Ecoul Moldovei, 1904-1905 (Anul 14, nr. 1-20)

1904-10-28 / nr. 7

I / ANUL XIV No. 7. JOI 28 OCTOMBRIE URM. IAȘI ABONAMENTUL Pe un au Lei noi 10 , 6 luni ... „ , 5 Pentru streinatate se adaogă porii ORGAN NATIONALIST IPARE IX f­IE­CARE JOI DIRECTOR-PROPRIETAR EM. AL. MA­NO IAU ----------------------------­REDACȚIA şi ADMINISTRAȚIA Strada DRAGHICI No. 1, ANUNCIURILE Rîndul în pagina a IH-a bani 50 , a IV-a , 25 Inserţii şi reclame 1 leu linia Un număr vechi 50 Bani Rugam pe D-nii abonaţi a ne achita de urgenţă abonamentele pană la curent. Numai atîta ? Jidanii noştri ţin straşnic de a asc­­cunde numărul lor adevărat, aflător în România, şi acesta nu atîta din pricina credinţei de a nu se număra, cit din interesul vădit ce’l au de a nu şti goii de romîni cîţi sunt la număr. Acest in­teres i-au făcut de multe ori să se con­trazică, ne avînd încă cuvîntul de or­dine ca să respundâ celor ce vor în­treba : cam la ce numer s’ar rădica astăzi populaţia jîdovascâ din întreaga ţară ? Contrazicerea s’a constatat însă tot­­d’auna că s'a declarat numărul în mi­nus şi nici o dată în plus şi aceasta dovedeşte că toţi jidovii socot că pozi- 'f ţia li devine mai uşoară, dacă ar spune că sunt mult mai puţini de cît în re­alitate. Ne aducem aminte că, cu vre-o cîţi­va ani în urmă, pe cînd noi afir­mam, după cum afirmăm şi azi, că de fapt sunt pe capul ţarei la vre-o 600, de mii de jidovi, în bună parte veniţi de vre-o cîte­va decenii de prin Rusia şi Galiţia, guvernul a aratat după o aproximaţie că ar fi la 400.000, iar jidovii se jurau prin gazetele lor că abea sunt la vre-o 200,000! Până astă­zi o statistică serioasă cu privire la populaţia ţărei încă nu avem, şi deci guvernul faţă cu numărul jido- „ vilor aflători pe pămîntul nostru, stă fixat tot la aproximaţia de 400,000, pe cind jidovii înseşi, jenaţi de enormita­tea neadevărului ce­l susţinusă un timp,­­ a mai sporit ceva, spunând că numărul lor să ridică la 250,000 ! In socotelele ce’şi fac cu emigraţii ^ spre America, bazaţi pe cifra de 250,000, deduc că pleacă din Romînia ce’i mai mulţi, aşa de ex . în anul 1902—1903, că pe cînd din Ilusia chiar au plecat spre Statele-Unite 47,689, din o popu-j latie cu 5,000,000 de jidovi, adică unul la sută, din România zic ei că ar fi plecat 8562, din o populaţie de 250,000, ceia ce însamnă trei la sută. Ştiind foarte bine că mai ales nimeni de la noi n'are se’şi bată capul cu con-­­ trolarea celor ce le place să arăte, dau ca plecaţi spre Lumea Nouă 8562 de jidovi, într’un an, şi deduc că acest nu­măr ar fi încă minimul celor ce’şi iau lumea in cap de răul traiu pe pâmîn­­tul ţârei romîneşti, şi cari îl datoresc autohtonilor ce-i persecută, îi tortură şi omoară cu zile! Dar dacă aşa ar fi, pentru ce, din cei cari se duc în noul pămint, al fâgâdu­­inţii, să întorc înapoi iute şi degrabă ? ! De ce, acei stabiliţi în New-York, Fila- A­delfia, Chicago, sau aiurea, scriu core­ligionarilor lor din ţara cea barbară a Romînilor, că să nu se ademinească de iluzia cîştigului uşor şi al bunului tra- t tament al americanilor, ci să se astîra- 1 pere locului, că nic­iri nu să câştigă mai uşor şi cu mai puţină trudă traiul zilnic, ca în dulcea Românie !