Epoca, mai 1934 (nr. 1581-1603)

1934-05-01 / nr. 1581

51 * Hr, 1581 3 Iei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIU!» ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI), RECLAME și INSERȚII Se primesc la ad­ trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82-11 ^ w Marți 1 Maiu 1934 Ziar al partidului conservator. - Fondat in anul 1888 de NICOLAE FILIPESCU O doctrină Monroe asiatică Când,in 1823, președintele Mon­roe și-a enunțat în Congres, fai­moasele sale idei cu privire la poli­tica străină a Europei fată de con­federația americană, nu s’a gândit, o clipă măcar, că mai târziu, argu­mentarea sa va putea fi folosită de alții și îndreptată, cu acelaș temei, împotriva tării lui. Neînțelegerea dintre Statele­ U­­­nite și Japonia crește pe zi ce trece. Ciocnirea între imperialismul fără rost anglo-saxon, transplantat pe Pacific și cel galben, mai întemeiat, este mai îngrijorătoare decât se crede. Slăbirea puterii coloniale , spa­niole a liniștit pe cei din Casa Albă. Gândul americanului se îndreaptă, deocamdată, aiurea. San­ Francisco nu vede cu ochi buni privirea de pisică, rotită în tot largul Pacificu­lui, a japonezului. Acestuia, i-a trăznit, din cer se­nin, părerea să vestească lumea că el se socotește ocrotitor al rasei galbene — dorința firească de alt­fel — și ca atare, China să fie lă­sată în pace. Sub aceasta formulă cuviincioasă­­— căci extrem-orientul este cuviin­cios — nu se ascunde altceva de­cât înștiințarea că, de aci încolo, Statele­ Unite sunt rugate să se în­grijească de gangsterii ei, de Insu­lă ei și de alte americanisme deo­potrivă de plăcute și să sfârșească cu intrigile în China. Să nu mai în­trețină războiul civil și anarhia, cu binevoitoarea oblăduire sovietică. Ce tălmăcire se poate da, acor­dului dintre Moscova și Washing­ton, dacă nu aceasta? După cât reese, clanul politic din Nanking — o adunătură de bandiți, — așa numiții „Democrați” ai d-lui Paul Boncour, — este întreținut și urmat de Statele­ Unite. Jafurile și omorurile acestora au ca urmare o emigrare a populației care, în mare parte, pentru a scăpa de foamete, mărește rândurile ar­matei roșii chineze organizată de Soviete. Și în acest timp, în China, se clă­desc uzine americane pentru fabri­carea de avioane destinate armatei neregulate chineze care luptă îm­potriva japonezilor. Societatea Națiunilor nu a răspuns chemării Japoniei care, în 1932, după luptele din Shangai, dorea o intervenție a puterilor în vederea potolirii tulburărilor interne. In 1933, la Geneva, la fel, Statele­ U­nite au reușit să izoleze Japonia. Masa verde diplomatică nu este totdeauna ce ar trebui să fie. La cea din cazino, știi hotărât că vei fi „curățat”. Totuși mergi. Surpriza poate fi plăcută. La cea diploma­tică, lucrurile se petrec pe dos. Te duci fără poftă, deși cu convinge­rea că vei fi ajutat. Te pomenești însă „curățat”. Surpriza este neplă­cută. Extremul Orient este departe. N’avem ministru acolo. Nu este ne­voie­ în Brazilia însă da. Pentru u­­nii, Japonia este țara orezului și a jonglerilor, pentru alții, a drăgă­lașelor geishe și­ musinee. Pentru artiști, a kakemono-urilor. Mai poate fi și altceva. Țara care să scoată din cfecrul eurasiaticilor, fie roșii, fie albi, ideia înfăptuirii testamentului lui Petru­ cel­ Mare. Oare aceasta nu înseamnă nimic pentru noi? EMANOIL HAGI MOSCO împrumuturile comunale Senatul a votat în ședința de Sâmbătă după amiază — ulti­ma — un potop de legi. Prin­tre ele foarte multe pentru au­torizarea unor împrumuturi co­munale și județene. De foarte, multă vreme este obiceiul acesta să se treacă gră­bit, câte odată intr’o ședință de noapte despopulată, astfel de împrumuturi. S’ar zice că este teamă de lu­mină, teamă de discuție. S’ar zice că autorizațiile acestea de împrumuturi comunale și ju­dețene nu suportă o cercetare med de aproape. Dar și fără amănuntul aces­ta al pripitei votări in sgomos și neatenție, politica veșnicelor împrumuturi comunale și jude­țene este lezantă, împrumutu­rile învederează proasta gos­podărie, în majoritatea cazu­rilor. Ele sunt necesare numai pentru marile lucrări edilitare, cari nu se far în fiecare zi. Ce capitol interesant, ar fi cel al cercetării modului, cum au fost și sunt întrebuințate diver­sele împrumuturi comunale și județene. Ordinea comunală și jude­țeană na putea fi însă, numai după ce se va fi instaurat la centru această ordine. Cel mai mare om al vremii noastre va fi cel care va putea impune respectul banului public, chiar dacă ar fi să o facă înălțând spânzurători în Piața Teatrului. După călătoria d-lui Barthou BELGRAD, 29. (Rador),­­ D. Barthou, ministrul de Externe al Franței, părăsind Prag­a, a făcut co­respondentului ziarului „Politika” din Belgrad următoarea declarație: „Misiunea mea nu ar fi completă, dacă eu n’aș adresa amicilor mei iu­goslavi expresiunea călduroasă a sentimentelor mele de mulțumire”. D. Barthou și-a încheiat declara­ția sa astfel: „Trimit Iugoslaviei un salut frățesc din partea națiunei franceze, care știe să aprecieze va­loarea fidelității sale”. MINISTRUL DE EXTERNE FRAN­CEZ OVAȚIONAT DE POPULAȚIA CEHOSLOVACĂ PARIS. 29. (Rador). — Trimisul special al agenției „Havas", care a însoțit pe d. Barthou în timpul voi­ajului său, telegrafiază: Călătoria spre Paris a d-lui Bar­thou, ministrul de Afaceri Străine al Franței, decurge în mod normal. Mișcătoarea manifestație de sim­patie față de Franța ,făcută ieri, la plecarea d-lui Barthou la Praga, s-a reînoit pe tot lungul parcursu­lui pe teritoriul cehoslovac. In gă­rile ‘zidee Pilzen, Marienske Pleso și hazne,­­mulțimi imense de oameni așteptau pe peroane sosirea d-lui Barthon. Școlarii, având în frunte drapele tricolore, în timp ce sokolii aclamau Franța, și legionarii dă­deau onorurile. In gara de frontieră Cheles, cobo­rând­ din tren, d. Barthou a adre­sat un ultim și călduros „rămas bun“ celor de față, după care și-a continuat călătoria în aclamațiile mulțimii, înainte de plecarea trenu­lui, un grup de fetițe au oferit mi­nistrului de Fixterne al Franței un buchet de flori. D Barthou a sosit azi dimineață pe teritoriul francez. PRESA DIN PRAGA ȘI VIZITA D-LUI BARTHOU PRAGA, 29. — (Rador). — Deși d. Barthou, ministrul Afacerilor Străine al Franței, a plecat, totuși orașul Praga este încă pavoazat cu drapele franceze și cehoslovace. Pre­sa continuă să fie ecoul evenimen­telor întâmplate in cele trei zile de sărbătoare. Oficiosul „Prager Pres­se“, făcând bilanțul conversațiilor care au avut loc între d-nii Barthou și Beneș, scrie: „MI-E GROAZA DE RĂZBOI“ „D. Barthou spune în una din de­clarațiile sale : „Mi-e groază de răz­boi. Eu vreau pace în lumea întrea­gă. Vă­ declar că sunt un ministru al păcii“. In aceste cuvinte este re­zumată întreaga politică franceză contimporană și de asemeni acesta este sensul și scopul amiciției din­tre Franța și Cehoslovacia“. In „Narodny Listy“, d. Kramar, fost președinte al consiliului de mi­niștri, spune: „Dragostea pentru Franța este o bază naturală a politicii noastre. Noi dorim ca politica franceză să fie puternic inspirată de un adânc sentiment național și ca, fiind con­știentă de voința sa de pace, să nu se teamă de a spune lumii că vrea să fie puternică pentru a apăra pacea. Iată pentru ce noi am primit călduros pe d. Barthou“. Declarații făcute presei in legă­tură cu rezultatele voiajului său PARIS, 29. (Rador). — D. Barthou a sosit la Paris la ora 12 și 45. D-sa a fost salutat in gară de colegii săi din guvern, precum și de reprezen­tanții diplomatici ai Poloniei, Gre­ciei, Iugoslaviei Ministrul de externe și Cehoslovaciei. al Franței a făcut următoarele declarații: „Nu credeam că, întorcând vizite­le celor două guverne aliate, o că­lătorie de curtoazie va lua până în­­tr atâta caracter de negociere poli­tică. Numai adunându-mi acum im­presiile, pot măsura importanța mi­siunii mele; nici o umbră nu s’a a­­mestecat; ea n’a fost tulburată de nici o neînțelegere- Pretutindeni Franța, a cunoscut prietenii credin­cioase”. D. Barthou și-a exprimat apoi via satisfacție pentru conversațiile a­­­vut­e cu oamenii de stat polonezi. „Cu ei — a adăugat d-sa — au fost examinate toate chestiunile pe care le pun relațiile noastre și situația generală. Am ajuns la un acord lo­ial și cordial. Alianța noastră, pusă la punct, iese întărită”.. După ce face­ elogiul președintelui Masaryk și a d-lui Beneš, d. Bar­­thou a­ spus că în Cehoslovacia nu se pune nici o chestiune delicată. „Mica înțelegere — a încheiat d-sa — n’a fost atinsă de eforturile fă­cute de o propagandă care caută să exploateze toate prilejurile. Ea­­ ră­mâne solidă, rămâne credincioasă, înțelege politica Franței și o­­­­probă. „Când știm ce voim, o spunem cu tăria care strivește îndrăzneala și deconcertează ipocrizia și toate ma­nevrele. Aduc din călătoria mea fă­cută pentru pace, o impresie recon­fortantă de încredere și securitate”. O tânără poloneză în costum na­țional a remis d-lui Barthou o jerbă d­e flori. Dezordinea politică și situația economică Nu sunt trei luni de când s’a constituit in Franța, guvernul de Uniune Nați­onală prezidat de d. Dou­­mergue. Rezultatele nouăi cârm­u­iri încep să se simtă. Rentele franceze s’au suit cu IDs și tendința lor este spre urcare. Cota va­lorilor de stat oglindește situația economică a unei țări. Banul ieftinindu-se, se ieftenește și costul vieții. Consolidându-se moneda, afacerile reiau. Față de asemenea rezul­tate, jertfele cerute cetă­țeanului francez apar mi­nime. Sacrificii mult mai mari ar fi fost cu totul inutile, în haosul de acum câteva luni. Evident că dacă popo­rul trăește mai ușor, de­mocrația suferă.­­ Poporul nu trebue nici­odată confundat cu de­mocrația. Gândiți-vă, ce lovitură a primit democrația, în­săși Parlamentul obligat să recunoască că metode­le parlamentare obicinu­ite sunt concordatare, ca să nu zic m«ii mult. Țara răsuflă, dar poli­ticiani se ofilesc. Tot ce se petrece în Franța dovedește că de­zordinea politică apasă a­­supra economiei unei țări cel puțin în măsură egală cu criza mondială. Lumea are de ales în­tre­ asanarea stării de as­tăzi prin înlăturarea me­todelor politicianiste sau prăbușirea totală cu sal­varea principiilor de de­mocrație integrală, s’a Ne bucurăm că Franța rostit pentru prima metodă. GRIGORE FILIPESCU Apărarea națională la