Epoca, iunie 1933 (nr. 1305-1329)
1933-06-11 / nr. 1313
Nr. 1313 3 lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUEȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI), RECLAME și INSERȚII Se primesc la aderația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon, 362-10 Duminică 11 Iunie 1933 Ziar al partidului conservator. Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Impreviziunea - --------Intre multele invenții financiare născute după războiu ca ciupercile după ploaie Impreviziunea ține locul de frunte căci este izvorul la care se adapă toți reformiștii spre a da o aparență de justificare tuturor născocirilor. In realitate toate invențiile financiare ale moderniștilor noștri au un singur scop: spoliarea bunurilor altora de către cei neprevăzători. Prin creiarea de cuvinte bombastice, pe cari au grija să nu le precizeze, ei încearcă să aducă confuzia și să treacă impreviziunea în locul neprevederii. Nuanța e fină căci impreviziunea însemnează imposibilitatea de a prevedea și prin urmare de a preveni un risc iar neprevederea însemnează faptul de a nu fi ținut seama de un risc cunoscut și prin urmare evitabil. Diferința însă dispare dacă ținem seama că nu cunoaștem riscuri imprevizibile, pentru că ele ar trebui să provină din fapte cari nu s’au mai întâmplat nici odată de când avem noi cunoștință. Războiul e oare imprevizibil când numai noi am avut trei războaie într’o jumătate de secol? Este adevărat că riscul poate fi mai probabil sau mai puțin probabil, căci seceta se întâmplă mai des decât erupțiile vulcanice sau cutremurele catastrofale de pământ. Evitarea riscurilor e adesea posibilă însă se întâmplă uneori că evitarea costă mai mult decât paguba, de aceea nu acoperim câmpiile ca să le ferim de prea multă ploaie,dar irigăm când putem, aceleași câmpii ca să le ferim de secetă. Așa fiind orice activitate umană e supusă riscurilor, căci deși toate previzibile nu sunt toate evitabile fie din imposibilitate absolută fie din socoteala economică. Când o activitate se exercită de un singur om toată lumea e de acord că toate riscurile privesc pe cel ce e stăpân să facă sau să nu facă operații de evitare. El poate să se asigure contra unor riscuri fie plătind o primă de asigurare, fie îngrijind să constitue o rezervă prelevată asupra producției care nu a suferit când riscul nu s’a produs. In nici un caz nu e permis sub pedeapsă de ruină să nu țină seama de riscuri, căci atunci nu mai e vorba de activitate ci de joc de noroc sau aventură economică. Acest fel de a lucra poate îmbogăți și poate ruina repede Aventurierul economic când nu are capital plătește orice camătă căci el socoate fără a ține seama de risc și evident speră câștiguri excepționale. Instabilitatea monetară este cel mai sigur izvor de cămătărie, căci dobânda mare e nimic alături de fluctuația monetară care poate aduce câștiguri sau pagube cu mult mai mari. Cu moneta instabilă nu se pot face decât aventuri economice și speculă, operațiunile serioase neputând avea nici o bază de calcul de rentabilitate. Camăta este fiica instabilității monetare . Când o activitate se exercită prin colaborare de către două sau mai multe persoane chestiunea participării la zh/7 este prima problemă. Teoria impreviziunii voește să introducă în drept principiul că debitorul nu răspunde decât de riscurile previzibile. Această teorie este periculoasă tocmai pentru că are aparența justă, invocând principiul că nimeni nu poate fi obligat la ceiace e imposibil. E însă de observat că precum am arătat, nu există riscuri imprevizibile, că debitorul singur știe ce va face cu capitalul împrumutat