Epoca, iulie 1931 (nr. 725-751)
1931-07-01 / nr. 725
J No. 275s^. 3 LEI KMCTiA și mmm imm BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI Na 33 Reclame și inserții , primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate WCb Telefen 362110 Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Miercuri I Iulie 1931 in jurul d-lui Mania Un bătrân și distins gazetar îmi spunea, în ziua când s’a aflat de demisiunea d-lui Maniu, că aceasta este cel mai însemnat eveniment politic petrecut în România de la restaurație și până în prezent. 1Aim prin, instinct o repulsiune pentru tot ce înseamnă o exageratiune, de aceea am primit afirmația de mai sus cu toată rezerva cuvenită. Discuțiunile cari au urmat în jurul acestui eveniment mi-au dat deplină dreptate. După câteva zile numai de la producerea lui, gestul d-lui Maniu nu mai are nimic misterios pentru cine nu se lasă amăgit de aparențe deșarte. Este adevărat că presa este încă împărțită în două tabere pe această chestiune. Pe de o parte presa oficială sau semioficială a partidului care încearcă național-țărănesc să dea, plecărei d-lui Maniu de la șefia acestui partid, o interpretare cu totul favorabilă acestui gest, de altă parte restul presei comentând cu obiectivitate acest eveniment, l’a redus la justa lui proporțiune. Ca întotdeauna, și de data aceasta, după zgomotul și agitațiile din primele zile, a urmat calmul care permite judecarea senină și fără patima a acestui fapt. Astăzi știm precis că ne găsim din nou în fața unei manevre, menite să redea d-lui Maniu prestigiul politic, pe care l-a perdut cu desăvârșire. Cunoscuta anecdotă povestită de d. Octavian Goga în „Țara Noastră” cu lădița ardeleanului, întors din America, pe care toți o credeau plină de dolari, pe când ea în realitate era goală, concretizează perfect pe d. Maniu. Q^iȘjJădița lipsită de dolari, demisionarul-șef al partidului național-țărănesc s’a arătat lipsit de toate calitățile ce i le atribuia toată luiea, atâta timp cât reprezenta ultima rezervă a politicei noastre. Astăzi d. Maniu nu mai poate trezi speranțe la nimeni, afară numai la acei prieteni poltici cari și-au legat prea mult soarta de aceea a fostului lor șef, pentru ca retragerea lui din viața politică, să nu însemne și pentru ei acelaș lucru. Lăsând la o parte această minoritate cu totul neînsemnată, și cu totul interesată, restul țarei privește cu un sentiment de ușurare la această retragere și nu are decât teama ca ea nu va fi definitivă. Un adevăr ce rezultat poate avea această nouă manevră a d-lui Maniu? Negreșit că acest joc nu ar putea prinde decât în Ardeal. Dar și în această provincie șansele sunt foarte reduse. In adevăr atâta timp cât d. Maniu se găsea in fruntea partidului national ardelean, d-sa reprezintă o forță și putea fi temut. Cele câteva decenii de luptă îndârjită a acestui partid pentru apărarea intereselor noastre naționale în timpul dominației maghiare, cele câteva nume de fruntași ai acestui partid, sfinte oricărui român, îi da acestuia o aureolă deosebită, care s-a legat și de persoana d-lui Maniu, atâta timp cât făcea parte din partidul național ardelenesc, ca șef. Situația se schimbă din momentul ce d. Maniu a părăsit această conducere. Este adevărat că d-sa anunțând demisiunea din demnitatea de șef, declară in acelaș timp că înțelege să rămână mai departe un soldat devotat al partidului. Dar noi îl cunoaștem azi destul de bine pentru ca să știm că d-sa nu se va mulțumi cu acest rol modest și că din umbră va intriga și va încerca să joace mai departe un rol politic. Prea ajunsese, la un moment dat, atotputernic în România, pentru ca să se poată mulțumi cu rolul modest la care, fusese redus din cauza incapacității sale de conducător și a greșelilor sale politice. El, care a fost numit de unii regele neîncoronat de la Alba lulia, s’a văzut din ziua restaurației redus la rolul modest al oricărui șef de partid. De aceea a sabotat restaurația și prin aceasta s’a