Ecoul Moldovei, 1904-1905 (Anul 14, nr. 1-20)

1904-11-25 / nr. 9

Greşala cea mare, care a comis-o statul este că nu a impus fiecărui sat să întreţie un preot, şi în acelaş timp fiecare arendaş sau proprietar de moşie să fie obligat a contribui în măsură proporţională cu satul la întreţinerea preotului. In acest mod nu s’ar feri cineva de a se duce preot la sat şi fiecare sat ce are o biserică, şi-ar avea şi preotul seu. V. I. A. ECOUL MOLDOVEI Societăţi de Patronagiu pentru deţinuţi şi liberaţi.—Art. 5 din legea asupra regimului închisorilor. (urmare ) Starea de redicivă este un mare rău social, ea ne ameninţă în interesele cele mai scumpe. Recidivistul poate ajunge la asasinate: mulţi dintre ei comit delictul, ca să aibă în închisoare hrană şi adăpost. Ori pe ce recidivist îl întrebaţi pentru ce a comis din nou delictul va răspunde cu tristeţă şi descuragiat cu totul . ..cu mine s a sfirşit de acuma înainte“, apoi tace înăduşind în sine cugetarea sa pesimistă despre lupta ce trebue să o ducă pentru asistenţă contra societăţei, pe care o crede duşmană, de la care nu are nimica de aşteptat, decit dispreţul şi isgonirea lui din mijlocul ei! I se pare că vecinie aude sentinţa: mergi, tu nu ai ce căuta in mijlocul celor liberi, tu eşti înfierat de justiţie, locul tău este aiurea, locul tău este în închisoare ! Aci nu mă pot opri de a ve cita una din fapte, pe care domnia-voastră zilnic în cariera de magistrat aveţi peasta a le constata . In 1880 fiind procuror la Trib. Iaşi, mi s a trimes de către poliţia locală un individ arestat pentru ca prin efracţie a furat un suman. In adresa poliţiei se spunea, că delicientul a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi, după 25 ani de pedeapsă a fost graţiat de M. S. Regele. Nu vizitasem pină atuncea alte penitenciare, de cit acel din Iaşi, şi în necunoştinţă îmi făceam cu totul alte idei despre regimul penitenciar, viaţa deţinuţilor in timpul executarei osîndei şi purtarea personalului administrativ al penitenciarelor faţă de ei. Lam întrebat pe delicvent : cum se face că după ce a lipsit din mijlocul societăţei un pătrar de secol, condamnata nu se mai întoarce niciodată în mijlocul ei, dacă nu ar fi intervenit bunătatea M. S. Regelui, a mai comis din nou fapta de furt, cînd ştie bine ce are să fie pedepsit şi încă mai sever de cu alţii, fiind în recidivă. Vă voi resuma pe scurt răspunsul săli, căci nu este locul aicea de a reproduce pe larg tabloul mişcător pe care mi la descris la venirea lui în Iaşi, după o absenţa de 25 ani, şi causa ce l a împins ca să comită furtul : «Cind d-l Director mi-a spus, zicea «el, că sunt ertat de restul osîndei de «către M. S. Regele, că pot eşi liber, «neurmarit de nimeni din închisoare, «că de acum nu voi munci decit pentru «mine şi că voi fi stăpîn pe întregul «produs al muncei mele, şi cind am văzut «câ am eşit chiar peste poarta temniţei, «am simţit ceva in mine de care nu ve «pot spune. Pare câ mi-a coprins un «foc inima ca să’mi văd cit mai de« grabă neamurile, despre care de la ju«decata iuea nu mai ştiam nimica. «Drumul mi se părea foarte lung, cu «cuine apropiam mai mult de Iaşi, cu «atîta dorinţa mea de ai vedea creştea «mai tare.Cind aia ajuns aici am fost dus «la poliţie, unde m'a înfăţişat tuturor ser«genţilor spunîndule cine sunt, că am fost «condamnat la munca silnică pe viaţă, «câ M. S. Regele m'a ertat şi că fiecare «să mă aibă în vedere şi pentru cea «mai mică greşală să me aresteze şi să «me ducă la poliţie. După