și prin urmare numai el poate lua măsuri de evitare sau nu și că prin urmare dacă debitorul nu vrea sau nu poate evita riscul, creditorul poate și mai puțin prevedea și evita. Când paguba se produce, chestiunea nu e de a ști cine trebue sa o suporte ca fiind vinovat, căci evident creditorul chiar cămătar e mai puțin vinovat ca cine urmează să suporte cu sau fără vină riscurile. Legiuitorul a lăsat părților sarcina de a hotărî cine suportă riscurile și până la ce limită. Astfel obligatorul nu participă la risc, acționarul participă până la concurența capitalului învestit, iar asociatul în nume colectiv sau comanditarul participă la risc cu toată averea, împărțeala riscurilor depinde de învoiala părților și de această învoială depind toate condițiile colaborării și toate consecințele. Câștigul obligatorului e limitat, oricare ar fi beneficiul întreprinderii, tocmai findcă el nu ia parte la pagube. Reformiștii noștri cari voesc să arunce paguba pe creditor, nu s’au gândit să-i dea vre-un câștig când a fost beneficiu. Aventurierii economici cari au scos din speculă averi în câteva zile, n’au văzut că e dobânda mare decât când specula încetând au încetat și beneficiile așa ca tovărășia făcută după zisa teorie a impreviziunii ar fi ca participarea creditorului la pagubă și fără participare la câștig. Spre a ajunge la această monstruozitate, s’a inventat teoria impreviziunii. Oricât ar fi de monstruoasă o asemenea tovărășie, nu e opriză de lege. Ea este exclusă de bunul simț, căci nimeni nu o acceptă. Juriștii noștri voesc însă să o aplice forțat la învieli făcute fără să se fi înțeles așa, ba din contra, debitorul a acceptat forma convenită. Probă de aceasta este că acționarii, cari au acceptat participarea, nu refuză paguba și nu pretind decât dreptul. Rezultă de aci că izvorul tuturor invențiilor care e teoria impreviziunii nu e decât o vastă cacialma și o întreagă escrocherie. Alex. Periețeanu —-----------— ■ am ----------- INOFENSIVE S’a’ncheiat pactul de patru, O s’avem... fraternitate, Dar acum, pun întrebarea: Cum rămâne cel de șapte? Că n’o fi revizuire, Că-i sigur... securitate, Dac’avem pactul de patru, Ce-ar strica și cel de șapte? Trei ani de Domnie S’au împlinit trei ani de la urcarea Regelui Carol al II-lea pe tronul României întregite. Va rămâne în istoria neamului izbucnirea nețărmurită de bucurie, cu care a fost primit de întreg poporul, când acum trei ani, s’a scoborit din văzduh, ca în poveşti. S’a înălțat, în ziua aceea luminoasă de sărbătoare, din adâncul sufletelor până sub bolta cerurilor, un imn de slavă și de mulțumire, căci se întorcea din pribegie, în vremuri de restriște și de suferințe, fiul iubit al țarei, victima nedreptăței omnești, și mântuitorul în care își pusese neamul toate nădejdile. Dar cu cât nădejdile poporului erau mai mari și mai învăluite de misticism, cu atât sarcina tânărului Rege era mai grea, și primejdia desamăgirei mai mare. In zadar a suferit El de suferința poporului lui, în zadar și-a frământat sufletul ca să găsească leac la sărăcia obștească și să abată de la țara Lui suferințele care apasă greu asupra lumii întregi. Leac nu era, căci nu-i venise încă vremea. Și popoarele sunt nerăbdătoare mulțimile sunt nestatornice și lipsite de cumpănire. Și a ajuns o clipă în care cei mulți care crezuseră că Regele poate să aducă ca prin farmec, dintr’o zi în alta, belșug în locul sărăciei, văzând că din potrivă sărăcia crește, au trecut desamăgiți de la slavă și adorație mistică la hulă surdă și nemulțumire necugetată. Mântuitorul devenise, în întunerecul conștiinței lor pricina suferințelor. Dar această