pus în situația cu totul grea și care după retragerea de la guvern și după plecarea din țară, l’a dus fatal la demisiunea de la șefia partidului său. Dacă d. Maniu perzistă in a fi ostil nouii stări de lucruri din România, d-sa nu va mai putea activa în cadrul partidului național-țărănesc, care în toate împrejurările s’a arătat leal fată de coroană și față de situația creată prin evenimentul restauranții Va activa în afara acestui partid atunci va fi greu să admitem că va isbuti să solidarizeze pe mulți cu o acțiune, fățiș antipatică întregei țări. Cum vedem examinată cu obiectivitate, demisiunea d-lui Maniu se arată a nu avea nici una din urmările pe cari le întrezăreau aceia cari voiau să facă din acest gest ostil stărei de lucruri de azi din România, un eveniment epocal. D. Maniu dacă voește să mai însemne ceva în România trebue să se supună și să reintre în normal. Exemplul partiduli liberal ducist este cât se poate de elocvent din acest punct de vedere. Dacă mândria sa nu-i îngăldue această capitulare să se retragă la Rădăcini și să-și scrie memoriile. Va fi mai bine și pentru dânsul și pentru țară. Negreșit acest gest ar putea fi imitat și de alți oameni politici, cari se dovedesc a fi cu totul anacronici. In felul acesta atmosfera politică s’ar purifica. E. Otetelișanu ATESTATORII Tembelismul unei ședințe municipale din anul 1930, — una din acele memorabile ședințe, ar fi luat pe lângă altele, scrăntita hotărâre de a amputa o porțiune din Cișmigiu. De ce? Uite așa, pentru a se creia o fundătură oarecare, o stradelă plină de gropi și mușchiu verde, dar care să fie înscrisă in analele urbanizării Bucureștilor, pe numele cineșlie cărui fost edil. Notați bine, nu s’a găsit in tot consiliul municipal un cap de om normal, ca să se opună fărădelegii orientale in proecție. Toți au fost de acord că Cișmigiu poate fi sfârtecat, poate fi furat. De atunci chestiunea se repune astăzi, stăruindu-se in vandala idee de fapt. In această argisită urbe unde străzile fac gropi din lună în lună, unde se asfaltează infect, dar zilnic, și cazanele cu smoală clocotesc neîncetat, infectând până la saturație un aer deja infect, în această anacronică îngrămădire de cocioabe și palate, — imaginați-vă cea mai autentică mentalitate de gospodari publici, dragi cetățeni! — s’a găsit cu cale că singura și neîntrecuta podoabă higienic recreativă a Capitalei, CIȘMIGIUL, e prea mare și destul de neînsemnată pentru zecile de mii de însetați după aer pur, răcoare umbroasă și parfumuri de flori minunate aromitoare pe umbrele inserările estivale! Unde nu sunt cele 8 minuni ale Bucureștilor, pentru a se batea joc cu atâta tembelism oriental de una, — una singură și, din păcate, unica? Eu văd și aci neiidioioasa urmă a trăsnelii democrato-de magice. Și mai înainte de a detesta, urăsc. Mi-e scârbă de mitocănia apucăturilor ,, estetice“ ale unor hingheri. Socotelile urbanistice, cer adesea sacrificii de clădiri și locuri. Dar unde se vede necesitatea sfârtecarii Cișmigiului? Ce arteră se simte înfundată? Știrbey-Vodă. Popa Tatu, ori... bulevardul pe care se află spitalul Colțea? Meschinele interese ale unor persoane, ale unui grup de indivizi, nu pot ciunti o podoabă din plin centrul acestei lipsite capitale. Capitala unui stat de 18 milioane de locuitori, are dreptul să fie îngrijită de oameni normali, nu de mameluci, cari au neobrăzarea să-și mai zică și ,,părinți“. Atât e temeinic și mândru în centrul capitalei, CI$MIGIUL. Cine îndrăznește să se atingă de el, după ce artistica râvnă neobosită, a unui horticultor occidental ni l-a oferit astfel, săvârșește un sacrilegiu. Să se ia aminte că nimeni n’are dreptul să-și bată joc de artă. Că nici un ignorat, nu e îndrituit să-și execute pandaliile edilitare, ignorând râvna de înfrumusețare și dorința de sălășluire pe locuri estetice, ale marei majorități conștiente. Cerem să se revină de îndată asupra nerușinatului „svon“ și-l rugăm pe d. prim-ministru Iorga