aceasta m’a «lăsat liber. Am plecat repede spre «locul unde ştiam că era casa pârintească. Nu puteam neiueri. Stradele «scimbate, casele prefăcute. Nu am « putut găsi casa părintească. Pe locul «ei sunt zidite dughene. Nimeni din «familia mea şi cunoscuţii mei. Toţi «au murit sau s‘a strămutat de aicea. «Pe cine am întrebat nimenea nu mă «cunoştea şi nici îşi amintea de părinţii «şi rudele mele. Ori în ce parte a oraşului m am dus, pe undemi-aminteam «câ aveam cunoscuţi, nu am găsit pe «nimenea. Mam dus pe la casele boierilor mari, pe unde lucrasem, unele «din ele prefăcute în dughene, altele «aproape nelocuite. Nu mai sunt grajdurile cil cai, trăsuri, harabale, valtavi de ogradă, şi cite altele. Am mers «în mahalau Frumoasă unde locuiau «mulţi ţigani, am găsit numai cîţiva sporingii; dară nici aceştia nu ştieau dacă «a fost vre-odată familia mea. Atuncea «am văzut cit sunt de străin și o durere «în suflet m'a cuprins. Unul d’intre «spoingii m'a primit în gazdă și tot el «m’a dus de un am tocmit la lucru. Am «lucrat două zile, în a 3-a zi a trecut «pe acolo sergentul, m'a văzut, a chemat «pe stăpîn, ia spus despre mine, și acesta «m’a îndepărtat îndată de la lucru. Peste «cite va zile nu am tocmit aiurea la muncă, «şi după 3 zile mi s'a întîmplat acelaşi «lucru. Negâsind nicăierea ca să mutucesc şi ne avînd ce înînca, am rupt «lacătul de la bordeiul unui ţigan, am «furat sumanul, 'l-am vîndut, şi am cucui parat pline!» Faptele istorisite de graţiat, le-am constatat toate de adevărate. ’L-am trimes în judecata Tribunalului lăsîndu-l liber. El a plecat din Iaşi, dar unde a mers i s-a întâmplat acelaşi lucru, pentru ca neputînd justifica trecutul său cinstit, neprimindu-l nimenea la muncă, acum liber dară vagabond, neavînd ce mînca, a trebuit ca să fure. A fost judecat, condamnat şi închis din nou. Dacă ar fi esistat societăţi de patronagiu pentru deţinuţii puşi în libertate şi i s’ar fi înlesnit mijlocul de a munci, in loc de a’l isgoni, graţiatul nu ar fi căzut în stare de recidivă ca şi mulţi alţii, nu ar fi fost condamnat a-şi sfîrşi restul zilelor în închisoare, numai pentru că a avut nenorocirea ca să cadă o dată în păcat. Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 5 din legea asupra regimului închisorilor, va diminua mult recidiva, va schimba ideile recidiviştilor făţa de societate, vor găsi în ea o adevărată mamă, blinda iertătoare şi care le pune o stavilă binefăcătoare oprindi- i în lunecarea pe povîrnişul răului. Acuma după ce am dovedit marele folos social al aplicarei dispoziţiilor art. 5 din legea asupra regimului Inchisorilor, să intrăm in inima chestiunei. Sunt deţinuţi copii minori, femei si barbaţi. Omul se naşte fără voinţă, nu atîrna de el de a aparţine unei familii bune sau rele, bogate sau sărace, de a fi pe cutare sau cutare loc, de a aparţine cutarea sau cutarea naţiuni, uneia sau alteia din religiuni, nu este nici bun, nici rău ; din punctul de vedere moral este neutru, urmează influenţei ce exercita asupra lui cei trei factori: ereditatea, educaţia şi mediul. Copilul culpabil pentru deliciul sau crimă pedepsit de legea penală. Dacă copilul in comiterea delictului a lucrat fără pricepere, Tribunalul poate sâ’l încredinţeze părinţilor, dară dacă şi aceştia au o purtare dubioasă şi dau dovadă de nepricepere in educaţia lui, sau chiar a comis şi dinşii fapte penale, a încredinţa lor este a l întoarce în acelaşi mediu, a da timpul şi aeasta a se instrui în rău, scopul legiuitorului nu este