Ecoul Moldovei, 1904-1905 (Anul 14, nr. 1-20)
1904-10-28 / nr. 7
I / ANUL XIV No. 7. JOI 28 OCTOMBRIE URM. IAȘI ABONAMENTUL Pe un au Lei noi 10 , 6 luni ... „ , 5 Pentru streinatate se adaogă porii ORGAN NATIONALIST IPARE IX fIECARE JOI DIRECTOR-PROPRIETAR EM. AL. MANO IAU ----------------------------REDACȚIA şi ADMINISTRAȚIA Strada DRAGHICI No. 1, ANUNCIURILE Rîndul în pagina a IH-a bani 50 , a IV-a , 25 Inserţii şi reclame 1 leu linia Un număr vechi 50 Bani Rugam pe D-nii abonaţi a ne achita de urgenţă abonamentele pană la curent. Numai atîta ? Jidanii noştri ţin straşnic de a asccunde numărul lor adevărat, aflător în România, şi acesta nu atîta din pricina credinţei de a nu se număra, cit din interesul vădit ce’l au de a nu şti goii de romîni cîţi sunt la număr. Acest interes i-au făcut de multe ori să se contrazică, ne avînd încă cuvîntul de ordine ca să respundâ celor ce vor întreba : cam la ce numer s’ar rădica astăzi populaţia jîdovascâ din întreaga ţară ? Contrazicerea s’a constatat însă totd’auna că s'a declarat numărul în minus şi nici o dată în plus şi aceasta dovedeşte că toţi jidovii socot că pozi- 'f ţia li devine mai uşoară, dacă ar spune că sunt mult mai puţini de cît în realitate. Ne aducem aminte că, cu vre-o cîţiva ani în urmă, pe cînd noi afirmam, după cum afirmăm şi azi, că de fapt sunt pe capul ţarei la vre-o 600, de mii de jidovi, în bună parte veniţi de vre-o cîteva decenii de prin Rusia şi Galiţia, guvernul a aratat după o aproximaţie că ar fi la 400.000, iar jidovii se jurau prin gazetele lor că abea sunt la vre-o 200,000! Până astăzi o statistică serioasă cu privire la populaţia ţărei încă nu avem, şi deci guvernul faţă cu numărul jido- „ vilor aflători pe pămîntul nostru, stă fixat tot la aproximaţia de 400,000, pe cind jidovii înseşi, jenaţi de enormitatea neadevărului cel susţinusă un timp, a mai sporit ceva, spunând că numărul lor să ridică la 250,000 ! In socotelele ce’şi fac cu emigraţii ^ spre America, bazaţi pe cifra de 250,000, deduc că pleacă din Romînia ce’i mai mulţi, aşa de ex . în anul 1902—1903, că pe cînd din Ilusia chiar au plecat spre Statele-Unite 47,689, din o popu-j latie cu 5,000,000 de jidovi, adică unul la sută, din România zic ei că ar fi plecat 8562, din o populaţie de 250,000, ceia ce însamnă trei la sută. Ştiind foarte bine că mai ales nimeni de la noi n'are se’şi bată capul cu con- trolarea celor ce le place să arăte, dau ca plecaţi spre Lumea Nouă 8562 de jidovi, într’un an, şi deduc că acest număr ar fi încă minimul celor ce’şi iau lumea in cap de răul traiu pe pâmîntul ţârei romîneşti, şi cari îl datoresc autohtonilor ce-i persecută, îi tortură şi omoară cu zile! Dar dacă aşa ar fi, pentru ce, din cei cari se duc în noul pămint, al fâgâduinţii, să întorc înapoi iute şi degrabă ? ! De ce, acei stabiliţi în New-York, Fila- Adelfia, Chicago, sau aiurea, scriu coreligionarilor lor din ţara cea barbară a Romînilor, că să nu se ademinească de iluzia cîştigului uşor şi al bunului tra- t tament al americanilor, ci să se astîra- 1 pere locului, că niciri nu să câştigă mai uşor şi cu mai puţină trudă traiul zilnic, ca în dulcea Românie !