să stea de veghe, ca nu cumva să se pună în practică. Prea ni-i sufletul amărât de atâtea altele, pentru a mai înghiți o asemenea tentativă de barbarism în secolul post Kristiuptum XX. Eliad Colțan REFORMA MILITARĂ IN JAPONIA TOKIO, 29. — Proectul de reorganizare a armatei a fost terminat. El prevede reducerea cu 20 de mii a contingentului de soldați sub arme și reducerea serviciului militar. Prin aceste măsuri se vor realiza economii de cinci milioane dolari anual. Aceste economii vor fi utilizate pentru perfecționarea armamentului. Principiul Japoniei este de a avea o armată mai mică, insă bine echipată. .. Noduri în popură Urmărim în diverse ziare, mai mult ori mai puțin naționalțărăniste și democrat integrale criticile aduse diverselor măsuri ale guvernului. Orice dispoziție este declarată nepotrivită. Se caută în orice modificare prilejul unui atac, sau măcar al unei răutăți. Legea administrativă a dat roade rele, atât cât s’a aplicat și însuși d. Mihalache pregătise modificarea ei. Proectul guvernului Iorga este totuși rău, deși se recunoaște că va aduce simplificări necesare și economii budgetare însemnate. D. președinte al consiliului primește modificările aduse de Senat unui proect al său. Motiv de critică! Se reglementează accesul publicului în ministere. Se recunoaște că așa cum era până acum era rău. Totuși, ce fel de opoziție ar fi aceasta, dacă n’ar fi rău și noul regulament? Se știe de mai înainte că roadele lui nu vor fi bune. Se caută tot felul de argumente, de la dreptul sfânt al petiționării pe care nimeni nu-l atinge, până la necesitatea permanentizării răului pentru că... nu se poate înfrânge atât de lesne un obicei al pământului! Se încearcă o administrație mai bună în Basarabia. Vine d. Grigore Gafencu și aștene reminiscențele sale de pe front și amintirile sale din lectura d-lui Romier. E adevărat, „armata trebue să vegheze neîncetat asupra unui hotar veșnic în primejdie”,— dar ea pare ce căuta în silințele unei așezări liniștite și ale unei administrații civilzate! Pentru că... Franța e reprezentată în Siria printr’un comisar civil... In Basarabia trebue să folosim luminile diiuiniță și ale d-lui Stere! Și așa cu toate măsurile, cu toate legile, cu toate modificările anunțate. Se știe de mai înainte că va fi rău. Se scrutează intențiile, se etalează rezultate pe cari nimeni nu le poate ști și se pronunță sentințe de condamnare. Pe când acum trei ani se acorda guvernului Maniu cel mai larg credit și se striga că trebue așteptat la lucru pentru a fi judecat, nu s’a acordat guvernului Iorga nici o zi de credit. D. Maniu era reprezentantul democrației integrale, pe când d. Iorga... Tot zgomotul care se face nu va împiedica însă opera de realizări. Nu gălăgia democrației integrale va putea înfrânge un guvern hotărât să lucreze pentru interesele obștești. Muștile au bâzâit totdeauna. Guvernul Iorga n’are a se teme decât de propriile sale erori. Va face însă fatal mult mai puține decât trecutele regimuri, nu numai pentru că înfățișează chezășia altor competințe, dar și pentru că nu vânează nici o popularitate și n’are de satisfăcut niciun fel de clientelă clubistă. I. C. Greșelile trecutului și bnoetul actual In general, e greu să dregi ce a stricat un altul. In materie financiară aceasta este mai adevărat ca oriunde; și mai cu deosebire când este vorba de finanțele Statului. Ne sună încă in urechi ecoul rodomontadelor excelențelor de toată mână a trecutului regim despre minunea primului „budget echilibrat” al României Mari. Datorită acestor budgete echilibrate național-țărăniste, guvernul actual a trebuit să vină la mijlocul anului financiar cu rectificările care vor face obiectul discuțiunilor Parlamentului. Era greu să se realizeze economii superioare sumei de aproximativ patru miliarde, fără a atinge capitole de esențială importanță pentru economia națională ca și pentru administrația generală a Statului. Și nici nu a fost, un moment, în gândul