ajuns. Atuncea ar trebui a încredinţa unei rude, sau societăţi caritabile, asistenţă publică, sau să fie trimes în o casă de corecţie. La noi cu toate că cazurile să intîmplu rar, ceia ce denotă fondul bun al poporului român, judecătorul se afla în neputinţă în cas chiul constată neresponsabilitatea copilului şi nevrednicia părinţilor în a l educa, de al încredinţa altora de cit tot lor. Este necesar deci înfiinţarea de asistenţa publică, societăţi caritabile, şcoală de corecţie, pentru ca să se ocupe cu ivăţămîntul şi educaţia copiilor care comit delicte şi ai căror părinţi nu sunt în stare a învăţa şi educa. De asemenea este necesar şi pentru copii orfani şi vagabonzi, a-i interna şi învăţa o profesiune însutilîndu-le principii de morală, întărindu-le voinţa şi puterea de munca pentru a-i împiedeca de a aluneca pe calea viciului, mizeriei şi a faptelor penale. Pentru minori pe care judecătorul îi apreciază ca a lucrat cu pricepere şi îi găseşte responsabili de comiterea faptelor, ii condamnă la închisoare îi ea de sub paza, privigherea şi educaţia părinţilor şi îi încredinţează pazei şi privigherei societăţei, lăsîndu-i sarcină a-i educa şi moraliza pentru viitor. Odată încarceraţi, societatea pare căşi-a ajuns scopul, separîndu-i de dînsa şi încredinţîndu-se în regulamentele aresturilor, îi părăseşte lăsîndu-i însărcina personalului administrativ al închisorilor. Asupra acestora mai cu deosebiretrebue se vegheze neadormit ochiul societăţei de patronagiu menite a contribui la reformarea moralului deţinuţilor. Societăţile de patronagiu menite a se ocupa cu toate categoriile de deţinuţi, trebue să se compile din bărbaţi *' femei, fără distincţiune de naţionalitate şi re- 1 igitt ne. j ' ------- m 6qgaBa3K;ăa3«l»-«,a»—------ Camara in Romania şi evrei noştri Ziarul, „Frankfurter Zeitung“ de la 5 a. c. a ne trage luarea aminte asupra unei corespondenţe din Bucureşti despre «Camara în România». Autorul mărturiseşte câ descoperirile d-lui I. Protopopescu întrec chiar închipuirea ce ne-am fi putut face despre întinderea acestui rău în satele noastre,, de pe lucrarea d-lui Neniţescu, care a arătat câ procentul cel mai mic la sate e de 50°/o, iar cel mai mare de 50O°/o. După ce arată forma sub care cămătarii îşi ascund operaţiile, dîndu-le sancţiunea legală, constată că pămînturile ţărăneşti, a căror înstrăinare e oprită, a fost desfiinţată în fapt de cămătari, şi ţăranii expropriaţi. Corespondentul crede că băncile populare anevoie vor putea lupta împotriva acestui râu şi că, folosindu-se de nevoie ce ţăranii săraci au de iscăliturile cămătarilor pentru a lua bani de la bancă, îi vor sili a plăti, sub formă de mulţumită, dobînzi cămâtăreşti fără măcar a lua banii de la cămătari. Corespondentul fără a se mai îngriji de mijloacele puse înnainte de autorul studiului publicat în «Voinţa Naţională», ceea ce ar fi putut fi de mare interes pentru cititorii ziarului german,se leapădă de această datorie de conştiinţă, aruncind una din acele fraze generale, care spune totul, fără a spune ceva precis, anume că ar trebui o reformă fundamentală in starea țăranilor pentru a-i mîntui de despoierea cămătarilor!! Dar ceea ce-1 interesează mai mult pe corespondent e alt lucru: e folosul ce crede c’ar putea trage din constatările lui Agricola pentru cauza evreeascâ. Se ştie că Agricola a zugrăvit răul aşa cum a găsit, urmărind numai adevărul, şi de acea faptul că a dat în în judeţul Dîmboviţa, unde, mai ales, şi-a făcut ancheta, numai peste