—Că nici in Rusia—scriu ei jidovilor cari li cer sfat, dacă să emigreze ori ba —nu sunt trataţi mai cu indiferenţa şi mai încunjuraţi de cum sunt ei de câtre americanii creştini ; că până şi societăţile de asigurare nu vor să le asigure mărfurile şi cele trebuitoare locuinţelor lor, sub pretext că au reputaţia că ’şi dau singuri foc avutului, pentru a realiza câştiguri cu mult mai mari de valoarea reală a celor ce caut să asigure. Aşa fiind lucrul, cei cari nu cunosc firea jidanului să întreabă, şi cu prept cuvînt : pentru ce atîta ponegrire pe ţara aceasta, pentru ce atîta defăimare pe poporul român ?—Răspunsul se poate găsi numaidecît, urmărind pe jidani în lupta înverşunată pentru acapararea drepturilor politice, deoarece e ştiut că ei nu vor să recunoască că ar putea fi ceva bun într-o ţară în care nu iau direct parte la viaţa publică ; că acel popor e civilizat, cu sentimente umane, demn de stimă şi iubire, care s’a last a fi stâpînit şi politiceşte, iar nu numai economiceşte de câtră jidovii ce s’au strecurat in sinul lui. In ce priveşte numărul de 250,000, ce’l dau că ar fi resultatul statisticei făcute de ei înseşi, pentru coreligionarii lor aflători în România, e tot ce poate fi mai cu dinadins eronat, mai căutat de a fi departe de adevăr, pentru a face pe cei mai mulţi să creadă că nu sunt tocmai în un număr aşa de speriat, cu toate că luând sama bine la raportul cu numărul total al locuitorilor ţârei, 250.000 de jidani numai de ar fi, şi încă reprezintă o forţă, ce cată să mărturisim că trebue să ne îngrijască mult ! SE CUVINE ŞI E ŞI DREPT De cănd sau dat la lumină multe din faptele ce se petrec între zidurile institutelor Notre- Dame de Sion, ministrul Instrucţiunei Publice a început să se gîndească la mijloacele cum s’ar putea întinde mai mult controlul asupra învăţămîntului particular. Să ştie că şcolile particulare aparţin în mare parte diferitelor confesiuni, între care cele mozaice formează marea majoritate, pe când cele romane, grece, catolice, ori protestante sunt în minoritate Institutele de fete „Notre-Damede Sion“ sunt însă ca şi nişte fortăreţe în care autorităţile noastre aproape nici nu pot pătrunde, pentru a constata dacă starea sanitară e satisfăcătoare, dacă învăţămîntul e în conformitate cu programul şcoalelor statului, ori dacă se respectă religia elevelor. Măsura netoleranţei călugăriţelor, ce conduc aceste şcoli, s’a văzut în toamna aceasta la Galaţi şi dacă s’ar încerca cineva, ar fi experimentată la Iaşi şi la Bucuresci.— Măsurile grabnice luate pentru pedepsirea călugăriţelor catolice, aflate de judecată ca vinovate, cum şi acele ce se vor mai socoti ca trebuitoare pe viitor, pentru controlul statului, de sigur că nu pot fi îndreptate numai asupra institutelor catolice, ci generalizate asupra tuturor şcoalelor particulare ; şi fiindcă dintre străini au dat dovezi de abateri grave, de sigur că dispoziţiile noue, ce se vor lua prin lege, vor viza în prima linie şcolile confesiunelor streine. Aceasta au înţăles’o jidovii şi şi presa lor de cum s’a făcut vorba despre nevoia unui control mai larg al departamentului Instrucţiunei publice asupra şcolilor confesionale, şi a unei intervenţii mai directe în recrutarea personalului didactic.Au înţăles-o ei şi toată grija ce o au acum, e ca nu cumva ministerul să ia conducerea reală a tuturor institutelor şcolare din ţară, după cum zice „Egalitatea“ de la 22 a. c. şi astfel în să se întâmple fenomenul că, unul să numească şi altul să conducă şi să dicteze. Da, să conducă şi să dicteze căci, dacă să găsesc şcoli de ale