rătăcire s’a risipit încetul cu încetul sub acțiunea bunului simț al românului, care a înțeles rostul și menirea unui Rege, și că din dragostea lui nețărmurită pentru popor nu poate izvorî decât binele, iar greșelile nu pot fi decăt ale acelora care au sarcina și răspunderea cărmuirii sub înaltă oblăduire a Suveranului. Și a fost de ajuns ca Regele să apară in mijlocul poporului, când la un capăt, când la altul al țarei pentru ca orice urmă de răceală bănuitoare, să dispară, ca zăpada la razele fierbinți ale soarelui, și în locul ei să renască dragoste încrezătoare, mai liniștită poate, dar mai adâncă și mai trainică, decât aceea de acum trei ani. Noi, conservatorii, monarhiști convinși, nu putem fi decât adânc mulțumiți de orice întărire a legăturilor dintre dinastie țară și de orice spor al prestigiulilui Coroanei și al autorității Regelui, întemeiată pe dragostea sănătoasă a poporului Său. Numai strânși uniți, Regele și țara, vor putea să răsbată prin greutatea vremurilor de astăzi. Ii urăm Lui, spre fericirea și strălucirea Ei, o domnie lungă și glorioasă. N. Miclescu Relațiile franco-italiene IN JURUL DISCURSULUI D-LUI MUSSOLINI PARIS. 9. (Rador). — Corespondentul din Roma al Agenției „Havas” anunță că în urma unei lungi conversațiuni telefonice avută cu d Paul Boncour, d. de Jouvenel va f ace o vizită d-lui Mussolini, căruia îi va comunica impresia extrem de favorabilă pe care a făcut-o guvernului francez cuvântarea din Senat, privitoare la Franța și la posibilitatea de a lichida chestiunile pendinte între Franța și Italia. Numărul chestiunilor care urmeaPARIS. 9. (Rador). — Ministerul de externe va publica o carte albastru, care va cuprinde textele succesive ale pactului celor patru puteri precum și toate comunicările schimbate în această chestiune între puteri. Ultimul document al acestei cărți albastre este scrisoarea adresată de d. Paul Boncour, ambasadorului Franței la Varșovia, conținând declarațiile destinate guvernului polonez. In acest document, Franța declară, că este fericită de a putea să arate grija de a nu lăsa să fie afectată întru nimic politica pe care o urmăresc Franța și Polonia, pe baza tratatelor care unesc pe cele două țări. [ 5] BENITO MUSSOLINI ză a fi soluționate este destul de mare, dar se pare că negocierile ar putea începe în modul cel mai util asupra chestiunilor de actualitate și în special asupra defarmării, # O seară rară Nepotizmul. Nepotizmul era o slăbiciune a regimului votului restrâns; partidizmul e o boală a votului universal. Ambele metehne se afirmă prin înlăturarea unei selecționări firești în viața publică, prin evaluarea meritelor după criterii personale și de familie în primul caz — după criterii colective și de club în cel de al doilea, in amândouă, viata administraivă și politică e îmbâcsită de oameni cari nu ajung, ci parvin; cari nu se impun, ci se învârtesc, cari înaintează târâș sau se înalță prin cățărare. Dar dacă, din punct de vedere moral, gradele acordate fără merit oamenilor de casă copiilor de familie sau nepoților răsfățați sunt tot atât de vinovați ca și favorurile hărăzite agenților electorali și simbriașilor, cluburilor politice, — din punctul de vedere al intereselor obștești și al rezultatelor generale partidizmul e însoțit mai păgubitor decât nepotizmul. * Nu doar că nepotizmul ar fi încetat în regimul votului universal și al marilor partide populare. O țară, mai democratică la obârșiile ei decât și-o închipuie beneficiarii vremelnici ai votului universal, a avut spectacolul unui cumnat necunoscut, învestit într’o singură noapte drept regent aclamat de parlamentul votului