guvernului de a realiza economii de la capitolul salariilor funcționarilor publici. Trebuia insă procedat cu energie, curaj și urgență și, evident, cu toată circumspecțiunea pentru a nu dezorganiza serviciile Statului. Căci, deficitul lăsat de guvernările trecute în budgetul Statului este de peste zece miliarde. Orice ar spune d. Mihai Popovici fostul vistiernic al regimului trecut și oricât s’ar bate în piept „dictatorul economic și financiar” al aceluiași regim — competența omniscientă, d. Virgil Madgearu, nici unul, nici celălalt nu vor putea, din nefericire pentru noi toti, să schimbe nimic din acest trist adevăr. Risipa făcută de guvernarea national-țărănistă in averea Statului, jaful făcut în banul public și experiențele neserioase încercate pe spinarea și punga contribuabilului român, ne-au adus in această lamentabilă situație-Regiile autonome inutile și chiar dăunătoare bunului mers al trebilor publice, regii, a căror creare a cerut și costat investițiuni considerabile, vor fi, în sfârșit, desființate. Nu fără a lăsa, însă, în budgetul Statului, un gol ce vă putea fi umplut cu foarte mare greutate și cu prețul unor sacrificii cărora trebue, cu toții, să ne supunem deopotrivă. Evident nici nu poate fi vorba de impozite noi. Când și acele existente sunt deja destul de grele și, se plătesc cu și mai mare greutate încă. Muzica generală și producția vor trebui însă intensificate în așa măsură încât nivelul producției și calitatea ei să poată sta alături și concura, producția străină. Nu din meschina ambițiune de a aduce critice cu orice preț adversarilor noștri, suntem nevoiți să reamintim tot ce s’a făcut — sau, mai bine zis, nu s’a făcut — pentru agricultura noastră. Scrisorile d-lui I. Mihalache emu, desigur, foarte, instructive și, cu siguranță, bine intenționate. Dar cum ar fi putut schimba calitatea producției agricole prin epistolele sale, fostul ministru al agriculturei, când propietărit, nu avea plugarul, imnici plug, nici vite și nici banii necesari achiziționari unui inventar agricol fără dem vu ■•putea Pac sa? .Și greșeî Ui-ți tttulUiUisut -Yijigshî alte greșeli și lipsa oricărei chibzueli economice și administrative ne-a adus în situația de astăzi. De unde nu se va putea eși — foarte greu — decât cu mari sacrificii, și cuminte gospodărire.Căci greșelile trecutului sunt prea grave și îndreptarea lor cere grabă și chibzuială, iar nu ■vorbârig,u V. Faleologu Intre o demisie și un discurs Săptămâna politică ne-a adus vestea demisiei d-lui Maniu de la conducerea partidului național-țărănesc și ne-a adus uin discurs al d-lui Goga, care a satisfăcut pe cei mai pretențioși amatori de dezbateri” — cum spune un ziar —discurs ținut în Camera Deputaților la discuția., la Mesaj. ’ O demisie și un discurs!.. Și totuși câtă emoție printre câțiva dintre concetățenii, noștri, câte motive..de „îngrijorări” pentru neamul românesc, câte pronosticuri pe atâția alții... „Demisia d-lui Maniu înseamnă începerea luptei pentru autonomia Ardealului și reîntronarea supremației poporului grav amenințată de guvernul actual” — scriu unele ziare. „Discursul d-lui Goga este începerea luptei pentru restaurarea II-a”, scriu altele pe graiul „Indreptăței”... Am stat și am meditat. M’am gândit și la demisia d-lui Maniu, am recitit și discursul d-lui Goga. Și gândul mi-a pornit înapoi, la timpul când școlar fiind, unii încălzeam sufletul la focul luptelor d-lui Maniu în parlamentul maghiar, la „Domnul notar” al d-lui Goga. Cu emoție, gândul mi-a fost năpădit de amintirea „semănătorului” d-lui profesor Iorga, de orațiile lui Barbu Delavrancea, de intransigența românească a lui Nicolae Filipescu... Cu adâncă emoție am filtrat tot ce i-a apropiat atunci și ne-a apropiat pe toți... Da, generația acea a făcut România Mare! Generația , „Semănătorului”, a lui Nicolae Filipescu, a „Domnului Notar”, aceea ne-a pregătit sufletește, aceea ne-a dat puterea de a pretinde și realiza România Mare. Legea naturii