Ecoul Moldovei, 1901-1902 (Anul 11, nr. 1-49)
1901-07-12 / nr. 1
. Dar întrebarea este : Oare, ce va î în viitor ? Respunsul nu poate lipsi : ce a fost va maî fi. Romínul va face cu jidanii cea ce el a ştiut să facă cu alte atîtea lighioane ce au profanat pămîntul său, stropit şi cîştigat cu sîngele său. Dacă jidanul are o răbdare fără margenî în scop de a se îmbogăţi, românul are o răbdare mult mai mare, şi nu aşteaptă decit momentul istoric pentru a scutura de pe grumazul său un jug străin pe care cu nedreptul îl poartă. Avem nădejde în fiii ţarei şi credem că cuvîntul nostru e mult maî slab decît simţul lor patriotic. Numai îndemnul să nu lipsească. V. 1. A ECOUL MOLDOVEI -1 11 11 Buletinul Politic Vizita marelui duce Mihailovici in porturile Bulgariei, Varna și Burgas, după cum opinasem în numărul trecut, are o importanţă deosebită pentru politica statelor slate di? balcani. Ziarele autorizate din străinătate discutînd scopul acestei vizite şi căldura cu care guvernul şi poporul bulgar sa manifestat în acea ocazie faţă de Rusia, susţin că o confederaţie între aceste state deja e ca şi constituită, iar consfinţirea ei să va face la Petersburg, cînd regele Serbiei, domnitorul Bulgarilor şi al Muntenegrului se vor duce să viziteze pe ţarul Neculai al II-lea sub patronajul căruia este pusă această confederaţiune. Cît despre statul nostru aceleaşi ziare afirmă că, cu ocazia vizitei ce a făcu mareşalul de Beck regelui nostru la Sinaia s'a stabilit definitiv alianţa militară între Austro- Ungaria şi România, dar nu va fi dată faţă în mod formal decît numai după vizita ce o vor face şefii statelor slave din Balcani ţarului Rusiei. Cu privire la tratatul dintre România şi Austro-Ungaria, ziarul din Budapesta, Magyarorszag dă ca pozitive şi oarecare puncte ce le ar cuprinde, întru care : că România să obligă ca să înarmeze opt corpuri de armată, cu un efectiv de 250.000 oameni, în cazul cînd Rusia s-ar imobiliza armata sa; că din aceste opt corpuri de armată patru vor opera la graniţa despre Rusia, de la Iaşi la Galaţi, pentru a împedeca trecerea trupelor ruseşti iar patru vor opera la Dunărea contra armatei bulgăreşti. Nu ştim pănă la ce punct s-ar fi ptea da crezare destăinuirilor ziarului unguresc, fiindcă un act atît de insămnat, ca acest pretins tratat de alianţă militară, trebue să transpire și în cercurile noastre politice, macar că politica noastră externă este după cum să zicem condusă exclusiv de Rege. La întervederea de la Abazzia nu rămâne nici o îndoială că a fost vorba despre o alianță militară, dar că s'a pus bazele ei acolo s'au aiurea aceasta na transpirat ; e destul însă să ne amintim că de atunci s'au produs un şir de fapte care ar institui temeinicia celor aratate in privința unui aseminea alianțe.— Totuși nu s' ar putea cineva hazarda să o discute, intru cită vreme vălul tainei o acopere și nici macar să-i afirme existența după cum o făcu Magyarorszag, care încă nu e un organ pe deplin autorizat de locurile competente, că cuprinzînd cifre interesante asupra consumaţiei alcoolului în Franţa. După ce arată că in Franţa o armată întreagă de producători şi interesaţi contribue la alcoolizarea locuitorilor, d. Jauvrais trece la cifre. Anul trecut s-a consumat in Franţa: 45 milioane hectolitri de vin, 13 milioane hectolitri de cidru, aproape 2 milioane hectolitri de alcool pur şi 100 de mii hectolitri de licupuri. In mijlociu, fiecare francez a băut: 117 litruri de vin, 42 litruri de cidru, 12 litruri de spirt de 40 grade si 26 centilitri de licvoruri. Regiunile in cari se bea mai mult vin sunt: Paris, care a băut 