universal. Mai are dreptul, după aceasta, democrația „integrală” să tragă la răspundere vechile regimuri? Cumnații, cumnatele, soțiile, fiii și fiicele, nepoții și nepoatele — ce să facem cu dânșii? Să-i numărăm, să le spunem pe nume, — de la magistratul obscur care dobândește trei înaintări în două luni, până la avocatul necunoscut care e plătit de nu știu ce agenție străină cu două milioane pe an? Nu. Nu sunt. — Sau aproape nu sunt — vinovați, — Dumnezeu și țata să-i ierte — oamenii. E vinovat sistemul. Pe care nu-l va ierta Dumnezeul țării noastre. Iată o comisiune însărcinată să distribuie permisele de C. F. R. ale ziariștilor. Pentru ce unele ziare își pot permite plimbări estivale, încuind ușa redacției fiindcă și ușierul pleacă în escursie, și pentru ce altele nu-și pot trimite primul redactor într’o anchetă? Nu. Regimurile democratice nu ucid nepotizmul, ci il amplifică și amplifică și în adâncime, adică în îndrăzneală, și în lărgime, adică în cuprindere. Și îl amplifică mai cu seamă prin trecerea de la nepotizm la partidism. Fiindcă, oricâți nepoți, cumnați și fini ar avea un fruntaș politic, oricum, această rubedenie, directă, indirectă sau colaterală, nu poate întrece numărul de devotați și trepăduși la cari poate aspira un club politic. Un club e, mai mult încă decât o familie, aproape prin definiție o adunare de oameni cari solicită ceva care nu li se cuvine. Aici e boala, aci e primejdia cea mare. Căci o tară nu e compusă numai din nepoți, din cumnați sau din clubiști. O tară trăiește și dăinuiește prin muncitorii și prin soldații săi. — De când nepoții, cumnații și clubiștii stau — in timp de pace la sindrofie, — în timp de război la partea sedentară. Iar această selecționare de-a’ndoaselea, această permanentă nedreptățire a celor cu merite dar fără proptele, crează o stare de nesiguranță, de acrire a sufletelor, de dispreț împotriva nepricepuților, care explică toate mișcările de nemulțumire de astăzi ca și toate mișcările de dezordine de mâine. Nu știu care trib cafru are o tradiție: alege șef pe cel care doboară în luptă dreaptă un leu. Leul, unealtă și semn al gospodăriei noastre publice, pe care-i doboară de zece ani toți șefi pe cari ni-i alegem, n’are nie dinți, nici coamă, nici coadă. Are în schimb alte două merite: se lasă mâncat fără rezistentă și se reproduce sub teasc la Banca Națională. Dacă cafrii ar cunoaște leu nostru, și-ar alege desigur alt criteriu de selecționare a conducătorilor... COSTIN G. STURDZA partidizmul și... leul Cine nu a fost aseară în sala Dales, să asculte pe René Benjamin a pierdut foarte mult. Mai întâiu, a pierdut ocazia de a simți și pricepe ce însemnează un conferențiar în adevăratul sens al cuvântului. Adică, nu cineva care vine săți expună „ex catera” lucruri uneori foarte interesante, dar reci și aride, alteori idei personale, dar prea speciale și în marea, foarte marea majoritate a cazurilor lucruri banale, spuse într’un debit sărac și pe un ton profund adormitor. In puzderia de conferențiari ce bântue de la război, René Benjamin și-a câștigat locul de frunte. Subiectele lui sunt totdeauna interesante și pasionant trăite de orator, expuse cu o putere de evocare rară, cu un debit strălucit de bogat, presărat cu butade și totul vibrând de viață. Aci te menține serios și încordat, brusc te derudează cu o ironie fină, pentru ca un minut mai târziu să se emoționeze cu un sentimentalism de cea mai bună calitate. Conferențiarul ne-a evocat trei oameni mari: Barrès, Clemenceau, Joffre. Trei figuri reprezentative și caracteristice ale spiritului francez, venite din trei unghiuri diferite ale pământului