este însă ineluctabilă. Moștenitori ai României Mari, e rândul generației noastre acum să dea și ea ceva. E rândul nostru ca, cel puțin dacă nu putem pune așa nou și solid la edificiul țării noastre, măcar să o lăsăm intactă urmașilor noștri, să-l lăsăm pe ei să desvârșească opera marilor înaintași. Și atunci am făcut un început de bilanț al acestei generații. În scurt, dela războiu încoace, după î 12 ani de perindiä rei ai tuturor partidelor politice sau cojți.ducerea țării Lată rezultateie^ ^! ” Țara împărțită între „regățeni”, ardeleni, basarabeni. O putere de cumpărare pe cap de locuitor aproape egală cu a locuitorului rus. Situația economică națională dezastruoasă. O sărăcie generală peste tot. Datorii, făcute fără să folosească cu nimic tării și cari , vor gârbovi de timpuriu spinarea generațiilor cari vin după noi. O deprimare generală! Ba... greșesc. Voi nota și câteva elemente de îmbogățire. Ne-am îmbogățit limba cu expresii necunoscute până acum nouă: Șomaj, experți, consilieri tehnici, și mai ales... „comision la SPerț”... Intorcându-ma acum un an din Anglia, urcându-mă în vaporul care mă aducea spre țară, am avut în minte lângă țăranul englez pe țăranul român. Lângă țăranul care, deși nu bogat, mănâncă de 5 ori pe zi, este încălțat, are motocicletă, am pus pe al nostru. Desculț, subnutrit, mergând cu carul ori boi. A schimbat cu ceva generația noastră din starea țăranului? Da, însă în mai rău. Cel puțin înainte nu era subnutrit. Și atunci, pe deasupra demisiei d-lui Maniu, pe deasupra firmei de manifestare de astăzi a d-lui. Goga, chiar cu talent făcută, în mod insistent se profilează statura țăranului român pentru care generația noastră n’a făcut nimic. Cărturarul Iorga, cel care între atât de puținii în țara aceasta avea dreptul la 60 de ani să privească liniștit și cu mulțumiri la opera sa, este ținuta unor atacuri îndârjite pentru „greșeli” ce a făcut de a fi intervenit în ceasul al 12-lea și pentru că a dat semnalul și a luat în mână din nou inițiativa adevăratei restaurări. Și toți cei cari l-au înțeles pe cărturar, și toți cei cari nu și-au precupețit concursul pentru salvarea țării, după d. Goga sunt „fripturiști” . Intre d-sa și d. Man.u, începem să-l preferăm pe cel din urmă, pentrucă cel puțin retrăgându-se în felul acesta, nu se mai pune în calea marilor realizări ce vor trebui înfăptuite și in tara a jI. Ghecet pe, mmmiaza, puterea mea de muncă și paserea ..f 4-V»* " " mea de iubire. Nicolae ripesen Este prea mult... Ziarul Universul cu data de 23 Iunie c. relatând atacurile reîncepute de vecinii noștri Bulgari înpotriva noastră, ne semnalează, că în ziua de 17 Mai a. c. a avut loc la Rusciuc o întrunire de protestare înpotriva tratatelor de pace și in special înpotriva noastră, întrunirea a fost organizată de faimoasa uniune „Otetz Paisie“ și a fost prezidată de către mitropolitul Ștefan al Sofiei. Privitor la această întrunire, ziarul „Dobrogea“ din 9 iunie, care apare la Sofia, publică o dare de seamă sub titlul: „Libertatea Dobrogei se apropie“ din care se constată, că vecinii noștri au întrecut orice măsură de dreptate și de omenie. Cel dintâi care a luat cuvântul la deschiderea întrunirei a fost delegatul ungur „Lucaș“ care sosise cu aeroplanul pentru a saluta pe Bulgarii adunați la întrunire și a le spune, că și poporul ungar protestează în contra tratatelor de pace neomenoase. Al 2-lea care a urmat la cuvânt a fost d. Anghel Stoianof, președintele uniunei „Otetz Paisie“ care primit cu ovațiuni entusiaste a rostit o incendiară cuvântare din care reproducem mai jos, partea care se referă la noi. „Emigrațiunea dobrogeană ca și populația dobrogeană subjugată, sunt pe frontul luptelor legale, pentru revizuirea rușinoaselor tratate de pace din 1919, încredințate că libertatea înmormântată la Paris va învia, că lanțurile sclaviei vor fi sfărâmate! Chinul Dobrogei însă, este cel mai greu, soarta sa cea mai tristă, Dobrogea, care în decursul vremurilor