5.368.000 hectolitri in 1900; restul departamentului Senei, unde s’a consumat peste 2 milioane; Gironda, care a absorbit 1.800.000 hectolitri, Hérault 1412000 Bouches-du Rhône (1,400,002/ Rhône (1,415, 000), Loire (1,130,000, și Semeet-Oise care a consumat un milion hectolitri de vin. Cidrul se bea in Normandia si Bretania. Ille-et-Vilaine consumă 3 milioane hectolitri, la Manche 2 jum milioane, Sena inferioară 1 jum. milion, Galvados şi Orne peste 1 milion. Mai mult interes insă, zice d. Jauvrais, presintă consumaţiunea alcoolului nefast, care e marele flagel al secolului. In timpul revoluţiuneî, Franţa nu producea de cît 370 de mii hectolitri de alcool şi nu bea de cit 360 de mii hectolitri, din cari 16 mii hectolitri Parisul. In 1830 nu se consuma incă în Franţa decît 393 de mii hectolitri, in mijlociu un litru de alcool de locuitor. La 1850 apar însă alcoolurile de industrie: aceasta e prima dată a vulgarisărei alcoolului, a spirturilor eftine. Astfel consumaţia atinge deja 638 de mii hectolitri alcool pur. Douăzeci de ani mai tîrziu milionul e atins şi chiar în trecut, cu o mijlocie de 2 litruri 55 de locuitor. In 1890 consumaţia atinge 1, 370,000 hectolitri de alcool pur cu o mijlocie de aproape 4 litruri de locuitor. In 1890, fiecare Francez consumă 4 litruri 35 de alcool pur şi Franţa întreagă aproape 1,700.000 hectolitri. In 1900, ultimul an al secolului, Franţa a consumat cantitatea enormă de 1,900,000 hectolitri alcool pur cu o mijlocie de cap de locuitor de 4 litruri 88. Tot alcoolul acesta e produs in Franţa, căci importul e abia de 112.000 hectolitri. Afară de aceasta, d. Jauvrais arată că in ultimii 70 de ani consumaţia alcoolului in Franţa s’a încincit. Şi in cifrele arătate nu e vorba de cît de alcool pur, căci dacă ţinem seamă de transformarea alcoolului de 100 grade in spirt sau coniac de grade consumaţiea reală e mult mai însemnată. In ce priveşte consumaţia totală a regiunilor, zice d. Jauvrais, Parisul deţine recordul. In capitala Franţei se consumă peste 200,000 hectolitri de alcool pur—aprope jumătate milion de hectolitri de spirt de 40 grade. Prin urmare e a noua parte din consumaţia totală a Franţei.... Departamentul Senei inferioare e in fruntea departamentelor cari beau mai mult alcool, cu o consumaţie anuală de 123,000) hectolitri. Vin apoi Somme, cu 62,000 hectl. Sena, fără Paris, cu 58.000, hectl. Seine et Oise cu 53,006; ministere, cu 50,000 hectl., etc. Din toate marele regiuni franceze, Normandia şi Bretania ţin recordul băuturei şi alcoolismului. Cu drept, prin urmare, se zice in Franţa ca Rouenul e regele alcoolului. In adevăr în Sena inferioară consumaţia spiritului de 40 de grade e de 38 litri de locuitori In articolul publicat in Ficaro se citează si departamentele franceze cari beau mai puţin alcool, ca unele cari au drept la elogii. Acestea sunt: Coréze, cu 1 litru 09 de de locuitor; Landes (1 litru 19), Ariège (1 litru 43), Lot (1 litru 48), Vandeea şi Haute-Savoie (1 litru 45), Lozère (1 litru 51), Aude (1 litru 54). După cum se vede, cifrele de mai sus sunt interesante şi mai cu seamă folositoare din punctul de vedere al informaţiunilor documentare. Oficii, crime, şi iei crime! In toate timpurile s’au făcut crime la popoarele cele mai barbare, ca şi la cele mai civilizate, dar crimele din ziua de azi, se pare că întrec un număr şi cruzime pe toate crimale veacurilor trecute. Şi de ce oare ? Lucrul nu este greu de esplicat, dar leacul este greu de aplicat ; să mă lămuresc . Dacă la un popor barbar se fac crime, acestea sunt ca o pornire spontanee a stărei de înapoiere in care