Franței. A început cu melancolicul Barrès, pe care ni l-a evocat de la micul licean, ni l-a arătat student în cartierul latin, ni l-a înfățișat ca literat, fin mândru dintr’o bucată și la „Chartres” în fața mormintelor bunicului și al tatălui său, ne-a turnat deodată ca în bronz pe acel Barrès format, închegat, care s-a găsit pe sine însăși și a găsit și vocațiunea, pe politicianul dublat de scriitorul, care-și va închina viața Franței, iubind-o și servind-o ca un fiu din cei mai de seamă. Și deodată prinde momentul când viața a adus alături izolându-i și apropiindu-i pe Barrès și Clemenceau. Tigrul a căzut la alegerile de președinte al Repubicii. Franța și-a înșelat salvatorul și Barrès iese desgustat de la Versailles azvârlind celor ce au ales pe Dechanel și nu pe Clemenceau: „Ne-am strâns mulți oameni mici ca să facem această murdărie din care el (Clemenceau) va ieși și mai mare”. Și Barrès pleacă la Tigrul pe care-l găsește singur, izolat ca toți cei pe cari eseul i-a doborît. Conferențiarul se folosește de acest moment pentru a planta în fața noastră figura zbârlită, trupul masiv, privirea dominatoare a celui ce a salvat Franța. Un curagios, un general în viața civilă, un soldat ce a condus războiul de pe biuroul ministerului de războiu. Plasează omul în țarina lui, în familia lui, schițează pe Clemenceau tatăl pentru a desprinde mai bine pe „fiul”. Iar când Benjamin vorbește, ai impresia că „Tigrul” izbucnește cu violențele lui din fiecare colț al sălii și ce minunat evocă conferențiarul de sub scoarța întărită și plină de ghimpi a celui ce a semănat discordia, dezordinea anticlericalul și antimilitarii, acea inimă nebănuit de sensibilă față de ai săi, acea inimă pasionată de Franța lui care trebuia salvată cu orice chip acea inimă care a aderat pe un veritabil general și pe un desăvârșit prelat. Și Benjamin plasează și de data asta pe Clemenceau curagiosul in fata celui ce nu a fost decât un admirabil soldat toată viata lui, „Joffre”. Taciturnul, omul datoriei, și-a urmat o cale rectilinie și pe care oratorul ne-o arată în chip aproape matematic, că nu putea duce decât la marea izbândă de la Marna. Mândrul Joffre sigur pe personalitatea lui, cel care cu sentimentul masiv de a-și fi făcut de apariri numai datoria și care întrebat de ce nu reacționează în fața acuzațiilor nedrepte, răspunde scurt: „Nu pot sta de vorbă cu inferiorii”. Mi-am aruncat aseară ochii un moment în sală; era un public sideral prins în vraja unui om din care emanau unde electrice desfășurate în farmecul unei vorbiri calde și scânteetoare. Cine nu a auzit aseară pe Benjamin să se grăbească să-l asculte în seara de 16 Iunie. Vor trăi o oră sub farmecul unui cuvânt înaripat, care asvârle în sală cu dărnicie gânduri frumoase, sentimente adânci, ironii mușcătoare, dar fine, înr’un debit vertiginos de bogat și o limbă plină de viață. Veniți mai ales cei ce nu l-au auzit, să simțiți ce poate fi la un conferențiar genial puterea de evocare, putere ce ia proporțiile de viață intensă a unei adevărate drame. Vibrezi sub cuvântul lui René Benjamin și-ți trebue timp ca să te reculegi. Atena Coffaky-icolau Uc, scumpa tara, paserea mea de muci și puterea mea de urnire. Nicolae fiopescu Unde ești Pantelimoane ? Să nu dea jandarmul, în țara noastră, ca vulpea în găinile oamenilor, ar fi o mare minune. Și asta n’ar fi încă nimic: șterpelești găinile omului și — pace. Dar, să-i cureți tot ce mai are pe lângă casă la toată urma, ca încheiere, să-i mai tragi și o mamă de bătaie — jandărmărească, apoi asta-i chiar prea din cale-afară. Iată ce vești ne vin din Basarabia despre isprăvile