sfârșit, avem o comisie de anchetă în chestia Seletzki. Fac parte din această comisie și guvernamentali și opozanți și prin urmare, cel puțin teo­retic, poate fi siguranță că se va face anchetă serioasă. Desbaterile care au precedat instituirea comisiei de anchetă, fără a aduce prea multe lămu­riri, au legitimat acuzările că s’au plătit comisioane. S’au pronunțat și câteva nume de a­­vocați cari au încasat onorarii destul de respectabile, dar mis­teriosul palaelibus n'a fost des­cifrat. „Palaelibus” e ceva care a fost mai de­­mult, și care pr­o­­babil va mai fi. Ceva vag deși de foarte cuprinzătoare oferă un fel de ecuație contabilicea­scă având numeroase necunos­cute, ori un fel de cutie cu sur­prize din care poate eși orice. Publicul, atent la desbaterile Camerei, va ridica din umeri, convins că deocamdată cel pu­țin, nu s’au făcut prea h­otărîți pași înainte pentru lămurirea problemei, și necăjindu-se spere că până la urmă va să fi altfel. D. Pamfil Șeicaru interve­nind în desbateri a cerut ca ancheta parlamentară să îm­brățișeze toate furniturile de armament, dela 1920 până la 1934. Ar fi fost interesant. Atât­­desare vechi și aproape uitate scoase iar la suprafață... In­­cursie îndrăsneață în paraeli­­busurile de altădată, și poate cu desvăluirea unor amănunte necunoscute chiar și pentru cei cari cunosc bine desfășurările ultimelor decenii. Dar Camera n’a admis com­plicarea cercetărilor. Ar fi fost de altfel o muncă pr­ea grea pentru o singură comisie de anchetă. Și­ acum? Acum să așteptăm cercetările onoratei comisii. Pentru noi însă, nu aceasta este problema cea mare. Aceasta nu este de­cât o problemă de în­lănțuire în cadrul marei ches­tii care trebue să domine­ în­armarea. Necesitatea sancțiunilor pen­tru ce­ a fost până acum, este, de­sigur, imperativă. Dar cu sancțiuni, ori fără, cel puțin prezentul să fie altul. Când de pe banca ministerială s’a recu­noscut că suntem dezarmați, nu mai este timp de pierdut. Ci într’o sforțare generală, cu hotărîre îndepărtare­a hidrei politicianiste, să dăm nației si­guranța apărării ei. Se aude ? 4 500 de avioane noui vor întări marina japoneză PARIS.­­ Se anunță din Tokio : Forțele aeronautice ale marinei ja­poneze, care se compun actualmen­te din 646 aparate, vor cuprinde în 1936, 18 nouă escadrile, reprezen­tând 500 de aeroplane. Rene Benjamin la tribună Cu prilejul conferinței de la Ploești Rene Benjamin a vorbit d­i la Ploești. Vre\­ nd la tribună el a fost­ primit ca un ropot de a­­plauze ceea ce­­ mărturisește că cr­ 60 de kilometri ce desparte Ploeș­tiul tie s­u­pitală, n­u­ a pu­tut întârzia să Se transmită iu­bitorilor de artă, impresiile ad­mirabile, despre d. Rene Ben­jamin. Aplauzele țin câteva secun­de. D. Benjamin profită de­ ele pentru a examina publicul din sală. In timp ce înclina trupul său subțire, două puncte negre, alergând dinapoia sticlei oche­larilor cercetau stăruitor sala. Micul barbișon presărat (ah, trădarea bătrâneței!) cu fire albe, formează împreună cu mustața blondă un triunghiu cu vârful în jos. Fruntea mare se prelungește ceva mai sus și apoi un gard blond de păr înconjoară o res­pectabilă... chelie. In aceste câteva secunde cât au ținut aplauzele, Rene Ben­jamin a aflat cărui public vor­bește și a început.... Dorea să aibe o atmosferă de intimitate. A mărturisit acest lucru și a reușit în acelaș timp, fiindcă vorba sa caldă a apro­piat spontan pe toți. Subiectul „Trois