se găseşte omul din acel popor, şi acele crime n’au nimica epidemic, deci fatal este ca ele să se comită, şi nimene n'ar fi in stare să le împedice de a se face. Dar oare la un popor civilizat, tot aşa să fie ? Nu, Doamne fereşte. Crimele la un popor civilizat sunt şi de alta natură, şi în mai mare număr, şi cu caracter epidemic, cea ce ce esplică numărul lor mare. Mai întăi de toate, starea de civilizaţie a unui popor atrage după sine o mulţime de rele, cari sunt necunoscute la popoarele barbare , şi prin civilizaţie nu trebuie a înţelege totd’auna o stare de cultură înnaintată. In adevăr, sunt popoare înnaintate pe scara civilizaţinoei, şi în acelaş timp foarte înnapoiate in cultură, luate în massa. Intr’un popor o mînă de oameni se cultivă din secol în secol, şi aceştia fac renumele întregului popor ; restul se adapă, intr’un mod lăturalnic, adică indirect, nu de la binefacerile şi de la virtuţile culturei, ci de la relele inherente orî-cărei culturi. Aşa, la un popor civilizat, vom găsi oameni învăţaţi, cari să poată vorbi despre orice ; dar vom găsi de asemenea, şi încă un mare număr, oameni, cari să vorbiască tot aşa de bine, fără ca dînşiî să creadă în cea ce vorbesc , fără să ştie chiar cea ce vorbesc, dar cari vorbesc numai dintr’un simţimlnt de vanitate egoistă, şi tot ce dînşiî spun sunt vorbe auzite de la alţii, citite în ziare sau în unele cărţi. La dînşi, totul e spoială, însă această spoială li dă aparenţa de oameni culţi. In fond, însă, astfel de oameni sunt tot ce omenirea are mai pervers şi mai scîrbos ; asemenea oameni sunt adevărata plagă de care sufăr popoarele civilizate, şi cu atît mai mult, cu cît aceşti oameni sunt mai numeroşi. Şi, in adevăr, ei sunt chiar numeroşi, cu deosebire in oraşele mari, căci acolo se adună tot ce ţara are mai stricat. Aşa, de pildă, un om de aceştia, care într’un oraş de provincie ar fi expus a muri de foame, îndată ce se duce in capitală începe a face pe marele vecinie vizitează localurile publice; face cunoştinţele cele mai frumoase şi mai numeroase ; este invitat la masă de către cutare personaje; se urcă în cea mai frumoasă trăsură de face zilnic o primblare, şi aceasta, nu de trebuinţă, nici de plăcere, ci de interesul ce dinsul are de a orbi lumea, făcînd’o să creadă că el este om ca vază, şi în scop de a putea să înşele mai bine. Pe de altă parte, aceşti oameni, vizitează tavernele cele mai infecte unde fac cunoştinţele cele mai scîrboase ; acolo se dau la tot felul de orgii şi la jocuri de hazard, cari li aduc cîştigurî neaşteptate, cari li permit de a face orgii şi de a ademeni şi oameni oneşti dar neesperimentaţî. Mai tot dauna, asemenea oameni ştiu să vorbească două-trei limbi străine; ştiu să facă cele mai dibace critici a operelor de artă. Insă dînşiî nu ştiu nimica din cea ce este edificativ în literatura cutăruî sau cutărui popor. Cind se întîmplă ca dînşiî să facă cunoştinţă cu femei sau cu minorî— şi aceasta ei totd’auna o caută—îndată sondează lucrurile şi se interesează dacă aceştia dispun de bani , cu altfel de oamenî nici nu stau ei la vorbă ! căci de ce ar sta ? Se laudă apoi că sunt rude cu cutare personaj politic ; că dispuu mare influenţă in societatea înnaltă ; că au făcut atîtea voiajuri in ţări străine, şi cîte de-alde astea, cu cari ameţesc capetele celor naivi, pînă ce îl farmecă şi-i fac să meargă după dînşiî. Odată ce s’a lăsat cineva ademenit de asemenea oameni, este perdut. De la orgie pănă la crimă nu este de cît un pas. Şi cine a făcut două trei orgii, trebuie să facă zece două-zeci, după cari nu întîrzie de a face şi crime. Pentru ast-fel de oameni Lunca din Mirceşti a lui Alexandri nu are nici un preţ. In zadar va cînta poietul .