jandarmior. Vai reproduce rânduri din plângerile unor oameni de prin partea locului: Domnule General, Subsemnatul Spiridon Moraru, locuitor din comuna Scumpia, județul Bălți, cu respect și supunere, vă aducem la cunoștință cele ce urmează:In noaptea zilei de 13 spre 14 Martie 1933, după miezul nopții, mă înapoiam acasă dela târg. Apucat de câțiva jandarmi în frunte cu șeful de post, Antipa Olaru, de la postul Scumpia, județul Bălți, mi-au declarat că sunt arestat, fără să-mi spue pricina de care m’ași fi făcut vinovat. Cum m’am dat jos din tren șeful de post, m’a luat la bătaie, făcându-mă numai răni și frângândumi o mână. Dacă nu interveni au d-1 șef de gară Rosatin și funcționarul Raxa Ștefan, n’ași fi scăpat cu viață din mâna lui. Vă rog domnule general, să bine voiți a lua măsurile ce veți crede dv. nimerite, asigurându-ne viața și liniștea ca locuitori pașnici ce suntem, altfel vom fi siliți să ne părăsim casele și gospodăriile, numai ca să scăpăm de un om care ne torturează de ani de zile. Vă aducem la cunoștință că toate cererile locuiitorilor îndreptate la Legiunea de jandarmi din Bălți mi-au rămas fără nici un rezultat și de aceia, vă rugăm d-le general, să ordonați o cercetare care pe lângă cele reclamate doi noi în atâtea rânduri, va constata că șeful de post Olaru Antipa este dat în judecată pentru furt, dosarul No. 139/933 secția I-a a tribunalului Bălți, apoi pentru abuz de putere și alte fapte dosarele No. 3387/932, 1198/933, 5314/933 tribunalul Bălți. Această plângere a fost îndreptată către Inspectoratul general al Jandarmeriei și a fost înregistrată la No. 3270 din 9 Aprilie 1933. O plângere identică a fost înaintată și d-lui Prim-ministru Vaida Voevod, înregistrată la No. 3067 din 12 Aprilie 1933 iar alta cu No. 2113 din 5 Aprilie 1933, cu peste 200 semnături, d-lui ministru de interne. Să nu credeți că s'a mișcat cumva vreun fir de păr din capul tiranului de la Scumpia. Nu. Toate aceste reclamațiuni n’au avut nici o urmare. Că primu' ministru sau ministrul de interne au pe capul lor atâtea alte necazuri și că n’au cum să vadă ei și de treburi de astea așa de mărunte — o credem, dar că autoritățile jăndărmărești să nu se sesizeze și să nu ia treaba în serios, e lucru de mirat și mai îmi vine să cred ce mi se spune și să bănuesc și eu că prin partea locului, găinile furate, o fi mergând... și mai sus. Mai aflu că mânia jandarmului pornește din faptul că bieta Spiridon Moraru, fiind în serviciul C. F. R. ar fi prins pe domnul jandarm, furând traverse și dresându-i cuvenitele acte. Dir C. F. R. l-ar fi dat în judecată pentru furt. Alta tot așa de boacănă, Văduva Ecaterina Horhoianu cu 4 copii minori din satul Sărata se plânge ministrului de interne cu petiția înreg.ia No. 2325 din 12 Aprilie 1933, că șeful postului din Scumpia-Bălți, Olaru Antipa, in miezul nopții, fiind în stare de beție, i-a călcat casa, sfărmând ușile cu patul postei lovind pe reclamantă și trăgând cu arma în animalele și vitele ce le avea pe lângă casă. Nu greșesc dacă voi spune și nu exagerez dacă voi afirma, din cele multe câte aflu, că mulți din cei rânduiți să păstreze ordinea în provincia de peste Prut, sunt cam de teama jandarmului cu pricina. Și noi avem pretenția că oamenii aceștia, — basarabenii, să fie mulțămiți de... administrația României Mari; și mai avem pretenția ca oamenii aceștia pașnici și blânzi să graviteze , în jurul centrului românesc, — în ce, prin indolență, nepăsare timp și nepricepere, îi îndepărtăm. Nu-i întâia oară când aud din Basarabia, plângem de felul ccor de mai sus, și nu-i întâia oară când aud că plângerile oamenilor de-acolo