grands fran­­Çais: Barres, Clemenceau, Jof­fre”. Figuri incontestabil, isto­rice, figuri cari rămân pentru toți acei cari apropie Franța. Câteva date biografice sunt așternute pe nesimțite și urca­te treptat pe scara vieții mare­lui Barrès. D. Benjamin vrea să difuzeze ascultătorilor, totul, din sufletul său. Asalturile sale asupra atenției generale, se repet cu încăpățânare. Iar în final povestirea parti­cipării lui Barrès la întrunirea lucrătorilor a întipărit adânc în memoria tuturor personali­­ tatra marelui Barrés. Dar, Benjamin, trebuia să trateze pe Clemenceau. O dis­cretă aruncătură de ochi pe ceasornicul c­are-i desparte bra­țul­ui două. F­iz­omen­tul să vor­bească despre Clemenceau. Ei bine. Ii găsește împreună pe Barrès și Clemenceau, la Cameră. Și fără nici o greuta­te împletește firul gândurilor despre­ Barrès cu acele des­pre Clemenceau. Și deodată ne-am trezit purtați in viața ce­lui de al doilea. Iarăși biografia. O, ce meto­dă atrăgătoare. Publicul s’a an­trenat deabind­ea. Dar, Benja­min vrea mai mult, își așează ochelarii, trece grăbit batista între buze, și dă asaltul final. Vizita sa la Clemenceau. Nici un amănunt nu lipsește. Casa, omul, anturajul, totul defilea­ză... în câteva minute. Și încă odată publicul nu va uita nici­odată pe acest Clemenceau pre­zentat de Benjamin. Minutele sburau. Nimeni în afară de conferențiar nu obser­vă. Încă o abilă trecere la Jof­­fre. Soldat toată viața. Simplu și adânc înțelegător. Joffre nu cunoscut decât viața cazonă, așa cum e ea. El n’a avut nici va­let, nici slugă; a avut planton. Benjamin a fost la el. Ne-a povestit ce-a văzut și ce-a vor­­­­bit cu Joffre. I s’a părut totuș că n’am înțeles, că n’am pă­truns prea bine pe mareșal. Și-a fixat încă odată ochelarii și a dat asaltul final: lntreve­­despre, Joffre-Foch la Marna. Partida a fost câștigată. Benjamin pentru a termina adună cu vervă într’o paralelă sumară pe cei trei „grands fran­çais’’ Și apoi, se rupe brusc de pe tribună urmărit de a­­plauze furtunoase. L. I. VIȘAN t * W­I­T­T nt, scumpa tara, puterea mea de munca s i puterea mea de iubire. foceiac Popescu Intr’un onorabil ziar de 1 leu, sub titlul: „Ne vorbește un părinte a 12 copii. — Cei trei elevi sunt vic­timele cinematografului. — păreri­le d-lui avocat Tudor Popescu”, a­­flăm mai întâi că d-nul T. P. a în­trecut pe d-nul N. Iorga, în ce pri­vește numărul copiilor, deoarece d-sa a ajuns la n­rul 12, pe când ilustrul nostru cărturar abia la 8! Afară de asta, încă o deosebire: d-nul N. Iorga, întrebat ce crede despre această crimă a celor 3 mi­nori liceeni, deși foarte loc face astă dată, de astă dată a răspuns doar atâta: „eu știu să-mi cresc copiii”, pe când d-nul T. P., mai ponderat, după ce îl fericește pe d-nul Iorga pentru acest răspuns, spune: „In ce mă privește, eu nu sunt de loc liniștit, în privința felului cum mi-am crescut copii.” Că d-sa are dreptul a fi neliniștit, îl credem pe cuvânt, mai ales că este vorba în prima linie — pe cât știu — de un teolog, și teologii, mai ales cei ne­popiți, nu pot fi decât sinceri. Vom vedea însă ceva mai jos că și d-sa își are partea de vină în a­­ceastă neliniște, care poate fi nu numai a d-sale, dar a mai multora. Dar, în sfârșit, conchide d. T.. Pe că cei trei copii merită iertare, fi­indcă crima săvârșită de ei este o­­pera cinematografului, pentru care motiv d-sa a obținut dela unul din părinți (d. Dinescu), onoarea de a-i apăra