a trăit cu bucurile și durerile Bulgariei și erea nedespărțită de ea, Dobrogea-Betleemul bulgar, pentru că ea este locul de naștere a statului bulgar, în loc de a fi eliberată până la gurile Dunărei, spre a trăi liberă și fericită, adopostită în brațele patriei mume, a fost asvărlită în ghiarele vecinului nesătul și laș, a fost ferecată în grele și rușinoase lanțuri de sclavie. Există oare o tragedie mai grozavă ca aceia a Dobrogenilor?i închiseră școlile și bisericile și răpiră averile lor, goniră pe apostolii culturei și credinței, decăpitară poporul de conducătorii lor , clasa intelectuală — spre al umili sufletește și a-i asimila. Fură creiate legi escepționale prin care a fost jefuită populațiunea de o treime din pământ, aproape 3 milioane de care. în valoare de peste 12 milioane leve aur, au introdus angaralele, violența polițienească a ajuns un cult — colonizarea cu macedoneni — un program al statului, iar viața, averea bulgarului subjugat au ajuns o jucărie în mâinile noului guvern. Statul român în toate partidele sale politice și manifestările sale iși puse un scop infernal: să desbulgarizeze Dobrogea să asimileze harnica populație bulgară, în contrazicere cu angajamentele internaționale ce garantau acestei populațiuni drepturi și libertăți civile și culturale. Asasinate, jafuri, violuri și teroare — iată guvernarea României în Dobrogea, iată tabloul acestui pământ cedat lacomului vecin, fără nici un drept istoric și moral, ci în virtutea unui tratat de pace neomenos — care nu prezice un viitor frumos — tratat ce alăptează în concepția sa, condițiunile unei noi catastrofe, noi cataclisme în lume. România se dovedi neaptă de a guverna populațiunile streine, date ei în virtutea tratatelor de pace. Ea inaugură în aceste regiuni inchiziția medievală în amintirea căreia numai, lumea se cutremură de groază și frică. România crea în Dobrogea ospățuri de sănge ce au asimilat-o cu statele cele mai crude și tiranice“. Câte vorbe, tot atâtea neadevăruri! Este incontestabil, că pe părerile sale de stăpân fiecare, dar tot atâta de incontestabil este, că un înțeles au aceste păreri atâta vreme cât ele sunt păstrate pentru sine și cu totul altul când sunt debutate la o întrunire publică, convocată ad hoc. Acest din urmă înțeles este și mai accentuat când o asemenea întrunire este prezidată de o personalitate oficială cum a fost în cazul despre care ne ocupăm Mitropolitul Sofiei. Nu știm ce va face guvernul nostru în cazul de față și nici n’avem căderea de a da indicațiuni relative. Ținem însă ca să supunem guvernului nostru că minciunile cu care oamenii mai de seamă ai statului bulgar, îndoapă concetățenii lor au devenit scandaloase și ar fi de dorit a se aduce la cunoștința guvernului vecin, că noi poporul român nu le mai putem suporta. Și dacă am ajuns aici — vina este a noastră pentru că am rămas indiferenți la toate necuviințele lor, a cărora gravitate a mers crescând. Azi, ținem ca guvernul vecin să știe, că dacă pentru înalte considerațiuni de stat, am cezut în formula bunelor raporturi cu statele vecine — poporul nostru — în ceia ce privește Bulgaria — n’a crezut niciodată în sinceritatea lor. Ni s’au dat atâtea dovezi contrarii incât românul este sătul de sinceritatea bulgărească. Așteptăm cu nerăbdare să aflăm ce măsuri va fi luat guvernul bulgar în contra mitropolitului Ștefan — care fiind o persoană oficială, a prezidat întrunirea de la Rusciuc și a îngăduit ca prin sfruntate neadevăruri să se batjocorească țara noastră, așa cum s’a batjocorit. Ținem să cunoaștem acest lucru, mai înainte de întrunirea de protestare, ce suntem hotărâți a o face îni curând. Dar n’am terminat. In Dobrogea noastră și în special în Cadrilate, avem atâția bulgari — cetățeni români — cari trăind de atâta vreme laolaltă cu noi, sunt mai în măsură ca ori care să aprecieze netemeinici acuzațiunilor injurioase cari ni se aduc de către connaționalii lor. Ei bine, nu se găsește nici unul din