sunt înăbușite. Mă întreb: cu ce scop? — ca să-i înstrăinăm? ca să nu sădim în sufletul lor încrederea în autoritatea românească care să poată da dreptatea? — unde este; ca să-i facem niște răzvrătiți, ale căror nemulțumiri să izbucnească în forme periculoase și antinaționale? Dar să trec peste miopia autorităților și peste aceia a politicianilor noștri și să mă opresc în ața unui om care socot că nu-și face datoria, sau, cel puțin că nu simte că nu și-o poate face și că nu simte că trebue să tragă consecințele pe urmele unei asemenea... neputinți.. Acesta-i Pantelimon Halipa. Oricât de molău să fii, cu puțină inimă și cu milă de necazurile oamenilor când ți se aduce a cunoștință că jandarmul din Scumpia, în miezul nopții, a călcat casa unei văduve cu 4 minori și că i-a sfărâmat ușile cu patul puștii, — te duci într’un suflet ș: unu în ușa ministrului respectivca dreptate să se facă și ticăloșia să fie reprimată cu toată severitatea. Și aflu că i s’a adus la cunoștință, dar că nu s’a mișcat și nu s-a mișcat. Of Doamne, greci mai devii unii oameni când ajung la mărire și greu mai dai de dânșii. Unde ești tu, Pantelimoon dragă? Unde ești și ce păzești Unde-ți sunt basarabenii și pecui mână i-ai lăsat? Fă bine, mă rog, trezește-te fă-ți datoria de ministru al Bsarabiei, ori de unde nu, lasdracului de mărire ministerială. GR. LOHAN Garanțiile Franței cătr Polonia PARIS, .9 (Rador), genția „Havas“ anunță: Guvernul francez va timite mâine guvernul polon o scrisoare conepută în termeni anale scrisorii adresate guvenelor Micii Ințelegei Scrisoarea expune asigrările date de franța anților săi. PRESA JUGOSLAVA DESPRE CURSUL D-LUI JEFTICI BELGRAD, 9 (Rador). — To ziarele consacră lungi articole portantului discurs, pronunțat la Cameră de d Jastici, minist Afacerilor Străine, cu privire pactul celor patru puteri și la punsul dat de d-sa la diferitele cuni cari au fost puse de unii putați. Ziarul „Vreme” relevă că invenția ministrului Afacerilor Sine în parlament era așteptată foarte mare interes, nu numai cercurile politice, ci și de între opinie publică. De aceia, dar care a fost convocată pentru ditarea legii agrare, a trecut vine la discuția asupra politicei exte lăsând chestiunea agrară pe al lea plan. CE SPUNE PRESA DIN ZAGR BELGRAD, 9 (Rador). — Zi „Obzor" din Zagreb consacră ariul său de fond pactului celor p mari puteri, relevând importdiscuției din parlamentul Ira pentru soarta pactului. Ziarul observă că dacă în p mentul francez se continuă s protesteze împotriva pactului, venitul francez va putea să se valeze de atitudinea Micei Intel precizată în conferința de la Pra Criza ministerială din Spant MADRID. 9. (Rador). — Demisia guvernului este primită de presă cu comentarii exprimând satisfacție întrucât prin aceasta se înlesnește formarea unui cabinet de largă concentrare. Consultațiunile care au început astăzi vor trebui să lămurească dacă este posibilă și intrarea partidului socialist într’un astfel de cabinet. Radicalii s’au declarat împotriva unei astfel de colaborări. PROBABILITATEA UNUI GUVERN SOCIALIST MADRID. 9. (Rador). — Președintele Republicii a primit azi pe d-nai Alba. Alvarez, președintele partidului liberal democrat, și Azana, președi guvernului demisionar. După întrevederea avuții Alvarez a declarat că, d-sa, Cortesurile și-au te dnat misiunea și trebue să fie salvate. Pentru formarea venitului, d-sa este clată că misiunea trebue încredită unui reprezentant al polului care are cea mai pinică majoritate în pariau D. Azana, după întreved avută cu d. Zamora, adec că este posibil ca guvernt fie format in cursul nopți către un socialist.