copilul Înaintea tribuna­lului și a cere achitarea lui, care e victima noastră, a celor bătrâni. Acum să analizăm puțin acest, nobil gest al avocatului teolog sau teologului avocat, d. T. P. Am văzut mai sus, că d. T. P. nu se simte fericit ca d. Iorga, de e­­ducația dată copiilor săi, în număr de 12. Atunci ne întrebăm noi:­ de ce se simte neliniștit, mai ales când ziarul care-i dă și portretul, d-lui T. P. are grije să spună că cei 12 copiii sunt cel puțin până acum, (și noi le urăm ca să fie și de aci ’nainte) destul de buni. Din cauza cinematografului? Dar numai acest cinematograf să fie cauza neliniștei d-sale, ori ceva, mai mult? Răspundem noi: dae'ar fi nu­mai cinematograful, subiect de ne­liniște, ar fi ceva. Dar departe de a fi totul, el este numai o mică par­te a cauzei crimelor tineretului Tr. adevăr d. T. P. având grije la sfâr­șit să spună, că cei trei copii ar fi victimele noastre, ale bătrânilor, parcă ar vedea și d-sa că pricina cri­mei celor 3 ar fi ceva mai mult decât cinematograful. Dar nu a­­rată, și vom ușura noi situația: da, suntem vinovați, dar nu numai pentru că am tolerat cinematogra­ful criminal și impudic, ci pentru că am asistat sau chiar am ajutat direct prin acțiunea noastră sau indirect prin nemișcarea, prin pa­sivitatea prin lașitatea noastră in vremea din urmă, de după războiu, nereacționând la timp contra în­tregii opere imorale, desfrânate pâ­nă la necredibil și care a format mediul nenorocit, infectat de toți microbii criminalității și imoralității de astăzi! Am tolerat, ba chiar mulți din noi am luat parte la toate ticăloșiile operei demagogice a statului ieșit din votul universal, a statului care nu numai că nu a căutat să înfrâ­neze aberațiile criminale de deza­gregare socială, dar chiar le-a încu­rajat, le-a­ consacrat, ridicat la ran­gul de legi. In atmosfera anarhică a acestui stat, în care legea este fără de lege, furtul „asanare“, munca și cinstea cele mai mari vicii, șarlatania, abu­zurile de tot felul, virtuți civice, ce fel de copii se puteau crește? Căci, să fim bine înțeleși. Ce să învețe copiii noștri dela noi, pe care ne-au văzut că am luat bani cu îm­prumut spre a ne satisface niște nevoi sau pofte de lux (cu atât mai rău) și apoi, poate nu numai că au asistat dar au luat și parte alături de părinți sau dascălii lor la întru­niri provocate de învățători ca Isac din Gorj și bătăușul universi­tar Nolică Antonescu, pentru șter­gerea datoriilor? Ce să învețe copiii noștri în niște școli și de la niște dascăli, a căror supremă preocupare, de la o bucată de vreme, este cu cât să mai sporească taxele școlare și sub­ ce nouă pretexte, spre a-și avea lefuri, pe care statul cel jefuit de toți și din toate părțile, nu mai are­m de unde le plăti? Ce să învețe, toți cei Însetați de dreptate, de la o justiție — acel Regnorum Fundamentum — in care slujitorii ei se văd nevoiți să aplice legi de furt și de jaf, pe care orice conștiință, onestă le reprobă, ori­când, tot acești slujitori ai drep­tății se trezesc în fața unei circu­lari venite de sus, în care nu e vor­ba de cum să se aplice mai just o lege, ci de cum să se eludeze mai bine în folosul unor guvernanți cari nu vor să-și plătească datoriile ? Ce să învețe tot tineretul nostru din legile de amnistie fără număr, ștergătoare ale tuturor infracțiuni­lor, din legile zise de asanare, care consacră furtul în folosul, tuturor paraziților și desfățaților vieței noastre ? Ce să învețe copiii dele, niște pă­rinți, cari și-au făcut o carieră din conducerea unor mișcări de nepla­ta datoriilor ? Ce să învețe copiii de la niște ma­me, care au încetat de mult de a fi adevărate mame, pe care le pre­ocupă totul afară de adevărata creștere, în cinste și în frica lui. D-zeu a copiilor lor? Ce să învețe copiii noștri din o literatură obscenă și pornografică, bună numai pentru tripouri și case de toleranță, care se etalează la toate vitrinele și la toate răspân­tiile ? Ce să învețe copiii și în genere tot tineretul într'o atmosferă atât de viciată, atât de otrăvită, în care munca adevărată este înlocuită cu furtișagurile și cu mentalitatea chiu­lului și a jocurilor de noroc ? Iată de ce, tot în aceste coloane scriam mai deunăzi că procesul ce­lor 3 nenorociți elevi este procesul stării morbide, anormale, anarhice creiate după război, mulțumită im­becilității și lașității noastre. Iar autoritatea morală de a apă­ra înaintea tribunalului pe cei trei elevi, nu o pot avea decât numai a­­ceea cari nu se știu cât de puțin cu musca pe căciulă adică aceea—foar­te puțini—cari nu pot fi făcuți vino­vați de vreunul din păcatele de mai sus. Numai asemeni apărători ar putea spune judecătorilor tot ce trebue spus, fără reticențe; oricare alții, nu numai că n‘ar putea convinge pe judecători­­e ceeac­e vor, dași ar mai stârni revolta și dispreț tuturor. ■ [UNK] Prof. VASILE VLADESCU a avocat apg ^ d­iscuții 1. ... ■ [UNK] [UNK] ■ Iarăși crima ..... celor trei elevi Discuția începută încă de a­­cum două luni în presă cu pri­vire la triarea filmelor și în spe­cial la categorisirea lor, — a pro­vocat o seamă de comentarii și polemici interesante. Este vorba de o cât mai strictă examinare și studiere a filmelor venite la noi, spre a fi reprezentate, — fil­me, unele socotite ca fiind ten­dențioase sau imorale. Nu vom discuta acum dacă e cazul ca fil­mul să fie înțeles și tratat ca a­­tare. De altfel un distins confra­te a arătat într’un judicios arti­col, în aceste coloane, nejustifi­­cata temere a d-lui dr. Angele­­scu — împotriva oricărui film — de natură poate... „să strice” școlarul... Căci, după cum bine observa colaboratorul nostru, Uitând lucrurile astfel, în film ca și din orice manifestare, copilul sau adultul cu instincte rele — sigur va înlătura partea bună, morală, — fiind atras tocmai de cealaltă... Cu toate acestea, nu se poate spune, că putem importa, fără grije, orice producție artistică, — de natură uneori să propage anumite idei dăunătoare popu­lației țării noastre. Nici că o co­­misiune alcătuită în acest scop, nu-și mai are rostul. Dar — și nci am vrut să ajungem, — acea­stă comisiune de cenzură a fil­melor trebue să fie compusă nu­mai din oameni capabili, cari au d­at dovadă de pricepere — pen­tru a nu ne vedea în situația să le discutăm inteligența, gustul și chiar puterea de judecată... Un cunoscut publicist, ocupân­du-se într’un spiritual articol în­tr’o mare revistă literară despre această chestie fată ce observă: „Amicul nostu d. Micki Maus a suferit un accident: a fost tăiat — nu de tren sau de bisturiu — ci de un nobil elan moral al nou­lui cenzor cu care a fost împo­dobită de curând comisia filme­lor, d. Corneliu Moldovanu. Motivul era că filmul lui Mic­ky Maus conținea stafii, deci sce­ne de groază capabile să tulbure sensibilitatea sufletelor delicate. Și astfel, publicul românesc va fi lipsit de un Micky Maus care era