ei, care să protesteze în numele adevărului? Nici chiar d. Pencef subșeful organizațiunei Național Țărăniste din jud. Dorostor și fost deputat în guvernarea trecută, n’are nimic de obiectat? Arătând sentimentele pe care acest de curând cetățean român le păstrează pentru noi — lăsăm ca d. Cămărășescu, șeful organizației național-țărăniste din jud. Durostor să aprecieze oportunitatea menținerei sale în rândurile organizației. General de divizie in rezervă Ionescu E. Marin Un luptător Dacă trecem prin istoria multe lor lupte ale neamului românesc din Ardeal și Banat, din ultimii 50 ani, nu putem a nu desprinde, numele marelui luptător național român bănățean, Emanoil Ungurianu. ( Fiu de țăran, născut in comuna Satchinez jud. Timiș-Torontal, la / Ianuarie 1846, a absolvit gimnaziul din Timișoara între anii 1860- 1868, iar între anii 1869-1872, a absolvit Universitatea din Budapesta, luându-și cenzura de avocat la Tabla regească din Budapesta, la 1874, după care s-a ocupat cu avocatura la Timișoara, până în anul 1910. Om de vastă cultură, cu simțul național dezvoltat, Emanoil Ungueanu, a înțeles dela început, că simțul național nu se poate menține nealterat în provinciile amenințate cu desnaționalizarea către foștii asupritori unguri, cât înfințând asociații culturalemânești și creind instituțiili bancare românești, ca^c pe timpul său, in Banä. Primul pas pe care l-a făcut Ungurianu, pus în slujba românis vului cu toată averea sa personală, cunoștiințele sale și mai mult, cu dragostea aceia nețărmurită care-l lega strâns de românii de acelaș sânge și grai cu el, a fost înființarea unei Episcopii ortodoxe românești a orașului Timișoara, soluționând prin aceasta o veche cerere a românilor bănățeni, cari au cerut veacuri de a răndui despărțirea erarhică de sârbi. La această realizare, Ungurianu n’a fost numai inițiatorul, ci și susținătorul material, contribuind cu cea mai mare sumă de bani. Înfăptuit acest lucru, clericii și poporul român, umăr la umăr, condus de Ungurianu, s’au contopit în cuget și simțire în jurul bisericii și de acolo, ca dintr’o cetate de nebiruit, au luptat, rezistat și câștigat teren în drepturile omului și ale națiunei, până ce grație tenacității și eroismului lor, au reușit să înființeze peste 70 de asociațiuni culturale, numai în Banat. ■ A treia operă și cea mai însemnată operă a lui Ungurianu a fost opera socială. Aici, în această operă, Ungurianu și-a cheltuit întreaga sa avere, înființând cămine, renumitele cămine de ucenici din Timișoara. Peste două mii de mii de țărani bănățeni își găsesc în căminele înființate de Ungurianu, adăpost și-și primesc educația și îndrumarea spre o meserie onorabilă, menită să ridice la rond de frunte elementul românesc, ținut veacuri de a răndul în întuneric, de foștii asupritori de eli. Lui Ungurianu nu i-au plăcut vorbele, ci faptele. El nu a fost un orator, un animator al masselor, ci un luptător neînfricat, un realizator al faptelor mari, un gospodar muncitor, care și-a cheltuit întreaga sa putere de muncă și avere, pentru societatea din care a eșit, în care a trăit și a ridicat-o la înălțimea cerințelor naționale și pe care a părăsit-o cu tot ce poate să facă mai frumo în viață, un om a părăsit-o la adânci bătrânețe, acum doi ani de zile. Astăzi, drept omagiu memoriei lui, bănățenii i-au imortalizat bustul în bronz, așezându-l pe un soclu de piatră în centrul orașului Timișoara, în fața fostului palat al Huniazilor, azi cazarma bănățeană de pioneri. .... Monumentul pionierului vie’ii românești de aici din Banat, așezat în fața unei căzărmi de pioni,, ori, monument ce s’a desvelit Duminica trecută în fata autorităților locale civile și militare și a ținut, impozant număr de țărani bănățeni veniți din toate colțurile Banatului, cu fanfarele în frunte,slăvind, pe binefăcătorul lor ,va rămâne drept, pildă de muncă, sa/i f/i rum / /■? /> îff -- • tism, pentru generațiile actuale și cele ce vor veni. L. Bîstoiu-Volbură