—Că nici in Rusia—scriu ei jidovilor cari li cer sfat, dacă să emigreze ori ba —nu sunt trataţi mai cu indiferenţa şi mai în­­cunjuraţi de cum sunt ei de câtre a­­mericanii creştini ; că până şi societă­ţile de asigurare nu vor să le asigure mărfurile şi cele trebuitoare locuinţelor lor, sub pretext că au reputaţia că ’şi dau singuri foc avutului, pentru a re­aliza câştiguri cu mult mai mari de valoarea reală a celor ce caut să asigure. Aşa fiind lucrul, cei cari nu cunosc firea jidanului să întreabă, şi cu prept cuvînt : pentru ce atîta ponegrire pe ţara aceasta, pentru ce atîta defăimare pe poporul român ?—Răspunsul se poate găsi numai­decît, urmărind pe jidani în lupta înverşunată pentru acapararea drepturilor politice, de­oare­ce e ştiut că ei nu vor să recunoască că ar pu­tea fi ceva bun într-o ţară în care nu iau direct parte la viaţa publică ; că acel popor e civilizat, cu sentimente u­­m­ane, demn de stimă şi iubire, care s’a last a fi stâpînit şi politiceşte, iar nu nu­­mai economiceşte de câtră jidovii ce s’au strecurat in sinul lui. In ce priveşte numărul de 250,000, ce’l dau că ar fi resultatul statisticei făcute de ei înseşi, pentru coreligiona­rii lor aflători în România, e tot ce poate fi mai cu dinadins eronat, mai căutat de a fi departe de adevăr, pen­tru a face pe cei mai mulţi să creadă că nu sunt tocmai în un număr aşa de speriat, cu toate că luând sama bine la raportul cu numărul total al locui­torilor ţârei, 250.000 de jidani numai de ar fi, şi încă reprezintă o forţă, ce cată să mărturisim că trebue să ne în­­grijască mult ! SE CUVINE ŞI E ŞI DREPT De cănd sau dat la lumină multe din faptele ce se petrec în­tre zidurile institutelor Notre- Dame­ de Sion, ministrul Instruc­­ţiunei Publice a început să se gîndească la mijloacele cum s’ar putea întinde mai mult controlul asupra învăţămîntului particular. Să ştie că şcolile particulare a­­parţin în mare parte diferitelor confesiuni, între care cele mozaice formează marea majoritate, pe când cele romane, grece, catolice, ori protestante sunt în minoritate Institutele de fete „Notre-Dame­­de Sion“ sunt însă ca şi nişte fortăreţe în care autorităţile noas­tre aproape nici nu pot pătrunde, pentru a constata dacă starea sa­nitară e satisfăcătoare, dacă în­­văţămîntul e în conformitate cu­­ programul şcoalelor statului, ori dacă se respectă religia elevelor. Măsura netoleranţei călugăriţelor, ce conduc aceste şcoli, s’a văzut în toamna aceasta la Galaţi şi dacă s’ar încerca cine­va, ar fi experimentată la Iaşi şi la Bucu­resci.— Măsurile grabnice luate pentru pedepsirea călugăriţelor ca­tolice, aflate de judecată ca vino­vate, cum şi acele ce se vor mai socoti ca trebuitoare pe viitor, pentru controlul statului, de sigur că nu pot fi îndreptate numai a­­supra institutelor catolice, ci ge­neralizate asupra tuturor şcoalelor particulare ; şi fiind­că dintre stră­ini au dat dovezi de abateri grave, de sigur că dispoziţiile noue, ce se vor lua prin lege, vor viza în prima linie şcolile confesiunelor streine. Aceasta au înţăles’o jidovii şi şi presa lor de cum s’a făcut vorba despre nevoia unui control mai larg al departamentului In­­strucţiunei publice asupra şcolilor confesionale, şi a unei intervenţii mai directe în recrutarea perso­nalului didactic.