului 59, aceste se datoresc condiţiunilor in care se gaseau factorii care influenţeau mediul social românesc din acele timpuri. Pentru aceasta e de ajuns sa examinam numai pe unul, şi anume pe ace! care a avut şi va avea in toate timpurile cea mai însemnata şi decisiva înmurire : factorul economic. Generaţia de la acea epocă se afla intr’o stare economică, relativ, destul de înfloritoare. Clasa mijlocie, care alimenta patura diriguitoare a ţerei, era compusa din meseriaşi şi comercianţi români, destul de numeroşi şi mai mult sau mai puţin cuprinşi. Criza economică, atât de înspâimîntâtoare astâzi, mai câ nici nu era simţită pe atunci. Poporul român, in general se bucura de toate foloasele materiale, care puteau sâ-i procure un bun trai, şi să-i dea răgaz a cugeta asupra regenerare! şi înălţării lui. In astfelii de condiţiunî, e natural, că au putut apărea figuri măreţe, inimi calde, cari să îndure sacrificii şi cu o abnegaţie de martiri să-şi ţintească privirile asupra interesului naţiei. De atunci însă, mulţumită unor patrioţi de trista amintire, şi mai cu samă a unui cap de stat, s’a putut strecura prin toate păsurile şi trecătoarile ţârei, puhoiul jidovesc, perfid şi lacom, care înmulţindu-se, a ajuns prin toate traficurile şi manoperile, cari îl făcuse nesuferit in ţerile vecine, să inţieze factorul economic al societăţii româneşti. Industriaşii şi meseriaşii români au dispărut şi in locul lor se arătă jidanul! Clasa care odinioară alimenta pătura diriguitoare a ţerei, azi nu mai e românească. E greu dar să mai răsară bărbaţi, cari mai presus de interesul lor personal, să aibă un chef şi in inimă interesul neamului. Apatia care, ca o insultă e aruncata pe obrazul poporului român, de toţi acei a căror minte li-e dată pe gîndiri uşoare, de aici îşi porneşte aparenţa sa. Iată de ce astăzi pare că-ţî vine uneori să desperezi, dacă soarta poporului român îl va mai pune in poziţie de a inaugura acte de talia celor de la 48 şi 59! Dar pe de altă parte destinele acestui neam ne mai da o raza de speranţă, care să ne facă se întrezărim o situaţie mai buna pentru poporul român, asupra căruia apasă atât de greu şi de dureros jugul economic al jidanului. Mişcarea pentru desrobirea economică a românului e pornită, dar nu e auzită încă de puternicii zilei. Acei cari au format mişcarea, tineri şi bătrâni, să nu uite ca dacă prin unire am ajuns asta-zi la cea ce suntem, tot prin unire vom putea duce la bun sfârşit opera regenerarei economice a românului. Ziua de 24 Ianuarie, care aminteşte ca prin unire, puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte, să o aibă în vedere toţi acei care îşi propun realizarea unui ideal. De aceea trebue sărbătorită ziua de 24 Ianuarie, în amintirea actului măreţ de la 59 şi în dorinţa de a mai inaugura acte de acele care să ne înalţe cât mai mult, pentru a fi admiraţi şi respectaţi de celelalte popoare. Ecoul Moldovei Chestiunea naţionalităţilor din Ungaria Ziarul Alkotmâny din Budapesta, organulpartidului popular maghiar, publică articolul următor, destul de important în împrejurările actuale : «Nu numai Ştefan Tisza a pus Î11 discuţiune, într’o convorbire privată, cestiunea naţionalităţilor, ci vedem că ea figurează acum şi în condiţiunile guvernului. Căci ori ce s’ar zice, când e vorba despre ideia de Stat maghiar şi despre interesele maghiare, este cestiune de naţionalitate. Guvernul stă în faţa ei ca c’un atent în jocul de cărţi. Este fapt că dispoziţia naţionalităţilor faţă cu puterea maghiară nu e tocmai prietenoasă. Numai că naţionalităţile noastre nu sunt din firea lor fiii mâniei, ci ura ce le stăpâneşte azi, s'a născut din nedreptăţile politice şi din persecuţiunile de până acum Mânia lor nu se îndreptează nici în contra Statului maghiar, nici în contra concetăţenilor cari respectă legea, ci numai în contra partidului guvernamental. Par’că guvernele noastre liberale anume au lipsit pe cetăţenii naţionalităţilor în