străinilor în care neamul nu e batjocorit fără pic de rezervă şi acei ieşiţi din asemenea şcoli, propagă ideia că goii de români au să piară şi să facă loc poporului evreesc, că acesta are să interneeze împărăţia sionului acelea, neaparat că trebueşte controlul cel mai sever, că aseminea propagandă să se curme cu pedepsirea celor cari vor fi dovediţi ca autori morali. Ca să conducă şi să dicteze, ministerul cultelor şi instrucţiunei publice, ca să nu se mai inducă în eroare copii de pe băncile şco- ; Iilor catolice despre faptele isto-t rice şi rolul poporului romăn din trecut, şi nici să li se mai spună că un Ştefan cel Mare a fost un cap de bandă de hoţi, iar Mihai Viteazu om de casa lui Racotzi ! Da, sunt motive puternice ce indrituesc pe guvernul ţărei să-şi ia toate garanţiile ca şcolile străinilor să nu mai fie localuri de momeală pentru ţinerile vlaztare ce li se încredinţează de cătră părinţii lor în scop de educaţie, şi nici obîrşie de ură înverşunată în contra neamului romănesc ; e de datoria lui să vegheze, ca legea în care ne am născut să fie respectată în şcoalele confesionale iar nu batjocorită şi ridiculizată ; e de datoria lui să ştie din ce elemente este recrutat personalul didactic şi cari sunt apţi pentru această menire să-i ţie, ce-i neapţi să-i alunge.—Aşa se cuvine şi aşa şi este drept !. Ortodoxismul iii. Răul cel mare ce-l prezintă catolicismul, constă în înstrăinarea bunurilor funciare a atîtor familii, şi trecerea lor în posesiunea unei enorm de mari societăţi internaţionale, ba putem zice unniversală, adică catolicismul, care are atîtea ramificaţiuni sau ordine, ce toate convergează la un singur punct iezuitismul. In faţa iezuitismului nu mai există naţiune, nici bunuri naţionale, nici nimica din cea ce numim propriu al nostru. Tot ce are cineva trece în minele societâţei la care s’a convertit şi nici o dată nu mai poate avea voie nu numai de a cere lucrul îndărăt, ci nici de a se preocupa macar cum se administrează avutul seu, nici de a cere dividende din venitul ce i se cuvine. Cu ortodoxismul nu este tot aşa. El este mai desbracat de materialitate şi se arată mai puţin vînător de cîştig Dar oricît am zice, să nu se uite ce şi membrii clerului ortodox sunt oameni şi ca atari, partea lor pâmînteascâ trebuie să-şi o tragă din profesiunea ce şi-au ales-o. Poporul, deşi nu se poate dispensa de serviciile clerului, îşi permite să zică multe pe socoteala reprezentanţilor creştinismului ; dar aceasta o fac toate popoarele, şi faţă de oricari profesiuni, aceasta însamna a facspirit pe socoteala cuiva ; şi aceasta estfoarte natural să se întîmple. A zice cu vpopa ia de pe vii şi de pe mărfi, sau că popa are minci numai de luat, nu sunt lucruri, cari să compromită doctrina creştină. Ortodoxismul, vise, ar fi tot aşa de periculos, ca şi catolicismul, cine ar fi internaţional. Şi el a fost odinioară; avem exemple istorice, chiar cu patriarchia grecească, care nu lăsa ocazie de a pune mina pe averi de la toate popoarele. Folosul ce-l avea din atîtea averi nu servia de cît a se curupe clerul însuşi. Acel scandal a încetat odată cu naţionalizarea Bisericei Dacă azi poporul român are Bîserica sa autocefală este un bine. Şi acest bine ar deveni iluzoriu dacă s’ar permite catolicilor să-şi întindă mrejele lor pe pamîntul țărei noastre, căci cu aceasta -----------------------------—