cămătari creştini ortodoxi romini, ba chiar foarte evlavioşi, şi unul din ei, cel mai primejdios, chiar decorat, pentru câ a donat nu ştim ce şcoalei sau bisericei. Pînă aci sunt constatările colaboratorului nostru: de aci încolo vorbeşte corespondentul lui « Frankfurter Zeitung», grăbindu-se a insinua că domnii cămătari trebue să fie şi antisemiţi înverşunaţi, fiindcă în România orice patriot trebuie să fie şi antisemit şi pentru că la noi s’ar crede că iubirea pentru naţia noastră se poate dovedi numai «urînd pe sărmana populaţie israelită». Corespondentul uită ce-a spus Agricola şi citează o frază dintr un articol, probabil tot al său în ‘Adevărul», şi, îndoindu-se dacă vreo dată Evrei, cind erau cîrciumari la sate, au săvirşit asemenea despoieri, zice că măcar un lucru trebuie privit ca dovedit : că nu era cămătăria un delict specific evreesc, cînd creştini atît de evlavioşi o practică atît de fără milă. Zice câ au învinuit pe Ovrei cu despoaie pe ţărani prin camătă şi i-au alungat de la sate; dar camâta na perit şi o aflăm chiar acolo, unde n’a fost niciodată picior de Evreu. Zice c’au fost Evreii învinuiţi că otrâviau pe ţărani cu alcooluri falsificate şi ca pe evrei i-au alungat de la sate, dar alcoolizmul a urmat a se dezvolta şi mai pustiitor. «N’ar putea oare înţelege antisemiţii noştri, dacă sunt în stare a înţelege ceva, că relele ce se atribue Evreilor, nu sunt nici specifice evreeşti şi nici nu dispar prin izgonirea Evreilor?». Mai sus cînd vorbea depre Evrei, că n'au făcut niciodată camătă atît de nemiloasă ca creştinii prinşi asupra faptului de Agricola, corespondentul ziarului german se face a nu şti nici că în adevăr s a constatat exploatarea cea iutai neomenoasă a țăranilor din Moldova de către cîrciumari Evrei şi că tocmai aceste constatări au făcut să se aplice legea şi să nu se mai tolereze aşezarea acestor elemente primejdioase la sate. Corespondentul mai pare, de asemenea, a fi uitat constatările de speriat ce s’au făcut in privinţa felului cum un sindicat sau mai multe de arendaşi evrei despoie pe ţăranii din Moldova. Acestea sînt fapte dovedite, cari cer ca orice patriot să se gîndeasca la măsuri în stare a popri degenerarea mai departe a poporului de la ţară, punînd frtu tuturor celor, cari sînt autorii fenomenului, fie ei Evrei, fie Greci, Albanezi Bulgari sau chiar Romîni neaoşi. • Nu e fapt chiar că Agricola, un fruntaş liberal, n’a ocolit adevărul şi a cerut măsuri pentru înfrînarea lăcomiei cămătarilor creştini, arâtînd singur că în Muntenia, în părţile unde şi-a atins ancheta, creştinii au făcut aceleaşi neomenii în Moldova Evreii? Măsurile propuse de şi Agricola vor fi de folos tuturor sătenilor vor înfrîna pofta de hrăpire a tuturor cămătarilor, care caută să exproprieze de fapt pe ţărani iar râspîndirea băncilor populare şi actiivitatea lor controlată cu stăruinţă va face să nu mai poată cămătarii, a se folosi de aceste instituţii pentru scopurile lor egoiste. Dar toate constatările vinovăţiei altora nu vor face să nu existe faptul bine dovedit câ o prea mare parte din «sărmana populaţie evreeascâ» a căutat şi caută a trăi, nu din munca proprie şi cu cinste, ci din exploatarea nevoilor, patimilor, nepriceperei ţăranilor şi altor elemente, prea numeroase din nefericire, în toate păturile sociale de la noi. Aceşti Evrei nu au nici un drept la simpatia noastră şi nici nu suntem datori a îngădui pe toţi sărăcii, fugiţi aci de peste toate graniţele, să se îmbogăţească pe seama ta (va urma).