modul sistematic de egala îndreptăţire, pentru ca Slovacii şi Românii sa fie întrebuinţaţi ca * mumus* faţă de opoziţie şi cu atât mai vârtos să se poată susţinea la putere. Dar opoziţia nu poate fi speriată, deoarece ea ştie că pericolul nu este aşa de mare, pe cât de mare este teroarea creată pe cale măestrită. Sclavi ar merita să fie naţionalităţile, dacă după atâta apăsare inechitabilă nu ar fi ţipat, n’ar fi vrednice de numele de om, dacă n’ar fi pretins libertatea ce domneşte în jurul lor şi peste ele; n'ar merita să le rabde pământul, dacă ar prind cu nepăsare lipsirea lor de libertate într’o ţară unde vorba şi legea povesteşte atâta despre sfânta libertate; prăpădit ar fi fost sufletul cugetării şi al simţirea lor, dacă nu s’ar fi rănit până la măduvă prin excluderea lor de la libertatea mult vestită, fără vr’un păcat sau greşeală politică. Protopărinţii noştri au părăsit Paradisul, în conştiinţa păcatului lor, fără de a se plânge; însă ei au trebuit să fie scoşi din edenul libertăţii, pentru ca în om să se r'evolteze omul. Izgonirea lor a fost o pedeapsă; pedepsire în-’â numai păcatul se cuvine, căci fără de păcat pedeapsa este un cnv .;şt mincinos. Pe fiinţele raţionale trebuealepul la probă înainte de a hotărî asuporiei lor; aşa a făcut Dumnezeu cu îngeri aşa cu oamenii. Preoţim a făcut Dumnezeu, aşa trebue şi omul să facă. Numai daca naţionalităţile nu vor susţine proba trebue să stai înaintea lor cu sabia de foc. Atunci , poftiţi şi spuneţi că in Ungaria nu se poate susţinea Constituţia cu cinste. Nu infectaţi sanctuarul Constituţiei cu rabiuni, ci poftiţi şi stăpâniţi asupra ţări! « din graţia lui Dumnezeu», daca nu se poate constituţional, şi nu faceţi cu forţa din cetăţean tiran asupra cetăţeanului. Se zice că trăim intr’un Stat de drept. Dar atunci cum se face că uitam atât de mult de acel principiu fundamental de drept, după care ori-ce trebue considerat de bun până când nu s’a dovedit contrariul ? De ce pronunţăm sentinţă condamnatoare, de ce aruncăm cu pietre asupra naţionalităţilor din Ungaria, înainte ca ele să fi avut ocazia să se folosească, ori să abuseze de libera lor voinţă. Roma prin bunăvoinţă a îndulcit popoarele cucerite. Până când stările de fapt nu vor face să fie uitate cele vechi , până când raporturile de fapt nu sunt cel puţin atât de bune cum se poate aştepta, naţionalităţile se vor nelinişti. Mult ar mai trebui ca starea lor din Ungaria să fie atât de favorabilii ca cea din Rusia şi Româniea“... In sfârşit, articolul zice că partidul popular catolic unguresc nu promite naţionalităţilor decât drepturile garantate în lege şi împlinirea datoriei sale, fără însă a face concesiuni—şi încheie astfel : «Teamă-se liberalii de naţionalităţi, noi nu ne temem.» Apel cătră Francel! Iiga antisemită din Franţa a afişat pe zidurile Parisului un apel către Francel, prin care declară câ „ Jidanii au comis o nouă infamie“ şi că iglobillL Joseph Reinach, sufletul complotului ce continuă încă sub forma sindicatului Dreyfus, a fugit deverdictul poporului reprezentat prin juriul de Serna. Terminând, Liga întreabă dăcă guvernul va lasa pe criminali să'şi continue opera lor antifranceză şi spune ca , dacă guvernul iui şi face datoria, poporul ii va aminti-o in numele salvărei patriei ameninţată ! SOLUŢIA Sub titlul acesta iată ce scrie dl. Paul de Cassagnac, cuprins de amărăciune, în ziarul’ Autorité : Parlamentul, orginul ţarei—din iniţiativa însă’şi a guvernului, cea ce e mai grav şi mai semnificativ decît din iniţiativa unui membru al parlamentului,—va declara camerii criminale a curţei de casaţie, înaintea ţarei. Tu ai perdut încrederea publică ; dreptatea ta este foarte sussrcolă ; eşti o juridicţiune vîndută , eşti incalificabilă ; hotârîrea ce tu vei da-o, are să fie huiduită: suntem nevoiţi să-ţi luam „ Afacerea” din mână şi se o dăm in alte mâni mai curate, mai libere, şi cu deosebire imparţiale ! Nu ştim dacă guvernul nu va vorbi