fermecător — o spun pen­­tru ca l-am văzut”. Iată clar cum înțelege unul din membrii acestei comisiuni să „cenzureze” filme cari prin na­tura lor n’au făcut până acum de­cât să amuze publicul. Această măsură pe cât de a­­muzantă pe atât de nechibzuită — a provocat ilaritate. Căci por­nit pe acest soiu de severitate — se poate ajunge chiar la supri­marea filmului și a artei însăși în care se găsesc întotdeauna fapte de natură să ne atingă „moralul” sau „să ne ducă în is­pită”. Cum observă și d. D. I. Suchianu, autorul acelui articol, după astfel de mentalitate s’ar putea lesne interzice toate fil­mele „unde se face o propagan­­dă deșănțată pentru desvoltarea gustului copiilor pentru obiecte tăioase — precum bricege, brice, foarfeci, tirbușoane, și altele — sau pentru obiecte pyrogene (precum chibrituri și altele)”. Onorata comisiune a filmelor are altă chemare: acela de a o­­pri sau de a suprima părțile din filmele — cari într’adevăr ar pu­tea fi dăunătoare publicului de orice vârstă ar fi. Cu măsuri co­mice ca cea arătată mai sus nu numai că nu s’ar putea ajunge la nimic temeinic, dar s’ar stator­nici și aci — lipsa de pricepere și mai ales de seriozitate. ...Și ar fi trist...­­ „ —­­ ■ Dn> N­OTE Filmul educativ Reorganizarea poștei aeriene in America WASHINGTON, 29. (Rador).­­ Senatul a adoptat prin ridicarea de mâini și a trimis înaintea Camerii, unde votul se pare asigurat, proec­­tul de lege Black Mac­Kellar, prin care se reorganizează poșta aeria­nă și se sancționează recomandă­rile președintelui Roosevelt în pri­vința numirii comisiunei de ex­perți, care trebue să elaboreze po­litica aeriană a guvernului. Proectul stipulează că peste nouă luni de zile, când el va fi definitiv adoptat, comisiunea de comerț din­tre state își va asuma controlul și exploatarea drumurilor aeriene, va fixa tarifele și va autoriza modifică­rile necesare ale serviciilor. Așteptând deriziunea co misiune­ de experți, departamentul Poștelor este autorizat să acorde contracte provizorii pe timp de un an compa­niilor aeriene, care trebue să-și re­organizeze structura lor financiară și mai ales să rupă legăturile care le unesc cu uzinele de construcție a avioanelor și cu celelalte companii presupuse drept concurente. Lefurile conducătorilor companii­lor aeriene sunt limitate la 17 mii dolari. De-ale conversiunii Din Pitești ni se scrie : „Mihalache Ionescu, precu­­peț în piața orașului și-a străpuns stomacul cu nostru cuțit de măcelărie. Cauza, nn a­­vând bani dați cu împrumut pe la sate, a constatat imposibili­tatea de a-i mai încasa altfel de­cât conform prevederilor le­gii conversiunii”. Mihalache Ionescu a cedat u­­nui acces nervos. Dacă știrea este adevărată, el nu rămâne însă mai puțin o victimă a legi­lor de aventură. Dar oare creditorii cari nu și-au făcut și nu-și vor face ha­rakiri, nu sunt și ei aproape a­­sasinați ? Baroul Maramureșului a ce­rut Uniunii avocaților exclude­rea ră­u din toate barourile din ța­avocaților parlamentari cari au votat conversiunea sau în orice caz nu au luptat con­tra ei. D. profesor V. Vlădescu, a­­vocat, președintele Asociației generale a creditorilor din Ro­mânia, a felicitat telegrafic Ba­roul Maramureșului pentru a­­ceastă sănătoasă inițiativă. Adresăm și noi baroului ma­­ramureșan aceiași felicitare. Ah, dacă ar putea fi o mișca­re de acest fel ! Ar începe îndată altă viață și altele ar fi desfășurările în toate direcțiile. #

Next