• „Luncă, luncă, dragă luncă traiu frumos al ţării mele, „Mindră’n soare, dulce’n umbră, tainică la foc de stele !“ Lunca acestor oameni este Bucureştiul cu tavernele sale şi cu tot arsenalul de crime. Pentru dînşi, poeţii sunt nişte naivi şi de morală şi D-zeu ei nu-şi aduc aminte decît cînd fac cunoştinţă cu judecătorul de instrucţie. V. I. A. Dr. DUPRELL Omul este o numit Introducere în studiul ştiinţelor vestice Introducere (Urmare) Omul este o Enigma Cel care recunoaşte fenomenele ştiinţelor oculte se găseşte reînnapoiat la definiţiunea kantiană. El nu o primeşte bucuros in mod sponataneu, ci de nevoie. El va spune în urmă—cea ce ştiinţele oculte demonstrează— că viaţa noastră sufletească zace in Inconştient, pentru conştiinţa noastră pămîntească, vnse că sufletul nu este nici de cum ceva inconştient; că funcţiunile sale vin la lumină alternînd cu cea ce este conştient; că aceste funcţiuni din punct de vedere calitativ sunt distincte de cele conştiente, şi că ele, cu întoarcerea conştienţeî sensuale devin iarăşi inconştiente pentru noi. Cu aceasta s’a dat pe faţă o reală duplicitate a fiinţei noastre, un dualism de suflet şi crier—a căror deslegare monistică ne va preocupa incă.—dualism, care nu este numai înlăuntrul vieţeî noastre cerebrale. Conştiinţa unită cu simţurile, şi cu crierul ca organ, ar urma să fie concepută ca una din jumătăţile fiinţei noastre, adică drept existenţa noastră terestră; înse de această existenţă trebuie a deosebi pe cealaltă jumătate a fiinţei noastre, care, din capul locului se poate considera ca supra-sensuală. Aşa că sufletul reşede maî adînc de cît s’a crezut pînă acum, şi ne arată că o adevărată pischologie incă de acum este a se scrie. Dar, cel puţin, noi ştim locul, unde trebuie căutat sufletul, şi avem perspectiva de a deduce existenţia sa din atari funcţiuni, cari, neindoelnic aparţin numai lui, şi cari nu sunt în în legătură cu nici un organ corporal, lucru de care se va ţinea departe materialistul bîrfitor. Privită in sine, acea ştiinţă despre suflet, ale cărei linii principale le-a tras Kant, apare ca o întreprindere fără perspectivă; dacă noi, înse, privim faptele, pe cari o atare pischologie trebuie să se întemeeze, se va vedea, că această nouă ştiinţă despre suflet nu numai că are perspectivă de a-şi ajunge scopul mai mult decit vechea psichologie, ci, că nu deosebi ea singură poate ajunge la această ţintă. Kant zice: „ mărturisesc că eu sunt foarte înclinat de a susţinea existenţa unor fiinţe de natură nematerială pe lume şi de a pune şi sufletul meu in clasa acestor fiinţe." In privirea, înse, a naturei materiale, alăturea de cea nematerială a omului, el continuă:« Sufletul omenesc ar trebui să fie considerat pentru aceasta in viaţa sa actuală ca legat in acelaş timp cu două lumi, dintre cari el, de vreme ce este legat prin corp de existenţă personală, simte clar numai lumea materială." „Este clar un singur subiect care aparţine in acelaş timp, ca membru atît al lumei văzute cît şi a celei nevăzute, însă nu chiar aceeaşi persoană, fiindcă reprezentările uneia din lumi, din pricina deosebitei ei constituţiuni, nu sunt idei comune cu cealaltă lume, şi din această cauză, cea ce eu cuget ca spirit, nu este recunoscut de mine ca om, şi viceversa. Apoi se găsesc oameni, cari spun că „ visurile unui vizionar a lui Kant,“ ar fi numai o satiră la adresa lui Swedenborg şi la re- Alcoolismul in Franţa Sub titlul :Cattea Franţa“, d. Théophile Trmorru» publică in ziarul Figaro o statistii