­Au înţăles-o ei şi toată grija ce o au acum, e ca nu cum­va ministerul să ia con­ducerea reală a tuturor institu­telor şcolare din ţară, după cum zice „Egalitatea“ de la 22 a. c. şi a­st­fel în să se întâmple feno­menul că, unul să numească şi altul să conducă şi să dicteze­­. Da, să conducă şi să dicteze căci, dacă să găsesc şcoli de ale străinilor în care neamul nu e batjocorit fără pic de rezervă şi acei ieşiţi din asemenea şcoli, pro­pagă ideia că goii de români au să piară şi să facă loc poporului evreesc, că acesta are să inte­­rneeze împărăţia sionului acelea, neaparat că trebueşte controlul cel mai sever, că aseminea propagandă să se curme cu pedepsirea celor cari vor fi dovediţi ca autori mo­rali. Ca să conducă şi să dicteze, ministerul cultelor şi instrucţiunei publice, ca să nu se mai inducă în eroare copii de pe băncile şco- ; Iilor catolice despre faptele isto-t rice şi rolul poporului romăn din trecut, şi nici să li se mai spună că un Ştefan cel Mare a fost un cap de bandă de hoţi, iar Mihai Viteazu om de casa lui Racotzi ! Da, sunt motive puternice ce indrituesc pe guvernul ţărei să-şi­­ ia toate garanţiile ca şcolile stră­inilor să nu mai fie localuri de momeală pentru ţinerile vlaztare ce li se încredinţează de cătră părinţii lor în scop de educaţie, şi nici obîrşie de ură înverşunată în contra neamului romănesc ; e de datoria lui să vegheze, ca le­gea în care ne am născut să fie respectată în şcoalele confesionale iar nu batjocorită şi ridiculizată ; e de datoria lui să ştie din ce ele­mente este recrutat personalul di­dactic şi cari sunt apţi pentru a­­ceastă menire să-i ţie, ce-i neapţi să-i alunge.—Aşa se cuvine şi aşa şi este drept !. Ortodoxismul iii. Răul cel mare ce-l prezintă catoli­cismul, constă în înstrăinarea bunurilor funciare a atîtor familii, şi trecerea lor în posesiunea unei enorm de mari so­cietăţi internaţionale, ba putem zice un­ni­versală, adică catolicismul, care are atîtea ramificaţiuni sau ordine, ce toate convergează la un singur punct iezuiti­­smul. In faţa iezuitismului nu mai există naţiune, nici bunuri naţionale, nici ni­mica din cea ce numim propriu al nos­tru. Tot ce are cineva trece în minele societâţei la care s’a convertit şi nici o dată nu mai poate avea voie nu nu­mai de a cere lucrul îndărăt, ci nici de a se preocupa macar cum se admi­nistrează avutul seu, nici de a cere di­vidende din venitul ce­ i se cuvine. Cu ortodoxismul nu este tot aşa. El este mai desbracat de materialitate şi se arată mai puţin vînător de cîştig Dar ori­cît am zice, să nu se uite ce şi membrii clerului ortodox sunt oameni şi ca atari, partea lor pâmînteascâ tre­buie să-şi o tragă din profesiunea ce şi-au ales-o. Poporul, de­şi nu se poate dispensa de serviciile clerului, îşi per­mite să zică multe pe socoteala repre­zentanţilor creştinismului ; dar aceasta o fac toate popoarele, şi faţă de ori­cari profesiuni, aceasta însamna a fac­­spirit pe socoteala cuiva ; şi aceasta est­­foarte natural să se întîmple. A zice cu vpopa ia de pe vii şi de pe mărfi, sau că popa are minci numai de luat, nu sunt lucruri, cari să compromită doctrina creştină. Ortodoxismul, vise, ar fi tot aşa de periculos, ca şi catolicismul, cin­e ar fi internaţional. Şi el a fost odini­oară; avem exemple istorice, chiar cu patriarchia grecească, care nu lăsa o­cazie de a pune mina pe averi de la toate popoarele. Folosul ce-l avea din atîtea averi nu servia de cît a se cu­rupe clerul însuşi. Acel scandal a în­cetat odată cu naţionalizarea Bisericei Dacă azi poporul român are Bîserica sa autocefală este un bine. Şi acest bine ar deveni iluzoriu dacă s’ar permite ca­tolicilor să-şi întindă mrejele lor pe pa­mîntul țărei noastre, căci cu aceasta -----------------------------—

Next